Fandom

Coman Wiki

Liliac

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Liliecii au sugerat o epocala inventie Edit

Un prim pas l-a facut savantul italian Lazzaro Spallanzani ,care,in vara anului 1793,a batut de sute de ori drumul spre clopotnita catedralei din Padova pentru a face o extrem de intere- -santa experienta cu liliecii ce atarnau ciorchine la incheieturile prafuite ale ultimei bolti.Intai a intins numeroase fire subtiri intre tavan si podea ,apoi a luat cativa lilieci ,le-a aplicat ceara pe ochi,dupa care le-a dat drumul.A doua zi a prins liliecii cu ,,lentile’’ de ceara si ,spre sur- -prinderea sa,a constatat ca stomacul lor era plin de tantari.Deci aceste animale nu aveau nevoie de ochi pentru a vana.Spallanzani a tras concluzi ca liliecii sunt inzestrati cu un al saselea simt,necunoscut,care le permite sa se orienteze in zbor.

Informat de experientele lui Spallanzani,naturalistul elvetian Charles Jurine s-a gandit sa infunde urechile liliecilor cu ceara.Rezultatul a fost neasteptat.Incapabili sa mai distinga obiectele inconjuratoare,liliecii se izbeau de pereti.Care putea fi explicatia acestui comportament ?Oare micile animale vedeau cu urechile ?

Celebrul anatomist si paleontolog francez Georges Cuvier,cea mai inalta autoritate a timpului sau in materie de biologie,a contestat cercetarile lui Spallanzani si ale lui Jurine si a emis el insusi o ipoteza destul de ingenioasa.Liliecii-spunea Cuvier-poseda un simt al pipaitului foarte fin,localizat mai ales pe pielea extrem de subtire a aripilor,sensibila la presiuni infime ale aerului care se formeaza intre aripi si obstacol.Astfel,animalul nu ar avea decat sa ocoleasca obstacolul,semnalat printr-o schimbare de presiune.Aceasta ipoteza a avut credit mai bine de 150 de ani in cercurile stiintifice mondiale.

Cu totul intamplator,in 1912,Maxim,inventatorul mitralierei cu incarcator automat,a emis ipoteza ca liliecii se orienteaza cu ajutorul ecoului produs de zgomotul propriilor aripi,propunandu-si sa construiasca pe acest principiu un aparat destinat sa avertizeze navele de apropierea aisbergurilor.

Olandezul S. Dijkgraaf,in 1940,si sovieticul A.Kuziakin,in 1946,au demonstrat clar ca organele de pipait nu joaca nici un rol in orientarea liliecilor,pulverizand si ipoteza care existase un veac si jumatate.Savantii americani D.Griffin si R.Galambos au reusit sa dea explicatia reala a orientarii liliecilor.Apropiindu-i de un aparat pentru detectarea ultrasunetelor,au constatat ca liliecii emit o multime de strigate ,imperceptabile pentru urechea omeneasca.Ei au reusit sa descopere si sa studieze proprietatile fizice ale ,,strigatelor’’ liliecilor.Introducandu-le in urechi electrozi speciali,ei au stabilit totodata si frecventa sunetelor percepute de auzul acestora.

Iata deci ca progresul stiintei si al tehnicii a permis formularea explicatiei uneia dintre cele mai tulbulatoare taine ale naturii. Se stie ca,din punct de vedere fizic,sunetul este o miscare vibratorie,propagandu-se sub forma de unde intr-un mediu elastic.

Frecventa sunetului(deci inaltimea sa) depinde de numarul de vibratii efectuate intr-o secunda.Urechile noastre percep vibratii aeriene de la 16 pana la 20000 de herti.Sunetele cu frecventa mai mare de 20000 de herti ,imperceptabile pentru om,se numesc ultrasunete si pot fi demonstrate usor cu autorul unei lame de cuart pusa sub tensiune si introdusa sub apa.Noi nu auzim zgomotul lamei de cuart,dar vedem rezultatele vibratiilor sale sub forma unor vartejuri si chiar tasnituri de apa.Cu ajutorul cuartului putem obtine vibratii pana la un miliard de herti.

Ultrasunetele isi gasesc astazi o larga intrebuintare industriala.Cu ajutorul lor detectam cele mai mici fisuri sau goluri in structura pieselor turnatelor in metal.Ele se folosesc in locul bisturiului pentru interventiile chirurgicale fara sangerare pe creier si la taierea si polizarea corpurilor ultradure.

Liliecii,asadar,folosesc ultrasunetele pentru orientarea lor.Ultrasunetele sunt produse de vibratiile corzilor vocale.Prin structura lui un laringe seamana cu un fluier.Aerul expirat de plamani ,eliminandu-se cu mare viteza prin el,da nastere unui suierat cu o frecventa de 15000-150000 de herti,neperceputa de urechea noastra.Presiunea aerului care trece prin laringele unui liliac este de doua ori mai mare decat a unei locomotive cu vapori(aburi),ceea ce pentru un animal atat de mic e o performanta remarcabila.

