Fandom

Coman Wiki

Istoria astronomiei

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Cele mai importante descoperiri Edit

Mişcarea planetelor Edit

Primii mari astronomi au fost mesopotamienii. Considerând obiectele din cer drept zei, au construit turnuri gigantice pentru a consemna răsăritul şi apusul Soarelui, Lunii şi al stelelor. De peste 1000 de ani, aceştia utilizau tăbliţe de argilă pentru a nota tot ceea ce vedeau. Tabliţa Venus din Ammizaduga conţine mişcarea planetei Venus, cea mai timpurie consemnare privind mişcarea unei planete.

Câţiva astronomi greci au plecat în Mesopotamia şi au revenit cu însemnări metodice, care vor sta la baza teoriei matematice privind mişcarea planetelor. În urma observaţiilor lor, grecii au dezvoltat o imagine a Sistemului Solar care rezistat cam 2.000 de ani, conform căreia planetele se mişcă gravitând în jurul Pământului.

Mişcarea Pământului Edit

În 1543 Copernic, doctor şi avocat de meserie (care timp de 40 de ani a fost şi astronom amator), se afla pe moarte. Pasiunea sa pentru astronomie l-a făcut să conteste una din convingerile sacre, fundamentale ale acelei epoci. A studiat cerul în tinereţe şi şi-a dat seama că Pământul nu era centru Sistemului Solar când grecii au prezis că planetele se mişcă. Şi-a pus întrebarea dacă şi Pământul se mişcă. Şi-a dat seama că mişcarea planetelor ar fi explicată mai bine dacă Soarele ar fi în centru Sistemului Solar, iar Pământul s-ar roti în jurul lui ca oricare planetă. A fost o idee revoluţionară. În ciuda oricăror dovezi privind mişcarea Pământului, a scris o carte despre noua sa teorie, carte care avea să schimbe întreaga omenire. A susţinut că Pământul e o planetă şi că Soarele era în centru.

Ultimele pagini ale cărţii, cele în care este prezentată teoria sa, au ajuns la el chiar în ziua când a murit. Zăcea la pat, parţial paralizat în urma unui atac cerebral. Se pare că a rezistat până în ultima clipă doar ca să îşi vadă cartea terminată.

Forma eliptică a orbitelor planetelor Edit

De la greci la Copernic s-a presupus că orbitele planetelor ar fi circulare. Dar în 1571, matematicianul german Johannes Kepler a spulberat această presupunere cu marea sa descoperire. Necunoscând calculul diferenţial, a improvizat metode pentru a calcula orbita planetei Marte. După o muncă meticuloasă, calculele sale au început să arate că teoria conform căreia orbitele planetelor ar fi circulare este o teorie eronată. Atunci şi-a dat seama că Soarele atrage planetele într-un mod necunoscut până atunci şi a dedus că elipsa era calea, nu cercul.

Astfel, Kepler a pus la punct prima metodă de prezicere corectă a mişcării planetelor şi stelelor pe cer. Mai mult, calculele sale au prezis că planteta Mercur trece prin faţa Soarelui, dovadă clară a acurateţei calculelor sale. A corelat şi mai mult mişcarea planetelor de Soare, confirmând astfel teoria lui Copernic, teorie care astfel dobândea o relevanţă fizică.


Sateliţii lui Jupiter Edit

În ciuda succesului lui Kepler, mulţi au rămas sceptici că Soarele ar fi centru Sistemului Solar. Dar cel care a pus capăt incertitudinii a fost omul de ştiinţă care prefera să folosească dovezile vizibile pentru a-şi enunţa teoriile, şi anume Galileo Galilei. Acesta era hotărât să urmeze adevărul indiferent unde îl conducea acesta. Şi în cazul acestei descoperiri, consecvenţa sa l-a condus la revoluţionarea cunoştinţelor despre Sistemul Solar.

În 1609, fascinat de noua invenţie, telescopul (care la început era considerat ceva curios), Galileo începe să construiască unul, pe care l-a perfecţionat şi l-a transformat într-un instrument ştiinţific. A îndreptat telescopul spre cer şi astfel a fost primul om care a văzut munţii de pe Lună şi roiul de stele din Calea Lactee. Apoi a văzut ceva extraordinar: un grup de patru stele în jurul planetei Jupiter. Ajunge la concluzia că cele patru corpuri cereşti se mişcau împreună cu Jupiter şi că acestea ar fi de fapt sateliţi ai acestuia. Se pare că Galilei ar fi inventat conceptul de satelit.

Descoperirea lui Galieli a constituit încă o dovadă a teoriei lui Copernic în legătură cu structura Sistemului Solar. Dacă acele corpuri cereşti orbitau în jurul lui Jupiter, însemna că şi Pământul orbitează în jurul Soarelui.

Descoperirea lui Galilei a demonstrat că, în astronomie (ca în orice alt domeniu al cunoaşterii), cunoaşterea poate fi obţinută numai prin observare. O teorie poate fi viabilă când e susţinută de fapte.

Cometa Halley Edit

De secole, cometele au fost considerate vestitorii răului. La sfârşitul Evului Mediu, apariţia unei comete a produs teamă şi groază. Dar cercetătorul renascentist (ca şi Galileo) Edmonc Halley era interesat de fapte, nu de superstiţii. În 1695, a început să caute consemnări vechi şi recente despre comete. A găsit 24 de comete a căror trecere pe cer fusese consemnată cu suficiente detalii pentru a-şi permite să le schiţeze orbitele. Spre surprinderea sa, trei dintre comete păreau să urmeze aceeaşi orbită aproximativă orbitând Soarele la fiecare 76 de ani. Pornind de la această constatare, a dedus că acele comete se vor întoarce peste 76 de ani şi deci toate cele trei comete erau una şi aceeaşi cometă. Era atât de sigur de calculele sale, că a făcut o predicţie curajoasă: a spus că acea cometă se va întoarce în anul 1758, lucru care s-a confirmat. Din nefericire, Halley nu a mai trăit ca să se bucure de descoperirea sa. De atunci, cometa Halley, aşa cum e cunoscută astăzi a mai fost salutată de trei ori de către privitorii cerului de pe glob.

Nemaifiind un vestitor al răului, Cometa Halley a devenit o descoperie capitală în istoria astronomiei, înlocuind o superstiţie cu înţelegerea ştiinţifică, raţională a universului fizic.

Conţinutul de stele al Căii Lactee Edit

În secolul al XVIII-lea, William Herschel era un muzician cu pregătire, a cărui pasiune pentru astronomie l-a făcut să renunţe la muzică şi şi-a îndreptat atenţia către cer, pregătind scena unei alte mari descoperiri.

Când a aflat preţul unui telescop refractor, pe care nu şi-l permitea, s-a hotărât să îşi facă unul, devenind cel mai bun şi cel mai de succes constructor de telescoape din acea epocă. Şi-a folosit telescoapele pentru a studia metodic cerul, notând ceea ce vedea.

În timpul unei astfel de cercetări, a văzut un obiect cu un aspect puţin diferit. Era o nouă planetă, următoarea după Saturn şi anume Uranus. Uranus a fost prima planetă identificată după 3.500 de ani. Dar descoperirea unei noi planete nu era nimic în comparaţie cu ţelul măreţ a lui Herschel. A construit un telescop puternic de 6 metri, apoi a împărţit cerul în secţiuni egale şi a început să numere sistematic stelele din fiecare secţiune. Era o sarcină copleşitoare, monumentală! Treptat, numărătoarea sa a dezvăluit ceva extraordinar: Calea Lactee era mult mai mare decât se ştia până atunci. Era un disc gigantic de stele. Una din zonele sale erau pline la maximum. Într-o singură zonă erau peste un sfert de milion de stele. Alte zone mai îndepărtate erau practic goale.

Decoperirea lui Herschel era o revelaţie. Faptul că a reuşit să vadă fie şi o mică porţiune a Căii Lactee a schimbat mult ştiinţa astronomiei. Descoperirea lui Herschel a dovedit că sistemul nostru solar era doar o insulă într-un univers vast în expansiune.

Teoria generală a relativităţii Edit

Datorită gândirii unui funcţionar mărunt care lucra într-un birou de invenţii din Elveţia, Albert Einstein, următoarea mare descoperire a dezvăluit că Universul e un loc ciudat, misterios. La începutul secolului XX acesta era uimit, împreună cu restul comunităţii ştiinţifice, de orbita planetei Mercur.

În ciuda abilităţii legilor gravitaţiei ale lui Newton de a prezice perfect mişcarea planetelor, legile au eşuat atunci când a sosit momentul de a prezice corect orbita lui Mercur. Uimirea era legată de periheliul lui Mercur, acel punct din orbita sa unde e mai aproape de Soare. În fiecare secol, periheliul lui Mercur a avansat uşor, o schimbare pe care ecuaţiile lui Newton nu au putut-o justifica. Cu multă îndrăzneală, tânărul Einstein a venit cu propria sa teorie pentru a explica nedumerirea legată de orbita planetei Mercur, ocazie cu care a enuţat o teorie care a perfecţionat legile lui Newton.

Newton susţinea că gravitaţia se propagă instantaneu în spaţiu. Aici a sesizat Einstein un punct slab. El voia o teorie care să explice gravitaţia, acceleraţia, zigzagul şi mişcarea circulară. Trebuie să existe unde gravitaţionale. Gravitaţia are nevoie de timp să îşi arate magia, să se propage. Astfel, dacă Soarele ar dispărea, ne-ar trebui 8 minute să aflăm acest lucru. Până şi gravitaţia se deplasează cu viteza luminii. Einstein avea nevoie de o imagine nouă pentru a explica asta şi acea imagine era spaţiul curbat. Spaţiul însuşi s-a curbat şi de aceea obiectele se mişcă.

Einstein credea că ideea sa privind spaţiul curbat era motivul pentru schimbarea orbitei lui Mercur. Şi-a numit ideea teoria generală a relativităţii.

Ideea că spaţiul este deformat de masă este prea ciudată pentru mulţi spre a fi acceptată. O eclipsă de Soare ce urma să aibă loc le-a oferit cercetătorilor ocazia să testeze noua teorie a lui Einstein. S-au făcut fotografii ale fundalului stelelor înainte şi după eclipsă. Apoi imaginile au fost comparate cu fotografiile făcute în timpul eclipsei. Fotografiile arată că poziţiile stelelor din fotografia cu eclipsă s-au schimbat încet spre interior curbându-se, în timp ce lumina stelelor trecea de câmpul gravitaţional al Soarelui. Teoria generală a relativităţii era corectă.

Marea descoperire a lui Einstein a zguduit lumea. Teoria generală a relativităţii atingea o coardă sensibilă a celui care a privit vreodată aceste ecuaţii, care sunt minuscule, dar care răspund eternelor întrebări ce ne-au bântuit de când am privit spre cerul nopţii, făcându-ne să întrebăm: Ce înseamnă toate acestea?.

Universul în expansiune Edit

Teoria generală a relativităţii a arătat că spaţiul e mai ciudat decât şi-ar fi imaginat oricine. Pentru a înţelege acest univers ciudat, astronomii aveau nevoie de mai multe date de observare. Acest lucru necesita telescoape mai mari, mai puternice, ca cel care ne-a condus către următoarea mare descoperie.

În anii 1830, când familia Herschel a finalizat studierea cerului, catalogasem mii de obiecte frumoase, dar înceţoşate, numite pe atunci nebuloase albe. În acea vreme, nu se ştia dacă fac parte din galaxia noastră sau din universuril insulare îndepărtate, precum Calea Lactee. În 1924, astronomul Edwin Hubble studia stelele din câteva nebuloase folosind un telescop reflector de 25,4 metri, la Observatorul de pe Muntele Wilson din California. Cu ajutorul telescopului, Hubble a estimat că galaxiile erau în mod curent la sute de mii, chiar milioane de ani lumină distanţă. Acolo erau obiecte la fel de uriaşe şi de populate cu stele ca propria noastră galaxie, Calea Lactee. De aceea, azi, numim nebuloasele albe, galaxii.

Cu cât Hubble studia mai mult aceste galaxii, cu atât era mai nedumerit. În acea vreme, cercetătorii ştiau că o rază de lumină de la o stea apare ca o culoare diferită pe spectru. Culoarea se schimba în funcţie de mişcarea stelei. O nuanţă către capătul albastru al spectrului însemna că steaua se deplasa mai aproape de Pământ. O nuanţă roşie însemna că se îndepărtează. Intensitatea culorii dezvăluia şi viteza de deplasare. Când a măsurat distanţa dintre galaxii, Hubble a aflat că spectrul ei se schimbă, aproape întotdeauna, în roşu. Mai mult, cu cât distanţa era mai mare, cu atât roşul era mai intens. Cu alte cuvinte, Universul era în expansiune. A fost o descoperire uluitoare, cu implicaţii profunde. Măsurând înapoi de la expansiune, cercetătorii au descoperit că Universul părea să fi avut un început cataclismic, pe care un astronom l-a numit Big Bang.

Emisia de unde radio a Căii Lactee Edit

La numai 3 ani după ce Hubble a descoperit expansiunea Universului, următoarea mare descoperire a dezvăluit un obiect, ascuns în spatele prafului din centrul Căii Lactee, dând naştere unei noi ramuri a astronomiei, folosind unde lungi, invizibile ochiului uman.

În 1930, Karl Jansky era un fizician de 25 ani care lucra pentru Laboratoarele Bell în Holmdel, New Jersey. Munca sa consta în identificarea tipurilor de interferenţe apărute pe lungimea de undă de 15 m, folosite pentru comunicaţiile vapor - ţărm şi cele transatlantice. După un an de consemnări ale datelor, Jansky a stabilit că existau trei forme de paraziţi pe această frecvenţă. Prima era produsă de ionosfera Pământului. A doua era cauzată de furtunile cu descărcări electrice locale. Al treile semnal era misterios, continuu. Venea, după cum părea iniţial, de la Soare. În fiecare dimineaţă, acest semnal apărea odată cu Soarele. În cursul zilei, traversa cerul şi înceta odată cu apusul Soarelui. Cu trecerea timpului, Jansky a aflat că misteriosul semnal radio se îndepărta încet de Soare, ca şi cum venea dintr-un punct din afara Sistemului Solar. În cele din urmă, Jansky i-a găsit locaţia undeva în regiunea constelaţiei Săgetătorul. El credea că descoperise un obiect interstelar necunoscut din centrul Galaxiei. Ulteior, astronomii au confirmat descoperirea: o masivă gaură neagră egală cu masa a 3 miliooane de sori.

Jansky a fost primul om care a privit Universul folosind radio-astronomia, o modalitate complet nouă de studiere a cerului. A dovedit că cerul nu străluceşte doar datorită licăririi luminii stelare. Acolo se află multe obiecte ascunse la mulţi ani-lumină depărtare, care radiază mai multă energie decât galaxii întregi, precum quasarii şi pulsarii, stele moarte care se rotesc neîncetat, cu mase atât de dense, încât o singură linguriţă ar cântări miliooane de tone.

Microundele cosmice, radiaţia de fundal Edit

Înainte ca astronomii să înţeleagă viaţa şi moartea stelelor, noi telescoape vor trebui să fie construite, care pot privi cerul pe multe lungimi de undă diferite. Dar înainte de asta, radio-astronomia a produs o altă mare descoperire, care, deşi fusese prezisă, a fost la fel de neaşteptată pentru descoperitorii săi aşa cum fusese şi pentru Jansky. Şi acest lucru s-a întâmplat tot în Laboratoarele Bell din Holmdel, New Jersey.

În 1964, Laboratoarele Bell aveau disponibiă o antenă de microunde de 6 m. În loc să o distrugă, au decis să îi lase pe astronomi să o folosească. Doi fizicieni, Arno Penzius de 31 ani şi Robert Wilson de 28 de ani, au decis să folosească antena la măsurarea temperaturii haloului de gaz ce înconjoară galaxia Calea Lactee. Ceea ce s-a întâmplat mai departe este o descoperire extraordinară în astronomia modernă.

Cei doi au venit la Laboratoarele Bell imediat după absolvirea şcolii şi voiau să măsoare radiaţiile Căii Lactee. Cu ajutorul antenei puteau respinge radiaţiile terestre, iar ceea ce rămânea e ceea ce vine din cer. Au constatat o temperatură mai ridicată decât normal, cu 3-4 în plus.

Pe vremea când cei doi detectau radiaţiile de fundal, erau două teorii concurente despre originile Universului: Teoria Big-Bang-ului, susţinută de teoria expansiunii Universului, a lui Hubble şi teoria Universului infinit, care susţine că Universul este nesfârşit, fără început sau sfârşit, extinzându-se pentru totdeauna.

Aflând de descoperirea celor doi, un prieten le-a sugerat să se întâlnească cu nişte cosmologi de la Universitatea Princeton, susţinători ai teoriei Big-Bang-ului. Aceştia credeau că Big Bang-ul lăsase în Univers o slabă urmă termică, urme de căldură ale marii explozii, detectabile pe înteg cerul. Aceştia sperau să facă nişte cercetări pentru a măsura aceste reziduuri. Specialiştii în cosmologie au mărturisit că Penzius şi Wilson măsuraseră exact ceea ce şi ei aveau de gând să facă.

Aşadar, Universul a apărut în urma unui Big Bang şi vedem radiaţii după 300.000 de ani după Big Bang.

În multe cazuri, când este vorba de o schimbare a tiparului ştiinţei, trebuie să treacă o generaţie ca oamenii să o accepte, dar în acest caz, lumea era deja pregătită. Societăţile umane s-au întrebat mereu de unde vin. Fiecare civilizaţie are miturile sale religioase dar se pare că ştiinţa oferă un răspuns categoric: am apărut în urma unui Big Bang.

Exploziile de raze gamma Edit

Era spaţială reprezintă epoca de aur a astronomiei. Dar această eră nu a început în spaţiu, ci pe pământ. În anii 1960, în ciuda tratatului de interzicere a armelor nucleare, URSS a refuzat prezenţa inspectorilor în locurile depozitării armamentului nuclear. Atunci SUA au hotărât să-i monitorizeze pe sovietivi creând un sistem de sateliţi orbitali ce puteau detecta jeturile de raze gamma produse de exploziile nucleare. Pentru că detectorii sateliţilor supravegheau şi cerul şi pământul, cercetătorii s-au decis să-i folosească ca să vadă dacă supernovele produc raze gamma când explodează. Între 1969 şi 1972, ei au detectat dovezi a 16 mici jeturi de raze gamma, împrăştiate pe bolta cerească. Dar niciunul din jeturi nu avea legătură cu explozia recentă a vreunei supernove. Misterul devine tot mai adânc când în următoarele două decenii astronomii au detectat o medie de o izbucnire de raze gamma pe zi. Dar fiecare izbucnire era atât de rapidă, încât se termina înainte ca astronomii să îndrepte telescopul spre ea.

În cele din urmă, astronomii au dezlegat misterul cu ajutorul telescopului spaţial BeppoSAX, creat special să detecteze izbucniri scurte de raze gamma şi raze X, şi să stabilească exact şi locaţiile. Pe 4 decembrie 1997, BeppoSAX a localizat o izbucnire de raze gamma, ducând la primele fotografii realizate vreodată ale unei izbucniri în lungimi de undă altele decât gamma.

Spre uimirea lor, astronomii au descoperit că izbucnirea a avut loc într-o galaxie la 12 miliarde de ani lumină distanţă, aceasta fiind una dintre cele mai puternice explozii din Univers. De atunci, alte zeci de izbucniri de raze gamma au fost documentate la fel, toate la fel de puternice şi de îndepărtate.

Descoperirea exploziilor de raze gamma ne-a arătat încă o dată că, ascunse dincolo de vălul atmosferei Pământului, există obiecte ciudate şi greu de imaginat: găuri negre, pulsari, quasari, dar şi periculoase. Exploziile de raze gamma sunt considerate acum o posibilă cauză a evenimetelor trecute, ale dispariţiilor unor forme de viaţă de pe Pământ.

Planetele care orbitează în jurul unor stele Edit

Savantul Sir Arthur Eddington nota cândva:

"Nu numai că Universul e mai ciudat decât ne-am imaginat, ci este mai ciudat decât ne putem imagina."

Se putea referi la exploziile de raze gamma, expansiunea Universului sau teoria generală a relativităţii sau la planetele din afara Sistemului Solar.

Datorită puternicelor telescoape spaţiale sau terestre, precum cel de 3 metri de la Observatorul Lick, de pe Muntele Hamilton, California, se pot descoperi noi planete, aşa cum o face Geoff Marcy. Pentru aceasta, astronomul menţionat supraveghează steaua să vadă dacă se mişcă, ca răspuns la atracţia gravitaţională a planetei.

Prin definiţie, planetele nu îşi produc propria energie, acestea strălucesc datorită luminii reflectate şi de aceea au doar o miliardime din strălucirea stelei gazdă, deci nu sunt vizibile nici cu Hubble. De aceea se foloseşte efectul Doppler. Se măsoară deplasarea stelei după schimbarea undelor de lumină care vin de la stea în timpul mişcării acesteia.

Căutarea se sisteme planetare extraterestre a luat avânt la începutul anilor 1990, când un astronom polonez a făcut o descoperire surprinzătoare. Alex Wolszczan a descoperit un sistem de 3 planete ce orbitează un pulsar. Modul în care le-a descoperit e interesant: El a observat pulsurile venite de la pulsar a căror venire se schimbă după cum pulsarul se apropie sau se îndepărtează.

Pulsarii emană raze X ultraviolete şi raze gamma. Ei sunt produsul bizar al exploziei unei supernove. Totuşi planetele rezultate au mărimea comparabilă cu a Pământului, ceea ce înseamnă că există planete de astfel de mărime şi în jurul altor stele.

De la descoperirea lui Wolszczan, Marcy şi alţi astronomi au găsit peste 130 de planete care orbitează în jurul altor stele.

Se studiază acele stele care sunt mai mult sau mai puţin masive ca Soarele, dar de vârstă mijlocie sau mai bătrâne, care s-au liniştit.

Pentru a fi locuibilă, o planetă trebuie în primul rând să aibă temepratura potrivită. Nici prea scăzută, pentru ca apa să fie blocată în gheaţă, nici prea ridicată, pentru ca apa să se evapore prin aburi. O planetă aflată la distanţă ideală de steaua ei pentru ca temperatura să fie perfectă pentru apa lichidă timp de miliarde de ani, pentru ca evoluţia darwiniană să îşi urmeze cursul.

Un prim indiciu pentru găsirea unei astfel de planete ar fi existenţa, la distanţă suficient de mare de stea, a unei planete de mărimea lui Jupiter, care ar lăsa loc unei planete de mărimea Pământului.

Existenţa unor astfel de planete constituie o premisă pentru existenţa unor forme de viaţă extraterestre, poate chiar inteligente, pentru a vedea dacă noi, oamenii, suntem sau nu singuri în Univers. Un alt scop este găsirea rădăcinilor noastre din punct de vedere chimic şi biologic printre stele.

Universul accelerează Edit

Dacă Universul este în expansiune în urma Big Bang-ului, logica spune că atracţia gravitaţională a materiei ar trebui să atragă materialul în expansiune, astfel încetinind expansiunea.

Dar cât de mult a încetinit Universul?

În anii 1990, telescopul spaţial Hubble le-a permis cercetătorilor să răspundă la întrebare studiind intensitatea luminii unui tip special de stea în timpul exploziei sale, numită supernova de tip A1.

La Laboratorul Naţional Lawrence Berktley din San Francisco, astofizicianul Saul Perlmutter conduce un proiect cosmic al acestei supernove. A început cu nişte măsurători pentru a afla cât de mult încetineşte Universul în expansiunea sa. Dar, spre surprinderea sa, a observat că Universul nu încetineşte! A verificat din nou calculele şi a ajuns la concluzia că de fapt Universul accelerează, lucru inexplicabil. Deci există o energie (numită energie neagră, deoarece încă nu a fost pusă în evidenţă) care umple tot spaţiul şi care se opune efectului produs de gravitaţie. Pentru a afla de ce Universul accelerează şi ce este energia neagră, Perlmutter a început să proiecteze un satelit, numit SNAP (Super Nova Acceleration Probe), care ar fi un telescop spaţial cu un foarte mare câmp de vizualizare. Se speră că SNAP nu va fi lansat într-un viitor prea îndepărtat. Telescopul va ajunge într-o locaţie dincolo de Lună. De acolo se poate măsura de când a început expansiunea, cu o asemenea precizie, încât vom putea vedea micile schimbări atnci când va trece de la decelerare la accelerare. Când Universul era dens, gravitaţia era mai importantă, încetinindu-i expansiunea. În timp ce era în expansiune, din ce în ce mai încet, gravitaţia a devenit mai puţin importantă decât energia neagră, care a preluat controlul şi a început să accelereze expansiunea. Noi vrem să aflăm cum s-a produs acea schimbare, şi asta ne va spune care ar fi teoriile corecte pentru a explica ce e energia neagră. E mereu în expansiune, dar încet la început şi apoi accelerează, ceea ce se întâmplă acum.

La fel ca astronomii antici, cercetătorii moderni au descoperit ceva despre cosmos ce nu poate fi explicat. Depinde de observatori şi teoreticieni să afle ce se întâmplă în universul nostru aflat în expansiune. Pentru aceasta e nevoie de idei noi şi instrumente mai bune. Acest mister va fi rezolvat curând sau în viitorul îndepărtat.

Vom studia cerul pentru pentru a înţelege care este locul nostru în cosmos

Evenimente importante din istoria astronomiei Edit

De obicei se afirma ca astronomia este una din cele mai vechi stiinte. Se mai mentioneaza ca inceputurile astronomiei ar data din epoca culturii asiro-babiloniene, care inflorea in Mesopotamia, cu circa 3 – 4 000 de ani i.e.n. Cercetari relativ recente considera acest inceput al astronomiei in negura preistoriei, in perioada cand omul de Cro Magnon, un veritabil “homo sapiens”, venea sa inlocuiasca omul de Neanderthal. Este aproximativ anul 35 000 i.e.n., din care par sa dateze o serie de oase pe care erau gravate fazele Lunii. In realitate credem ca inceputurile astronomiei sunt si mai vechi, ele putandu-se situa in momentul aparitiei pozitiei bipede la om, ceea ce i-a permis sa vada si sa observe CERUL.

Date mai sigure, bazate pe inscrisuri, avem din epoca marilor civilizatii indo-europene, in special al civilizatiei antice grecesti. Daca am cauta sa exemplificam cu nume ilustre unele realizari ale astronomiei elenistice, nu putem sa nu citam pe unii din marii sai filosofi. Astfel, Tales din Milet (sec. VII - VI i.e.n.) era considerat si iscusit astronom. Un alt nume celebru este cel al lui Pitagora (c. 560 – c.500 i.e.n.), care denumeste cerul COSMOS si declara ca Pamantul are forma sferica. Parmenide din Eleea (c.540 – 450) care, dupa Teophrast, ar fi sustinut si el teoria sfericitatii Pamantului, ar mai fi afirmat, dupa cum mentioneaza Plutarh, ca “Luna miscandu-se in jurul Pamantului ilumineaza noptile cu o lumina imprumutata”.

Viziuni si conceptii aproape de realitate a sustinut si Democrit din Abdera (460 - 360 i.e.n.), care nu numai ca a preconizat existenta atomilor, dar a si interpretat corect aspectul albicios al Caii Lactee, prin prezenta a nenumarate stele slabe pe care ochiul omenesc nu le poate distinge, fapt ce a putut fi confirmat dupa circa 2 000 de ani prin primele observatii telescopice ale lui Galilei.

Timp de 2 000 de ani cunostintele despre Univers si astrele ce-l populeaza s-au acumulat gratie activitatii neobosite ale unor savanti ca Brahe, Copernic, Galilei, Kepler, Newton, Gauss, Herschel si altii pana in prezent.

Aristah din Samos (310 – 230 i.e.n.). A fost elev al lui Straton din Lampsakos si de la el s-a pastrat o singura lucrare, Despre dimensiunile si distantele Soarelui si Lunii unde incearca sa determine distantele pana la Luna si Soare. In ceea ce priveste conceptia cosmologica a lui Aristah, lui i se atribuie admiterea pentru Pamant a unei miscari combinate.

Hiparh din Niceea (c.190 – c.125 i.e.n.). Este considerat cel mai mare astronom al antichitatii grecesti. El ajunge la o foarte exacta apreciere a lungimii anului, considerandu-l ca avand 365 zile si un sfert fara 1/300 dintr-o zi. El apreciaza foarte exact si durata lunii sinodice, la 29 zile 12 ore 44 minute si 2,5 secunde (valoarea acceptata azi se termina cu 2,8 secunde). O alta contributie a lui Hiparh este alcatuirea unui catalog de stele, continand peste 850 obiecte. In acest catalog el imparte stelele vizibile cu ochiul liber in 6 clase de stralucire, clasificare care, cu unele perfectionari, s-a pastrat pana azi. Hiparh a introdus sistemul hexazecimal, sistem folosit inainte numai de babilonieni, dupa care cercul se imparte in 360º, fiecare grad fiind compus din 60’, fiecare minut avand la randul sau 60’’.

Claudiu Ptolemeu (c.90 – c.168). In afara dezvoltarii sistemului geocentric care-i poarta numele si a acelui catalog cu 1025 stele aduse la epoca, Ptolemeu a mai avut si alte contributii remarcabile: descopera ecvetia Lunii si calculeaza paralaxa Lunii cu destul de mare precizie.

Nicolaus Copernic (1473 – 1543). Prin 1512-1513, apare in manuscris lucrarea cu titlul Nicolai Copernici de hypothesibus motuum coelestium a se constitutis commentariolus, cunoscuta mai ales sub titlul prescurtat Commentariolus (Micul comentariu), in care Copernic isi expune, intr-o forma simpla, nematematizata, principalele teze ale heliocentrismului. Opera nemuritoare a lui Copernic are titlul De revolutionibus orbium coelestium, libri VI, lucrare care a fost scoasa abia in anul 1835, dupa agitatia facuta de Galilei cu descoperirile sale telescopice, cand aproape toate confirmarile in favoarea teoriei heliocentrice fusesera obtinute.

Tycho Brache (1546 – 1601). A determinat precesia echinoctiilor la 51’’ pe an, cu lichidarea definitiva a “trepidatiei”. Tot el mai determina cu precizie inclinarea eclipticii la 23º31’ si miscarea anuala a perigeului Soarelui la 45’’ (in loc de 61’’). Catalogul sau cu pozitiile precise a 777 stele nu avea o eroare mai mare de 1’.

