Fandom

Coman Wiki

Marea Schismă

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Schism.gif

Episcopii de Roma Calixtus (217-222 d.C.) si Stefanus (254-257 d.C.) au fost cei dintâi reprezentanti ai autoritatilor clericale care au emis pretentia primatului episcopilor de Roma, fata de restul bisericilor crestine din lume. Dupa parerea lor, episcopii de Roma ar trebui sa fie recunoscuti de intreaga lume crestina drept urmasi de jure ai apostolului Petru, decedat la Roma. Pretentia se bazeaza pe un text ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18) si anume la discutia lui Isus cu apostolul Petru in localitatea Caesarea-Philippi din nordul Palestinei (azi: Banjas, Israel), cu încredintarea cheii simbolice succesorale: Si eu iti spun: tu esti Petru (joc de cuvinte: kephas-petrus = stânca-piatra) si pe aceasta piatra voiu zidi ecclesia mea (ecclesia = adunare, nu biserica in sensul ulterior interpretat) (cuvântul biserica vine de la cuvântul latin basilica = templu, lacas de cult la Romani). Ambiguitatea textului a constituit unul din motivele pentru care bisericile ortodocse si reformate nu au recunoscut niciodata primatul papei de la Roma.

Marii teologi ai secolelor 2 si 3 d.C. au acceptat, ce-i drept, rolul deosebit al apostolului Petru la Roma, dar au pledat totodata pentru idea egalitatii in drepturi a tuturor episcopilor din vest si a patriarhilor din est.

La Conciliul Ecumenic de la Niceea (din anul 325 d.C.) s-a recunoscut egalitatea celor patru episcopate si patriarhate din lumea crestina: Roma (Italia), Alexandria (Egipt), Ierusalim (Palestina) si Antiochia (Turcia).

In anul 375 d.C. episcopul de Roma Damasus I (366-384 d.C.) s-a pronuntat din nou pentru primatul episcopului de Roma, pe baza aceluiasi argument ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18), ridicând, de la sine putere, episcopatul din Roma la rangul de Scaun Apostolic. In anul 383 d.C. s-a produs dezmembrarea Imperiului Roman in 2 parti: partea de vest (cu capitala la Roma) si partea de est (cu capitala la Constantinopol). Titulatura de Scaun Apostolic pentru episcopul de Roma a fost recunoscuta imediat de imparatul partii de vest a imperiului (Theodosius, 383-395). Episcopul de Roma (Siricius, 384-399) a emis in consecinta Decretalia constituta, prin care a fundamentat primatul episcopilor de Roma.

Episcopul Leo I (440-461) a fost primul Papa. Imparatul partii de vest a imperiului (Valentinians III, 425-455) a confirmat oficial printr-un edict din anul 445 asa-zisul Primat al episcopilor de Roma, dar numai pentru tarile vestice (Italia, Spania, Franta de sud, Africa de nord). In anul 451, Papa Leo I a protestat contra hotarîrii Conciliului Ecumenic de la Calcedon, la care episcopii de Roma si de Constantinopol au fost egal îndreptatiti in chestiunile religioase. Dupa aceasta data, a inceput lupta pentru putere si pentru impartirea sferelor de influenta si de întâietate in lumea crestina intre cei 2 sefi ai bisericilor de vest (Roma) si de est (Constantinopol), lupta continuata pâna in zilele de azi.

Papa Symmachus (498-514) a decretat prin Ordonanta Constitutum silvestri ca detinatorii Scaunului Apostolic din Roma nu pot fi judecati si condamnati de catre oameni obisnuiti. Papa Gregor I (590-604) a extins influenta episcopatului de Roma si in sfera treburilor politice, la inceput in Italia, apoi in intreaga lume, aprofundând si mai mult discrepanta si neîntelegerile dintre bisericile de vest si de est. La Sinodul din Whitby (Anglia, 664) Roma a repetat din nou pretentia suprematiei sale fata de Constantinopol. La Conciliul Ecumenic de la Constantinopol din anul 680 s-a combatut pretentia primatului papal, o mare parte din participanti declarându-se pentru egalitatea tuturor episcopilor si patriarhilor. Papa Stefan II (752-757) a intemeiat primul stat religios din lume (Patrimonium Petri) cu sediul la Roma, indepartându-se prin aceasta si mai mult de bisericile de est.

