Wikia

Coman Wiki

Mona Lisa

Talk0
676pages on
this wiki

MONA LISA Leonardo da Vinci (1452 - 1519)

La Gioconda

Cunoscuta si ca "Gioconda", Mona Lisa este un portret, datand din secolul al XVI-lea, pictat in ulei, de catre Leonardo di ser Piero da Vinci, in timpul Renasterii, pe un panou din lemn de plop (77x53 cm), element popular in randul artistilor din Florenta, Italia. Taiat dintr-o bucata masiva si nepastrand urma vreunei unelte de fasonare, lemnul are o calitate exceptionala. Pe revers, conserva semnele unei stravechi hartii de ramare, care au fost racaite. In 1951, tabloul a fost dotat cu un sasiu de stejar.


Denumirea Edit

Potrivit celei mai raspandite ipoteze, modelul tabloului se numea Lisa Gherardini, nascuta in 1479, la Florenta. Vlastar al unei familii modeste, ea s-a casatorit la varsta de 16 ani cu fiul unui negustor de panzeturi, el insusi negutator, Francesco di Bartolomeo del Giocondo, si i-a daruit trei copii. Cand, in 1503, Francesco del Giocondo s-a mutat intr-o locuinta mai spatioasa pe Via del Stufa si a decis sa realizeze un portret al sotiei sale, s-a orientat catre Leonardo da Vinci. Francesco nu si-a primit niciodata lucrarea comandata. Dupa studierea amanuntita a straturilor tabloului si descoperirea valurilor atasate de gulerul corsajului Lisei, intunecate si aproape imperceptibile din cauza vernisurilor succesive aplicate de marele pictor, s-a impus o interpretare care a facut cariera: "Valul cenusiu transparent era purtat in acest fel de catre femeile gravide sau care nascusera de curand", spune Bruno Mottin, conservator la Centrul de Studiere si Restaurare al Muzeelor Frantei.

Potrivit cercetatorului, tabloul ar comemora nasterea celui de-al doilea fiu (Andrea) al Mona Lisei. In aceasta situatie, enigmaticul suras ar fi, de fapt, un zambet al maternitatii implinite. In realizarea acestui element al portretului, s-a identificat intrebuintarea faimoasei tehnici sfumato - efectul de transparenta al maestrului. Altfel spus, un mod unic de a picta o "absenta prezenta".

01-monalisa-davinci.jpg

Tabloul a ramas in colectiile regale franceze de la inceputul secolului al XVI-lea pana in 1793, an ce coincide cu inaugurarea celebrului Muzeu Central al Artelor de la Luvru. Sub Ludovic al XIV-lea a fost adapostit la Versailles, iar in timpul Primului Imperiu s-a aflat la Tuileries. Dupa Restauratie, a continuat sa ramana la Luvru si sa se afirme drept piesa de rezistenta a colectiilor nationale franceze. Studiata cu lupa de istorici si copiata cu fervoare de pictori consacrati si de ucenici de-ai lor, Gioconda a devenit cu adevarat celebra la nivel mondial dupa furtul din 21 august 1911, cand un pictor italian cam lunatic - Vicenzo Peruggia - a subtilizat-o ca s-o aduca in tara de origine a creatorului si a modelului sau, Italia. In prezent, Giocanda poate fi admirata la Luvru.


Misterul Mona Lisei – ce ascunde portretul Giocondei? Edit

Mona-lisa-coverint.jpg

Oricate ar fi unghiurile sub care contemplam faimoasa GIoconda a lui Leonardo – poate cel mai faimos tablou al lumii – sensurile acestuia (istorice, de tehnica picturala, mistice, simbolice etc.) nu vor putea fi epuizate. Frematatoare si cetoase ca valurile ce incing chipul straniei doamne florentine, intelesurile operei se refuza unei singure lecturi. Sa incercam, totusi, alaturi de cei mai recenti analisti ai tabloului, sa ridicam cateva dintre valurile misterului.