Galileo Galilei (1564 – 1642). Dupa 1609, cand Galilei isi construieste singur o serie de lunete, incepe sa observe cerul si face cateva descoperiri de o importanta capitala. In primul rand, observand Luna, descopera muntii lunari si formatiunile caracteristice, asemanatoare craterelor vulcanice sau circurilor. Desenand o harta a Lunii, destul de rudimentara, Galilei denumeste zonele mai inchise “mari”. Observand campurile stelare, el descopera nenumarate stele noi: in Pleiade (Closca cu pui) vede 36 de stele, iar in Calea Lactee, o multime de stele. Observand planeta Jupiter, Galilei descopera in cateve zile cei 4 sateliti mai mari. Galilei mai observa petele solare si le interpreteaza corect, determinand si perioada de rotatie a Soarelui. Principala opera astronomica a lui Galilei este Dialogo…, in care el compara cele 2 sisteme ale lumii, cel ptolemeic si cel copernican, ceea ce atrage mania clerului, care, prin intermediul inchizitiei ii intenteaza un proces ramas celebru in urma caruia este silit sa abjure. Dupa aceasta abjurare legenda spune ca Galilei ar fi pronuntat celebra expresie “E pur si move !” (Si totusi se misca !).

Johann Kepler (1571 – 1630). In anul 1609 apare lucrarea lui Kepler Astronomia nova…, in care sunt enuntate primele doua legi, din cele trei, cunoscute sub numele de “legile lui Kepler”. Legea I spune ca “planetele se misca pe orbite eliptice, avand Soarele in unul din focare”; legea a II-a spune ca “raza vectoare matura arii egale in timpuri egale”. In anul 1619 publica Harmonices Mundi, in care apare si legea a III-a: “patratele perioadelor siderale de revolutie sunt proportionale cu cuburile semiaxelor mari.”. Pentru cele trei legi de miscare ale planetelor, Kepler a fost supranumit “legiuitorul cerului”.

Cristian Huygens (1629 – 1695). Descopera inelul lui Saturn, si cel mai stralucitor satelit al lui Saturn - Titan.

Isaac Newton (1642 – 1727). Newton construieste primul telescop cu oglinda. In cartea a III-a a lucrarii Philosophiae naturalis principia mathematica (Principiile matematice ale filosofiei naturale), Newton analizeaza miscarea Lunii, planetelor si cometelor. Pe baza acestei lucrari fundamentale se va constitui o noua ramura a astronomiei, mecanica cereasca.

Wiliam Herschel (1738 – 1822). Cea mai mare realizare a lui Herschel a fost descoperirea planetei Uranus(1781). Ca realizari in sistemul solar mai putem cita descoperirea a doi sateliti ai lui Uranus, Titania si Oberon, si rotatia sa anormala, descoperirea a doi sateliti ai planetei Saturn, Mimas si Enceladus, masurarea perioadei de rotatie a lui Saturn si a inelelor sale, descoperirea variatiilor sezoniere pe planeta Marte si interpretarea benzilor de pe Jupiter ca fenomene din atmosfera sa. El mai descopera radiatiile infrarosii, determina forma galaxiei noastre si descopera foarte multe stele duble, care se misca in jurul centrului de masa comun, ascultand de legea atractiei universale.

Urbain J. J. Le Verrier (1811 – 1877). Calculeaza locul unde se afla planeta Neptun aceasta fiind descoperita in 1846 de Johann Gottfried Galle. Determina exact deplasarea periheliilor planetelor.

Clyde William Tombaugh . Descopera planeta Pluto(1930).


Istoria Astronomiei Astronomia (de la cuvintele grecesti ,,astron”=stea si ,,nomos”=lege) se ocupa cu studierea: - corpurilor ceresti: stele, planete, comete, galaxii, meteoriti; - fenomenelor care provin din afara atmosferei Pamantului: radiatii cosmice; Aceasta stiinta contine informatii despre corpurile ceresti de la simpla observaţie şi pana la teorii despre univers.

Astronomia etse una dintre cele mai vechi stiinte, inceputurile ei gasindu-le in China, Mesopotamia(Babilon) si Egipt, cu cateva mii de ani in urma. Oamenii au fost inca din cele mai vechi timpuri preocupati sa desopere misterele universului si astfel au inventat telescopul inainte ca astronomia sa devina o stiinta moderna.

Astronomia a luat nastere din necesitatile practice ale societatii omenesti,cum ar fi orientarea pe uscat si ape,masurarea timpului,calendarul.Legile stabilite in astronomie sunt folosite pentru viata practica.

La inceput, astronomia se ocupa doar cu observarea si prezicerea obiectelor vazute cu ochiul liber.

ASTRONOMIA DE-A LUNGUL TIMPULUI

Inca din Antichitate,s-a dovedit a fi fundamentala utilizarea Soarelui,Lunii si a stelelor pentru a cunoaste ora si ziua,precum si pentru a naviga.Astronomii,de multe ori,au dat inapoi in fata limitelor necunoscutului.De exemplu,pana in sec al XV-lea,toata lumea credea ca Terra(Pamantul) era centrul Universului.A fost nevoie de astronomi curajosi si inspirati pentru a modifica aceasta viziune.

De-a lungul secolelor,tehnologiile au progresat,astfel ca astronomii pot spune astazi din ce sunt facute stelele,chiar fara sa le atinga,si pot estima dimensiunea si varsta Universului.

ASTRONOMIA GRECIEI ANTICE

In timpul Greciei Antice (1400-300 î. Hr.), grecii au contribuit la dezvoltarea termenului de astronomie teoretica. Odiseea - un poem epic traditional scris de autorul grec Homer in secolul al VIII-lea î.ch., - face referire la numele unor stele precum Ursa Mare, Orion si prezinta cum vapoarele,corabiile se ghideaza dupa stele.


Pitagora Thales si Pitagora au studiat cu atentie stelele , dar nici una din lucrarile acestor matematicieni nu au supravietuit timpului. Dar geometria lui Pitagora i-a ajutat pe urmasii acestuia sa determine forma sferica a pamantului.

Philolaos, un urmas a lui Pitagora, a spus ca Pamantul, Luna si Soarele sunt planete si se invart in jurul unui foc, dar de pe pamant nu se poate vedea focul pentru ca un obiect se invarte in jurul focului intre pamant si foc. Potrivit acestor afirmatii, revolutia pamantului in jurul acestui foc este de 24 de ore.

In anul 370 i.Hr., astronomul Eudoxus din Cnidus a spus ca o sfera uriasa se invarte in jurul pamantului si ca in aceasta sfera sunt mai multe sfere transparente interconectate. Probabil, cel mai original observator, Aristarchus din Samos, credea ca Pamantul se roteste in jurul axei sale o data la 24 de ore, si, impreuna cu alte planete in jurul Soarelui. Explicatia sa a fost respinsa de cei mai multi filozofi greci, care priveau Pamantul ca o planeta statica in jurul careia se roteau celelate planete. Teoria lui Aristarh din Samos, cunoscand sistemul geocentric ramane neschimbata de peste 2000 de ani.

In secolul al II-lea , astronomii greci Hiparh si Ptolemeu au folosit o serie de cercuri concentrice, cu Pamantul aproape de centru pentru a reprezenta miscarea generala a Soarelui, Lunii si a planetelor in jurul zodiilor. Pentru a explica variatiile de viteza ale Soarelui si Lunii si regresia planetelor, ei au presupus ca fiecare din aceste obiecte se roteste in jurul unui al doilea cerc numit epiciclu centrat pe circumferinta celui dintai. Au determinat pozitiile a aproximativ 1000 de stele de pe cer folosindu-se de aceasta harta pentru a urmari miscarea planetelor. Au creat mai multe cercuri concentrice, pamantul fiind in centru, putand fi masurata viteza soarelui si a lunii. Pentru a explica variatiile periodice in viteza soarelui, a lunii, si ale altor corpuri ceresti, a fost necesara reprezentarea altor cercuri suplimentare fiecarei orbite in parte, denumite epicicluri, ajungandu-se la circa 80 de asemenea orbite, reprezentare care intra in conflict cu datele matematice.

HIPARAH este unul dintre marii astronomi ai Antichitatii,fondatorul astronomiei stiintifice,Hiparah(circa 190-125 I.Hr) a alcatuit un catalog de stele,care cuprindea pozitiile a peste 1000 de stele,clasificate pe sase marimi stelare.Tot el a introdus determinarea pozitiei unui punct pe suprafata Pamantului cu ajutorul latitudinii si a longitudinii geografice.A determinat durata anului solar,a calculat destul de precis distanta dintre Pamant si Luna,a descoperit fenomenul de precesie a echinoctiilor,adica al deplasarii in lungul eclipticii a punctelor echinoctiale vernal si autumnal.

PTOLEMEU (Claudiu Ptolemeu din Alexandria) a trait in secolul al II-lea d.Hr(90-168).El mentinea sistemul geocentric,dar,pentru a explica miscarile aparente in forma de bucle ale planetelor pe sfera cereasca ,a imaginat un sistem denumit al epiciclelor.De-a lungul a aproape 1500 ani,astronomia s-a bazat pe Almageste,tratat elaborat de savantul grec Ptolemeu.Aceasta lucrare aduna si explica munca tuturor marilor astronomi dinaintea autorului.Almageste apara ideea ca Terra este in centrul Universului,idee demonstrata ulterior ca fiind gresita.Aceasta conceptie este cunoscuta ca sistemul ptolemeic.Ipotezele lui Ptolemeu referitoare la miscarea planetelor au permis sa se calculeze pozitiile planetelor pe cer si au adus un anumit folos practic,insa in fond erau gresite.

ASTRONOMIA ARABA

Dupa caderea Imperiului Roman si pana in Evul Mediu,studiul astrilor progreseaza gratie astronomilor musulmani.In „Cartea stelelor fixe”,astronomul persan Al-Sufi(903i.Hr-86d.Hr)stabileste pozitia a mai mult de 1000 de stele.

COPERNIC: Genialul savant polonez Nicolaus Copernicus-numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik(1473-1543) a fost primul astronom din lumea moderna care a retras Pamantul din centrul Universului,punand bazele „sistemului heliocentric”.In sistemul sau,toate planetele se invartesc in jurul Soarelui,iar Pamantul nu este altceva decat o planeta ca oricare alta. El a mai explicat succesiunea anotimpurilor si procesia echinoctiilor.Copernic a aratat oamenilor adevaratul loc al Pamantului in Univers,precum si miscarea lui;el a ajuns la convingerea ca Pamantul se misca si ca miscarile astrilor pot fi mai usor si mai bine explicate, daca admitem ca Pamantul se misca.Pornind de la acest punct de vedere a explicat rasaritul si apusul prin rotatia diurna a Pamantului,ca si miscarea aparenta a Soarelui pe ecliptica,prin deplasarea anuala a Pamantului in jurul Soarelui.


Galileo Galilei GALILEO GALILEI: Afland de inventia unei lunete in Olanda,invatatul italian Galileo Galilei(1564-1642) a construit si el in anul 1609 o luneta,pe care a folosit-o la observarea astrilor.Cu ajutorul lunetei,Galilei a facut multe observatii stiintifice care au servit ca dovezi stralucite pentru teoria lui Copernic.In primul rand Galilei a descoperit existenta muntilor de pe Luna.Acest fapt a dovedit asemanarea dintre corpurile ceresti si Pamant ca si inexistenta unor deosebiri radicale intre ele.Apoi,Galilei a descoperit ca in jurul lui Jupiter se rotesc patru sateliti tot astfel dupa cum Luna se roteste in jurul Pamantului.Mai tarziu Galilei a identificat fazele planetei Venus adica a stabilit ca aceasta planeta isi schimba aspectul la fel ca Luna.Acest lucru dovedea ca Venus are o forma sferica si reflecta lumina primita de la Soare si ca are o miscare de revolutie in jurul Soarelui si nu in jurul Pamantului.Cu ajutorul lunetei sale Galilei a mai descoperit pete intunecoase pe suprafata Soarelui.Observand ca aceste pete se deplaseaza pe suprafata discului solar,el a dedus ca Soarele se invarteste in jurul axei sale.In felul acesta a fost mai usor de admis ca si Pamantul se invarteste in jurul axei sale.In sfarsit,cand Galileo a privit Calea Lactee cu luneta,a descoperit ca aceasta fasie luminoasa ce traverseaza bolta cereasca se compune din foarte multe stele mici.Aceasta a dovedit oamenilo ca Universul este mult mai mare decat si-l inchipuiau si deci nu s-a mai putut admite ca acest Univers imens ar putea executa o miscare de rotatie in 24 de ore in jurul Pamantului.

Lui Galilei i se atribuie celebra replica rostit in fata Inchizitiei: "Eppur si muove". El a fost somat de Inchiziţie sa-si retraga ideile eretice, dar, pentru ca nu a renuntat la ele, a fost pus sub arest la domiciliu.


Isaac Newton ISAAC NEWTON: Invatatul englez,Sir Isaac Newton(1642-1727) a descoperit legea atractiei universale.Newton a dovedit ca atractia Pamantului sub influenta careia toate obiectele cad pe Pamant,se extinde si mai departe ,micsorandu-se invers proportional cu patratul distantei de la centrul Pamantului.Aceasta inseamna ca forta de atractie a Pamantului se intinde la infinit si ca ea se exercita deci si asupra Lunii,pe care o retine pe orbita ei..In fiecare zi la tramurile oceanelor si marilor deschise se poate observa ridicarea periodica a nivelului suprafetei apei marilor si oceanelor ca urmare a miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei exercitate de Luna si de Soare.De doua ori in decursul a 24 de ore nivelul apei creste(acesta este fluxul) si de doua ori descreste(refluxul).Refluxul are loc aproximativ la 6 ore dupa flux;dupa inca 6 ore se repeta fluxul,astfel ca intervalul de timp intre doua fluxuri este de 12 ore.Oscilatia ritmica a nivelului apei Oceanului Planetar,materializata prin flux si reflux poarta numele de maree sau de unda mareica.Newton a dovedit ca fluxurile si refluxurile sunt intr-adevar cauzate de atractia Lunii si a Soarelui.Studiind dispersia luminii a explicat curcubeul compozitia luminii ca si natura sa corpusculara.Newton a mai aratat ca miscarile satelitilor planetelor permit determinarea maselor planetare a observat ca miscrile cometelor se supun acelorasi legi ca si cele ale planetelor.

WILLIAM HERSCHEL: Astronomul englez Sir William Herschel(1738-1822),observand cerul cu telescopul construit de el,a descoperit in anul 1781,o noua planeta a saptea in ordinea departarii de Soare si care a fost numita Uranus.A cercetat stelele duble si roiurile stelare si a descoperit satelitii lui Uranus –Titan si Oberon-si cei ai lui Saturn-Mimas si Enceladus.

EDWIN POWELL HUBBLE: Astronomul American E.P.Hubble(1889-1953) a determinat departarile nebuloaselor,descoperind ca acestea sunt sisteme stelare independente de Galaxie.A dedus deplasarea spre rosu din spectrul galaxiilor iondepartate ,ceea ce a condos la idea expansiunii universului vizibil ALBERT EINSTEIN: Einstein(1879-1955) fizician german emigrat in S.U.A(1933),laureate al Premiului Nobel pentru fizica(1921),este savantul care a pus bazele teoriei relativitatii generalizate sau cum se mai numeste ,teoria gravitatiei,conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers,inertiale sau neinertiale.Aceasta teorie a revolutionat problemele cosmologiei.A enuntat legile statice ale proceselor de emisie spontana si ale emisiei stimulate a luminii,pe baza carora s-a construit,in anul 1960, laserul. In Germania, anul 2005 a fost decretat "Anul Einstein": se împlinesc 100 de ani de la lansarea teoriei relativitatii precum si 50 de ani de la moarte. In acest an sunt prevazute o serie de manifestari stiintifice si de popularizare a teoriilor sale.

Este foarte important de stiut despre Einstein ca nu a fost niciodata de acord cu mecanica cuantica. A purtat discutii aprinse cu marele fizician Niels Bohr in legatura cu principiul de nedeterminare si s-a stins din viata fara sa accepte metoda acestei teorii.

Astfel, datorita acestor teoreticieni care s-au ocupat de studierea stelelor si a planetelor, s-a ajuns ca omul, pentru prima data, la doi ianuarie 1959 a izbutit sa trimita in spatiul cosmic un obiect, care smulgandu-se de atractia Pamantului, a trecut pe langa Luna si a pornit mai departe in juurul Soarelui. Acest obiect consta dintr-o racheta perfectionata inzestrata cu aparate stiintifice de masurat. La 7-8 ianuarie 1959,prima nava cosmica se transformase definitiv in planeta artificiala a Soarelui.In timpul zborului navei cosmice sovietice spre Luna, a fost efectuata cu ajutorul ei o alta experienta interesanta: cand racheta se gasea la 113.000 km departare de Pamant,un mecanism electronic de dimensiuni mici,aflat la bord,a comandat aruncarea in spatiu o mare cantitate de vopori de sodiu,formandu-se astfel o cometa artificiala stralucitoare.

Un alt gen de zbor lunar fara debarcare a fost realizat tot de URSS la 4 octombrie 1959,cand a fost trimisa pe luna o statie automata interplanetara.Statia a fost lansata in asa fel incat sa dea ocol Lunii si sa se intoarca pe Pamant,transformandu-se intr-un satelit artificial al planetei noastre cu orbita foarte alungita.Cu ajutorul acestei statii,au fost obtinute istoricele imagini ale acelei parti ale Lunii pe care nu o putem vedea de pe Pamant.

Prima racheta cu destinatia spre Luna a fost lansata la 12 septembrie 1959,pentru a lovi Luna "in plin".Racheta a atins suprafata Lunii dupa 36 de ore de la lansare cazand intr-un punct situat cam la 800 de km de centrul lunar,fiind dirijata de comenzi radio de pe Pamant.


Yuri Gagarin Primul om trimis in spatiu a fost rusul Yuri Gagarin,urmat apoi dupa doar cateva saptamani de Alan Shepard devenind astfel primul American in spatiu.Incepand cu anul 1959 zeci de sonde automate au fost lansate spre Luna. Primele areu destinate simplei fotografieri a suprafetei, in timp ce o savurau inainte de a se prabusi pe intindera ei. In octombrie 1959, sonda ruseasca Luna 3 a trimis primele imagini ale fetei "nevazute" ale Lunii.

Intre 1969 si 1972, sase zboruri efectuate de navala spatiale Apollo au permis ca 12 astronauti americani sa paseasca pe Luna ei au fost Neil Armstrong si Eorvin Aldrin, pe 20 iulie 1969 in timpul zborului efectuat de Apollo 11, astronautii misiunii au instalat pe suprafata acesteia , instrumente stintifice, au efectuat diverse masuratori si au adus pe Pamant pentru analiza aproape 400 kg de roci selenare.


Paleoliticul - epoca veche a pietrei, cea dintai etapa a istoriei omului - care consemneaza ca indeletniciri umane vanatoarea si culesul planetelor salbatice comestibile, este epoca in care - datorita nevoii de orientare pe teren - au aparut in gandirea omului primele notiuni de astronomie. Paleoliticul a fost o perioada foarte lunga de timp: a inceput acum circa 2-3 milioane de ani si s-a sfarsit in jurul anului 10.000i.e.n. Din aceasta vreme, s-au descoperit unele marturii privind nasterea astronomiei. In urmatoarea perioada, in mezolitic, care a durat intre 10.000 i.e.n. si 7000 i.e.n., numarul cunostintelor astronomice a sporit. O vreme cu adevarat hotaratoare in viata omului primitiv a fost neoliticul (7000-2500 i.e.n.). In neolitic, Soarelui i se da cea mai mare importanta. Dupa o experienta de milenii, oamenii acelei epoci au observat ca de caldura si lumina Soarelui depind seceta si ploaia, recoltele bogate, iar rasariturile lui de-a lungul anului in puncte diferite de pe orizont marcau alternanta anotimpurilor. Dar si Lunii i se acorda atentie: probabil ca inca de atunci oamenii credeau ceea ce cu multa vreme mai tarziu un rabin avea sa exprimein "Mildras": "Luna a fost creata pentru numararea zilelor".

Cunostintele astronomice erau pentru faptura umana o parghie de baza a organizarii activitatii sale si a comunitatii sociale din care facea parte. Astrii ii serveau, in aceasta privinta, pentru orientarea in timp si in spatiu, inlocuind ceea ce aveau sa fie, cu mult mai tarziu, ceasornicul, calendarul si busola. Lungimea umbrei aruncate de un betisor infipt in pamant a fost probabil primul ceasornic solar. Unele monumente din epoca pietrei sunt in mod direct legate de observatii astronomice surprinzator de precise. Monumentul de la Stonehenge (Anglia) este orientat in functie de echinoctii si solstitii, ceea ce duce la efecte optice impresionante la datele respective.

Imaginile mitice, deosebite de la o semintie la alta, se bazau fireste pe aparente, pe ceea ce parea omului ca fiind "de la sine inteles". Pamantul era de aceea conceput imobil in centrul Universului si toate astrele ca rotindu-se in jurul sau - asa cum rezulta din experienta imediata. Privit de la suprafata sa, Pamantul parea un camp intins si plat, marginit de hotarele orizontului. Ia r deasupra sa, omul zarea o bolta, pe care se plimba astrii mai mare sau mai mici, ce par sa dea ocol Pamantului. Si atat Pamantul, cat si cerul erau socotite ca "stau" pe ceva, ca sa nu se "prabuseasca". Omul considera lumea si toate fenomenele observabile asa cum ii erau date de perceptiile senzoriale nemijlocite. Pe de alta parte, cerul era conceput ca fiind cu totul diferit de Pamant, un presupus "lacas al zeilor" spre deosebire de lacasul terestru al "oamenilor muritori". Cele mai cunoscute mituri ale antichitatii vedeau Pamantul marginit de niste munti care reprezentau suport pentru bolta cereasca si o impiedicau sa "cada" pe Pamant (la egipteni, mayasi). Un alt mit infatisa Pamantul ca o insula uriasa sprijinita pe spatele a trei balene uriase, plutind pe un ocean imens.

Marile imperii sclavagiste ale antichitatii au inceput observatiile astronomice sistematice asupra pozitiilor si miscarii astrilor, din doua scopuri fundamental diferite: pe de o parte pentru a servi unor scopuri practice (de exemplu pentru precizarea calendarului sau pentru prevederea perioadelor de revarsare anuala a unor fluvii, vitala pentru agricultura unor tari), iar pe de alta parte pentru a se "prooroci" viitorul pe baza pozitiilor relative ale astrilor, presupusi a reflecta vointa supranaturala a zeilor. Astfel, astronomia si astrologia au convietuit multa vreme laolalta. Secole mai tarziu, Johannes Kepler avea sa scrie: "Astrologia este fiica neroada a astronomiei".

Contributii ale marilor astronomi greci ai antichitatii

Progresul hotarator al astronomiei antice a fost determinat de astronomia greaca. Conditiile materiale specifice ale civilizatiei grecesti - agricultura intensa, navigatia ampla, coastele maritime foarte intinse, favorizand comertul, contactul cu numeroase tari - au contribuit la dezvoltarea unei civilizatii si culturi stralucite, in care s-au pus treptat si s-a incercat rezolvarea marilor probleme ale cunoasterii.

Thales din Milet (624-548 i.e.n.) - primul mare astronom grec, a sustinut ca Pamantul este un disc plat care pluteste pe apa. A determinat inegalitatea anotimpurilor si a prevazut o eclipsa de Soare. Pitagora (581-500 i.e.n.) - cel dintai care a sustinut ca Pamantul este o sfera ce pluteste liber in spatiu, ideea sfericitatii impunandu-se in Grecia cateva decade mai tarziu. Intreg Universul e conceput ca o sfera, de aici pornind teoria sferelor si a miscarilor perfect circulare ale planetelor. Parmenide din Eleea - Lumina Lunii este imprumutata de la Soare. Heraclit din Efes (540 - 470 i.e.n.) - "Lumea este pe deplin unitara, n-a fost creata de nimeni dintre zei si de nimeni dintre oameni ci a fost, este si va fi un foc vesnic viu, care se aprinde si se stinge dupa anumite legi". Anaxagora din Clazomene (500-429 i.e.n.) - concepe Soarele ca un glob incandescent, explica in mod corect fazele Lunii, cat si eclipsele de Soare si de Luna. Proclama ideea fortei centrifuge care este responsabila pentru faptul ca nici un astru nu se prabuseste pe Pamant. Filolaus din Tarent (450-400 i.e.n.) - detroneaza Pamantul din pozitia centrala a Universului, aceasta pozitie privilegiata fiind atribuita unui foc central, dar nu Soarele. Eratostene din Alexandria (276-194 i.e.n.) - masoara aproximativ circumferinta planetei noastre. Eudoxus din Knidos (408-355 i.e.n.) - concepe un model de 27 de sfere pentru a explica miscarile planetelor si Lunii in jurul Pamantului. Ulterior, marii ganditori ai antichitatii sporesc numarul de sfere, complicand intregul sistem. Aristotel (384-322 i.e.n.) - concepe sistemul de planete folosind 55 de sfere imaginare. Aduce probe valide in favoarea sfericitatii Pamantului. A sustinut, de asemenea, geocentrismul si imobilitatea Pamantului, ca si ideea de perfectiune si eternitate a corpurilor ceresti, cunoscuta ca "armonia miscarilor perfecte". Heraclid din Pont (388-355 i.e.n.) - autorii antichitatii spun despre el: "el face ca Pamantul sa se roteasca in jurul sau insusi in decursul unei zile, in timp ce cerul este in repaus. El misca Pamantul ca o sfarleaza, de la Vest la Est, in jurul propriului sau centru; el face ca Venus sa se roteasca in jurul Soarelui si nu al Pamantului; el face ca ecliptica sa fie descrisa de catre Pamant, iar Soarele dobandeste rolul unei stele fixe." Este in mod clar o idee heliocentrica, precursoare lui Nicolaus Copernicus. Aristarh din Samos (320-250) - elaboreaza schema primului sistem heliocentric planetar cunoscut. A fost primul care a incercat sa determine prin observatii marimea si distanta Soarleui si a Lunii. Hipparh din Niceea (190-125) - cel mai mare astronom al antichitatii, a reusit sa prevada pozitiile viitoare ale planetelor, folosind un sistem geocentric. Ordinea componentelor sistemului planetar devine astfel (de la centru): Pamant - Luna - Mercur - Venus - Soarele - Marte - Jupiter - Saturn - stelele.Ordinea a fost determinata dupa urmatoarea lege: cu cat o planeta are o perioada de revolutie mai indelungata, cu atat este vorba de o planeta mai indepartata. Claudiu Ptolemeu (90 - 160 e.n.) - dezvolta modelul lui Hipparh care va domina astronomia timp de 14 secole, pana la Copernic. Observa, de asememenea, refractia luminii stelelor in atmosfera. Explica in mod perfect logic teoria geocentrica, care din punct de vedere matematic, nu este cu nimic absurda.


Bilant al astronomiei antice

Se face diferentierea intre stele si planete. Forma Pamantului se precizeaza pana la urma ca fiind sferica si Terra ajunge sa fie privita ca un corp ceresc, considerat in general a ocupa o pozitie centrala. Masurarea dimensiunilor Terrei si a primelor distante cosmice da unele notiuni despre scara de marime a Universului (mentionez ca departarea Lunii de Terra si circumferinta Pamantului sunt singurele masuratori sigur determinate la acea vreme). Soarele, Luna si planetele constituie un sistem, considerat in mare parte geocentric, a carui limita nu trece de orbita celei mai indepartate planete vazute cu ochiul liber, Saturn. Celelalte stele sunt considerate a fi fixe pe o sfera care inglobeaza sistemul geocentric. Apar primele idei heliocentrice, prevestind marea revolutie copernicana de mai tarziu. Progresele astronomiei au fost infranate cu inversunare de conceptia religioasa.

Astfel era vazuta imaginea Universului la sfarsitul antichitatii.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 29 Jan 2004, 12:07 PM

Mesaj #3


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Rasturnarea in conceptia despre sistemul solar

La inceputul Evului Mediu, Europa a facut intr-un sens un pas inapoi, ascensiunea crestinismului corespunzand cu tentativa fanatica de a zdrobi orice rival al credintei. Manuscrisele stiintifice erau arse, dogmele Bibliei fiind ridicate la rangul de legi stiintifice. In ansamblu astronomia a decazut, numarul observatoarelor s-a redus considerabil, gandirea stiintifica a stagnat.

Dar firul intrerupt astfel a fost continuat si reinnodat in mod neasteptat prin intermediul unor civilizatii din afara Europei: China – observatiile astronomice au fost atat de precis consemnate, incat astronomia moderna le-a folosit pt datarea unor fenomene si stabilirea periodicitatii altora. India – observatii astronomice intense, dezvoltarea calculelor matematice, punerea la indoiala a geocentrismului ptolemeic. Lumea araba – principala pastratoare a progresului stiintific, mostenirea astronomica greaca. Dezvoltarea astronomiei nu constituia un lux, ci o necesitate. Un calif este raspunzator pt arderea vestitei Biblioteci din Alexandria in 691, interpretand abuziv pasaje din Coran. Arabii au conceput o masiva “vanatoare” de manuscrise grecesti. Arabii nu doar au pastrat documente grecesti, dar au adus imbunatatiri.


Dezvoltarea navigatiei, si deci a astronomiei nautice, necesitatile cartografice, cerinta de a preciza calendarul (de care avea nevoie chiar Biserica pt precizarea sarbatorilor religioase) cereau o studiere cat mai exacta a lumii si in prmul rand un progres simtitor al astronomiei. De aceea, europenii au inceput sa studieze cartile arabe, care contineau in mare masura tocmai cunostintele pe care ei, mai inainte le repudiasera din fanatism. Observatiile stiintifice riguroase se acumulau iar viziunile ptolemeice si aristotelice decadeau. Biserica vedea cum incet, incet, pozitia ii era zdruncinata. Pentru a preintampina nenorocirea de a fi detronata din putere, Biserica s-a folosit de forta brutala a Inchizitiei. Arderile pe rug erau din ce in ce mai numeroase in incercarea disperata de a starpi paganismul.


Inevitabilul s-a produs: Opera nemuritoare a lui Nicolaus Copernicus , “De revolutionibus orbium celestium” (1543) a fost terminata in ultimul an de viata al marelui astronom polon, care a avut inspiratia de a o dedica Papei pe patul de moarte. Opera, scrisa intr-un limbaj inaccesibil oamenilor de rand, rastoarna din temelii conceptia geocentrica, in ciuda opozitiei Bisericii, care se va incapatana sa o recunoasca drept eretica.

