Fandom

Coman Wiki

Geniu

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Cum apar geniile ? Edit

Genius baby.jpg

Profesorul Arthur Benjamin este un om pe care mulți l-ar considera un geniu. El poate face în câteva secunde ceva ce pentru majoritatea dintre noi ar fi imposibil: ridică la pătrat mental diferite numere. Mai repede chiar decât cei care folosesc un calculator. Și, după cum puteți vedea în a doua parte a acestui videoclip, sunt numere compuse din până la patru cifre!

Arthur Benjamin - Mathemagician05:12

Arthur Benjamin - Mathemagician

Dar este el un geniu? Arthur: ”Nu mă consider un geniu și nu spun asta doar din modestie. Cred că geniu este cineva care realizează un proces extrem de creativ. Prin comparație, ceea ce fac eu este oarecum mecanic. Mozart este un geniu deoarece a fost capabil să compună niște opere muzicale geniale. Eu sunt pur și simplu o persoană care cântă la pian bine. Și există o diferență foarte mare între o deprindere și ceva ce este extrem de creativ.”

Așadar dacă Arthur Benjamin nu este un geniu, atunci cine este? Este o întrebare la care vom încerca să răspundem în acest articol. Vom încerca să înțelegem talentele extreme și să aflăm de ce unii oameni sunt mai inteligenți decât alții. De asemenea vrem să aflăm dacă oamenii se nasc sau devin genii ulterior. Gândește Rațional vă invită într-o călătorie selectă în lumea lor, a geniilor!


Conform Dicționarului Explicativ Român, geniul este definit ca cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.

Așadar un geniu nu este pur şi simplu o persoană cu un IQ extrem de ridicat. În schimb, un geniu este o persoană extrem de inteligentă care depășește noi granițe prin descoperirile, invențiile sau operele sale de artă. De obicei, un geniu schimbă modul în care oamenii percep domeniul în care a avut loc munca sa, ba chiar lumea cu totul . Cu alte cuvinte, un geniu trebuie să fie atât inteligent cât şi capabil de a utiliza această inteligenţă într-un mod productiv sau impresionant.


Creierul lui Einstein cântărea abia 1230 g în timp ce greutatea medie a unui creier normal este de 1400 g

Creierul lui einstein.jpg

Întrebarea de ce noi toți avem abilități intelectuale diferite a reprezentat întotdeauna o provocare pentru oamenii de știință. Și până nu cu mult timp în urmă credeam că răspunsul este destul de simplu: tot ce ne trebuia era un medic bun care să ne deschidă craniul și să ne măsoare creierul! Bănuiesc că ideea secționării creierului cuiva pentru a vedea ce îl face inteligent (sau nu), vă este un pic incomodă. Nu-i stres, și mie la fel! La începutul secolului al XX-lea donarea creierului în scopuri științifice era chiar la modă.

Presupunerea populară era că un creier mai greu și mai mare este un creier mai bun. Creierul lui Napoleon al II-lea cântărea 1500 de grame. Creierul autorului Bâlciului Deșertăciunilor – scriitorul William Makepeace Thackeray - cântărea 1636 de grame. Și totuși cel al lui Charles Babbage (părintele informaticii) - pentru mulți un geniu - ajungea la abia 1403 de grame. Tocmai aceste nepotriviri au reprezentat o problemă în căutarea geniilor. Dar dacă pornim de la premisa că gândurile noastre sunt codate fizic în creier, atunci ajungem la concluzia logică că arhitectura acestuia trebuie să reflecte într-un fel anume modul în care gândim.

În departamentul de anatomie al Universității Louisville, sunt conservate creierele unor oameni supradotați. Doctorul Manuel Casanova spune că a detectat diferențe structurale care ar putea ajuta la explicarea inteligenței. Pentru a înțelege ce a descoperit acesta, trebuie să știm ce sunt coloanele corticale: acestea reprezintă acumulări verticale de neuroni conectați între ei. Numărul de neuroni și diversitatea acestora în cadrul unei coloane corticale variază în anumite zone ale creierului. Ei bine, doctorul a descoperit că persoanele cu aptitudini speciale prezentau mai multe astfel de coloane, deoarece acestea erau mai mici decât la oamenii obișnuiți. Rezultă de aici că gradul de inteligenţă este dat nu de mărimea scoarţei cerebrale, ci tocmai de numărul coloanelor corticale şi de diversitatea neuronilor conţinuţi de acestea. Nu este o dovadă a geniului, dar sugerează faptul că anatomia creierului nostru are un impact direct asupra modului în care îl folosim.


