Alchimie

Alchimie. Toti am auzit de ea, nu? Si cati dintre voi stiti cu ce se ocupa de fapt in afara de incercarea de a transforma alte metale in aur? Nu prea multi, nu?

Deci, sa incepem:

Alchimia, ca toate artele magice de altfel, este bazata pe credinta ca Universul este unitar. Alchimistii au gasit un principiu al unitatii si al ordinii in substanta denumit Prima Materie, care ramane neschimbata in spatele aparentei diversitati. Prima Materie nu este materie in sensul obisnuit al termenului, dar este posibilitatea de a deveni a materiei. Nu poate fi descrisa decat prin termeni contradictorii. Nu are calitati sau proprietati, dar in acelasi timp are toate calitatile si proprietatile posibile pentru ca ea contine posibilitatea tuturor lucrurilor latente din interiorul ei. Prima Materie este ceea ce a ramas cand toate caracteristicile unui obiect au fost smulse din acesta.

Pana in secolul al XVIII-lea, chiar si mai tarziu in cazuri rare, alchimistii credeau ca toate caracteristicile unui obiect pot fi indepartate din acesta pentru a dezvalui Prima Materie, careia i se puteau adauga caracteristici mai bune. Ei erau sustinuti si de teoria larg raspandita a materiei, dezvoltata de Platon si Aristotel la inceput, continuata de filozofi mai tarzii, teoria celor patru elemente. Conform acestei teorii, care a ramas neatacata pana in secolul al XVII-lea cand Robert Boyle a contestat-o, Universul a fost construit de un zeu sau de o inteligenta supranaturala de rang inferior care a creat si Prima Materie, sau care i-a descoperit existenta, a manipulat-o si a animat-o. Cele patru elemente: focul, aerul, apa si pamantul au fost primul rezultat din Prima Materie. Fiecare dintre aceste elemente combina doua dintre cele patru atribute primare ale oricaror obiecte si fiinte: cald, rece, umed si uscat. Focul este cald si uscat, aerul este cald si umed, apa este rece si umeda, pamantul este rece si uscat. Totul este alcatuit din aceste patru elemente, iar diferentele dintre obiecte sau fiinte sunt cauzate de proportia diferita in care sunt combinate elementele.

Daca unul dintre atributele unui element este modificat, atunci acesta se transforma in alt element. Cand focul -- care este cald si uscat -- isi pierde caldura devine rece si uscat transformandu-se in pamant -- adica devine cenusa. Cand apa -- care este rece si umeda -- este incalzita, devine calda si umeda si de transforma in aer -- adica devine vapori.

Aceasta teorie este esentiala pentru alchimie pentru ca lasa loc posibilitatii transmutatiei. Aurul este o combinatie a celor patru elemente intr-o anumita proportie. Celelalte metale sunt combinatii ale acelorasi elemente intr-o proportie un pic diferita. Schimband proportiile din combinatie -- prin incalzire si racire, uscare si lichifiere -- celelalte metale ar fi putut fi transformate in aur.

Ocultistii moderni, multi dintre care cred ca unii dintre alchimisti chiar au reusit sa faca aur, in general accepta teoria celor patru elemente. Cercetari moderne confirma vechea invatatura conform careia Universul a fost creat din patru elemente: foc, aer, apa, pamant, in ordinea precizata, fiecare crescand din predecesorul sau si toate animate la randul lor de Cuvantul rostit asupra lor in timpul Creatiei. Dar in ocultismul modern cele patru elemente sunt patru conditii in care poate exista energia. Focul inseamna electricitate, aerul este starea gazoasa, apa este starea lichida, iar pamantul este starea solida. Toate lucrurile exista intr-una sau intr-alta dintre aceste conditii, sau intr-o combinatie a lor, iar o conditie poate fi transformata in alta.

Posibilitatea teoretica a transmutatiei a fost confirmata in practica de alchimistii timpurii prin tehnica de prelucrare a metalelor contemporana lor. Mesterii din Egipt, unde se pare ca a aparut pentru prima data alchimia in secolele de dinaintea si de dupa nasterea lui Hristos, faceau amestecuri de argint si cupru care semanau foarte bine cu aurul cu atat de multa precizie incat un sistem complicat de termeni a aparut pentru a face distinctia intre diferitele varietati de “aur” de pe piata. Un papirus scris in greaca in 300 d. Hr., gasit in Teba, in Egipt, contine cateva procedee de a produce aur si argint din alte metale si sustine ca rezultele vor trece toate testele de determinare ale argintului si aurului naturale. In aceste metode si altele timpurii accentul se pune pe schimbarea culorii metalului, ingalbenindu-l sau albindu-l pana cand seamana cu aur, respectiv argint.