Un dezacord grav intre cele 2 biserici concurente (vest si est) s-a produs in anul 863, in timpul procesului intentat de biserica catolica vestica patriarhului estic ortodox Photius. In secolele 10-11 a avut loc încrestinarea majoritatii populatiei ruse. Biserica rusa s-a subordonat imediat Patriarhatului Ortodox de la Constantinopol.

Papa Leo IX (1049-1054) si patriarhul de Constantinopol Michael Cerularius (1004-1058) au desavârsit ruptura definitiva dintre cele 2 biserici in anul 1054, in urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru suprematie in lumea crestina, divergente teologice etc). Aceasta ruptura a ramas cunoscuta in istorie sub numele de Marea Schisma.

Bisericile de est ortodocse s-au declarat biserici autocefale dupa Marea Schisma, patriarhul de Constantinopol fiind considerat de catre bisericile estice drept sef al bisericii ortodoxe. In anul 1589, insa, patriarhul bisericii ortodoxe ruse din Moscova a pretins, la rândul sau, preluarea rolului conducator al bisericilor ortodocse din intreaga lume, ceea ce a produs noi complicatii. Biserica Ortodoxa recunoaste numai primele 7 Concilii Ecumenice crestine, respinge primatul si institutia papala, are o liturghie proprie si cultul icoanelor. Aceasta biserica sustine ca e singura care ar fi pastrat neschimbate de-a-lungul secolelor dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericii crestine, asa cum au fost in primele 8 secole dupa Isus.

Denumirea de Ortodoxie s-a impus definitiv dupa Marea Schisma din 1054. Bisericile ortodocse se conduc dupa principiul ierarhic sinodal, alcatuind biserici regionale, autocefale si autonome. Biserica ortodoxa româna s-a declarat autocefala in 1864 (in anul 1925 a devenit Patriarhie).


Crestinii intre Conciliul de la Niceea si Marea Schisma Edit

Principala cauza a Marii schisme a constituit-o emiterea pretentiei primatului episcopilor de la Roma, fata de restul bisericilor crestine din lume. In viziunea lor, episcopii de Roma ar fi trebuit sa fie recunoscuti de intreaga lume crestina drept urmasi ai apostolului Petru. Pretentia se bazeaza pe un text din Evanghelia lui Matei si anume discutia lui Iisus cu apostolul Petru in localitatea Caesarea-Philippi din nordul Palestinei care privea incredintarea cheii simbolice succesorale.



Marii teologi ai sec. II-III au acceptat rolul deosebit al apostolului Petru, dar au pledat pentru ideea egalitatii tuturor episcopilor din vest si a patriarhilor din est. Astfel, la Conciliul ecumenic de la Niceea (325 d.C.), s-a recunoscut egalitatea celor patru episcopate si patriarhate din lumea crestina: Roma, Alexandria, Ierusalim si Antiohia. In anul 375 d.Hr., episcopul de Roma Damasus I s-a pronuntat din nou pentru primatul Romei, pe baza aceluiasi argument din Evanghelia lui Matei, ridicand de la sine putere episcopatul din Roma la rangul de Scaun Apostolic.

In anul 383 d.Hr., are loc ruperea Imperiului Roman in doua: cea occidentala, cu capitala Roma, si cea orientala, cu capitala Constantinopol. Titulatura Scaun Apostolic pentru episcopul de Roma a fost recunoscuta imediat de imparatul Theodosius al Imperiului Roman de Apus. La randul sau, episcopul de Roma, Siricius, a emis "Decretalia constituta", prin care a fundamentat primatul episcopilor de Roma.