Cateva date generale despre viata lui Copernic:

Nasterea: 19 feb. 1473 la Torun, nordul Poloniei Parinti: Nicolai si Barbara Frati: Andrei, Ecaterina, Barbara -tatal este negustor instarit -mama este fiica unui patrician torunian -Torun 1483  molima  moare tatal lui Nicolai  fratele mamei, Lukasz Watzenrode, ii ia in grija pe nepoti. -Nicolai studiaza la Universitatea din Cracovia (la 19 ani, 1491), capitala Poloniei la acea vreme.Universitatea din Cracovia se numeste Collegium Maius.Prof. astronomie: Wojciech din Brudzew. -Watzenrode –om invatat, aspru si rece, ii trimite pe Nicolai si Andrei sa aprofundeze studiile la Bologna. -1495 –fratii Copernic pleaca la Universitatea din Bologna. -1496 –Nicolai devine canonic varmian, foarte instarit -aprilie 1500 –pleaca la Roma, unde preda ca profesor de matematica (la 27 ani).In Roma se adunasera 200.000 de credinciosi; anul jubiliar al crestinatatii; totodata, papa Alexandru al VI-lea vindea titluri de cardinal celor mai bogati candidati, iar fiul sau teroriza orasul prin crime zilnice; in Roma –desfrau, crime -jumatatea lui 1501 –Andrei si Nicolai se intorc la Frombork (Polonia), apoi cer permisiunea consiliului episcopal de a-si continua studiile in Italia -cei doi pleaca in Italia in septembrie; Copernic studiaza medicina la Universitatea din Padova timp de 2 ani -1503 –Universitatea din Ferrara –sustine examenul de doctor pe care il trece -1504 –Nicolai se intoarce in Polonia, este medicul de curte al episcopului Watzenrode, unchiul sau. Petrece ani buni la curtea unchiului sau, curtea Lidzbark-Warminski. -1507 –Copernic scrie „Comentariu despre ipotezele miscarii corpurilor ceresti”, lucrare care nu a fost niciodata tiparita, dar care cuprindea 7 axiome care revolutionau intreaga astronomie din temelii. Prima axioma –nu exista un centru unic pentru toate orbitele si sferele ceresti Axioma a doua –centrul Pamantului nu este centrul Universului, ci numai centrul sau de gravitate si centrul orbitei lunare Axioma a treia –toate sferele se invartesc in jurul Soarelui, ca centru; Soarele este centrul Universului Axioma a patra –distanta de la Pamant la Soare este neinsemnata in raport cu distanta pana la sfera stelelor imobile Axioma a cincea –ceea ce vedem ca miscare pe bolta cereasca este rezultatul miscarii Pamantului.Pamantul, impreuna cu atmosfera ce-l inconjoara, se invarteste, o data in timp de 24 de ore, in jurul sau.In acest timp, ambii poli pastreaza o pozitie neschimbata fata de bolta cereasca imobila Axioma a sasea –ceea ce ne apare ca miscare a Soarelui printre stele nu este o urmare a deplasarii sale reale, ci a miscarii Pamantului, impreuna cu care noi ne invartim in jurul Soarelui, ca orice planeta. Axioma a saptea –miscarile planetelor, in sens direct si in sens invers, pe care le vedem, nu provin din miscarea lui proprie, ci din cauza miscarii Pamantului. Asadar, atat miscarea Soarelui, cat si miscarile aparente ale planetelor ratacitoare printre stele se pot explica pornind de la ipoteza ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui. -29 martie 1512 –moare unchiul Watzenrode.Nicolai se muta definitiv la Frombork.Copernic a trait la catedrala din Frombork, unde avea cel putin un observator. El a scris: „Astronomia este stiinta cea mai demna pentru un om liber.” Astronomul danez Tycho-Brahe vorbeste despre Copernic: „Pe Pamant nu se naste un asemenea om, decat o data la multe secole. El a fost in stare sa opreasca Soarele din cursa sa in jurul cerului, si sa puna in miscare Pamantul imobil. El a facut Luna sa se roteasca in jurul Pamantului si a transformat aspectul Universului ! Iata ce a indraznit Copernic cu aceste bete mici, legate asa de simplu.El a dat legi Olimpului intreg.El a facut ceea ce nu i-a fost permis niciunui muritor de la inceputul lumii. Ce este oare superior geniului? Altadata, gigantii voind sa patrunda in ceruri, ingramadeau muntii si-i asezau unii peste altii.Totusi, puternici prin fortele lor, slabi prin spirit, nu au putut patrunde in sferele ceresti. El, increzator in puterea geniului si neavand alte forte in afata acestor bucati de scandura, invatatul polonez a trecut dincolo de piscurile Olimpului. Amintirile ce lasa un asemenea om sunt vesnice, chiar daca ele sunt din lemn. Aurul ar invidia valoarea lor daca ar putea aprecia.”

Copernic folosea ca instrumente rigla paralactica si triquedrumul. -Copernic s-a dovedit a fi si un mare patriot, aparand interesele polonezilor si participand activ la actiunea de introducere a unei monede noi in Polonia, precum si la lupta impotriva Cavalerilor Teutoni, care pradau tara.Copernic organizeaza apararea orasului Olsztyn impotriva Ordinului, avand succes. -1521, pacea de 4 ani intre Ordin si Varma -10 aprilie1525, Albrecht, conducatorul Teutonilor, se pleaca in fata regelui polonez. Copernic a participat intens la lupta vs. Cavalerilor teutoni. -Anna Szyling a trait cu Nicolai pana in 1539, cand a fost alungata de Jan Dantiscus, un vechi „prieten” al astronomului. Nicolai a fost afectat de plecarea Annei, lucru care a contribuit la rapunerea sa in 1543. -Georgius Joachimus Rheticus, prietenul cel mai bun al lui Copernic la sfarsitul vietii astronomului, il determina pe acesta sa scrie o carte despre descoperirea sa. -cartea lui Nicolai Copernic: „De revolutionibus”, pe care nu a apucat sa o vada tiparita. -24 mai 1543 –Copernic moare de congestie cerebrala si paralizie. Andreas Osiander a scris o introducere falsa la aceasta carte. -dupa moartea astronomului, o serie de intelectuali au contrazis descoperirea lui Copernic, criticandu-i dur opera, dar si pe astronom insusi. -Galileo Galilei (1564-1642) a indurat suferinte aspre pentru ca a cercetat, a crezut si a spus mai departe aceeasi idee heliocentrica a lui Copernic.

1616: „De revolutionibus” a fost trecuta in INDEXUL cartilor interzise.





Mari astronomi medievali si moderni (precizare: numarul acestora este fabulos de mare, mi-am permis a face cinste doar catorva dintre ei, dar si unor martiri): Alfons al X-lea (secXIII): „Daca, cand a creat Lumea, Dumnezeu mi-ar fi facut cinstea de a-mi cere sfatul, multe lucruri ar fi fost create mai bine si, mai ales, mai smplu.”

Giordano Bruno (1548-1600) “Exista nenumarati sori. Nenumarate Pamanturi se rotesc in jurul lor.Este cu neputinta ca o minte rationala si cat de cat isteata sa poate sa-si inchipuie ca lumile infinite, care se arata a fi atat de minunate, ar fi lipsite de fapturi asemanatoare si chiar mai bune decat noi.” „Pe mine ma puteti arde, dar adevarul spuselor mele nu-l puteti nimici!” (cuvinte rostite pe rug adresate Inchizitiei)

Johann Kepler (1571-1630) („legiuitorul cerului”) - este cel care a presupus ca intre orbitele lui Marte si Jupiter mai exista o planeta, doua secole mai tarziu descoperindu-se pe acea orbita indicata de el, Centura Asteroizilor. Cele 3 legi ale lui Kepler - orbitele nu parcurg orbite circulare, ci eliptice, cu Soarele intr-unul din focare. - vitezele planetelor pe orbite sunt variate si nu uniforme: „Suprafetele descrise de raza vectoare a planetei sunt proportionale cu timpul scus pentru a le descrie.” - „Patratele perioadelor de revolutie ale planetelor in jurul Soarelui sunt direct proportionale cu cuburile distantelor medii de la planete la Soare.”

Tycho Brahe (1546-1601) A facut observatii exceptionale, de o precizie epocala pt acea vreme si a cules date pretioase, pe care insa discipolul sau, Kepler, le-a valorificat. - descopera ca misterioasele comete nu se gasesc in atmosfera Pamantului, asa cum se credea ca sunt fenomene meteorologice, ci sunt mult dincolo de orbita lunara.

Galileo Galilei (1564-1642) Construieste prima luneta. Descopera : -cei 4 mari sateliti ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganimede, Callisto. - inelele neobisnuite ale lui Saturn - fazele planetei Venus - petele solare - muntii de pe suprafata Lunii, etc. (ganditi-va numai cate putea descoperi un om cu geniul lui Galilei si cu prima luneta din lume).


Isaak Newton (1643 – 1727)

Legea atractiei universale: „Forta de atractie dintre doua corpuri este proportionala cu produsul maselor care se atrag si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele.”

Sec XVII – construirea celor trei mari observatoare astronomice de la Paris, Berlin, Greenwich.

Cand Napoleon Bonaparte l-a intrebat pe astronomul Laplace in ce mod intervine vointa divina in procesele ceresti, acesta a raspuns: „Sire, nu am avut nevoie de aceasta ipoteza.”

Romer – 1704 – determina viteza luminii: aprox 300.000 km/s

Christiaan Huygens – 1670 – inventarea ceasornicului cu pendul regulator. Pozitia astrilor putea fi determinata cu o precizie de pana la o secunda de arc !

G.D.Cassini (1625-1712) – face cea mai buna aproximare la acea vreme a distantei Pamant – Soare: 140 milioane km. (distanta reala: 149.600.000 km), ceea ce avea sa insemne UNITATEA ASTRONOMICA. (U.A.).

Edmund Halley (1656-1742) A descoperit periodicitatea cometei care ii poarta numele: cometa Halley (cu o periodicitate de aprox 70 de ani). Ultima data cometa Halley a trecut pe langa Soare in anul 1986.

William Herschel (1738 – 1822) („parintele astronomiei stelare) 13 martie 1781 – descopera planeta Uranus 1783 – stabileste ca sistemul solar se deplaseaza - intemeietorul astronomiei stelelor duble fizice - el si sora lui confectioneaza cele mai perfectionate telescoape din toate timpurile.

Jean Joseph Leverrier 1846 – descopera planeta Neptun

Clyde Tombaugh 1930 – descopera planeta Pluton


Asaph Hall 1877 – descopera cei doi sateliti ai lui Marte


Bilant al progresului astronomic in preajma secolului XIX

Imaginea lumii a ajuns sa cuprinda un sistem solar in conformitate cu realitatea sa fizica, avand Soarele, care se roteste in jurul propriei axe, in centrul sistemului planetar, alcatuit din 9 planete, dintre care unele sunt si ele centri in jurul carora graviteaza sateliti naturali. Printre membrii acestei familii de astrii si planete se numara acum cometele, asteroizii, curentii meteorici si se nasc primele idei despre spatiul interplanetar. Au fost stabilite date sigure despre dimensiunile diferitelor corpuri ceresti. Miscarile planetelor si legile care le guverneaza sunt in ansamblu cunoscute.

Mai raman destule enigme: emisfera nevazuta a Lunii (Luna se roteste cu aceeasi fata spre Pamant, durata ei de revolutie este egala cu durata de rotatie proprie si cele doua rotatii au acelasi sens); suprafetele si atmosferele planetare; Soarele prezinta probleme neclarificate; existenta vietii in Univers se considera certa, dar nesigura in ce priveste localizarea ei.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Promo Contextual 29 Jan 2004, 12:07 PM Mesaj #


ContextuALL








gio19ro
 3 Feb 2004, 12:35 AM

Mesaj #4


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


Cu ceva ore in urma telescopul Hubble a descoperit ceea ce ar putea fi oxigen si carbon in atmosfera unei planete indepartate.


ypsilonalpha
 3 Feb 2004, 01:40 AM

Mesaj #5


Cel Mai Bun Moderator :: Premiul 'ARTA de a conversa'


Grup: Moderator Global Mesaje: 2.552 Inscris: 3 March 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 7


Dintre toti astronomii enumerati mai sus cel pe care l-am "indragit" cel mai mult a fost ilustrul necunoscut Ole Romer, cel care stabilea primul o valoare apropiata de realitate pentru viteza luminii (cca. 325.000 km/sec, daca nu ma insel), si asta intr-o vreme (inceputul sec. XVIII) in care daca intrebai un om oarecare "Cam care crezi ca ar putea fi viteza luminii?", capatai un raspuns de genul "Ce naiba e aia viteza luminii?", asta in cazul fericit in care respectivul nu te lua cu huo ...



This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!


SORIN
 3 Feb 2004, 07:37 PM

Mesaj #6


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.325 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41


Ypsi...doar 30000 km./sec. dar ce mai conteaza

Sorin.



When you have to shoot, shoot, don't talk.

Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii.


Marcus
 4 Feb 2004, 01:16 PM

Mesaj #7


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Nu 30.000 ! Sunt 300.000 km/s! De fapt sunt vreo 297.000... si ceva Nu-i ase?



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


ypsilonalpha
 4 Feb 2004, 07:40 PM

Mesaj #8


Cel Mai Bun Moderator :: Premiul 'ARTA de a conversa'


Grup: Moderator Global Mesaje: 2.552 Inscris: 3 March 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 7


Ceea ce voiam sa zic era ca Ole Romer a estimat o viteza de 325.000 km/sec., in timp ce viteza corecta este desigur cea de 300.000 de km/sec. (de fapt 299.000 si un pic ).



This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!


SORIN
 4 Feb 2004, 09:10 PM

Mesaj #9


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.325 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41


QUOTE (3,1415926535 @ Feb 4 2004, 12:16 PM) Nu 30.000 ! Sunt 300.000 km/s! De fapt sunt vreo 297.000... si ceva Nu-i ase?

Ai dreptate Ultima data cand am zburat cu asa viteza m-a apucat durerea de cap, asa ca am uitat un 0

Sa va spun adevarul??? Cea mai tare viteza atinsa de mine a fost doua sute saizeci si ceva de km./ora, asa ca nu ma mai bag la discutii de 3, 30, 300, 3000, 30000 sau 300000...si ina pe secunda

Unghiul de vedere sa restrans la ceva 20 de grade ( parca vezi doar un tunel in fata ) asa ca nu pot sa-mi explic ce s-ar intampla la vitezele amintite de dv.

Sorin.



When you have to shoot, shoot, don't talk.

Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii.


Marcus
 7 Feb 2004, 07:11 PM

Mesaj #10


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Cred ca la viteze apropiate de cea a luminii se intampla multe lucruri cel putin interesante... printre ele, in legatura cu unghiul de vedere de care spuneai Sorin, e probabil sa-si faca aparitia faimoasele "gauri de vierme", adevarate tunele in spatiu si timp, sau asa cum le numesc astronomii: porti stelare.


Ecuatia relativitatii sugereaza ca o pereche de gauri negre ar putea fi "legate" între ele de tuneluri ce fac o scurtatura prin timp si spatiu. Aceste tuneluri se numesc "gauri de vierme". Cele doua gauri negre (gurile tunelului) pot fi oriunde în timp si spatiu si sa fie oricum conectate prin tuneluri. Astfel o gura poate fi în prezent iar cealalta este în acelasi loc acum o mie de ani. De acea un obiect ar putea intra în prezent si ar putea iesii acum o mie de ani.

O problema (în afara de faptul ca e greu de fabricat sau de gasit gauri de vierme) este faptul ca gravitatia are tendinta sa "închida" aceste gauri de vierme (ca si gura unui tunel ce colapseaza). Ar fi totusi posibil sa se mentina gaura deschisa introducând în ea materie din exterior, materie ce se presupune ca ar exista dar nu a fost înca descoperita (materie neagra). Gaurile negre exista cu certitudine ,variind de la obiecte în galaxia noastra (Calea Lactee) cu mase doar de câteva ori mai mari ca a Soarelui pâna la obiecte cu mase de milionane de ori mai mari decât a Soarelui în centrele galaxiilor si în quasare.

Chiar daca aceste speculatii nu furnizeaza metode practice de construire a masinilor timpului, fizicienii continua studiul lor deoarece exista posibilitatea ca tot universul sa fie brazdat de gauri de vierme microscopice cu "gurile " mai mici ca un proton. Astfel de gauri de vierme ar putea explica de ce legile fizicii sunt aceleasi oriunde în univers, de ce, de exemplu ,un electron pe Pamânt are aceiasi sarcina si masa ca unul aflat într-o galaxie îndepartata. S-au facut serioase speculatii cum ca prin aceste mici gauri de vierme se "scurge" informatie ce mentine legile fizicii constante dintr-un punct în altul si dintr-un timp în altul.


Speculatii, speculatii...



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 11 Feb 2004, 01:15 PM

Mesaj #11


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Cateva notiuni elementare despre comete


Din cand in cand pe bolta cerului apar pe neasteptate corpuri ceresti cu „cozi” lungi. Aceste corpuri, numite comete, isi schimba in continuu marimea, forma, si la prima vedere, miscarea lor nu se supune nici unei legi. Treptat, ele dispar de pe bolta cereasca dupa cum au si aparut, in chip misterios. Chinezii antici le considerau „curieri ceresti ce intretin legatura intre provinciile cerului”. Astronomii sustin ca la periferia sistemului solar exista un „nor” de comete –Norul Oort, dupa numele savantului care a emis ipoteza. Numarul cometelor este estimat la 100 miliarde- 1milion de miliarde, „cati pesti in ocean”. Cometele au mase foarte mici in comparatie cu masele planetelor. Sub actiunea astrilor din vecinatatea Soarelui, aceste bucati de materie isi perturbeaza orbita. Intrand in sfera de actiunea a Soarelui, ele pornesc spre astrul zilei, insa miscarea lor este puternic influentata de fortele de gravitatie a planetelor mari, care pot sa le accelereze miscarea, dar si sa le-o franeze. O accelerare puternica poate sa le „impinga”, dupa trecera prin periheliu, pe o orbita hiperbolica si atunci ele vor parasi sistemul solar, pe cand o franare poate sa le plaseze pe o orbita eliptica. Sunt cazuri in care cometele cad pe planetele mari, unul fiind cel inregistrat de astronomi in 1994 pe Jupiter, care a fost lovit de cometa Shoemaker-Levy. Distrugerea pe Terra a unui mare numar de specii de vietati, acum 13 milioane de ani, precum si disparitia dinozaurilor, acum 65 milioane de ani, au fost puse tot pe seama cometelor. O data la 28 milioane de ani, zic savantii, ceva tulbura puternic viata tihnita a Norului Oort, si atunci o multime de comete „isi iau lumea in cap” si pornesc spre Soare. Cometele, numite si cameleoni ceresti, sunt vestit prin faimoasele lor cozi care isi schimba marimea si culoarea. Partea principala a unei comete este nucleul –un conglomerat inghetat de H2O, NH3, CO2 si de substante solidificate. El este inconjurat de o sfera de pulbere si gaze numita coama, nucleul si coama alcatuind coama cometei. Spre deosebire de Luna, asteroizi si planete, cometele lumineaza nu numai cu lumina solara reflectata, ci si cu lumina proprie. Cometele „isi cresc cozile” ca soparlele. Cozile cometelor sunt indreptate in sens opus Soarelui. Deci, atunci cand o cometa se apropie de Soare, ea isi „taraste” coada, iar cand se indeparteaza de Soare, coada se afla inaintea ei. Fenomenul se datoreaza presiunii vantului solar. La apropierea cometei de Soare, sub actiunea razelor arzatoare ale acestuia, in partea luminata a nucleului are loc o vaporizare lenta. Jeturi de substanta cometara in forma de vapori si gaze tisnesc in sus ca apa dintr-un havuz, ca apoi sa ramana prada jocului dintre fortele de atractie gravitationala ale Soarelui si cele de respingere ale vantului solar.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 12 Feb 2004, 05:26 PM

Mesaj #12


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Si aici un link referitor la comete:

http://www.universe.go.ro/comete.html

Acest topic a fost editat de 3,1415926535: 12 Feb 2004, 05:28 PM



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 13 Feb 2004, 05:59 PM

Mesaj #13


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995



Stele neutronice si gauri negre


Steaua neutronica este constituita din gaz neutronic degenerat, are o masa cuprinsa intre 1,44 Ms (mase solare) si 2,5 Ms si o raza foarte mica, de 10-60 km. Materia stelei neutronice in formare este atat de puternic comprimata incat electronii sunt „ticsiti” in protoni, ei suportand impreuna un proces de transformare in neutroni. In urma acestui proces de neutronizare, steaua va fi alcatuita numai din neutroni, de unde si denumirea ei. Steaua neutronica se caracterizeaza printr-o densitate enorma a substantei, de 1 miliard de miliarde kg/m cub. Un volum de materie neutronica de marimea unei gamalii de chibrit cantareste cat un cub cu latura de 1 km umplut cu apa. Daca un om ar pasi pe o asemenea stea, fortele ei gravitationale l-ar strivi intr-o clipa; „urma” sa pe suprafata stelei ar avea grosimea unei amprente lasate de o ştampila pe o hartie. Stelele neutronice nu sunt altceva decat cunoscutii pulsari –corpuri ceresti ce emit unde radio sub forma de impulsuri periodice de foarte scurat durata, de 0,01-10 s. Nebuloasa Crab cu pulsarul din centrul ei este o ramasita a supernovei din anul 1054. Mecanismul de emitere a radiatiilor de catre un pulsar este asemanator cu cel al farurilor. Steaua neutronica, caracterizata printr-un camp magnetic uniform, emite torente de unde electromagnetice numai in directia polilor magnetici. Axa acestora nu coincide insa cu axa de rotatie a astrului, de aceea torentele de unde electromagnetice pornite de la steaua neutronica ce se roteste in jurul axei proprii (asemenea unui suvoi de apa dintr-un furtun rotitor) „scalda” Pamantul numai in momentul cand axa magnetica a stelei este indreptata spre Terra. Intr-o galaxie, o stea trece prin agonia de stea neutronica aproximativ o data la 10 ani.


Daca insa masa stelei neutronice este mai mare de 2,5 Ms, atunci contractia nu mai poate fi oprita: se produce o „prabusire” gravitationala, in urma careia ia nastere o gaura neagra –un obiect ceresc foarte compact, caracterizat printr-o raza gravitationala foarte mica. Aceasta din urma determina hotarul care separa gaura neagra de restul Universului, hotar ce poate fi trecut doar intr-o singura directia, spre interior. Aceasta zona, caracterizata printr-o densitate a materiei infinit de mare, este „un gol in spatiu si in timp”. Spatiul si timpul gaurii negre se „inchid in sine”, din aceasta inclestare de moarte a materiei nu poate scapa nici o particica de materie, nici o raza de lumina , din care cauza nu se poate obtine nici o informatie directa despre acest ciudat corp ceresc. Campul gravitational excesiv de puternic al gaurii negre o face sa se comporte ca un gigant aspirator cosmic, invizibil, care absoarbe tot ce se afla in jur. Particulele ratacitoare din spatiul cosmic, nimerind in raza ei de actiune, sunt inghitite ca intr-o bezna. Accelerandu-se puternic in caderea lor in abisul cosmic , particulele incarcate izbutesc sa emita totusi un ultim „strigat de disperare” –o radiatie Roentgen, efect ce marcheaza existenta gaurilor negre. Asemenea surse de radiatie au fost depistate in mai multe regiuni ale cerului.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


gio19ro
 16 Feb 2004, 01:31 AM

Mesaj #14


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


QUOTE (SORIN @ Feb 4 2004, 08:10 PM) nu pot sa-mi explic ce s-ar intampla la vitezele amintite de dv.

La astfel de viteze are loc o deformare a spatiului si timpului. Acestea doua pe care noi le credem ca fiind ceva implacabil sunt expresia unor forte energetice.


Marcus
 5 Mar 2004, 07:15 PM

Mesaj #15


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


O povestioara despre gravitatie

Sa ne imaginam ca ne imbarcam pe o nava spatiala si plecam intr-o scurta calatorie in cosmos. In timpul absentei, ceva bizar se intampla cu Pamantul. El este comprimat la jumatate din marimea sa initiala. Masa sa este aceeasi ca inainte, dar mai dens impachetata. Apropiindu-ne de Pamant pe drumul de intoarcere ajungem in locul de unde se gasea suprafata Pamantului inainte de plecare si constatam ca suntem tot in spatiu si ca mai avem de parcurs o anumita distanta pana sa atingem noua suprafata, aflata acum considerabil mai spre interior. Sa presupunem ca zabovim nostalgici in locul unde se gasea vechea suprafata. Ce atractie gravitationala simtim acolo? Surprinzator, este aceeasi ca pe suprafata Pamantului inainte de producerea comprimarii. Ne simtim avand aceeasi greutate ca inaintea plecarii in vacanta. Luna, aflata dincolo de noi, continua sa orbiteze ca si pana atunci. Pe de alta parte, cand atingem noua suprafata, gravitatia acolo este de patru ori mai puternica decat era pe suprafata veche a Pamantului, inaintea comprimarii. Ne simtim cu siguranta mai grei pe noua suprafata.

Comentarii

In descrierea lui Newton despre gravitatie, fiecare corp din Univers este atras de toate celelalte corpuri. Cu cat corpurile sunt mai masive si mai apripiate intre ele, cu atat atractia este mai puternica. Rezulta ca orice modificare a masei Pamantului sau Lunii ar duce la modificarea atractiei gravitationale dintre ele. Daca am indeparta Luna la de doua ori distanta ei actuala de Pamant, atractia gravitationala dintre Pamant si Luna ar avea doar un sfert din valoarea sa curenta. Toate acestea sunt rezumate in legea atractiei universale: forta gravitationala dintre doua corpuri este direct proportionala cu produsul maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Dimensiunea deci nu are importanta.

Revenind la povestioara, se nasc cateva intrebari: De ce la revenirea din calatorie, cand ne-am oprit in preajma locului unde se gasea suprafata Pamantului odinioara, am resimtit aceeasi forta a gravitatiei ca si cea dinaintea plecarii? De ce isi pastreaza Luna aceeasi orbita, in pofida schimbarilor dramatice ale dimensiunilor Pamantului, raspunzand in mod evident aceleiasi atractii gravitationale ca si mai inainte?

In povestea noastra nu s-a produs vreo schimbare de masa, nici a Pamantului, nici a Lunii si nici a noastra (presupunand ca trupul n-a pierdut si nici n-a castigat in greutate in timpul vacantei). Tot potrivit teoriei lui Newton, orice modificare a distantei dintre Pamant si noi ar modifica marimea atractiei gravitationale. Cand vorbim de distanta in legile lui Newton, importanta este distanta dintre centrele de greutate ale corpurilor in cauza, nu distanta dintre suprafetele lor. Cand Pamantul a fost comprimat, desi suprafata sa s-a indepartat de locul unde eram obisnuiti sa o gasim, nu acelasi lucru s-a intamplat cu centrul sau. Daca admitem acest lucru, putem intelege si de ce, in poveste, orbita Lunii nu se modifica o data cu contractia Pamantului. Masa Pamantului si masa Lunii nu se schimba, cum nu se schimba nici centrele lor de greutate.

Ce trebuie sa retinem

Indiferent de cat de mult ar fi contractat Pamantul, atat timp cat masa lui ramane aceeasi, forta sa gravitationala la o distanta corespunzatoare razei initiale (unde se gasea suprafata anterior contractiei) nu se modifica.

Daca tinem seama de caracteristicile gaurilor negre (vezi postarile anterioare), vom intelege ca o gaura neagra nu sta acolo absorbind intregul cosmos ca un imens aspirator. La o distanta suficient de mare, gaura neagra este inofensiva. Trebuie sa intelegem clar un lucru, si anume ca pt a avea o gara neagra, materia trebuie sa aiba o masa foarte mare nu doar centrata, ci concentrata intr-un spatiu mult restrans.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 6 Mar 2004, 10:59 AM

Mesaj #16


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Si daca tot vorbim despre gravitatie, mi-am amintit ca ar mai fi ceva interesant de spus. Legile lui Newton, desi aplicabile in mecanica clasica, dispun totusi de niste lipsuri suparatoare. Albert Einstein e cel care s-a ocupat de aceste lipsuri si pe care le-a "slefuit" prin a sa teorie a relativitatii. Cand Einstein a raportat forta gravitationala la mecanica relativista, si-a dat seama de urmatorul fapt. Il voi ilustra prin exemplul urmator:

Lumina Soarelui ajunge la Pamant in aproximativ 8 minute (timp=distanta/viteza Distanta Pamant-Soare=149.600.000 km iar viteza luminii in vid=300.000 km/s). Sa presupunem ca am "misca" Soarele din loc si l-am indeparta de planeta noastra. Se modifica distanta dintrele centrele de greutate Pamant-Soare (mai exact creste distanta) deci se va modifica si forta de atractie gravitationala. Pana aici nimic nou. Dar Einstein a observat (nu stiu cum) ca din momentul in care am "indepartat" Soarele, forta de atractie Soare-Pamant a ramas totusi la aceeasi valoare (desi a crescut distanta) vreme de 8 minute. In acel interval de 8 minute scurse de la "miscarea" Soarelui, Pamantul nu a fost "instiintat" de miscarea Soarelui si el a crezut ca Soarele se afla in acelasi loc ca intotdeauna. Asa se explica faptul ca forta de atractie nu s-a modificat. Dupa cele 8 minute, Pamantul a primit informatia ca Soarele a fost "indepartat" , drept urmare, forta de atractie gravitationala s-a modificat conform formulei lui Newton: F=k(m1*m2)/(d la patrat).

Concluzie: cand ne raportam la dimensiunile Universului, intervine a patra dimensiune: timpul, fara de care nu putem descrie mecanismul functionarii cosmice.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


gio19ro
 4 May 2004, 05:02 PM

Mesaj #17


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


Chinezii detineau acum 2600 de ani cunostinte astronomice care coincid surprinzator cu datele moderne * Documentul utilizeaza tehnici care au fost descoperite sute de ani mai tarziu O harta astronomica din China, care dateaza din secolul al-VII-lea I.Hr., este de o acuratete care nu a putut fi atinsa decat in perioada Renasterii, relateaza Ananova, care citeaza un studiu al cercetatorilor britanici. Harta Dunhuang, care va fi expusa la Biblioteca Britanica luna aceasta, este cel mai vechi manuscris care reprezinta bolta cereasca din lume si reprezinta o comoara nepretuita pentru astronomie.