In laringele animalului iau nastere 5-200 de vibratii sonore de inalta frecventa (impulsuri ultrasonore),care nu dureaza fiecare decat 2-5 miimi de secunda,de obicei.Scurtimea semnalului constituie un factor fizic foarte important :doar el poate asigura o inalta precizie ghidajului ultrasonic.Dintr-un obstacol situat la 17 m ,sunetele se intorc la liliac in circa 0,1 secunde .Daca durata semnalului depaseste 0,1 secunde ,ecoul reflectat de obstacole situate la mai putin de 17 m este receptat de urechea animalului in acelasi timp cu sunetul ce i-a dat nastere.Or,dupa intervalul de timp ce separa sfarsitul semnalului emis de primele sunete,de ecou ,liliacul isi face o idee despre distanta ce il desparte de obiecul care a reflectat ultrasunetul .Iata motivul pentru care impulsul sonor este asa de scurt.

S-a constatat ca un liliac cu cat se aproape de un abstacol ,cu atat sporeste numarul ,,strigatelor’’.In zbor normal ,faringele nu emite decat 8-10 semnale pe secunda.Dar este indeajuns ca animalul sa fi reperat prezenta unui vanat ,pentru ca zborul lui sa se precipite si numarul semnalelor sa ajunga la 250 pe secunda.Aceasta este ,,hartuirea’’ prazii prin regruparea coordonatelor.

Aparatul de ,,elocatie’’al liliacului functioneaza destul de simplu si ingenios.Animalul zboara cu botul deschis,astfel ca semnalele pe care le emite sunt radiate intr-un con cu deschiderea mai mare de 90 de grade .Liliacul se orienteaza prin compararea semnalelor receptionate de urechile lui ,care raman ridicate in tot timpul zborului ,ca antene de receptie.Ca o confirmare a acestei presupuneri ,se citeaza faptul ca ,daca una dintre urechile liliacului este impiedicata sa functioneze,animalul pierde cu desavarsire capacitatea de a se orienta. Toti liliecii din subordinul Microchiroptera(liliecii mici)sunt inzestrati cu radare de ultrasonice de modele diverse,ce pot fi incadrate in trei categorii :murmuratoare,scandante si stridulante sau cu modulatie de frecventa.

Liliecii ,,murmuratori’’ locuiesc in regiunile tropicale din America si se hranesc cu fructe si insecte de pe frunze.Uneori sunt auziti de oameni murmurand,cand emit sunete de sub 20000 de herti ,in cautarea gazelor.Si liliacul-vampir e inzestrat cu un sonar .Murmurand ,,formule cabalistice’’,el cauda in padurile umede ale Amazoanelor calatori pentru a le suge sangele.

Liliecii care scandeza (emit scandat) sant rinololofii sau liliecii-potcoava ,frecventi in Caucaz si in Asia Centrala,numiti asa din cauza pliurilor ce le inconjoara nasul.Aceasta potcoava constituie un difuzor care aduna ultrasunetele intr-un fascicul directionat .Ei stau aninati cu capul in jos si exploreaza ,rotindu-se aproape circular ,imprejurimile,cu ajutorul fasciculului sonor.Acest detector viu ramane suspendat ,pana cand o insecta intra in campul sonarului sau.Atunci liliacul sare pentru a-si prinde prada .In timpul vanatorii ,liliecii-potcoava emit sunete monotone cu durata foarte lunga in raport cu a rudelor apropiate(intre 10-20 a parte dintr-o secunda),a caror frecventa este constanta si totdeauna egala.

       Cat priveste liliecii din Europa si America de Nord ,ei exploreaza spatiul cu ajutorul sunetelor cu frecventa modulata.Tonul semnalului schimbandu-se constant,inaltimea sufletelor se modifica similar.Oricine isi da seama ca un astfel de dispozitiv usureaza mult reperarea prin ecou.
       Comportarea in zbor a liliecilor din ultimele doua grupe este deosebita.Liliecii comuni tin urechile imobile,drepte,pe cand liliecii cu nas de potcoava fac incontinuu miscari cu capul,iar urechile vibreaza.
        Recordul,in materie de reperaj ,il detin insa liliecii specializati in pescuit ,intalniti in America tropicala.Liliacul-pescar zboara aproape de suprafata apei,efecteaza un picaj brusc si plonjeaza ,lasand in apa labele cu gheare lungi  si scotand un peste.O astfel de vanatoare ni se pare miraculoasa ,tinand seama ca doar a mia parte din unda emisa patrunde in apa si tot  a mia parte din ecoul transmis se intoarce la locatorul liliacului .Daca adaugam si faptul ca ca o parte din unde reflecta in peste,a carui carne cuprinde o mare cantitate de apa,ne dam seama ce fractiune infinitesimala ajunge la urechea chiropterului si ce fantastica precizie poate avea sonarul sau.M-am mai risca sa adaugam ca acest firisor de unda trebuie sa fie si diferentiat  de pe fondul sonar  al unei multitudini de paraziti.
          

