Fandom

Coman Wiki

Voltaire

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Voltaire

(1694-1778)

Voltaire.jpg

Francois Marie Arouet – cunoscut sub numele de Voltaire – a fost o figura proeminenta a Iluminsmului francez. Poet, dramaturg, romancier, nuvelist, istoric si filozof, Voltaire a fost un apostol al gandirii libere.


Voltaire s-a nascut in 1694 la Paris, intr-o familie burgheza. In adolescenta a studiat la Colegiul iezuit Louis-le-Grand, din Paris. Dupa aceea a urmat dreptul o bucata de vreme, dar a renuntat destul de repede. La Paris s-a remarcat inca din tinerete ca un om spiritual, capabil sa compuna versuri satirica. Insa, in timpul veschiului regim din Franta, talentele sale puteau fi periculoase, asa cum s-a si intamplat de fapt. Voltaire a fost intemnitat la Bastilia din cauza versurilor sale politice. A stat aproape un an in inchisoare, timp in care a scris un poem epic, Henriade, care ulterior s-a bucurat de un mare succes. In 1718, la scurta vreme dupa ce a fost eliberat din inchisoare, a asistat la premiera operei sale “Oedip”, care a avut loc la Paris si a inregistrat un succes rasunator. La 14 de ani, Voltaire era deja celebru, iar in urmatorii 60 de ani a devenit o mare personalitate a literaturii franceze.

Voltaire se pricepea sa manuiasca banii la fel de bine ca si cuvintele, reusind treptat sa faca avere. In 1726 a avut totusi unele probleme. Era deja considerat cel mai iscusit om in arta conversatiei din vremea sa (si poate din toate timpurile). Ii lipsea insa modestia pe care unii aristocrati francezi o pretindeau celor de origine burgheza. In consecinta, s-a declansat o disputa publica intre Voltaire si unul dintre acesti aristocrati, cavalerul de Rohan, disputa din care Voltaire a iesit invingator. Dar la scurt timp dupa aceasta aristocratul a tocmit niste derbedei care sa-l bata pe Voltaire si apoi l-a intemnitat la Bastilia, de unde a fost eliberat destul de repede, cu conditia sa paraseasca Franta. Fortat de imprejurari, a plecat in Anglia, unde va ramane in jur de doi ani si jumatate.

Perioada petrecuta de Voltaire in Anglia va marca un moment de cotitura in viata sa. A invatat engleza si s-a familiarizat cu operele unor personalitati celebre, cum ar fi John Locke, Francis Bacon, Isaac Newton si William Shakespeare. De asemenea, a cunoscut personal multi ganditori englezi ai vremii. Voltaie a fost impresionat de Shakespeare, de stiinta si empirismul englez; dar cel mai mult l-a fascinat sistemul politic din aceasta tara. Democratia engleza si libertatile si libertatile individuale contrastau izbitor cu conditiile politica din Franta vremii sale. Nici un lord englez nu putea emite o “lettre de cachet” ca sa-l arunce pe Voltaire in inchisoare, iar in caz ca era intemnitat pe nedrept, se dadea imediat un “habeas corpus” pentru eliberarea sa.

Voltaire2.jpg

Cand s-a intors in Franta, Votaire a scris prima opera filozofica importanta, “Lettres philosophiques”, cunoscuta sub numele de “Scrisori despre englezi”. Aceea carte publicata in 1734 marcheaza cu adevarat inceputul Iluminismului francez. In “Scrisori despre englezi”, Voltaire a prezentat o prezentare in general favorabila a sistemului englez si al ideilor lui John Lokce si alti ganditori englezi ai vremii. Publicarea cartii a starnit mania autoritatilor franceze, astfel Voltaire a fost nevoit sa paraseasca Parisul din nou.

Si-a petrecut urmatorii cincisprezece ani in estul Frantei, la Cirey, unde a fost amantul doamnei du Châtelet, inteligenta si emancipata sotie a unui marchiz. In 1750, la un an dupa moartea acesteia, Voltaire a plecat Germania, la invitatia personala a lui Frederic cel Mare al Prusiei. A stat trei ani la curtea lui Frederic, de la Potsdam. La inceput s-a inteles bine cu inteligentul Frederic, dar pana la urma cei doi s-au certat si Voltaire a parasit Germania in 1753.