Episcopul Leo I a fost primul Papa. In anul 445, imparatul Imperiului Roman de Apus, Valentinianus III, a confirmat oficial printr-un edict Primatul episcopilor de Roma, dar numai pentru anumite zone.

In anul 451, Papa Leo I a protestat contra deciziei Conciliului ecumenic de la Calcedon, in care episcopii de Roma si de Constantinopol au fost egal indreptatiti in chestiunile religioase. Din acest moment, a inceput adevarata lupta pentru putere si pentru impartirea sferelor de influenta si intaietate in lumea crestina.

La Conciliul ecumenic de la Constantinopol, din anul 680, s-a combatut pretentia primatului papal, cea mai mare parte dintre participanti fiind de acord cu egalitatea tuturor episcopilor si patriarhilor.

Papa Stefan II a intemeiat "Patrimonium Petri", primul stat religios din lume, cu sediul la Roma, indepartandu-se prin aceasta si mai mult de bisericile din est. Un dezacord grav intre cele doua biserici, de Apus si de Rasarit, s-a produs in anul 863, in timpul procesului intentat de biserica catolica patriarhului estic ortodox, Photius.

Ruptura definitiva intre cele doua biserici, cunoscuta si sub numele de Marea Schisma, a avut loc in 1054, in timpul Papei Leo IX si Patriarhului de Constantinopol, Michael Cerularius. In vara anului 1054, chiar in clipa in care trebuia sa inceapa liturghia in catedrala "Sfanta Sofia" din Constantinopol, cardinalul Humbert, impreuna cu alti doi trimisi papali, au inaintat pana la altar, au depus acolo o bula papala si au iesit spunand: "Dumnezeu sa vada si sa judece!" Documentul excomunica patriarhul Constantinopolului si intreaga Biserica aflata sub pastorirea sa, interzicandu-le sa mai primeasca "harul divin" prin comuniune cu Biserica Catolica.

Bisericile ortodoxe se conduc dupa principiul ierarhic sinodal, alcatuind biserici regionale, autocefale si autonome. Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului are mai curand un rol simbolic. Biserica Ortodoxa Romana s-a declarat autocefala in 1864, iar, in anul 1925, a devenit Patriarhie. (D.M.)

Surse: Ducu.de Explora.Home.ro



MAREA SCHISMA DE LA 1054 Edit

CAUZE SI CONSECINTE PE PLAN TEOLOGIC, CULTURAL SI SOCIALEdit

Nu este prima ruptura între cele doua Biserici dar este cea mai grava,avand consecinte si în epoca moderna. Cât priveste caracterul ei,schisma este vazuta din Orient la început ca o rupere de raporturi oficiale obisnuite obisnuite între doua Biserici autocefale,precedata bine-nteles de o serie de cauze care au dus la o înstrainare si învrajbire crescânda si reciproca; din Apus,desi i se recunoaste complexitatea si vechimea cauzelor,este socotita o actiune unilaterala greceasca:rebeliune împotriva autoritatii papale,revolutie constienta,brusca si violenta,un act de sectarism de care se fac vinovati numai grecii,îndeosebi cei doi Patriarhi Fotie si Mihail.

