Fandom

Coman Wiki

O scrisoare pierdută

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

O-scrisoare-pierduta-457698l-imagine.jpg

O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale Capodopera dramatugiei lui Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) si isi pastreaza o regretabila actualitate.

Ar fi minunat sa nu-l mai intelegem pe Caragiale, pentru ca ar insemna ca Farfuridi, Catavencu, Tipatescu, Dandanache nu mai exista. Caragiale critica in acesata comedie farsa alegerilor din trecut. Continutul piesei este inca mult mai bogat vizand moravurile politice si ale vietii de familie din epoca respectiva. Cadrul temporal Nu intamplator Caragiale plaseaza actiunea in timpul alegerilor, pentru ca in lupta pentru putere cade orice masca si omul se arata asa cum este in realitate, in stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. Suntem in anul de gratie 1883.

Cadrul spatial Actiunea piesei se petrece intr-un oras de provincie, capitala unei judeti de munte. Intentionat autorul nu precizeaza numele localitatii, sugerand astfel ca farsa alegerilor este acelasi peste tot. Titlul piesei Forma articulata cu articol nehotarat sugereaza ca este vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de santaj in lupta politica. Intriga piesei este declansata de pierderea unui scrisori compromitatoare, trimisa de Tipatescu, prefectul judetului, lui Zoe, sotia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celalat lumineaza caractere, psihologii.

8.-O-scrisoare-pierduta.1948.jpg

Ea ii da putere celui care o are in stapanire, si produce spaima celui care o pierde. Lupta politica pentru desemnarea unui candidat se da intre Farfuridi sprijinit de Trahanache si Branzovenescu, si Nae Catavencu.

Gasind scrisoarea compromitatoare Catavencu o foloseste ca mijloc de santaj in lupta politica, daca nu va fi sprijinit de Trahanache si Tipatescu, va publica scrisoarea in gazeta pe care o conduce - Racnetul Carpatilor. Cei doi santajati recurg si ei la amenintari si cel din urma ajung la santajul cu o polita falsificata de Catavencu. Cand lupta dintre cei doi atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamita Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca Farfuridii, si mai canalie decat Catavencu. Repetarea procedeului -Dandanache castiga tot prin santajul cu o scrisoare pierduta- sugereaza ca in lupta politica a vremii santajului cu un text particular era un mijloc frecvent folosit. Problematica piesei se poate reduce la doua cuvinte: politica si amorul. Este insa mai complexa.

In primul rand Caragiale critica farsa alegerilor din trecut, dezvoluind o trista realitate: pierderea unei scrisori copromitatoare hotareste viata politica unui orasel. Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite in lupta politica, coruptia si demagogia politicienilor.

In acelasi timp pune in evidenta incultura, prostia unor politicieni din vremea sa. Aceste trasaturi negative dovedite in lupta politica caracterizeaza si viata intima de familie. Inmoralitatea, coruptia definesc deopotriva viata politica si viata de familie. Concluzia piesei este amara. În lupta politica nu reseste cel mai bun, ci cel mai priceput, mai abil in lupta pentru putere. Satira este cuprinzatoare si necrutatoare.

Personajele sunt definite comlex, prin fapte, nume, libaj. Aceste personaje prind viata datorita pretioaselor indicatii scenice ale autorului. Caragiale isi pune personajele sa vorbeasca, sa tine discursuri din care practic se autodesfiinteaza, demonstrandu-si prostia, inclutura, demagogia.

Personajele imbina trasaturi general valabile cu trasaturi particulare, individuale. Astfel Catavencu este demagogul latrans. Zoe este sotia infidenta, amanta. Tipatescu este junele prim (amantul). Dandanache este prostul vanitos.

Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tanar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapanit de o dorinta profunda de parvenire politica. Etse tipul politicianului demagog, corupt, in strare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a castiga lupta politica Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atata vreme cat are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil.

Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adopta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun in evidenta demagogia, inclultura, lipsa de logica. El stie sa emotioneze, sa planga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavarsit: cand se urca la tribuna el isi intra in rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci in lupta electorala:

CATAVENCU (ia poza, trece cu importanta printre multtime si suie la tribuna; isi pune palaria la o parte, gusta din paharul cu apa, scoate un vraf de hartii si gazete si le asaza pe tribuna, apoi isi trage batista si-si sterge cu eleganta avocateasca fruntea. Este emotionat, tuseste si lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui. - Tacere completa. Cu glasul tremurat): Domnilor! Onorabili concetateni! Fratilor! (plansul il ineaca.) Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare suindu-ma la aceasta tribuna pentru a va spune si eu (plansul il ineaca mai tare.)

Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale in aceste momente solemne (de-abia se mai stapaneste) ma gandesc la tarisoara mea (plansul l-a biruit de tot) la Romania (plange. Aplauze in grup) la fericirea ei! (acelasi joc de amandoua partile) la progresul ei! (asemenea crescendo) la viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitore.) Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fars patriotism, care ascunda o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli demonstrand incultura, lipsa de logica: Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire;dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani; Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc in tara noastra! Scopul pentru care lupta Catavencu este ca Romania sa fie bine, si tot romanul sa prospere (sa imbogateze). Presupune ca esecul lui Catavencu este momentan, pentru ca un individ atat de bine inzestrat pentru lupta politica trebuie sa castige la primul prilej. Farfuridi: Împreuna cu Branzovenescu alcatuieste un cuplu comic prin prostie, incultura, lipsa de logica. Viata ordonata de care face atata caz Farfuridi este o aparenta, o iluzie pentru ca in mintea personajului domneste haosul: Si eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la douasprezece fix ma duc la targ.; Eu am n-am clienti acasa, la unsprezece fix ma-ntorc din targ; Si-eu am n-am infatisare la douasprezece fix ma duc la tribunal. Obsesia personajului este de a nu fi pacalit, inselat. Cu toate acestea accepta tradarea, daca o cer interesele partidului sau ale persoanei: Tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar sa stim si noi! Si Farfuridi tine discursuri, in realitate antidiscursuri prin care isi dovedeste permanent prostia. Foloseste si el enunturi adversative gresite: Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori! Memorabila este scena conceperii telegramei catra centru, cand Farfuridi si Branzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima! Un alt exemplu semnificativ pentru exprimare ilogica este parerea lui Farfuridi despre revizuirea constitutiei: Din doua una, dati-mi voie: ori sa revizuieasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale În piesa Farfuridi este o victima ramanand inafara manevrelor electorale. Agamita Dandanache: Numele personajului provine din Agamemnon. Diminuirea acestora si imbinarea lui cu Dandanache sugereaza ridicolul si ramolismul (senilitatea). Chiar autorul defineste: Mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Agamita este foarte priceput in lupta politica din moment ce castiga lupta electorala. Este la fel de corupt ca ceilalti, folosind si el mijloace necinstite ca santajul cu un text particular, dar mai ticalos, pentru ca nu restituie scrisoarea cu intentia de a o folosi si in alte situatii: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi S-ar putea sa fac asa prostie Mai trebuie s-aldata La un caz iar pac! la Rasboiul. Exprimarea lui Dandanache cuprinde multe greseli. Este ilogica; daca ceilalti sunt in stare sa tine discursuri, Dandanache nu este in stare sa faca acest lucru, pentru ca nu poate:

In sanatatea alegatorilor cari au probat patriotism si mi-au acordat(nu nemereste) asta cum sa zic de! zi-i pe nume de! a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt in Camera, si ei ca rumanul iimpartial, care va sa zica cum am zite in sfarsit sa traieasca! (Urale si ciocniri.) Vesnicul luptator de la patruzsopt este profitorul care stie sa descurce; este personajul roman o caricaturizare a farsului patriotism si alicherismului politic. Cetateanul turnamentat reprezinta marea masa anonima a alegatorilor.

Ticul sau verbal Eu cu cine votez demonstreaza totala dezorientare a alegatorilor, care raman inafara tuturor manevrelor politice. Amenintat de demagogia electotrala, de trecerile dintr-o tabara in alta, cetateanul turnamentat dovedeste mereu o naivitate dezarmanta. Parerea si votul sau nu au importanta, pentru ca alegerea candidatului nu se face pe fata, in mod cinstit, ci prin manevre necinstite in care castiga cel mai necinstit. Ghita Pristanda este tipul functionarului servil, lingusitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de principii morale el trece cu usurinta dintr-o tabara in cealalta.

