Wikia

Coman Wiki

Unirea Principatelor Române

Talk0
678pages on
this wiki
Theodor Aman - Proclamarea Unirii.jpg

Theodor Aman, Proclamarea Unirii

Urcarea pe tronul de la Bucureşti, la 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza încheie un proces complex, care se întinde pe durata a trei ani, între încheierea Războiului Crimeii (1853-1856), ce marca înfrângerea Rusiei şi diminuarea considerabilă a rolului jucat de Imperiul ţarist în destinul Principatelor, şi actul de voinţă al românilor, la 5 şi 24 ianuarie 1859, care, eludând cu înţelepciune şi în deplină unitate opoziţia Marilor puteri, au consfinţit, în pofida prevederilor restrictive ale Convenţiei de la Paris, unirea de facto a Principatelor prin alegerea unui singur domnitor la Iaşi şi la Bucureşti. Prin înlăturarea Rusiei de la gurile Dunării, în urma Războiului Crimeii, Principatele române au fost scoase de sub condominiul ruso-turc şi, rămânând sub suzeranitatea Porţii, au fost puse sub regimul garanţiei colective a celor şapte puteri (Turcia, Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia), fiindu-le îngăduit, prin consultarea populaţiei, să-şi decidă statutul şi organizarea. În pofida cererilor Divanurilor ad-hoc de la Bucureşti şi Iaşi (alese în 1857, care solicitaseră unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat, sub numele de România, care să beneficieze de autonomie şi neutralitate, condus de un prinţ străin dintr-o dinastie domnitoare a Europei pentru a evita luptele pentru domnie între familiile boiereşti), Conferinţa de la Paris din 1858 a hotărât ca principatele să rămână entităţi separate, cu domni proprii şi adunări distincte, dar să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, singurele instituţii comune fiind Curtea de Casaţie şi o Comisie Centrală, cu sediul la Focşani, pentru elaborarea legilor de interes comun. Folosindu-se de interesele divergente ale Marilor Puteri (Turcia şi Anglia erau împotriva constituirii unui stat român fiindcă ar fi putut reprezenta cea mai bună cale spre independenţă, Londra fiind direct interesată de păstrarea integrităţii Imperiului otoman, iar Viena se temea că un stat român dincolo de Carpaţi va reprezenta o atracţie greu de ocolit pentru românii din Imperiul austriac), românii au recurs la politica faptului împlinit, cum spunea Iorga, dovedind o admirabilă capacitate de mobilizare în scopul împlinirii interesului naţional, peste voinţa puterilor garante. Prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la Iaşi şi la Bucureşti ca domnitor al Principatelor Unite, românii au silit puterile garante să recunoască forţa juridică a actelor interne contrare prevederilor Convenţiei de la Paris, dar care nu interziceau explicit alegerea aceleiaşi persoane ca domn în ambele principate. Lăsând deoparte orgoliile şi numeroasele pricini care îi despărţeau, românii au pus, astfel, temeliile statului român modern. Avea să urmeze o veritabilă „cursă cu obstacole” pentru ca întreaga societate românească să se înscrie pe calea modernizării, adesea împrumtând idei şi forme de civilizaţie pentru a le suprapune apoi realităţii autohtone tradiţionaliste.

Legături externe Edit

  • ro
150 de ani de la Unirea Principatelor

Around Wikia's network

Random Wiki