Fandom

Coman Wiki

Istoria coafurii

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Antichitatea În lumea timpurie şi primitivă, stilul cel mai simplu, purtat de oamenii de rând, îl constituia părul lăsat lung sau tăiat, purtat uneori strâns într-un fileu sau o bandă. Aristocraţia a dezvoltat stiluri distinctive, mai elaborate. Nobilimea din Sumer, de exemplu, purta părul strâns într-un coc greu, împletit în jurul capului sau lăsat pe umeri. Părul era apoi pudrat cu pulbere de aur şi fixat cu un apret auriu, parfumat. Bărbaţii asirieni şi babilonieni îşi vopseau părul lung şi bărbile pătrate în negru şi îşi făceau bucle cu drotul. Unii purtau chiar peruci. Nobilii din Persia îşi buclau de asemenea părul şi barba şi le vopseau cu henna.

Nobilimea (barbati si femei, deopotriva) din Egiptul Antic purtau parul strans pe langa cap. Mai tarziu, din motive de igiena intr-un climat cald, isi radeau testele cu lame din bronz. La ocazii speciale si ceremonii, pentru a se proteja de soarele puternic, au adoptat peruci mari si grele, de obicei negre. Ele puteau fi cu par scurt si buclat, sau lungi, incarcate de bucle si codite, ornate cu ace de par impodobite cu fildes, ornamente de aur sau flori proaspete. Barbatii isi radeau barbile, dar purtau barbi false impletite. In Grecia antica, barbatii purtau parul tuns scurt, iar uneori purtau si barba. Mai tarziu, au inceput sa se poarte capetele rase. Femeile isi purtau parul lung pe spate sau impletit intr-un coc, care mai tarziu avea forma unui cantalup. Ambele sexe purtau fileuri, iar clasele avute foloseau drotul. Unele femei isi vopseau parul in rosu, iar la Atena, chiar si in albastru, apoi il pudrau cu praf alb, auriu sau rosu si il impodobeau cu flori, panglici sau diademe pretioase. In Roma antica, republicana si austera, barbatii si femeile au adoptat stilurile simple ale grecilor, dar in timpul imperiului, clasele superioare foloseau drotul, iar barbatii isi pudrau parul cu praf colorat sau de aur. Femeile isi vopseau parul blond sau purtau peruci in culoarea abanosului, sau blonde, facute din parul femeilor barbare luate sclave. Parul era prins in crestet, in bucle si cosite, uneori fiind fixate in forme inalte pe niste cosulete impletite din sarma. Peste tot in lumea antica, coafarea si barbieritul erau efectuate de sclavii personali sau la barbierii publici. Lumea neoccidentala, lumea islamica si Orientul La musulmani, in mod traditional, parul era strans modest si ascuns sub turban sau fes, iar la femei, sub val. Si femeile si barbatii mergeau, de regula la hammam-uri (bai publice), unde barbatii erau barbieriti (uneori rasi pe tot capul, cu exceptia unei suvite din crestet), iar femeilor li se spala parul si li se clatea cu henna. In China, dupa traditie, barbatii isi radeau parul de pe jumatatea frontala a craniului, iar restul era impletit cu par de cal sau matase neagra. Purtata de Manciurieni si apoi impusa tuturor supusilor acestei dinastii, coada impletita a ajuns in secolul 17 semnul supunerii, iar mai tarziu, semnul demnitatii si al barbatiei. A trage pe cineva de coada era cea mai grava insulta. Femeia chineza isi pieptana parul pe spate si il purta legat intr-un nod simplu, care putea fi decorat cu piepteni pretiosi, ace de par sau flori. Fetele tinere purtau plete lungi.