Geniul în matematică Edit

Grish-Perelman-math-genius.jpg

GENIU: Grigori Yakovlevich Perelman, cunoscut ca si Grisha Perelman este un matematician rus si una dintre cele mai luminate minți ale contemporanității

Karl Friedrich Gauss a fost la rândul lui probabil unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor. În 1801, astronomii au pierdut un asteroid nou descoperit, Ceres, care nu mai putea fi observat din cauza Soarelui. Când Gauss a auzit de problema lor, a luat datele disponibile în acel moment și, folosind metoda de aproximare a celor mai mici pătrate - metodă nedezvăluită atunci, a găsit astfel un model cu ajutorul căruia a redescoperit asteroidul Ceres, câștigându-și astfel respectul comunității științifice. Este doar una dintre marile contribuții făcute de Gauss atât matematicii cât și științei.

Dar oare cum ar fi performat el sau Perelman la un test simplu efectuat pe calculator? Pe monitor apar un număr limitat de puncte albastre și galbene (de exemplu trei puncte albastre și patru galbene). Tot ce trebuie să facă subiectul este să spună de care sunt mai multe. Dacă răspunsul este corect, numărul de puncte colorate crește. Ar putea spune Gauss intuitiv dacă pe monitor există mai multe puncte albastre sau galbene? Acesta este un test banal, dar care ar putea răspunde la o întrebare veche – un om se naște sau devine ulterior un geniu al matematicii de talia lui Gauss sau a lui Perelman?

Profesorul Justin Halberda de la Universitatea John Hopkins din Baltimore a inventat acest test pentru a măsura înclinația cuiva pentru lucrul cu numere. Se pare că există o legătură între a avea un simț al aproximării numerelor și abilitățile matematice de mai târziu și această conexiune pare să fie mult mai puternică decât am crede. Rezultatele cercetărilor arată că pare să fie o parte a populației care are acest simț al aproximării numerelor mai slab dezvoltat, lucru care îngreunează capacitatea acestora de a învăța matematică mai târziu.


Familiile de genii Edit

Janos Bolyai.jpeg

Janos Bolyai

De aici apare o altă întrebare: ce rol au genele în modelarea inteligenței noastre?

În 1820, tânărul geniu Janos Bolyai (n. 15 decembrie 1802, Cluj - d. 27 ianuarie 1860, Târgu Mureș) a primit o scrisoare în care era implorat să lase baltă cercetarea matematică extrem de complexă în care era implicat în acel moment. Din fericire pentru noi, acesta a ignorat scrisoarea și a continuat să scrie lucrări fundamentale pentru geometria ne-euclidiană. Scrisoarea venise însă de la ... tatăl său, Farkas Bolyai, de asemenea un mare matematician și gânditor.

Acesta a pus bazele riguroase ale ale geometriei euclidiene. A încercat să deducă axioma paralelelor din celelalte patru axiome ale acestei geometrii. Nu a reușit (de fapt este imposibil), dar a descoperit alte opt enunțuri echivalente. Studiază convergența seriilor și descoperă, independent de Joseph Ludwig Raabe, criteriul care poartă numele matematicianului elvețian. În ceea ce privește geometria non-euclidiană, la început, după cum am văzut mai sus, Farkas Bolyai îl descurajează pe fiul său, János, să studieze acest domeniu, ca apoi, în 1830, să-l încurajeze să-și publice lucrările din acest domeniu nou al geometriei.