Mesterii din lumea antica erau foarte preocupati de imitarea naturii, folosind amestecuri si vopseluri pentru a face materiale care semanau cu cele naturale. Credinta ca natura poate fi imitata a devenit una dintre teoriile fundamentale ale alchimiei, rezumata in maxima “cea mai naturala si mai perfecta -sic- opera este crearea a ceea ce este asemenea operei originale”. Combinata cu aceasta teorie era credinta ca metalele mai putin valoroase -- sau de baza -- sunt imperfectiuni ale naturii. Natura intotdeauna tinteste catre perfectiune si se straduieste sa faca metalul perfect, aurul, care este cel mai putin supus coroziunii si matuirii. Dar procesele din natura de multe ori dau gres si rezultatul este crearea unor alte materiale, imperfecte. Cand un alchimist incerca sa transforme un metal de baza in aur, el credea ca il elibereaza de impuritatile sale si il tranforma in ceva mai pretios catre care oricum aspira in mod natural. Aurul sau trebuia sa fie aur adevarat si procedeele sale erau de obicei copiate si adaptate dupa procesele prin care se formeaza aurul in mod natural in pamant.

Cand lucrau cu metale alchimistii credeau ca manipuleaza insasi viata. Nu aveau o distinctie clara intre animat si neanimat. In lumea lor toate lucrurile, inclusiv oamenii si animalele, erau facute din aceleasi elemente si toate lucrurile aveau viata – sau cum ar spune un ocultist modern, toate lucrurile aveau energie. Se credea ca metalele cresc la sanul pamantului in acelasi mod in care un copil creste in uter. Un manual german despre metale si minerit tiparit in 1505 spune: “A se nota ca pentru cresterea sau generarea mineralelor trebuie sa existe un subiect capabil de a primi aceasta actiune generativa” si “Mai mult, in unirea sulfurului si mercurului in minereu, sulfurul se comporta ca si samanta masculina si mercurul ca samanta feminina pentru a da nastere unui copil.”

Paralela intre viata metalelor si viata umana este intalnita in toata alchimia, fiind o reflectie a principiului magic ca toate lucrurile sunt facute dupa modelul omului. Primul mare pas in lucrarea alchimistilor a fost reducerea unui metal de baza la Prima Materie, ceea ce il “omora” smulgandu-i forma exterioara si eliberand scanteia de viata prinsa in el, in acelasi mod in care sufletul omului este eliberat de corp dupa moarte. Scanteia de viata era apoi recombinata cu Prima Materie pentru a produce un “embrion” de natura metalica care va avea o tendinta naturala de a deveni aur pentru ca natura se straduieste sa atinga perfectiunea. Hranit in modul potrivit, embrionul va creste si se va naste intr-un final din cuptorul alchimistului ca aurul perfect, Piatra. Multe complicatii au fost adaugate, dar aceasta era ideea principala de lucru a alchimistilor.

Alchimistii faceau distinctia intre “corpul” unei substante, sau partea non-combustibila si “spiritul” ei sau partea combustibila/volatila. Cand lemnul este “ucis” prin ardere, fumul si cenusa sunt produse. Cenusa este corpul mort al lemnului si fumul care se ridica catre cer este spiritul sau sau scanteia de viata.

Credinta ca o scanteie din viata divina care a cazut din cer este prinsa in orice materie a intrat in alchimie din complexul de idei religioase si filozofice din aria mediteraneana de est cam in timpul lui Hristos. Majoritatea gnosticilor aveau aceasta credinta si portretizarea sufletului care coboara de la Dumnezeu prin sferele celeste pentru a fi captiv in materie, in corp, este un exempplu al ei. Faptul ca Geneza contine doua povesti despre crearea omului a incurajat carturarii evrei si gnostici sa speculeze despre natura dubla a omului, una celesta si spirituala, una pamanteasca si materiala. Manichaeanii, care se pare ca au luat ideea scanteii divine de la Zoroastrieni, spuneau ca la inceput puterile diabolice ale Intunericului au pornit un razboi din invidie cu taramul divin la Luminii. Furand din lumina si sperand sa previna recapturarea ei, puterile intunecate au amestecat-o in om, pe care l-au creat, asa ca amestecata in intunericimea omului este lumina divina pe care Manichaeanii o numesc “eu care traieste”, “eu luminos”, un predecesor al corpului astral al teoriei oculte moderne. Unii gnostici crestini ii spun scanteia sau samanta luminii. In Noul testament este numita pneuma, sau “respiratie/spirit”.