Ticul sau verbal Famile mare renumeratie mica dupa buget sugeraza ca personajul este preocupat mereu de castig. Un alt cuvant pe care il repete este curat, ajungand la celebra formula curat murdar. Ghita Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil, lingusitor si cu cei invinsi momentan, pentru ca acesta ar putea sa fie invingatorii de maine. Trahanache este presedintele partidului local de guvernamant, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a Comitetului Scolar si altor comitete si comitii. Ca sef de partid, Trahanache face parte dintr-un sistem in care isi indeplineste perfect rolul, pentru ca are experienta si cunoaste manevrele politice.

Ticul sau verbal Ai putintica rabdare este o incercare de a castiga timp, pentru a calcula pasul urmator. Trahanache este in stare de orice pentru a pastra imaginea de cetatean onorabil, si de om venerabil. Desii tine la morala, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache tolereaza din interes relatia dintre sotia sa Zoe Trahanache si prefectul Tipatescu.

Exprimarea personajului este ilogica, gresita: Unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri, vrea sa zica ca nu le are. Critica literara vede in Tipatescu un homopolicus perfect, adaptat societatii sale. Spre deosebire de Catavencu, Trahanache si-a atins toate scopurile: el vrea doar sa-si pastreze locul castigat. Personajul este ridicol tocmai prin contradictia dintre aparenta si esenta. 

El, omul obsedat de familie si morala, nu-si pune nici macar un moment problema ca scrisoarea ar putea sa cuprinde un fapt real, copromitator. Deci pe el deranjeaza pierderea scrisorii si nu adevarul cuprins in ea. Zoe Trahanache este sotia lui Trahanache si amanta lui Tipatescu. Femeie voluntara, ambitioasa, desii nu detine nici o functie in realitate il manevreaza pe toti. Zoe nu-si pierde siguranta de sine nici cand Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii. Stie sa conduca bine si barbatul si amantul, obtinand maximul de profit din aceasta situatie. Tipatescu este prietenul lui Zaharia Trahanache si amantul lui Zoe. În calitate de prefect el conduce judetul dupa bunul sau plac.

Dupa pierderea scrisorii ii promite lui Catavencu functii si da ordin sa fie arestat. Este singurul personaj care se exprima corect, dar asemenea cerolalte personaje este corupt nerusinat in stare sa foloseasca orice mijloc in lupta politica. El descopera politele falsificate prin care incearca sa santajeze pe Catavencu. Un singur moment isi pierde capul, cand ii propune lui Zoe sa fuga impreuna.
In rest Tipatescu se stapaneste perfect, reprezentand omul politic care si-a realizat toate ambitiile. Nelinistit, inmoral el nu ezita sa inseala incredera celui mai bun prieten, Zaharia Tipatescu. Comicul Caragiale este un maestru al comicului. Si in aceasta comedie sub invelisul rasului se ascunde satira. Dramaturgul sanctionand defectele oamenilor si ale societatii. Si in comedia lui Caragiale sursa comicului este contradictia dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce sunt ele in realitate. Aparenta este de cinste, corectitudine, amabilitate, dar realitatea este cu totul alta: coruptie, parvenitism, demagogie. Astfel Catavencu, Dandanache, Zoe, Trahanache, Prisanda sunt surprinsi in renuntarea lor de la conditia ideala pe care ar trebui sa o reprezinte (Zoe in contrast cu o femeie cinstita, Catavencu in contrast cu adevaratul politician). 

Sunt prezente in aceasta comedie diferite nuante ale comicului. Comicul de caracter Criticii literari au observat ca dramaturgul Caragiale deplaseaza accentul de pe deformitatea exterioara a personajelor comice pe deformitatea interioara, intelectuala: prostia, ticalosia, ipoclizia. In acest sens cu exceptia lui Tipatescu toate personajele sunt comice prin ceea ce fac si ceea ce spun. Comicul este provocat de suficienta, lipsa de logica a personajelor. Comicul de limbaj este mai bine realizat. Limbajul folosit de personaje ne da informatii pretioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune , nivel de cultura, inteligenta, aparenta politica. Cu putine exceptii personajele se exprima gresit, folosind pleonasme, truisme, contradictii, nonsensuri. Toate aceste greseli de limba sunt o inepuizabila sursa de ras, dar pun in lumina nivelul intelectual si sufletesc al acestor personaje. Pronuntarea gresita a unor cuvinte: andrisant, bampir, plebicist, renumeratie (Pristanda);capitalisti (Farfuridi). Ticurile sau autonomismele verbale: Farfuridi:

La douasprezece trecute fix. Pristanda: curat (murdar) Trahanache: Stimabile; Ai putintica rabdare. Contradictia in termeni: Dupa lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani. Truismele Un popor care nu merge inainte sta pe loc. O societate fara printipuri, care va sa zica ca nu le are Nonsensuri O multime de nonsensuri sunt prezente in discursul lui Farfuridi despre reviziunea constitutiei. Comicul numelelor ocupa un loc importatnt, fiind nu numai o sursa de ras, de amuzament, ci si un instrument a satirei.

Astfel aluziile culinare (legate de alimentate) -Farfuridi, Branzovenescu-; diminutivele ridicole -Agamita Dandanache-; radacinile semnificative -Catavencu- sugereaza trasaturi ale posesorilor acestora: prostia, senilitatea si demagogia . Vorbind despre talentul lui Caragiale in caracterizarea personajelor prin nume, criticul Ibreleanu preciza: Numele din opera comica a lui Caragiale le dau impresia ca fac parte din personajele pe care le denumesc La prima lectura sau reprezentare a unei comedii a lui Caragiale, simtim ca personajele nu puteau sa aiba alt nume, in orice caz ca au numele lor.

Sursa: Calificativ.ro



O scrisoare pierduta - Tema, Subiect-caracterizarea personajelor

O scrisoare pierduta

de I.L.Caragiale

Intre anii 1878 si 1885 Caragiale a scris comediile: „O noapte furtunoasa”, „Conu Leonida fata cu Reactiunea”, „O scrisoare pierduta”si „D’ale carnavalului”.

Piesele sunt comedii de moravuri, realizate intr-o viziune clasica si intr-un limbaj de un umor inconfundabil.

Datorita lor, Caragiale a fost socotit un „Molière” al romanilor.

Tema: O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, dezvaluind viata publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si rosi de ambitie, se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor se armonizeaza in final, pentru ca toti stiu sa speculeze avantajele unui regim politic in folosul lor.

Subiectul: Actiunea se desfasoara „in capitala unui judet de munte”pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, din opozitie, care aspira spre o cariera politica si grupul fruntas al conducerii locale (prefectul Stefan Tipatescu si „prezidentul” Zaharia Trahanache), care conduce abuziv si in interes personal viata politica a judetului. 39547ovg53ebf1k

Pentru a-i forta sa-l propuna candidat in locul lui Farfuridii, prefectul conducerii judetului, Catavencu ii ameninta cu un santaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare de amor a lui Tipatescu trimisa doamnei Zoe Trahanache, sotia „prezidentului”. Pierduta de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetatean turmentat si suptilizata de la acesta de Catavencu. Santajul o sperie mai ales pe Zoe, care - de teama de a nu fi compromisa public – exercita presiuni asupra celor doi barbati si obtine promisiunea candidaturii lui Catavencu. Cand totul parea rezolvat, urmeaza o adevarata „lovitura de teatru” : de la Bucuresti se cere fara explicatii sa fie trecut pe lista candidatilor un nume necunoscut, Agamemnon Dandanache. Reactiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperata, Catavencu amenintator, Farfuridii si Branzovenescu – satisfacuti ca rivalul lor a pierdut locul, Tipatescu –nervos. Doar Trahanache are putintica rabdare si se gandeste la un mod de inchidere a conflictului, supunandu-se insa indicatiei „de sus”. Ghemul de interese contrare se incalceste rau in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar intervine politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa inchida gura lui Catavencu. In incaierare, acesta pierde palaria in care era ascunsascrisoarea si dispare pentru o vreme producand mari emotii doamnei Trahanache. Limpezirea situatiei se realizeaza in actul al patrulea. Dandanache venit de la Bucuresti isi dezvaluie strategia politica, absolut asemanatoare cu cea a lui Catavencu, dar la alt nivel si cu mai multa ticalosenie. Nae Catavencu, fara scrisoare se simte dezarmat si schimba tactica parvenirii. In final toata lumea se impaca, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec. Dandanache e ales in unanimitate, Nae Catavencu tine un discurs si se imbratiseaza cu vechii adversari intr-o atmosfera de carnaval, de mascarada, accentuata de muzica saltareata, condusa de Pristanda.