Surorile bronte.jpg

Un alt exemplu de familii de geniu: surorile Anne (1820-1849) , Charlotte(1816-1855) și Emily Bronte(1818-1848) au fost trei genii ale literaturii. Ce putem afla de la familiile Bolyai și Bronte despre genetica geniilor? Pentru asta vom merge la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde cercetătorii cred că au descoperit Sfântul Graal al inteligenței: o genă specifică asociată cu învățatul.



Gena învățării Edit

Să ne întoarcem mai întâi la o caracteristică veche a procesului de învățare: cu cât studiezi mai mult, cu cât practici mai mult, cu cât faci mai mult ceva, cu atât devii mai bun la acel ceva. Punctul de la care s-a pornit a fost că genele care vor fi pornite de activitatea creierului, vor fi acelea care sunt importante pentru învățare.

Ivan Pavlov (14 septembrie 1849 – 27 februarie 1936) un fiziolog, psiholog și medic rus, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a fost cunoscut pentru că a descris primul fenomenul condiționării clasice în experimentele pe care le-a făcut cu câini. Sunând dintr-un clopoțel înainte de a-i hrăni, Pavlov și-a învățat animalele să asocieze cele două procese. Deci, în cele din urmă, când acesta suna din clopoțel, dar nu era nimic de mâncare, câinii totuși anticipau masa și începeau să saliveze.


O reprezentare nostimă și simplă a experimentului lui Pavlov

Ivan Pavlov01:56

Ivan Pavlov

Ei bine, nimic deosebit până aici. Numai că recent experimente asemănătoare efectuate pe șoareci, au dezvăluit că dezactivarea unei anumite gene i-a făcut absolut incapabili să învețe. Dacă înlocuim șoarecii cu câinii de mai sus cărora tocmai li s-a dezactivat această genă specifică, efectul va fi că sunatul de clopoțel nu le va mai spune nimic, sau în orice caz, nu îl vor mai asocia cu mâncarea. Ceea ce este surprinzător aici nu este faptul că o genă este implicată, ci că dezactivarea ei poate avea un asemenea efect drastic asupra comportamentului : practic acei șoareci, deși sunt sănătoși din toate punctele de vedere, au devenit pur și simplu incapabili de a mai învăța ceva. Identificarea acestei gene reprezintă o descoperire extrem de importantă pentru mai buna înțelegere a relației noastre dintre genetică și inteligență. Ce implicație are însă acest lucru pentru oameni?

Avem noi o genă care este asociată cu procesul de învățare? Se pare că această genă în particular, este extrem de bine conservată și, da, o avem și noi oamenii. Blocând această genă, celulelor dezvoltate le scade capacitatea de a crește dendrite – proiecții ramificate ale neuronilor, responsabile de transmiterea impulsurilor nervoase primite de la alte celule, către, și de la corpul celular (numit și soma). Dacă aceste conexiuni nu sunt făcute, creierul este mai puțin capabil să transforme experiențele în amintiri și prin urmare să învețe. Implicațiile acestei descoperiri sunt interesante și au consecințe pe termen lung asupra modului în care am putea învăța în viitor.Pe moment însă acest studiu oferă o explicație pentru modul în care genetica ne afectează inteligența și ne arată cum natura poate influența capacitatea noastră de a învăța și a absorbi informație din mediul înconjurător. Chiar dacă posezi o astfel de genă super-activă, asta nu înseamnă neapărat că vei deveni un matematician sau savant renumit. Dar probabil că vei învăța mai repede și mai ușor decât ceilalți.

Dar dacă genele controlează, într-o oarecare măsură capacitatea noastră de a învăța, înseamnă asta oare că putem identifica oamenii cu potențial? Pentru unii răspunsul este un da categoric.


Sportul minții Edit

Tania-sachdev1.jpg

GENIU: indianca Tania Sachdev (n. 1986) este Maestru Internațional și Mare maestru la șah femei.