Harta, realizata pe o hartie de 210/25 de centimetri, ilustreaza nici mai mult nici mai putin de 1,345 de stele. Asemenea detalii nu au fost descrise decat de Galileo Galilei si de alti astronomi europeni, care au inceput sa studieze stelele sute de ani mai tarziu - avand chiar si avantajul ca detineau telescoape.

Harta ilustreaza si stele foarte indepartate, care se vad extrem de greu cu ochiul liber si prezinta cerul ca o sfera proiectata pe un cilindru, ceea ce reprezinta o tehnica moderna care a fost adoptata pentru prima data in Europa, abia in secolul al-XV-lea. Prima parte a documentului consta intr-o colectie de predictii care se bazeaza pe forma norilor - ceea ce reprezinta o dovada clara ca divinitatea juca un rol foarte important in China antica. Dr. Francoise Praderie, de la Observatorul din Paris, care a studiat harta antica impreuna cu colegul si prietenul sau, astronomul francez dr. Jean-Marc Bonnet-Bidaud, a declarat ca "originea si scopul pentru care a fost creata aceasta harta astronomica sunt un mister. O ipoteza ar fi ca putea fi utilizata pentru armata sau pentru calatori sau probabil ca a fost utilizata la uranomantie - predictii care se bazau pe consultarea astrelor. Aceasta ipoteza poate fi sustinuta si de introducerea documentului, unde predictiile bazate pe pozitia si forma norilor preced harta. In China a existat o traditie straveche conform careia se citea viitorul in stele. Din acest motiv, poate ca acest popor s-a perfectionat din ce in ce mai mult in cartografierea boltii ceresti". La expozitia de la Biblioteca Britanica, stravechea harta este expusa alaturi de o harta moderna, pentru a ilustra acuratetea si precizia celei dintai. Expozitia, cu titlul "Drumul Matasii: comert, calatorii si razboi" va incepe la data de 7 mai

http://www.ziua.ro/display.php?id=12473&data=2004-05-04


Marcus
 5 May 2004, 01:21 PM

Mesaj #18


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Harta Dunhuang click Nu imi dau seama de ce harta nu este completa. Indata ce harta va fi expusa la Biblioteca Britanica luna aceasta voi reveni cu detalii. Intocmirea unei asemenea harti in sec 7 i.e.n. a ramas un mister pentru astronomi. De aceea ma bucura faptul ca harta Dunhuang a devenit un subiect de actualitate.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


dead-cat
 5 May 2004, 01:39 PM

Mesaj #19


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


http://news.independent.co.uk/world/scienc...sp?story=517627

QUOTE

[...] In 1959, the chart was dated by the science historian Joseph Needham to about AD940, but it was later re-evaluated by a Chinese scholar who dated it to between AD705 and AD710.

Two French academics now believe the star chart is even older and may have been drawn as early as the start of the Tang period, AD618.

Jean-Marc Bonnet-Bidaud of the French Atomic Energy Agency and Françoise Praderie of the Observatoire de Paris also believe that the Dunhuang manuscript is a copy of a much older map that has since been lost to antiquity.

In a description for the British Library's exhibition on the Silk Road, which opens on Friday, the scientists say: "The overall quality of the document clearly demonstrates a mature technique so the chart was probably produced as a copy of an earlier existing document."

M. Bonnet-Bidaud said: "Curiously, the information in the texts accompanying the charts is extremely similar in style and content to the notations given in [a] much earlier astronomical text, the Yue Ling or 'Monthly Ordinances', dated approximately 300BC. [...]


QUOTE

[...] One of the technical problems of producing a complete star chart of the sky is the difficulty of converting the three-dimensional sphere of space into a two-dimensional plan, M. Bonnet-Bidaud said. "A freehand drawing based on direct vision will be highly distorted since the eyes see only a limited portion of the sky at a time," he said.

One possibility is that the early Chinese astronomers used a method of projecting the sky onto a cylinder using a Mercator-like projection system - the traditional way of making a two-dimensional map of the spherical Earth by sacrificing accuracy at the poles for the sake of accuracy nearer the equator.

Mme Praderie said it is likely that the stars nearer to the poles were drawn separately to overcome the distortions that would otherwise be introduced using such a projection method. "The composition of the chart and its presentation are modern," she said. "They are similar to our modern geographical maps of the Earth."

The origin and use of the star chart remains a mystery, although it is likely to have had a military purpose or perhaps to have been a guide to travellers, Mme Praderie said. It was almost certainly used for uranomancy, the divination of events by consulting the heavens, which is supported by texts on cloud divination preceding the star charts, she said.

"The long-tradition in China of searching the sky for celestial omens has, therefore, led to an early and unsurpassed precision in star catalogues," she said.


QUOTE

Intocmirea unei asemenea harti in sec 7 i.e.n. a ramas un mister pentru astronomi.


originea si scopul hartii sunt un mister, dar nu pt. astronomi ci pentru istorici. obiectele notate nu sunt invizibile pt. ochiul liber ci greu vizibile. ca si Andromeda de altfel.

articolul sustine ca harta (cea presupus originala, nu cea gasita) e datata aprox. 300 BC.



Black holes are where God divided by zero.


Marcus
 14 May 2004, 11:53 AM

Mesaj #20


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


MINUNATA LUME VECHE: CEA MAI VECHE HARTA STELARA La British Library a fost expusa cea mai veche harta stelara din lume. Ea provine din China, a fost desenata pe hartie cu o precizie de invidiat si cuprinde 1.585 stele grupate in 257 formatziuni. Harta masoara 210x25 cm si a fost descoperita in 1907 intr-o pestera de langa Dunhuang, o localitate de pe stravechiul Drum al Matasii, de arheologul englez Stein Aurel. Determinarile facute in anii '60 au stabilit ca provine din secolele VIII-X (705-940), dar nu este exclus ca ea sa constituie o copie a unei reprezentari mai vechi, acum pierduta. (extras dintr-un articol de pe internet)

Se pare ca londonezii nu au publicat deocamdata nimic pe internet despre harta dunhuang.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 16 May 2004, 10:13 AM

Mesaj #21


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Stelele

Stelele sunt corpuri ceresti gazoase, sferice, avand temperatura si lumina proprie. Stea albastra - cea mai masiva , temperaturi de 35.000 grade C Stea azurie - mai mica decat steaua albastra, temp=25.000 grade C Stea alba - mai mica decat steaua azurie, temp=10.000 grade C Stea galbena - mai mica decat steaua alba, temp=7.000 grade C Stea portocalie - mai mica decat steaua galbena, temp=6.000 grade C Stea rosie - mai mica decat steaua portocalie, temp=3.500 grade C

Cum s-au format stelele

La scurt timp dupa formarea galaxiilor, a inceput diferentierea norului cosmic de pulbere, nor aflat sub forma de atomi neutri. Materia galactica din regiunile cu gaz cosmic mai aglomerat atragea spre sine praful din vecinatate, devenind un centru de atractie si mai puternic.Cu cat se adunau mai multi atomi la un loc, cu atat norul de pulbere cosmica devenea mai dens, si cu atat forta de atractie a aglomerarii devenea mai puternica.Dar cu cat forta de atractie devenea mai puternica, cu atat atomii din vecinatate cadeau spre centru cu o viteza mai mare, se ciocneau mai des, si prin urmare, cu atat gazul se infierbanta mai tare.La un moment dat, atomi din aglomerare nu mai puteau sa se afle in sarea lor fundamentala, se excitau si incepeau sa emita cuante de lumina.Norul cosmic devenea protostea.Dupa faza de protostea, temperatura in centrul norului dens de materie se ridica pana la 10 milioane de grade C, tmperatura la care incep reactiile de fuziune a nucleelor de hidrogen in nuclee de heliu, insotite de o degajare puternica de energie.”Focul” nuclear creeaza o presiune care se opune comprimarii in continuare a acesteia de catre forele gravitationale. Protosteaua nu-si mai schimba dimensiunea, ea devine stea.

Gigantele si supragigantele

Gigantele si supragigantele rosii se caracterizeaza prin dimensiuni mari, pana la 2400 diametre solare, prin centre dense, invelisuri rare, luminozitati mari, depasind pe cea a Soarelui de 100.000-1000.000 ori, prin temperaturi la suprafata mici: 3000-5000 grade C, din care cauza lumineaza in rosu.Stelele cu masa mai mica de 10*Ms ( de 10 ori masa Soarelui ), se transforma la inceput in stele gigante rosii si apoi in supragigante, iar stelele cu masa mai mare de 10*Ms se transforma direct in stele supragigante rosii.Acestea din urma au un nucleu de fier inconjurat de o multime de straturi in care, spre exterior, ard elemente tot mai usoare si mai usoare ( dupa structura se aseamana cu un bulb ). Viata lor e insa foarte scurta, de cca 1000 ani.

Piticele albe, rosii si negre

In vecinatatea Soarelui, 3-10% din stele sunt pitice albe.Ele au un diametru mic, de circa 1/100 Rs (o sutime din raza Soarelui ), iar densitatea enorma, de 10 miliarde kg/m cub. Pitica alba nu detine surse interne de energie, luminand prin racire treptata.Racindu-se, ea se dilata.Atunci cand raza ei atinge marimea de 1/10 Rs, steaua lumineaza in rosu, de unde si denumirea de pitica rosie.Piticele rosii au mase cuprinse intre 0,1 si 0,8 Ms, si raza intre 0,1 si 0,9 Rs.Racindu-se cu timpul, ele se transforma in pitice negre - stele moarte. Ca si piticele negre, isi sfarsesc viata protostelele cu masa mai mica de 0,08 Ms, in care reactiile termonucleare nu se amorseaza.

Stelele duble

Aproape jumatate din stele sunt duble sau formeaza asociatii multiple de stele strans legate gravitational.Stelele duble dau o informatie sigura despre masa lor, iar cele care se eclipseaza -si despre structura lor. Distribuirea continua de mase, de la 50 Ms, pana la mase de marimea maselor planetelor, de 0,01 Ms demonstreaza ca procesul de formare a stelelor este asemanator celui al planetelor.

Stelele variabile

99% sin stelele observate sunt stabile. Interesante pentru astronomi sunt insa stelele variabile, a caror stralucire (optica, radio) variaza in timp, periodic sau neregulat, din cauza unor fenomene fizice (absorbtii de materie, etc) sau geometrice (eclipse, rotatii in jurul axelor, etc).

Novele si supernovele

Nova este o stea variabila a carei stralucire creste brusc, de 1000-1000.000 ori, ca urmare a unei explozii in straturile ei exterioare. Supernova este si ea o stea variabila exploziva, marindu-si stralucirea de 100 milioane ori si atingand-o pe cea a unei galaxii, numai ca in cazul ei explozia se produce in centrul astrului. Fenomenul de supernova este destul de rar: intr-o galaxie un asemenea eveniment se produce o data la 50 de ani.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Catalin
 16 May 2004, 02:14 PM

Mesaj #22


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


QUOTE

Dar Einstein a observat (nu stiu cum) ca din momentul in care am "indepartat" Soarele, forta de atractie Soare-Pamant a ramas totusi la aceeasi valoare (desi a crescut distanta) vreme de 8 minute. In acel interval de 8 minute scurse de la "miscarea" Soarelui, Pamantul nu a fost "instiintat" de miscarea Soarelui si el a crezut ca Soarele se afla in acelasi loc ca intotdeauna. Asa se explica faptul ca forta de atractie nu s-a modificat. Dupa cele 8 minute, Pamantul a primit informatia ca Soarele a fost "indepartat" , drept urmare, forta de atractie gravitationala s-a modificat conform formulei lui Newton: F=k(m1*m2)/(d la patrat).


Ma indoiesc ca Einstein (sau oricine altcineva) a observat asta. In principiu, nu se poate observa pentru ca ne lipseste posibilitatea de a impinge Soarele "mai incolo". Dar Einstein, gandindu-se ca teoria relativitatii implica imposibilitatea schimbului de informatii de orice natura cu o viteza mai decit viteza luminii, a presuspus ca e normal ca si informatia gravitationala sa respecte aceasta lege. Pentru asta cel mai comod e sa se postuleze existenta unei particule purtatoare a sarcinii gravitationale (gravitonul). Daca o astfel de particula ar fi observata, atunci modelul ar deveni satisfacator. Dar, din cate stiu eu, chestia asta e pura speculatie deocamdata.



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 03:33 PM

Mesaj #23


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


QUOTE

Current physics (called quantum field theory) explains the exchange of energy in interactions by the use of force carriers, called bosons. The long range forces have zero mass force carriers, the graviaton and the photon. These operate on scales larger than the solar system. Short range forces have very massive force carriers, the W+, W- and Z for the weak force, the gluon for the strong force. These operate on scales the size of atomic nuclei.

http://zebu.uoregon.edu/~js/ast123/lectures/lec09.html

http://www.benbest.com/science/standard.html

se pare ca existenta gravitronului este acceptata.



Black holes are where God divided by zero.


Catalin
 16 May 2004, 05:12 PM

Mesaj #24


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


Dead-cat, chiar in link-urile tale (link-ul 2 mai exact), gravitonul este marcat cu "tentative". Exact asta am zis si eu! Este un model frumos dar, pana acum, doar un model!



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 05:16 PM

Mesaj #25


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


indeed, dar nu e o speculatie "neserioasa" cum era tahinoul lui Dänniken. adica e luat in considerare pentru a explica anumite teorii si n-am gasit inca model in care nu s-ar potrivi. eu



Black holes are where God divided by zero.


Catalin
 16 May 2004, 05:27 PM

Mesaj #26


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


QUOTE

indeed, dar nu e o speculatie "neserioasa" cum era tahinoul lui Dänniken.


A, bineinteles ca nu. Voiam doar sa subliniez ca nu trebuie sa fim atat de optimisti precum e Paco!

Heh, apropos de tahioni, tu esti nou pe-aici... am avut eu o discutie odata cu Copernic/Minerval pe tema asta... s-a lasat urit! Omu' pur si simplu nu voia sa inteleaga diferenta intre fictiune si stiinta!

QUOTE

adica e luat in considerare pentru a explica anumite teorii si n-am gasit inca model in care nu s-ar potrivi. eu


Tu? bine, sa te credem pe cuvint atunci, nu?



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 08:41 PM

Mesaj #27


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


QUOTE

Heh, apropos de tahioni, tu esti nou pe-aici... am avut eu o discutie odata cu Copernic/Minerval pe tema asta... s-a lasat urit! Omu' pur si simplu nu voia sa inteleaga diferenta intre fictiune si stiinta!

poate se lasa iarasi cu tahioni...reloaded QUOTE

Tu? bine, sa te credem pe cuvint atunci, nu?

nici nu ma astept la mai putin

Acest topic a fost editat de dead-cat: 16 May 2004, 08:42 PM



Black holes are where God divided by zero.


Marcus
 19 May 2004, 05:57 PM

Mesaj #28


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995



Asteroizii Familia Soarelui consta, printre altele, dintr-o multime de corpuri ceresti de dimensiuni mici, numite asteroizi, care se rotesc in jurul Soarelui. Ei formeaza asa-zisul Brau de asteroizi. Asteroidul cel mai mare, Ceres, are un diametru de 1003 km.Un om ar cantari aici circa 2kg. Asteroizii cu diametrul mai mare de 1 km depasesc cifra 2000, numarul total de asteroizi fiind estimat la 100.000.Asteroizii efectueaza si miscari de rotatie, ei nu au lumina proprie si sunt lipsiti de atmosfera. Cei mari sunt sferici, iar cei mici au forme unghiulare, aidoma stancilor fragmentate de explozii, sau sunt alungiti. Cateva zeci de mii de asteroizi din cei mai mari (din Braul de asteroizi) au o masa totala echivalenta cu masa unei planete cu raza 2500 km. Se crede ca satelitii lui Marte -Phobos si Deimos- sunt asteroizi capturati de planeta. Jupiter a retinut si el un grup de asteroizi si i-a determinat sa se miste pe orbita lui (planetele troiene). Mai exista si alte grupuri de asteroizi, unii cu orbite puternic alungite, care intersecteaza orbita Pamantului, acestia fiind un pericol pentru Terra. Ciocnirea cu un asteroid ar fi fatala pentru planeta. Pe Mercur a ramas cicatricea unei asemenea ciocniri care a provocat ridicarea scoartei pe partea opusa a planetei. Omul trebuie sa fie gata sa dezintegreze in bucati mici asemenea corpuri, inainte ca acestea sa se apropie deTerra la o distanta periculoasa.

Corpurile meteoritice Corpurile meteoritice sunt mesagerii celor mai indepartate colturi ale sistemului solar, ele purtand si informatii despre zonele de unde au venit. Exista parerea ca aceste corpuri meteoritice, la fel ca si cometele, sunt vehiculele ce poarta si disperseaza viata in Univers, ca in ele ar putea exista structurile de baza ale activitatii biologice care, nimerind in zone fertile, ar putea sa genereze viata.

Corpurile meteoritice au viteza mai mica de 42km/s (viteza necesara unui corp ca sa evadeze din sistemul solar), ceea ce demonstreaza ca ele apartin sistemului solar. Viteza cu care intra in atmosfera terestra variaza intre 12 si 72 km/s (aceasta se datoreaza miscarii Pamantului in jurul Soarelui cu viteza de 30 km/s). Cand corpurile meteoritice ajund din urma planeta, viteza lor este minima, iar cand se misca in intampinarea ei este maxima. Intrucat Terra se roteste si in jurul axei proprii, intervalul de viteze cu care corpurile meteoritice intra in atmosfera este si mai larg. Un corp meteoritic, venind in intampinarea Terrei, intra in atmosfera ei cu viteza maxima atunci cand directia de rotatie coincide cu directia de miscare a Pamantului pe orbita sa (dimineata).

Patrunzand in atmosfera, corpul meteoric se ciocneste de moleculele gazului. Acestea din urma exercita asupra meteorului presiuni in crestere care duc la dezintegrarea lui intr-un nor de gaze fierbinti. Cand temperatura acestui nor depaseste 2000 grade C, gazele din el devin incandescente. Spunem atunci ca vedem pe cer un meteor sau o stea cazatoare. Corpurile meteorice devin incandescente la o altitudine de cca 120 km si majoritatea lor ard pana la inaltimea de 60 km. Un corp meteoric de dimensiunea unei visine poate sa produca fenomenul de stea cazatoare, vizibil cu ochiul liber.

Nu toate corpurile meteorice reusesc sa arda in atmosfera. Unele din ele, cele mari, isi pierd viteza cosmica pana la inaltimea de 20 km si cad pe pamant, lasand in urma o dara de fum si producand sunete puternice asemanatoare tunetului sau bubuitului de tun (cele cu o stralucire exceptionala se numesc bolizi). Ramasitele acestor corpuri meteorice cazute pe pamant (cu mase de la fractiuni de grame pana la zeci de tone) se numesc meteoriti; in cazul cand au dimensiuni mari, dau nastere la cratere uriase, asemanatoare celor existente pe Luna, Mercur, Marte. Procesele puternice de eroziune de pe Terra sterg insa repede urmele lor. S-a pastrat bine faimosul crater din Arizona care are 1295 m in diametru si 174 m in adancime.

Observarea corpurilor meteorice Pentru observarea meteorilor, cele mai avantajoase sunt noptile cand Pamantul trece prin roiul de corpuri meteorice -nori enormi de firicele si bucati de substanta rezultate de la dezintegrarea unor comete. Atunci locuitorii Terrei sunt martori ai unei ploi de stele. Dat fiind faptul ca meteorii intra in atmosfera pe traiectorii paralele, observatorii de pe Pamant au impresia ca ei vin din unul si acelasi punct, numit radiant. Constelatia in care se afla punctul de convergenta a drumurilor corpurilor meteorice da numele ploii de stele. Usor de observat sunt Perseidele (in perioada 17iulie-24august, intensitate maxima 12-13 august), cel mai bine, spre dimineata.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 23 Jun 2004, 02:14 PM

Mesaj #29


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Atmosfera terestra

Primul invelis al atmosferei este troposfera. Extinsa pana la inaltimea de 11 km, ea retine 4/5 din totalul de aer. Temperatura scade pana la -60 gradeC. In acest spatiu au loc cele mai importante fenomene meteorologice. Urmeaza tropopauza, un strat subtire situat intre 11-13 km in care temperatura ramane aprox constanta. Urmeaza stratosfera, un strat de aer linistit, uscat si transparent, situandu-se intre 13 si 55 km.Temperatura creste pana la 0 gradeC. Urmeaza mezosfera, intre 55 si 80 km. Temperatura scade pana la -83 gradeC. In acest strat ozonul absoarbe radiatiile solare ultraviolete. Termosfera este situata intre 80 si 1200 km, iar temperatura creste pana la 1650 gradeC, acesta fiind cel mai fierbinte strat. Licarirea stelelor nu este altceva decat fenomenul unei denaturari cauzate de atmosfera.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 26 Jun 2004, 05:11 PM

Mesaj #30


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Curcubeul

Legile de propagare a luminii se manifesta cel mai bine in cazul curcubeului. Braul ceresc multicolor care apare vara dupa ploaie pe fundalul norilor plumburii (in partea opusa Soarelui) este un fenomen de o splendoare deosebita. Totodata, curcubeul ne demonstreaza convingator ca electronii atomilor sunt stratificati dupa energia pe care o pot avea. Grecii antici considerau curcubeul drept zambetul zeitei Iris, menit sa impace Cerul cu Pamantul dupa o „galceava" mare cu fulgere si tunete. De la Iris provine si cuvantul „a iriza" -a descompune lumina alba in cele sapte culori ale curcubeului: rosie, portocalie, galbena, verde, albastra, indigo, violeta. Fenomenul curcubeului se explica prin trei procese fizice: refractia luminii la hotarul aer-apa (cand lumina intra si iese din picatura de apa), reflexia totala a luminii la hotarul apa-aer (in interiorul picaturii de apa) si dispersia luminii.

Culoarea cerului

Moleculele aerului imprastie razele violete si albastre mai intens decat pe cele rosii, de aceea cerul vazut de pe Pamant pare albastru. Cosmonautii, aflati la inaltimi mari, unde aerul are densitatea mica si nu imprastie lumina, vad cerul de culoare neagra. Tot negru e si cerul Lunii, deoarece satelitul Pamantului nu are atmosfera.

Crepusculul

Datorita rotatiei Pamantului in jurul axei sale avem zilnic o „eclipsa" de Soare numita noapte, insotita de doua fenomene spectaculoase numite crepuscule. Daca Pamantului i-ar lipsi atmosfera, Soarele ar rasari si ar apune imediat -am avea o trecere brusca de la intuneric la lumina si de la lumina la intuneric. Profitam insa de o trecere treptata de la intunericul noptii spre lumina zilei, si invers, de la lumina zilei spre intunericul noptii, printr-o succesiune de culori gingase ce se perinda pe fundalul cerului. Ziua este astfel strajuita de crepusculul de dimineata (aurora) si crepusculul de seara (amurgul), cele mai importante repere ale timpului pentru om. Cum se explica fenomenul de crepuscul? Seara si dimineata, cand Soarele se afla sub orizontul locului, razele sale lumineaza inca straturile superioare ale atmosferei. Moleculele si aerosolii atmosferici imprastie puternic lumina solara, ea ajungand si la pamant, producandu-se astfel fenomenul de crepuscul. Crepusculul astronomic de dimineata (de seara) incepe (se termina) in momentul cand Soarele se afla la 18 grade sub orizont, si dispar (apar) cele mai slabe stele.Se sfarseste (incepe) o data cu rasaritul (apusul) Soarelui. La latitudinile unde Soarele aflat dupa orizont nu coboara sub acest unghi (de 18 grade) are loc fenomenul „noptilor albe".

Culoarea Soarelui

Aerul din atmosfera determina si culoarea galbena a Soarelui alb: lumina care vine de la astru pierde in atmosfera o parte din razele ei violete si albastre si noi vedem discul solar de culoare aurie. Cu cat Soarele se afla mai aproape de orizont, cu atat drumul parcurs de razele lui in atmosfera e mai mare, si cu atat lumina pierde mai multe raze violete si albastre, ceea ce face sa vedem Soarele tot mai portocaliu, ca in cele din urma, cand el se afla la orizont, sa apara rosu.

Aurorele polare

Aurorele boreale (aurorele nordului) si aurorele australe (aurorele sudului) isi au sediul in regiunile apropiate Polului Nord si Polului Sud ai Pamantului, unde pot fi observate des, de aprox 100 de ori pe an. In regiunuea noastra, o aurora boreala poate avea loc o data la 10 ani, cand activitatea Soarelui este destul de intensa, iar la tropice si mai rar, o data la 100 de ani. Aurorele sunt declansate de catre particulele incarcate ale vantului solar, iar desfasurarea lor este subordonata campului magnetic al Pamantului. Retinuta in magnetosfera, particula incarcata incepe sa se miste sub actiunea fortelor electromagnetice pe o traiectorie in forma de spirala de-a lungul liniei campului magnetic. Pentru electronii si protonii cosmici care au patruns in atmosfera aceasta joaca rolul unui imens ecran de televizor. Ciocnindu-se cu atomii si moleculele atmosferei, particulele incarcate le excita, provocand emiterea de cuante de lumina cu anumite lungimi de unda. Astfel, culoarea aurorelor sunt determinate de componenta chimica a atmosferei. (atomii de oxigen iradiaza lumina galben-verde si rosie, atomii de natriu -galbena, molculele de azot -rosie si azurie…).Dar componenta chimica a atmosferei se schimba cu inaltimea. O data cu cresterea inaltimii creste ponderea elementelor mai usoare, devine mai intensa disocierea moleculelor in atomi si are loc ionizarea atomilor si a moleculelor. Daca la toate acestea mai adaugam si gama larga de energii pe care le au particulele incarcate (care „aprind aurorele") si miscarea atmosferei, atunci devine clar de ce jocul de lumini al aurorelor polare este de o fantastica frumusete. Draperii multicolore (rosii, verzi, galbene…) de mii de km lungime se leagana in bataia unui „vant divin" deasupra tundrei inzapezite si marii incatusate intr-o crusta de gheata.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Blakut
 26 Jun 2004, 10:37 PM

Mesaj #31


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.332 Inscris: 16 May 04 Din: Bucuresti, the belly of heck Forumist Nr.: 3.508


De ionosfera nu ai zis nimic, sau poate ca unul din straturile de acolo se identifica cu ea?



Foto, Stele, planete si aberatii. (Blog)



Marcus
 2 Jul 2004, 11:56 AM

Mesaj #32


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Bineinteles Termosfera este compusa din ionosfera si magnetosfera. In ionosfera, particulele provenite din radiatia solara sunt incarcate electric, putandu-se produce fenomene spectaculoase cum ar fi aparitia aurorelor boreale sau australe. Magnetosfera este limita exterioara a campului magnetic al Pamantului. Limita superioara a atmosferei se numeste exosfera. Aici densitatea aerului este atat de mica incat se face trecerea in spatiul interplanetar fara o limita evidenta.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 10 Aug 2004, 11:37 AM

Mesaj #33


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


QUOTE (Marcus @ 19 May 2004, 07:10 PM) Usor de observat sunt Perseidele (in perioada 17iulie-24august, intensitate maxima 12-13 august), cel mai bine, spre dimineata.

Maine, 11 august, se va putea vedea unul din cele mai frumoase spectacole naturale: ploile de "stele cazatoare" ale Perseidelor. In noaptea de 11 spre 12 august, Pamantul traverseaza coada cometei Swift-Tuttle. In jurul orei 01,00 se va inregistra maximul fenomenului: vor fi cam 100 de "stele cazatoare" pe ora. Ploaia de "stele cazatoare" se poate observa cel mai bine departe de luminile oraselor, in acest fel putandu-se vedea mai bine particulele cometare care patrund in atmosfera si ard.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 13 Aug 2004, 05:31 PM

Mesaj #34


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Constelatia Perseidelor Descarca fisierul/ele

 Perseidele.jpg ( 83.52K ) Numar descarcari: 31



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


icarus
 13 Aug 2004, 06:54 PM

Mesaj #35


Vornic


Grup: Membri Mesaje: 347 Inscris: 12 February 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 2.206


Chiar daca maximul a trecut, inca nu este prea tarziu pentru a observa Perseidele. Mai ales daca plecati in week-end undeva departe de luminile oraselor si aveti noroc de o noapte cu cer senin. http://www.astro-urseanu.ro/articole/scaz1.html http://www.space.com/spacewatch/040806_perseid_guide.html http://skyandtelescope.com/observing/article_1321_1.asp

edit: Sa nu uit... rabdare!

Marcus, ti s-a strecurat o mica greseala. Numele constelatiei este Perseus (Perseu). Fenomenul poarta numele Perseide pentru ca meteorii par din cauza efectului de perspectiva sa radieze din zona constelatiei Perseu.Paleoliticul - epoca veche a pietrei, cea dintai etapa a istoriei omului - care consemneaza ca indeletniciri umane vanatoarea si culesul planetelor salbatice comestibile, este epoca in care - datorita nevoii de orientare pe teren - au aparut in gandirea omului primele notiuni de astronomie. Paleoliticul a fost o perioada foarte lunga de timp: a inceput acum circa 2-3 milioane de ani si s-a sfarsit in jurul anului 10.000i.e.n. Din aceasta vreme, s-au descoperit unele marturii privind nasterea astronomiei. In urmatoarea perioada, in mezolitic, care a durat intre 10.000 i.e.n. si 7000 i.e.n., numarul cunostintelor astronomice a sporit. O vreme cu adevarat hotaratoare in viata omului primitiv a fost neoliticul (7000-2500 i.e.n.). In neolitic, Soarelui i se da cea mai mare importanta. Dupa o experienta de milenii, oamenii acelei epoci au observat ca de caldura si lumina Soarelui depind seceta si ploaia, recoltele bogate, iar rasariturile lui de-a lungul anului in puncte diferite de pe orizont marcau alternanta anotimpurilor. Dar si Lunii i se acorda atentie: probabil ca inca de atunci oamenii credeau ceea ce cu multa vreme mai tarziu un rabin avea sa exprimein "Mildras": "Luna a fost creata pentru numararea zilelor".

Cunostintele astronomice erau pentru faptura umana o parghie de baza a organizarii activitatii sale si a comunitatii sociale din care facea parte. Astrii ii serveau, in aceasta privinta, pentru orientarea in timp si in spatiu, inlocuind ceea ce aveau sa fie, cu mult mai tarziu, ceasornicul, calendarul si busola. Lungimea umbrei aruncate de un betisor infipt in pamant a fost probabil primul ceasornic solar. Unele monumente din epoca pietrei sunt in mod direct legate de observatii astronomice surprinzator de precise. Monumentul de la Stonehenge (Anglia) este orientat in functie de echinoctii si solstitii, ceea ce duce la efecte optice impresionante la datele respective.