Personajele: Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Sunt realizate intr-o viziune clasica; lucrul acesta se poate vedea chiar dintr-o atitudine declarata a scritorului, care cautand o varianta pentru finalul scrisorii pirdute, le spune prietenilor lui ca a gasit un personaj nou, pe Dandanache, „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”. Personajele din O scrisoare pierduta pot fi vazute astfel:

Trahanache e ticaitul, Zoe femeia voluntara, Catavencu – ambitiosul demagog, Farfuridi – prostul fudul, Dandanache – prostul ticalos, cetateanul turmentat – prostul naiv, iar Pristanda – omul slugarnic.

Modalitatile de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic: vb547o9353ebbf

a..- prin actiune – prin fapte, atitudini, gesturi, eroii definindu-si dimensiunea interioara prin ceea ce fac.

b. - prin intermediul celorlalte personaje – Trahanache il caracterizeaza pe Tipatescu, Pristanda pe Catavencu.

c. – prin limbaj – este o modalitate ca cunoaste la Caragiale un rafinament exceptional.

d. – caracterizarea prin nume – Problema analizata de Garabet Ibraileanu care a aratat ca dramatismul a creat o onomastica sugestiva purtatoare a semnelor de individualizare a personajului.

Trahanache: - „venerabilul neica Zaharia”

- prezidentul tuturor „comitetelor si comitiilor” din judet

- „stalpul” local al partidului de guvernamant

- este inselat si se inseala asupra propriei persoane

- pozitia sociala si familiala sunt puse sub semnul comicului

- are o viclenie rudimentara

- are stereotipi de comportament si limbaj ( el recomanda tuturor „sa aiba putintica rabdare”)

- are o gandire plata, deloc profunda, fara adancime

- numele sau, Zaharia Trahanache, sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor

- il modeleaza interesul si ordinile superiorilor „de la centru”

- pentru Zoe are un adevarat cult si nimic nu-i clinteste increderea in ea, cum nu-i clinteste nimeni inflacarata prietenie cu Tipatescu

- se incadreaza in tipul personajului incornoratul simpatic

Tipatescu: - prefectul judetului

corespunde junelui prim din teatrul clasic

este fixat intr-un triunghi conjugal banal banuit de toti

orgolios fara masura cu o gandire de stapan medieval

isi considera functia politica drept un act de misionarism

traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite

in realitate este un barbat tinut din scurt de o femeie voluntara

are unele accese de independenta, dar in fond se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe

incadrarea cea mai exacta o face Pristanda : „Mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco cu banii lu Trahanache.”

Zoe Trahanache:

este intre femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsa

nu avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, vulgara ori lipsita de sentiment

e o femeie voluntara care joaca insa comedia slabiciunii feminine

speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi, lesinuri si de alte arme „di arsenalul lamentatiei feminine.”

nereusind, pune piciorul in prag si-si dovedeste firea autoritara strigand: „Eu il aleg, eu si cu barbatu-meu”

cand isi da seama ca Nae Catavencu este invins, il iarta si ii castiga devotamentul amintindu-i ca mai sunt si alte prilejuri de a ajunge deputat

gestul acesta savarsit cu naturalete si fara ranchiuna e una din armele seductiei pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache la cetateanul turmentat, acesta din urma vazand in ea „o dama buna”

Nae Catavencu:

avocat, director – proprietar al gazetei „Racnetul Carpatilor”, este un arivist si este constient ca mijloacele de inavutire nu sunt cinstite, pentru ca citeaza adeseori propozitia lui Machiavellè „Scopul scuza mijloacele” atribuind-o insa nemuritorului Gambeta.

motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le este superior celorlalti

Nae Catavencu este un ambitios fara tenacitate

pierzand instrumentul de santaj se resemneaza rapid, se guidura pe langa Zoe, se supune imediat ; accepta sa conduca manifestatia in cinstea rivalului politic

simte ca protectia femeii este sansa urmatoare a parvenirii

are o labilitate comportamentala, se adapteaza repede la situatii, nu are complexe sau mustrari de constiinta

„nu se impiedica de considerente morale, de accea ar fi fost un bun om politic”

delireaza cu erori de cultura si gramatica

demagogia personajului si de nume este principala caracteristica a politicianului

Catavencu devine un exponent al unei realitati pe care Caragiale o satirizeaza cu o ironie vesela

Farfuridi:

intra in aceeasi categorie a demagogului

este un prost de o teribila fudulie

parerea despre sine este superlativa si si-o marturiseste in dese randuri

insuficienta intelectuala a personajului, optuzitatea mintii se releva prin totala confuzie de sens si gramaticala a discursurilor, delicioase monstre a ale umorului absurd : „Iubesc tradarea dar urasc pe tradatori”, „Eu, am n-am sa intalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ” , „Tradare sa fie, dar s-o stim si noi” , „Din doua una datimi voie – sustine el cu energie exprimandu-si parerea in chestiunea revizuirii constitutiei – ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.”

Branzovenescu:

alcatuieste un cuplu comic cu Farfuridi

temperamentul coleric al lui Farfuridi i se opune firea mai domoala a lui Brazovenescu

ambii traiesc cu spaima ca s-ar putea sa nu fie considerati membri marcanti ai partidului lor pe care il apara cu fanatism trimitand „la centru” telegrame semnate anonim

numele lor Farfuridi si Branzovenescu, au „rezonante culinare” spune Garabet Ibraileanu si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti sau romanesc pentru a indica un amestec specific a acestei clientele politice care – indiferent de origine – se bucura de aceleasi avantaje „constitutionale”.

Agamita Dandanache:

este o ridicularizare a personajului deoarece el poarta numele strasnicului razboinic din opera lui Homer, Agamemnon, cuceritor al Troiei.

santajul este pentru el o forma de diplomatie

„Aminteri daca nu dadea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea de loc neicusorule; fa-ti idee; familia mea de la patruzsopt lupta sidai si lupta si eu cu toate partidele ca rumanul impartial, sa ramai fara coledzi?”

Dandanache e un stupid peltic, lovit de amnezie dar mandru de geniul lui

in viziunea lui Caragiale, Dandanache este „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”

Cetateanul turmentat:

un tip realmente simpatic dar nu inocent pentru ca desi duce scrisoarea cui trebuie o citeste mai intai sub felinar, savarsind una din gravele abateri etice ale lucratorului postal

este staruitor in actiune, iubitor de bautura

fost factor postal, e un vicios, un turmentat

asteapta sa se supuna cuiva care sa-l indrume

are sentimentul integrarii intr-o lume superioara

face din Zoe un obiect de cult, un idol, pentru care bea cu entuziasm „in sanatatea coanei Joitica, ca e dama buna!”

Pristanda:

prozaic si practic, miscandu-se in viata dupa principiul nevestei : „Ghita, Ghita, pupal in bot si papal tot, ca satulul nu crede pe al flamand”

politistul este tipul omului slugarnic

desi este omul lui Tipatescu, il tradeaza

simte ca adversarul de azi poate sa fie prefectul de maine de aceea se linguseste pe langa acesta :

„ Eu, gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia totdeauna”

personajul este admirabil caracterizat verbal

el foloseste frecvent termeni populari mai ales regionalisme si deformeaza neologismele (bampir, famelie, fonctie, redumeratie)

incalca fara complexe regulile gramaticale tradandu-si si incultura

ticul sau verbal – „curat” produce asociatii comice cum ar fi : „curat murdar, curat condei”

numele personajului porneste de la un joc moldevenesc popular in care se bate pasul intr-o parte si alta fara sa se porneasca din nici una

are o mare putere de sugestie si se potriveste cu exactitate sireteniei primitive ale lui Pristanda

Mijloacele comicului:

Mijloacele de zugravire a epocii apartin unui mare artist comic.