Dr Ognjen Amidzic a studiat tiparele activității cerebrale a unor jucători de șah profesioniști, unii dintre ei care au ajuns și la statutul de Maestru. Pe când era doar un copil, Ognjen vroia să câștige acest titlu. Și-a petrecut circa 20 de ani din viață antrenându-se, ba chiar s-a mutat în fosta URSS pentru a practica acest sport în academii de șah renumite. Dar în ciuda eforturilor sale, Ognjen nu a ajuns niciodată printre oamenii de elită la acest sport. Și a vrut să afle de ce a eșuat. Așa că s-a făcut neurolog. Datele colectate de acesta arată că creierul maeștrilor în șah este mai activ în zonele frontale asociate cu memoria pe termen lung și cu planificarea și mai puțin activ în zona mediană, a lobilor temporali. Pe de altă parte, pentru noi ceilalți, în timpul unei partide de șah, creierul ne este prea puțin activ în partea frontală și devine de-a dreptul încins pe mijloc, o arie asociată cu codificarea experiențelor noi.

Cercetările sugerează că , nici chiar dacă ne-am antrena toată viața și am memora strategii și tactici complexe de șah, creierul nostru nu ar afișa același tipar cu al unui Mare Maestru în șah. Creierul acestuia însă a arătat întotdeauna acest tipar, chiar dinainte să învețe să joace șah! În ceea ce privește talentul, cu cât există mai multă activitate în zonele temporale, cu atât acesta este mai mic. Aceasta înseamnă că probabil acesta este determinat genetic. Și este un pic deprimant faptul că nu putem schimba acest lucru. Ognjen este de părere că te naști un maestru de șah sau te naști un șucător de șah mediu, la fel cum te naști un mare matematician sau un cântăreț. În opinia lui, oamenii se nasc, nu devin genii.

Așadar poate fi folosit acest lucru pentru copiii mici care nu au jucat șah prea mult, pentru a-i alege pe cei care vor fi sau ar putea deveni Maeștri? Sigur că da. Se poate măsura activitatea cerebrală a unui băiețel sau a unei fetițe de 6 ani sau peste și pe baza rezultatelor se pot face predicții asupra rezultatelor din viitor la acest joc. Ceea ce a arătat Ognjen este că tiparele activității creierului marilor Maeștri în șah sunt diferite de cele ale jucătorilor de șah care au practicat acest sport la fel de mult dar au mai puțin succes.


Terman și măsurarea coeficientului de inteligență Edit

Box-scienceboy.jpg

Dar afirmația că se poate măsura inteligența și implicit descoperi geniile are mai mulți susținători. Unul dintre cei mai înfocați este Lewis Terman, un pionier al testului IQ. Doctorul a studiat natura inteligenței și era ferm convins că testarea ei este primul pas către descoperirea micilor genii. Cel mai cunoscut studiu al său, început în 1922, își propunea să urmarească 1500 de copii supradotați pe durata întregii vieți. Mai putin de 1% din copiii testați reușeau să obțină un scor de peste 145, deci Terman s-a ocupat doar de cei care reușeau să ajungă la peste 140. El a constat ca mulți au obținut succese în viață (au terminat facultatea cu mult mai devreme decât ceilalți copii, au obținut locuri de muncă bune, au caștigat mai mulți bani, trei dintre ei au devenit membrii în Academia Americana de Științe, iar 81 dintre ei au devenit faimoși într-un domeniu sau altul), dar au fost și copii supradotați care au părut să-și piardă calitățile la vârsta adultă: nu au reușit să-și păstreze locurile de muncă, au devenit mediocri, unii s-au luptat cu bolile mentale sau cu alcoolismul, iar cel puțin 22 dintre ei s-au sinucis.

Însă printre copiii refuzați de Terman în timpul căutărilor sale s-au aflat și doi viitori laureați ai Premiului Nobel. Unul dintre ei, William Shockley, a luat Premiul Nobel pentru Fizică pentru invenția tranzistorului în 1948 – o descoperire care va duce în cele din urmă la inventarea microcipului, lucru crucial pentru revoluția informațională. Reiese destul de limpede că un IQ mare nu-ți garantează succesul în viață (deși poate reprezenta un avantaj enorm), așa cum un IQ mic nu-ți aduce neapărat eșecul.

Din cele studiate până aici reiese destul de limpede că genele au un rol important în formarea geniilor. Dar, după cum vom vedea mai departe, există și oameni care nu s-au născut genii, ci s-au format pe parcurs.