CAUZE POLITICEEdit

Schisma se poate constata si urmari mai bine de cînd Împaratul Diocletian (284-305) a împartit Imperiul ,în anul 286,în Imperiul de Rasarit,cu capitala la Nicomidia si Imperiul de Apus, cu capitala la Roma, întelegând ca exista o lume orientala,cu conceptiile si mentalitatea ei,deosebita de cea occidentala. Acest fapt l-a determinat pe Constantin cel Mare (306-337),sa mute capitala,pe data de 11 mai 330, de la Roma la Constantinopol;cetatea eternal,Roma fiind împinsa pe plan secund în Imperiu,istoricul Ferdinand Lot crede ca acest lucru este adevarata cauza a schismei. Împartirea Imperiului roman de catre Teodosie cel Mare (379-395),în395,între fiii sai, Arcadiu(395-408), care primeste Orientul si Honoriu(395-423),care ia Occidentul,se poate socoti înca una dintre cauzele politice ale schismei.Desi Imperiul s-a reunificat în parte, sub împaratul Justinian cel Mare(527-565),dar aceasta reunificare nu a putut dura sub urmasii sai. Consecinta acestui fapt a fost ca episcopii Romei,în calitatea lor de episcopus civitatis , vazând ca Imperiul de Rasarit nu este capabil sa apere Roma si Italia,au început sa-si îndrepte privirile catre popoarele din Apus , îndeosebi catre franci,cerîndu-le ajutorul. În 752,papa Ştefan II (752-757) face apel la regele francilor Pipin cel Scurt (741-756) ,care trece cu armata în Italia si distruge între 754-756 regatul longobarzilor din Italia centrala.Teritoriul cucerit de franci este daruit papei Ştefan II, sub denumirea de”Patrimonium Sancti Petri”. Astfel,s- a creat statul papal , condus de papa sub denumirea de Republica Romanorum ,care a durat pâna la 20 septembrie 1870 , când a fost desfiintat de statul Italian , spre a-si reface unitatea sa politica , apoi a fost iarasi reânfiintat , dar nu în limitele vechi , la 11 februarie 1929 , ci ca un stat papal minuscul . Romanii au folosit ca baza istorica a noului stat un fals document intitulat Donatio Constantini în care se spunea ca papa Silvestru I a primit de la Constantin , Italia si cetatile ei ca recompensa pentru vindecarea de lepra obtinuta prin botezul savârsit de papa ,lucru neadevarat caci Constantin se boteaza pe patul de moarte la 22 mai 337 lânga Nicomidia. O discordie si mai mare între Roma si Constantinopol a produs masura luata în 731-732 de împaratul Leon III Isaurul de a trece provinciile Iliricului oriental , Calabria,Sicilia si Creta sub jurisdictia patriarhului de Constantinopol , confiscând si veniturile Romei din aceste provincii. În anul 800 papa Leon III încoroneaza pe Carol cel Mare ca împarat roman al Apusului; aceasta fiind idea papei ; se pare ca încoronatul nici nu si-a dorit acest lucru dar papa avrut sa opuna un împarat capabil sa-l apere de un imperiu bizantin care nu vroia sau nu mai avea puterea necesara sa controleze Apusul ; în plus la acea vreme la Constantinopol domnea împarateasa Irina , care se amestecase din plin în certurile iconoclaste ; aceleasi idei au dus la încoronarea lui Otto I în 962 dupa destramarea imperiului Carolingian , papa simtind nevoia unui sprijin politic mai ales în contextul certurilor din secolul al IX-lea ; dar lumea medievala nu concepea decât un singur împarat latin , cel încoronat de papa în timp ce bizantinii se considerau urmasii legitimi ai romanilor , apare astfel un conflict al legitimitatii , conflict care deseori era dublat de unul teritorial Conflictul s-a dus si pentru convertirea popoarelor migratoare asezate între cele doua imperii , misiunea crestina luând haina unei lupte politice ; în Europa granita dintre cele doua sfere de influenta pastrându-se sub diferite forme pâna în zilele noastre. Din secolul al VII-lea , Imperiul Roman de Rasarit se elinizeaza , devenind “Imperiul bizantin” în timp ce Occidentul se latinizeaza , limba Latina întinzându-se ca limba oficiala si la popoarele care nu facusera parte din Imperiul roman. Cele doua popoare , grecii si romanii , cu predispozitii si înclinatii deosebite , se priveau , din secolul al IX-lea , cu raceala si resentimente.