Exista in primul rand un comic al situatiilor rezultat din fapte neprevazute si din prezenta triunghiului conjugal Zoe – Trahanache – Tipatescu sau a cuplului Farfuridi – Branzovenescu. Caragiale foloseste scheme tipice, modalitati cunoscute in literatura comica universala :

- incurcatura, confuzia, echivocul, coincidenta, quiproquo-ul.

Fiecare scena in parte si piesa in totalitate se bazeaza pe astfel de scheme incat poate afirma ca la Caragiale predominanta este o situatie comica in care sunt implicate personaje comice avand idei si un limbaj comic.

In al doilea rand exista un comic al intentiilor care reiese din atitudinea autorului fata de personaje si evenimente. Substanta piesei este supusa unor modalitati de tratare cum ar fi : ironia, umorul, sarcasmul grotesc.

Caragiale este un scriitor obiectiv, in sensul capacitatii de a crea viata.

Caragiale este un scriitor obiectiv, in sensul capacitatii de a crea viata. El pare ca-si iubeste personajele create. Este ingaduitor fata de ele dar nu iarta trasaturile care-i fac pe oameni ridicoli tratandu-i cu ironie, umor, punandu-i in situatii absurde sau grotesti, reducandu-i uneori la conditia simplificata a marionetei.

Exista apoi un comic al caracterelor. In comedia clasica principalele caractere comice sunt : avarul, orgoliosul, ipocritul, mincinosul, gelosul, laudarosul, pedantul, prostul fudul.

Personajul purtator al unui astfel de caracter devine un exponent tipic al clasei umane respective. Eroii lui Caragiale sunt particularizati astfel incat nici unul nu seamana cu celalalt. Scriitorul a afirmat in dese randuri aceasta viziune asupra personajelor sustinand : „natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa nu calapod deosebit; unul e sucit intr-un fel, altul in alt fel, fiecare in felul lui incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa faci haz de ei.”

Comicul de limbaj: Caragiale are capacitatea iesita din comun de a retine cele mai fine nuante ale limbii vorbite, astfel comicul este provocat de :

Prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele. Deformarile apar printr-o pronuntare gresita : famelie, renumeratie, andreisant, plebicist, capitalisti.

Cele mai obisnuite abateri gramaticale si logice sunt : - polisemia : „ne-am ratacit impreuna”

contradictie intre termeni : „dupa lupte seculare care au durat 30 de ani”

asociatile incompatibile : industria romana este admirabila, e sublima dar lipseste cu desavarsire nonsensul : „din doua una”, „dati-mi voie cer sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica”

truismele : „un popor care nu merge inainte sta pe loc”, expresii tautologice: „intrigi proaste”

La multe personaje nu e important ce spun, ci cum spun. Multe personaje folosesc un limbaj in totala contradictie cu situatia concreta a momentului. (Catavencu vorbeste in fata lui Pristanda intr-un stil oratoric, renuntand la stilul familiar de pana atunci, iar Dandanache se adreseaza multimii intr-un stil peltic, familiar, incoerent, discursul transformandu-se intr-o bolboroseala de intarziat mintal.Exista in sfarsit un comic de nume de o savoare inimitabila. Modalitatea mai fusese valorificata in teatrul romanesc si de Vasile Alecsandri. La Alecsandri intalnim : Pungescu, Razvratescu, Lunatescu, Napoila, Clevetici. Spre deosebire de Alecsandri, Caragiale dovedeste mai mult rafinament in alegerea numelor personajelor.

Genul dramatic: - raportul autorului cu lumea (cititorul) este realizat prin prezenta personajelor in actiune.

opera este bazata pe dialog si destinata interpretarii scenice

faptele nu sunt povestite ci se desfasoara in fata spectatorului

Textul dramatic se defineste ca o succesiune dinamica si continua de replici asociate cu monologul si indicatii scenice

spatiul si timpul sunt concentrate

conflictul dramatic se bazeaza pe imprejurari, pasiuni si caractere

personajele comunica si se comunica

interventia autorului sub forma de indicatii scenice

In comedie se prezinta personaje, caractere, moravuri ale societatii intr-un mod parodic, comic avand totdeauna un final fericit si un sens moralizator. Provoaca rasul prin prezenta moravurilor, a unor tipuri umane, comice sau a unor situatii neasteptate. Contradictie intre esenta si aparenta (ce vrea sa para si ce este in realitate).

formele comicului sunt : umorul si ironia

Pentru a argumenta faptul ca O scrisoare pierduta apartine genului dramatic sau comedie, trebuie sa tin seama de urmatoarele lucruri:

se pleaca de la definitia comediei (specia genului dramatic) in proza sau in versuri, cu actiune si deznodamant vesel

prezinti trasaturile speciei

caracterizare sumara a personajelor

mijloace de realizare a comicului

OBS: Comedia este structurata pe acte si scene

Sursa: Referatele.com




Comicul din "O scrisoare pierduta" Edit

Comicul -categorie estetica presupunand situatii care provoaca rasul printr-o disproportie , prin contrastul dintre esenta si aparenta, dintre efort si rezultatele lui , dintre viu si mecanic , dintre scopuri si mijloace. -provoaca rasul dar sfera rasului este mai larga dacat cea a comicu- lui. -sanctioneaza , presupune o atitudine critica fata de obiectul asupra caruia se exercita. -presupune constiinta superioritatii celui care rade fata de obiectul respectiv.


1 . Comic al situatilor

Caragiale foloseste scheme tipice , modalitati cunoscute in literatura comica universala , cum ar fi incurcatura , confuzia , coincidenta , echi- vocul , revelatiile succesive , quiproquo - ul (= inlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetitia ,evolutia inver- sa , interferenta ). exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii. -aparitiile neasteptate ale cetateanului turmentat. -prezenta unor grupuri insolite: -triunghiul conjugal:Zoe,Trahanache si Tipatescu. -cuplul Branzovenescu - Farfuridi. -diversele combinatii , de adversari. -indicatiile de la centru privind alegerea lui Dandanache. -confuzia facuta de Dandanache intre identitatea lui Traha- nache si a lui Tipatescu .

2 . Comic de limbaj

a)provenit din incultura : -greseli de vocabular - deformari fonetice (famelie ); -etimologie populara - scrofulosi , capitalisti;



-lipsa de proprietate a termenilor- liber schimbist=elastic in conceptii; -incalcarea regulilor gramaticale si a logicii - exemple: 1.polisemia : " ne-am racit impreuna "; 2.contradictia in termen : "12 trecute fix "; "lupte seculare ce au durat 30 de ani "; 3.asociatiile necompatibile :"industria romana este admirabila , sublima , putem zice , dar lipseste cu desavarsire .";

4.truismele (= adevaruri evidente ): "un potop care nu merge inainte , sta pe loc ". -constructia frazei. b)ticuri verbale : - " curat " (Pristanda) - " curat murdar "; - " ai putintica rabdare " ( Trahanache ); - " eu cu cine votez ? " , "nu ma-mpinge c-ametesc" (Cetateanul t. ).

3 . Comic de moravuri

a)rezultat din contrastul dintre pretentiile de moralitate , onorabilitate din viata politica , sociala si de familie si esenta profund imorala a vietii so- ciale , politice si familiale. b)vizeaza : -formele fara fond; -alegerile din trecut; -coruptia; -conducerea despotica a prefectului; -imoralitatea.

4 . Comic de caracter

-demagogul - Catavencu; -ramolitul - Dandanache; -slugarnicul - Pristanda; -prostul fudul - Farfuridi.

5 . Comicul de nume

a)Zaharia Trahanache - sugereaza capacitatea de a se modela usor , il modeleaza interesul , ordinele superiorilor de la centru; b)Catavencu - sugereaza demagogia (" cata ");


c)Farfuridi - Branzovenescu - cuplu comic , nume cu rezonante culinare; d)Agamita Dandanache - urmasul prin nume al teribilului razboinic din " Iliada " lui Homer , Agamemnon , cuceritor al Troei. -produce o adevarata " dandana " prin aplicarea rece si cu metoda a machiaverticului. e)Pristanda -numele personajului este luat dintr-un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si in alta fara sa se porneasca niciunde. -numele se potriveste perfect cu siretenia primitiva a acestuia.

