Fandom

Coman Wiki

Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

22 iunie 1941. Atacarea Uniunii Sovietice...Edit

Antonescu, maresal.jpg

Mareşalul Ion Antonescu

România a participat din prima zi la actul de agresiune fascistă. Din păcate a participat. De voie sau mai de nevoie. Se ştie că ţara suferise mari şi injuste pierderi teritoriale în anul anterior, 1940. În urma ultimatumului adresat guvernului regal al României şi acceptat de acesta, Uniunea Sovietică reocupase Basarabia – pe care şi-o însuşise Rusia ţaristă în 1812, prin Tratatul de pace de la Bucureşti, tratat ce a urmat victoriei în războiul cu Imperiul Otoman şi în condiţiile iminenţei invaziei napoleoniene – dar, ocupase şi jumătatea nordică a Bucovinei, veche regiune a Moldovei, sub pretextul „despăgubirii” pentru cei 22 de ani cît Basarabia s-a aflat în componenţa României, începînd din 28 martie 1918. Ungaria, ocupase partea de nord-vest a Transilvaniei, în urma Diktatului de la Viena, iar Bulgaria obţinuse Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, în urma aşa-ziselor negocieri de la Craiova cu acelaşi guvern regal al României. Ţin să reamintesc faptul că, în vara lui 1940, cînd ţara a suferit pierderile teritoriale respective, generalul Ion Antonescu se afla ţinut pe linie politică şi militară moartă de către dictatura carlistă, reţinut şi supravegheat la domiciliu şi, apoi, arestat şi închis la Mînăstirea Bistriţa din judeţul Vîlcea. Cu pretinşii aliaţi şi garanţi ai securităţii noastre naţionale – Franţa şi Anglia – pierduţi sub extinderea militară fulminantă a Germaniei hitleriste în Europa Occidentală, România a rămas singură şi dezmembrată teritorial în faţa colosului german, fără putinţa practică de a se opune tendinţelor expansioniste ale acestuia spre Est. Intrarea ţării noastre în sfera interselor militariste germane a devenit astfel inevitabilă. În anul 1941 România era unul din aliaţii Germaniei lui Hitler şi ai Italiei lui Musolini. România făcea parte din „Axă”. Destinul ei era pecetluit. Cînd la 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică a fost atacată, inclusiv sub pretextul „războiului sfînt împotriva bolşevismului”(!), România a răspuns prezent. Ea avea de eliberat Basarabia strămoşească. Sub glasul generalului Ion Antonescu, viitor mareşal, comandantul suprem al Armatei Române şi Conducătorul statului, România a declanşat ostilităţile faţă de ocupaţia sovietică: „Ostaşi! Vă ordon, treceţi Prutul!”... Cum a motivat Mareşalul Antonescu decizia de a intra în războiul antisovietic? În memoriul depus în luna mai 1946 la Tribunalul Poporului, unde era judecat pentru crime de război şi unde acuzatorul său public şi al celorlalţi inculpaţi în „procesul marii trădări naţionale”, cum l-au numit, era o anume Alexandra Sidorovici, nimeni alta decît soţia lui Silviu Brucan, el însuşi cunoscut ca adversar al lui Gheorghiu-Dej şi unul din complotiştii şi asasinii lui Ceauşescu -- toţi dictatori, el şi nevastă-sa democraţi, sigur că da -- aşadar în memoriul adresat tribunalului, Mareşalul a făcut vorbire inclusiv despre decizia de a participa la atacul antisovietic din 22 iunie 1941. Redau mai jos, fără alte comentarii, cîteva fragmente din cele scrise sub acest aspect de inculpatul Ion Antonescu, fost şef al Statului Român: „Am fost acuzat că am premeditat războiul în contra U.R.S.S.(...) Am fost pus la curent de hotărîrea luată de a se ataca Rusia numai în mai 1941 şi de data atacului, la 10 iunie 1941. Dovada că nu am avut intenţia să particip la operaţiuni, decît pînă la limita revendicărilor şi drepturilor noastre, o face faptul că nu am mobilizat decît o treime din forţele noastre militare şi nu am exercitat comanda decît pînă la Nistru. Nu pot fi socotit agresor, fiindcă România era în stare de război cu U.R.S.S. din iunie 1940, cînd Rusia a fost agresorul nostru. Acceptarea ultimatumului nu a fost decît retragere strategică şi politică la care recurge orice ţară, orice om cînd este surprins fără sprijin şi nu este în măsură de a se apăra.