CAUZE RELIGIOASE Edit

Unitatea între Biserica Rasaritului si Biserica Apusului s-a mentinut pâna la sfârsitul secolului al V-lea . Chiar si atunci când Biserica era unita existau deosebiri privind constitutia Bisericii. În Rasarit existau patriarhate autonome recunoscute de sinoadele ecumenice pe de o parte siorganizare monarhica cu jurisdictie universala exercitata de episcopul de Roma pe de alta . Grecii erau aplecati spre filosofie si metafizica dând nastere la erezii ce afectau dogmele pe când latinii , mai practice , se vor ocupa de probleme de cult si de morala, profesând inovatii în aceste directii .Rupturi între cele doua Biserici au mai existat si înainte de 1054 , dar nu asa de radicale . În urma publicarii Henotikon-ului =Edict de unire ,din octombrie 482 de împaratul bizantin Zenon , pentru împacarea monofizitilor cu Ortodoxia , a izbucnit schisma religioasa dintre Roma si Constantinopol , cunoscuta sub denumirea de schisma acachiana , dupa numele patriarhului Acachie al Constantinopolului . O noua raceala între Roma si Constantinopol s-a produs când patriarhul Ioan IV Postitorul (582-595) si-a luat titlul de Patriarh ecumenic , în sinodul local de la Constantinopol din 588 , fapt care l-a suparat pe papa Grigorie I cel Mare(590-604) , care în semn de smerenie crestina , si-a luat titlul de servus servorum Dei , considerându-se patriarh al întregului Apus . La sinodul quinisext catolicii sunt acuzati de celibat ,de consum de animale sugrumate si de sânge ,de postire în zi de sâmbata,ca picteaza pe Mântuitorul sub chip de mile ; papa a primit hotarârile sinodului numai sub presiunea împaratului ,ele fiind considerate ca o prima declaratie de razboi împotriva Apusului . La acestea , s-au adaugat si altele , pe care le aflam din Enciclica patriarhului Fotie catre scaunele arhieresti din Rasarit din primavara anului 867 , dintre care cea mai importanta este învatatura gresita a purcederii Duhului Sfânt de la Tatal si de la Fiul –Filioque ,introdusa de latini în Simbolul niceo-constantinopolitan .Adaosul Filioque este semnalat pentru prima oara la sinodul I de la Toledo din 447 , apoi la sinodul III de la Toledo din 589 de unde s-a introdus apoi în Franta ,Germania , Anglia si Italia de nord . În sinodul din noiembrie 809 de la Aachen , prezidat de împaratul Carol cel Mare , adaosul a fost impus în tot Imperiul Carolingian . La Roma , papa Leon al III-lea(795-816) a protestat împotriva adaosului Filioque , poruncind sa se scrie pe doua placi de argint Simbolul de credinta fara Filioque , în greaca si latina , pe care le-a asezat pe usa intrarii catedralei Sfântul Petru , sub care a pus sa se scrie : Haec Leo posui amore et cautela orthodoxae fidei –Eu , Leon , am pus aceasta din dragostea si grija pentru credinta ortodoxa .Un sinod tinut la Worms în 868 acuza pe greci de erezie cu privire la Sfânta Treime . În Enciclica lui Fotie latinii mai sunt acuzati ca îsi rad barba ca junghie de Pasti un miel pa altar ca evreii , ca pregatesc Sf. Mir cu apa de râu si ca ridica diaconi la rangul de episcope adunându-se 28 de acuzatii .Acuzatiile reciproce sporesc continuu ajungându-se în 1054 la 80 ; papa Nicolae I acuza pe Fotie ca este un simplu laic , nega autoritatea patriarhiei de Constantinopol si îsi aroga dreptul de a judeca chiar sip e patriarhi .Grecii au fost acuzati în anatema din 1054 ca sunt simoniaci , ca fac eunuci si-I ridica la rangul deepiscopi , ca reboteaza ca arienii pe cei cu botez în numele Sfintei Treimi ca pretind ca donatistii ca numai biserica lor este adevarata , ca permit casatoria preotilor , ca pretend ca Legea lui Moise este blestemata ca sustin ca numai pâinea da viata si ca au scos Filioque din crez . Dar în fruntea cauzelor schismei trebuie asezate lipsa dragostei crestine si mai ales conceptiile diferite referitoare la fiinta si unitatea Bisericii. Cea mai importanta cauza a dezbinarilor a fost dorinta nemarturisita a papalitatii de a-si întinde stapânirea peste întreaga Biserica . În 1054 papalitatea ca putere politica s-a asociat cu împaratul bizantin încercând sa-l sileasca la supunere totala fata de Roma . Papa prezenta pretentiile sale politice ca dogme religioase si de aceea Biserica ortodoxa lupta în fapt pentru respingerea unei false dogme , a dogmatizarii puterii lumesti universale a papei .