Pe o terasa inconjurata de un parapet si de doua coloane mici, carora nu li se vede decat baza, Mona Lisa sta asezata intr-un jet de lemn semicircular cu brate de sprijin. Este pictata de la talie in sus, are bratele indoite, bustul intors la dreapta spre privitor, chipul ii este surprins din fata, iar ochii privesc intr-o parte. Mainile ii sunt incrucisate, cea dreapta se sprijina pe incheietura celei stangi, iar mana stanga se odihneste pe bratul jiltului. Femeia poarta pe cap un val negru transparent, parul ii este pieptanat simplu, cu o carare pe mijloc, are o rochie de culoare inchisa, cu falduri dese.

O broderie delicata ii margineste partea superioara a pieptarului, dezvelind inceputul liniei de despicare a sanilor. Conform anumitor tendinte ale modei vremii, este grijuliu epilata - nu are nici gene, nici sprancene. Indaratul misterioasei doamne se poate vedea un peisaj muntos, scaldat in ceturi albastrii, intre care cea mai pronuntata forma este fagasul unei carari serpuitoare.

Peisajul de fundal presupune o perspectiva "à vol d'oiseau", in vreme ce figura umana se lasa perceputa in maniera frontala. Diferenta de viziune este imblanzita, de nu chiar armonizata, de catre logia in care s-a lasat portretizata femeia si care articuleaza vederea panoramata cu cea focalizata.

Tabloul lui Leonardo este pictat in ulei pe un panou din lemn de plop (77x53 cm). Taiat dintr-o bucata masiva si nepastrand urma vreunei unelte de fasonare, lemnul are o calitate exceptionala. Pe revers, conserva semnele unei stravechi hartii de ramare, care au fost racaite.

Cu multa vreme in urma, o fanta subtire, cu o lungime de circa 11 centimetri, a fost stabilizata cu ajutorul a doua piese din lemn in forma de coada de randunica. Disparitia uneia dintre piese a dus la consolidarea fantei prin lipirea unei bucati de panza. In 1951, tabloul a fost dotat cu un sasiu de stejar.


Vedere istorica si dinauntru Edit

Zambetul.jpg

Potrivit celei mai raspandite ipoteze, modelul tabloului se numea Lisa Gherardini, nascuta in 1479 la Florenta. Vlastar al unei familii modeste, ea s-a casatorit la varsta de 16 ani cu fiul unui negustor de panzeturi, el insusi negutator, Francesco di Bartolomeo del Giocondo. Vaduv in doua randuri, Giocondo avea cu 19 ani mai mult decat Lisa, care i-a daruit trei copii: Pierro Francesco, nascut in 1496, o fata cu prenume necunoscut, moarta in 1499, si Andrea, nascut, probabil, in 1502.

Cand, in 1503, Francesco del Giocondo s-a mutat intr-o locuinta mai spatioasa pe Via del Stufa si a decis sa realizeze un portret al sotiei sale, s-a orientat catre Leonardo da Vinci. Atunci cand a inceput sa picteze tabloul, Leonardo avea 51 de ani, iar Lisa 24. Francesco nu si-a primit niciodata lucrarea comandata. Atunci cand artistul a parasit Florenta pentru Milano, aceasta era inca neterminata. Este foarte probabil ca Leonardo sa fi carat, pentru retusuri, lemnul pictat la Roma si apoi la Amboise, unde fusese chemat de catre François I, regele Frantei, si unde a si murit, in 1519.

In decembrie 2005, revista The New Scientist a dezvaluit rezultatele unui studiu intemeiat pe analizele unui program de recunoastere a emotiilor pe chipul uman. Potrivit datelor obtinute, Mona Lisa era in proportie de 83% fericita, 9% dezgustata, 6% tematoare si 2% furioasa. E interesant de notat ca Giocondo poate deriva din latinescul jucundus, care inseamna senin, fericit.