Cele 70 de milioane de existenta a liliacului pe Pamant au obisnuit micile vietuitoare sa foloseasca fenomene fizice inca necunoscute noua.Detectare unui semnal revenit la sursa sa dupa ce suferit o slabire considerabila si s-a inecat intr-un ocean de zgomote parazite constituie o problema tehnica ce preocupa in cel mai inalt grad pe oamenii de stiinta.E drept ca omul dispune de un miraculos detector,dar cu unde radio,asa-numitul radar,care in sfertul in jumatatea de veac a existentei sale a facut minuni ,culminind cu sondajele de pe Luna si cu masurarea exacta a orbitei planetei Venus.Ce s-ar face aviatia,marina,apararea antiaeriana,geografii,meteorologii,glaciologii,din continentele albe fara radar ?Si totusi,radiotehnicienii ravnesc dupa radarul cu ultrasunete al liliacului ,net superior ca performanta celui construit de om.Mica vietuitoare reuseste sa selectioneze si sa amplifice infima fractie reziduala a semnalului emis in mijlocul unui ocean de paraziti.In fata acestui zgomot enorm de fond,denumit ,,eterul in nebunie’’,inginerii si tehnicienii ar fi fericiti daca ar putea folosi principiile de captare a semnalului,utilizate de lilieci.

Daca radarul ramane un admirabil detector pentru distante mari,locatorul,pe baza de ecou,al liliecilor ramane mijlocul ideal pentru distante mici.


LILIECII Edit

Unicii intre mamifere datorita capacitatii de azbura sustinut, liliecii se gasesc in toate regiunile de uscat, in afara zonelor muntoase inalte.

Se stie ca liliecii exista de cel putin 50 milioane de ani –un schelet aproape complet al unui liliac, cunoscut sub denumirea de Iacronycteris, dateaza chiar din eocen.Avand o lungime a corpului de aproximativ 8 cm, aceasta creatura este atat de similara cu liliecii existenti in prezent incat le dezvaluie oamenilor de stiinta foarte putin despre stramosii acestor vietati sau felul in care si-au insusit arta zborului.Se crede ca stramosii liliecilor au fost un fel de insectivore arboricole.

INFATISAREA Edit

Desi liliecii difera foarte mult in marime si in trasaturile facia, toti sunt usor de recunoscut drept lilieci.Corpul lor este acoperit cu blana, care are culori mai deschise pe partea ventrala.Anvergura aripilor poate fii de la peste 2m pana la sub 15cm,iar forma lor poate fi alungita si ingusta, pana scurta si lata, insa aripile tuturor speciilor au aceeasi structura de baza.

Membrele anterioare sunt bine dezvoltate, liliecii avand bratul scurt si puternic si antebratul foarte lung,alcatuit dintr-un singur os (radius).Degetul mare este scurt, avand de obicei o gheara incarligata ,pe cand toate celelalte degete sunt alungite, oferind sustinere membranei aripilor.Acestea sunt de asemenea ancorate in laturile corpului, in oase si in coada, a carei lungime variaza de la o specie la alta. Un pinten osos, numit calcar, face posibila la multe specii intinderea membranei pana in varful cozii.

Membranele aripilor-de fapt un strat dublu de piele-permit liliacului sa zboare, folosind o miscare similara cu inotul, in care membrele anterioare si cele posterioare sunt implicate impreuna. Fibrele musculare si fibrele elastice ale aripilor permit apropierea acestora de corp cand liliacul nu zboara.

MODUL DE VIATA Edit

Avand in vedere numarl mare de specii si mediile variate in care traiesc, stilul de viata al multor lilieci urmeaza un tipar uimitor de similar.Aproape toti liliecii sunt animale nocturne, petrecandu-si ziua odihnindu-se In adaposturile lor-ei nu isi fac cuiburi-atarnand de obicei cu capul in jos.

Cei mai multi lilieci pot fi considrati extrem de sociabili, deoarece ei traiesc de obiceiin grupuri in cea mai mare parte aanului,desi unele specii traiesc in adapsturile individuale.

Liliecii folosesc adaposturi diferite in functie de nevoi.Adaposturile de iarna sunt pentru hibernare, pe cand alte adaposturi pot fi folosite pentru odihna din timpul zilei in alte perioade ale anului.Adesea exista si adaposturi speciale pentru imperechere si pui.