In Japonia, conform traditiei, barbatii isi radeau fruntea si crestetul capului, lasand la spate o codita subtire. Femeile japoneze din perioada medievala purtau parul revarsat pe spate. Dupa introducerea pomadei de par, in sec. 17, femeile au adoptat parul strans si aranjat cu piepteni, ace lungi de par si panglici, lasand libera ceafa, care era considerata foarte sexy. Coafurile lacuite ale gheishelor, care de multe ori erau peruci, erau extrem de complicate si elaborate. Africa. Africanii si-au dezvoltat stiluri complexe, care indicau pozitia sociala. Unele presupuneau capul ras si pictarea scalpului cu argila si unsoare sau decolorarea parului cu amoniac si fixarea cu balegar. La triburile Massai, barbatii care nu erau razboinici si femeile se purtau cu capul ras, in timp ce barbatii razboinici isi legau parul de pe frunte in trei codite, iar parul de la spate era prins intr-o coada lunga pana la omoplati. Femeile tribului Mangbetu isi aranjau pletele peste un cosulet cilindric, in varful caruia parul era legat intr-un smoc care flutura liber. Aceste stiluri se realizau intr-un timp indelungat si, in consecinta, parul nu era desfacut cu saptamanile. Mult mai simplu se aranjau fetele din tribul Miango, care se pieptanau cu o coada lunga, legata cu ramurele si isi acopereau capul cu o basma. Fetyele din tribul Ibo se radeau pe cap, iar apoi lasau parul sa creasca numai pe unele portiuni, conform unui model complicat desenat pe pielea capului. America pre-columbiana. In epoca pre-columbiana, capetele indienilor nord-americani de pe Coasta de Est erau rase in intregime cu lame facute din scoica sau piatra, cu exceptia unei creste sau coame de par lung. Iar indienii de la ses purtau parul in plete despartite printr-o carare pe mijloc, care era de altfel si stilul obisnuit al tuturor femeilor indiene. Mai la sud, in zone mai civilizate, au aparut stiluri mai complexe, cum ar fi de exemplu, stilul cu spirale foarte stranse rotite in jurul urechilor fetelor de maritat din triburile Hopi. Femeile triburilor Mixtece isi strangeau parul intr-un coc ca o chifla, sub un turban conic. Femeile Aztece isi impleteau cosite cu snururi colorate, pe care le purtau cununa in jurul capului, asa cum unele femei din Mexicul zilelor noastre mai poarta inca. La razboinicii Azteci creasta de par indica faptul ca purtatorul ei a luat multi prizoniei. Nobilii Mayasi, care purtau niste palarii inalte, se pare ca isi radeau craniile alungite in mod artificial. Capeteniile Incase purtau parul tuns relativ scurt, strans intr-o banda pe care o infasurau de 5 ori. Evul Mediu Occidental si Renasterea Barbarii, care au cutreierat Europa medievala purtau plete lungi si barba. Incepand cu secolul IX, nobilii de pe continent au inceput sa poarte parul scurt (pana la barbie) si isi radeau barbile. Dupa cucerirea normanda a britanicilor cu parul lung, moda pe continent s-a schimbat, revenind la parul lung, buclat si barba. In secolele XIII si XIV parul s-a purtat rotunjit, pana la umeri, in stilul numit paj. Stilul castron de pudding, care lasa urechile descoperite, la moda in secolul XV, a pierdut teren in favoarea aceluiasi paj, care se purta mai simplu in nordul Europei, si aranjat cu meticulozitate in Italia. Clerul se distingea prin acea tonsura, care era o portiune rasa din pielea capului, de obicei rotunda. Forma sa exacta a fost subiectul unei dispute intre Biserica Celtica si Biserica Romana in secolul VII, cea din urma avand castig de cauza. Influenta Bisericii, preocupata intotdeauna de modestie, a incurajat femeile nobile casatorite sa-si stranga parul cu panglici si sa-l acopere cu un val. In secolele XIII si XIV, parul era strans deasupra urechilor in doi ciorchini de bucle sau infasurat in crestet si acoperit cu o calota din fir de aur sau argint sau, la femeile din patura saraca, era acoperit cu o basma de in. In secolul XV, doamnele bogate din nordul Europei isi smulgeau firele de par de pe linia fruntii pentru ca aceasta sa para mai inalta si mai lata, iar parul era strans si ridicat la spate intr-un coc ascutit, cu un model foarte elaborat. In insorita Italie femeile isi lasau parul sa cada liber in plete, sub un turban mic, impodobit cu bijuterii sau o boneta. Atat femeile cat si barbatii se straduiau sa-si faca parul blond, fie prin decolorare, fie prin vopsire cu sofran sau foi de ceapa, iar in cazul femeilor italiene, prin expunerea timp indelungat la soare, acoperite cu o palarie cu calota decupata.