Concluzie:

Caragiale este un scriitor obiectiv , dar nu este un scriitor indiferent - pare ingaduitor fata de personajele sale , dar nu arata trasaturile care-i fac pe oa meni ridicoli , tratandu-i cu ironie, punandu-i in situatii absurde , grotesti , demontand mecanismele sufletesti si si reducandu-i uneori la conditia sim- plificata a marionetei. Caragiale - geniu comic profund original. -umorul lui Caragiale , "ca si lirismul eminescian , constand in caragialism ,adica intr-o maniera proprie de a vorbi." (George Calinescu ).

Sursa: Calificativ.ro


Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de oameni şi de viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" şi "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" - ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. El foloseşte cu măiestrie satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face "concurenţă stării civile", iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui Caragiale este "realismul tipic".

Caragiale a avut intenţia de a contribui la îndreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul cugetării clasice, "ridendo câştigat mores" ("râsul îndreaptă moravurile"), idee pe care o afirmă el însuşi, convins fiind că "nimic nu arde mai rău pe ticăloşi decât râsul".

In comediile sale I.L.Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia Sl fariseismul: "Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul".

Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.

Tema:

"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale

vremii.

Semnificaţia titlului:

"O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând, totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul turmentat care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor" este a unei doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană însemnată... da becher" şi găsită de Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisorică" este pierdută definitiv de becherul bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată". în ambele situaţii, scrisoarea de amor este totodată şi o armă politică, deoarece, tocmai pentru că este pierdută de persoane influente în viaţa politică şi găsită de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de şantaj cel mai eficient şi singura cale pentru a-şi asigura victoria în alegeri.

Structura comediei:

Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe scene. Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu numele şi statutul social pe care îl are fiecare în cadrul comediei. Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat Ia sfârşitul secolului al XIX-lea: "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, adică prezentate în ordinea derulării evenimentelor, iar în câteva situaţii perspectiva temporală este discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a întâmplărilor, prin flash-back.

Construcţia şi momentele subiectului:

Expoziţia nea. Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu, decorul indicând o anticameră în care se află gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Prefectul judeţului citeşte indignat un articol din ziarul Iui Nae Caţavencu, "Răcnetul Carpaţilor", în care este numit "vampir". Servil, Ghiţă aprobă atitudinea de revoltă a prefectului -"Eu vampir, ai?..."- printr-un tic verbal, "curat", pe care-1 alătura comentariilor acestuia: "curat caraghioz", "curat mişel", culminând cu o contradicţie în termeni, "curat murdar". Poliţaiul îi relatează apoi prefectului misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii politici, trăgând cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Ghiţă se plânge de precara situaţie financiara in care se zbate şi, prin intruziune narativă, îi povesteşte prefectului despre dificila profesie de poliţai şi despre familia lui numeroasă - "nouă copii" - şi un nenit mic - "famelie mare, renumeraţie mică, după buget". Tipătescu îi reproşează, cu simpatie şi amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu steagurile cumpărate pentru pavoazarea oraşului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiţă îşi însuşise o sumă importantă, deoarece, din 44 de steaguri el achiziţionase numai 14-15 bucăţi. Ca să se dezvinovăţească, poliţaiul adună greşit şi numără de mai multe ori aceleaşi steaguri: "Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...", fiind silit să recunoască în final, încântat, că "a tras frumuşel condeiul".

Intriga:

Este relevată de episodul realizat prin flash-back şi intruziune narativă, în care Ghiţă Pristanda îi relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara precedendă. în casa lui Nae Caţavencu, şeful partidului independent, aflat în opoziţie, se adunaseră intelectualii, "dăscălimea" oraşului, între care Ionescu, Popescu, popa Pripici, "toată gaşca-n păr". Pristanda ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt ce va deveni hotărâtor pentru subiectul piesei: Caţavencu se afla în posesia unui document foarte important. El "scoate o scrisorică din portofel" şi susţine entuziasmat, că vor vota pentru el în apropiatele alegeri toţi cei aflaţi acum la putere. Poliţaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru că închiseseră geamurile. Tipătescu nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge Ia Zaharia Trahanache. Rămas singur, Ghiţă Pristanda meditează - printr-un monolog • la statutul de poliţai aflat în slujba personală a celor de la putere şi o citează pe nevasta sa, care-1 învăţa cum să se comporte cu şefii: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...".

Desfăşurarea acţiunii:

Zaharia Trahanache, preşedintele partidului de guvernământ, filiala judeţului X, vine acasă la Tipătescu agitat şi indignat de societatea coruptă şi meschină, în care domină "enteresul şi iar enteresul...". El citează admirativ dintr-o scrisoare a fiului său, student la Bucureşti: "unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!". Enervat la culme, Trahanache îi relatează lui

Tipătescu - prin flash-back - că fusese chemat de Nae Caţavencu la redacţia ziarului, care-i arătase o scrisoare de amor a prefectului către

Joiţica, soţia lui. Tipătescu se înfierbântează, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă cu Zoe va fi făcută publică şi ameninţă că o să-I distrugă pe

aţavencu.

Comicul de situaţie:

Al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară, deşi, amplifică el, cu subînţeles, spaima prefectului, scrisul seamănă atât de bine, încât "să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!". Trahanache redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, şi explicaţiile împrejurârilot concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei doi: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică... (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)". Nae Caţavencu îl ameninţase că va publica scrisoarea în ziarul "Răcnetul Carpaţilor", al cărui proprietar era şi va afişa originalul "în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti".

Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că acesta "n-are cumpăt", deoarece un om politic ar trebui sa ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este, la rândul ei, disperată şi foarte înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu credea că e adevărată. Fusese şi ea chemată la redacţia ziarului şi Caţavencu îi promisese că îi va înapoia scrisoarea dacă îi va asigura alegerea în funcţia de deputat. De aceea femeia îl trimisese pe Pristanda să cumpere cu orice preţ scrisoarea de la Nae Caţavencu.

Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, consideră că este ceva necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de azi dimineaţă inamicului lor politic, Nae Caţavencu şi-i arată prefectului un fluturaş tipărit, prin care se anunţa ca sigură alegerea lui Caţavencu în funcţia de deputat. Cei doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...".

Cetăţeanul turmentat soseşte şi el acasă la Tipătescu pentru a-i înapoia scrisoarea pe care o găsise pe stradă şi care era adresată de el coanei Joiţica, dar constată amuzat că i-o furase Caţavencu. Pe când el citea scrisoarea din curiozitate, sub un felinar, fusese surprins de "d. Nae" care recunoscuse scrisul prefectului şi care îl invitase "la o ţuică", apoi "dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", până se îmbătase Ş adormise.

Pristanda comunică lui Tipătescu şi Zoei că Nae Caţavencu ceru în schimbul scrisorii ori "o mie de poli" ori mandatul de deputat, Trahahanache descoperise o poliţă falsificată de Caţavencu, prin care acesta isi însuşise ilegal banii fundaţiei şi cu care intenţionează să-1 şantajeze la rândul său.

Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipâtescu, unde Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează voturile pe care le vor obţine în apropiatele alegeri.

Ei însemnează cu roşu numele alegătorilor care votează cu partidul lor, iar cu albastru pe ceilalţi, ştiind toate detaliile privitoare la situaţia actuală a averii fiecăruia. Statutul de alegător era dat de proprietăţile sau de posesiunile pe care le avea cetăţeanul, fiind şi singurul criteriu care îi dădea sau nu drept de vot. Farfuridi recurge chiar la şantaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - în calitate de avocat - el poate aranja câştigarea sau pierderea procesului, punând condiţia ca aceştia să voteze cu partidul lor. Ticul verbal al lui Trahanache, "ai puţintică răbdare", exprimă reacţia acestuia în orice situaţie, inclusiv atunci când Farfuridi îl acuză că trădează "interesele partidului". El apără integritatea morală a lui Tipătescu, pe care-1 consideră om de nădejde, loial partidului, ba, mai mult, că "a făcut servicii partidului, judeţului, ţării...şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!...". Acuzându-i că nu se pricep la politică, Trahanache le reaminteşte că numele candidatului pentru postul de deputat nu a fost comunicat încă de la centru, dar trebuie să vină din moment în moment "pe sârmă", prin "telegraf.

Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neică Zaharia, dar, înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la Bucureşti, "la Comitetul Central, la minister, la gazete", prin care să informeze despre prefectul trădător dar pe care se tem să o semneze: "Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!".