Dupa ce a plecat din Germania, s-a stabilit la o mica mosie de laanga Geneva, unde era la adapost atat regele francez, cat si cel prusac. Insa din cauza ideilor lui liberale, pana si Elvetia a devenit nesigura pentru el. Prin urmare, in 1758 s-a mutat la Ferney, la granita franco-elvetiana, unde avea doaua posibilitati de scapare in cazul in care intra in conflict cu autoritatile. A ramas acolo douazeci de ani, timp in care si-a compus operele literare si filozofica, a corespondat cu intelectualii de frunte ai Europei si a primit vizite.

In toti acesti ani, productia literara a lui Voltaire n-a stagnat nici o clipa. A fost un scriitor deosebit de prolific. Scrierile sale insumeaza peste 30.000 de pagini, cuprinzand poeme in proza, versuri, scrisori personale, pamflete, romane, nuvele, piese, carti documentare din domeniul istoriei si filozofiei.

Voltaire a fost intotdeauna un adept al tolerantei religioase. Insa pe cand avea circa saizeci de ani, a asistat la o cumplita persecutie a protestantilor in Franta. Revotat, Voltaire a lansat o cruciada intelectuala impotriva fanatismului religios. A scris un mare numar de pamflete politice. Tot de atunci s-a deprins sa-si incheie scrisorile personale cu cuvintele “Ecrasez l’infâme”, ceea ce inseamna “striviti infamia”

In 1778, la 83 de ani, Voltaire s-a intors la Paris, unde a asistat la premiera noii sale piese, “Irene”. Multimea l-a aclamat ca pe o mare personalitate a Iluminismului francez. A dost vizitat de sute de admiratori, inclusiv de Benjamin Franklin. Dar Voltaire mai avea putin de trait. A murit la Paris, pa 30 mai 1778. Din cauza anticlericalismului său fatis, n-a avut parte de o imnormantare crestineasca, dar 13 ani mai tarziu, revolutionarii francezi vicoriosi l-au exhumat si l-au ingropat in Pathenonul din Paris.

Scrierile lui Voltaire sunt atat de numeroase, incat chiar si cele mai importante ar fi greu de enumerat intr-un articol atat de scurt. Dar chiar mai valoroase decat cartile sale sunt ideile de baza pe care le-a promovat pe parcursul carierei sale. Voltaire a crezut cu tarie in libertatea cuvantului si a presei. Iata o marca frecvent atribuita marelui iluminist francez: ”Nu sunt de acord cu ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptultau de a spune acest lucru”. Desi Voltaire n-a folosit niciodata aceste cuvinte, ele reflecta in mod sigur atitudinea sa.

Un alt principiu calauzitor a lui Voltaire a fost credinta sa in libertatea religiei. Pe parcursul intrecii sale cariere s-a opus cu inversunare intolerantei si persecutiei religioase. Desi credea in Dunmezeu, Voltaire a criticat cu fermitate dogmele religioase si a sustinut ca religia organizata este o ipocrizie.

Evident, Votaire nu si-a inchipuit nici o clipa ca aristocratii francezi ar putea fi mai inteligenti sau mai buni ca el, considerand ca asa zisul “drept divin al regilor” era o prostie. Desi Voltaire insusi nu se putea compara cu undemocrat modern (prefera un monarh puternic, dar luminat), conceptele sale reflecta o respingere categorica oricaror forme de domenie ereditara. De aceea, nu trebuie sa ne surprinda ca majoritatea admiratorilor au fost adeptii democratiei. Prin urmare, ideile sale politice si religioase s-au incadrat in conceptele Ilumunismului francez, fiind preluate de liderii revolutiei din 1789.

Voltaire nu a fost om de stiinta, dar a manifestat interes fata de acest domeniu si a sustinut cu fermitate empirismul lui Francis Bacon si John Locke. A fost de asemenea un istoric capabil si serios. “Eseul despre maravurile si spiritul natiunilor” reprezinta una dintre cele mai importante opere ale sale. Aceasta carte se deosebeste de istoriile anterioare sub urmatoarele aspecte: in primul rand, Voltaire a recunoscut ca Europa este doar o mica parte a lumii si, in consecinta, a consacrat un spatiu amplu al istoriei asiatice; in al doilea rand, a sustinut ca istoria culturala prezinta o importanta mult mai mare decat cea politica. Iata de ce in cartea sa a pus accentul principal pe conditiile economice si dezvoltarea artelor, fiind mai putin preocupat de regi si de razboialele lor.

