Fandom

Coman Wiki

Vincent van Gogh

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

VanGogh.jpg

De cate ori imi revin in minte cele mai impresionante episoade din strania biografie a lui van Gogh, incerc sa mi le explic apeland la spusele uneia dintre femeile pe care le-a iubit, Kee Vos Stricker: „Esti dezgustator!” si asta pentru ca eticheta care l-a durut cel mai mult in viata a fost tocmai aceasta, „dezgustator”. Avea douazeci si opt de ani pe atunci (1881) si disperarea l-a determinat sa faca un gest care anunta taiatul lobului urechii, cativa ani mai tarziu. Vincent si-a intins bratul desupra flacarii unei lumanari si i-a spus tatalui lui Kee ca vrea s-o mai vada pe aceasta doar atat cat va rezista arsurii... Fusese un gest care ne poate duce cu gandul la un martir al iubirii neimplinite, la un om dezolat care stie ca va plonja definitiv in bratele derizoriului. Si asa a si fost. La Haga, unul dintre locurile unde Vincent tot incerca sa-si gaseasca stabilitatea existentiala intr-o lume care nu voia sa-l accepte, derizoriul in dragoste cunoaste apogeul. La o varsta la care te apasa profund faptul ca nu esti iubit de nimeni, el traieste aproape un an in concubinaj cu o prostituata alcoolica, Clasina. Aceasta ii transmite boli venerice si incearca sa-l convinga ca este tatal unui copil nascut in acea perioada. Noroc ca tanarul dezorientat are o clipa de luciditate si o paraseste la timp pe Clasina.

Ulterior, in 1884 (la treizeci si unu de ani), Vincent primeste alte doua lovituri ale soartei: noua iubire, Margot (care-l iubea sincer) este impiedicata de familie sa se marite cu el si incearca sa se sinucida. In acelasi an moare tatal pictorului. Din ce in ce mai singur si mai convins ca nu-si poate intemeia o familie si ca nu se poate intretine, se dedica Bibliei si devine predicator intr-un sat de mineri olandezi. Traieste din mila unei familii intr-un hambar si noaptea se aud plansete cu suspine din „locuinta” chiriasului care ajunsese sa manance si coji de legume. Este demis din acea umila functie si Vincent incepe lunga si perfida lupta cu absintul, fapt care-i va deregla treptat starea emotionala si mentala.

Vincent van gogh 16.jpg

Sprijinit de fratele mai mic, Theo, ajunge la Paris si lucreaza in Montmartre. Este atras de impresionisti si expresionisti si picteaza in culori dintre cele mai vii, anuntand curentul fovist. Locuieste temporar cu fratele sau, care-l gaseste „insuportabil” si Vincent iar peregrineaza pe la prieteni, cautand un refugiu al linistii sufletesti. Se interneaza singur in azil si primeste si porecla de „nebunul roscat” din partea gazdei sale din Arles. Prietenia cu Paul Gauguin ii aduce putine clipe de satisfactie artistica, dar legatura lor degenereaza tragic intr-o bataie cu briciul... Vincent nu mai rezista depresiei si, dupa ce face rost de un pistol, se duce intr-un crang si se impusca in piept. Moare doua zile mai tarziu, la 29 iulie 1990, la treizeci si sapte de ani. Epileptic, schizofrenic, insomniac, alcoolic, iata sinteticul tablou clinic al unui om pentru care notiunea de fericire a fost interzisa...

Poate pentru a-l intelege pe Vincent ar trebui spus si ca fratele sau Theo a murit de sifilis paralizant (in 1891), iar sora Willemina van Gogh a murit de dementa intr-un sanatoriu (1941). Unul dintre stranepotii lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (in 2004), fiind un critic al islamului. Fiul acestuia, Lieuwe, nascut in 1992, este ultimul descendent al familiei van Gogh. Viata agitata a artistului ne este cunoscuta din cele peste sase sute de scrisori pe care Vincent le-a trimis fratelui si sustinatorului sau, Theo, si pe care sotia acestuia, Johanna, le-a publicat in 1913, cu mare durere in suflet.


Vincent-van-gogh-sunflowers-c-1888.jpg

Romanul Bucuria vieţii al lui Irving Stone reia şaisprezece ani din viaţa lui Vincent Van Gogh, de când acesta era funcţionar la Galeriile Goupil din Londra, până la sinuciderea sa, la 37 de ani.