Dupa studierea amanuntita a straturilor tabloului si descoperirea valurilor atasate de gulerul corsajului Lisei, intunecate si aproape imperceptibile din cauza vernisurilor succesive aplicate de pictor, s-a impus o interpretare care a facut cariera: "Valul cenusiu transparent era purtat in acest fel de catre femeile gravide sau care nascusera de curand", spune Bruno Mottin, conservator la Centrul de Studiere si Restaurare al Muzeelor Frantei (C2RMF).

Potrivit cercetatorului, tabloul ar comemora nasterea celui de-al doilea fiu (Andrea) al Monei Lisa. In aceasta situatie, uluitorul suras ar fi, de fapt, un zambet al maternitatii implinite.

Vederi deformate si rocambolesca Edit

Monalisee.jpg

Incepand cu secolul al XVI-lea, Gioconda a inspirat numerosi pictori, care i-au facut cópii si imitatii mai mult sau mai putin fidele. Corot, Robert Delaunay si Fernand Léger au inchipuit niste variatiuni indraznete. Suprarealistii au deturnat tabloul, Marcel Duchamp i-a aplicat mustati si a intitulat iconoclast imaginea "L.H.O.O.Q." (ceea ce se poate citi alograf: "Elle a chaud au cul", adica "E cu fundu-n calduri").

In alte versiuni, Gioconda a primit o pipa intre dinti, a fost infatisata calare pe motocicleta, ori a aparut deghizata in inger al mortii, in caine sau in sirena. In parcurile de distractii, este reprodusa pe un panou decupat in dreptul fetei, unde doritorii isi pot introduce propria mutra, fiind ulterior imortalizati de un fotograf.

Un site interactiv va da posibilitatea sa schimbati expresia faimoasei Lisa utilizand cursorul mouse-ului. Giocondoclasti precum Jean Margat sau Hervé Le Tellier au facut din ea un personaj literar, iar Serge Gainsbourg sau Barbara au adus-o in spatiul muzicii.


Dar calitatile intrinseci ale operei leonardesti, care ii impresionasera deja pe amatorii de arta si pe profesionisti, n-ar fi fost suficient de pregnante daca nu li s-ar fi adaugat o istorie exceptionala. Achizitionata de catre François I fie direct de la Leonardo da Vinci, in timpul sederii acestuia in Franta, fie dupa moartea artistului, de la mostenitori, tabloul a ramas in colectiile regale franceze de la inceputul secolului al XVI-lea pana in 1793, an ce coincide cu crearea Muzeului Central al Artelor de la Luvru.

Sub Ludovic al XIV-lea a fost adapostit la Versailles, iar in timpul Primului Imperiu s-a aflat la Tuileries. Dupa Restauratie, a continuat sa ramana la Luvru si sa se afirme ca piesa de rezistenta a colectiilor nationale franceze. Studiata cu lupa de istorici si copiata cu fervoare de pictori consacrati si de ucenici de-ai lor, Gioconda a devenit celebra la nivel mondial dupa furtul din 21 august 1911, cand un pictor italian cam lunatic - Vicenzo Peruggia - a subtilizat-o ca s-o aduca in tara de origine a creatorului si a modelului sau, Italia.

Dupa o lunga ancheta politista, in timpul careia au fost suspectate sumedenie de personalitati (intre altii, Picasso si marele poet Guillaume Apollinaire - care strigase candva ca "Luvrul ar trebui ars din temelii" -, dar si scriiitorul italian Gabriele d'Annunzio, care revendicase furtul), tabloul a fost recuperat in 1913 si atarnat din nou pe simezele muzeului francez, fiind tratat cu onoruri rezervate indeobste sefilor de stat. Asta dupa ce, in toata perioada anchetei, lucrarea zabovise, fara rival in materie de popularitate, pe primele pagini ale ziarelor din intreaga lume si dupa ce, pentru recuperarea sa, se oferisera sume fabuloase pentru acea epoca: Societatea Prietenilor Luvrului promisese 25 de mii de franci, iar revista L'Illustration 50 de mii.