Voltaire 005.jpg

Voltaire a preluat intr-o mare masura ideile unor oameni ca John Locke si Francis Bacon, le-a reformulat si le-a popularizat. Cu toate acestea, scrierile lui Voltaire, mai mult decatale celorlalti, au raspandit ideile democratiei, tolerantei religioase si libertatii intelectuale in Franta si in intreaga Europa. Desi au existat si alti scriitori in cadrul Ilumismului francez, trebuie sa recunoastem ca Voltaire a fost personalitatea proeminenta a miscarii. In primul rand stilul sau incisiv, cariera indelungata si opera voluminoasa I-au asigurat o audienta mult mai larga in comparatie cu oricare alt scriitor. In al doilea rand, ideile sale si-au pus peceta asupra intregii miscarii ilumiste. Iar in al treilea rand, Voltaire le-a devansat cu mult pe celelalte personalitati ale vremurilor sale. Marea opera a lui Montesquieu, “Spiritul legilor”, a aparut abia in 1751; iar Rousseau si-a scris primul eseu in 1750. In schimb, Voltaire si-a publicat “Scrisorile despre englezi” in 1734 si era deja celebru de 16 ani cand au aparut.

Scrierile lui Voltaire, cu exceptia nuvelei “Candide”, sunt putin citite azi. Insa s-au bucurat de mare popularitate in secolul XVIII-lea si, prin urmare, Voltaire a jucat un rol important in schimbarea mentalitatii, ceea ce a avut ca rezultat izbucnirea Revolutiei Franceze. De asemenea, influenta lui nu s-a limitat la Franta. Americani cum ar fi Thomas Jefferson, James Madison si Benjamin Franklin i-au cunoscut opera, si multe din ideile lui Voltaire au fost preluate de traditia politica americana.

Sursa: Sanatatea.com

Marea pasiune a lui Voltaire Edit

Emile-du-chatelet.jpg

Voltaire a cunoscut-o pe viitoarea doamnă du Chatelet prin 1716, când ea avea 10 ani; în acel an el îl frecventa deja pe baronul de Breteuil la castelul său din Preiulli. Mica Emilie, care studia, sub supravegherea tatălui său, latina, italiana, engleza şi cuteza la 15 ani să realizeze o traducere completă din Vergiliu, a fost cu certitudine fiica spirituală a lui Voltaire. De multe ori Voltaire a spus mai târziu, vorbind despre ea: “Am văzut-o născându-se”.

Emilie de Breteuil s-a căsătorit la o vârstă fragedă cu marchizul de Chatelet, gentilom autentic, imbecil incontestabil; bogat prin naştere, el deţinea mari proprietăţi în Champagne şi Normandie, dar starea lui materială devenise precară ca urmare a relei lor administrări. Ea a avut, poate cu marchizul, doi copii, un fiu şi o fiică.

Doamna du Chatelet a trăit, încă din prima tinereţe, două scurte aventuri galante cu domnul de Guebriand şi cu ducele de Richeliu. Să ne convingă aceste două episoade sentimentale că doamna du Chatelet era mai puţin urâtă decât s-a afirmat? Oricare ar fi adevărul, la vârsta de 25 de ani, doamna du Chatelet era, după mărturia, puţin suspectă, a prietenelor ei, doamna de Staal şi doamna du Deffand, o femeie înaltă şi uscată, cu pieptul plat, cu picioarele enorme şi mâini uriaşe, pielea ca o răzătoare, o faţă slabă, un ten cărămiziu, dinţi rari şi stricaţi şi o talie demnă de garda elveţiană. Veninoasa doamnă du Deffand vorbea şi de gustul marchizei pentru giuvaieuri şi tot felul de fleacuri cu care se împopoţonează. Marchiza apare în public încărcată de diamante ca un pom de Crăciun, fardată strident, acoperită de panglicuţe; ceea ce o face pe devotata ei prietenă să o compare cu măgarul unei procesiuni pontificale, încărcat cu relicve. Da, dar ea stăpânea latina, italiana, engleza, ştiinţele din vremea aceea şi, când nu era absorbită de studii şi meditaţii, putea susţine conversaţia cea mai spirituală din lume. Incontestabil, doamna du Chatelet depăşea, prin preocupările sale intelectuale, pe celelalte femei celebre ale epocii, ceea ce explică, într-o anumită măsură, ironiile muşcătoare la adresa ei.