Filozofii greci au contribuit la teoriile despre pneuma. Aristotel a spus ca toate lucrurile de pe pamant se schimba si se descompun pentru ca sunt compuse din cele patru elemente, care sunt schimbatoare. El a recunoscut insa stabilitatea speciilor. O mama sobolan da nastere unui pui de sobolan, nu unei broaste testoase. Stabilitatea speciilor este acum dovedita ca fiind consecinta ADN-ului. Aristotel a explicat ca aceasta se intampla datorita actiunii unui constituent neschimbator din samanta masculina, si anume pneuma.

Filozofii stoici din jurul inceputului erei noastre au dezvoltat aceeasi idee. Ei au spus ca pneuma este ceva prezent in creaturile vii pe langa solidele si lichidele care le alcatuiesc corpul. Se misca in valuri, ca si undele de sunet, si exista in diferite “tonuri” sau grade de tensiune, pe analogia capului unei tobe care scoate diferite sunete in functie de tensiunea sa. Aceasta este o forma timpurie a teoriei oculte a universului in continua vibrare. Caracteristicile oricarei creaturi depind deci de gradul de tensiune al valurilor sale de pneuma.

Un corp contine diferite tipuri de pneuma. “Pneuma coeziva” tine corpul laolalta, “pneuma vitala” il anima si “pneuma rationala”, care exista doar in creaturi care gandesc, ii da mintea. Pneuma rationala este echivalentul stoic al scanteii cazute din cer. Pneuma rationala supravietuieste mortii corpului, cand se intoarce sub forma de vapor arzator la sursa sa originara din cer. Aceasta sursa este pneuma universala, substanta care leaga toate lucrurile intr-o singura unitate, Unicul.

Alchimistii, cu viziunea lor antropomorfa a Universului, credeau ca toata materia contine pneuma sau spiritul pe care l-au identificat cu mercurul, numit dupa zeul inteligentei si corespunzand pneumei rationale a stoicilor. Luminozitatea si stralucirea mercurului se poate sa fi sugerat ca este lumina divina tinuta prizoniera in materie si se credea ca este principiul de existenta al metalelor, probabil din cauza ca este lichid. Lichidele se presupuneau a fi mediumuri de transport a vietii – apa de ploaie, sangele, sperma si continutul unui ou fiind exemplele tipice. Daca metalele aveau viata, mercurul este evident cel infuzat cu cea mai multa viata pentru ca se misca incontinuu, de aici si numele de argentvive sau argint viu.

Mercurul era spiritul oricarei bucati individuale de materie, vaporul care se dispersa in timpul incalzirii, si era cateodata vazut ca si Unicul, unitatea intregii diversitati, la fel cum in teoria stoica pneuma creaturilor individuale facea parte din pneuma universala. Ca si Unicul, mercurul combina contrariile. Este metal, dar de asemenea lichid. Este lichid, dar nu uda suprafata pe care este pus. Din acest motiv era numit “masculinitate feminina” si era de obicei portretizat ca fiind hermafrodit. Mercurul de asemenea este simbolizat: ca un unicorn imblanzit de o virgina, aratand imbinarea opusurilor; ca un leu luptandu-se cu un unicorn, un simbol al antagonismului contrariilor; ca un dragon sau un sarpe inaripat, aratand opusele soliditatii – sarpe, pamant – si mobilitatii – aripi, apa, vapori.

Mercurul alchimistilor nu era mercur obisnuit, ci era “mercurul filozofal”, o substanta ideala fata de care mercurul gasit in natura este doar o aproximatie imperfecta. Alchimistii mai credeau in alte cateva subtante ideale, putand gasi sustinere pentru existenta lor in teoria lui Platon a formelor si de asemenea in Aristotel, care explicase ca cele patru elemente asa cum le stim noi nu sunt de fapt elementele adevarate. Elementul “aer”, de exemplu, este o rafinare a aerului pe care il respiram, care este de fapt o amestecatura a celor patru elemente, dar in care aerul este preponderent.