Imaginile mitice, deosebite de la o semintie la alta, se bazau fireste pe aparente, pe ceea ce parea omului ca fiind "de la sine inteles". Pamantul era de aceea conceput imobil in centrul Universului si toate astrele ca rotindu-se in jurul sau - asa cum rezulta din experienta imediata. Privit de la suprafata sa, Pamantul parea un camp intins si plat, marginit de hotarele orizontului. Ia r deasupra sa, omul zarea o bolta, pe care se plimba astrii mai mare sau mai mici, ce par sa dea ocol Pamantului. Si atat Pamantul, cat si cerul erau socotite ca "stau" pe ceva, ca sa nu se "prabuseasca". Omul considera lumea si toate fenomenele observabile asa cum ii erau date de perceptiile senzoriale nemijlocite. Pe de alta parte, cerul era conceput ca fiind cu totul diferit de Pamant, un presupus "lacas al zeilor" spre deosebire de lacasul terestru al "oamenilor muritori". Cele mai cunoscute mituri ale antichitatii vedeau Pamantul marginit de niste munti care reprezentau suport pentru bolta cereasca si o impiedicau sa "cada" pe Pamant (la egipteni, mayasi). Un alt mit infatisa Pamantul ca o insula uriasa sprijinita pe spatele a trei balene uriase, plutind pe un ocean imens.

Marile imperii sclavagiste ale antichitatii au inceput observatiile astronomice sistematice asupra pozitiilor si miscarii astrilor, din doua scopuri fundamental diferite: pe de o parte pentru a servi unor scopuri practice (de exemplu pentru precizarea calendarului sau pentru prevederea perioadelor de revarsare anuala a unor fluvii, vitala pentru agricultura unor tari), iar pe de alta parte pentru a se "prooroci" viitorul pe baza pozitiilor relative ale astrilor, presupusi a reflecta vointa supranaturala a zeilor. Astfel, astronomia si astrologia au convietuit multa vreme laolalta. Secole mai tarziu, Johannes Kepler avea sa scrie: "Astrologia este fiica neroada a astronomiei".

Contributii ale marilor astronomi greci ai antichitatii

Progresul hotarator al astronomiei antice a fost determinat de astronomia greaca. Conditiile materiale specifice ale civilizatiei grecesti - agricultura intensa, navigatia ampla, coastele maritime foarte intinse, favorizand comertul, contactul cu numeroase tari - au contribuit la dezvoltarea unei civilizatii si culturi stralucite, in care s-au pus treptat si s-a incercat rezolvarea marilor probleme ale cunoasterii.

Thales din Milet (624-548 i.e.n.) - primul mare astronom grec, a sustinut ca Pamantul este un disc plat care pluteste pe apa. A determinat inegalitatea anotimpurilor si a prevazut o eclipsa de Soare. Pitagora (581-500 i.e.n.) - cel dintai care a sustinut ca Pamantul este o sfera ce pluteste liber in spatiu, ideea sfericitatii impunandu-se in Grecia cateva decade mai tarziu. Intreg Universul e conceput ca o sfera, de aici pornind teoria sferelor si a miscarilor perfect circulare ale planetelor. Parmenide din Eleea - Lumina Lunii este imprumutata de la Soare. Heraclit din Efes (540 - 470 i.e.n.) - "Lumea este pe deplin unitara, n-a fost creata de nimeni dintre zei si de nimeni dintre oameni ci a fost, este si va fi un foc vesnic viu, care se aprinde si se stinge dupa anumite legi". Anaxagora din Clazomene (500-429 i.e.n.) - concepe Soarele ca un glob incandescent, explica in mod corect fazele Lunii, cat si eclipsele de Soare si de Luna. Proclama ideea fortei centrifuge care este responsabila pentru faptul ca nici un astru nu se prabuseste pe Pamant. Filolaus din Tarent (450-400 i.e.n.) - detroneaza Pamantul din pozitia centrala a Universului, aceasta pozitie privilegiata fiind atribuita unui foc central, dar nu Soarele. Eratostene din Alexandria (276-194 i.e.n.) - masoara aproximativ circumferinta planetei noastre. Eudoxus din Knidos (408-355 i.e.n.) - concepe un model de 27 de sfere pentru a explica miscarile planetelor si Lunii in jurul Pamantului. Ulterior, marii ganditori ai antichitatii sporesc numarul de sfere, complicand intregul sistem. Aristotel (384-322 i.e.n.) - concepe sistemul de planete folosind 55 de sfere imaginare. Aduce probe valide in favoarea sfericitatii Pamantului. A sustinut, de asemenea, geocentrismul si imobilitatea Pamantului, ca si ideea de perfectiune si eternitate a corpurilor ceresti, cunoscuta ca "armonia miscarilor perfecte". Heraclid din Pont (388-355 i.e.n.) - autorii antichitatii spun despre el: "el face ca Pamantul sa se roteasca in jurul sau insusi in decursul unei zile, in timp ce cerul este in repaus. El misca Pamantul ca o sfarleaza, de la Vest la Est, in jurul propriului sau centru; el face ca Venus sa se roteasca in jurul Soarelui si nu al Pamantului; el face ca ecliptica sa fie descrisa de catre Pamant, iar Soarele dobandeste rolul unei stele fixe." Este in mod clar o idee heliocentrica, precursoare lui Nicolaus Copernicus. Aristarh din Samos (320-250) - elaboreaza schema primului sistem heliocentric planetar cunoscut. A fost primul care a incercat sa determine prin observatii marimea si distanta Soarleui si a Lunii. Hipparh din Niceea (190-125) - cel mai mare astronom al antichitatii, a reusit sa prevada pozitiile viitoare ale planetelor, folosind un sistem geocentric. Ordinea componentelor sistemului planetar devine astfel (de la centru): Pamant - Luna - Mercur - Venus - Soarele - Marte - Jupiter - Saturn - stelele.Ordinea a fost determinata dupa urmatoarea lege: cu cat o planeta are o perioada de revolutie mai indelungata, cu atat este vorba de o planeta mai indepartata. Claudiu Ptolemeu (90 - 160 e.n.) - dezvolta modelul lui Hipparh care va domina astronomia timp de 14 secole, pana la Copernic. Observa, de asememenea, refractia luminii stelelor in atmosfera. Explica in mod perfect logic teoria geocentrica, care din punct de vedere matematic, nu este cu nimic absurda.


Bilant al astronomiei antice

Se face diferentierea intre stele si planete. Forma Pamantului se precizeaza pana la urma ca fiind sferica si Terra ajunge sa fie privita ca un corp ceresc, considerat in general a ocupa o pozitie centrala. Masurarea dimensiunilor Terrei si a primelor distante cosmice da unele notiuni despre scara de marime a Universului (mentionez ca departarea Lunii de Terra si circumferinta Pamantului sunt singurele masuratori sigur determinate la acea vreme). Soarele, Luna si planetele constituie un sistem, considerat in mare parte geocentric, a carui limita nu trece de orbita celei mai indepartate planete vazute cu ochiul liber, Saturn. Celelalte stele sunt considerate a fi fixe pe o sfera care inglobeaza sistemul geocentric. Apar primele idei heliocentrice, prevestind marea revolutie copernicana de mai tarziu. Progresele astronomiei au fost infranate cu inversunare de conceptia religioasa.

Astfel era vazuta imaginea Universului la sfarsitul antichitatii.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 29 Jan 2004, 12:07 PM

Mesaj #3


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Rasturnarea in conceptia despre sistemul solar

La inceputul Evului Mediu, Europa a facut intr-un sens un pas inapoi, ascensiunea crestinismului corespunzand cu tentativa fanatica de a zdrobi orice rival al credintei. Manuscrisele stiintifice erau arse, dogmele Bibliei fiind ridicate la rangul de legi stiintifice. In ansamblu astronomia a decazut, numarul observatoarelor s-a redus considerabil, gandirea stiintifica a stagnat.

Dar firul intrerupt astfel a fost continuat si reinnodat in mod neasteptat prin intermediul unor civilizatii din afara Europei: China – observatiile astronomice au fost atat de precis consemnate, incat astronomia moderna le-a folosit pt datarea unor fenomene si stabilirea periodicitatii altora. India – observatii astronomice intense, dezvoltarea calculelor matematice, punerea la indoiala a geocentrismului ptolemeic. Lumea araba – principala pastratoare a progresului stiintific, mostenirea astronomica greaca. Dezvoltarea astronomiei nu constituia un lux, ci o necesitate. Un calif este raspunzator pt arderea vestitei Biblioteci din Alexandria in 691, interpretand abuziv pasaje din Coran. Arabii au conceput o masiva “vanatoare” de manuscrise grecesti. Arabii nu doar au pastrat documente grecesti, dar au adus imbunatatiri.


Dezvoltarea navigatiei, si deci a astronomiei nautice, necesitatile cartografice, cerinta de a preciza calendarul (de care avea nevoie chiar Biserica pt precizarea sarbatorilor religioase) cereau o studiere cat mai exacta a lumii si in prmul rand un progres simtitor al astronomiei. De aceea, europenii au inceput sa studieze cartile arabe, care contineau in mare masura tocmai cunostintele pe care ei, mai inainte le repudiasera din fanatism. Observatiile stiintifice riguroase se acumulau iar viziunile ptolemeice si aristotelice decadeau. Biserica vedea cum incet, incet, pozitia ii era zdruncinata. Pentru a preintampina nenorocirea de a fi detronata din putere, Biserica s-a folosit de forta brutala a Inchizitiei. Arderile pe rug erau din ce in ce mai numeroase in incercarea disperata de a starpi paganismul.


Inevitabilul s-a produs: Opera nemuritoare a lui Nicolaus Copernicus , “De revolutionibus orbium celestium” (1543) a fost terminata in ultimul an de viata al marelui astronom polon, care a avut inspiratia de a o dedica Papei pe patul de moarte. Opera, scrisa intr-un limbaj inaccesibil oamenilor de rand, rastoarna din temelii conceptia geocentrica, in ciuda opozitiei Bisericii, care se va incapatana sa o recunoasca drept eretica.

Cateva date generale despre viata lui Copernic:

Nasterea: 19 feb. 1473 la Torun, nordul Poloniei Parinti: Nicolai si Barbara Frati: Andrei, Ecaterina, Barbara -tatal este negustor instarit -mama este fiica unui patrician torunian -Torun 1483  molima  moare tatal lui Nicolai  fratele mamei, Lukasz Watzenrode, ii ia in grija pe nepoti. -Nicolai studiaza la Universitatea din Cracovia (la 19 ani, 1491), capitala Poloniei la acea vreme.Universitatea din Cracovia se numeste Collegium Maius.Prof. astronomie: Wojciech din Brudzew. -Watzenrode –om invatat, aspru si rece, ii trimite pe Nicolai si Andrei sa aprofundeze studiile la Bologna. -1495 –fratii Copernic pleaca la Universitatea din Bologna. -1496 –Nicolai devine canonic varmian, foarte instarit -aprilie 1500 –pleaca la Roma, unde preda ca profesor de matematica (la 27 ani).In Roma se adunasera 200.000 de credinciosi; anul jubiliar al crestinatatii; totodata, papa Alexandru al VI-lea vindea titluri de cardinal celor mai bogati candidati, iar fiul sau teroriza orasul prin crime zilnice; in Roma –desfrau, crime -jumatatea lui 1501 –Andrei si Nicolai se intorc la Frombork (Polonia), apoi cer permisiunea consiliului episcopal de a-si continua studiile in Italia -cei doi pleaca in Italia in septembrie; Copernic studiaza medicina la Universitatea din Padova timp de 2 ani -1503 –Universitatea din Ferrara –sustine examenul de doctor pe care il trece -1504 –Nicolai se intoarce in Polonia, este medicul de curte al episcopului Watzenrode, unchiul sau. Petrece ani buni la curtea unchiului sau, curtea Lidzbark-Warminski. -1507 –Copernic scrie „Comentariu despre ipotezele miscarii corpurilor ceresti”, lucrare care nu a fost niciodata tiparita, dar care cuprindea 7 axiome care revolutionau intreaga astronomie din temelii. Prima axioma –nu exista un centru unic pentru toate orbitele si sferele ceresti Axioma a doua –centrul Pamantului nu este centrul Universului, ci numai centrul sau de gravitate si centrul orbitei lunare Axioma a treia –toate sferele se invartesc in jurul Soarelui, ca centru; Soarele este centrul Universului Axioma a patra –distanta de la Pamant la Soare este neinsemnata in raport cu distanta pana la sfera stelelor imobile Axioma a cincea –ceea ce vedem ca miscare pe bolta cereasca este rezultatul miscarii Pamantului.Pamantul, impreuna cu atmosfera ce-l inconjoara, se invarteste, o data in timp de 24 de ore, in jurul sau.In acest timp, ambii poli pastreaza o pozitie neschimbata fata de bolta cereasca imobila Axioma a sasea –ceea ce ne apare ca miscare a Soarelui printre stele nu este o urmare a deplasarii sale reale, ci a miscarii Pamantului, impreuna cu care noi ne invartim in jurul Soarelui, ca orice planeta. Axioma a saptea –miscarile planetelor, in sens direct si in sens invers, pe care le vedem, nu provin din miscarea lui proprie, ci din cauza miscarii Pamantului. Asadar, atat miscarea Soarelui, cat si miscarile aparente ale planetelor ratacitoare printre stele se pot explica pornind de la ipoteza ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui. -29 martie 1512 –moare unchiul Watzenrode.Nicolai se muta definitiv la Frombork.Copernic a trait la catedrala din Frombork, unde avea cel putin un observator. El a scris: „Astronomia este stiinta cea mai demna pentru un om liber.” Astronomul danez Tycho-Brahe vorbeste despre Copernic: „Pe Pamant nu se naste un asemenea om, decat o data la multe secole. El a fost in stare sa opreasca Soarele din cursa sa in jurul cerului, si sa puna in miscare Pamantul imobil. El a facut Luna sa se roteasca in jurul Pamantului si a transformat aspectul Universului ! Iata ce a indraznit Copernic cu aceste bete mici, legate asa de simplu.El a dat legi Olimpului intreg.El a facut ceea ce nu i-a fost permis niciunui muritor de la inceputul lumii. Ce este oare superior geniului? Altadata, gigantii voind sa patrunda in ceruri, ingramadeau muntii si-i asezau unii peste altii.Totusi, puternici prin fortele lor, slabi prin spirit, nu au putut patrunde in sferele ceresti. El, increzator in puterea geniului si neavand alte forte in afata acestor bucati de scandura, invatatul polonez a trecut dincolo de piscurile Olimpului. Amintirile ce lasa un asemenea om sunt vesnice, chiar daca ele sunt din lemn. Aurul ar invidia valoarea lor daca ar putea aprecia.”

Copernic folosea ca instrumente rigla paralactica si triquedrumul. -Copernic s-a dovedit a fi si un mare patriot, aparand interesele polonezilor si participand activ la actiunea de introducere a unei monede noi in Polonia, precum si la lupta impotriva Cavalerilor Teutoni, care pradau tara.Copernic organizeaza apararea orasului Olsztyn impotriva Ordinului, avand succes. -1521, pacea de 4 ani intre Ordin si Varma -10 aprilie1525, Albrecht, conducatorul Teutonilor, se pleaca in fata regelui polonez. Copernic a participat intens la lupta vs. Cavalerilor teutoni. -Anna Szyling a trait cu Nicolai pana in 1539, cand a fost alungata de Jan Dantiscus, un vechi „prieten” al astronomului. Nicolai a fost afectat de plecarea Annei, lucru care a contribuit la rapunerea sa in 1543. -Georgius Joachimus Rheticus, prietenul cel mai bun al lui Copernic la sfarsitul vietii astronomului, il determina pe acesta sa scrie o carte despre descoperirea sa. -cartea lui Nicolai Copernic: „De revolutionibus”, pe care nu a apucat sa o vada tiparita. -24 mai 1543 –Copernic moare de congestie cerebrala si paralizie. Andreas Osiander a scris o introducere falsa la aceasta carte. -dupa moartea astronomului, o serie de intelectuali au contrazis descoperirea lui Copernic, criticandu-i dur opera, dar si pe astronom insusi. -Galileo Galilei (1564-1642) a indurat suferinte aspre pentru ca a cercetat, a crezut si a spus mai departe aceeasi idee heliocentrica a lui Copernic.

1616: „De revolutionibus” a fost trecuta in INDEXUL cartilor interzise.





Mari astronomi medievali si moderni (precizare: numarul acestora este fabulos de mare, mi-am permis a face cinste doar catorva dintre ei, dar si unor martiri): Alfons al X-lea (secXIII): „Daca, cand a creat Lumea, Dumnezeu mi-ar fi facut cinstea de a-mi cere sfatul, multe lucruri ar fi fost create mai bine si, mai ales, mai smplu.”

Giordano Bruno (1548-1600) “Exista nenumarati sori. Nenumarate Pamanturi se rotesc in jurul lor.Este cu neputinta ca o minte rationala si cat de cat isteata sa poate sa-si inchipuie ca lumile infinite, care se arata a fi atat de minunate, ar fi lipsite de fapturi asemanatoare si chiar mai bune decat noi.” „Pe mine ma puteti arde, dar adevarul spuselor mele nu-l puteti nimici!” (cuvinte rostite pe rug adresate Inchizitiei)

Johann Kepler (1571-1630) („legiuitorul cerului”) - este cel care a presupus ca intre orbitele lui Marte si Jupiter mai exista o planeta, doua secole mai tarziu descoperindu-se pe acea orbita indicata de el, Centura Asteroizilor. Cele 3 legi ale lui Kepler - orbitele nu parcurg orbite circulare, ci eliptice, cu Soarele intr-unul din focare. - vitezele planetelor pe orbite sunt variate si nu uniforme: „Suprafetele descrise de raza vectoare a planetei sunt proportionale cu timpul scus pentru a le descrie.” - „Patratele perioadelor de revolutie ale planetelor in jurul Soarelui sunt direct proportionale cu cuburile distantelor medii de la planete la Soare.”

Tycho Brahe (1546-1601) A facut observatii exceptionale, de o precizie epocala pt acea vreme si a cules date pretioase, pe care insa discipolul sau, Kepler, le-a valorificat. - descopera ca misterioasele comete nu se gasesc in atmosfera Pamantului, asa cum se credea ca sunt fenomene meteorologice, ci sunt mult dincolo de orbita lunara.

Galileo Galilei (1564-1642) Construieste prima luneta. Descopera : -cei 4 mari sateliti ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganimede, Callisto. - inelele neobisnuite ale lui Saturn - fazele planetei Venus - petele solare - muntii de pe suprafata Lunii, etc. (ganditi-va numai cate putea descoperi un om cu geniul lui Galilei si cu prima luneta din lume).


Isaak Newton (1643 – 1727)

Legea atractiei universale: „Forta de atractie dintre doua corpuri este proportionala cu produsul maselor care se atrag si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele.”

Sec XVII – construirea celor trei mari observatoare astronomice de la Paris, Berlin, Greenwich.

Cand Napoleon Bonaparte l-a intrebat pe astronomul Laplace in ce mod intervine vointa divina in procesele ceresti, acesta a raspuns: „Sire, nu am avut nevoie de aceasta ipoteza.”

Romer – 1704 – determina viteza luminii: aprox 300.000 km/s

Christiaan Huygens – 1670 – inventarea ceasornicului cu pendul regulator. Pozitia astrilor putea fi determinata cu o precizie de pana la o secunda de arc !

G.D.Cassini (1625-1712) – face cea mai buna aproximare la acea vreme a distantei Pamant – Soare: 140 milioane km. (distanta reala: 149.600.000 km), ceea ce avea sa insemne UNITATEA ASTRONOMICA. (U.A.).

Edmund Halley (1656-1742) A descoperit periodicitatea cometei care ii poarta numele: cometa Halley (cu o periodicitate de aprox 70 de ani). Ultima data cometa Halley a trecut pe langa Soare in anul 1986.

William Herschel (1738 – 1822) („parintele astronomiei stelare) 13 martie 1781 – descopera planeta Uranus 1783 – stabileste ca sistemul solar se deplaseaza - intemeietorul astronomiei stelelor duble fizice - el si sora lui confectioneaza cele mai perfectionate telescoape din toate timpurile.

Jean Joseph Leverrier 1846 – descopera planeta Neptun

Clyde Tombaugh 1930 – descopera planeta Pluton


Asaph Hall 1877 – descopera cei doi sateliti ai lui Marte


Bilant al progresului astronomic in preajma secolului XIX

Imaginea lumii a ajuns sa cuprinda un sistem solar in conformitate cu realitatea sa fizica, avand Soarele, care se roteste in jurul propriei axe, in centrul sistemului planetar, alcatuit din 9 planete, dintre care unele sunt si ele centri in jurul carora graviteaza sateliti naturali. Printre membrii acestei familii de astrii si planete se numara acum cometele, asteroizii, curentii meteorici si se nasc primele idei despre spatiul interplanetar. Au fost stabilite date sigure despre dimensiunile diferitelor corpuri ceresti. Miscarile planetelor si legile care le guverneaza sunt in ansamblu cunoscute.

Mai raman destule enigme: emisfera nevazuta a Lunii (Luna se roteste cu aceeasi fata spre Pamant, durata ei de revolutie este egala cu durata de rotatie proprie si cele doua rotatii au acelasi sens); suprafetele si atmosferele planetare; Soarele prezinta probleme neclarificate; existenta vietii in Univers se considera certa, dar nesigura in ce priveste localizarea ei.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Promo Contextual 29 Jan 2004, 12:07 PM Mesaj #


ContextuALL








gio19ro
 3 Feb 2004, 12:35 AM

Mesaj #4


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


Cu ceva ore in urma telescopul Hubble a descoperit ceea ce ar putea fi oxigen si carbon in atmosfera unei planete indepartate.


ypsilonalpha
 3 Feb 2004, 01:40 AM

Mesaj #5


Cel Mai Bun Moderator :: Premiul 'ARTA de a conversa'


Grup: Moderator Global Mesaje: 2.552 Inscris: 3 March 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 7


Dintre toti astronomii enumerati mai sus cel pe care l-am "indragit" cel mai mult a fost ilustrul necunoscut Ole Romer, cel care stabilea primul o valoare apropiata de realitate pentru viteza luminii (cca. 325.000 km/sec, daca nu ma insel), si asta intr-o vreme (inceputul sec. XVIII) in care daca intrebai un om oarecare "Cam care crezi ca ar putea fi viteza luminii?", capatai un raspuns de genul "Ce naiba e aia viteza luminii?", asta in cazul fericit in care respectivul nu te lua cu huo ...



This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!


SORIN
 3 Feb 2004, 07:37 PM

Mesaj #6


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.325 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41


Ypsi...doar 30000 km./sec. dar ce mai conteaza

Sorin.



When you have to shoot, shoot, don't talk.

Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii.


Marcus
 4 Feb 2004, 01:16 PM

Mesaj #7


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Nu 30.000 ! Sunt 300.000 km/s! De fapt sunt vreo 297.000... si ceva Nu-i ase?



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


ypsilonalpha
 4 Feb 2004, 07:40 PM

Mesaj #8


Cel Mai Bun Moderator :: Premiul 'ARTA de a conversa'


Grup: Moderator Global Mesaje: 2.552 Inscris: 3 March 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 7


Ceea ce voiam sa zic era ca Ole Romer a estimat o viteza de 325.000 km/sec., in timp ce viteza corecta este desigur cea de 300.000 de km/sec. (de fapt 299.000 si un pic ).



This is my last act as your King. Do not be afraid. All things change. I am Arthur of Camelot and I command you now...to fight! Fight like you never fought before! Never Surrender! Never Surrender!


SORIN
 4 Feb 2004, 09:10 PM

Mesaj #9


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.325 Inscris: 8 March 03 Forumist Nr.: 41


QUOTE (3,1415926535 @ Feb 4 2004, 12:16 PM) Nu 30.000 ! Sunt 300.000 km/s! De fapt sunt vreo 297.000... si ceva Nu-i ase?

Ai dreptate Ultima data cand am zburat cu asa viteza m-a apucat durerea de cap, asa ca am uitat un 0

Sa va spun adevarul??? Cea mai tare viteza atinsa de mine a fost doua sute saizeci si ceva de km./ora, asa ca nu ma mai bag la discutii de 3, 30, 300, 3000, 30000 sau 300000...si ina pe secunda

Unghiul de vedere sa restrans la ceva 20 de grade ( parca vezi doar un tunel in fata ) asa ca nu pot sa-mi explic ce s-ar intampla la vitezele amintite de dv.

Sorin.



When you have to shoot, shoot, don't talk.

Mai usori ca vulturii, mai tari ca leii.


Marcus
 7 Feb 2004, 07:11 PM

Mesaj #10


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Cred ca la viteze apropiate de cea a luminii se intampla multe lucruri cel putin interesante... printre ele, in legatura cu unghiul de vedere de care spuneai Sorin, e probabil sa-si faca aparitia faimoasele "gauri de vierme", adevarate tunele in spatiu si timp, sau asa cum le numesc astronomii: porti stelare.


Ecuatia relativitatii sugereaza ca o pereche de gauri negre ar putea fi "legate" între ele de tuneluri ce fac o scurtatura prin timp si spatiu. Aceste tuneluri se numesc "gauri de vierme". Cele doua gauri negre (gurile tunelului) pot fi oriunde în timp si spatiu si sa fie oricum conectate prin tuneluri. Astfel o gura poate fi în prezent iar cealalta este în acelasi loc acum o mie de ani. De acea un obiect ar putea intra în prezent si ar putea iesii acum o mie de ani.

O problema (în afara de faptul ca e greu de fabricat sau de gasit gauri de vierme) este faptul ca gravitatia are tendinta sa "închida" aceste gauri de vierme (ca si gura unui tunel ce colapseaza). Ar fi totusi posibil sa se mentina gaura deschisa introducând în ea materie din exterior, materie ce se presupune ca ar exista dar nu a fost înca descoperita (materie neagra). Gaurile negre exista cu certitudine ,variind de la obiecte în galaxia noastra (Calea Lactee) cu mase doar de câteva ori mai mari ca a Soarelui pâna la obiecte cu mase de milionane de ori mai mari decât a Soarelui în centrele galaxiilor si în quasare.

Chiar daca aceste speculatii nu furnizeaza metode practice de construire a masinilor timpului, fizicienii continua studiul lor deoarece exista posibilitatea ca tot universul sa fie brazdat de gauri de vierme microscopice cu "gurile " mai mici ca un proton. Astfel de gauri de vierme ar putea explica de ce legile fizicii sunt aceleasi oriunde în univers, de ce, de exemplu ,un electron pe Pamânt are aceiasi sarcina si masa ca unul aflat într-o galaxie îndepartata. S-au facut serioase speculatii cum ca prin aceste mici gauri de vierme se "scurge" informatie ce mentine legile fizicii constante dintr-un punct în altul si dintr-un timp în altul.


Speculatii, speculatii...



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 11 Feb 2004, 01:15 PM

Mesaj #11


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Cateva notiuni elementare despre comete


Din cand in cand pe bolta cerului apar pe neasteptate corpuri ceresti cu „cozi” lungi. Aceste corpuri, numite comete, isi schimba in continuu marimea, forma, si la prima vedere, miscarea lor nu se supune nici unei legi. Treptat, ele dispar de pe bolta cereasca dupa cum au si aparut, in chip misterios. Chinezii antici le considerau „curieri ceresti ce intretin legatura intre provinciile cerului”. Astronomii sustin ca la periferia sistemului solar exista un „nor” de comete –Norul Oort, dupa numele savantului care a emis ipoteza. Numarul cometelor este estimat la 100 miliarde- 1milion de miliarde, „cati pesti in ocean”. Cometele au mase foarte mici in comparatie cu masele planetelor. Sub actiunea astrilor din vecinatatea Soarelui, aceste bucati de materie isi perturbeaza orbita. Intrand in sfera de actiunea a Soarelui, ele pornesc spre astrul zilei, insa miscarea lor este puternic influentata de fortele de gravitatie a planetelor mari, care pot sa le accelereze miscarea, dar si sa le-o franeze. O accelerare puternica poate sa le „impinga”, dupa trecera prin periheliu, pe o orbita hiperbolica si atunci ele vor parasi sistemul solar, pe cand o franare poate sa le plaseze pe o orbita eliptica. Sunt cazuri in care cometele cad pe planetele mari, unul fiind cel inregistrat de astronomi in 1994 pe Jupiter, care a fost lovit de cometa Shoemaker-Levy. Distrugerea pe Terra a unui mare numar de specii de vietati, acum 13 milioane de ani, precum si disparitia dinozaurilor, acum 65 milioane de ani, au fost puse tot pe seama cometelor. O data la 28 milioane de ani, zic savantii, ceva tulbura puternic viata tihnita a Norului Oort, si atunci o multime de comete „isi iau lumea in cap” si pornesc spre Soare. Cometele, numite si cameleoni ceresti, sunt vestit prin faimoasele lor cozi care isi schimba marimea si culoarea. Partea principala a unei comete este nucleul –un conglomerat inghetat de H2O, NH3, CO2 si de substante solidificate. El este inconjurat de o sfera de pulbere si gaze numita coama, nucleul si coama alcatuind coama cometei. Spre deosebire de Luna, asteroizi si planete, cometele lumineaza nu numai cu lumina solara reflectata, ci si cu lumina proprie. Cometele „isi cresc cozile” ca soparlele. Cozile cometelor sunt indreptate in sens opus Soarelui. Deci, atunci cand o cometa se apropie de Soare, ea isi „taraste” coada, iar cand se indeparteaza de Soare, coada se afla inaintea ei. Fenomenul se datoreaza presiunii vantului solar. La apropierea cometei de Soare, sub actiunea razelor arzatoare ale acestuia, in partea luminata a nucleului are loc o vaporizare lenta. Jeturi de substanta cometara in forma de vapori si gaze tisnesc in sus ca apa dintr-un havuz, ca apoi sa ramana prada jocului dintre fortele de atractie gravitationala ale Soarelui si cele de respingere ale vantului solar.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 12 Feb 2004, 05:26 PM

Mesaj #12


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Si aici un link referitor la comete:

http://www.universe.go.ro/comete.html

Acest topic a fost editat de 3,1415926535: 12 Feb 2004, 05:28 PM



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 13 Feb 2004, 05:59 PM

Mesaj #13


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995



Stele neutronice si gauri negre


Steaua neutronica este constituita din gaz neutronic degenerat, are o masa cuprinsa intre 1,44 Ms (mase solare) si 2,5 Ms si o raza foarte mica, de 10-60 km. Materia stelei neutronice in formare este atat de puternic comprimata incat electronii sunt „ticsiti” in protoni, ei suportand impreuna un proces de transformare in neutroni. In urma acestui proces de neutronizare, steaua va fi alcatuita numai din neutroni, de unde si denumirea ei. Steaua neutronica se caracterizeaza printr-o densitate enorma a substantei, de 1 miliard de miliarde kg/m cub. Un volum de materie neutronica de marimea unei gamalii de chibrit cantareste cat un cub cu latura de 1 km umplut cu apa. Daca un om ar pasi pe o asemenea stea, fortele ei gravitationale l-ar strivi intr-o clipa; „urma” sa pe suprafata stelei ar avea grosimea unei amprente lasate de o ştampila pe o hartie. Stelele neutronice nu sunt altceva decat cunoscutii pulsari –corpuri ceresti ce emit unde radio sub forma de impulsuri periodice de foarte scurat durata, de 0,01-10 s. Nebuloasa Crab cu pulsarul din centrul ei este o ramasita a supernovei din anul 1054. Mecanismul de emitere a radiatiilor de catre un pulsar este asemanator cu cel al farurilor. Steaua neutronica, caracterizata printr-un camp magnetic uniform, emite torente de unde electromagnetice numai in directia polilor magnetici. Axa acestora nu coincide insa cu axa de rotatie a astrului, de aceea torentele de unde electromagnetice pornite de la steaua neutronica ce se roteste in jurul axei proprii (asemenea unui suvoi de apa dintr-un furtun rotitor) „scalda” Pamantul numai in momentul cand axa magnetica a stelei este indreptata spre Terra. Intr-o galaxie, o stea trece prin agonia de stea neutronica aproximativ o data la 10 ani.


