Fandom

Coman Wiki

Muzeul Ţării Crişurilor

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Secţiile de Istorie şi Arheologie ale Muzeului Ţării Crişurilor deţineau la 31 decembrie 2010 un patrimoniu de 224.161 de piese muzeale aparţinând colecţiilor de piese tridimensionale, colecţiei de numismatică (inclusiv medalii, decoraţii şi plachete), colecţiilor documentare şi colecţiei de carte veche. Colecţia generală de piese documentare este alcătuită din: documente istorice diverse (23%); fotografie istorică (20%); invitaţii şi programe (20%); afişe (15%); periodice (10%); carte documentară (5%), documente referitoare la istoria instituţiei (2%); planuri, hărţi şi grafică istorică (2%).

Istoric Edit

Anul 1872 a însemnat începutul activităţii Societăţii de Arheologie şi Istorie a Comitatului Bihor, care şi-a propus inclusiv crearea unui muzeu al Bihorului. Sprijinirea acestui demers de către autorităţile orădene şi nu numai a avut drept consecinţă inaugurarea, în iunie 1896, a primului muzeu în Oradea, adăpostit într-o clădire eclectică, special construită în acest scop, finalizată în 1895 de către arhitectul Rimanoczy Kálman senior. în cele nouă încăperi destinate expoziţiei de bază, s-au etalat obiecte de arheologie, istorie şi etnografie. Totodată, acest cadru instituţionalizat a făcut posibilă dezvoltarea colecţiilor, precum şi impunerea unor măsuri de conservare şi depozitare a obiectelor de arheologie, de artă şi de etnografie. La 1918 muzeul a ajuns să aibă un patrimoniu de 17.640 de piese muzeale, din care 1377 aparţineau Colecţiei episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold. Statul român a acordat o atenţie specială aşezămintelor de acest tip după înfăptuirea României Mari. . Pe lîngă o susţinere financiară firească s-a trecut, inclusiv pentru Oradea, la o revizuire a inventarelor rămase după război, ştiut fiind că între 1916 şi 1918 colecţia episcopului romano-catolic Ipolyi şi alte obiecte de patrimoniu au fost transportate la muzeele din Budapesta şi Strigoniu. în funcţie de noua realitate a fost gîndită dezvoltarea colecţiilor, respectiv îmbogăţirea lor mai cu seamă cu piese reprezentative pentru arta populară românească, şi reorganizarea muzeului, care s-a redeschis publicului din anul 1921. Cu acest prilej s-a tipărit şi primul ghid, în română şi maghiară, al muzeului orădean. Timp de 25 de ani, respectiv din 1946 pînă-n 1971, Muzeul Judeţean Bihor şi-a completat colecţiile, care astfel s-au diversificat. Ca urmare, s-a ajuns ca în anii '60 să se creeze noi secţii, respectiv Istorie, Etnografie, Artă şi Ştiinţele Naturii. După restaurarea Palatului Baroc, construit între 1762-1776 de arhitectul Franz Anton Hillebrandt pentru a fi reşedinţă a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, s-a inaugurat la Oradea Muzeul Ţării Crişurilor, în ziua de 17 ianuarie 1971. Urmează perioada cea mai fertilă din existenţa instituţiei muzeale orădeane, care s-a impus ca un centru cultural-ştiinţific de referinţă pentru comunitatea de aici şi nu numai, ca o instituţie cu deschidere europeană, care promovează relaţii cu instituţii similare din ţară şi străinătate, dar şi cu universităţi, instituţii de cercetare din Ungaria, Slovacia, Polonia, Elveţia, Iugoslavia, Franţa etc. Muzeografii ce au lucrat şi lucrează aici s-au dovedit a fi, în marea majoritate, specialişti de excepţie, riguroşi investigatori ai patrimoniului tezaurizat de către secţiile de Istorie, Artă, Etnografie, Ştiinţele Naturii, precum şi în Muzeele Memoriale Ady Endre şi Iosif Vulcan, s-au dovedit a fi devotaţi ideii de valorificare expoziţională şi ştiinţifică a colecţiilor deţinute, dar şi studiului realităţii din teren, protejării monumentelor istorice din acest areal geografic, indiferent de către cine au fost create de-a lungul istoriei acestei părţi din România. De asemenea, cercetări specifice sînt derulate în Peştera de la Vadu Crişului, aflată în administrarea muzeului orădean. Generaţiilor de muzeografi ce au lucrat aici după 1971 li se datorează cele trei anuare, Crisia, de arheologie şi istorie, Biharea, de etnografie şi artă, Nymphaea, de ştiinţele naturii, ajunse la 82 de apariţii, cărţi de autor şi volume colective, şi ele într-un număr de peste 50, participarea la contracte de cercetare ştiinţifică, naţionale şi internaţionale, pe probleme de arheologie, etnografie şi ştiinţele naturii. Din 1971 şi pînă astăzi paleta de preocupări s-a extins firesc, prin integrarea unor noi secţii, Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional (1977), transferat din 2002 la Direcţia pentru Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Relaţii Publice şi Expoziţii (1996) şi Ecomuzeul Ţării Crişurilor (1996), situat în peisajul Băilor 1 Mai, compus din Muzeul Satului din Vestul României şi Rezervaţia naturală "Pîrîul Peţea", aceasta din urmă în curs de realizare. Dacă în 1972 existau 25.314 piese, în prezent patrimoniul muzeului se ridică la cifra de 389.013 obiecte muzeale, din care 216.564 de arheologie şi istorie, 12.554 de artă, 16.414 de etnografie şi 143.481 de ştiinţele naturii. în 1896, la Oradea, s-a inaugurat prima clădire special destinată unui muzeu. La 17 ianuarie 1971 şi-a deschis porţile Muzeul Ţării Crişurilor, unul din cele mai mari muzee pavilionare din România. Ambele date sînt fundamentale pentru muzeografia orădeană şi românească, ambele date reprezintă un alt început din perspectiva tezaurizării şi valorificării obiectelor-mărturii specifice vestului României cu prioritate, reprezentînd pe români, maghiari, slovaci, şvabi etc. Astăzi ne aflăm într-un moment cînd Muzeul Ţării Crişurilor, după 110 ani de existenţă continuă, se află la o vîrstă a împlinirilor şi speranţelor deopotrivă, cînd muzeul orădean îşi justifică investiţia, devenind o certitudine pentru Bihor, România şi Europa. Dar, în acelaşi timp, trecerea într-un nou spaţiu muzeal, organizat după pretenţiile mileniului al III-lea, sperăm să fie şi definitivă, în folosul patrimoniului deţinut de instituţia muzeală orădeană.