Maresalul Ion Antonescu-150x150.jpg

Din iulie 1940 pînă în aprilie 1941, actele izolate de agresiuni parţiale ruse au continuat. Prin urmare, acţiunea noastră din iunie 1941 se încadra şi era urmarea agresiunilor pe care le suferise poporul român. Apoi, am atacat în cadrul unui război început în 1940 şi, cum orice atac este un act de agresiune, nu pot fi considerat agresor decît în acest sens şi, deci, nu pot fi încadrat în prevederile Pactului Kellogg (Este vorba despre Pactul Briand-Kellogg, semnat la Paris, în august 1928, care prevedea, între altele, „renunţarea la război ca instrument al politicilor naţionale” şi propunea scoaterea în afara legii a războiului, privit ca modalitate de rezolvare a diferendelor dintre state – n. m.). (...) Am trecut Nistrul pentru că mi s-a cerut în scris de către Hitler, după ce luasem decizia ca trupele noastre să nu treacă dincolo de Nistru, şi pentru că, ulterior hotărîrii iniţiale ce luasem de a nu mă angaja în nici un fel dincolo de această limită, situaţiile militare succesive m-au forţat s-o fac. Dovada e faptul că la început am făcut-o numai cu Cavaleria şi 3 divizii de vînători de munte şi că nu am mobilizat întraga armată, decît atunci cînd forţele ruse de la Odesa, rămase în coasta armatelor germane care ajunseseră la Bug şi în poarta Basarabiei, mi-a impus-o. După Odesa, am adus în ţară întreaga armată care participase la aceste operaţiuni şi am demobilizat-o”.

Sursa: NicolaeNicu.Blogspot.com


Trecerea Prutului 22 iunie 1941.jpg

Trecerea Prutului, 22 iunie 1941

Anul acesta, pe 22 iunie se împlinesc 69 de ani de la intrarea României în Cel de-al II-lea Razboi Mondial. Jertfa suprema a acestor fii ai natiunii române trebuie comemorata an de an, întrucât fiecare din ei au demonstrat-o, practic si eroic ca fiind lideri ai daruirii supreme pentru reîntregirea neamului românesc. Lidershipul daruirii supreme, i-a caracterizat pe strabunii natiunii noastre; numai asa am putut sa ramânem un popor si o natiune peste veacuri. Lidershipul daruirii supreme , este un concept complex, si un act responsabil, nobil si maret, greu de explicat în cuvinte, dar practicat în fapte de multi fii ai natiunii române. Lidershipul daruirii supreme se poate defini în neputinta limitarii umane prin cel putin trei atribute de sorginte latina: 1. Idealul natiunii trebuie pastrat deasupra oricaror situatii. 2. Prioritatea responsabilitatii fata de Dumnezeu, familie si natiune. 3. Conceptul perceptiei obiective, trebuie constentizat în orice moment, la timp si ne la timp. O prezentare practica, autentica nu prin cuvinte ci prin fapte demne de cinste a Lidershipul-ului daruirii supreme, va fi prezenta în fila de istorie intitulata: Eroii Neamului Românesc , care au luptat pe Frontul de Est pentru Eliberarea Basarabiei. La 22 iunie 1941, România intra în Razboi, pentru a-si redobândi plaiurile însorite ale Basarabiei si Codrii voievodali ai Bucovinei. Ziua de 22 iunie 1941, va ramâne o zi istorica scrisa cu litere de aur în cartea neamului Românesc, armatele române trec Prutul la ordinal Maresalului Ioan Antonescu. Ordinul de razboi precum si mesajul rostit de Maresalul Ioan Antonescu, a însufletit inima armatei române care cu toata daruirea si-a dus misiunea pâna la capat.