In secolul XVI, dupa ce regele Francisc I si-a ars din greseala parul cu lumanarea, barbatii au trecut la parul scurt si mustata si barba tunse scurt. Parul femeilor era ascuns sub un fel de gluga teapana (capison in Italia) care, cu timpul, si-a redus dimensiunile si a lasat vederii tot mai mult par, in final ajungand o simpla toca moale. Parul era frizat in jurul fetei si ondulat cu drotul sau rulouri de metal. Parul de la spate era impletit intr-un coc care aparea imediat deasupra marginii gulerului inalt. Foarte popular era parul blond sau, in Anglia, cel roscat (ca al reginei Elisabeth I), iar cine avea parul inchis la culoare si-l ascundea sub peruci in culorile la moda. Ca sa apara in nuante mai deschise, parul era pudrat cu faina sau prafuri de diverse culori. Apoi parul era fixat cu rasina de la arborele de cauciuc sau stejar. Bijuteriile, penele si acele de par ornamentale faceau decorul. Secolele XVII si XVIII In prima jumatate a sec. XVII, domnii purtau plete lungi, buclate, care cadeau peste gulerele mari si albe. Destul de des parul era prins la spate cu o panglica, iar mustata era tunsa ingrijit si barba era tunsa in forma de cioc (celebra Vandyke). Mai tarziu, barbatii se purtau cu barba si mustata rase complet, iar parul si-l acopereau cu bonete (acasa) sau peruci cu bucle lungi (in societate). Parul femeilor era, in prima parte a sec. XVII, purtat lins, coafat cu un breton frizat pe frunte si manunchiuri de zulufi atarnand peste urechi si un coc mic la spate, decorat cu rozete sau o boneta din dantela fina.

In sec. XVIII, barbatii au continuat sa poarte peruci, dar mai mici si mai usoare, pudrate cu alb. Unele peruci se terminau cu o bucla lunga la spate, prinsa cu o funda din catifea neagra sau impletita sau invelita intr-un saculet din matase. Magistratii, militarii si marinarii aveau peruci diferite, specifice fiecarei meserii. In prima parte a sec. XVIII, femeile isi aranjau niste capsoare mici si zulufate, pudrate cu praf alb si decorate cu ghirlande de flori si funde. Vaduvele, femeile din clasa mijlocie si toate femeile, cand erau acasa, purtau o boneta mica. Pe la 1770, coafurile inaltate pe suporturi din par de cal sau cosulete impletite din sarma, apoi fixate de cap cu o pomada si apretate, puteau ajunge pana la aproape 1 metru inaltime. Unele peruci erau chiar prevazute cu arcuri, pentru reglarea inaltimii. Erau impodobite in modul cel mai extravagant cu putinta, cu pene, flori si fructe, bijuterii, uneori chiar cu corabii, gradini si menajerii. Astfel de constructii necesitau numeroase ore de munca, zile sau chiar o saptamana intreaga. Intre doua ocazii in care se purta peruca, componentele acesteia se puteau altera si face viermi. Astfel ca, pe la 1780, a aparut o reactie de respingere a acestor extravagante, care a condus la stilul arici constand intr-o masa bogata de bucle. Cam in aceasta epoca, coaforii au format o breasla distincta. Cei mai buni erau barbatii, multi dintre ei avand o bogata experienta in producerea perucilor. Foarte vestit era Legros de Rumigny, fost brutar, care a ajuns coaforul curtii regale a Frantei. In 1765 el a publicat Arta coafarii doamnelor si a deschis la Paris Academia de Coafura, in 1769. Secolul XIX Revolutia Franceza si Imperiul napoleonian, care au adus gustul pentru simplitate si antichitate, au avut un efect puternic asupra stilurilor. Atat barbatii, cat si femeile isi taiau parul foartescurt, in genul imparatilor romani, sau femeile isi innodau parul in stilul femeilor din Grecia antica, cu bucle scurte incadrand fata. Se mai purtau in continuare perucile colorate.