Printr-un monolog, Pristanda relatează publicului (cititorului) -Prin Jlash-back cum îi percheziţionase casa lui Caţavencu "prin toate colţişoarele", cum acesta protestase în numele constituţiei că i se violează domiciliul şi cum Ghiţă răspunsese prompt: "curat violare de domiciliu! da`umflaţi-1!", după care îl arestase având "ordin verbal de la conul Fanică", deşi scrisoarea nu era de găsit. Zoe Trahanache este enervată la culme pentru arestarea lui Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta "Răcnetul Carpaţilor", prin care cititorii erau anunţaţi că în numărul a doua zi se va reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală", ceea ce iseamnă că degeaba îl arestaseră pe Caţavencu, întrucât oamenii lui îi guiţau ordinele şi le duceau la îndeplinire. Tipătescu este îngrijorat odata in plus, deoarece găsise la telegraf anonima pe care o trimiseseră Farfuridi şi Brânzovenescu şi o oprise, dar dacă mai erau şi altele?! Zoe. propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru funcţia de deputat, fiind singura cale prin care pot căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru a-l convinge pe Fănică să-i dea voturile lui Caţavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine: plânge, leşină, apoi devine energică, ameninţătoare Este hotărâtă să facă orice pentru a recupera scrisoarea, mergând până la decizia: "îl sprijin eu, îl aleg eu", deşi femeile nu aveau atunci drept de vot Ea se baza însă pe influenţa hotărâtoare pe care o avea asupra soţului său care era preşedintele partidului în judeţul respectiv.

Caţavencu este adus din arest în casa prefectului pentru a negocia înapoierea scrisorii şi, printr-un monolog care ilustrează parvenitismul personajului, Caţavencu îşi exprimă deviza după care se conduce în viaţă, "scopul scuză mijloacele", pe care, incult fiind, i-o atribuie "nemuritorului Gambetta", om politic francez din acea vreme, pe când sloganul respectiv aparţine lui Niccolo Machiavelli, exprimat în cartea "Principele".

Discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu degenerează în scandal, deoarece avocatul nu vrea să înapoieze scrisoarea decât în schimbul postului de deputat, deşi prefectul îi oferise diferite funcţii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! nimic!". Caţavencu îşi susţine şantajul cu hotărâre, conflictul politic devine violent, Tipătescu se repede "turbat" la el cu un baston, iar acesta începe să răcnească: "Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!".

Zoe temperează situaţia conflictuală şi, cu un calm aparent, îi promite lui Caţavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii -"eu te aleg, eu şi cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea..."-, Tipătescu cedează şi el şi-i promite că "poimâine eşti deputat!...". Cetăţeanul turmentat revine în casa prefectului, insistând să i se răspundă la întrebarea: "eu cu cine votez?". Prefectul îl îndeamnă, sarcastic, sâ-i dea votul "Iui onorabilul d.Caţavencu... Pentru aşa alegător, mai bun ales nici că se putea...". Farfuridi şi Brânzovenescu, găsindu-1 pe Caţavencu în casa prefectului, ameninţă că vor demasca trădarea la ziar, la Bucureşti, la Comitetul electoral central, pe când Caţavencu, în entuziasmul promisiunilor, îi aduce un elogiu ridicol lui Tipătescu, "prefectul cel mai onest! [...] Cel mai integru! [...] Cel mai credincios!...", uitând cu desăvârşire că-i spusese - până nu demult - "vampir" şi "prefectul asasin • Ghiţă Pristanda aduce o depeşă "fe-fe urgentă" sosită prin telegraf, în care prefectul este anunţat că trebuie să aleagă pentru postul de deputat pe "d. Agamemnon Dandanache. Se face din aceasta pentru d-voastră o înaltă şi ultimă chestie de încredere". Toţi cei prezenţi rămân încremeniţi Zoe şi Caţavencu se revoltă, găsind ca unică soluţie să pornească lupta contra guvernului.

Punctul culminan:

Acţiunea actului al III-lea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia Trahanache prezidează ultima adunare lectorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt prezenţi alegători, cetăţeni, public. Zoe şi Tipătescu încearcă să-1 convingă pe Trahanache să anunţe candidatura Iui Caţavencu, dar acesta descoperise poliţa falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Economică Română", pe care o conducea. în acest fel, ei răspund şantajului cu şantaj şi hotărăsc ca Trahanache să anunţe candidatura lui

Agarniţă Dandanache.

Farfuridi rosteşte de la tribună discursul electoral, dar este mereu întrerupt de către opoziţie cu fluierături şi cu tot felul de comentarii ironice. Platitudinea ideilor prezentate determină auditoriul să vocifereze, discursul lui Farfuridi fiind penibil şi incoerent, confuz şi agramat, ilustrând un comic de limbaj monumental, fapt ce reiese din nonsensul şi ridicolul/razei, care ilustrează imbecilitatea personajului, incapacitatea lui intelectuală, culminând cu memorabila contradicţie în termeni: "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar atunci să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!".

Conflictul dintre opoziţie şi membrii partidului de guvernământ se amplifică prin dialogul agitat dintre cele două grupuri reprezentate de Caţavencu şi, respectiv, de Farfuridi. Caţavencu rosteşte cu emfază fraze aberante şi demagogice, confundând din nou maximele unor personalităţi celebre, incultura sa reieşind din comicul de limbaj. El spune "oneste bibere", în loc de "honeste vivere", expresie care s-ar traduce "să bei cinstit" şi nu "să trăieşti cinstit" aşa cum este aforismul latin.

Discursul lui Nae Caţavencu, în calitate de candidat din partea opoziţiei, este fals emoţionant, lacrimogen şi demagogic, frazele pline de emfază sunt sforăitoare, patetice, ipocrite şi fără sens (nonsens): "Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. [...] Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!". Candidatul anunţă înfiinţarea societăţii enciclopedice-cooperative "Aurora Economică Română", a cărei abreviere, A.E.R., este sugestivă pentru statutul de societate fantomă.

Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache, în sală se iscă o încăierare cu strigăte, huiduieli şi fluierături intre reprezentanţii celor două grupuri politice, peste care Caţavencu raccneşte din toate puterile, încercând să facă publică relaţia amoroasă dintre prefect şi Zoe Trahanache şi aducând ca dovadă scrisorica de amor în învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală, de aceea nu reuşise nimeni s-o găsească.

Acţiunea actului a) IV-lea se petrece în grădina casei lui Trahanache, în ziua alegerilor. Zoe şi Tipătescu sunt foarte agitaţi şj îngrijoraţi pentru că Nae Caţavencu dispăruse de două zile şi ei se temeau că punea la cale un plan diabolic pentru a face publică scrisoarea de amor şi a-i distruge. Prefectul este preocupat şi de primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiţă Dandanache, care vine însoţit protocolar de Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă cu toţi trei, îi confundă tot timpul, referindu-se mereu la Zoe ca la nevasta prefectului, fiind incapabil să ţină minte cine este fiecare dintre ei. Trahanache îl asigură pe Agamiţă de câştigarea alegerilor, deşi acestea nu se finalizaseră, iar lui Dandanache i se pare firesc să ocupe postul de deputat, considerând că are merite politice deosebite, argumentând ridicol: "eu... care familia mea de la patuzsopt în Cameră...".

Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care ajunsese candidat în judeţul lor, după ce mai întâi fusese respins de comitetul central pentru că nu era "marcant". Dandanache povesteşte cum, într-o seară, cineva, "persoană însemnată... da becher" (becher - celibatar, necăsătorit), jucase cărţi acasă la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în buzunare, găsise o scrisorica de amor "către becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ţine... persoană însemnată". Dandanache îl şantajase pe "becher" cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea în Camera Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de scandal "Războiul". Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de asemănarea situaţiilor şi de faptul că Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că "mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! la «Răsboiul»". Tipătescu monologhează, siderat şi cu ironie amară, despre ticăloşia lui Dandanache şi se gândeşte că ar trebui să-i ceară iertare Iui Caţavencu, deoarece Agamiţă este un şantajist mult mai perfid, păstrând scrisoarea de amor, fiind totodată şi foarte mândru pentru ideea pe care o avusese ca să fie ales.

Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în încăierarea de la întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se afla în căptuşeala acesteia. Tocmai atunci vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Caţavencu şi-i aduce Zoei scrisoarea mult aşteptată, dorind în schimb răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru cine votez?". Zoe îl roagă pe Caţavencu să scrie pe buletinul de vot al cetăţeanului numele lui Agamiţă Dandanache, apoi îi cere să conducă banchetul popular în cinstea alegerii acestuia, consolându-1 că "asta nu-i cea din urmă Cameră", iar Caţavencu acceptă totul cu umilinţă.

Deznodământul:

Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în cinstea alegerilor, câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache. Acesta încearcă să rostească un discurs, dar, prost şi imbecil, el uită până şi motivul pentru care se afla acolo, în faţa alegătorilor: "în sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism şi mi-au acordat... (nu nimereşte) asta... cum să zic de!... zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparţial, care va să zică... cum am ziţe... în sfârşit să trăiască! (Urale şi ciocniri.)".

Caţavencu închină paharul în cinstea "venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Trahanache", în sănătatea "iubitului nostru prefect", căruia îi urează să trăiască pentru "fericirea judeţului nostru", iar neică Zaharia pentru "fericirea prietenilor lui", apoi se sărută unii cu alţii. în final, Caţavencu rosteşte un discurs politic, în care elogiază, demagogic, victoria democraţiei în recentele alegeri, cu aceleaşi fraze pompoase şi idei contradictorii: "După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!". în concluzie, el accentuează "avantajele progresului" şi "binefacerile unui sistem constituţional". Ironia şi sarcasmul lui Caragiale privind corectitudinea alegerilor sunt desăvârşite, deoarece în desfăşurarea acestora se recursese la fals, la şantaj şi la corupţie, încălcându-se constituţia în mod flagrant. Ridicolul moravurilor politice este evidenţiat şi prin replica finală a lui Ghiţă Pristanda, care confirmă "Curat constituţional", după care dă semnalul să cânte "Muzica!". Caragiale descrie în paranteza regizorală atmosfera de veselie generală, "toată lumea se sărută", Caţavencu se îmbrăţişează cu Dandanache, Zoe şi Tipătescu, retraşi într-o parte, privesc petrecerea, în timp ce "cortina cade repede asupra tabloului"".

O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este, aşadar, simetria, adică finalul recompune momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniţială. După agitaţia care atinge adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să se petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.

Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului şi a construcţiei scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin profunda observare a realităţilor sociale şi politice din epocă, fapt ceea ce a făcut ca Tudor Vianu să afirme:

Realismul tipic este formula lui artistică". ca poate fi modelat uşor (trahana = cocă moale) de către superiorii "de la centru" sau de "enteres" şi de Zoe. Numai că, aparenta lentoare a lui Ţrahanache - "ai puţintică răbdare" - este, în fond, o abilă armă politică, pe care personajul o foloseşte cu pricepere. Comicul de situaţie, ilustrat şi de refuzul lui Ţrahanache de a considera scrisoarea altceva decât "plastografie", este relevant atunci când îl consolează pe Tipătescu să nu-şi mai facă sânge râu, pentru că mişelia oamenilor merge până acolo încât "să vezi imitaţie de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! "(actul I, scena IV). Toate acestea îl includ pe Zaharia Ţrahanache în galeria tipologică (comicul de caracter) a încornoratului simpatic, deoarece el îi este recunoscător amicului Fănică pentru serviciile pe care i le face nu numai în plan politic, ci şi conjugal.

Caracterizarea personajelor:

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează ca pe propria sa moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: "moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii" (Pristanda). Prefectul este orgolios, abuziv, încalcă legea, dacă "o cer interesele partidului" şi admite, amuzat, matrapazlâcurile poliţaiului: "ai tras frumuşel condeiul". Tipătescu este impulsiv, nestăpânit, aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje, "venerabilul" Ţrahanache: "E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat şi orgolios, Tipătescu reacţionează cu superioritate şi este dispreţuitor cu Farfuridi care îl acuză de trădare.

Tipătescu este lipsit de abilităţi politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care ştie să profite cu fler şi diplomaţie, obţinând postul de prefect şi protecţia venerabilului Ţrahanache. Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate de an după ce Zaharia se însurase a doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fănică: "De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău" (Trahanache). Fănică este component al triunghiului conjugal, flerul său de amorez reieşind şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tipătescu sa-1 aleagă pe Caţavencu: "în sfârşit, dacă vrei tu... fie! [...] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia... prin Urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!...".

Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul "tip", care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharja Trahanache şi amanta lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al luj Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burghezi nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: "Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă". Deşi în epocă femeile nu aveau drept de vot, ea impune alegerea lui Nae Caţavencu, mânată de interesul personal de a recăpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin. Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei, având asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă. Zoe săvârşeşte cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă "scrisorica", asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia în a conduce festivitatea alegerilor, consolându-1 că aceasta "nu-i cea din urmă Cameră ". Cetăţeanul turmentat închină şi el: "în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!".

Ghiţă Pristanda: poliţaiul oraşului, este tipul slugarnicului, prezent în piesă de la început până la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii. "Scrofulos la datorie", este conştient că trebuie să-şi servească şeful, nu din conştiinţa "misiei", ci mai ales dintr-o etică susţinută de interesul personal: "famelie mare, renumeraţie mică, după buget". Funcţionar servil, încalcă legea din ordinul superiorilor şi-I arestează abuziv pe Caţavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fănică: "curat violare de domiciliu, da umflaţi-1!". Este arogant sau umil, în funcţie de împrejurări, pendulează cu o şiretenie primitivă având ca centru de greutate propriul interes.

Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine şi cu Nae Caţavencu în eventualitatea că acestuia i-ar izbuti şantajul şi-l linguşeşte fără jenă, după ce, în prealabil, îl arestase abuziv. Umil Ş linguşitor, se gudură pe lângă Caţavencu, pregătindu-şi terenul dacă acesta ar câştiga in lupta cu actualul prefect: "eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdeauna; că să nu vă uitaţi la mine...adică pentru misie..-altele am eu în sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget, mică...".

Se pretează la mici furtişaguri, ghidându-se după o deviză a nevestei lui: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...". Comicul de situaţie este ilustrativ în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le cumpere pentru a pavoaza oraşul în cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci şi patru de steaguri, însă el cumpărase numai "vreo paispce... cinspce". Ca să se disculpe de aluzia lui Tipătescu despre cum "a tras frumuşel condeiul", Pristanda numără steagurile arborate pe clădiri de câte două ori şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteală "patruzeci şi patru, în cap...": "Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci".

Incultura, lipsa de instrucţie sunt evidenţiate pregnant prin comicul de limbaj: deformează neologismele -"bampir", "famelie", "catrindală", "scrofulos", "renumeraţie"-, are ticuri verbale care frizează prostia. De exemplu, alăturarea cuvântului "curat" altor cuvinte, evidenţiază un nestăpânit servilism, făcându-1 penibil şi ridicol: "curat mişel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un câine", "curat violare de domiciliu", "curat constituţional".

Comicul de nume al personajului Ghiţă Pristanda sugerează principalele sale trăsături de caracter -servil şi umil faţă de şefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristanda este un joc popular, asemănător cu brâul, ce se dansează după reguli prestabilite, într-o parte şi alta, conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător de joc.

Nae Caţavencu: avocat, directorul ziarului "Răcnetul Carpaţilor", Şeful opoziţiei politice din judeţ, ilustrează tipul demagogului şi al Parvenitului. El este reprezentantul unei adevărate "şcoli" de frazeologie Patriotardă (fals patriotism), manifestare ce are la bază lipsa de conţinut a ideilor exprimate cu emfază. Caţavencu este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice "Aurora Economică Română", a cărei prescurtare "A.E.R.- este sugestivă pentru statutul de societate fantomă, prin care îşi isuşeşte ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalităţilor financiare este poliţa falsificată pe care o găseşte, fără efort, Trahanache, prin care Caţavencu îşi însuşise fraudulos 5000 de lei din fondurile societăţii.

