Fandom

Coman Wiki

Literatura ucraineana

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Literatura ucraineana Reprezentati extraordinari ai culturii si literaturii in Ucraina sunt: romancierul Nikolai Gogol, poetul Taras Shevchenko, poetul Ivan Franko, scriitorul evreu Sholem Aleichem (1859-1916) si dramaturgul Lesya Ukrainka, operele lor devenind simboluri ale literaturii in Ucraina.

Ucraina are o bogata traditie literara producand numerosi autori notabili; pentru ucraineni, literatura este o forma de relaxare, expresie si o pasiune care dureaza o viata intreaga cu toate ca dezvoltarea literaturii ucrainene a fost dificila datorita dominatiilor straine asupra teritoriului ucrainean.

In trecut, literatura orala, cum ar fi odele (cantecele epice) cazace, erau transmise din gura in gura de-a lungul generatiilor pana cand au fost in sfarsit trecute intr-o forma scrisa. Drept rezultat, multe legende si povesti vechi ucrainene exista in literatura scrisa ucraineana a prezentului.

Originea literaturii nationale ucrainene incepe odata cu epoca regatului Kyivan Rus; primele manuscrise au ca subiect evenimente religioase, biografii si cronici ale evenimentelor istorice; capodopera poetica a acestei perioade este poemul epic anonim „Slovo o polku Ihorevim” (Povestea campaniei lui Igor), o lauda la adresa poporului slav scrisa la sfarsitul secolului al XII-lea. Codul de legi al Kievan Rus sau Rus’ka Pravda este un alt exemplu bun de literatura antica ucraineana.

Prima carte tiparita si publicatiile au fost infiintate in 1574 de Ivan Fedorovych.

Perioada baroca a pus mare accent pe metafore, hiperbole si antiteze, principalii autori in aceasta perioada au fost Meletii Smotrytsky (1577–1633), Ioanikii Galiatovsky (?-1688) si Dymytrii Tuptalo (1651–1709). Poetul si filozoful Hryhorii Skovoroda (1722-94) a marcat inceputul literaturii moderne ucrainene la mijlocul secolului al XVIII-lea; el a calatorit prin Ucraina si prin tarile din Europa Centrala ca sa cunoasca oamenii adevarati.

O persoana importanta in renasterea literara a Ucrainei moderne a fost Ivan Kotliarevsky (1769-1838), a scris in 1798 poemul epic „Eneida” (bazata pe cartea clasica romana Aeneid, Kotliarevsky a transformat troienii din original in cazaci ucraineni) si piesa de opereta Natalka Poltavka. Operele sale au absorbit umorul ucrainean si au reprodus stilul de viata energic al poporului, iar acum aceste opere au devenit parte a literaturii clasice ucrainene.

Clasicismul predomina in scrierile nuvelistului Hryhorii Kvitka-Osnovianenko (1778-1843) si in piesele lui Nikolai Vasilievich Gogol (1809-1852).

Pe la 1830 un grup de scriitori din Galitia, anume Markiian Shashkevych (1811–1843), Ivan Vahylevych (1811–1866) si Yakiv Holovatsky (1814–1888) si cunoscuti sub numele de Ruska Triitsia (Treimea Rutena) au publicat o antologie literara cu titlul Rusalka Dnistrovaia (Nimfa de pe Nistru, 1836). Aceasta scriere a folosit limba autohtona ucraineana si a avut ca tema centrala istoria si folclorul ucrainean.

Taras Shevcenko (1814-1861) a provocat o epoca de aur in literatura ucraineana; colectia lui de poeme de la 1840 „Kobzar” si alte lucrari poetice reflectau sperantele si aspiratiile poporului ucrainean si au devenit o declaratie a independentei literare si intelectuale a ucrainenilor. Taras Shevcenko a devenit simbolul culturii ucrainene in intreaga lume.

In ultima jumatate a secolului al XIX-lea, scriitori ucraineni sub dominatia Imperiului Rus au dezvoltat un stil realistic in lucrarile lor. Marko Vovchok (1833-1907) si Panas Myrny (1849-1920) au fost maestri ai prozei realiste.

Sfarsitul secolului al XIX-lea a insemnat afirmarea unor scriitori si poeti ca Ivan Franko (1856-1916) si Lesya Ukrainka (1871-1913). Ivan Franko este deseori considerat ca fiind cel mai talentat si prolific scriitor de la inceputul secolului XX in Ucraina, comparativ cu Shevchenko, opera sa cuprinzand fictiune, poezie, drama, filozofie si povestie pentru copii, el a fost primul care a tradus carti din literatura universala in ucraineana. Lesya Ukrainka a imbogatit scrierea creativa ucraineana cu poemele si dramele ei neo-romantice.