Antonescu discuta planuri de batalie cu germani.jpg

Antonescu discută planuri de bătălie cu reprezentanţii armatei germane

Telegrafic am sa punctez evenimentele cruciale de pe frontul de Est. La 5 iulie 1941, Cernautiul a fost eliberat . Românii din Cernauti au primit cu mare entuziasm armata româna. În fruntea armatei române Maresalul Ion Antonescu împreuna cu statul major al armatei, membrii guvernului si personalitati religoase au pasit triunfatori în Cernauti, la 5 iulie 1941. Covor de flori le-a fost asternut sub picioare, ca respect al multumirii si al pretuirii pentru jertfa depusa. Armatele române îsi continua misiunea în 14 august-16 octombrie 1941, crâncene lupte s-au dat la Odesa , la Marea Neagra, unde victoria a fost de partea noastra. În Septembrie 1941 la trecerea Nistrului, alti fii ai plaiurilor strabune si-au dat viata, murind la datorie, dar nu oricum, ei vor ramâne cu cinste în istoria neamului nostru. Apoi victoria desavârsita în 4 iulie 1942, la Sevastopol, trupele române cu toata fiinta lor au îndepartat inamicul, croind o noua cale spre victorie, aminteste aici Corpul de vânatori de munte, sub comanda Gen. Gh. Avramescu, o divizie de infanterie, alta de artilerie si o brigada de cavalerie, realizând Victoria. Dar si aici câteva sute de osteni au cazut la datorie De neuitat vor ramâne luptele de la Cotul Donului din noiembrie 1942 unde românii nu au precupetit nimic, un singur tel era în inima lor: “învingem sau murim”; interventia vânatorilor de munte a fost decisiva în zilele lui noiembrie 1942, si ostasii români au iesit mai mult decât învingatori. Citez: “La Cotul Donului, trebuia cu orice pret sa rupem frontul, luptele au fost crâncene, în dreapta si stânga numai trupuri moarte, nu am cuvinte sa descriu ce ochii mei au vazut, pot totusi sa spun ca Dumnezeu m-a ocrotit; cu totii treceam peste balti de sânge, trupuri moarte, mâini si picioare rapuse de gloantele inamice” (Declaratiile Sergentului Petrica Turnea, Batalionul 2 Graniceri Moreni, Interviu cu Petru Cocirteu, Bolvasnita, 1978). Iar acum as dori sa ma adresez fiecarui suflet de român, si în mod special tinerei generatii, cu rugamintea sa nu-si uite trecutul glorios al strabunilor, sa nu-si uite identitatea, reprezentata prin cele trei pietre fundamentale ale neamului nostru: 1. credinta crestina, 2. limba româna si 3. tara România, în granitile ei fizice si istorice. Acesta-i tezaurul cel mai de pret al natiunii, noi suntem ceea ce suntem si avem ceea ce avem pentru ca Dumnezeu ni le-a harazit prin acesti fii ai neamului nostru care au urmat perceptele Scripturii, Citez: ”Omule, Domnul cere de la tine sa faci dreptate, sa iubesti mila, si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau” Mica 6:8. Si nu si-au precupetit nici macar viata pentru realizarea idealurilor natiunii noastre. În cele ce urmeaza am sa dau citire câtorva nume cu rezonanta istorica si nationala, nume de eroi care au luptat si au condus Frontul de Est, pentru întregirea neamului nostru românesc. 1. Maresalul Ioan Antonescu, supranumit, ”cel mai mare român “ dupa N. Balcescu si N. Iorga, supranumit deasemenea, “cel mai bun dintre pamânteni”, asa cum la numit Marin Preda, si nu în cele din urma supranumit, ”maresalul de otel” cântat în cântecele si imnologia muzicii românesti. A fost executat în 1946, de catre guvernul comunist în coalitie cu rusofilii si Moscova. 2. Gen. Gheorghe Avramescu, general de armata, a luptat si pe frontul de Vest, a fost impuscat de rusi într-o ambuscada în Ungaria. 3. Gen. Corneliu Dragalina, general de corp de armata, unul din fiii Eroului de pe Jiu, Gen. Ioan Dragalina. Gen. Corneliu Dragalina a fost de fapt si Coordonatorul Miscarii de rezistenta anticomunista din Muntii Banatului si Ardeal. Din subordinea sa au fost: Colonelul Ioan Utza din Baile Herculane, Colonelul Florea Daia din Caransebes si Colonelul Ioan Aldea, din Ardeal. 4. Gen. Nicolae Diaconescu, Gen. de Corp de Armata. 5. Gen. Nicolae Giuperca, Gen. Corp de Armata. 6. Gen. Petre Dumitrescu, Gen. de Armata. 