Locul mercurului in alchimie a fost afectat nu doar de teoria clasica – care nu a ajuns la alchimistii medievali in mod direct, ci prin scriitorii arabi, tradusi in latina incepand cu secolul al XII-lea -, dar si de Biblie. Mercurul filozofal a fost identificat cu Spiritul lui Dumnezeu care plutea deasupra apei in Geneza. Dumnezeu a facut Prima Materie, o intunericime goala – “Si pamantul era fara de forma si gol; si intunericul plutea pe suprafata adancimii”. Intunericimea s-a condensat in vapori de apa devenind apele deasupra caruia calatorea Sfantul Duh. Spiritul a animat Prima Materie apoasa si a format-o intr-un model care continea posibilitatea tuturor lucrurilor. Actiunea Spiritului a fost vazuta ca o impregnare si o nastere, aducand aminte de vechile mituri conform carora viata Universului este consecinta activitatii sexuale a zeilor. Orthelius, un alchimist de la sfarsitul secolului al XVI-lea, spune ca Sfantul Duh “a impregnat – incubavit – pe fata apelor” si “a stat pe apele vechi, le-a impregnat si a crescut o samanta inauntrul lor, asa cum face gaina pe ou.” Acesta se presupune a fi inceputul intregii creatii. Primul capitol din Geneza se spune ca ar fi continut toate secretele artei alchimiei, iar unii dintre adepti au creat procedee care sunt intentionate a fi o copie a celor sapte zile ale creatiei.

Orthelius spune de asemenea ca Spiritul a fost “insuflat in toate lucrurile de cuvantul Domnului, animandu-le”. Aceasta idee este o alta contributie timpurie la teoria Universului in continua vibratie. In Geneza, Dumnezeu creaza exprimandu-si comenzile cu voce tare, in cuvinte si prin expiratie, ca atunci cand Dumnezeu sufla in narile lui Adam pentru a il aduce la viata. Vorbitul si respiratul fac vibratii in aer, iar autoritatea moderna citata mai devreme despre animarea celor patru elemente prin “Cuvantul insuflat asupra lor la Creatie” spune ca rasuflarea cauzata de rostirea Cuvantului a creat vibratii care au patruns intregul Univers. Ocultistii de multe ori identifica spiritul sau scanteia divina dintr-un om cu inspiratia, care inseamna literal ca ceva a fost “suflat” sau insuflat in el. Primul capitol din Sfantul Ioan a ajutat alchimistii si ocultistii sa identifice Cuvantul creativ al lui Dumnezeu cu Sfantul Duh al Genezei, cu principiul vietii, cu suflarea divina din Adam si cu scanteia de lumina divina prinsa in materie. “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul alaturi de Dumnezeu, iar Cuvantul era Dumnezeu. La fel a fost la inceput si cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute de catre el; si fara el nu putea sa fie facut nimic din tot ce s-a facut. In el era viata; si viata era lumina oamenilor. Si lumina stralucea in intuneric; iar intunericimea nu o putea intelege.”

Mercurul, sau “spiritul”, se ascunde dupa foarte multe deghizari in alchimie. In secolele XII si XIII se credea ca metalele erau alcatuite din mercur si sulf. Sulful, care este foarte inflamabil, era vazut ca un principiu masculin activ, pasional, in metale, iar mercurul ca principiul feminin pasiv, apos. Sau cateodata erau vazute ca principiile masculin si feminin semnificand natura dubla a mercurului. Aurul ideal filozofal, Piatra, se credea ca este produsul unei combinatii intre sulful filozofal si mercur intr-o proportie perfecta; alaturarea acestor doua ingrediente, sau reconcilierea opuselor, era un proces esential in incercarea de a crea Piatra.

In secolul al IX-lea un alchimist arab foarte cunoscut, Rhazes, a sugerat ca metalele contin o a treia componenta, sarata. Aceasta idee a devenit foarte importanta in alchimia europeana tarzie si in secolul al XVI-lea Paracelsus sustinea ca totul este alcatuit din mercur, sulf si sare filozofale, dar si din cele patru elemente. “Lumea este asa cum a creat-o Dumnezeu. La inceput avea forma unui corp alcatuit din cele patru elemente. Si-a bazat corpul primordial pe treimea reprezentata de mercur, sulf si sare, si acestea sunt cele trei substamte care alcatuiesc corpul complet. Pentru ca ele formeaza tot ce sta in cele patru elemente, ele poarta toate fortele si caracteristicile lucrurilor efemere. In ele sunt ziua si noaptea, caldura si frigul, piatra si fructul, si orice altceva, inca fara forma.” Aceasta incercare de a impaca ideea de patru – elementele - cu 3 – mercur, sulf si sare -, apoi cu 2 – opusele, ziua si noaptea etc – si de a le tranforma in 1 – Piatra – a fost una dintre principalele preocupari ale alchimiei tarzii.