Treptat, pe masura ce barbatii deveneau tot mai ocupati cu comertul, ei aveau la dispozitie tot mai putin timp pentru a se ingriji de par. Astfel ca il purtau destul de scurt, doar uneori ondulat si aranjat cu ulei de macassar. Majoritatea purtau mustata, favoriti si barba intr-o mare varietate de forme. Pe la 1830, femeile au inceput sa se coafeze cu un coc circular sau rulat drept pe crestet, sustinut de panglici si piepteni, si cu doi ciorchini de buce scurte deasupra urechilor. Incepand cu 1840, coafurile presupuneau parul lins, cu carare pe mijloc si prins in parti in noduri din care atarna cate un ciorchine bogat de carnaciori(bucle spirala), iar mai tarziu se purta un coc greu din bucle la spate. Pe la 1880, parul din fata forma un fel de franjuri de zulufi frizati, iar dupa 1890, pompadour-ul D-rei Gibson venea pieptanat peste un suport care forma o cununa ampla in jurul fetei si prins la spate, rotit ca un melc. Buclele, zulufii si onduleurile Marcel cu un aspect foarte natural se obtineau cu ajutorul drotului sau al fierului de ondulat inventat de coaforul francez Marcel Grateau in 1870. Secolul XX Urmare schimarilor produse de Primul Razboi Mondial, femeile de pretutindeni s-au tuns bob, ca o expresie a emanciparii politice si sociale. A urmat un lung sir de stiluri pentru parul scurt, mulat pe cap, inspirate de stilul paj purtat de Greta Garbo sau stilul Peek-a-Boo (cucu-bau, cu un ochi acoperit de un breton mai lung) lansat de starul hollywoodian Veronica Lake. Parul scurt a facut ca onduleurile permanente, inventate de germanul Karl Nessler in 1905, sa castige repede popularitate. Dar la vremea aceea, permanentul se facea numai la cald si dura cam 12 ore, iar rezultatul nu era totdeauna reusit, ci mai degraba zbarlit. Mai tarziu, permanentul la rece, cu chimicale, a simplificat mult lucrurile. Pe la 1950, inventarea bigudiurilor de ondulare a facut posibila tunsoarea italiana, scurta si in trepte. Pe masura ce femeile active si nonconformiste renuntau la portul palariei, stilurile, bufante sau netede, cu coafuri geometrice, se raspandeau rapid. Prin anii 60, comercializarea unor mese de par cu aspect natural in forma completa, de peruca, sau partiala (postise, mese), de lungimi si culori diferite au dat posibilitatea fiecarei femei sa-si schimbe cu usurinta coafura. In secolul XX, barbatii au adoptat parul tuns scurt si, in general, simplu, mergand pana la tuns perie. Marea lor majoritate se purtau cu fata complet rasa.

Prin anii 60, tinerii nonconformisti (hippies) au adoptat pletele si favoritii sau barba, care se potriveau de minune cu imbracamintea lor neconventionala. Unii au exagerat spre stilul salbatic. Toate aceste stiluri au fost adoptate si ca noutate au aparut saloane de coafura pentru barbati, care ofereau tunsori din foarfece sau lama, lotiuni, uscatul cu fileu, vopsitul parului, etc.

Legături externe Edit

  • ro
IstoriiRegasite.Wordpress.com

Also on Fandom

Random Wiki