In timpul anilor 1920 Ucraina a trait o perioada propice literaturii, s-au format multe organizatii literare si au aparut noi scriitori. Renasterea nu a tinut mult. Prin 1930 Ucraina a intrat sub controlul regimului sovietic. Multi scriitori ucraineni au ales exilul; asta le-a oferit posibilitatea sa scrie cu o independenta care nu ar fi fost posibila sub ocupatie sovietica. Printre cei mai renumiti dintre ei sunt Yurii Lypa (1900–1944), Olena Teliha (1906–1942), Yevhen Malaniuk (1897–1968) si Oksana Liaturynska (1902–1970).

Intre 1938 si 1954 multi scriitori ucraineni au fost omorati, deportati sau condusi spre sinucidere. Poetul Maksym Rylsky (1895-1964) si Yevhen Pluzhnyk (1898-1936) au fost arestati si umoristul Ostap Vyshnia (1889-1956) a petrecut 10 ani in lagarul de munca. Hryhoriy Kosynka, teoreticianul neoclasicismului Mykola Zerov (1890-1937), dramaturgul Mykola Kulish (1892-1937) si Mykhailo Semenko (1892-1937) au fost cu totii impuscat. Altii au fost fortati sa scrie despre teme convenabile pentru Partidul Comunist.

Intre 1960 si 1970 o puternica miscare artistica a scriitorilor cunoscuta ca „Shestydesiatnyky” („Saizecistii”) au revitalizat literatura ucraineana deschizand noi orizonturi, unii reprezentati ai acestei miscari fiind poetul Lina Kostenko (1930-), scenaristul Ivan Drach (1936-), poetul Vasyl Holoborodko (1945-), scriitorul Valerii Shevchuk (1939-), scriitorul Hryhir Tiutiunnyk (1931-1980), carturarul Ivan Dziuba (1931-), dizidentul Poet Vasyl Stus (1938-1985), poetul Ihor Kalynets (1939-), Vasyl Symonenko (1935-1963) si Dmytro Pavlychko (1929-). Din pacate, multi dintre acestia au fost acuzati de propaganda anti-sovietica; li s-a interzis permisiunea de-a publica, sau au refuzat s-o faca; altii nu au mai fost publicati niciodata; altii au fost arestati si pedepsiti cu sentinte grele.

Literatura moderna ucraineana este reprezentata astazi de Andrey Kurkov, Yuri Andrukhovych, Oksana Zabuzhko, Vasyl Shklyar, Yevhenia Kononenko, Ivan Malkovych, Bohdan Zholdak, Serhiy Zhadan, printre multi alti scriitori si poeti talentati.

Sursa: AtractiiTuristice.com


Încã de la începuturile sale, literatura ucraineanã a avut o dezvoltare foarte dificilã, din cauzã cã teritoriile ucrainene se aflau neîntrerupt sub diferite dominaþii strãine, în unele perioade fiind interzisã orice tipãriturã în limba ucraineanã. Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor represiuni, Ucraina are un patrimoniu literar foarte bogat creat de cãtre o pleiadã de autori binecunoscuþi. Literatura ucraineanã are o istorie milenarã. Originile sale aparþin perioadei organizãrii Rusiei Kievene, dar chiar ºi în perioda preistoricã (pânã în sec. al IX-lea) strãmoºii ucrainenilor aveau o creativitate verbalã foarte dezvoltatã. Un punct de reper faimos este cronica cãlugãrului Nestor «Povestea vremurilor de demult» care este o importantã sursã de informaþii istorice, dar ºi o crestomaþie de cântece epice, legende ºi tradiþii ale Rusiei Kievene. O altã capodoperã a literaturii antice este «Cuvânt despre oastea lui Igor», aceastã creaþie epico-eroicã a absorbit cele mai bune mostre de folclor ale vremii, devenind mândria ºi proprietatea comunã a întregii lumi slave.