Secţia de IstorieEdit

Secţia de istorie deţine următoarele colecţii: Colecţiile de documente conţin documente emise de oficialităţile statului, de instituţii de învăţământ şi de cultură, de instituţii bancare, de întreprinderi economice, dar şi de persoane particulare, cu o valoare deosebită pentru reconstituirea istoriei medievale, moderne şi contemporane a acestui spaţiu geografic. Amintim documentele referitoare la revoluţia din 1848-1849, la primul război mondial şi Unirea din 1918, la evenimentele celui de-al doilea război mondial. Colecţia de fotografie istorică, cu piese începând din anii '60 ai secolului XIX şi până azi, ilustrează realităţi din Oradea şi alte localităţi, unele reprezentând clădiri şi monumente astăzi dispărute, cărţi poştale ilustrate, fotografii de familie. Colecţia este importantă din punct de vedere documentar, dar şi din punct de vedere al istoriei fotografiei, conţinând fotografii timpurii din anii '60 ai sec.XIX, fotografii realizate în tehnici speciale etc. Colecţia de planuri, hărţi şi grafică istorică conţine stampe, gravuri, desene, hărţi şi atlase vechi din secolele XVI-XIX, cu referire la Oradea şi Bihor, dar şi la un spaţiu mai larg, în principal central-european. O colecţie deosebită este aceea de istoria instituţiei, care cuprinde documente deosebit de valoroase cu privire la începuturile şi evoluţia instituţiei muzeale orădene începând de la 1872 până la zi. Colecţia de arme cuprinde atât arme albe şi accesorii, cât şi arme de foc din epoca medievală, modernă şi contemporană. Colecţia de carte veche cuprinde în principal carte veche străină din secolele XVI-XVIII, mai ales cu tematică istorică şi religioasă, dar şi carte veche românească de sec. XVII-XVIII. Menţionăm ca piese de excepţie trei tipărituri din perioada 1643-1661 aparţinînd vechii tipografii din Oradea, dintre care una fiind celebra Biblie tipărită în 1660-1661. Dintre obiectele de epocă modernă şi contemporană menţionăm ceasurile, instrumentele şi aparatele muzicale vechi, precum şi aparatura veche (aparate de fotografiat, maşini de scris, fonograf, aparat de proiecţie cinematografică etc.). O menţiune aparte pentru colecţia memorială Aurel Lazăr şi pentru colecţia de istoria farmaciei. La toate acestea se adaugă o gamă foarte largă şi diversă de obiecte de uz cotidian.

Secţia de Ştiinţele NaturiiEdit

a fost fondată în anul 1971, avînd ca obiectiv fundamental cercetarea, conservarea şi dezvoltarea colecţiilor de geologie, paleontologie şi biologie, colecţii deţinute anterior de Secţia de Istorie (din 1952). Bazele acestor colecţii au fost puse de Tiberiu Jurcsák şi colaboratorii săi începînd din 1950 şi apoi îmbogăţite de personalul ştiinţific al secţiei. Datorită muncii perseverente a colectivului, patrimoniul secţiei a crescut în mod constant, la ora actuală aceasta deţinînd un număr de peste 142.200 de obiecte de patrimoniu înregistrate, din care peste 84.000 din domeniul geologiei-paleontologiei şi peste 48.000 din domeniul biologiei. Colecţiile sînt structurate pe două domenii: primul reprezintă paleontologia şi evoluţia geologică a zonei de vest a României, remarcîndu-se vertebratele marine triasice, plantele fosile din Jurasicul inferior, dinozaurii din Cretacic şi vertebratele din Pleistocen; al doilea domeniu este cel de biologie, cu colecţii de botanică şi zoologie, dintre care merită atenţie colecţia malacologică şi cea oologică

COLECŢII BIOLOGICEEdit

Colecţia botanică Edit

Descriere: Colecţia de botanică (nr. total exemplare: 5000, nr. de specii: 400) este alcătuită din trei părţi: colecţia Schreiber Theodor (ierbar ce datează din 1866), colecţia Simonkai Lajos, ce a intrat în colecţia muzeului în 1954, şi ierbarul întocmit de specialiştii muzeului. Colecţia Schreiber conţine 820 file de ierbar cu 1537 exemplare ce provin din toată Europa şi din Munţii Apuseni şi Rodnei, obţinute la schimb cu mari botanişti europeni ai epocii respective, cea mai veche dată de colectare fiind 1832. Colecţia Simonkai are 1563 de exemplare de plante din România. Restul exemplarelor de plante colectate în ultimele decenii ale secolului trecut provin din judeţele din nord-vestul României şi din Munţii Apuseni.

Colecţii zoologice Edit

1.Colecţia malacologică

Colecţia de malacologie cuprinde cochilii de moluşte din clasele Gastropoda, Lamellibranchiata şi Cephalopoda (6062 de exemplare din 1100 de specii), colectate începînd din 1914 şi provenind din toate zonele României, din Europa şi aproape toate oceanele lumii (Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Israel, Africa, America de Nord, Centrală şi de Sud, Oceanul Indian, Indonezia, Japonia, Noua Zeelandă). O parte a colecţiei e constituită din colecţia de Melanopsidae a dr. Tóth Mihály (descoperitorul punctelor fosilifere de la Betfia, localitatea tip pentru Biharian). Sînt incluse şi o parte din colecţia dr. Karl Brancik (1842-1915), fondatorul Muzeului şi Societăţii de Ştiinţele Naturii din Trencin (Slovacia), care a realizat schimburi cu 125 de instituţii ştiinţifice din lume, precum şi o parte din colecţia reputatului malacolog român prof. dr. doc. Al. V. Grossu (4800 de specimene din 400 de specii autohtone). Printre acestea se află numeroase exemplare de Alopiinae endemice, precum şi specii relicte din Bihor (Melanopsis parreyssi, Theodoxus prevostianus).