PRIMA FAZA A SCHISMEIEdit

Primul conflict care a facut inceputul schismei si constituie prima ei faza a izbucnit intre patriarhul Fotie si papa Nicolae I.Pentru linistirea spiritelor agitate in Bizant din cauza inlaturarii evlaviosului patriarh Ignatie, in 859, noul patriarh Fotie, un mare invatat si om de stat, a convocat un sinod la Constantinopol, care s-a tinut in doua sesiuni, in care se aproba alegerea si intronizarea patriarhului Fotie , dar a respins pretentiile papei Nicolae I de aimpune primatul universal si asupra Bisericii Rasaritului.Papa Nicolae I insa, instiintat de Leon, trimisul imparatului Mihail al III-lea, a dezaprobat atitudinea trimisilor sai la sedinta sinodului din 861 si in sinodul tinut la Roma, in 863, a excomunicat pe patriarhul Fotie si tot clerul sau. Astfel, papa Nicolae I a facut primul pas spre schisma. Patriarhul Fotie n-a raspuns indata la provocarile papei. Situatia s-a complicat insa din 866, cand papa Nicolae I,grabindu-se sa satisfaca cererea tarului bulgar Boris-Mihail I,de a-i trimite episcope si preoti latini, a trimis in Bulgaria pe episcopii Paul si Formosus,cu un numar de clerici si un raspuns la cele 106 intrebari puse de bulgari, sub titlul Responsa ad consulta Bulgarorum. Indignat de atitudinea latinilor, prin Enciclica sa din primavara anului 867, adresata patriarhilor din Rasarit ,patriarhul Fotie acuza pe latini ca au intrat in Bulgaria <ca niste lupi>, distrugand munca si eforturile preotilor greci,si au introdus in Biserica lor o serie de inovatii doctrinare si liturgice, dintre care cea mai grava inovatie este introducerea adaosului <Filioque> la Simbolul de credinta. In vara anului 867, patriarhul Fotie a convocat un sinod la Constantinopol, care a excomunicat pe papa Nicolae I si a condamnat inovatiile latine ca eterodoxe. Hotararile sinodului nu au impresionat pe nimeni in Apus. Moarea lui Nicolae I –nov.867 si asasinarea lui Mihail al-III-lea au mai calmat spiritele. Patriarhul Fotie nu-l impartaseste pe Vasile I Macedoneanul sub pretextul ca a participat la uciderea lui Mihail si este exilat. Intre schisme raporturile dintre Biserici erau formale, fara a fi regulate si stranse. La Roma ince epoca pornocratiei, titularii erau pusi si depusi de aristocratie, printer ei numarandu-se si femei.La Constantinopol puterea politica devine foarte influenta si patriarhii vor fi frati sau apropiati ai imparatului. Raporturile bisericesti depend de interesele politice.Un fapt demn de semnalat este punerea lui Nicolae Misticul(901-907 si 912-925) de catre Leon VI sub pretextul ca nu a vrut sa-i dea acestuia binecuvintarea pentru cea de-a patra casatorie.Papa a binecuvintat-o dar si-a atras oprobiul Orientului si a fost scos din diptice. In 920 ,dupa moartea imparatului, Nicolae a fost reabilitat de un sinod si lucrurile au reintrat in normal.




