Fandom

Coman Wiki

Teorema celor 4 culori

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Teorema celor patru culori
1
Cum se face că matematica – produs
prin excelenţă al gândirii umane,
independent de experienţă – poate fi
atât de admirabil adaptată obiectelor
lumii reale?
Albert Einstein
Este binecunoscut faptul că marile probleme ale matematicii, cum ar fi Marea
Teoremă a lui Fermat sau Conjectura lui Goldbach, au contribuit enorm la dezvoltarea
acestei ştiinţe. Din eforturile matematicienilor (timp de zeci sau chiar sute de ani) de a găsi
o rezolvare la întrebări în aparenţă simple s-au născut noi discipline în matematică, cu
aplicaţii spectaculoase.
Problema celor patru culori are toate valenţele unei probleme de mare “carieră”:
în primul rând formularea ei este extrem de simplă, nu presupune cunoştinţe matematice; în
al doilea rând, ea a rămas nerezolvată timp de peste un secol, fiind surprinzător de grea şi a
suscitat preocuparea multor matematicieni de prestigiu.
Iată câteva repere istorice.
În 1852 un geograf din Edinburgh (istoria nu i-a reţinut numele) l-a informat pe
prietenul său, student în matematici, că foloseşte cel mult patru culori pentru o hartă
împărţită în regiuni, fără ca două regiuni vecine să aibă aceeaşi culoare (precizăm că este
vorba despre hărţi plane, cu regiuni închise, iar “vecine” sunt regiunile cu o linie de
frontieră comună; două regiuni care se întâlnesc într-un număr finit de puncte nu sunt
considerate vecine).
Tânărului matematician, pe nume Francis Guthrie, i-au plăcut cele aflate şi a cerut
informaţii mai ample, însă geograful l-a încredinţat că acest procedeu e foarte răspândit şi
aplicat pretutindeni din cauza economiei care-l prezintă. Răspunsul nu a fost mulţumitor
pentru Guthrie ; el şi-a propus să demonstreze acest fapt dar nu a reuşit.
Fratele său, Frederick, studia chimia la Londra şi aflând de problema care-l
preocupa pe Francis a cerut ajutorul profesorului August De Morgan, dar nici acesta nu a
găsit o demonstraţie satisfăcătoare.
În câţiva ani, problema a ajuns “la modă” printre matematicieni. Astfel, A. Cayley
nefiind nici el capabil să demonstreze valabilitatea teoremei, a propus-o Societăţii
Matematice din Londra.
Să trecem în revistă câteva din rezultatele parţiale ale demonstrării teoremei.
Faptul că trei culori nu sunt suficiente pentru colorarea oricărei hărţi plane a fost
repede constatat (vezi fig.1).
1
Profesor, Colegiul Naţional “C. Negruzzi” , Iaşi



De Morgan a demonstrat că nu există hartă formată din 5 regiuni astfel încât să fie
două câte două vecine, deci aceasta poate fi colorată cu patru culori.
A. B. Kempe, un avocat din Londra, membru al Societăţii Matematice din Londra
şi deosebit de pasionat de matematică a publicat în 1879 un articol în care susţinea că a
demonstrat teorema. Raţionamentul lui era deosebit de ingenios; el redusese problema la
hărţi normale, adică hărţi în care nu există ţări închise complet în alte ţări şi nici puncte


Math1.png

în care se întâlnesc mai mult de trei regiuni. Deşi raţionamentul s-a dovedit incomplet, el
conţinea ideile de bază ce au condus la demonstraţia corectă un secol mai târziu. Astfel,
oricărei hărţi i se poate asocia un graf în care fiecare regiune este reprezentată printr-un
punct şi două puncte vor fi legate printr-o muchie dacă şi numai dacă punctele corespund la
două regiuni vecine (vezi fig.2).
Fig.2
În acest mod problema colorării regiunilor de pe hartă revine la problema colorării
punctelor din graful asociat astfel încât punctele legate printr-o muchie să fie colorate
diferit.
Problema celor patru culori a contribuit la cercetari importante în teoria grafurilor,
cum ar fi “numerele cromatice ale grafurilor”.
Cu ajutorul unui graf special, matematicianul P. J. Heawood a arătat în 1890 că
demonstraţia lui Kempe are o eroare nu tocmai uşor de înlăturat.