2.Colecţia entomologică

Colecţia de entomologie, aflată în curs de prelucrare, cuprinde peste 4600 de exemplare colectate începînd din 1952 şi aparţinînd la peste 500 de specii reprezentative de insecte din ordinele Coleoptera, Orthoptera, Dictyoptera, Odonata, Hymenoptera, Diptera, Lepidoptera, Heteroptera, Homoptera, Dermaptera, Trichoptera, Neuroptera, Plecoptera şi Ephemeroptera din fauna României, precum şi Coleoptere şi Lepidoptere din Europa, America de Nord şi de Sud, Africa, Asia şi Australia. Colecţia include specii rare şi ocrotite ca Rosalia alpina, Morimus funereus, Lucanus cervus sau Cerambyx cerdo, precum şi Ornithoptera (Troides) goliath procus, al doilea fluture ca mărime din lume.


3. Colecţia oologică

Colecţia oologică, cea mai mare de acest gen din Europa Centrală şi de Est, are o valoare ştiinţifică inestimabilă (nr. de exemplare: 14.000, număr de genuri: 365, 660 de specii), cuprinzînd specii de păsări din următoarele ordine: Struthioformes, Rheiformes, Casuariiformes, Tinamiformes, Gaviiformes, Podicipediformes, Procellariiformes, Pelecaniformes, Ciconiiformes, Phoenicopteriformes, Anseriformes, Falconiformes, Galliformes, Gruiformes, Charadriiformes, Columbiformes, Psittaciformes, Cuculiformes, Strigiformes, Caprimulgiformes, Apodiformes, Coraciiformes, Piciformes, Passeriformes. Colecţia este alcătuită din trei părţi, cea mai însemnată provine din colecţia lui Ladislau Dobay. A doua parte o reprezintă colecţia lui Ernest Andrássy şi o mai mică parte provine din colectările făcute de specialiştii muzeului, Tamás Béczy, Kováts Ludovic şi Poliş Rozalia. Colecţia cuprinde peste 3.600 de ponte provenind din Europa, Asia, Africa, America de Nord, America. de Sud şi Australia. Perioadele din care datează materialele din colecţie depăşeşte 100 de ani, cel mai vechi ou este de Struthio camelus din Sahara egipteană şi datează din 1860, dar un număr considerabil de ponte provine din ultimele două decenii ale secolului XIX, însă cele mai multe avînd perioada de colectare din primele decenii ale secolului XX. Pentru ţara noastră cel mai bine sînt reprezentate speciile cuibăritoare din centrul ţării, colecţia reprezentînd 80% din speciile de păsări cuibătoare din ţară.


4.Colecţia ornitologică

Colecţia de ornitologie cuprinde balguri, exemplare naturalizate şi schelete (nr. de exemplare: 1829, nr. de specii: 207), cu specii din ordinele: Rheiformes, Casuariiformes, Gaviiformes, Podicipediformes, Pelecaniformes, Ciconiiformes, Phoenicopteriformes, Anseriformes, Falconiformes, Galliformes, Gruiformes, Charadriiformes, Cuculiformes, Columbiformes, Strigiformes, Caprimulgiformes, Apodiformes, Coraciiformes, Piciformes, Passeriformes. Cele mai reprezentative specii sînt: răpitoare de zi şi de noapte, ciocănitori, dropie, barză albă şi neagră, raţe, gîşte, lopătar, corcodei, cocor, cocoş de munte, păsări cîntătoare etc.


5. Colecţia de mamifere

Colecţia de mamifere cuprinde exemplare naturalizate şi schelete (nr. de exemplare: 350, nr. de specii: 58), cu specii reprezentative colectate din nord-vestul României. Speciile cele mai reprezentative provin din ordinele: Rodentia, Insectivora, Chiroptera, Lagomorpha, Artiodactylia, Carnivora.

COLECţII PALEONTOLOGICEEdit

Colecţia de vertebrate marine din Triasicul mediu Edit

Printre colecţiile de o importanţă ştiinţifică deosebită se numără vertebratele marine din Triasicul mediu provenite de la Peştiş şi Lugaşu de Sus, jud. Bihor, cu o vîrstă aproximativă de 240 de milioane de ani. Printre speciile cunoscute de aici sînt: reptile marine (Mixosaurus cf. helveticus, Proganochelys sp., Psephoderma sp., Placochelys aff. placodonta, Placodus gracilis, Pachypleurosaurus sp., Simosaurus sp., Terratosaurus sp.) şi peşti (Hybodus reticulatus, Hybodus cf. multiconus, Acrodus cf. lateralis, Palaeobates angustissimus, Serrolepis cf. suevicus, Gyrolepis quenstedti). Reptilele Tanystropheus biharicus Jurcsák şi Nothosaurus transsylvanicus Jurcsák sînt specii noi pentru ştiinţă, reprezentate prin holotipuri şi alte specimene provenite din localităţile tipice.


Colecţia de vertebrate din Cretacicul timpuriu - CornetEdit

Colecţia de vertebrate din Cretacicul timpuriu - Cornet cuprinde material osteologic dezarticulat ce au aparţinut în proporţie de 80% dinosaurilor din grupul ornithopodelor (Dryosauridae, Camptosauridae, Iguanodontidae) şi grupul nodosauridelor. Mai rare sînt fragmentele scheletice ale pterosaurilor: Gallodactylus, Dsungaripterus şi Pterodactyloidae. Au fost descrise din această colecţie două specii noi de păsări: Eurolimnornis corneti şi Palaeocursornis biharicus. Depozitul fosilifer Lentila 204 Cornet a fost descoperit în 1978 într-o mină de exploatare a bauxitei. Vîrsta depozitului de bauxită din care provin oasele este: Berriasian terminal - Valanginian (eventual Hauterivian bazal).