Faima Giocondei a fost consolidata dupa ce a fost tratata ca un star de cinema in timpul celor doua mari vizite pe care le-a efectuat in secolul XX: in 1963 in Statele Unite si in 1974 in Japonia. Pe parcursul scurtelor sale turnee, a fost contemplata de sute de mii de admiratori, care i-au dedicat un veritabil cult, cu ecouri inca vii. Bunaoara, studiul stiintific la care ne vom referi in randurile urmatoare a devenit posibil datorita faptului ca, in 2004, potretul Lisei lui Giocondo a fost deplasat intr-o noua vitrina, construita cu un substantial ajutor financiar japonez.

Nici astazi giocondomania nipona nu pare sa-si fi sleit energiile. Daca veti avea posibilitatea si curiozitatea de a va afla la Luvru in primele ore ale diminetii, atunci cand se deschid portile muzeului, veti trai urmatoarea surpriza: cohorta de vizitatori se va napusti direct, fara alte escale, in camera Marii Doamne, ignorand sute de alte capodopere, lasand-o intr-o tacere fara brate pe Venus din Milo si intr-o zadarnica inaripare pe zeita ce intruchipeaza Victoria din Samothrace. Veti fi, fara sa vreti, tarati de fluxul curiosilor, intre care majoritatea au ochii subtiri, pielea galbuie si se mira sonor, consonantic si cu gesticulatie copilareasca.

Vedere in 3D si cu raze X Edit

Figure2.jpg

O echipa alcatuita din 39 de oameni de stiinta s-a intalnit in faptul noptii, candva la inceput de octombrie 2004, in Muzeul Luvru. Folosind o nesfarsita suita de aparate ultrasofisticate, intruchipari ale unor tehnologii de ultima ora, specialistii au realizat patru memorabile sedinte de analiza a tabloului, care s-au concretizat prin aparitia, in septembrie 2006, a unei carti intitulate In inima Giocondei, Leonardo da Vinci decodificat. Metodele aplicate de cercetatori au fost eminamente neinvazive, adica nu au presupus prelevare de materie. Prilejuite, cum am spus, de iminenta mutare a tabloului intr-o noua vitrina de protectie, studiile au incercat sa dea seama despre starea de conservare a tabloului si despre posibilele metode de "tamaduire".

Alterarea cea mai vizibila a operei - fanta care coboara din marginea de sus a tabloului pana in preajma capului Giocondei - ii pusese deja pe jar pe restauratori. Din fericire, dupa cele dintai analize, s-a dovedit ca nu era vorba despre o fisura de data recenta, ci de una produsa cu multa vreme in urma, la momentul pictarii tabloului, si care nu s-a largit in timp. Cercetarile au folosit intentionat mai multe tehnici - imagini 3D prin scanare laser, decupaj virtual in 100 de milioane de pixeli si trei game de frecventa, examinari cu ultraviolete si emisiografie X, reflectografie infrarosie si stratiradiografie, numerizare multispectrala, analizarea sistemului de crapaturi etc. -, care, spre marea uimire a cercetatorilor, au furnizat concluzii congruente.


Gratie razelor X, au putut fi suprimate virtual cateva straturi de vernis care alterau acuratetea tabloului si care au recompus culorile originale. In acest moment, au fost izbitoare asemanarile intre tehnicile observate in tablou si principiile enuntate de Leonardo in Tratatul despre pictura, unde teoretiza (chiar in momentul cand picta Gioconda) observatiile sale despre culoare, lumina, privire: el abandoneaza perspectiva geometrica, facand saltul la perspectiva atmosferica. Prima perspectiva mai persista, bineinteles, prin cele doua coloane prezente de fiecare parte a tabloului.

Dar pictorul face sa se iveasca un lucru nou pentru vremea sa: o perspectiva aeriana cu lumina ce vine din cer si strabate straturile umede si albastrii ale atmosferei. Aceasta problema fizica - patrunderea luminii solare spre lucrurile aflate in preajma noastra - devenise una dintre preocuparile majore ale pictorului. Era interesat de tresaltarile aerului si ale apei. Practicase anatomia, asa incat ochiul devenise, pentru el, un fel de aparat de fotografiat care nu doar capta intensitatea luminii, ci era in stare si sa o interpreteze. In Gioconda, geniul lui Leonardo este intruchipat tocmai de aceasta lumina sinilie adusa de paraie si torente pana in prim-plan, acolo unde fata si mainile sunt luminate in contre-jour. Ea strabate toate valurile de umiditate si isi capata intreaga valoare la nivelul carnatiei.

