Ambiția mea a fost să inventez o crimă misterioasă pe care să nu o poată rezolva nimeni… (Agatha Christie)
Zece negri mititei au mâncat la cină ouă
Unul s-a-necat din ei şi-au rămas
doar nouă.
Nouă negri mititei au stat noaptea până-n zori
Unu-a adormit din ei şi-au rămas doar opt.
Opt negri mititei au mers la Devon în noapte
Unul nu s-a-ntors din ei şi-au rămas doar şase.
Şapte negri mititei spărgeau lemne lângă casă
Unul s-a tăiat din ei şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei se jucau cu-albine mici
Pe unul l-au pişcat din ei şi-au rămas doar cinci.
Cinci negri mititei îndrăgeau legea, nu teatru
Unul s-a făcut jurist şi-au rămas doar patru.
Patru negri mititei merg la mare, drăguțeii
Unul fu-necat din ei şi-au rămas doar trei
Trei negri mititei merg la zoo-n papuci noi
Pe-unul ursul la mâncat şi-au rămas doar doi.
Doi negri mititei făceau plajă ca nebunii
Unul s-a prăjit din ei şi-a rămas doar unul
Un negru mititel trăia singur-singurel
Într-o zi s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el.
Toată acţiunea acestui roman se leagă de poezia de mai sus. Agata Christie reuşeşte în această magnifică poveste să combine disperarea, groaza, redând felul în care sunt omorâţi zece oameni aparent nevinovaţi. Prin această carte am înţeles că oameni aparent calmi şi corecţi au adesea mintea cea mai bolnavă.
Vera Claythorne, Philip Lombard. Emily Brent, Generalul Macarthur, Doctorul Armstrong, Antony Marston, domnul Blore, soţii Rogers şi judecătorul Wargrave sunt cei zece oameni care au fost atrași pe Insula Negrilor de domnul Una Nancy Owen. Insula Negrilor, este, aparent, un loc primitor în care toată lumea şi-ar dori să trăiască, dar cele zece personaje vor regreta într-un final că s-au aflat acolo.
Totul începe în seara de opt august, când Antony Marston şi doamna Rogerss sunt ucişi prin otrăvire. Din acel moment, groaza îi cuprinde pe oaspeţi cu excepţia judecătorului Wargrave care încearcă să dezlege misterul. Un element care trebuie precizat este faptul că în casa de pe insulă, mai exact în sufragerie, erau zece bibelouri din porţelan. În noaptea primelor două crime dispar şi două statuiete.
La început, toţi cred că mai este cineva pe insulă şi încep să facă cercetări, dar, spre surprinderea şi groază invitaţilor, nu mai era nimeni. Următoarele două victime sunt domnul Rogers şi Emily Brend. Urmează apoi, în ordine: judecătorul Wargrave, doctorul Armstrong, domnul Blore, Philip Lombard şi în cele dein urmă Vera. Ironia soarteri este că cele zece persoane mor exact ca în versurile poeziei care constituie motoul romanului.
La început nu se înţelege cine este autorul crimei, dar situaţia se schimbă radical la final, ceea ce este un element specific romanelor de Agathei Christie. Finalul romanului arată că, de fapt, toate crimele au avut o motivație justă, victimele fiind, de fapt, oameni care comiseseră fapte oribile și care scăpaseră cândva nesancționați de lege. Pe de altă parte, romanul ilustrează felul în care un om din aparatul legii se poate transforma sub impulsul domeniului în care lucrează, lăsându-se copleșit de dorința de a stîrpi răul, chiard acă asta implică să facă el însuși rău.