Colecţia de plante fosileEdit

Colecţia constă din impresiuni şi compresiuni de diverse organe vegetative ale plantelor din ordinele Chlorophyta, Pteridophyta, Gymnospermatophyta, Angiospermatophyta. Primul exemplar a fost colectat în 1945 din şisturile argiloase ale Formaţiunii de Şuncuiuş (Jurasic inferior). Colecţia conţine exemplare de diverse vîrste geologice, începînd din Carbonifer şi Permian, continuînd cu Triasic, Jurasic şi Cretacic, apoi cu cele din Paleogen şi Neogen, pînă la Pleistocen şi Holocen. Cele mai multe exemplare provin din Jurasicul inferior în facies continental, din Munţii Pădurea Craiului. Unele dintre acestea aparţin unor taxoni rari, exotici, cu importanţă paleofitogeografică sau stratigrafică: Equisetites arenaceus, Equisetites muensteri, Selenocarpus muensterianus, Dictyophyllum muensteri, Dictyophyllum nilsoni, Clathropteris meniscioides, Nilsonia comptula, Phoenicopsis speciosa, Phoenicopsis angustifolia, Podozamites angustifolius, Sphenopteris obtusifolia, Cladophlebis rumana, Cladophlebis virginiensis. Alţi taxoni sînt noi pentru ştiinţă, ca genul şi specia Receaphyllum grandis Czier, speciile Cladophlebis semakai Czier, Cladophlebis silvaeregis Czier.

Colecţia de vertebrate pleistocene inferioare de la BetfiaEdit

Colectia de vertebrate pleistocene inferioare de la Betfia (cu o vârsta aproximativa de 1,5 milioane de ani) au furnizat peste 200 de specii de vertebrate, printre care si specii noi pentru stiinta (ex. pasărea Palergosteon tothi, amfibienii Pliobatrachus langhae şi Parahynobius betfianus). Dintre formele fosile citate, salamandra primitivă Parahynobius betfianus (Hynobiidae, familie care are astăzi o distribuţie asiatică) nu se cunoaşte decît de la Betfia 9C, singurul loc din Cuaternarul Europei în care a fost identificată, precum şi batracianul Pliobatrachus langhae, ultimul reprezentant al palaeobatrachidelor. Dintre şopîrlele dispărute putem menţiona Pseudopus pannonicus (o şopîrlă apodă), iar dintre şerpi, Elaphe paralongissima.

Colecţia de mamifere fosile şi subfosileEdit

Colecţia constă din diverse piese scheletice de mamifere, coarne, fragmente de fildeşi, dinţi izolaţi, aglomerate şi complexe de oase, oase cimentate; eşantioane cu dinţi sau resturi osoase in situ; oase cu deformaţii patologice; piese scheletice din ingluvii; coprolite; mulaje şi impresiuni, amprente (de muşcături, de gheare, plantare); oase cu urme mecanice şi termice; coprolite; mulaje şi impresiuni, amprente (de muşcături, de gheare, plantare); oase cu urme mecanice şi termice; unelte din coarne, dinţi, oase; pandantive. Materialul provine mai ales din colectări, sondaje paleontologice şi săpături, la care se adaugă cîteva donaţii şi achiziţii. Primul exemplar a fost colectat în 1895, din Villafranchianul de la Oradea (Dealul Viilor). Colecţia conţine exemplare din Sarmaţian, Ponţian, Pliocen, Villafranchian, Pleistocen, Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului, timpurile istorice pînă la prefeudalism. Speciile provin din Crişana, Transilvania, Banat, Oltenia şi cuprind următoarele ordine: Insectivora, Carnivora, Chiroptera, Proboscidea, Perissodactyla, Artiodactyla, Rodentia, Primates. Exemplarele mai vechi decît Pleistocenul superior aparţin unor taxoni rari, printre care se numără Allophaiomys pliocaenicus, Lagurus pannonicus, Pliomys episcopalis, Deinotherium giganteum Kaup, Anancus arvernensis, Archidiskodon meridionalis, Sus erymanthius, Canis lupus mosbachensis, Homotherium moravicum, Ursus deningeri, Dicerorhinus etruscus, Bison schoettensacki. Cele mai multe exemplare provin însă din depozite cavernicole pleistocen superioare şi postglaciare, respectiv din diverse nivele arheologice.

Colecţia de păsări fosile şi subfosileEdit

Colecţia constă din diverse piese scheletice şi oase cu urme de prelucrare. Materialul provine din colectări şi săpături, la care se adaugă cîteva donaţii. Primul exemplar a fost colectat în 1950, de la Vadu Crişului. Colecţia conţine exemplare de diverse vîrste geologice, începînd din Neocomian, continuînd cu cele din Neogen, apoi Cuaternar, Pleistocen şi Holocen, pînă la Neolitic, Bronz, Hallstadt, subactual. Din Biharianul de la Betfia 5 au fost descrise speciile noi Pelargosteon tóthi Kretzoi, Corvus betfianus Kretzoi, precum şi subspecia nouă Perdix perdix jurcsáki Kretzoi. Ornitofauna cea mai diversificată se cunoaşte de la punctul fosilifer Betfia 9 cu peste 60 de specii diferite.

Arta Edit

Secţia de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor este organizată pe patru mari colecţii: pictură, sculptură, grafică (cu o subdiviziune de grafică mică) şi artă decorativă. În decembrie 2010 Secţia de Artă deţinea un patrimoniu de 12.554 piese muzeale din care: colecţia de sculptură 302 de piese, colecţia de artă decorativă 797, colecţia de pictură 983, colecţia de grafică 10.472.