Daca insa masa stelei neutronice este mai mare de 2,5 Ms, atunci contractia nu mai poate fi oprita: se produce o „prabusire” gravitationala, in urma careia ia nastere o gaura neagra –un obiect ceresc foarte compact, caracterizat printr-o raza gravitationala foarte mica. Aceasta din urma determina hotarul care separa gaura neagra de restul Universului, hotar ce poate fi trecut doar intr-o singura directia, spre interior. Aceasta zona, caracterizata printr-o densitate a materiei infinit de mare, este „un gol in spatiu si in timp”. Spatiul si timpul gaurii negre se „inchid in sine”, din aceasta inclestare de moarte a materiei nu poate scapa nici o particica de materie, nici o raza de lumina , din care cauza nu se poate obtine nici o informatie directa despre acest ciudat corp ceresc. Campul gravitational excesiv de puternic al gaurii negre o face sa se comporte ca un gigant aspirator cosmic, invizibil, care absoarbe tot ce se afla in jur. Particulele ratacitoare din spatiul cosmic, nimerind in raza ei de actiune, sunt inghitite ca intr-o bezna. Accelerandu-se puternic in caderea lor in abisul cosmic , particulele incarcate izbutesc sa emita totusi un ultim „strigat de disperare” –o radiatie Roentgen, efect ce marcheaza existenta gaurilor negre. Asemenea surse de radiatie au fost depistate in mai multe regiuni ale cerului.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


gio19ro
 16 Feb 2004, 01:31 AM

Mesaj #14


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


QUOTE (SORIN @ Feb 4 2004, 08:10 PM) nu pot sa-mi explic ce s-ar intampla la vitezele amintite de dv.

La astfel de viteze are loc o deformare a spatiului si timpului. Acestea doua pe care noi le credem ca fiind ceva implacabil sunt expresia unor forte energetice.


Marcus
 5 Mar 2004, 07:15 PM

Mesaj #15


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


O povestioara despre gravitatie

Sa ne imaginam ca ne imbarcam pe o nava spatiala si plecam intr-o scurta calatorie in cosmos. In timpul absentei, ceva bizar se intampla cu Pamantul. El este comprimat la jumatate din marimea sa initiala. Masa sa este aceeasi ca inainte, dar mai dens impachetata. Apropiindu-ne de Pamant pe drumul de intoarcere ajungem in locul de unde se gasea suprafata Pamantului inainte de plecare si constatam ca suntem tot in spatiu si ca mai avem de parcurs o anumita distanta pana sa atingem noua suprafata, aflata acum considerabil mai spre interior. Sa presupunem ca zabovim nostalgici in locul unde se gasea vechea suprafata. Ce atractie gravitationala simtim acolo? Surprinzator, este aceeasi ca pe suprafata Pamantului inainte de producerea comprimarii. Ne simtim avand aceeasi greutate ca inaintea plecarii in vacanta. Luna, aflata dincolo de noi, continua sa orbiteze ca si pana atunci. Pe de alta parte, cand atingem noua suprafata, gravitatia acolo este de patru ori mai puternica decat era pe suprafata veche a Pamantului, inaintea comprimarii. Ne simtim cu siguranta mai grei pe noua suprafata.

Comentarii

In descrierea lui Newton despre gravitatie, fiecare corp din Univers este atras de toate celelalte corpuri. Cu cat corpurile sunt mai masive si mai apripiate intre ele, cu atat atractia este mai puternica. Rezulta ca orice modificare a masei Pamantului sau Lunii ar duce la modificarea atractiei gravitationale dintre ele. Daca am indeparta Luna la de doua ori distanta ei actuala de Pamant, atractia gravitationala dintre Pamant si Luna ar avea doar un sfert din valoarea sa curenta. Toate acestea sunt rezumate in legea atractiei universale: forta gravitationala dintre doua corpuri este direct proportionala cu produsul maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Dimensiunea deci nu are importanta.

Revenind la povestioara, se nasc cateva intrebari: De ce la revenirea din calatorie, cand ne-am oprit in preajma locului unde se gasea suprafata Pamantului odinioara, am resimtit aceeasi forta a gravitatiei ca si cea dinaintea plecarii? De ce isi pastreaza Luna aceeasi orbita, in pofida schimbarilor dramatice ale dimensiunilor Pamantului, raspunzand in mod evident aceleiasi atractii gravitationale ca si mai inainte?

In povestea noastra nu s-a produs vreo schimbare de masa, nici a Pamantului, nici a Lunii si nici a noastra (presupunand ca trupul n-a pierdut si nici n-a castigat in greutate in timpul vacantei). Tot potrivit teoriei lui Newton, orice modificare a distantei dintre Pamant si noi ar modifica marimea atractiei gravitationale. Cand vorbim de distanta in legile lui Newton, importanta este distanta dintre centrele de greutate ale corpurilor in cauza, nu distanta dintre suprafetele lor. Cand Pamantul a fost comprimat, desi suprafata sa s-a indepartat de locul unde eram obisnuiti sa o gasim, nu acelasi lucru s-a intamplat cu centrul sau. Daca admitem acest lucru, putem intelege si de ce, in poveste, orbita Lunii nu se modifica o data cu contractia Pamantului. Masa Pamantului si masa Lunii nu se schimba, cum nu se schimba nici centrele lor de greutate.

Ce trebuie sa retinem

Indiferent de cat de mult ar fi contractat Pamantul, atat timp cat masa lui ramane aceeasi, forta sa gravitationala la o distanta corespunzatoare razei initiale (unde se gasea suprafata anterior contractiei) nu se modifica.

Daca tinem seama de caracteristicile gaurilor negre (vezi postarile anterioare), vom intelege ca o gaura neagra nu sta acolo absorbind intregul cosmos ca un imens aspirator. La o distanta suficient de mare, gaura neagra este inofensiva. Trebuie sa intelegem clar un lucru, si anume ca pt a avea o gara neagra, materia trebuie sa aiba o masa foarte mare nu doar centrata, ci concentrata intr-un spatiu mult restrans.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 6 Mar 2004, 10:59 AM

Mesaj #16


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Si daca tot vorbim despre gravitatie, mi-am amintit ca ar mai fi ceva interesant de spus. Legile lui Newton, desi aplicabile in mecanica clasica, dispun totusi de niste lipsuri suparatoare. Albert Einstein e cel care s-a ocupat de aceste lipsuri si pe care le-a "slefuit" prin a sa teorie a relativitatii. Cand Einstein a raportat forta gravitationala la mecanica relativista, si-a dat seama de urmatorul fapt. Il voi ilustra prin exemplul urmator:

Lumina Soarelui ajunge la Pamant in aproximativ 8 minute (timp=distanta/viteza Distanta Pamant-Soare=149.600.000 km iar viteza luminii in vid=300.000 km/s). Sa presupunem ca am "misca" Soarele din loc si l-am indeparta de planeta noastra. Se modifica distanta dintrele centrele de greutate Pamant-Soare (mai exact creste distanta) deci se va modifica si forta de atractie gravitationala. Pana aici nimic nou. Dar Einstein a observat (nu stiu cum) ca din momentul in care am "indepartat" Soarele, forta de atractie Soare-Pamant a ramas totusi la aceeasi valoare (desi a crescut distanta) vreme de 8 minute. In acel interval de 8 minute scurse de la "miscarea" Soarelui, Pamantul nu a fost "instiintat" de miscarea Soarelui si el a crezut ca Soarele se afla in acelasi loc ca intotdeauna. Asa se explica faptul ca forta de atractie nu s-a modificat. Dupa cele 8 minute, Pamantul a primit informatia ca Soarele a fost "indepartat" , drept urmare, forta de atractie gravitationala s-a modificat conform formulei lui Newton: F=k(m1*m2)/(d la patrat).

Concluzie: cand ne raportam la dimensiunile Universului, intervine a patra dimensiune: timpul, fara de care nu putem descrie mecanismul functionarii cosmice.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


gio19ro
 4 May 2004, 05:02 PM

Mesaj #17


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 2.656 Inscris: 6 March 03 Forumist Nr.: 21


Chinezii detineau acum 2600 de ani cunostinte astronomice care coincid surprinzator cu datele moderne * Documentul utilizeaza tehnici care au fost descoperite sute de ani mai tarziu O harta astronomica din China, care dateaza din secolul al-VII-lea I.Hr., este de o acuratete care nu a putut fi atinsa decat in perioada Renasterii, relateaza Ananova, care citeaza un studiu al cercetatorilor britanici. Harta Dunhuang, care va fi expusa la Biblioteca Britanica luna aceasta, este cel mai vechi manuscris care reprezinta bolta cereasca din lume si reprezinta o comoara nepretuita pentru astronomie.

Harta, realizata pe o hartie de 210/25 de centimetri, ilustreaza nici mai mult nici mai putin de 1,345 de stele. Asemenea detalii nu au fost descrise decat de Galileo Galilei si de alti astronomi europeni, care au inceput sa studieze stelele sute de ani mai tarziu - avand chiar si avantajul ca detineau telescoape.

Harta ilustreaza si stele foarte indepartate, care se vad extrem de greu cu ochiul liber si prezinta cerul ca o sfera proiectata pe un cilindru, ceea ce reprezinta o tehnica moderna care a fost adoptata pentru prima data in Europa, abia in secolul al-XV-lea. Prima parte a documentului consta intr-o colectie de predictii care se bazeaza pe forma norilor - ceea ce reprezinta o dovada clara ca divinitatea juca un rol foarte important in China antica. Dr. Francoise Praderie, de la Observatorul din Paris, care a studiat harta antica impreuna cu colegul si prietenul sau, astronomul francez dr. Jean-Marc Bonnet-Bidaud, a declarat ca "originea si scopul pentru care a fost creata aceasta harta astronomica sunt un mister. O ipoteza ar fi ca putea fi utilizata pentru armata sau pentru calatori sau probabil ca a fost utilizata la uranomantie - predictii care se bazau pe consultarea astrelor. Aceasta ipoteza poate fi sustinuta si de introducerea documentului, unde predictiile bazate pe pozitia si forma norilor preced harta. In China a existat o traditie straveche conform careia se citea viitorul in stele. Din acest motiv, poate ca acest popor s-a perfectionat din ce in ce mai mult in cartografierea boltii ceresti". La expozitia de la Biblioteca Britanica, stravechea harta este expusa alaturi de o harta moderna, pentru a ilustra acuratetea si precizia celei dintai. Expozitia, cu titlul "Drumul Matasii: comert, calatorii si razboi" va incepe la data de 7 mai

http://www.ziua.ro/display.php?id=12473&data=2004-05-04


Marcus
 5 May 2004, 01:21 PM

Mesaj #18


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Harta Dunhuang click Nu imi dau seama de ce harta nu este completa. Indata ce harta va fi expusa la Biblioteca Britanica luna aceasta voi reveni cu detalii. Intocmirea unei asemenea harti in sec 7 i.e.n. a ramas un mister pentru astronomi. De aceea ma bucura faptul ca harta Dunhuang a devenit un subiect de actualitate.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


dead-cat
 5 May 2004, 01:39 PM

Mesaj #19


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


http://news.independent.co.uk/world/scienc...sp?story=517627

QUOTE

[...] In 1959, the chart was dated by the science historian Joseph Needham to about AD940, but it was later re-evaluated by a Chinese scholar who dated it to between AD705 and AD710.

Two French academics now believe the star chart is even older and may have been drawn as early as the start of the Tang period, AD618.

Jean-Marc Bonnet-Bidaud of the French Atomic Energy Agency and Françoise Praderie of the Observatoire de Paris also believe that the Dunhuang manuscript is a copy of a much older map that has since been lost to antiquity.

In a description for the British Library's exhibition on the Silk Road, which opens on Friday, the scientists say: "The overall quality of the document clearly demonstrates a mature technique so the chart was probably produced as a copy of an earlier existing document."

M. Bonnet-Bidaud said: "Curiously, the information in the texts accompanying the charts is extremely similar in style and content to the notations given in [a] much earlier astronomical text, the Yue Ling or 'Monthly Ordinances', dated approximately 300BC. [...]


QUOTE

[...] One of the technical problems of producing a complete star chart of the sky is the difficulty of converting the three-dimensional sphere of space into a two-dimensional plan, M. Bonnet-Bidaud said. "A freehand drawing based on direct vision will be highly distorted since the eyes see only a limited portion of the sky at a time," he said.

One possibility is that the early Chinese astronomers used a method of projecting the sky onto a cylinder using a Mercator-like projection system - the traditional way of making a two-dimensional map of the spherical Earth by sacrificing accuracy at the poles for the sake of accuracy nearer the equator.

Mme Praderie said it is likely that the stars nearer to the poles were drawn separately to overcome the distortions that would otherwise be introduced using such a projection method. "The composition of the chart and its presentation are modern," she said. "They are similar to our modern geographical maps of the Earth."

The origin and use of the star chart remains a mystery, although it is likely to have had a military purpose or perhaps to have been a guide to travellers, Mme Praderie said. It was almost certainly used for uranomancy, the divination of events by consulting the heavens, which is supported by texts on cloud divination preceding the star charts, she said.

"The long-tradition in China of searching the sky for celestial omens has, therefore, led to an early and unsurpassed precision in star catalogues," she said.


QUOTE

Intocmirea unei asemenea harti in sec 7 i.e.n. a ramas un mister pentru astronomi.


originea si scopul hartii sunt un mister, dar nu pt. astronomi ci pentru istorici. obiectele notate nu sunt invizibile pt. ochiul liber ci greu vizibile. ca si Andromeda de altfel.

articolul sustine ca harta (cea presupus originala, nu cea gasita) e datata aprox. 300 BC.



Black holes are where God divided by zero.


Marcus
 14 May 2004, 11:53 AM

Mesaj #20


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


MINUNATA LUME VECHE: CEA MAI VECHE HARTA STELARA La British Library a fost expusa cea mai veche harta stelara din lume. Ea provine din China, a fost desenata pe hartie cu o precizie de invidiat si cuprinde 1.585 stele grupate in 257 formatziuni. Harta masoara 210x25 cm si a fost descoperita in 1907 intr-o pestera de langa Dunhuang, o localitate de pe stravechiul Drum al Matasii, de arheologul englez Stein Aurel. Determinarile facute in anii '60 au stabilit ca provine din secolele VIII-X (705-940), dar nu este exclus ca ea sa constituie o copie a unei reprezentari mai vechi, acum pierduta. (extras dintr-un articol de pe internet)

Se pare ca londonezii nu au publicat deocamdata nimic pe internet despre harta dunhuang.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 16 May 2004, 10:13 AM

Mesaj #21


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Stelele

Stelele sunt corpuri ceresti gazoase, sferice, avand temperatura si lumina proprie. Stea albastra - cea mai masiva , temperaturi de 35.000 grade C Stea azurie - mai mica decat steaua albastra, temp=25.000 grade C Stea alba - mai mica decat steaua azurie, temp=10.000 grade C Stea galbena - mai mica decat steaua alba, temp=7.000 grade C Stea portocalie - mai mica decat steaua galbena, temp=6.000 grade C Stea rosie - mai mica decat steaua portocalie, temp=3.500 grade C

Cum s-au format stelele

La scurt timp dupa formarea galaxiilor, a inceput diferentierea norului cosmic de pulbere, nor aflat sub forma de atomi neutri. Materia galactica din regiunile cu gaz cosmic mai aglomerat atragea spre sine praful din vecinatate, devenind un centru de atractie si mai puternic.Cu cat se adunau mai multi atomi la un loc, cu atat norul de pulbere cosmica devenea mai dens, si cu atat forta de atractie a aglomerarii devenea mai puternica.Dar cu cat forta de atractie devenea mai puternica, cu atat atomii din vecinatate cadeau spre centru cu o viteza mai mare, se ciocneau mai des, si prin urmare, cu atat gazul se infierbanta mai tare.La un moment dat, atomi din aglomerare nu mai puteau sa se afle in sarea lor fundamentala, se excitau si incepeau sa emita cuante de lumina.Norul cosmic devenea protostea.Dupa faza de protostea, temperatura in centrul norului dens de materie se ridica pana la 10 milioane de grade C, tmperatura la care incep reactiile de fuziune a nucleelor de hidrogen in nuclee de heliu, insotite de o degajare puternica de energie.”Focul” nuclear creeaza o presiune care se opune comprimarii in continuare a acesteia de catre forele gravitationale. Protosteaua nu-si mai schimba dimensiunea, ea devine stea.

Gigantele si supragigantele

Gigantele si supragigantele rosii se caracterizeaza prin dimensiuni mari, pana la 2400 diametre solare, prin centre dense, invelisuri rare, luminozitati mari, depasind pe cea a Soarelui de 100.000-1000.000 ori, prin temperaturi la suprafata mici: 3000-5000 grade C, din care cauza lumineaza in rosu.Stelele cu masa mai mica de 10*Ms ( de 10 ori masa Soarelui ), se transforma la inceput in stele gigante rosii si apoi in supragigante, iar stelele cu masa mai mare de 10*Ms se transforma direct in stele supragigante rosii.Acestea din urma au un nucleu de fier inconjurat de o multime de straturi in care, spre exterior, ard elemente tot mai usoare si mai usoare ( dupa structura se aseamana cu un bulb ). Viata lor e insa foarte scurta, de cca 1000 ani.

Piticele albe, rosii si negre

In vecinatatea Soarelui, 3-10% din stele sunt pitice albe.Ele au un diametru mic, de circa 1/100 Rs (o sutime din raza Soarelui ), iar densitatea enorma, de 10 miliarde kg/m cub. Pitica alba nu detine surse interne de energie, luminand prin racire treptata.Racindu-se, ea se dilata.Atunci cand raza ei atinge marimea de 1/10 Rs, steaua lumineaza in rosu, de unde si denumirea de pitica rosie.Piticele rosii au mase cuprinse intre 0,1 si 0,8 Ms, si raza intre 0,1 si 0,9 Rs.Racindu-se cu timpul, ele se transforma in pitice negre - stele moarte. Ca si piticele negre, isi sfarsesc viata protostelele cu masa mai mica de 0,08 Ms, in care reactiile termonucleare nu se amorseaza.

Stelele duble

Aproape jumatate din stele sunt duble sau formeaza asociatii multiple de stele strans legate gravitational.Stelele duble dau o informatie sigura despre masa lor, iar cele care se eclipseaza -si despre structura lor. Distribuirea continua de mase, de la 50 Ms, pana la mase de marimea maselor planetelor, de 0,01 Ms demonstreaza ca procesul de formare a stelelor este asemanator celui al planetelor.

Stelele variabile

99% sin stelele observate sunt stabile. Interesante pentru astronomi sunt insa stelele variabile, a caror stralucire (optica, radio) variaza in timp, periodic sau neregulat, din cauza unor fenomene fizice (absorbtii de materie, etc) sau geometrice (eclipse, rotatii in jurul axelor, etc).

Novele si supernovele

Nova este o stea variabila a carei stralucire creste brusc, de 1000-1000.000 ori, ca urmare a unei explozii in straturile ei exterioare. Supernova este si ea o stea variabila exploziva, marindu-si stralucirea de 100 milioane ori si atingand-o pe cea a unei galaxii, numai ca in cazul ei explozia se produce in centrul astrului. Fenomenul de supernova este destul de rar: intr-o galaxie un asemenea eveniment se produce o data la 50 de ani.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Catalin
 16 May 2004, 02:14 PM

Mesaj #22


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


QUOTE

Dar Einstein a observat (nu stiu cum) ca din momentul in care am "indepartat" Soarele, forta de atractie Soare-Pamant a ramas totusi la aceeasi valoare (desi a crescut distanta) vreme de 8 minute. In acel interval de 8 minute scurse de la "miscarea" Soarelui, Pamantul nu a fost "instiintat" de miscarea Soarelui si el a crezut ca Soarele se afla in acelasi loc ca intotdeauna. Asa se explica faptul ca forta de atractie nu s-a modificat. Dupa cele 8 minute, Pamantul a primit informatia ca Soarele a fost "indepartat" , drept urmare, forta de atractie gravitationala s-a modificat conform formulei lui Newton: F=k(m1*m2)/(d la patrat).


Ma indoiesc ca Einstein (sau oricine altcineva) a observat asta. In principiu, nu se poate observa pentru ca ne lipseste posibilitatea de a impinge Soarele "mai incolo". Dar Einstein, gandindu-se ca teoria relativitatii implica imposibilitatea schimbului de informatii de orice natura cu o viteza mai decit viteza luminii, a presuspus ca e normal ca si informatia gravitationala sa respecte aceasta lege. Pentru asta cel mai comod e sa se postuleze existenta unei particule purtatoare a sarcinii gravitationale (gravitonul). Daca o astfel de particula ar fi observata, atunci modelul ar deveni satisfacator. Dar, din cate stiu eu, chestia asta e pura speculatie deocamdata.



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 03:33 PM

Mesaj #23


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


QUOTE

Current physics (called quantum field theory) explains the exchange of energy in interactions by the use of force carriers, called bosons. The long range forces have zero mass force carriers, the graviaton and the photon. These operate on scales larger than the solar system. Short range forces have very massive force carriers, the W+, W- and Z for the weak force, the gluon for the strong force. These operate on scales the size of atomic nuclei.

http://zebu.uoregon.edu/~js/ast123/lectures/lec09.html

http://www.benbest.com/science/standard.html

se pare ca existenta gravitronului este acceptata.



Black holes are where God divided by zero.


Catalin
 16 May 2004, 05:12 PM

Mesaj #24


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


Dead-cat, chiar in link-urile tale (link-ul 2 mai exact), gravitonul este marcat cu "tentative". Exact asta am zis si eu! Este un model frumos dar, pana acum, doar un model!



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 05:16 PM

Mesaj #25


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


indeed, dar nu e o speculatie "neserioasa" cum era tahinoul lui Dänniken. adica e luat in considerare pentru a explica anumite teorii si n-am gasit inca model in care nu s-ar potrivi. eu



Black holes are where God divided by zero.


Catalin
 16 May 2004, 05:27 PM

Mesaj #26


Filosof boem


Grup: Membri Mesaje: 6.192 Inscris: 10 July 03 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 445


QUOTE

indeed, dar nu e o speculatie "neserioasa" cum era tahinoul lui Dänniken.


A, bineinteles ca nu. Voiam doar sa subliniez ca nu trebuie sa fim atat de optimisti precum e Paco!

Heh, apropos de tahioni, tu esti nou pe-aici... am avut eu o discutie odata cu Copernic/Minerval pe tema asta... s-a lasat urit! Omu' pur si simplu nu voia sa inteleaga diferenta intre fictiune si stiinta!

QUOTE

adica e luat in considerare pentru a explica anumite teorii si n-am gasit inca model in care nu s-ar potrivi. eu


Tu? bine, sa te credem pe cuvint atunci, nu?



A nation cannot prosper for long when it favors only the prosperous - Obama


dead-cat
 16 May 2004, 08:41 PM

Mesaj #27


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 3.203 Inscris: 6 April 04 Din: On the Rhine Forumist Nr.: 2.942


QUOTE

Heh, apropos de tahioni, tu esti nou pe-aici... am avut eu o discutie odata cu Copernic/Minerval pe tema asta... s-a lasat urit! Omu' pur si simplu nu voia sa inteleaga diferenta intre fictiune si stiinta!

poate se lasa iarasi cu tahioni...reloaded QUOTE

Tu? bine, sa te credem pe cuvint atunci, nu?

nici nu ma astept la mai putin

Acest topic a fost editat de dead-cat: 16 May 2004, 08:42 PM



Black holes are where God divided by zero.


Marcus
 19 May 2004, 05:57 PM

Mesaj #28


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995



Asteroizii Familia Soarelui consta, printre altele, dintr-o multime de corpuri ceresti de dimensiuni mici, numite asteroizi, care se rotesc in jurul Soarelui. Ei formeaza asa-zisul Brau de asteroizi. Asteroidul cel mai mare, Ceres, are un diametru de 1003 km.Un om ar cantari aici circa 2kg. Asteroizii cu diametrul mai mare de 1 km depasesc cifra 2000, numarul total de asteroizi fiind estimat la 100.000.Asteroizii efectueaza si miscari de rotatie, ei nu au lumina proprie si sunt lipsiti de atmosfera. Cei mari sunt sferici, iar cei mici au forme unghiulare, aidoma stancilor fragmentate de explozii, sau sunt alungiti. Cateva zeci de mii de asteroizi din cei mai mari (din Braul de asteroizi) au o masa totala echivalenta cu masa unei planete cu raza 2500 km. Se crede ca satelitii lui Marte -Phobos si Deimos- sunt asteroizi capturati de planeta. Jupiter a retinut si el un grup de asteroizi si i-a determinat sa se miste pe orbita lui (planetele troiene). Mai exista si alte grupuri de asteroizi, unii cu orbite puternic alungite, care intersecteaza orbita Pamantului, acestia fiind un pericol pentru Terra. Ciocnirea cu un asteroid ar fi fatala pentru planeta. Pe Mercur a ramas cicatricea unei asemenea ciocniri care a provocat ridicarea scoartei pe partea opusa a planetei. Omul trebuie sa fie gata sa dezintegreze in bucati mici asemenea corpuri, inainte ca acestea sa se apropie deTerra la o distanta periculoasa.

Corpurile meteoritice Corpurile meteoritice sunt mesagerii celor mai indepartate colturi ale sistemului solar, ele purtand si informatii despre zonele de unde au venit. Exista parerea ca aceste corpuri meteoritice, la fel ca si cometele, sunt vehiculele ce poarta si disperseaza viata in Univers, ca in ele ar putea exista structurile de baza ale activitatii biologice care, nimerind in zone fertile, ar putea sa genereze viata.

Corpurile meteoritice au viteza mai mica de 42km/s (viteza necesara unui corp ca sa evadeze din sistemul solar), ceea ce demonstreaza ca ele apartin sistemului solar. Viteza cu care intra in atmosfera terestra variaza intre 12 si 72 km/s (aceasta se datoreaza miscarii Pamantului in jurul Soarelui cu viteza de 30 km/s). Cand corpurile meteoritice ajund din urma planeta, viteza lor este minima, iar cand se misca in intampinarea ei este maxima. Intrucat Terra se roteste si in jurul axei proprii, intervalul de viteze cu care corpurile meteoritice intra in atmosfera este si mai larg. Un corp meteoritic, venind in intampinarea Terrei, intra in atmosfera ei cu viteza maxima atunci cand directia de rotatie coincide cu directia de miscare a Pamantului pe orbita sa (dimineata).

Patrunzand in atmosfera, corpul meteoric se ciocneste de moleculele gazului. Acestea din urma exercita asupra meteorului presiuni in crestere care duc la dezintegrarea lui intr-un nor de gaze fierbinti. Cand temperatura acestui nor depaseste 2000 grade C, gazele din el devin incandescente. Spunem atunci ca vedem pe cer un meteor sau o stea cazatoare. Corpurile meteorice devin incandescente la o altitudine de cca 120 km si majoritatea lor ard pana la inaltimea de 60 km. Un corp meteoric de dimensiunea unei visine poate sa produca fenomenul de stea cazatoare, vizibil cu ochiul liber.

Nu toate corpurile meteorice reusesc sa arda in atmosfera. Unele din ele, cele mari, isi pierd viteza cosmica pana la inaltimea de 20 km si cad pe pamant, lasand in urma o dara de fum si producand sunete puternice asemanatoare tunetului sau bubuitului de tun (cele cu o stralucire exceptionala se numesc bolizi). Ramasitele acestor corpuri meteorice cazute pe pamant (cu mase de la fractiuni de grame pana la zeci de tone) se numesc meteoriti; in cazul cand au dimensiuni mari, dau nastere la cratere uriase, asemanatoare celor existente pe Luna, Mercur, Marte. Procesele puternice de eroziune de pe Terra sterg insa repede urmele lor. S-a pastrat bine faimosul crater din Arizona care are 1295 m in diametru si 174 m in adancime.