Teoria alchimica avea acum o trinitate in materie, corespunzand Trinitatii Divine si naturii triple a omului. In aceasta clasificare, cele trei parti ale omului sunt corpul, sufletul - emotiile, dorintele, inclinatiile naturale si talentele – si spiritul – facultatile mintale complexe: inspiratia, imaginatia, intuitia, discriminarea morala si judecata. In metale, sarea este corpul – inerta, pasiva si feminina. Sulful arzator este sufletul, corespunzand pasiunii mistuitoare a barbatului, deci masculin. Opozitiile sulfului si sarii sunt legate de mercur, care este bisexual si care corespunde spiritului sau mintii omului, prin care nevoile sufletului sunt traduse in actiuni ale corpului.

Aceasta este o intoarcere la mult mai timpuria diviziune a omului in corp – echivalentul pneumei coezive a stoicilor -, suflet – pasiuni si apetite, pneuma vitala – si spirit – pneuma rationala, sau la scara universala Logos-ul Sfantului Ioan, Cuvantul Domnului care este de asemenea Gandul Domnului – Hokmah si Binah in Cabala. Conform teoriei coborarii sufletului printre sfere, spiritul este ascuns in suflet. Cand sufletul se ridica din nou dupa moarte, isi arunca straturile unul cate unul, pana cand intregul suflet dispare si spiritul este reunit cu Dumnezeu.

Ca si cabalistii, gnosticii si devotatii cultelor mistice nu credeau ca moartea este necesara pentru ca omul sa se uneasca cu divinul. “Salvati de lumina Ta”, spune o rugaciune gnostica, “sarbatorim faptul ca ni Te-ai aratat intreg, ne bucuram ca ne-ai facut zei cat inca suntem in corpurile noastre prin viziunea Ta.” In misterele lui Mithras initiatul se inalta prin sapte porti pe sapte trepte ascendente, o mimare a inaltarii sufletului printre sferele planetelor. In misterele lui Isis initiatul se imbraca si se dezbraca cu sapte garderobe – sau cateodata 12. In ambele cazuri rezultatul acestei initieri era “renasterea”. Initiatul era renascut in forma de zeu. La sfarsitul “Asinului de aur” al lui Apuleius eroul este initiat in misterele lui Isis. El nu dezvaluie detaliile ceremoniei, desi spune ca s-a apropiat de insasi portile mortii, dar i-a fost permisa reintoarcerea. Apoi el a revenit imbracat cu 12 straie, o esarfa cu animale sacre si o ramura de palmier simbolizand razele soarelui care rasare. “Am fost dintr-o data expus privirii multimii, ca atunci cand o statuie este dezvelita, imbracat asemenea soarelui. Aceea a fost cea mai fericita zi a initierii mele si sarbatoresc aceasta ca si pe ziua mea de nastere.”

Incercarea de a deveni Dumnezeu este Marea Lucrare a magiei si a alchimiei. Credinta ca omul poate sa obtina divinul cat inca este in corpul sau, cu paralela intre acest proces si transmutarea metalelor de baza in aur, a fost inclusa in tehnicile de prelucrare a metalului din lumea antica de alchimistii gnostici greco-egipteni. Unul dintre ei, Zosimos din Panapolis in Egipt, scriind la aproximativ 300 i.Hr., descrie un vis in care a vazut un preot sacrificandu-se pe un altar in forma de dom care era situat la o inaltime de 15 trepte. El a auzit vocea protului spunand: “Am reusit sa cobor 15 trepte in intunericime si sa le urc apoi catre lumina. Sacrificiul ma reinoieste, respingand natura densa a corpului. Astfel scapat de necesitate, devin spirit.” Preotul a spus ca suferit violente de neimaginat si de neindurat. Fusese dezmembrat cu o sabie. Oasele sale fusesera amestecate cu a sa carne si arse in foc si, prin tranformarile corpului, el devenise un spirit.

Cuvantul folosit pentru altarul in forma de dom, phiale, era de asemenea folosit pentru recipientul de sticla in forma de dom pus deasupra aparatului de distilat indeplinind rolul de condensator de vapori. Visul probabil descrie distrugerea “corpului” unui metal prin incalzire, cu degajare de vapori – “spiritul”. Dar de asemenea aduce aminte de initieri mistice. Coborarea treptelor in intunericime si intoarcerea catre lumina sugereaza coborarea si ascensia sufletului printre sfere. Dezmembrarea cu sabia este moartea falsa care precede renasterea. Arsul in foc este purgatoriul naturii pamantesti si tranformarea sa in spirit.