Du-chatelet.jpg

Voltaire a reînnodat legăturile cu ea în 1729, dar abia în 1733 legătura lor a cunoscut farmecul intimităţii depline. Voltaire s-a simţit măgulit să cucerească o marchiză autentică şi la fel de măgulit de faptul că ea ieşise în societate însoţită de oameni de vază ca ducele de Richeliu. În plus, înaintea marchizei, nici o femeie nu-i oferise motive de încântare a spiritului. Voltaire a fost cucerit de farmecul, nou pentru el, pe care îl răspândea o femeie a cărei inteligenţă era pe măsura lui.

Marchiza a trăit şi ea o revelaţie identică, poate chiar mai intensă decât Voltaire. Căci el era un om al zilei fiindcă petrecuse trei ani în Anglia şi încă în calitate de exilat şi de persecutat. Inima, spiritul şi vanitatea marchizei au fost deopotrivă cucerite, fără a mai socoti că din toate punctele de vedere ea nu avea decât de câştigat dintr-o legătură cu Voltaire. Cu o cruzime de care numai o prietenă intimă e în stare, doamna du Deffand constată şi descrie prea bine câteva dintre aceste motive: “Datorită lui, ea a devenit obiect al atenţiei publice şi subiect al conversaţiilor particulare; datorită lui, ea va trăi secole de-a rândul şi, aşteptând asta, ea îi datorează şi ceea ce o face să trăiască în secolul de faţă.”

Care a fost natura reală a relaţiilor dintre doamna du Chatelet şi Voltaire? Între ei prietenia a ocupat un loc mult mai important decât dragostea propriu-zisă. A fost în primul rând o legătură intelectuală. Când a început legătura lor, marchiza, e adevărat, n-avea decât 27 de ani; dar ea avea experienţa vieţii, trăise două aventuri, ca să nu mai vorbim de soţul legal; aşa că, cel puţin, curiozitatea ei faţă de aventurile galante putea să se fi potolit deja. În cel priveşte pe Voltaire, el avea aproape 39 de ani şi nu se dovedise niciodată foarte înzestrat pentru bătăliile amoroase. Se poate spune deci că uniunea dintre Voltaire şi doamna du Chatelet a fost o legătură mai ales intelectuală timp de câţiva ani şi exclusiv intelectuală mai apoi. Începând din vara anului 1733, Voltaire şi marchiza devin cunoscuţi în faţa publicului, francez şi european, drept prieteni inseparabili. Puteau fi văzuţi sosind la reşedinţa ducesei du Maine, uneori agreabili, când era vorba de a scrie un divertisment, cel mai adesea posaci, renunţând la lumina zilei şi la plimbări ca să poată lucra, ea stăruind asupra fizicii newtoniene, el asupra lucrărilor istorice, fără a ieşi din cabinetele lor de studiu decât seara, foarte târziu; într-un cuvânt, ridicoli ca orice oameni serioşi care nu au de gând să-şi piardă timpul în mijlocul unei societăţi frivole şi nefiind vinovaţi, de altfel, decât de a fi venit aici. La moartea doamnei du Chatelet, Voltaire avea 55 de ani. De atunci nu a mai existat nici o femeie în viaţa lui!

Despre hotărârea tânărului Voltaire Edit

La 16 ani, tânărul Francois Marie Arouet îşi alesese drumul: “Vreau să fiu om de litere”. Familia Arouet a fost îngrozită: decizia era nu numai absurdă ci şi dezonorantă. Tatăl i-a replicat: “Asta e ocupaţia unui om care vrea să fie inutil în societate, să fie o povară pentru părinţi şi să moară de foame”. El s-a arătat gata să-i cumpere un serviciu în Parlament sau o funcţie în magistratură ca să înăbuşe înclinaţiile neobişnuite ale fiului său. Fiul refuza orice demnitate care “se cumpără”: “Voi şti să-mi fac una care să nu coste nimic”. Iată un orgoliu foarte modern, de self-made-man! Francois Arouet va crea primul om de litere existând socialmente independent, având puterea, demnitatea şi drepturile sale, drepturi negate fără încetare de societate şi necontenit apărate de el cu înverşunare. Acest om nou se va numi Voltaire.