Observarea corpurilor meteorice Pentru observarea meteorilor, cele mai avantajoase sunt noptile cand Pamantul trece prin roiul de corpuri meteorice -nori enormi de firicele si bucati de substanta rezultate de la dezintegrarea unor comete. Atunci locuitorii Terrei sunt martori ai unei ploi de stele. Dat fiind faptul ca meteorii intra in atmosfera pe traiectorii paralele, observatorii de pe Pamant au impresia ca ei vin din unul si acelasi punct, numit radiant. Constelatia in care se afla punctul de convergenta a drumurilor corpurilor meteorice da numele ploii de stele. Usor de observat sunt Perseidele (in perioada 17iulie-24august, intensitate maxima 12-13 august), cel mai bine, spre dimineata.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 23 Jun 2004, 02:14 PM

Mesaj #29


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Atmosfera terestra

Primul invelis al atmosferei este troposfera. Extinsa pana la inaltimea de 11 km, ea retine 4/5 din totalul de aer. Temperatura scade pana la -60 gradeC. In acest spatiu au loc cele mai importante fenomene meteorologice. Urmeaza tropopauza, un strat subtire situat intre 11-13 km in care temperatura ramane aprox constanta. Urmeaza stratosfera, un strat de aer linistit, uscat si transparent, situandu-se intre 13 si 55 km.Temperatura creste pana la 0 gradeC. Urmeaza mezosfera, intre 55 si 80 km. Temperatura scade pana la -83 gradeC. In acest strat ozonul absoarbe radiatiile solare ultraviolete. Termosfera este situata intre 80 si 1200 km, iar temperatura creste pana la 1650 gradeC, acesta fiind cel mai fierbinte strat. Licarirea stelelor nu este altceva decat fenomenul unei denaturari cauzate de atmosfera.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 26 Jun 2004, 05:11 PM

Mesaj #30


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Curcubeul

Legile de propagare a luminii se manifesta cel mai bine in cazul curcubeului. Braul ceresc multicolor care apare vara dupa ploaie pe fundalul norilor plumburii (in partea opusa Soarelui) este un fenomen de o splendoare deosebita. Totodata, curcubeul ne demonstreaza convingator ca electronii atomilor sunt stratificati dupa energia pe care o pot avea. Grecii antici considerau curcubeul drept zambetul zeitei Iris, menit sa impace Cerul cu Pamantul dupa o „galceava" mare cu fulgere si tunete. De la Iris provine si cuvantul „a iriza" -a descompune lumina alba in cele sapte culori ale curcubeului: rosie, portocalie, galbena, verde, albastra, indigo, violeta. Fenomenul curcubeului se explica prin trei procese fizice: refractia luminii la hotarul aer-apa (cand lumina intra si iese din picatura de apa), reflexia totala a luminii la hotarul apa-aer (in interiorul picaturii de apa) si dispersia luminii.

Culoarea cerului

Moleculele aerului imprastie razele violete si albastre mai intens decat pe cele rosii, de aceea cerul vazut de pe Pamant pare albastru. Cosmonautii, aflati la inaltimi mari, unde aerul are densitatea mica si nu imprastie lumina, vad cerul de culoare neagra. Tot negru e si cerul Lunii, deoarece satelitul Pamantului nu are atmosfera.

Crepusculul

Datorita rotatiei Pamantului in jurul axei sale avem zilnic o „eclipsa" de Soare numita noapte, insotita de doua fenomene spectaculoase numite crepuscule. Daca Pamantului i-ar lipsi atmosfera, Soarele ar rasari si ar apune imediat -am avea o trecere brusca de la intuneric la lumina si de la lumina la intuneric. Profitam insa de o trecere treptata de la intunericul noptii spre lumina zilei, si invers, de la lumina zilei spre intunericul noptii, printr-o succesiune de culori gingase ce se perinda pe fundalul cerului. Ziua este astfel strajuita de crepusculul de dimineata (aurora) si crepusculul de seara (amurgul), cele mai importante repere ale timpului pentru om. Cum se explica fenomenul de crepuscul? Seara si dimineata, cand Soarele se afla sub orizontul locului, razele sale lumineaza inca straturile superioare ale atmosferei. Moleculele si aerosolii atmosferici imprastie puternic lumina solara, ea ajungand si la pamant, producandu-se astfel fenomenul de crepuscul. Crepusculul astronomic de dimineata (de seara) incepe (se termina) in momentul cand Soarele se afla la 18 grade sub orizont, si dispar (apar) cele mai slabe stele.Se sfarseste (incepe) o data cu rasaritul (apusul) Soarelui. La latitudinile unde Soarele aflat dupa orizont nu coboara sub acest unghi (de 18 grade) are loc fenomenul „noptilor albe".

Culoarea Soarelui

Aerul din atmosfera determina si culoarea galbena a Soarelui alb: lumina care vine de la astru pierde in atmosfera o parte din razele ei violete si albastre si noi vedem discul solar de culoare aurie. Cu cat Soarele se afla mai aproape de orizont, cu atat drumul parcurs de razele lui in atmosfera e mai mare, si cu atat lumina pierde mai multe raze violete si albastre, ceea ce face sa vedem Soarele tot mai portocaliu, ca in cele din urma, cand el se afla la orizont, sa apara rosu.

Aurorele polare

Aurorele boreale (aurorele nordului) si aurorele australe (aurorele sudului) isi au sediul in regiunile apropiate Polului Nord si Polului Sud ai Pamantului, unde pot fi observate des, de aprox 100 de ori pe an. In regiunuea noastra, o aurora boreala poate avea loc o data la 10 ani, cand activitatea Soarelui este destul de intensa, iar la tropice si mai rar, o data la 100 de ani. Aurorele sunt declansate de catre particulele incarcate ale vantului solar, iar desfasurarea lor este subordonata campului magnetic al Pamantului. Retinuta in magnetosfera, particula incarcata incepe sa se miste sub actiunea fortelor electromagnetice pe o traiectorie in forma de spirala de-a lungul liniei campului magnetic. Pentru electronii si protonii cosmici care au patruns in atmosfera aceasta joaca rolul unui imens ecran de televizor. Ciocnindu-se cu atomii si moleculele atmosferei, particulele incarcate le excita, provocand emiterea de cuante de lumina cu anumite lungimi de unda. Astfel, culoarea aurorelor sunt determinate de componenta chimica a atmosferei. (atomii de oxigen iradiaza lumina galben-verde si rosie, atomii de natriu -galbena, molculele de azot -rosie si azurie…).Dar componenta chimica a atmosferei se schimba cu inaltimea. O data cu cresterea inaltimii creste ponderea elementelor mai usoare, devine mai intensa disocierea moleculelor in atomi si are loc ionizarea atomilor si a moleculelor. Daca la toate acestea mai adaugam si gama larga de energii pe care le au particulele incarcate (care „aprind aurorele") si miscarea atmosferei, atunci devine clar de ce jocul de lumini al aurorelor polare este de o fantastica frumusete. Draperii multicolore (rosii, verzi, galbene…) de mii de km lungime se leagana in bataia unui „vant divin" deasupra tundrei inzapezite si marii incatusate intr-o crusta de gheata.




  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Blakut
 26 Jun 2004, 10:37 PM

Mesaj #31


Domnitor


Grup: Membri Mesaje: 4.332 Inscris: 16 May 04 Din: Bucuresti, the belly of heck Forumist Nr.: 3.508


De ionosfera nu ai zis nimic, sau poate ca unul din straturile de acolo se identifica cu ea?



Foto, Stele, planete si aberatii. (Blog)



Marcus
 2 Jul 2004, 11:56 AM

Mesaj #32


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Bineinteles Termosfera este compusa din ionosfera si magnetosfera. In ionosfera, particulele provenite din radiatia solara sunt incarcate electric, putandu-se produce fenomene spectaculoase cum ar fi aparitia aurorelor boreale sau australe. Magnetosfera este limita exterioara a campului magnetic al Pamantului. Limita superioara a atmosferei se numeste exosfera. Aici densitatea aerului este atat de mica incat se face trecerea in spatiul interplanetar fara o limita evidenta.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 10 Aug 2004, 11:37 AM

Mesaj #33


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


QUOTE (Marcus @ 19 May 2004, 07:10 PM) Usor de observat sunt Perseidele (in perioada 17iulie-24august, intensitate maxima 12-13 august), cel mai bine, spre dimineata.

Maine, 11 august, se va putea vedea unul din cele mai frumoase spectacole naturale: ploile de "stele cazatoare" ale Perseidelor. In noaptea de 11 spre 12 august, Pamantul traverseaza coada cometei Swift-Tuttle. In jurul orei 01,00 se va inregistra maximul fenomenului: vor fi cam 100 de "stele cazatoare" pe ora. Ploaia de "stele cazatoare" se poate observa cel mai bine departe de luminile oraselor, in acest fel putandu-se vedea mai bine particulele cometare care patrund in atmosfera si ard.



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


Marcus
 13 Aug 2004, 05:31 PM

Mesaj #34


forumistul sahist - cel mai pasionat forumist


Grup: Moderator Mesaje: 3.174 Inscris: 26 January 04 Din: Bucuresti / Braila Forumist Nr.: 1.995


Constelatia Perseidelor Descarca fisierul/ele

 Perseidele.jpg ( 83.52K ) Numar descarcari: 31



  • * * Nu lãsa visele sã piarã, pentru cã dacã visele mor, viaþa nu este decât o pasãre cu aripi rupte care nu mai poate sã zboare! (Langston Hughes) * * *


icarus
 13 Aug 2004, 06:54 PM

Mesaj #35


Vornic


Grup: Membri Mesaje: 347 Inscris: 12 February 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 2.206


Chiar daca maximul a trecut, inca nu este prea tarziu pentru a observa Perseidele. Mai ales daca plecati in week-end undeva departe de luminile oraselor si aveti noroc de o noapte cu cer senin. http://www.astro-urseanu.ro/articole/scaz1.html http://www.space.com/spacewatch/040806_perseid_guide.html http://skyandtelescope.com/observing/article_1321_1.asp

edit: Sa nu uit... rabdare!

Marcus, ti s-a strecurat o mica greseala. Numele constelatiei este Perseus (Perseu). Fenomenul poarta numele Perseide pentru ca meteorii par din cauza efectului de perspectiva sa radieze din zona constelatiei Perseu.

Lista cronologica a principalelor descoperiri astronomice pana in anul 1986Edit

35000-30000 i.e.n.: Omul din Neanderthal deseneaza fazele Lunii pe oase

Mileniile IX-IV i.e.n.: Monumente si inscriptii ramase de la populatia maya, care atesta cunostinte astronomice.

4440 i.e.n.: Inscriptii descoperite in Egipt, care consemneaza observarea unei eclipse

de Luna pe vremea regelui Neherofis

Mileniul IV i.e.n.: Orientarea piramidei lui Keops si observatorul de la Stonehenge.

3379 i.e.n.: 15 Februarie; Eclipsa de Luna inregistrata de mayasi.

3000 i.e.n.: Primele scrieri astronomice din Egipt, Babilon in China.

2697 i.e.n.: Cea mai veche scriere despre o eclipsa de soare in China.

2500 i.e.n.: Se stabileste calendarul solar la egipteni.

2315-2287 i.e.n.: Primele relatari despre aparitia cometelor, in China.

1100 i.e.n.: Se determina inclinarea ecuatorului pe ecliptica de catre astronomul chinez Ciu Kong.

Sec. VII-VI i.e.n.: Se stabileste perioada SAROS, de repetare a eclipselor. 585 i.e.n. 28 mai: O eclipsa de Soare in Asia Mica, prezisa de Tales. 535 i.e.n.: Apare idea sfericitatii Pamantului (Pitagora) 466 i.e.n.: Prima observare a cometei Halley in China. 433 i.e.n.: Stabilirea ciclului de 19 ani a fazelor lunare (Meton). Sec. V i.e.n.: Filolaos din Crotona sdmite miscarea Pamantului. Sec. IV i.e.n.: Eudos din Cnidos emite sistemul sferelor omocentrice. Heraclit din Pont sustine rotatia Pamantului in jurul axei. 360 i.e.n.: Apare lucrarea “Despre cer” a lui Aristotel, in care isi expune sistemul sau geocentric. 355 i.e.n.: Astronomii chinezi Si Sen si Han Hun alcatuiesc primul catalog cu 800 de stele; originalul nu s-a pastrat. 350 i.e.n.: Teofrast din Atena scrie despre o pata in Soare 301 i.e.n.: Prima relatare despre petele solare intr-o scriere chineza. Sec. III i.e.n.: Incep determinari sistematice de pozitii ale stelelor de catre Aristil si Timocharis. 265 i.e.n.: Apare ideea despre miscarea Pamantului in jurul Soarelui si primele aprecieri ale distantei Pamant-Soare la Aristarh din Samos. 240 i.e.n.: Eratostene determina destul de précis dimensiunile Terrei. 150-123 i.e.n.: Hiparh din Niceea descopera fenomenul precesiei echinoctiilor Si alcatuieste un catalog cu 850 de stele, impartindu-le dupa straluciri in 6 clase de marimi stelare. Sec. II i.e.n.: Se construieste sfera armilara. 46 i.e.n.: Astronomul Sosigene din Alexandria intocmeste la ordinul lui Cezar Callendarul Julian. 28 i.e.n.: Inceputul inregistrarii sistematice a petelor solare in cronicile chineze 140 e.n.: Apare lucrarea astronomului Claudiu Ptolemeu “Megale Sintaxis” sau “Almagest”, continand teoria geocentrica si un catalog cu 1.025 stele, cu o precizie de 15’. Sec V: Savantii indieni Ariabhata si Varahamihara sustin sfericitatea Pamantului si rotatia sa in jurul axei. Sec. VII: Apare “Cosmografia” si teoria calendarului savantului A. Shirakatsi din Armenia. 725: Tentativa de determinare a lungimii meridianului de catre astronomul chinez Nan Gun-so. 807: O pata solara observata in acel an este amintita in cartea “Viata lui Carol cel Mare”. 827: Se determina dimensiunile globului terestru prin masurari intre Tigru si Eufrat de catre astronomii de la Bagdad sau califul Al-Mamun. 829: Infiintarea observatorului de la Bagdad. 960: Al-Sufi mentioneaza nebuloasa din Andromeda. 964: Apare catalogul de stele al lui Al-Sufi, care tine cont de precesie. 1000: Apar “Tablele Hakemite” ale astronomului arab Abul Hasan-Ali ibn Said’Abd Ar Rahman ibn Iunis din Cairo. Jumatatea sec. XI: Apare tratatul despre determinarea dimensiunilor Pamantului prin

           noi metode ale lui Al-Biruni. Lungimea meridianului 41.500 km.

1054: Infiintarea observatorului astronomic din Beijing. Sf. Sec. XI-inc. sec. XII: Cartea in versuri “Universul si cunoasterea sa” de Omar

           Khayyam                

1252: Realizarea “Tabelelor Alfonsine” din ordinul regelui Alfons al X-lea a Castiliei si Leonului, supranumit “Cel intelept”. 1272: Se alcatuiesc tabele ale miscarii planetelor de catre astronomul Nasredin Tusi. 1279: Reinfiintarea observatorului astronomic din Beijing distrus de un uragan. 1425: Se termina constructia marelui observator astronomic de la Samarkand, sub indrumarea lui Ulugbek. 1437-1449: Realizarea unui catalog cu 1.018 stele, pentru epoca 1.437,5 si tabele cu miscarea planetelor pentru observatorul astronomic din Samarkand. 1450-1461: Georg von Purbach tipareste primele efemeride. 1471: Regiomontanus (Johannes Muller) infiinteaza observatorul astronomic din Nurnberg, unde scoate tabelele planetare. 1490: Leonardo da Vinci inventeaza luneta astronomica. 1514: Apare “Commentariolus” (Micul comentariu) in care sunt expuse pentru prima oara ideile lui Copenic. 1528: Jean Fernel face primele masurari in Europa ale arcului meridian. 1540: Apare “Narratio” prima in carea Rhaeticus expune idei ale lui Copernic. 1543: Apare lucrarea fundamentala a lui Copernic “De Revolutionibus orbium coelestium”. Moartea lui Copernic. 1576: Tycho Brahe termina construirea observatorului sau astronomic de la Uraniborg, pe insula Hven. 1577: Tycho Brahe si Michael Mastlin determina prima distanta pana la o cometa, dovedind natural lor cosmica. 1582 15 oct: Se introduce in unele tari din Europa calendarul gregorian in cinstea papei Grigore al XIII-lea, sub indrumarea stiintifica a astronomului Cristofer Clavius. 1584: Apare lucrarea “Despre infinitatea Universului si a lumilor” a filozofului italian Giordano Bruno. 1588: Apare lucrarea “De mundiaetherii…” a lui Tycho Brahe, in care acesta dezvolta teoria sa originala a sistemului planetar. 1596: David Fabricius observa prima stea variabila – Mira Ceti. Apare lucrarea lui Kepler “Prodomus…” in care sustine teoria lui Copernic. 1601: Johann Kepler publica un catalog cu 1.005 stele. 1603: Apare atlasul stellar ”Uranometria” a lui Johann Bayer, in care steleel stralucitoare sunt notate cu litere grecesti. 1604: Apare cartea lui Kepler “Ad vitellionem paralipomena…” dedicata opticii. 1604-1608: Se reinventeaza luneta in Olanda. 1607: Kepler observa o pata solara, crezand ca este Venus in tranzit. 1609: Apare “Astronomia Nova” in care Kepler enunta primele doua legi de miscare a planetelor. 1609-1610: Primele descoperiri telescopice ale lui Galilei. 1610: Apare “Mesagerul stelelor” in care Galilei expune primel descoperiri facute de el cu luneta (pete pe Soare, fazele lui Venus, 4 sateliti la Jupiter, munti si vai pe Luna si o puzderie de stele in Calea Lactee). 1610: Apare lucrarea lui Kepler “De Jovis Satellibus” in care dintr-o eroare intuieste existenta a doi sateliti la palneta Marte. 1611: Apare lucrarea lui Kepler “Dioptrice” in care descrie teoria lunetei. Johann Goldschmit Fabricius (fiul lui David), Galilei, Christof Scheiner si Thomas Harriot descopera rotatia Soarelui din observarea petelor. 1612: Apare prima harta a Lunii in lucrarea lui La Galla. Simon Marius descrie imaginea telescopica a nebuloasei din Andromeda. 1613: Christof Scheiner construieste prima luneta astronomica dupa schema lui Kepler si da Vinci (cu ocularul format dintr-o lentila convergenta). 1614-1617: Willebrord Snell (Snellius) propune metoda triangulatiei. 1616: Niccolo Zucchi si Marin Mersenne inventeaza telescopul reflector. 1618: Ch. Scheiner construieste prima montura paralactica. 1619: In lucrarea „Harmonices mundi libri V” (Cinci carti despre armoniile Lumii) Kepler publica legea a treia a miscarii planetelor. 1627: Apar „Tablele Rudolfine” ale lui Kepler, bazate pe observatiile lui Tycho Brahe. 1630: Ch. Scheiner descopera rotatia diferentiala a Soarelui. In „Rosa Ursina”, volumul sau, descrie observatiile facute asupra Soarelui. 1631: Astronomul francez Pierre Gassendi observa prima trecere a lui Mercur pe discul Soarelui, prezis de Kepler in anul 1629. 1632: Apar „Dialoguri asupra principalelor sisteme ale lumii, Ptolemeic si Copernican” al lui Galilei. 1638: Johann Fockens Holwarda (Phocilides) descopera periodicitatea variatiei stralucirii stelei Mira Ceti. 1639: Jeremia Horroks observa prima trecere a planetei Venus pe discul Soarelui si determina cu precizie paralaxa Soarelui (14’’ fata de 8’’,8 cat se adopta in prezent). 1641: Jan Hevelius construieste la Gdansk un observator astronomic. 1647: Apare „Selenografia” lui Jan Hevelius. 1650: Astronomul italian Giovanni Battista Riccioli din Bologna descopera existenta stelelor duble prin Mizar, ξ Uma. 1655: Christian Hygens descopera Titan, cel mai mare saturn al lui Venus. 1657: Huygens descoopera inelul planetei Saturn. 1659: Huygens efectueaza primele determinari ale diametrelor unghiulare ale planetelor si primul desen al formatiunilor de pe Marte, care contine formatiunea „Sytris Major”. 1662: Isaac Newton efectueaza primele experiente de descompunere a luminii solare cu ajutorul prismei. 1663: Matematicianul scotian James Gregory propune un nou tip de telescop, cu oglinda secundara concava, elipsoidala. 1665: Astronomul amator englez Ball descopera o diviziune a inelului lui Saturn. 1665-1666: Gian Domenico (ulterior Jean Dominique) Cassini descopera rotatia axiala a planetelor Marte si Jupiter si determina perioadele respective. 1667: Adrian Auzout propune micrometrul filar si Jean Picard crucea cu fire reticulare 1668: Isaac Newton realizeaza practic primul telescop reflector. Apare lucrarea „Cometografia” a lui Hevelius. 1671: Fondarea Observatorului astronomic din Paris, primul observator de stat – primul director: G. D. Cassini; acesta descopera pe Japhet, un satelit al lui Saturn. 1672 ? Cassegrain (Franta) propune un nou sistem de telescop, cu oglinda secundara convexa, hiperboidala. Geminiano Montanari din Padova observa steaua variabiala Algol (β Per), observatie confirmata de Giovanni Domenico Maraldi si Gottfried Kirch. J. D. Cassini descopera satelitul lui Saturn, Rhea. 1672-1675: J. D. Cassini, Jean Richer si J. Picard determina paralaxa Soarelui (9’’,5 fata de 8’’,8). Richer descoper a variatia atractiei gravitationale cu latitudinea. 1675: Din ordinul regelui Carol al II-lea al Angliei se infiinteaza Observatorul astronomic de la Greenwich – primul director si astronom regal John Flamsteed, J. D. Cassini descopera „diviziunea lui Cassini” din inelul lui Saturn. Ole Romster face prima determinare a vitezei luminii. 1679: Apare primul catalog stelar continand stelele cerului sudic, datorat astronomului englez Edmund Halley. J. Picard scoate in Franta publicatia „Connaissance des Temps”, prima efemerida astronomica, care apare si azi. 1684: J. D. Cassini mai descopera satelitii Thetis si Dione ai lui Saturn. 1687: J. Hevelius scoate un catalog cu 1.564 stele, coordonatele α si β fiind date cu precizia se 2”. Apare lucrarea fundamentala a lui Newton „Principiile matematice ale filozofiei naturale”, in care este dedusa legea atractiei universale. 1689: O. Romer realizeaza primul instrument meridian modern. 1692: A. A. Liubimov infiinteaza la Holmogori primul observator astronomic din Rusia. 1693: J .D. Cassini formuleaza trei legi de miscare a Lunii.

1705: E. Halley, al doilea astronom regal, stabileste periodicitatea unei comete – cometa Halley. 1718: E. Halley descopera miscarile proprii ale stelelor. 1722: John Hadley realizeaza primul telescop reflector mai mare (15 cm). 1725-1729: John Bradley, al treilea astronom regal, descopera aberatia luminii. 1731: Opticianul John Hardley realizeaza primul sextant, imaginat de Newton in anul 1669: John Bavix descopera nebuloasa Crabul. Esprit Pezenas descopera contralumina solara (Gegenschein). 1733: Vassenius face prima descriere stiintifica a protuberantelor solare. Chester Moore Hall inventeaza luneta acromatica. 1747: J. Bradley descopera nutatia, fenomen care se suprapune precesiei. 1749: Jean Baptiste Delambre formuleaza teoria precesiei si nutatiei. 1750-1754: Nicolas Louis de Lacaille efectueaza primele observatii sistematice ale cerului sudic, scotind in 1763 un catalog cu 10.035 stele sudice. 1755-1772: Leonhard Euler elaboreaza teoria miscarii Lunii. 1755: Lacaille remarca pe cerul sudic 42 pete nebulare. J. Bradley publica un catalog cu 3.268 stele cu o precizie de ordinul secundei de unghi. Apare ipoteza nebulara a filozofului Immanuel Kant. 1757: Alexis Clairaut efectueaza prima determinare a masei planetelor. 1758: John Dolland realizeaza primul obiectiv acromatic. 1760: Apare lucrarea lui J. H. Lambert „Fotometria”, care, alaturi de lucrarile lui P. Bouguer, constituie bazele astrofizicii. 1761: J. H. Lamnert publica „Scrisori cosmologice” in care sustine structura infinit -ierarhica a Universului. 26 mai: M. V. Lomonosov descopera atmosfera planetei Venus in timpul trecerii din acel an a planetei peste discul Soarelui. 1761-1769: Prima cooperare astronomica internationala pentru determinarea paralaxei Soarelui prin observarea trecerii planetei Venus dupa metoda propusa de Hallley in anul 1691 – rezultat 8”,67. 1766: Nevil Maskelyne, al cincilea astronom regal (Nathaniel Bliss fusese al patrulea) inaugureaza „The Nautical Almanac”, principala efemerida britanica, care a aparut pana in zilele noastre. Joseph Louis Lagrange emite teoria satelitilor lui Jupiter. 1769: Alexander Wilson din Glasgow descopera „efectul Wilson” (de adancime) la petele solare. 1772: J. L. Lagrange da o solutie particulara problemei celor trei corpuri. 1773: Pierre Simon de Laplace demonstreaza stabilitatea mecanica a sistemului solar. 1774: N. Maskelyne efectueaza prima determinaremasei si densitatii Pamantului, din observarea abaterii firului cu plumb in apropierea unui munte. Johann Elert Bode scoate „Berliner astronomisches Jahrbuch”. 1775: Apare postum o lucrare a lui Johann Tobias Mayer consacrata Lunii. 1766-1772: Johann Daniel Titius si apoi Johann Elert Bode descopera ceea ce azi numim „regula (sau legea) Titius si Bode”, care da distantele planetelor mari fata de Soare. 1779: Christian Mayer publica primul catalog de stele duble. 1781: W. Herschel descopera planeta Uranus cu un telescop mai mic. Charles Messier publca un catalog de „obiecte nebulare”, continand 103 asemenea obiecte. 1782: W. Herschel publica un caltalog cu 269 stele duble. 1782-1784: Amatorii englezi John Goodricke si Edward Pigott incep observarea sistematica a stelelor variabile. 1783: W. Herschel descopera miscarea sistemului solar in raport cu stelele din vecinatate si determina directia acestei miscari – apexul solar. 1784: Se descopera variabilitatea stelei δ Cephei, reprezentanta tipica a unei intregi clase de varibile fizice. 1785: Prin cercetari asupra unor zone alese din Calea Lactee, W. Herschel apreciza pentru prima data forma galaxiei. 1786: E. Piggot alcatuieste primul catalog cu 12 stele variabile, W. Herschel publica primul catalog de nebuloase si roiuri stelare, cu circa 1.000 obiecte. 1787: W. Herschel descopera pe Titania si Oberon, sateliti ai planetei Uranus. 1789: W. Herschel descopera satelitii Mimas si Enceladus ai lui Saturn. Realizeaza telescopul de 122 cm diametru. 1794: Stepling din Cehia stabileste natura cosmica a meteoritilor. 1795: Se infiinteaza la Paris „Biroul de longitudini”. 1796: Apare „Expunere a sistemului lumii”, in care P. S. Laplace dezvolta ipoteza sa cosmologica. 1797: H. M. W. Olbers desavarseste o metoda pentru calculul orbitelor cometelor. 1798: Henry Cavendish determina cu precizie mai mare, in urma unor experiente celebre, masa si densitatea Pamantului. 1799: Apar primele doua volume din „Mecanica cereasca” a lui Laplace. 1800: W. Herschel descopera radiatia infrarosie a Soarelui. 1801 1 ianuarie: Giuseppe Piazzi descopera pe Ceres, prima si cea mai mare planeta mica. 1802 28 martie: W. H. M. Olbers descopera pe Pallas, o noua planeta mai mica. William Hyde Wollaston descopera primele linii intunecate (de absorbtie) in spectrul solar. P. S .Laplace determina pralaxa Soarelui (8’’,56) din inegalitatea paralactica a Lunii. 1804:V Karl Hording descopera pe Junona, noua planeta mica. 1807: Olbers descopera pe Vesta, o noua planeta mica. 1808: K. A. De Widmannstatten descopera structura cristalina a fierului meteoritic si asa-numitele „figuri Widmannstatten”. 1809: Karl Friedrich Gauss isi publica metoda pentru determinarea orbitelor corpurilor ceresti din trei observatii. Jean Dominique Francois Arago observa polarizarea luminii Lunii si cometelor. 1814-1815: Joseph von Fraunhofer observa si descrie liniile de absorbtie din specrtul solar, linii care-i poarta numele. 1817: J. Fraunhofer arata ca Luna si planetele au acelasi spectru cu Soarele, deoarece reflecta lumina lui. 1818: Apare volumul „Fundamentel astronomiei” a lui Friedrich Wilhelm Bessel, care contine si un catalog cu 3.220 stele, prin prelucrarea observatiilor lui Bradley. Jean Louis Pons descopera cometa Encke. 1820: Se inffinteaza Societatea regalalondoneza de astronomie. Se infiinteaza Observatorul astronpmic de la Capul Bunei Sperante. 1822: Karl Ludwing Harding publica un „Nou atlas al cerului” in carev pentru prima oara nu sunt prezentate figurile alegorice ale constelatiilor . 1827: Incepe aparitia revistei astronomice engleze „MonthlyNotices of the Royal Astronomical Society”. 1830: Se infiinteaza Observatorul astronomic din Moscova. 1833: D. Olmsted stabileste radiantii meteorici si periodicitatea lor. David Brewster descopera benzile telurice din spectrul solar. 1834: F. Bessel deduce lipsa atmosferei lunare din lipsa refractiei luminii stelelor la bordul Lunii in timpul ocultatiilor. 1835-1839: Primele determinari reusite de paralaxe stelare ( F. Bessel, V. Struve si Th. Henderson). 1836: Se infiinteaza Observatorul Universitatii din Kazan, dupa planul lui N. I. Lobacevski. John Herschel efectueaza primele masuratori fotometrice stelare. 1837: H. Olbers determina perioada de 33 de ani a curentului meteoric al Leonidelor. 1839: Se infiinteaza Observatorul astronomic de la Pulkova. Se infiinteaza

          Observatorul astronomic Harvard (S.U.A.). Prima incercare de fotografiere a   
          Lunii, efectuata de J. Daguerre.

1842: Se infiinteaza Observatorul astronomic al marinei, din Washington. Christian

         Dopler descopera fenomaemul care-i poarta numele. Ch. Peters descopera  
         fenomenul variatiei latitudinilor.

1843: Apare lucrarea „Noua Uranometrie” a lui Fr. Argenlander, un atlas si un

         catalog al stelelor vizibile cu ochiul liber.

1844: F. Bessel emite ideea existentei unor sateliti invizibili la stelele Sirius si

         Procyon. Astronomul amator Heinrich Samuel Schwabe descopera 
         periodicitatea activitatii solare.

1845: Se termina construirea Observatorului astronomic din Kiev. H. Fizeau si L.

          Facault obtin daguerotipii ale Soarelui. William Parsons (Lord Rosse) termina   
         construirea telescopului gigant de 182 cm diametru, cel mai mare din lume la   
         acea data, cu care descopera structura spirala a unor nebuloase.

1846 sept. 23: Johann Gottfried Galle de la Berlin descopera planeta Neptun, nu

         departe de locul calculat de J. U. Le Verrier si J. C. Adams. Williams Lassell
         descopera pe Triton, satelitul cel mai mare al lui Neptun. Observarea dedublarii
         cometei Biela.