7. Gen. Ioan Dumitrache, Gen. de Divizie, vânatori de munte. 8. Gen. Radu Kornea, Gen. de Brigada. 9. Gen. Gheorghe Jlenescu, Gen.de Excadrila Aviator. 10. Gen. Leonard Mociuscki, Gen. de Divizie. 11. Gen. Nicolae Macici, Gen.de Corp de Armata. 12. Gen. Ioan Alecu Sion, Gen. de Divizie. 13. Gen.Mihai Racovia, Gen. de Corp de Armata. 14. Gen. Iosif Iacobici, Gen. Corp de Armata. 15. Gen. I. Voiculescu, Gen.de Armata si Guvernatorul Basarabiei, a murit în închisoarea de la Aiud. 16. Gen. P. Calotescu, Gen. de Armata si Guvernatorul Bucovinei, a murit în închisoarea de la Aiud. Citez: “Decretul 207, din 1945, era ambiguu… pe lânga lotul Gen. Voiculescu si lotul Gen. Calotescu, peste 60 de generali , si amirali plus comandori de aviatie si marina, au ajuns la Aiud, ca razbunare secreta a Uniunii Sovietice”, (Prizonier în propria tara, Aurel Sergiu Marinescu, Bucuresti 1997). În subordinea acestor eroi nationali cu rezonanta istorica a luptat si Rgimentul 96 infanterie din Caransebes, comandat fiind de Colonelul Florea Daia , originar din loc. Bolvasnita, Jud. Caras Severin, regiment, în componenta caruia s-au încorporat multi fii ai comunei Bolvasnita, unii din ei, au fost onorati sa-l aiba ca si comandant pe Col. Florea Daia. În anii copilariei mele am avut ocazia sa-l cunosc personal pe Colonelul Florea Daia, “român dintre români, cu credinta-n Dumnezeu, iubire de neam si daruire pentru glia strabuna”, detalii despre acest erou le puteti vedea în cartea mea intitulata “Viziunea unei Natiuni”, Petru Cocirteu, Macarie, 1998. Infanteristii regimentului 96 din Caransebes, au fost defapt, strabunii celui ce va vorbeste; acum, va vorbesc despre fapte si nu vorbe, ei au fost dascalii mei, unchii si bunicii mei, au fost aceea care mi-au semanat samânta credintei si a virtutii crestine. Am sa redau în continuare numele acestor eroi care au luptat pe frontul de Est: 1. Locotenet, Ioan Popescu, învatator, unchiul meu. 2. Sublocotenent Ioan Udrea, învatator. 3. Sergent, Dragu Ioan, Ordonanta Colonelului Daia. 4. Fruntas, Jura Ioan, tâmplar, bunicul meu. 5. Soldat, Dragu Ion Freant, cojocar. 6. Soldat, Matei Sârbu Petru, croitor. 7. Soldat,Vuc Ioan, functionar. 8. Soldat, Jurca Solomon, ceferist. 9. Soldat, Dragomir Nicolae, Pastorul Bisericii Crestine Baptiste din Bolvasnita. 10. Soldat, Turnea Ioan Pepu, zidar. 11. Sodat, Dragomir Ion Togica, cazut la datorie la trecerea Nistrului. 12. Soldat Matei Toma Primejdie, cazut la datorie la trecerea Nistrului. 13. Soldat Matei Ioan Nita, cazut la datorie. 14. Soldat Petru Dragu Dunga, agricultor. 15. Soldat Turnea Simion Gaigan, cazut la datorie în Crimeia. 16. Soldat Turnea Petru Gaigan, cazut la datorie în Crimeia. 17. Soldat, Dragu Solomon Goara, sef de gara CFR. 18. Soldat, Matei Ioan Cocoana, functionar. 19. Soldat, Turnea Toma Cocorea, agricultor. 20. Soldat, Dragu Ianas Puica, muncitor. 21. Sergent, Turnea Petrica Pufoni, Batalionul 2 Graniceri, la Cotul Donului. 22. Soldat, Dragomir Ioan, cazut la datorie la Cotul Donului. 23. Soldat, Popescu Simion Turlac, cazut la datorie în Crimeia. 24. Soldat, Cucuruz Lazar Filip, agricultor. 25. Sergent, Cucuruz Ioan Filip, cazut la datorie. 26. Sergent Cocirteu Ioan Cartu, ceferist,unchiul meu. 27. Sergent Major Cocirteu Petru Madru, veterinar, unchiul meu. Acestor bravi români, lideri de urmat, eroi ai natiunii, însufletiti de credinta si virtutea crestina, aparatori cu însusi pretul vietii lor al gliei strabune, de la maresal si generali, si pâna la ultimul soldat, le dedic urmatoarele versuri: “Rând pe rând, eroii nostri au cazut, au disparut Dar, vor ramâne peste veacuri, pilde vii de neîntrecut Stiind, ca ziua izbavirii, ce-au visat-o, o sa vie, Daca-ntârzie, asteapt-o! Brava Tara Românie.” (Cugetari, Petru Cocirteu, Akron, Ohio, 1986) Ca o concluzie a acestui documentar istoric, am sa va prezint Declaratia verbala a Sergentului Turnea Petrica din Bolvasnita, care ne descrie un crâmpei de pe Frontul de Est din Cel de-al II-lea Razboi Mondial, ziua de 20 Martie 1942: “În