Adaposturile pot fi pesteri,mine parasite, crapaturi in stanci sau scorburi de copaci.Cladirile vechi ofera o sumedenie de adaposturi(sparturi in pereti,barnele de lemn ale acoperisului,pivnite si bolte, sau locul din spatele obloanelor vechi).Liliecii frugivori mari se adapostesc sub cerul liber,agatandu-se de crengile unui copac.

Cand nu vaneaza, liliecii isi petrec o mare parte din timp curatandu-se(lingandu-si membrele aripilor, pieptul si burta, scarpinandu-si blana cu membrele posterioare si curatandu-si ghearele).

Cand nu zboara, mobilitatea liliecilor difera de la o specie la alta.Unii sunt aproape neajutorati cand se afla la sol, ei miscandu-se foarte stangaci.Altii isi strang aripile si pot sa umble sau sa alerge relativ usor.Unele specii se deplaseaza agatandu-se de crengile copacilor, folosindu-si ghearele pentru o apucare sigura.

HIBERNAREA Edit

In zonele temperate hrana liliecilor devine foarte saraca in timpul iernii.Unele specii rezolva aceasta deficienta prin migratie, insa cele mai multe specii isi cauta adaposturi de iarna pentru hibernare.

Adaposturile de hibernare trebuie sa fie relativ lipsite de perturbari si de curent, si sa aiba pereti sau un tavan aspru, de care sa se poata atarna ,sau multe sapaturi si crapaturi in care sa se ascunda.Temperatura nu ar trebui sa scada sub 0 C iar umiditatea ar trebui sa fie ridicata, pentru ca liliecii sa nu se deshidrateze.

Toamna este perioada in care liliecii se hranesc frenetic pentru a acumula rezerve de grasime pentru iarna.In functie de temperatura, de hrana disponibila si de specie, liliecii vor incepe sa se adune in adapostul de hibernare (hibernacul)prin octombrie sau noembrie. Cei care hiberneaza atarnand de pereti sau de tavan, de picioarele posterioare, se aduna in grupuri mari, infasurandu-si de obicei aripile in jurul corpului.

HRANA Edit

Desi majoritatea liliecilor sunt insectivori, diferite specii au diferite preferinte, incluzand toate felurile de insecte zburatoare(molii,fluturi,gandaci,tantari si muste,libelule, greieri si cosasi,precum si pianjeni, paduchi de lemn si diverse artropode).

Hranirea aeriana cu insecte ,adica prinderea lor din zbor, este cea mai obijnuita forma de vanatoare, iar victimele pot fi prinse direct in gura , sau prinse din aer cu membrana cozii , folosind-o drept plasa pentru a prinde insectele sau pentru a le tine.Prada este adesea devorata in zbor, insa speciile cu zbor lent isi consuma de obicei prada intr-un adapost.

LILIECII CARNIVORI Edit

Exista doar cateva specii de lilieci carnivori, care de obicei vaneza alte mamifere mici(deexemplu soareci, precum si pasari, broaste si soparle).Caninii lor mari, bine dezvoltati, sunt folositi la muscarea si uciderea victimelor lor.

Exista doua specii de lilieci care se hranesc cu pesti.Picioarele lor mari si puternice sunt prevazute cu gheare incredibil de ascutite, pe care le tarasc pe suprafata raurilor cu un curs incet pentru a agata pestii.Ei prind pesti cu o marime de pana la opt centimetri, pe care apoi ii baga in gura.

Exista trei specii de lilieci vampir.Arealul lor se intinde din Mexic spre sud, pana in nordul Argentinei.Ei se hranesc provocand mai intai o rana cu incisivii ascutiti si apoi sorbind sangele pe masura ce curge din rana.O substanta anticoagulanta din saliva lor face sangele sa curga in continuu, si de obicei pierderea de sange nu prezinta un pericol pentru victima.Totusi exista un risc daca rana se infecteaza, deoarece acesti lilieci sunt purtatori de turbare.

INMULTIREA Edit

Se pare ca majoritatea speciilor de lilieci se imperecheaza o data pe an, si in cele mai multe cazuri nasc un singur pui.Cateva specii nasc doi pui, iar liliacul american , care traieste in extremitatea sudica a Canadei si o mare parte a centrului Americii, are de obicei trei sau patru pui in acelasi timp.Este singurul liliac cu patru mameleoane functionale.

    La tropice nasterea puilor poate avea loc in orice perioada a anului, insa in regiunile cu clima  temperata imperecherea  are loc toamna si adesea iarna , nasterea avand loc primavara, cand este disponibila o cantitate optima de hrana.Liliecii din regiunile temperate, atat masculii cat si femelele, dau dovada de promiscuitate(nu formeaza niciodata cupluri, in schimb se imperecheaza cu mai multi parteneri).Adesea  imperecherea are loc in hibernacul, masculii trezindu-se  si cautand o femela pe care o trezeste pentru a se imperechea.

Also on Fandom

Random Wiki