Mozart.jpg

Mozart

Psihologul suedez K. Anders Ericsson a formulat în studiile sale aşa-numita regulă a celor 10.000 de ore: în medie, succesul poate fi atins după circa 10.000 de ore de exerciţiu susţinut într-un anumit domeniu. Mozart, de pildă, deşi a început la vârsta de trei ani, a scris primele opere intrate în istorie abia la adolescenţă. În partea a doua a demersului nostru de a descoperi cum apar geniile, vom vedea în ce măsură influențează mediul înconjurător și munca pe brânci potențialul nostru.



Cum ne influențează mediul Edit

În cadrul universității Birkbeck din Londra sunt în derulare câteva teste prin care se urmărește atingerea unei mai bune înțelegeri a creierului bebelușilor. Pe capul unei fetițe de șase luni este pusă o cască care îi va măsura activitatea cerebrală în timp ce aceasta efectuează un test simplu – pentru ea, nu și pentru noi. I se arată concomitent două poze cu două chipuri umane aproape identice, iar în faza a doua alte două chipuri, de data aceasta ale unei maimuțe. Fetița trebuie să sesizeze diferențele pentru fiecare set de fotografii. Majoritatea adulților ar găsi această sarcină aproape imposibilă, dar se pare că bebelușul poate face acest lucru cu ușurință. Asta deoarece ea s-a născut, ca și noi toți de altfel, cu abilitatea de a procesa toate chipurile, nu numai pe cele umane.

Babylab.jpg

Știm că bebelușii sunt foarte atrași de chipuri imediat ce se nasc. Creierul lor este foarte flexibil, deci în timp va învăța să proceseze fețele pe care le vede. Dar cu timpul conexiunile care sunt foarte utile – în cazul oamenilor, acelea de a percepe în mod corect fețele umane – se vor consolida în primele luni de viață. Iar conexiunile care sunt mai puțin utile deoarece nu le vede tot timpul, cum ar fi chipul unei maimuțe, vor deveni mult mai puțin pronunțate. Se pare că bebelușii se nasc cu abilități pe care le vor pierde repede dacă nu le folosesc. Pe la vârsta de 10-12 luni, aceștia nu vor mai putea sesiza diferențele dintre cele două chipuri aproape identice de maimuță. Deci foarte devreme. Sigur că creierul continuă să își dezvolte capacitatea de a procesa chipuri și în adolescență, numai că deja s-a specializat pentru chipurile umane.

Ce concluzie se impune de aici? Genele sunt la fel de dinamice ca și alte aspecte ale dezvoltării noastre și se exprimă în moduri diferite în funcție de mediul în care trăim. Această cercetare arată cât de flexibil este creierul nostru de fapt. Poate fi învățat de mediul în care se află să-și însușească orice abilitate, ba chiar să devină expert în recunoașterea facială a maimuțelor... sau poate chiar să te transforme într-un Mare Maestru al șahului.

Dar chiar poate oare mediul înconjurător să explice ideea de geniu? Vieți ca și ale lui Wolfgang Amadeus Mozart au pus la îndoială ideea că doar mediul este responsabil pentru apariția geniilor. Dar... să urmărim viața unui pianist deosebit, contemporan cu noi.


Cât trebuie să muncești ca să devii un geniu Edit

Derek-Paravicini.jpg

GENIU: Derek Paravicini - este nevăzător, incapabil să citească în Braille, de abia poate să numere, dar a învățat să reproducă orice piesă, după ce a auzit-o o dată sau de două ori.