1847: V. I. Struve presupune existenta absorbtiei stelare a luminii. 1848: William Cranch Bond de la Harvard descopera pe Hyperion, satelit al lui

         Saturn. Rudolf Wolf de la Zurich introduce „numarul relativ” al petelor solare 
        (numarul Wolf).

1849: B. A. Gould fundamenteaza revista „Astronomical Journal”. 1850: Norman Robert Pogson stabileste scala actuala a marimilor stelare. W. Si J.

         Bond obtin primele fotografii astonomice reusite: Luna si steaua Vega.

1851: Este efectuat sub cupola Pantheonului din Paris celebra experienta a pendulului

         de catre Leon Foucault, care dovedeste rotaita axiala a Pamantului. W. Lassell
         descopera pe Ariel si Umbriel, sateliti ai planetei Uranus. Alexander von 
         Humbolt publica statistica lui Schwabe in vol. III din „Cosmos”.

1851-1852: J. Lamont, R. Wolf, E. Sabine si A. Gauthier descopera legetura dintre

         activitatea solara si perturbatiile geomagnetice.

1854: T. Brorsen redescopera lumina antisolara (Gegenschein). 1856: Justus von Liebig pune la punct metoda de argintare a sticlei. 1857: Warren de la Rue inventeaza fotoheliograful. 1858: Richard Christofer Carrington descopera deplasarea petelor solare in latitudine. 1859: Carrington si Hodgeson observa prima eruptie cromosferica in lumina alba. 1962: Apare catalogul stelar „Bonner Durchmusterung” (BD) sub ingrijirea lui F.

         Argelander, care contine 324.188 stele pana la marimea stelara 9,5.

1860-1863: Inceputurile spectroscopiei stelare prin lucrarile lui William Huggins

        (Anglia) si Angelo Secchi (Italia).

1860: A. Secchi si W. de la Rue obtin fotografii reusite ale coroanei si protuberantelor

         solare.

1861-1864: Friedrich Zoliner executa lucrari de fotometrie a stelelor si planetelor

         dezvoltand bazele astrofotometriei moderne.

1862: Alvan Clark descopera satelitul lui Sirius, prezis de Bessel. 1862-1864: A. Bredihin elaboreaza teoria si clasificarea cozilor cometare. 1863-1868: A. Secchi elaboreaza prima clasificare a spectrelor stelare. 1864: Se obtine spectrul unei nebuloase planetare din constelatia Dragonul, ceea ce

         dovedeste natura lor gazoasa. W. Hugguns descopera liniile de emidie cerzi ale 
         unui element necunoscut pe Pamant, care capata denumirea de „nebulium”. G. 
         B. Donati observa spectrele cometelor. J. Herschel publica „General Catalogue”
        (GC) care contine 5.079 obiecte nebulare.

1866: Daniel Kirkwooh descopera lipsa asteroizilor cu perioadele e revolutie egale cu

         1/2 si 1/3 din perioada de revolutie a lui Jupiter – asa-numitele „goluri ale lui
         Kirkwood”. Giovanni Virginio Schiaparelli descopera identitatea orbitelor unro
         curenti meteorici cu a unor comete.

1868: Jules Janssen in Franta si Norman Lockyer in Anglia imagineaza o metoda

         pentru observarea protuberentelor solare in afara eclipselor totale de Soare – 
         spectroscopul de protuberante. Joseph Norman Lockyer descopera heliul in  
         Soare. W. Huggins masoara primele viteze radiale ale stelelor prin metode 
         spectroscopice.

1870: Charles Augustus Young observa spectrul fulger si stratul inversant al Soarelui. 1871: Se infiinteaza Observatorul astronomic din Odessa. 1872: Se infiinteaza Observatorul astronomic din Arcetri (Italia). Henry Draper obtine

         primul spectru stelar pe placa fotografica pentru steaua Vega. Observarea ploii 
         de stele cazatoare produsa de cometa Biela. 

1873: Se infiinteaza Observatorul astronomic din Taskent. 1876-1884: Apar cataloagele stelare fotometrice ale lui Edward Charles Pickering si

         Vitold Karlovici Teraski.

1877: Asaph Hall descopera cei doi sateliti ai planetei Marte. G. V. Schiaparelli

          descopera „canalele matriene” – de fapt le „redescopera”.

1878-1883: A. Ritter incearca prima teorie a structurii interne a Soarelui. 1879-1881: Geroge Howard Darwin elaboreaza teoria mareelor. 1881: William Strutt (Lord Rayleigh) elaboreaza toeria difuziei luminii in atmosfera,

          explicand culoarea albastra a cerului. Se infiinteaza Observatorul astronomic al 
          Universitatii din Petersburg.

1884: In urma unei conferinte tinute in S.U.A se adopta, in 26 de tari, conventia

          fuselor orare.

1885: V. K. Teraski descopera norii argintii. Se observa, de catre K. E. Hartwig,

          prima eruptie a unei stele din alta galaxie.

1885-1891: F. Kustner si S. Chandler descopera periodicitatea miscarii polilor terestri

          prin observatii astronomice.

1887: Apare „Canonul eclipselor” al lui Th. Oppolzer, care contine 8.000 de eclipse

          pentru perioada 1280 i.e.n.-2163 e.n.  Camille Flammarion infiinteaza 
          Societatea astronomica a Frantei (SAF). Incep lucrarile initiate de fratii Paul si 
          Prosper Henry pentru realizarea unei harti fotografice a cerului. D. I. 
         Mendeleev observa o eclipsa se Soare din balon.

1888: Se infiinteaza Observatorul astronomic Lick, pe Mount Hamilton, California,

         S.U.A. Apare „New General Catalogue” (NGC) al lui J. L. Dreyer, care contine    
         13.226 nebuloase. H. A. Rowland editeaza un atlas al spectrului solar, care 
         contine circa 20.000 de linii.

1889: E. S. Holden infiinteaza Societatea Astronomica a Pacificului. Anne Maury si

         E. C. Pickering in S.U.A. si H. C. Vogel si Scheiner in Germania descopera 
         stelele duble spectroscopice.

1890: Se infiinteaza Societatea Astronomica din Rusia. 1891: Se inventeaza spectroheliograful de catre G. E. Hale (S.U.A.) si H. Deslandres

         (Franta).

1892: Edward Emerson Barnard descopera satelitul Jupiter V, denumit de G.

         Flammarion „Amalthea”. Acelasi Barnard descopera prima cometa pe cale 
         fotografica

1894: Aristarh Apollonovici Belopolski obtine dovezi spectrale asupra satructurii

         meteorice a inelelor lui Saturn. Belopolski descopera periodicitatea vizelor 
         radiale la cefeide. Apare primul „Calendar astronomic” sub egida Societatii 
         Astronomice Ruse.

1895: George Ellery Hale si James Edward Keeler infiinteaza „Astrophisical

         Jouranl”. V. K. Teraski determina limita inferioara a temperaturii Soarelui 
         (3.500º). S. Bailli descopera stele variabile in roiurile stelare globulare. A. A. 
         Belopolski si J. E. Keller dovedesc spectroscopic constitutia meteoritica a 
         inelelor lui Saturn.

1896: Se precizeaza valoarea paralaxei Soarelui la 8’’,80. Maurice Loewy si Pierre

          Henry Puiseux incep intocmirea atlasului fotografic al Lunii la Observatorul 
          astronomic din Paris.

1897: Se infiinteaza societatea Astronomica Americana. Se fundamenteaza

         Observatorul astronomic Yerkes al Universitatii din Chicago, la care se 
          instaleaza cel mai mare refractor din lume, opera a celebrului Alvan Clark (102 
          cm diametru).

1898: William Henry Pickering descopera descopera al noulea satelit al lui Saturn –

          Phoebe. Nickols (S.U.A.) efecuteaza primele determinari ale temperaturilor 
          stelare. Apar „Metode noi ale mecanicii ceresti” de Poincare. De Witt 
          descopera asteroidul Eros. Se infiinteaza Observatorul astronomic de la 
          Ondrejov, Cehoslovacia. La 14 iunie W. Pauly (Bucuresti) descopera cometa 
          1898 c, la numai 5 zile dupa Coddington (Lick).

1896-1900: Jacobus Kapteyn si David Gill publica un catalog cu 454.875 stele. 1899: Se infiinteaza Serviciul International al Latitudinii. W. F. Wislicenus

          infiinteaza „Astronomischer Jahresbericht”, primul indreptar bibliogafic al 
          astronomiei mondiale.

1900: Anne Jump Cannon elaboreaza clasificarea spectrala a stelelor, zisa „de la

          Harvard”.

1903: V. K. Teraski determina pentru prima data magnitudinea Soarelui. Se

          construieste telescopul solar „Snow” de la Observatorul Yerkes.

1903-1905: Alexei Pavlovici Ganski determina timpul de viata si viteza granulelor

          solare.

1904: G. E. Hale infiinteaza Observatorul astronomic Mount Wilson, California,

          S.U.A. Se infiinteaza Uniunea Internationala pentru observarea Soarelui. 
          Easton afirma ca nebuloasele spirale sunt alte galaxii. Johannes Frantz 
          Hartmann descopera liniile stationare ale calciului din spectrul stelei δ Orionis, 
          deducand existenta norilor de calciu interstelari. Jacobus Cornelius Kapteyn 
          emite teoria celor „doua curente stelare”. Charles Dillon Perrine descopera al 
          saselea satelit al lui Jupiter.

1905: Ch. D. Perrine descopera a; saptelea satelit al lui Jupiter. Apare primul catalog

          general de stele duble (13.650 obiecte) scos de Sherburne Wesley Burnham. 
          Danezul Ejnar Hertzsprung si americanul Henry Norris Russel descopera 
          deosebirea dintre stelele pitice rosii si giganticele rosii, care va duce la 
          alcatuirea diagramei „spectru-luminozitate” sau diagrama HR.

1906: Karl Schwarzchild elaboreaza teoria echilibrului radiativ al atmosferelor

          stelare. J. C. Kapteyn propune planul „ariilor alese” (selected areas) pentru 
          studiul structurii sistemului nostru solar – Galaxia.

1906–1907: Joel Stebbins efectueaza primele inregistrari fotoelectrice, punanad

          bazele electrofotometriei astronomice.

1907: Victor Anestin scoate la Bucuresti revista astronomica „Orion”. Robert Emden

          elaboreaza teoria stelelor politropice.

1908: Se inffinteaza Observatorul astronomic din Bucuresti – primul director: Nicolae

          Coculescu. Se infiinteaza la Simeiz o filiala a Observatorului din Pulkovo, care 
          dupa 1945 devine Observatorul astrofizic din Crimeea al Academiei U.R.S.S. 
          Se infiinteaza Societatea Astronomica Romana „C. Flammarion”. G. E. Hale 
          descopera campul magnetic al petelor solare. F. Melotte descopera al VIII-lea 
          satelit al lui Jupiter. Henrietta Swan Leavitt de la Harvard descopera relatia  
          „perioada-luminozitate” la cefeide. La Mount Wilson se instaleaza un telescop 
          de 150 cm diametru.

1908-1909: Gavril Adrianovici Tihov incepe folosirea filtrelor colorate de lumina in

           astronnomie si descopera absorbtia interstelara selectiva a luminii.

1909: Descoperirea efecului Evershed la petele solare. 1908-1910: A. I. Orlov studiaza mereele lunare asupra scoartei terestre. 1910: Se infiinteaza Observatorul astrofizic in Victoria, Canada. 1911-1912: Apare diagrama HR, de o mare importanta pentru evolutia stelara. 1912: La Mount Wilson se instaleaza cel mai mare telescop turn (45 m inaltime) solar

          din acea vreme. Vesto Melvin Slipher face primele determinari de viteze 
          radiale ale nebuloaselor spirale. H. N. Russell elaboreaza teoria stelelor duble 
          cu eclipsa. Pe langa Observatorul din Paris se infiinteaza  „Biroul International 
          al Orei”.

1913: Se infiinteaza Observartorul astronomic din Iasi: primul director – Constantin

          Popovici. G. E. Hale descopera variabilitatea polaritatii petelor solare cu ciclul 
          activitatii solare.

1914: E. W. Brown descopera variatia seculara si neregularitatile in viteza de rotatie

          axiala a Pamantului din inegalitatile din miscarea Lunii si planetelor. S. B. 
          Nicholson descopera al IX-lea satelit al lui Jupiter. Walter Sidney Adams si A. 
          Kolschutter elaboreaza metoda paralaxelor spectroscopice. V. G. Fesenkov 
          realizeaza prima cercetare fotometrica a luminii zodiacale si studiaza 
          distributia prafului interplanetar. Harlow Shalpey si Arthur Stanley Eddington 
          elaboreaza teoria pulsatiei cefeidelor.

1915: Albert Einstein prezice devierea luminii cu1’’,75 la marginea discului solar. W.

          S. Adams descopera prima pitica alba – Sirius B.

1916: A. S. Eddington incepe cercetarea teoretica a structurii interne a stelelor. 1917: A. Einstein prpoune primul model cosmologic – Universul omogen si izotrop,

          stationar. J. Ritchey si H. Curtis descopera nove in nebuloasele spirale.

1918: La Obsevatorul Mount Wilson este instalat reflectorul Hocker de 250 cm

          diametru, care pana in anul 1949 va fi cel mai mare telescop din lume. Harlow 
          Shapley determina distanta de la Soare la centrul Galaxiei – 30.000 ani lumina    
          - si propune un model al Galaxiei.

1919: Pe baza Uniunii Internationale pentru cercetarea Soarelui se creeaza Uniunea

          Astronomica Internationala (UAI) – primul presedinte fiind Benjamin Baillaud. 
          Fizicianul Jean Perrin propune ca sursa a enegiei stelare transformarea 
          hidrogenului in heliu. A. S. Eddington si A. Crommelin verifica devierea 
          luminii in camp grvitational, gasindu-se o concordanta buna cu teoria lui 
          Einstein.

1920: A. A. Michelson si F. Pease masoara cu interferometrul primul diametru stelar

          la Betelgeuse.

1920-1925: Meg Nad Saha elaboreaza teoria ionizarii atomior, iar H. N. Russell, A.

          Milne si C. Payne o aplica la atmosferele terestre.

1922: A. A. Friedman gaseste prima solutie nestationara a ecuatiilor campului

         gravific ale lui Einstein si elaboreaza um model cosmologic nestationar. Primul 
         congres al UAI la Roma.

1923-1924: E. Hertzsprung, H. N. Russell si A. E. Eddington stabilesc relatia „masa-

          luminozitate” pentru stele. Edwin Powell Hubble descompune in stele zonele 
          marginale ale nebuloasei din Andromeda, stabilind astfel natura extragalactica 
          a nebuloaselor spirale.

1923: Se deschide primul planetariu al firmei Carl Zeiss. 1924: V. G. Fesenkov fundeaza revista „Astronomiceski Jurnal”. Lundmark si Wirtz

         folosesc „deplasarea spre rosu” pentru determinarea distantelor extragalactice.

1925: Se inffinteaza Observatorul astronomic Mount Stromlo, langa Camberra,

         Australia. Hubble elaboreaza clasificarea nebuloaselor spirale upa forma lor – 
         „classificarea diapazon”.

1926: B. Lindblad (Suedia) formuleaza teoria rotatiei Galaxiei si apreciaza perioada ei

         de rotatie.

1926-1933: H. Zanstra, D. H. Menzel si V. A. Ambartumian elaboreaza teoria fizica a

         nebuloaselor gazoase.

1927: Jacob Hendirk Oort descopera rotatia diferentiala a Galaxiei. Ira Sprague

         Bowen identifica liniile „nebuliului” din spectrele nebuloaselor cu liniile 
         interzise ale oxigenului si azotului.

1928: Grigori Abramovici Sain (U.R.S.S.) si Otto Struve (S.U.A.) elaboreaza metoda

         spectrala pentru studiul rotatieie stelelor.

1929: Hubble descopera legea „deplasarii spre rosu” a liniilor din spectrelel

         nebuloaselor extragalactice: expansiunea Universului. John Strong (S.U.A.) 
         elaboreaza metoda de aluminizare a oglinzilor de telescop prin vaporizare in 
         vid.

1930: Robert Schmidt (Germania) realizeaza telescopul catadioptric cu placa

         corectoare asferica, care ii parta numele. Bernard Lyot (Franta) construieste 
         primul coronograf, cu care fotografiaza coroana solara in afara eclipselor totale 
        de Soare. Karl Guthe Jansky descopera radioradiatia cosmica de origine 
        galactica. Hubble  si Humson determina constanta lui Hubble H gasind valoarea 
        de 540 km/s/Mps.

1932: Se infiinteaza Asociatia Unionala de Astronomie si Geodezie (U.R.S.S.). Boris

        Alexandrovici Voronintov-Veliaminov elaboreaza o metoda de determinare a 
        distantelor nebuloaselor planetare. Apare „Noul Catalog General de Stele 
        Duble” (ADS) al lui Robert Grant Aitken cu 17.200 obiecte.

1933: Se infiinteaza noul Observator astornomic din Cluj. 1934: Fritz Zwicky, Walter Baade si Rudolph Minkovski incep studiul supernovelor.

         Baade si Zwicky emit ipoteza aparitiei stelelor neutronice in urma explozieie 
         supernovelor.

1937: Grotte Rebber construieste primul radiotelescop din lume de 9 m diametru.

         Hannes Alfven presupune existenta unui camp magnetic al Galaxiei. Gerard   
         Peter Kuiper foloseste diagrama HR a roiurilor stelare deschise pentru studiul 
         evolutiei stelare. Erik Holmberg publica un catalog de galaxii duble si multiple. 
         Apare „General Catalogue” (GC) al lui Boss, cu 33.342 stele. Zwicky 
         descopera galaxiile compacte.

1937-1940 G. Gamanov elaboreaza prima teorie a evolutiei stelare bazata pe rectiile

         termonucleare.

1938: S. B. Nicholson descopera al X-lea satelit al lui Jupiter. Rupert Wildth gaseste

         ca absorbtia in atmosferele stelare se datoreste ionului de hidrogen negativ. J. 
         Plaskett si J. Pearce descopera rotatia galactica a gazului interstelar.

1938-1939: Hans Bethe, Charles Critchfield si Carl von Weizsacher imagineaza

         reactiile termonucleare de fuziune a hidrogenului.

1939: Se infiinteaza Obbsrvatorul astronomic Mac Donald, la Fort Dawis, Texas,

         S.U.A.

1939-1942: H. Alfven realizeaza o serie de lucrari fudamentand electrodinamica

         cosmica.

1940: G. A. Sain studiaza izotopul C13 din atmosferele stelelor. Bengt Stromgren

         foloseste metoda modelelor in studiul atmosferelor stelare. Andrew Mac 
         Kellear descopera molecule in spatiul interstelar prin spectroscopie optica. 
         Apare „Atlasul fotometric al spectrului solar” de M. Minnaert, D. Mulders si J. 
         Houtgast.

1940-1945: Pavel Petrovici Parenago elaboreaza o metoda noua pentru studiul

         absorbtiei interstelare a luminii.

1941: D. D. Maksutov inventeaza telescopul cu menisc. 1942: Bengt Edlen identifica liniile „coroniului” cu linii interzise ale atomilor de Ca,

         Fe, Ni, de multe ori ionizati. N. U. Mayall si J. H. Oort arata ca Nebuloasa Crab 
         este o ramasita a supernovei din anul 1054. Pol Swings propune un mecanism    
         pentru explicarea luminii cometelor, bazat pe fluorescenta radiatiei solare.

1942-1944: Soutwort, Hey si Reber descopera radiatia Soarelui. 1943: Victor Daimaca, profesor de matematica si astronom amator de la Targu Jiu,

          descopera doua noi comete. Carl Seyfert descopera descopera galaxiile care-i 
          poarta numele.

1944: Walter Baade imparte stelele in doua grupe de „populatie stelara”. Henric van

          de Hulst prezice existenta radioliniei de 21cm a hidrogenului neutru. Otto 
          Iulievici Schmidt emite ipoteza sa cosmologica.

1945: J. Hey si J. Stewart realizeaza radiolocatia meteorilor. 1946: Infiintarea Obsrevatorului astronomic de la Biurakan, R.S.S. Armeana.

         Radiolocatia Lunii in S.U.A. si Ungaria. Descoperirea radiolocatiei Lunii. J. 
         Pawsey si M. Ryle construiesc primul radiointerferometru. G. Gamow 
         elaboreaza teoria „Universului fierbinte” (Big Bang). G. P. Kuiper obtine 
         spectrele infrarosii la planete si stele. F. Zwicky realizeaza meteori artificiali. 
        Cu rachete se inregistreaza spectrul X si UV al Soarelui.

1947: Inffintarea Observator astronomic de pe Mount se instaleaza un telescop

        Schmidt cu placa corectoare de 122 cm diametru. Kuiper descopera pe Miranda, 
        satelit al lui Uranus. Nikonov, Kaliniak si Krasovski obtin fotografii in infrarosu 
        ale partilor centrale ale Galaxiei. Skalovski arata fundamentele teoratice ale 
        posibilitatii receptionarii radioliniei de 21 cm a hidrogenului neutru. Hiltner, 
        Hall si Dombrovski descopera polarizarea interstelara a luminii. Richard Tousey 
        descopera radiatia X a coroaei solare cu ajutorul rachetelor geofizice.

1949: La Observatorul Mount Palomar este dat in exploatare reflectorul gigant de 508

        cm diametru, care pana in anul 1975 a fost cel ma mare din lume. Kuiper 
        descopera pe Nereida, satelitul mai mic al lui Neptun.

1949-1953: I. S. Sklovski arata posibilitatea observarii in gama radio a liniilor

        provocate de radicalii OH, CH, si altii. Sain si Gaze descopera un mare numar 
        de nebuloase gazoase. Baade descopera asteroidul Icar.

1950: Hanbury-Brown si Hazard identifica o radiosursa cu o galaxie. Alfven si

        Herlofson propun mecanismul de sincroton pentru explicarea radiatiei radio a 
        surselor discrete. 

1951: Nicholson descopera al XIIII-lea satelit al lui Jupiter. Purcell si Ewen (S.U.A.)

        descopera linia de 21 cm in radioradiatia cosmica; se deduce structura spirala a 
        Galaxiei. Lalemand construieste prima camera electronica.

1952: Andre Danjon inventeaza astrolabul cu prisma impersonal. Baade propune

        revizuirea scalei distantelor extragalactice. H. D. Si H. W. Babcock construiesc 
        un magnetograf solar. P. W. Merill descopera linii ale tehnetiului in spectrul 
        unor stele rosii si reci.

1953: Walter Baade si Rudolph Minkovski identifica prima radiosursa discreta. 1954: Audoin Dollfus inaugureaza observatiile din baloane. Dembrovdki descopera

        polarizarea puternica a luminii radiate de nebuloasa Crab.

1955: K. Franklin si F. Burke descopera radioradiatia lui Jupiter. 1956: Se decopera radioradiatia cometei Arend Roland si a planetei Venus. Hanbury-

         Brown masoara diametrul stelei Sirius su un interferometru optic. Se termina 
         constructia marelui radiotelescop la Pulkovo. Se infiinteaza la green Bank 
         Observatorul Radioastronomic National al S.U.A. (NRAO). Se introduce 
         secunda eferemidelor.

1957: Allan Rex Sandage efectueaza o noua revizuire a scalei distantelor

         extragalactice. La Jodrell Bank (Marea Britanie) intra in  exploatare 
         radiotelescopul paraboloidal azimutal de 76 m diametru. La 4 octombrie, 
         U.R.S.S. lanseaza primul satelit artificial al Pamantului.

1957-1958: Anul Geofizic International. 1958: Se infiinteaza COSPAR (Comitetul pentru cercetari spatiale). N. A. Kozirev

         descopera spectroscopic o activitate in craterul Alfons de pe Luna. James 
         Alfred Van Allen descopera centurile de radiatie a Pamantului, care-i poarta 
         numele. V. A. Ambartumian formuleaza ideea activitatii nucleelor galaxiilor.

1959: Incep constructiile la Observatorul National American de la Kitt Peak, Arizona.

         In S.U.A. se realizeaza radiolocatia Soarelui. „Luna 3” realizeaza primele 
         fotografii ale fetei invizibile a Lunii.

1960: Se infiinteaza Obsevatorul astrofizic Sehama din Azerbaidjan. La Tautenburg

         se instaleaza cel maimare telescop Scmidt din lume, cu placa corectoare de 134 
         cm diametru. La Observatorul din Serpuhovo se instaleaza un radiotelescopde 
         22 m.

1961: Se instaleaza la Observatorul astrofizic din Crimeea telescopul Sain de 260 cm

         diametru, cel mai mare din Europa la acea data. La Observatorul astrofizic 
         astrofizic Biurakan se instaleaza un telescop Schmidt cu placa corectoare de 1 
         m diametru. Se instaleaza la Observatorul astronomic de la Iasi un refractor 
         Coude de 15 cm diametru. Se descopera radiatia cosmica γ (S.U.A.). Se 
         determina in U.R.S.S., S.U.A. si Marea Britanie distanta pana la Venus prin 
         radiolocatie. 12 aprilie: Iuri Alexeevici Gagarin face primul zbor cosmic orbital.     
         K. Kordyewski (Polonia) descopera satelitii pulverulenti ai Pamantului din 
         punctele de liberatie.

1962: Se infiinteaza Obsevatorul astronomic al Universitatii din Timisoara. Se

         descopera prima sursa X galactica – Sco X-1.

1963: Maarten Scmidt descopera quasarii. Se descopera radioliniile hidroxilului

         interstelar.

1964: Anthony Hewish descopera scintialtia radiosurselor. La Observatorul

         astronomic al marinei Flagstaff (Arizona) se instaleaza primul telescop 
         astrometric cu oglinda din cuart topit de 154 cm.

1965: Se descopera radioradiatia remanenta cu temperatura de 2,7 K, care confirma

         ipoteza „Universului fierbinte” (A. Penzias si R. Wilson – premiul Nobel). 
         Sandage descopera quasagii. Se determina perioada de rotatie a lui Mercur prin 
         antena de 300 m diametru de la Arecibo – Porto Rico, se gaseste o perioada de     
        59,3 zile terestre.

1966: A. Dollfus descopera pe Janus, al X-lea satelit al lui Saturn. Prin radiolocatie se

        stabileste perioada de rotatie a lui Venus la 243,16 zile terestre.

1967: Instituirea timpului atomic si secundei atomice. J. S. Bell, A. Hewish si altii

        descopera pulsarii la radioobservatorul „Mullard” (Cambridge, Marea Britanie).

1968: Prin metode radioastronomice se descopera molecule in spatiul interstelar. 1969: Se descopera radiolinia apei la o sursa extragalactica. 20 iulie: aselenizarea

        navei „Apollo 11” – primii oameni pe Luna. Fuzionarea obsrevatoarelor Mount 
        Palomar si Mount Wilson, formand Observatorul „G. E. Hale”.

1970: J. King descopera polarizarea rotatorie a luminii unei stele pitice albe. 1973: Sonda automata „Pioneer 10” transmite imagini ale planetei Jupiter. Se

         instaleaza un telescop de 4 m la Observatorul Kitt Peak, Arizona, S.U.A.

1974: „Mariner 10” descopera cratere pe Mercur si urme de atmosfera. Charles

         Kowal descopera satelitul al XIII-lea al lui Jupiter. Se instaleaza un telescop de 
         4 m diametru la Carro Tololo, in Chile.

1975: Se da in exploatare cel mai mare telescop reflector, cu oglinda de 6 m diametru

         si cu montura azimutalala Observatorul astrofizic Zelenciukskaia din muntii 
         Caucaz (U.R.S.S.). Se mai instaleaza un telescop de 3,9 m diametru la Syding 
         Spring (Australia) si de 2,6 m diametru la Biurakan.

1976: „Viking 1 si 2” cobora lin pe Marte fara a gasi viata. Se da in exploatare

         radiotelescopul „RATAN 600” in muntii Caucaz. Se instaleaza un telescop 
         optic de 3,6 m diametru pe muntele La Silla, in Chile. A. B. Severnii si 
         colaboratorii descopera oscilatia Soarelui cu perioada de 2 h si 40 min.

1977: Prin observarea oculatiei stelei SAO 158687 se descopera inelele din jurul

         planetei Uranus.

1978: La Observatorul astrofizic Smithsonian se da in exploatare un telescop

         multioglinda (MMT) cu 6 oglinzi de 1,8 m diametru. James Christy descopera 
         cu ajutorul telescopului astrometric de la Flagstaff  satelitul planetei Pluton.

1979: Pe muntele Mauna Kea, Hawaii, se instaleaza, la 4.178 m altitudine, un

         telescop de 3,6 m diametru, canado-fanco-hawaian, pentru radiatii IR, un altul 
         de 3,1 m american si unul de 3,8 m englez. „Voyager” descopera inelele in   
         jurul lui Jupiter.

1980: La Calar Alto, in sudul Spaniei, s-a instalat un telescop de 3,6 m diametru, al

         Observatorului astrofizic „Max Planck” (R.F.G.). La Tucson, cu telescopul de
         1,5 m diametru se descopera o atamosfera de metan la Pluton.

1981: Susan Wyckoff si P. A. Wehinger descopera la unii quasari un halou la limita

         de detectie.

1982: octombrie- Redescoperirea cometei Halley cu telescopul de 5 m diametru de la

         Mount Palomar.

1983: O noua determinare a masei Galaxiei de 1,4x10 la puterea 12 mase solare; La 4

         martie, prin observarea fotoelectrica a oculatiei nuei stele slabe se descopera la 
         asteroidul Pallas o atmosfera; cu satelitul IRAS se descopera probabile sitsteme 
         planetare la stelele Vega si Fomalhaut; in octombrie astrofizicienii americani S. 
        Chandrasekar si W. Fowler primesc Premiul Nobel pentru fizica.

1984: Se descopera cea mai indepartata steadin Galaxie – o gigantica rosie de 18m in

         constelatia Balanta, la 400.000 ani lumina.

1985: octombrie - Are loc interceptarea cometei Giacobini Zinner de o nava spatiala

         americana.

1986: ianuarie – „Voyager 2” descopera 10 noi sateliti la planeta Uranus si noi inele;

         martie – astronave sovietice, europene si japoneze intercepteaza cometa 
         periodica Halley (nucleul pare a fi lung de 11 km si subtire de 1-2 km, de forma 
         neregulata).



(In cautarea astrilor, Virgil Scurtu, editura Albatros, 1986)

Legături externe Edit

  • ro
Mari Descoperiri Geografice
  • ro
SpreStele.ro
  • ro
HanuAncutei.com

Also on Fandom

Random Wiki