Math2.png

Mai târziu, în 1913, matematicianul Ph. Franklin de la Massachusetts Institute of
Technology ridică limita numărului de regiuni pentru care problema este rezolvată de la 5
la 21, iar în 1940 Winn reuşeşte să ajungă la 35 de regiuni.
Un alt rezultat deosebit de interesant se datorează lui P. J. Heawood, care şi-a
consacrat 60 de ani din viaţă studierii problemei. Iată-l: probabilitatea de a găsi o hartă cu
mai mult de 36 regiuni care să nu poată fi colorată cu patru culori este mai mică decât
10-10000 ! (de remarcat că 1010000 este un număr mai mare decât numărul atomilor din
întreaga galaxie …).
O “teoremă a celor cinci culori” (faptul că cinci culori sunt eficiente pentru a
colora o hartă) a fost obţinută relativ uşor; o demonstraţie elementară a acestui rezultat
poate fi găsită în “Despre numere şi figuri” de H. Rademacher şi O. Toeplitz.
Pe la mijlocul sec. XX s-a conturat ideea de rezolvare a problemei prin mărirea
numărului de regiuni pentru care patru culori sunt suficiente şi examinarea unor aşa-zise
configuraţii inevitabile. Dacă ar fi fost posibil să se producă toate aceste configuraţii şi să se
arate că ele pot fi colorate cu patru culori, atunci demonstraţia ar fi fost completă.
Cea mai eficientă metodă de producere a configuraţiilor s-a dovedit a fi un
algoritm implementat pe calculator de W. Haken şi K. Appel , Universitatea Illinois, SUA ,
care au lucrat aproape 1200 ore şi, în fine, demonstraţia a fost încheiată [1].
Un an mai târziu, folosind o altă procedură de reducere a configuraţiilor
inevitabile, F. Allaise de la Universitatea Waterloo, Ontario, CA, a reuşit să obţină
demonstraţia teoremei în numai 50 de ore de dialog om-calculator.
Entuziasmul firesc stârnit în lumea matematicienilor de acestă reuşită neobişnuită
până atunci a fost “temperat” de voci sceptice care susţineau că aceasta nu e o teorema de
matematică în sensul clasic. Astfel, T. Tymoczko în articolul “Problema celor patru culori
şi semnificaţia ei filozofică” (Journal of Philosophy, 1979) afirmă că teorema exprimă un
adevăr a posteriori şi nu a priori, ca orice adevăr matematic. Argumentele sale se bazează
în principal pe imposibilitatea de a verifica manual ( “cu creionul” ) demonstraţia, dat fiind
faptul că nu există un unic algoritm care să verifice toate programele posibile pe calculator.
În replică, E. R. Swart scrie în [5] că inconvenientul semnalat de preopinentul său
este aparent, deoarece calculele foarte numeroase efectuate pe calculator erau de rutină, iar
programul utilizat poate fi verificat. Sarcina calculatorului a fost copleşitoare prin
dimensiuni, sarcină pe care omul ştia cum să o abordeze, dar n-ar fi putut-o termina
niciodată.
A fost prima situaţie memorabilă în urma căreia lumea matematicienilor a trebuit
să admită existenţa unor demonstraţii parţial accesibile omului, cât şi dreptul calculatorului
de a ne sprijini în stabilirea adevărurilor matematice.
Bibliografie
1. K. Appel, W. Haken – Every Planar Map Is Four Colorable , Bulletin of the American
Mathematical Society, 82(1976), 711-712.
2. F. Câmpan – Probleme celebre, Ed. Albatros, Bucureşti, 1972.
3. Gh. Păun – Din spectacolul matematicii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983.
4L.A. Steen – Mathematicians Today, Twelve Informal Essays, Springer–Verlag, 1978.
5. E.R Swart – The Philosophical Implications of the Four-Color Problem, The American
Mathematical Monthly, 87(1980), 697-707.

Legături externe Edit

  • ro
Din istoria matematicii

Also on Fandom

Random Wiki