In ambiţia sa nemărginită de a parveni, de a ajunge în Parlament, Caţavencu nu se sfieşte să cerşească postul de deputat în schimbul scrisorii, recurgând la şantaj: "vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi ... între fruntaşii politici". Comicul de limbaj îi ilustrează prostia deoarece ef se autoinclude între "gogomanii" politici din fruntea judeţului. Parvenit, şantajist, grosolan şi impostor, se conduce după deviza "scopul scuză mijloacele", pusă însă, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", confundându-1 cu Niccolo Machiavelic celebru, de altfel, pentru acest principiu de conduită morală. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atunci când stăpâneşte arma şantajului, spunându-i prefectului "asasin", dar devine umil, slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea şi-i urează, aceluiaşi prefect, să trăiască "pentru fericirea judeţului". Prin comicul de situaţie reies şi alte trăsături ale lui Caţavencu. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, fără nici un scrupul, intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe.

Demagogia este principala sa trăsătură de caracter iar atunci când ea îmbracă forme patriotarde, personajul este de un ridicol desăvârşit: "Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România...". Comicul de limba/ este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustrează personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanţă. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie "o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-I îneacă: "Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge) ... Ia fericirea ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze , zguduitoare)". Incultura lui Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor - "Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire"; precum şi din confuzii semantice, Caţavencu numindu-i "capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se "liber-schimbist" (cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile, întreprinzătorului capitalişti), adică flexibil în concepţii.

Numele Caţavencu sugerează firea de mahalagiu, de palavragiu -cată = mahalagioaică- şi ipocrizia, demagogia -caţaveică = haină cu două feţe-, trăsături ce definesc acest personaj şi prin comicul onomastic.



Farfuridi şi Brânzovenescu: sunt doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, făcând parte din "stâlpii puterii". Ei formează un cuplu de imbecilitate, întruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Brânzovenescu este, dimpotrivă, placid, moale, fricos, o umbră a celuilalt: "Tache, Tache, fii cuminte". Inculţi peste măsură şi abjecţi, ei se feresc de trădare, cu care, de altfel, sunt de acord "dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi". Ei trimit la "centru" o depeşă prin care semnalează faptul că "Prefectul şi oamenii lui trădează partidul", fiind încântaţi că nu li se "cunoaşte slova" la telegraf şi o semnează cu mult curaj, "mai mulţi membri ai partidului", adică o dau anonimă. Farfuridi şi Brânzovenescu erau îngrijoraţi nu pentru că este trădat partidul, ci se temeau ca nu cumva să fie ei înlăturaţi de la matrapazlâcurile politice, la care ţineau cu tot dinadinsul să participe şi să se implice.

Farfuridi are automatisme ce creionează "întruparea prostiei solemne" (Ştefan Cazimir), prin formule aberante, care-i relevează incultura: "eu am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în târg"; "am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal...". Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, care scoate în evidenţă platitudinea gândirii, confuzia lingvistică a personajului, iar stilul bombastic şi infatuat devine caricatural atât prin ticurile verbale, cât şi prin contradicţiile în termeni,: "Daţi-mi voie! Daţi-mi voie! [...] Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!". Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice în această piesă, aşadar şi în cel rostit de Farfuridi: "Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce)".

Comicul de nume - Farfuridi şi Brânzovenescu - constă în sufixele onomastice greceşti "-idi" şi româneşti "-eseu", precum şi în aluzia culinară -brânză şi farfurie- care ilustrează semnificativ relaţia de dependenţă reciprocă dintre ei, fiindu-şi numai unul altuia de folos.

Agamemnon Dandanache:, "mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu", este candidatul trimis de la centru pentru a,fi ales deputat în judeţul de munte. El apare în piesă abia în ultimul act şi se conturează prin acumularea tuturor defectelor personajelor de până atunci: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Trăsăturile caricaturale şi comice, sunt evidente încă de la sosirea "cu birza ţinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca [...] si clopoţei... îmi ţiuie urechile".

Printr-un comic de situaţie magistral construit, Caragiale creează un personaj grotesc, şantajul exercitat de Caţavencu pare nevinovat în comparaţie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu înapoia scrisoarea. Pentru a fi ales, Agamiţă foloseşte ca instrument de şantaj, "o scrisorică de amor", găsită în pardesiul uitat la el acasă de un musafir, "persoană însemnată ... da becher" (necăsătorit, celibatar)". Dandanache ameninţă că va publica scrisoarea dacă nu capătă imediat un mandat de deputat şi nu "s-aledze". Mai ticălos decât Caţavencu, Dandanache nu înapoiază scrisoarea, pentru că "la un caz, iar ... pac! la «Războiul»". Singurul argument pe care-1 aduce în sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la patuzsopt ...şi eu în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial... şi să rămân fără coledzi!".

Prost, demagog, peltic, amnezic şi senil, încurcă mereu pe prefect cu Trahanache, spunându-i lui Tipătescu: "Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...", spre disperarea Zoei, care izbucneşte: "A! Idiot!". Spiritul său machiavelic, mişelia sunt relevate printr-o replică ce conturează perfect personajul, autorul scriind în paranteză "aparte", sugerând astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie şi tot nu priţepe", referindu-se, bineînţeles, la Trahanache.

Dandanache, inconştient de josnicia gestului său, repetă mereu întâmplarea: "Când i-am pus piţorul în prag - ori coledzi, ori «Războiul», mă-nţelegi - tranc! depeşa aiţi...". Dacă Nae Caţavencu exercitase şantajul cu discreţie, Dandanache este mândru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?".

Dandanache, îndemnat de Zoe şi Tipătescu să rostească discursul politic prin care să se adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se afla acolo şi pentru care luptase -"si dă-i si luptă, si luptă si dă—i"- cu atâta râvnă. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: "în sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism şi mi-au acordat (nu nemereşte). asta... cum să zic, de!... zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică... cum am ziţe... în sfârşit să trăiască!". Magistral construit, discursul Iui Dandanache este, poate, cea mai convingătoare şi sugestivă ilustrare a incompetenţei şi demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.

"Agamiţă Dandanache e mai mult un bâlbâit şi un mărginit mintal, simbol trist al necesităţilor electorale şi lamentabil exponent de clasă." (G.Călinescu).

Comicul de nume este relevant, prin alăturarea ridicolă a numelui viteazului războinic grec, conducător de oşti şi bun strateg - Agamemnon . cu Dandanache, care sugerează încurcătura, dandanaua.

Cetăţeanul turmentat: reprezentantul omului simplu, al alegătorului care nu are ambiţii, dar nu este nici el tocmai cinstit, pentru că, ducând scrisoarea "andrisantului", mai întâi o citeşte sub felinar, din care cauză îi este furată de Caţavencu. Ajuns "apropitar", deci cu drept de vot, este vicios pentru că e mereu beat, aşteaptă să fie dirijat, pentru că el nu are nici o opinie, "apoi dacă-i pe poftă, eu nu poftesc pe nimeni". Abureala lui este sugestivă nu pentru că este băutor, ci pentru că toată viaţa politică a vremii ameţeşte pe omul de rând, care se şi simte agresat de aceasta, "nu mă-mpinge, c-ameţesc", "nu mă zgudui!". Este o fire leneşă, comodă, găsindu-şi scuze superficiale, "dă—i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestivă pentru caracterul său labil şi pentru lipsa de opinie a devenit memorabilă: "Eu cu cine votez?", iar pentru că Zoe îl lămureşte, votează disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea "în sănătatea coanii Joiţichii că e damă bună!". Cetăţeanul turmentat este cel care creează un comic de situaţie remarcabil, prin găsirea, pierderea şi înapoierea scrisorii de amor, cel care provoacă intriga acţiunii, dar şi cel care aplanează conflictul în finalul piesei. El apare în momentele cele mai nepotrivite, enervează pe toată lumea cu prezenţa lui, este dispreţuit tocmai de clasa politică, deşi este reprezentantul electoratului care urma să se prezinte la vot pentru a-şi desemna alesul în Camera Deputaţilor.

Cetăţeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania electorală confuză pentru omul de rând, care simte nevoia să fie îndrumat de către cineva care, crede el, se pricepe la politică, de aceea întrebarea "Eu pentru cine votez?" devine obsedantă.

Personajele lui Caragiale sunt luate din viaţă, aşa că, în afară de o trăsătură dominantă, ele sunt exponente tipice ale clasei umane în orice timp şi societate, diferenţiindu-se prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Eroii lui Caragiale sunt actuali şi astăzi, deoarece "natura nu lucreată după tipare, ci-l toarnă pe flecare după calapod deosebit: unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, flecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să-ţi faci haz de ei." (I.L.Caragiale)


Sursa: eBacalaureat.ro

Also on Fandom

Random Wiki