Colecţia de pictură

Colecţia de pictură românească cuprinde lucrări din prima şi a doua jumătate a secolului XX, care se găsesc, cu unele mici excepţii, parte în depozit, parte în sălile destinate expoziţiei de bază. Dintre artiştii care au pictat în prima perioadă amintim pe Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato, Camil Ressu, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Marius Bunescu, Vasile Popescu, Aurel Popp, Lucian Grigorescu, Hans Mattis-Teutsch etc. A doua jumătate a secolului XX cuprinde lucrări ale lui Corneliu Baba, Dimitrie Gheaţă, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Magdalena Rădulescu, Horia Damian, Henri Catargi etc. Colecţia de pictură universală cuprinde o serie de lucrări valoroase din secolele XV–XIX ale unor artişti renumiţi din şcolile flamande, germane, austriece, italiene, cum ar fi: Federico Barocci, Adam Elsheimer, Şcoala lui Frans Snyders, Peter Veredaelf, Pietro Marchesini, Hans Canon, Carl Moll, Peter Herwegen etc.

Colecţia de grafică (veche şi modernă)

Colecţia de grafică românească din prima jumătate a secolului XX este repertoriată în catalogul cu titlul Omonim, de dr. Ana Martin. În colecţie sînt prezente nume de rezonanţă din plastica românească: Theodor Pallady, Jean Al. Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, R. Iosif, Aurel Ciupe etc. Acestora li se alătură o seamă de artişti orădeni: Leon Alex, Balogh István, Macalik Alfréd, Mottl Roman etc. Cabinetul de stampe cuprinde 533 de gravuri străine din şcolile: germană, flamando-olandeză, franceză, italiană din secolele XV, XVI, XVII, XVIII. Colecţia este cercetată şi repertoriată de dr. Alexandru Avram, în Gravura europeană din secolele XVI – VII, Ed. Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1974, şi de dr. Ana Martin, în Stampa veneţiană din sec. XVIII. Difuziune europeană şi frecvenţa în colecţiile româneşti, Ed. Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 2005. Printre semnatarii gravurilor amintim nume celebre ca: Albrecht Dürer (1471-1528), Sfînta familie cu cinci îngeri (1505), Întîlnirea lui Ioachim cu Ana (1509), Fecioara Maria cu pruncul; Lucas Cranach cel Bătrîn (1472-1553), Punerea în mormînt, Iisus Hristos în rugăciune pe Muntele Măslinilor; Marcantonio Raimondi, Hans Schaufelin (1480-1540), Pogorîrea Sfîntului Duh; Hieronimus Cock şi alţi reprezentanţi ai unor familii de gravori, cum ar fi: Sadeler, De Iode, Gallé, Müller, Van de Passe, din Ţările de Jos, apoi francezii: Philippe Thomassin, Jean Morin, Robert Nanteuil, P. Giffart, Nicolas de Larmessin etc. Din Şcoala veneţiană din secolul XVIII se remarcă: Francesco Bartolozzi, Marcus Pitteri, Joseph Wagner, Giovanni Volpato, Pietro Monaco, Fabio Berardi, Giacomo Leonardis, Marco Pelli, Francesco del Pedro, Francesco Ambrosi etc. Dintre gravorii activi la Roma în Settecento, la Muzeul Ţării Crişurilor sînt prezenţi 11 autori care au transpus din Logiile Vaticanului frescele lui Raphael, numite de specialişti Biblia lui Raphael. Printre aceştia se numără: G. Bossi, G. Carattoni, Francesco Cecchini, Cunego Aloysio, G.B. Dasori, Al. Mochetti, R. Morghen, G. Petrini, C. Tinti.

Colecţia de sculptură

Colecţia de sculptură românească a Muzeului Ţării Crişurilor cuprinde opere de o certă valoare ale celor mai reprezentativi sculptori clasici şi moderni. În expoziţia de bază un loc important îl ocupă lucrările artiştilor Dimitrie Paciurea – Portretul lui Ibsen, Ion Jalea – Lucifer, Mamă şi copil, Cornel Medrea – Portretul Serovei Medrea, Oscar Han – Femei din Caşin, Militza Petraşcu – Portretul Cellei Delavrancea, Claudia Millian, Ion Irimescu – Fata cu idol, Odihnă, Ovidiu Maitec - Pomul, Iulia Oniţă – Cap de studentă, Tors. Sculptorul Iosif Fekete (1903-1979) este unul din artiştii plastici reprezentativi ai secolului al XX-lea, care s-a remarcat prin colaborarea la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti şi prin lucrarea sa Obeliscul, de la Alba Iulia. Muzeul Ţării Crişurilor deţine un număr 79 de sculpturi semnate Iosif Fekete, din care 35 provin dintr-o donaţie făcută de către artist oraşului Oradea. De asemenea amintim colecţiile donate de artişti plastici contemporani printre care se numără Sterghidis Costas, Rita Şapira Şain (Israel), Rodica Ungureanu, Rudolf Bone, Aurel Dumitru, sau colecţionari particulari precum Radu Sfinţescu din Bucureşti , un frumos exemplu cubist cu titlul „Don Quijote” de Ion Anestin Colecţia de sculptură universală cuprinde opere cu valoare deosebită, ale unor artişti reprezentativi, cum ar fi J.A. Houdon (1741-1828), unul din cei mai importanţi sculptori francezi din secolul al XVIII-lea, elev al lui Pigalle, a cărui lucrare Diana, care se găseşte la Louvru, este un manifest al artei neoclasice prin puritatea formei şi perfecţiunea execuţiei. Aceleaşi trăsături se regăsesc şi în bustul Dianei din colecţia muzeului orădean; Claude Michel (1783-1814) cu Dansul bacantelor, autorul unor lucrări de mici dimensiuni, definite prin graţie şi senzualitate (bacante, satiri, scene bahice); J. Brian cu Molière, autor al unor sculpturi caracterizate printr-un deosebit realism portretistic şi profunzime psihologică.