Mai tarziu in acelasi vis Zosimos a vazut o mare de oameni imersati in apa fierbinte pe altar, arsi si zbierand. A vazut un om de cupru care tinea o tableta de plumb. Un spectator i-a spus ca “oamenii care doresc sa fie virtuosi intra aici si devin spirite dupa ce au scapat din corp”. Trezindu-se din acest vis Zosimos sfatuieste cititorul sa construiasca un templu “ca de plumb alb, ca de alabastru, neavand inceput sau sfarsit in constructia sa. Lasa-l sa aiba in interior un izvor de apa pura, stralucind precum soarele…Apoi ia o sabie si gaseste deschiderea ingusta care este intrarea in templu. Un sarpe te asteapta la intrare. Prinde sarpele, omoara-l, jupoaie-l si foloseste-i corpul ca treapta pentru intrare. Vei gasi ceea ce cauti. Omul de cupru a devenit de argint si daca doresti va deveni omul de aur.”

Templul a fost interpretat ca laboratorul alchimistului, altarul ca aparatul sau, oamenii ca ingredientele lucrarii care devin spirit sau vapori si sarpele ca dificultatile lucrarii. Dar visul are evident o semnificatie mai adanca. Un ocultist modern ar putea interpreta templul care nu are inceput si nici sfarsit ca eul adevarat care este etern, simbolizat ca si corpul unei femei care contine apa vietii scanteietoare, scanteia divina. Intrarea ingusta aduce aminte de Matei 7.14: “in fata este poarta si ingusta este calea care duce catre viata”, iar sarpele care pazeste este natura animalica a omului care blocheaza calea progresului spiritual dar care, depasit si transformat, este treapta esentiala de inceput a drumului catre divin. Penetrarea intrarii inguste este copularea mistica, sau uniunea opuselor, care precedeaza renasterea initatului.

Alchimia s-a dezvoltat cam in aceeasi regiune si aceeasi perioada ca si Cabala. Scrierile lui Zosimos au supravietuit doar in fragmente, dar un comentariu timpuriu despre ele, “Arta sacra” a lui Olympiodorus spune ca el propovaduia uniunea cu Dumnezeu, care este scopul suprem al cabalistilor. El a spus ca procedeul cere imblanzirea pasiunilor si relaxarea corpului, ceea ce cabalistii incearca sa faca prin exercitiile lor. De asemenea el spunea ca alchimistul ar trebui sa invoce fiinta divina din el si ca cei care se stiu pe ei insisi stiu zeul ce salasluieste in ei, aceasta fiind si doctrina cabalista a omului ca o forma a zeului ascuns. In alchimia tarzie facerea Pietrei era de multe ori aratata ca un copac, asemenea Copacului Vietii, tulpina sa si ramurile sale fiind treptele succesive in lucrare asa cum sephiroth sunt treptele scarii catre cer.

Piatra Filozofala este aurul ideal, forma platonica a aurului, care trece prin orice substanta si o transforma catre natura sa ideala. Pentru ca metalurgii timpurii se concentrau asupra transformarii unui metal de baza in aur prin schimbarea culorii, Piatra era de multe ori numita Tinctura. Zosimos a spus ca “aurul nostru care poseda calitatea dorita poate sa transforme chiar si fierul in aur. Aici este misterul – faptul ca aceasta calitate devine aur si apoi face aur.” “Aurul nostru” este ceea ce generatiile viitoare au considerat a fi Piatra. Este scanteia divina a Sfantului Duh in forma tangibila. Este Unicul solidificat prin mijloace mistice si este omul ca Dumnezeu.

Mare mister acest mercur filosofal. Unii contemporani (niste pozitivisti ce au incercat sa banalizeze alchimia) au sustinut ca mercurul filosofal (ca de altfel toate materiile mentionate de alchimisti) nu este decat mercurul obisnuit, purificat oarecum. Cert este ca nu vorbim despre aceeasi substanta. Unul dintre putinii initiati ce au aratat mercurul filosofal este Contele de saint Germain (daca acesta o fi fost cu adevarat initiat). Se pare ca mercurul filosofal este extrem de volatil, fapt pentru care trebuie pastrat in recipiente perfect ermetice. O descriere a modul de preparare, despre care se spune ca s-ar apropia de adevar, este continuta in Encyclopædia Britannica din 1881 (daca am retinut corect anul).