Vederea “absentei prezente” Edit

Cu ajutorul imaginilor 3D de mare rezolutie, specialistii au putut masura simultan relieful si culorile tabloului, descoperind extrema finete a straturilor de pictura. Ceea ce pe vremuri fusese o simpla supozitie a devenit, acum, o certitudine: pentru a obtine imponderabilitatea carnatiilor, Leonardo a adoptat tehnica glacis-ului (culoare clara si transparenta aplicata in pictura pe o culoare mai densa si servind la redarea clarobscurului), precum primitivii flamanzi. A luat o pensula fina, un strop de ulei, a adaugat niste pigmenti rosii plus cativa bruni si, cu tuse marunte, a creat umbre si a incalzit culorile reci. Acesta este modul in care a izbutit sa sugereze transparenta pielii. O transparenta ce corespunde perfect celei a luminii care strabate intreg Universul.

Aceasta este tehnica faimosului sfumato - sau efect de transparenta al maestrului. Altfel spus, un mod unic de picta o "absenta prezenta". Poate ca acesta este adevaratul secret al surasului Giocondei, dar si taina suprema a Pamantului, a prezentei Soarelui si a luminii sale, misterul revelat al viziunii noastre asupra lucrurilor. La fel ca un mare om de stiinta, Leonardo reuseste, prin intermediul perceptiei, sa acceada la un inalt nivel de explicare a lumii. Nu cu ajutorul cifrelor, ci al pensulei.

Dincolo de aceasta ideala impacare a stiintei cu arta (descoperita, iata, cu uneltele cele mai sofisticate), sa aruncam o ultima privire spre Gioconda, de data aceasta cu ochiul liber: cand ne uitam la ea, avem sentimentul ca ne urmareste din ochi. Spectatorul este luat drept martor al unei prezente vii, al unei fiinte in miscare, care insa, spre deosebire de cel ce o vede azi, are atributul eternitatii. Gioconda i-a cautat din priviri pe François I, pe Napoleon, dar si pe japonezul zgomotos de azi. La urma, dar nu ultimul rand, a cautat-o pe insasi Mona Lisa care, fara indoiala, isi va fi vazut intruchiparea picturala si se va fi inchipuit sfidand vesnicia.


Detalii Edit

Mus-e-du-louvre-mona-lisa.jpg

Fanta. Reprezinta alterarea cea mai marcanta a tabloului (11,9 cm lungime). A constituit obiectul mai multor restaurari, ale caror urme de culoare au devenit vizibile.

Cocul. O zona mai deschisa aflata pe crestetul capului ii indeamna pe cercetatori sa creada ca Mona Lisa purta o boneta ce acoperea un coc. Firele ondulate de par aflate de-o parte si de cealalta a fetei nu ar fi decat niste mese lasate libere. E vorba, de fapt, despre o coafura tipica in epoca pentru femeile care tocmai nascusera.

Voalurile. Devenite aproape invizibile sub straturile de vernis, ele se dezvaluie in urma analizei cu infrarosii si imbraca tot corpul cu un val transparent care coboara pe umarul stang si cade pe spatarul jetului, urmand linia mainii drepte. Este vorba, poate, despre matasurile cu care facea comert sotul Giocondei.

Mana. Perspectiva cu infrarosii reveleaza si modificarile compozitiei, cu precadere la nivelul mainii stangi. Degetul mare si indexul, initial crispate pe bratul fotoliului, de parca modelul ar fi avut intentia sa se ridice, apar, in varaianta finala, relaxate.


Legături externe Edit

  • ro
Descopera.ro
  • ro
Descopera.ro

Around Wikia's network

Random Wiki