Colecţia de artă decorativă

În colecţia de artă decorativă contemporană românească un rol deosebit îl ocupă creaţia unor artişti, profesori, absolvenţi ai Institutelor de Artă Plastică şi Decorativă din Bucureşti şi Cluj, din perioada anilor ’60, ’70, ’80, mulţi dintre ei participanţi la expoziţiile naţionale şi internaţionale cu lucrări de tapiserie, ceramică, porţelan, sticlă şi lemn. Amintim colecţiile donate de artişti contemporani precum colecţia Zoe Dancovici ce numără 109 piese, din care 102 de ceramică, 3 icoane ţărăneşti, 2 de metal şi o tapiserie, colecţia Iosif Fekete, Mayer Edith. Cea mai reprezentativă colecţie din punct de vedere tematic; începînd din anii ’80 sunt lucrările de factură postmodernistă, conceptualistă, ce anunţă era informaţiilor electronice, după o perioadă de experimentări şi căutări formale. Amintim lucrările lui Costel Badea şi lucrările donate de Marta Jakobovits, Paolo Tait (Italia) şi Cristian Sergiu Ianza. Secţia de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor dispune de o bogată colecţie de artă decorativă universală din cele mai variate domenii şi stiluri, prin care se pot reconstitui evoluţia şi dezvoltarea producţiei atelierelor manufacturilor şi a meşteşugurilor artistice din Europa şi Asia de-a lungul secolelor pînă în zilele noastre. Astfel, perioada renaşterii tîrzii este ilustrată de mobilierul sculptat, majolică, faianţa italiană, sticla veneţiană şi ceramică, piesele din cositor din Transilvania. Perioada barocului şi rococo-ului este bogat reprezentată prin obiectele de cult şi cele utilitar-decorative, cum sînt tabernacolele şi salonul Ludovic al XV-lea, oglinzile vieneze, piesele din porţelan de Meissen, Folkstadt, Neapole, Strasbourg, Fontainbleu şi sticlele, cristalurile gravate, pictate din Boemia. Stilul neoclasic îşi face apariţia încă de la sfîrşitul secolului XVIII, dovadă fiind masa de cobalt (manufactura Sèvre), ceasuri şi porţelanuri care în secolul al XIX-lea excelează în stilul Empire (din perioada lui Napoleon Bonaparte). Eclectismul care inundă domeniul artelor decorative se află sub influenţa exercitată de marile expoziţii universale de la Londra, Paris, München, Viena, prin Mişcarea Arts and Crafts, fiind era modernismului (maşinismului) cu producţia de serie. Astfel, apar unele piese de mobilier şi covoare de influenţă orientală, pe lîngă cele originale, garnituri de salon, taburete, covoare din Asia Centrală, Asia Mică şi Transilvania, obiecte din sticlă, cristaluri, porţelanuri, faianţă din Anglia, Italia, Germania, Austria, Ungaria. Colecţia de artă decorativă secession este bogat reprezentată de piese valoroase ca formă, culoare şi execuţie artistică ale unor artişti de renume ca E. Gallé şi A. Daum de la Şcoala din Nancy (Franţa), Zsolnay Vilmos (Pécs, Ungaria) sau Iosif Reichenbach (Timişoara, România).Amintim de asemenea colecţii donate de Molnar Ştefan şi Molnar Ileana. Lucrări de pictură românească contemporană donate de artişti precum Nicolae Jakabovits, Torkoş Ştefan, Traian Brădean, Doina Ionescu, Augustin Costinescu, Paul Blânda.

Ex libris

Colecţia de ex libris din cadrul Secţiei de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea constituie segmentul de grafică mică în cadrul general al colecţiei de grafică. Colecţia muzeului numără 7621 de piese, intrate prin achiziţie în prima parte a anilor ’80 ai secolului XX, provenind din colecţii particulare. Colecţionarii înşişi, în parte, au fost creatori de ex libris, printre ei distingîndu-se Gábor Dénes (cu 210 piese), Varga Mária (cu 724 de piese), Mottl Roman – Paul senior (cu 775 de piese) şi Radványi Roman Károly (cu 5912 piese). În majoritatea cazurilor, colecţionarii şi-au procurat piesele prin schimb cu parteneri de peste hotare, fapt ce explică componenţa străină a colecţiei, fiind una din cele mai mari din ţară. Marea majoritate a lucrărilor a fost realizată, cu precădere, în prima parte a secolului. Tematica prezentată, precum şi tehnicile de realizare sînt extrem de diverse. Colecţia a fost valorificată, pe parcursul timpului, prin diverse expoziţii tematice precum: ţările de provenienţă, ex libris-ul secession, ex libris-ul heraldic, ex libris-ul şi corpul uman, Radványi Károly creator de ex libris şi tehnici grafice de realizare a ex libris-ului.