Derek Paravicini este autist și este orb de la vârsta de câteva săptămâni. Acum, la 30 de ani, excepționalul său talent muzical continuă să se dezvolte! Profesorul Adam Ockenford a lucrat cu Derek încă de la vârsta de patru ani. El a asistat în primul rând la felul în care creierul lui Derek a încercat să dea un sens lumii din jurul său. Fiind nevăzător, acest sens a fost dat de muzică. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, Derek a avut nevoie de multe modele, multă predictibilitate și de foarte multă repetiție. Când îl ascultă, oamenii cred că este un talent înnăscut, deoarece este atât de spontan. Dar adevărul este că, în spatele inteligenței, a spontaneității și a creativității, se află mii de ore de muncă extrem de grea. Derek a ajuns însă la un asemenea nivel, încât pentru el este îndeajuns să audă o piesă muzicală o dată sau de două ori ca să fie capabil să o memoreze, să o interpreteze și chiar să improvizeze în jurul ei. În viziunea lui Adam, talentul extrem al lui Derek s-a născut datorită mediul extrem în care s-a format. Și pentru a-și dezvolta această abilitate a trebuit să muncească pe brânci.

Excerpt Derek Paravicini01:50

Excerpt Derek Paravicini

Interesant este că aproape oricine are această capacitate extraordinară de a învăța lucruri noi pe parcursul copilăriei. De ce creierul a permis această perioadă de dezvoltare rapidă? Și ar putea el deține un indiciu despre formarea geniilor? La Institutul Național de Sănătate din Washington, s-a realizat în ultimii 15 ani cel mai amplu studiu asupra creierului, fiind urmărită evoluția acestuia pe măsură ce se maturizează. Creierele a aproximativ 400-500 de copii sunt scanate în mod sistematic, pe măsură ce aceștia cresc în vârstă, pentru a se observa modul în care creierul se schimbă în această perioadă. Se începe de la vârsta de 3 sau 4 ani și se continuă până la vârsta majoratului. Scanările arată faptul că cortexul cerebral – stratul exterior al creierului responsabil pentru gândire - se subțiază pe măsură ce copiii se îndreaptă spre adolescență. S-a descoperit de asemenea faptul că la copiii mai inteligenți, acest proces s-a declanșat ceva mai târziu decât la ceilalți (undeva în jurul vârstei de 10-11 ani). De asemenea cercetările indică faptul că dacă vine vorba de maturizarea creierului, o dezvoltare mai târzie a acestuia conduce la un IQ mai mare.

Așadar să sintetizăm: până acum am văzut că ne putem naște cu o predispoziție pentru anumite abilități. Dar acest lucru este contracarat de remarcabila flexibilitate a creierului nostru când suntem încă în fașă, lucru care îi permite să se dezvolte sub influența mediului în care se află. Și am mai învățat că creierul nostru se ”liniștește” destul de mult, o dată cu părăsirea adolescenței. Ce înseamnă acest lucru? Că ale noastre creiere nu mai sunt capabile să ne transforme în genii? S-a terminat totul după vârsta de 21 de ani? Ei bine, probabil că nu.

A început cursa pentru a stabili dacă ne putem îmbunătăți inteligența... artificial! La Universitatea Gottingen din Germania, se experimentează tehnologii care ar putea extinde foarte mult controlul nostru asupra creierului propriu. Este în curs de dezvoltare un mijloc care să ne ”accelereze” materia cenușie. Scopul este acela de a îmbunătăți capacitatea voluntarilor de a învăța în mod... involuntar. În urma stimulării artificiale a creierului, s-a constatat o accelerare cu 10% a timpilor de reacție a voluntarilor. Dar poate că nu trebuie să recurgem la astfel de măsuri drastice. Dacă creierul este atât de flexibil și adaptabil încât să fie capabil să-și schimbe modul în care funcționează de unul singur?