Un interes considerabil provoacã patrimoniul literar din secolele XV-XVIII, care întruchipeazã sensibil contextul spiritual al epocii în care multilingvismul avea adânci rãdãcini istorice. În aceastã perioadã, Ucraina devine o matrice de bazã a literaturii neolatine (termen european al ºtiinþei literare, care cuprinde diferite genuri literare scrise în limba latinã de la epoca renascentismului încoace). Întreg patrimoniul literar latin al popoarelor europene, în ciuda unui numãr considerabil de caracteristici comune, are ºi caracteristici distincte fiecãrei naþionalitãþi în parte. Interacþiunea strânsã cu literaturile occidentale, îndeosebi cu cele polono-lituaniene, a oferit scriitorilor ucraineni modalitatea de a crea în propria lor spiritualitate inspiratã din tradiþii naþionale. Un fenomen distinctiv al literaturii evului mediu, îl constituie operele polimice ale lui Ivan Viºenskyi, Meletyi Smotriþkyi, Feofan Prokopovici ºi alþii, dar în topul literaturii antice din perioada barocului stau operele poetului ºi filozofului Hryhorii Skovoroda. Acest «Socrate ucrainean» colinda prin Ucraina ºi prin þãrile Europei Centrale pentru a cunoaºte mai îndeaproape oamenii. Ceea ce îl preocupã este problema fericirii, esenþa divinã a omului ºi descoperirea talentului cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om. Cuvintele filozofului, pe care a cerut sã-i fie gravate pe piatra de mormânt, «Lumea a alergat dupã mine, dar nu m-a prins» sunt încã o dovadã a devotamentului sãu pentru viaþa spiritualã în faþa deºertãciunii ºi vanitãþii lumeºti.

În ciuda continuei neglijãri ºi dustrugeri a patrimoniului latin, în Ucraina se mai pãstreazã încã numeroase lucrãri ºtiinþifice, teologice ºi istoriografice din acea perioadã. Ele pot fi vãzute la departamentele manuscriselor ºi tipãriturilor vechi ale bibliotecilor din Kiev, Lviv, Cernihiv ºi Nijin. Spre sfârºitul secolului al XVIII-lea Ivan Kotlearevskyi scrie «Eneida» – o travestire burleascã a poemului lui Virgiliu. Este momentul care marcheazã apariþia limbii ºi literaturii ucrainene moderne. Aceastã operã (tradusã în limba românã de cãtre regretatul Ioan Covaci) a absorbit în ea aproape toate perlele umorului ucrainean. Tonul satiric ºi umoristic al lui Ivan Kotlearevskyi este preluat ºi de cãtre alþi scritori ucraineni, mai ales aparþinãtorii aºa numitului grup din Harkov, din care fãceau parte P. Hulac-Artemovskyi ºi Evhen Hrebinka. Din acest grup fãcea parte ºi H. Kvitka-Osnovianenko – fondatorul prozei de ficþiune ucrainene.

Secolul al XIX-lea devine o perioadã de conºtientizare naþionalã, a literaturii ucrainene. În 1840 apare faimoasa culegere de poezii a lui Taras Hrihorovici ªevcenko «Cobzarul». Pânã în zilele noastre aceasta a rãmas cartea de cãpãtâi a poporului ucrainean, iar Taras Hrihorovici ªevcenko a devenit un simbol naþional. «Cobzarul» a devenit de fapt o declaraþie de independenþã literarã ºi intelectualã a ucrainenilor. Creativitatea lui ªevcenko a definit pentru câteva decenii o continuã dezvoltare a literaturii ucrainene – (nu doar poeziei ci ºi prozei ºi dramaturgiei). Poezia lui T. H. ªevcenko a fost un reper important în dezvoltarea limbii ucrainene, el a finalizat procesul de formare a acesteia, pe care l-au început predecesorii sãi (Kotlearevskyi, Kvitka-Osnovianenko, poeþii romantici ºi alþii). Numele lui Taras Hrihorovici ªevcenko a devenit un simbol al culturii ucrainene în lume, el poate fi pus alãturi de nume ca William ªhakespeare, Goethe sau Aleksandr Puºkin.

ªevcenko s-a nãscut, în 1814, într-o familie de iobagi din satul Kirilovka, gubernia Kiev. Destinul l-a dus, odatã cu boierul cãruia îi aparþinea la Sankt Petersburg, unde viitorul pictor ºi poet a fost «rãscumpãrat», devenind om liber. Viaþa marelui poet romantic ucrainean, membru al Frãþiei Kirilo-Metodiene, bardul eliberãrii naþionale ºi sociale a neamului sãu, a fost agitatã. În urma criticilor virulente la adresa regimului þarist, cunoaºte exilul (pe þãrmul Marii Aral), este condamnat sã fie soldat. Întors dupã ani lungi acasã, întîi la Nijni Novgorod, apoi la Sankt Petersburg, poetul care a scris imnul ucrainenilor de pretutindeni («Fata vrãjitã»), moare în urma unui atac de cord în martie 1861. La doar douã sãptãmâni dupã moartea lui a fost desfiinþatã iobãgia.

Sursa: Agonia.net

Also on Fandom

Random Wiki