Etnografie Edit

Secţia de Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor deţine un patrimoniu de 16.414 de obiecte provenite, în principal, din cinci zone etnografice din vestul României: Crasna-Barcău, Crişul Repede, Beiuş, Tinca-Salonta, Crişul Alb, organizate în şase colecţii: lemn şi metal, ceramică, port popular, textile, icoane şi obiecte cultice, ouă încondeiate. Zonele etnografice şi colecţiile se regăsesc în sectoare de sine stătătoare atît în colecţia de bază, cît şi în depozitele secţiei. În cadrul colecţiei de lemn şi metal, mobilierul ţărănesc se remarcă prin valoarea sa ştiinţifică şi prin calităţile artistice, mai cu seamă scaunele cu spătar antropomorf din zona Beiuşului, laviţele cu spătar decorat prin traforare, crestare şi incizare, de tipul celor ce se confecţionau la Sitani de Pomezău, lăzile de zestre provenite din centre cu îndelungată tradiţie, unele care au deservit cu produsele lor zone largi, cazul celui de la Budureasa, unde se confecţionează şi astăzi lădiţe cu caracter decorativ sau hambare din scînduri de fag, îmbinate după tehnici ancestrale, altele cu produse de înaltă ţinută artistică, precum cele de la Preuteasa (jud. Sălaj), Nadăş (jud. Arad), Vîrciorog şi Călăţea (jud. Bihor); la acestea se adaugă mesele cu ladă şi cele simple, podişoarele, blidarele şi lingurarele, obiecte cu utilitate bine definită, dar şi cu un important rol decorativ în cadrul interiorului tradiţional din Ţara Crişurilor. Colecţia de lemn mai cuprinde gama largă a uneltelor din gospodărie (de la cele legate de industria casnică textilă - meliţe, depănătoare, perii de fuioare, furci de tors, războaie de ţesut etc. -, la cele utilizate în prepararea, conservarea hranei şi servitul mesei - trocuri, site, linguri şi căuce, farfurii, vase pentru produsele lactate, sărăriţe etc.), cele mai multe dintre ele cu valenţe artistice incontestabile. Colecţia de ceramică cuprinde mii de piese cu caracter predominant utilitar - vase pentru întrebuinţări multiple, de forme şi mărimi diferite, de la ulcele şi vase pentru sugari, la oalele pentru pomană sau cănţile pentru depozitat sămînţa de cînepă sau cereale, decorate cu o gamă largă de motive de veche tradiţie, cahle de teracotă -, vase cu caracter decorativ, cum sunt farfuriile care împodobesc pereţii interioarelor şi care constituie suportul pentru etalarea textilelor, altele cu caracter ritualic - cum sunt olcuţele pentru "statul casei" sau pentru "întorsul urmei" - sau jucării. Această colecţie cuprinde, deopotrivă, vase din ceramică roşie, confecţionate în centre din zona Beiuşului (Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Cărpinet, Criştior de Jos, Leleşti, Valea Neagră de Jos), cu o accentuată unitate stilistică, în cele de pe Crişul Alb (Tîrnăviţa, Hălmăgel, Bîrsa, Ineu), de la Salonta şi Oradea, Marghita şi Şimleul Silvaniei, şi vase din ceramică albă, produsă de secole la Vadu Crişului, cea care, exportată pe spaţii largi din Cîmpia maghiară, era cunoscută, în veacul al XVIII-lea, sub numele de ceramică românească. Colecţia de ceramică a Muzeului Ţării Crişurilor cuprinde atît ceramică smălţuită, cît şi nesmălţuită, ambele categorii decorate în relief ori cu cele realizate în angobă cu motive geometrice, solare, vegetale etc. În general, ceramica din arealul Crişurilor se caracterizează printr-un grad accentuat de rusticitate, prin echilibrul formelor şi decorului, cu alte cuvinte prin faptul că a rezistat, în mare măsură, tentaţiei modernizării. Să mai precizăm faptul că unele din centrele bine reprezentate în colecţiile noastre sînt active şi astăzi, oferindu-se spre achiziţionare, la preţuri modice, turiştilor care le vizitează sau care sînt prezenţi la tîrgurile săptămînale din zonă. Portul popular al zonei, păstrat încă în lăzile de zestre ale locuitorilor satelor bihorene, adevărate depozite de patrimoniu etnografic în miniatură, se încadrează categoriei mai largi ale portului românesc transilvănean. Portul este foarte bine reprezentat în colecţiile secţiei, fie prin costume întregi, care reprezintă zonele etnografice, pe grupe de vîrstă (de pildă, avem costume de fată, de neveste, de femei în vîrstă) şi pe grupuri etnice (costume româneşti, maghiare, germane, slovace etc.), fie prin piese separate, reprezentative pentru tehnicile de confecţionare şi decor, pentru tipurile de croi. Interesante pentru expresivitatea lor sînt sumanele confecţionate de meşterii locali sau cele confecţionate de renumiţii sumănari din satul Sîrbeşti (Bihor), care, în timpul iernilor, lucrau la domiciliul clienţilor asemenea piese pentru sate din zonele de deal şi de şes ale Aradului şi Bihorului. Alături de sumane, cojoacele au constituit nu doar piese de port specifice anotimpului rece, ci şi piese de reprezentare: oamenii se identificau la tîrguri, cele mai importante locuri de sociabilitate zonală, după aceste piese de îmbrăcăminte. Pentru locuitorii din Ţara Crişurilor sînt uşor sesizabile diferenţele dintre cojoacele "cohăneşti" (specifice zonei Vaşcăului), cele "binşeneşti" (din zona Beiuşului), cele "poienăreşti" ori cele "de Huedin"; toate aceste tipuri, precum şi cojoacele maghiare sînt bine reprezentate în colecţiile noastre. Textilele de interior, cu aceeaşi dublă funcţie, utilitară şi decorativă, se caracterizează, în cazul celor româneşti, printr-o mare unitate cromatică: alb, roşu şi negru, vizibilă mai ales la categoria celor din pînză de cînepă (feţe de masă, şterguri, feţe de pernă). În cadrul textilelor de lînă identificăm două variante importante: cele viu colorate, cazul ponevilor de pe Crişul Alb, şi cele ţesute în alb-negru, cazul ţolurilor din zona Beiuşului. Colecţia de icoane şi obiecte de cult cuprinde cîteva sute de icoane pictate pe sticlă în renumite centre transilvănene (Nicula, Maierii Albei Iulii, Făgăraş), de factură populară, ieftine şi, ca atare, întîlnite în fiecare casă din Ţara Crişurilor pînă la mutaţiile produse în timpul perioadei comuniste, sau pe lemn, provenite din zestrea vechilor biserici, unele dintre ele opera unor renumiţi zugravi veniţi din Ţara Românească în părţile noastre. Ouăle încondeiate vin să întregească zestrea de mărturii ale vieţii rurale tradiţionale din arealul nostru cu cele legate de ciclul obiceiurilor pascale, între care a fost şi s-a păstrat importantă încondeierea ouălor după tehnici şi cu motive tradiţionale. Cu alte cuvinte, o colecţie de etnografie şi artă populară consistentă şi reprezentativă, bine păstrată şi bine pusă în valoare în expoziţia de bază a secţiei sau în expoziţiile cu caracter temporar.