SCHISMA DIN 1054Edit

Biserica romana era roasa de doua vicii profunde:simonia si concubinajul preotilor.Din manastirea Cluny porneste un amplu current reformator si antibizantin, cel mai important reprezentant al sau fiind papa Leon IX, om mandru, luptator neobosit pentru a ridica autoritatea Romei. La Constantinopol era Mihail Cerularie, ambitios, autoritar, energic, iar pe tron se afla Constantin IX Monomahul, un imparat slab si infuentabil. De Constantinopol tineau in acea perioada si 5 mitropolii si 31 de episcopii sufragane din Sicilia si Italia de sud, cele care vor face obiectul multor dispute si vor aprinde flacara divergentelor. Caci sprijinit de imparatii germani, papa lupta pentru alungarea normanzilor si a arabilor din sudul Italiei , in una dintre lupte cazand chiar prizonier. In lupta contra concubinajului papa se loveste de preotii greci, casatoriti, sichiar impune ritul latin si celibatul si pe teritoriul fostei arhiepiscopii grecesti din sudul Italiei pe care o desfiintase. Cerularie indeamna pe Leon de Orhida, un episcop foarte invatat sa scrie o scrisoare contra romanilor dar pe care o adreseaza episcopului latin Ioan de Trani. Catolicii erau sfatuiti pentru inceput sa renunte la azima, la animale sugrumate si spurcate, la sarbatorirea sambetei si sa cante aliluia in Paresimi. Scrisoarea ajunge in mainile lui Humbert cardinal secretar de stat al papei si cel mai inversunat dusman al grecilor,si ale papei. Papa raspunde prin trei scrieri: o scrisoara lui Celularie, Dialogul lui Humbert, si o colectie de texte patristice in favoarea practicilor romane.In Dialogul lui Humbert, acesta ii acuza pe greci intre altele si de simonie, contrazicandu-se deoarece in lucrarea “Adversus Simoniacos”, incercand sa combata aceasta plaga din Biserica Romano-Catolica, lauda pe greci ca respecta hotararile privitoare la persoanele si la lucrurile bisericesti.Papa spunea in scrierile sale:”Daca cineva se desparte de Biserica Romana acela nu mai formeaza Biserica, ci conciliabul de eretici,o adunare de schismatici,o sinagoga a satanei. Sa stie patriarhul ca fara aprobarea papei , nici nu are drept sa existe, caci asa cum Constantin cel Mare a predat papilor puterea sa conduca pe principii pamantesti, tot asa raspunde si de Biserica… Apostolul Petru si urmasii sai pot judeca toata Biserica, dar pe ei nu-i judeca nimeni. Imparatul insusi trebuie sa fie un fiu ce se intoarce umilit la maica sa.” Papa accepta invitatia imparatului si in ian. 1054 trimite pe Humbert, cancelarul Frederic si arhiep.Petru de Amalfi sa discute divergentele intre Biserici.Astazi si istoricii catolici recunosc ca delegatia nu avea sanse de succes datorita caracterului lui Humbert si ca ea nu fusese trimisa ca sa negocieze,ci sa impuna vointa latina la Constantinopol. Patriarhul Mihail Cerularie,intelegand ca nu se poate astepta la nimic bun din partea delegatilor latini, le-a comunicat ca toate chestiunile si neintelegerile dintre cele doua Biserici vor fi discutate in sinod.Simtindu-se jignit,pierzandu-si rabdarea si fiind incurajat de atitudinea sovaitoare a imparatului,Humbert,fara autorizarea prealabila a papei Leon al IX-lea, care murise la 19 aprilie1054, a compus un act de excomunicare pe care il depune la ora 9 dimineata in 16 iulie 1054 inainte de Liturghie pe masa altarului Sfintei Sofii, prin care anatematiza pe patriarhul Cerularie, pe clericii si credinciosii Bisericii Ortodoxe.Clericii din altarul Sfanta Sofia l-au rugat de mai multe ori sa-si retraga scrierea dar acesta a refuzat.Se pare ca patriarhul ar fi vrut sa nu o dea publicitatii,dar ea fusese deja vazuta de ipodiaconii catedralei.Cerularie a cerut imparatului sa-i cheme inapoi pe legatii papali pentru a discuta ,dar acestia au refuzat categoric.Patriarhul a tinut un sinod cu un numar de episcopi prezenti in capitala care a hotarat sa fie anatematizati cei care au blasfemiat impotriva credintei ortodoxe, adica legatii papali si purtarea lor la 24 iulie 1054 . Originalul odiosului act a fost rupt in mod simbolic in sinod dar s-a pastrat o copie in arhiva patriarhiei.Cu acesta fapte schisma se socoteste incheiata. Contemporanii acelor zile n-au acordat importanta cuvenita evenimentelor consummate in zilele de16 si 24 iulie 1054, pentru ca lumea crestina era obisnuita cu frecventele frictiuni si divergente dintre Roma si Constantinopol.