Vede cu sunet.jpg

Până de curând se credea că informația curge în creierul adulților pe rute bine stabilite de experiența acumulată de-a lungul anilor. Dar să nu ne pripim șă să analizăm mai întâi cazul d-nei Clare Cheskin care este oarbă. Ea și-a pierdut vederea acum 20 de ani. Dar astăzi poate vedea cu ajutorul... sunetului. Ea vede cu ajutorul unui software care transformă fotografiile făcute cu telefonul în sunete. Programul a fost descărcat gratuit de pe internet, după ce a fost făcut disponibil de către creatorul său, Dr Peter Meijer. După doar câteva luni de practică, Clare a fost capabilă să distingă linii orizontale și verticale, curbe, forme, ba chiar și forme umane. Programul rulează de asemenea și pe laptopul ei. Clare ”vede” într-adevăr aceste sunete ca și imagini în cortexul ei vizual. Dar cum? Concluzia la care au ajuns cercetătorii este că flexibilitatea creierului este de așa natură, încât căile neurale inactive sunt reactivate și consolidate, permițându-i astfel să vadă prin intermediul sunetului. Creierul lui Clare nu este mai neobișnuit decât al nostru. Cu toții avem aceste căi neurale sub-exploatate – ele sunt acolo încă de când eram în fașă. Cu toate acestea, utilizatorii programului încă mai trebuie să învețe să dea un sens la ceea ce văd cu ochiul minții. Flexibilitatea creierului uman ar trebui cred să ne dea speranță, deoarece există încă potențial pentru idei și descoperiri noi.


Cum e cu creativitatea Edit

Din cele studiate până acum se pare că ceea ce distinge cu adevărat un geniu de restul lumii, este capabilitatea acestuia de a combina cunoștințele cu creativitatea. În scopul de ”a se lua la trântă” cu ideea de spațiu, timp și relativitate, Einstein obișnuia să se imagineze călătorind prin univers pe o rază de lumină. Nu e vorba de faptul că avea mai multe cunoștințe decât contemporanii săi - cu toate că în mod cert avea fizica la degetul mic – ci mai degrabă de faptul că a combinat cunoștințele sale cu o abordare incredibil de creativă și plină de fantezie a subiectului. Einstein știa acest lucru, spunând cândva: ”imaginația este mult mai importantă decât cunoașterea.” Deci s-ar putea ca creativitatea să fie esențială în demersul nostru de înțelegere a geniilor.

Tommy.jpg

GENIU din greșeală: Tommy McHugh

Să facem cunoștință cu Tommy McHugh. Viața acestuia s-a schimbat dramatic în 2001, când în urma unei hemoragii cerebrale, a zăcut în comă timp de câteva săptămâni. Numai că alterarea creierului acestuia nu a rămas fără consecințe: bărbatul s-a trezit cu o sete incontrolabilă de a picta! Își petrece aproape tot timpul cu decorarea pereților, a tavanelor și chiar a podelei locuinței sale, pe care a repictat-o de cinci ori până în prezent. Și nu se poate opri. Mai interesant pentru mine nu este ce anume pictează ci de ce. Ceva s-a întâmplat în creierul acestuia. Neurologii pun brusca lui înclinație creativă pe seama schimbărilor intervenite în lobii temporali, responsabili cu înțelegerea sensurilor. Ei presupun că aceste schimbări au crescut afluxul de idei, transformându-l pe McHugh într-un pictor/sculptor/poet compulsiv.

Neurologul Alice Flaherty, de la Universitatea Harvard îi compară cazul cu cel al celebrului Van Gogh, care a suferit și el de epilepsie a lobului temporal. Un lucru minunat la Tommy este faptul că poate face două lucruri deodată. El este capabil să aibă idei creative, să facă asociații noi extraordinare, dar este de asemenea și incredibil de tematic. O dată ce s-a blocat pe o idee, se ține de ea cu încăpățânare. Probabil acesta este paradoxul creativității. O parte a creierului poate fi incredibil de deschisă la idei noi, creative iar cealaltă poate fi, în același timp, foarte concentrată pe detalii.

The Accidental Artist00:28

The Accidental Artist

Așadar talentul este fie un lucru cu care ne naștem, fie este produsul unui mediu productiv și a muncii grele. Am văzut că ne naștem cu toții cu o predispoziție pentru a excela în diferite domenii. Dar am învățat de asemenea că adaptabilitatea creierului nostru joacă un rol major în dezvoltarea întregului nostru potențial. Folosind cu atenție termenul de geniu, ajungem să descriem un eveniment care se întâmplă poate de câteva ori într-un secol și care poate fi definit ca rezultatul improbabil al unei relații perfecte între gene și mediu.


Sursa: Gandeste-rational.BlogSpot.com

Also on Fandom

Random Wiki