dimineata zilei de 20 martie 1942 ma aflam în valea Zdrau din Localitatea Alasthar din Caucaz, o zi frigurosa cu ceata. Eram Comandant la Centrala Batalionului 10, unde aveam ca si comandat de Batalion pe Maiorul Popa Burac din Pridgor si loctiitorul sau, Maiorul Mihai Gurgu de la Fenes, amândoi din partile noastre. Batalionul nostru împreuna cu Batalionul 16 de la Hateg eram parte a diviziei comandata de Generalul Petre Dumitrescu, Divizie unde eu am absolvit scoala de ”Mici Comandanti” si apoi am primit centrala batalionului 10. Valea Zdrau, avea forma unei sei, dincolo de creasta dealului era amplasata o Divizie de Rusi, care de trei zile în sir îsi stabilisera amplsamentul si asteptau ordinul de atac. Noi eram în valea Zdrau, pe linia întâi, ne despartea doar coama dealului de inamic. În dimineata zilei de 20 Martie 1942, pe când inamicul nu se astepta, am început ofensiva. Timp de 10 minute, mitralerele cu foc automat din vale au retezat toti copacii de pe creasta dealului din fata, în timp ce puscasii mitraliori au ocupat creasta dealului, apoi la foc automat, mitralierele noasre au tintit inamicul din vale, pentru urmatoarele 20 de minute, tot timpul ma miscam de la o mitraliera la alta sa-mi încurajez camarazii, în timp ce bateriile de artilerie grea, trageau continuu fara întrerupere, în inamicul de dincolo de creasta dealului. Atacul nostru inopinant, rapid si în forta a durat doar 30 de minute, dupa care s-a oprit. Asteptam sa vedem reactia inamicului. O tacere totala s-a asezat pe linia frontului, deodata, dupa vreo 15 minute, am vazut cum rusii ies din transeie, arunca pustile, si cu fâsii de pânza alba în mâini, rupte în graba din camasile si izmenele lor vin spre creasta dealului, au capitulat, i-am luat prizonieri pe toti câti au mai ramas în viata. Printre prizonieri au fost doi soldati îmbracati în uniforma soldatilor români, vorbeau si româneste, asta ne-a derutat, i-am lasat mai nesupravegheati, si dupa o ora am aflat ca l-au omorât pe comandantul batalionului 16 de la Hateg, erau defapt spioni rusi. Ce înseamna o clipa de neveghere… Dupa aproape un an de zile de front, Comandantii Batalionului 10, Maiorul Burac, si Maiorul Mihai Gurgu au fost evidentiati si pentru Victoria de la Valea Zdrau împotriva rusilor de catre Gen. Petre Dumitrescu. Maiorii Gurgu si Burac primesc recompensiile, dar raporteaza totodata ca de fapt un rol foarte important în Victoria de la Valea Zdrau, l-a avut Sergentul Turnea Petrica, de la Centrala Batalionului, ca urmare a acestui fapt, ca recompense am primit o luna de concediu si la Rusalii 1943 am venit acasa. Slavit sa fie Domnul ca m-a pazit pe front si acum prin mila Sa Împlinesc 90 de ani peste doar câteva luni” (Declaratia verbala a Sergentului Turnea Petrica, Petru Cocirteu, Cleveland, 2010.) Faptele marete ale acestor eroi as dori sa fie un imbold în inima tinerei generatii de a nu fi mai prejos de înaintasii nostrii si totodata ecoul daruirii strabunilor nostri sa-i trezeasca pe aceia care persista în somnolenta si indiferenta si toti împreuna având o chemare si un tel, sa contribuim la propasirea neamului nostru românesc. Ajuta Doamne Natiunea Româna Traiasca România. Peter Cocirteu, Cleveland, Ohio USA. Bibliografie Analele Sighet, Fundatia Academica Civica, Bucuresti, 2003. Amintiri de razboi, Ioan Jura, Bolvasnita, 1965. Cronici, Manuscris, IBD. Varan Sabin, Bucova 1982. Declaratia verbala a Serg. Turnea Petrica, Petru Cocirteu, Cleveland, 2010. Editura Academiei, Gh. Buzatu si Gh. Florescu, Iasi, 1981. Eroii nemului românesc, Manuscris, Ioan Popescu, Kent, 1997. Memorii, Manuscris, Ioan Udrea, Kent, 1997. Oameni si Fapte, Simion Cocirteu, Akron, 2006. Prizonier în propria tara, Aurel S. Marinecu, Bucuresti, 1997. Romanian Forces, Bucharest, 1943. Rezistenta anticomunista din Muntii României, C. Ionitoiu, 1993. Istoria Românilor în secolul XX, I. Scurtu, Gh. Buzatu, Bucuresti, 1999. Viziunea unei natiuni, Petru Cocirteu, Târgoviste, 1998.

Sursa: Curentul.net

Vezi şi Edit

Also on Fandom

Random Wiki