CONSECINTE ALE SCHISMEIEdit

De retinut ca latinii au aruncat primii anatema, ca patriarhul s-a mentinut pe terenul principiilor, criticand idei si fapte si nu personae cum au procedat catolicii. Legatii au acuzat personal pe patriarh si Biserica greaca de toate ereziile din trecut, au trecut apoi la amenintari si fapte reprobabile.Daca anatema catolica osindeste pe patriarh si pe toti credinciosii sai,cea greaca doar pe legatii papali si pe complici lor. Prin <Declaratia comuna> citita concomitent in ziua de 7 dec. 1965, in catedrala Sfintul Petru din Roma si in catedrala Sfintul Gheorghe a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol , patriarhul ecumenic Atenagora I si papa Paul VI au ridicat reciproc anatemale rostite la 16 si 24 iulie 1054 , care au provocat schisma cea mare . Dupa schisma grecii au avut din ce in ce mai mari probleme cu apararea imperiului gasindu-se intr-o situatie penibila si apoi disperata . Ajutorul apusean era totdeauna conditionat de acceptarea primatului , lucru care facea si mai mare ruptura dintre cele doua tabere.Dorinta de putere politica a papalitatii a fost adevarata cauza a schismei si ea s-a dovedit in timp .Adevarata si iremediabila ruptura intre cele doua biserici s-a produs prin cucerirea Constantinopolului din 13 aprilie 1204 de catre cruciati , fapt care conduce la slabirea grava a Imperiului bizantin aceasta fiind una din cauzele principale ale cuceririi lui de catre turci la 29 mai 1453. Din nefericire , schisma cea mare din1054 dureaza pina in zilele noastre desi au existat mai multe incercari de unire de-a lungul timpului insa fara rezultate concrete . Datorita miscarilor ecumenice din secolul nostrum , s-a pus problema refacerii unitatii tuturor Bisericilor crestine , in primul rand refacerea unitatii dintre Biserica Ortodoxa a Rasaritului si Biserica Romano-Catolica. In ultimul timp s-a constatat o reluare a discutiilor pe tema unirii intre cele doua Biserici , Roma fiind dispusa sa renunte la unele articole divergente din dogma pe care le impunea de fiecare data cand se reluau discutiile despre unire , adoptand idei din dogma ortodoxa ,probabil in scopul reintregirii Bisericii pentru a-i reda vitalitate si rezistenta in fata fenomenului sectar ce se dezvolta din ce in ce mai mult in zilele noastre.

Also on Fandom

Random Wiki