Urmarind peregrinarile personajului sau, Irving Stone surprinde deopotrivă duritatea vieţii minerilor din Borinage, entuziasmul şi frământările grupului de pictori post-impresionişti Gauguin, Toulouse-Lautrec, Cézanne, Seurat, Rousseau, tablouri provinciale din Olanda, Belgia şi Franţa.

Povestea artistului olandez lipsit de noroc în dragoste, care-şi caută calea împlinirii, rătăcind ani buni înainte de a se dedica picturii, este în egală măsură un pasionant roman al prieteniei, al renunţării şi al luptei cu sine.

„Oricine citeşte Bucuria vieţii va avea în faţă nu numai un portret al unui pictor celebru făcut de un scriitor atent, ci şi detaliile mărunte, fundalul unui destin pe care cei mai mulţi dintre noi abia dacă îl întrevăd.” (Christian Science Monitor)

„Ca sa pui în cuvinte viaţa unui pictor genial, fie el şi Van Gogh, îţ trebuie profunzime, pricepere şi cel puţin la fel de mult geniu pe cât are subiectul ficţiunii tale: romanul lui Irving Stone le are pe toate.” (Saturday Review of Literature)

Despre Van Gogh

136.jpg

Vincent van Gogh (30 martie 1853 - 29 iulie 1890) a fost un pictor olandez. Tatăl lui era pastor protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă. La vârsta de 16 ani, mama îi găseşte un loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. În 1874 este transferat la Londra, unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia şi lucrează ca perceptor de impozite într-o şcoală londoneză. Mizeria oraşului îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea impozitelor, motiv pentru care se trezeşte iar pe străzi.

Se întoarce acasă şi de decide, urmându-şi tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile şi se dedică activităţilor caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar şi faţă de mizeria cartierelor londoneze; îşi vinde lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de “ai săi”. Patronii, uimiţi, îl concediază în 1880. În 1881 Van Gogh îşi împarte timpul între Haga şi Anvers hotărăt să devină pictor. În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie impresionistă, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii săi idolarizaţi. Van Gogh era îndeosebi ataşat de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare. În următorii ani, Van Gogh are accese de furie la beţie şi se ceartă din ce în ce mai des cu Gauguin. În urma unei certe aprige între cei doi, Van Gogh îl atacă pe Gauguin cu briciul. Gauguin fuge speriat, iar Van Gogh îşi taie o bucată din urechea dreaptă. Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În 1889 se internează voluntar în ospiciul din Saint-Rémy. În perioadele de calm este lăsat acasă să picteze. În decurs de mai puţin un an pictează 200 de tablouri.

În 1890 se stabileşte în Auvers, la nord-vest de Paris, un orăşel foarte popular în rândul artiştilor. Se refugiază într-o cămăruţă deasupra unei cafenele şi se dedică exclusiv picturii. Pictează 70 tablouri în tot atâtea zile. Însă nu a rezistat mult timp în acest ritm fanatic. La 27 iulie 1890 iese din orăşel şi se împuşcă în piept, după care se retrage în camera lui, unde îşi petrece noaptea fumându-şi pipa. Marţi, la ora unu noaptea, Van Gogh în vârstă de 37 ani, moare din cauza rănii. Povestea dramatică a lui Vincent Van Gogh, tragismul acestei vieţi de artist neînţeles, ignorat, strivit de contemporaneitate şi glorificat, târziu de posterieritate, a ispitit pana multor romancieri, biografi, critici amatori si profesionişti. Fiind un prizonier al formei artistice, cel mai real portret al omului Van Gogh, al luptătorului, al artistului cetăţean, ni l-a lăsat el însuşi. Aşa cum şi-a schiţat în repetate rânduri, pe pânză, portretul fizic, figura aceea dură prin care transpare tot clocotul lăuntric al unui om în continuă căutare, Vincent şi-a desfăşurat fără să ştie şi întregul univers psihic, pe firul celor câtorva sute de scrisori adresate fratelui său, Theo, de-a lungul a 15 ani.

Sursa: RevistaMagazin.ro Beletristica.com

Also on Fandom

Random Wiki