Arheologie Edit

Secţiile de Istorie şi Arheologie ale Muzeului Ţării Crişurilor deţineau la 31 decembrie 2010 un patrimoniu de 224.161 de piese muzeale aparţinând colecţiilor de piese tridimensionale, colecţiei de numismatică (inclusiv medalii, decoraţii şi plachete), colecţiilor documentare şi colecţiei de carte veche. Colecţia generală de piese documentare este alcătuită din: documente istorice diverse (23%); fotografie istorică (20%); invitaţii şi programe (20%); afişe (15%); periodice (10%); carte documentară (5%), documente referitoare la istoria instituţiei (2%); planuri, hărţi şi grafică istorică (2%).


Secţia de arheologie

Secţia de arheologie deţine un număr impresionant de obiecte dispuse în mai multe colecţii. Din colecţia veche de arheologie menţionăm cele peste 60 de piese antice egiptene (colecţie importantă la nivelul României), precum şi o valoroasă colecţie de vase antice greceşti pictate. Partea cea mai importantă a patrimoniului arheologic este cea care provine din şantierele arheologice, dar şi din descoperirile întîmplătoare din ultimii 50 de ani. Neoliticul este extrem de bine reprezentat, la fel şi epoca bronzului, lucru bine cunoscut de altfel atît în ţară, cît şi la nivel european. Una din cele mai importante culturi ale epocii bronzului de pe teritoriul României - cultura Otomani - este prezentă cu piese de metalurgia bronzului şi splendide vase, precum şi cu faimosul templu-megaron de la Sălacea, unul din puţinele sanctuare de epoca bronzului descoperite pe teritoriul României. Civilizaţia dacică clasică este bine reprezentată prin piese provenind din aşezări fortificate (Tăşad, Sacalasău, Oradea) sau deschise (Oradea, Biharea, Cociuba Mare), cu descoperiri care ilustrează prelucrarea argintului, agricultura, prelucrarea fierului, dar şi ocupaţiile casnice. O piesă cu totul deosebită este monoxila descoperită în malul Crişului Alb. Din epoca migraţiilor menţionăm splendidele vase din argint romane tîrzii descoperite la Tăuteu. Colecţia de arheologie cuprinde şi un bogat lapidar medieval provenind în principal din Cetatea Oradea şi tot de acolo o colecţie extrem de bogată de cahle, podoabe, unelte de fier, piese de bronz, ceramică, arme etc., toate acestea conferind acestei din urmă colecţii calitatea de reper internaţional. Colecţia numismatică oferă o imagine cvasi completă asupra circulaţiei monetare din spaţiul Crişanei istorice, din antichitate (sec. al III-lea î. Hr.) şi până în perioada premodernă (sec. al XVII-lea). Dintre descoperirilor monetare relevante amintim: tezaurul de tetradrahme celto-dacice de la Şilindia (jud. Arad), tezaurele dacice mixte (piese de podoabă, denari romani republicani şi drahme ilire) de la Drăgeşti, Sacalasău Nou, Tăşad, tezaurul de pfennigi de sec. XII-XIII de la Sălacea (jud. Bihor), tezaurele de denari şi parvi bătuţi de Sigismund de Luxemburg (1387-1437) descoperite la Oradea şi Batăr (jud. Bihor) şi tezaurele de taleri din sec. XVI-XVII de la Cristur, Cheşereu, Oradea-Dealul Viilor. Descoperirilor monetare întâmplătoare li se adaugă dinarii maghiari de sec. XI-XII/XIII găsiţi în timpul săpăturilor arheologice de la Biharea, Sânnicolau de Beiuş şi Oradea-Cetate. Din colecţiile de obiecte istorice diverse amintim piesele de orfevrărie medievală păstrate în tezaurul secţiei, apoi colecţia de chei medievale din sec.XIV-XVI, cea de vase turceşti din sec. XVII, obiectele aparţinînd breslelor de meşteşugari din sec. XVII-XVIII, ceramica medievală foarte bogată şi diversă cuprinzînd perioada secolelor XI-XIX etc.

Ecomuzeul Edit

Ecomuzeul Ţării Crişurilor, în curs de organizare, va fi compus din două părţi, respectiv Rezervaţia Naturală Pîrîul Peţa şi Muzeul satului din Ţara Crişurilor. Este un concept muzeal care în Europa funcţionează, mai cu seamă în Franţa, şi îşi propune, pe de o parte, salvarea şi restaurarea a unui patrimoniu natural şi arhitectural reprezentativ pentru zona de interes, iar, pe de altă parte, valorificarea cultural-ştiinţifică şi turistică a acestuia. Muzeul satului va urmări să reconstituie imaginea generală a unui sat din Ţara Crişurilor, în respectul structurii aşezărilor specifice zonei. Se va sublinia complexitatea materială şi spirituală a satului de pe Crişuri, se va pune accent pe reconstituirea unor ansambluri unitare şi caracteristice acestui spaţiu geografic. Vor fi transferate în muzeu obiective arhitectonice ţărăneşti din zonă, în mod special ateliere meşteşugăreşti de veche tradiţie (olari, sumănari, împletituri, vărari, lădari etc). Vor fi reconstituite instalaţii tehnice ţărăneşti, respectiv mori de apă de diferite tipuri, piue de postav, joagăre hidraulice etc). Se are în vedere organizarea unui muzeu viu, reprezentativ pentru lumea ţărănească tradiţională din Ţara Crişurilor, cu instalaţii tehnice în stare de funcţionare, cu ateliere meşteşugăreşti care să producă diferite obiecte, precum ceramică, feronerie, lăzi de zestre, împletituri etc., reuşind astfel să ofere cunoaşterea aprofundată a unui fenomen cu valoare etnologică incontestabilă. Rezervaţia Naturală Pîrîul Peţa, avînd circa 10 ha, va fi în primul rînd o zonă de cercetare ştiinţifică. Despre valoarea ei, a se vedea secţiunea dedicată Ştiinţelor Naturii.

Also on Fandom

Random Wiki