Voltaire indragostit Edit

La 18 ani, Voltaire se afla la Haga, unde tatăl său îl trimisese ca ataşat de ambasadă pe lângă marchizul de Chateauneuf, însărcinat cu afaceri al Franţei în Ţările de Jos.

Care era starea lui de spirit? Cam plictisit, regretând Parisul şi gata de a face o prostie, sau chiar mai multe. Fireşte, el căuta tovărăşia francezilor exilaţi, ca şi el, în Olanda. O întâlni pe doamna de Dunoyer, o femeie iubitoare de litere şi de intrigi, despărţită de soţul ei, o aventurieră în puterea cuvântului. Aceasta avea o fiică de 16 sau 17 ani, foarte dezgheţată, care îi păru lui Voltaire că poate fi o distracţie agreabilă. Cei doi s-au văzut des şi s-au îndrăgostit unul de altul. Nu se ştie dacă Olympe Dunoyer a fost amanta tânărului Voltaire. După unele detalii şi după ardoarea cu care Voltaire s-a ataşat de ea, s-ar putea crede că nu a fost. Doamna Dunoyer se expatriase pe motiv de persecuţie religioasă, fiind protestantă, şi venise în Olanda pentru a-şi regăsi libertatea de conştiinţă – printre alte libertăţi (în primul rând aceea a moravurilor . Ea răpise pe cele două fermecătoare fiice ale tatălui lor care rămăsese în Franţa. Era o femeie urâtă, dar versată în toate tertipurile vieţii, trăia din aptitudinile ei pentru galanterii şi se hrănea din calomnii. Îşi exersa apetitul pentru scris, concepând cuplete defăimătoare la adresa Curţii franceze, a bisericii şi a magistraţilor. Fata cea mică a doamnei Dunoyer, Olympe, căreia i se spunea de către cei apropiaţi Pimpette, nu era prea frumoasă, dar era graţioasă şi nurlie; era înzestrată cu minte ageră, dar cam zăpăcită. Acestei domnişoare, Voltaire i-a scris de mai multe ori, mărturisindu-şi dragostea. Scrisorile lui Voltaire către Olympe au fost păstrate începând chiar în momentul în care familiile încearcă să-i despartă; cei doi sunt împiedicaţi să se vadă şi Voltaire este chemat cu insistenţă în Franţa. Aflând de legătură, doamna Dunoyer a protestat vehement, poate cu intenţia de şantaj, poate pur şi simplu ca mamă care nu voia să-şi vadă fata compromisă de un tânăr uşuratic care urmărea să o seducă şi să o smulgă de la lângă ea.

Pimpette.jpg

Scrisorile arată un Voltaire îndrăgostit şi sentimental, care mai mult ca sigur este sincer în ce scrie: “Da, scumpa mea Pimpette, te voi iubi veşnic; şi iubiţii mai puţin fideli vorbesc la fel, dar dragostea lor nu se sprijină câtuşi de puţin, ca a mea, pe o stimă desăvârşită; iubesc virtutea ta în aceeaşi măsură ca persoana ta şi nu rog cerul decât să fiu în preajma ta. Sentimentele mele mă fac să contez pe ale tale…” Plecarea lui Voltaire la Paris avea însă să dăuneze grav acestei relaţii. În timp ce Voltaire suporta corvoada studiilor de drept la Paris, la Haga Pimpette cunoaşte, graţie mamei sale, pe Guyot de Merville, un francez foarte arătos, şi îi dedică acestuia întreaga afecţiune. Scrisorile lui Voltaire sunt tot mai neglijate. Olympe se încăpăţâna să nu-i mai răspundă, iar el nu a mai insistat. Finalul Voltaire pare să o fi iubit foarte intens pe Olympe Dunoyer. Aceasta pare să-l fi iubit pe Voltaire cât timp a fost la Haga şi, din momentul în care el s-a întors în Franţa, s-a îndepărtat cu totul de el. După aceea, Olympe s-a măritat în mod onorabil, a trăit şi a murit în anonimat.

Sursa: IstoriiRegasite.Wordpress.com

Also on Fandom

Random Wiki