Islam

Sectele islamului[]

Din sutele de milioane de musulmani din intreaga lume, cel mai mare numar de membrii ii are secta Sunni. Acestia ii accepta pe cei patru califi care sunt succesorii directi ai lui Mahomed. Sunnitii practica o forma moderata de interpretare islamica. 90% dintre musulmanii din Orientul Mijlociu sunt sunniti (Egipt, Iordania, Arabia Saudita, Libia).

Cea de-a doua mare secta a Islamului este secta Shiita. Desi cu mult mai mica decât secta Sunnita, secta Shiita este mult mai literara in interpretarea si aplicarea Koranului, fiind mult mai militanta si mai fanatica decât secta Sunnita. 90% dintre musulmanii aflati in Iran sunt shiiti si sunt condusi de unii dintre cei mai puternici ajatolahi shiiti din toata lumea araba printre care a fost si Khoumeini.

O alta secta islamica demna de luat in seama este secta Ahmdiyan, fondata in anii 1800. In ultimii 40 de ani aceasta mica secta a produs o suma de scrieri apologetice impotriva Crestinismului si Iudaismului. Ahmdiyenii sunt extrem de activi in universitatile americane, unde practica intense activitati de prozelitism printre studentii americani.

Secta Sufi este gruparea mistica a Islamului. Sufitii sunt respinsi de majoritatea musulmanilor conservatori. Unele scrieri ale sufitilor par sa respinga strictul monoteism unitarian al islamismului traditional in schimbul unei forme de "panteism imanent".

Doctrinele Islamului[]

Dumnezeu[]

Pentru musulmani, Allah este singurul Dumnezeu adevarat. La ei, nu exista o notiune de felul "Trinitatii". Isus Cristos este un profet al lui Allah. El nu este Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Insusi (Sura 4:171). Dumnezeul musulman este inaccesibil omului pacatos. El este atât de perfect si de sfânt, incât poate comunica cu omenirea numai printr-un lant de ingeri si de profeti. Dumnezeul musulman este un dumnezeu al judecatii, nu al harului, un dumnezeu, mai degraba al mâniei, decât al dragostei. Dorinta musulmanului este de a se supune pâna la punctul in care el poate stavili bratul judecator al lui Allah, si poate prin pornirile capricioase ale lui Allah, sa mosteneasca viata vesnica intr-un paradis pamântesc de lacomie si de satisfactie sexuala. Musulmanii nu-l pot concepe pe Dumnezeu ca fiind un Tata iubitor si milos.

Isus Cristos[]

Isus Cristos inseamna pentru musulmani doar unul din numerosii profeti ai lui Allah. Isus Cristos a fost profet pentru poporul Sau la vremea Lui. Profetulul Mahomed il intrece pe Isus Cristos. Isus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu si nici o parte din vreo Trinitate. Isus Cristos a fost fara pacat, dar nu a ispasit pentru pacatele nimanui. Isus nu a murit pe cruce. Diverse traditii islamice afirma ca in mod miraculos Iuda Iscarioteanul l-a inlocuit pe cruce, sau ca Dumnezeu l-a scapat miraculos din mâinile romanilor si ale iudeilor inainte sa fi fost crucificat. Majoritatea musulmanilor cred ca Isus a fost luat in ceruri, trupeste, fara sa fi trebuit sa moara (Sura 4:157).

Pacat si Mântuire[]

In Islam, pacatul si mântuirea sunt asociate cu doua conceptii: fapte si soarta (kismet). Fiecare musulman care spera sa scape de judecata lui Allah trebuie sa indeplineasca obligatiile celor Cinci Stâlpi ai Credintei (Sura 10:29). Aceste fapte religioase includ:

Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah").
Cinci rugaciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz in araba). Aceste rugaciuni includ ingenuncheri si prosternare in directia orasului sfânt, Mecca.
Milostenia (Zakat), care este deosebita de zeciuiala, devreme ce musulmanilor le este cerut sa ofere numai o patrime din venitul lor ca si contributie caritabila.
Postirea (Saum sau Ruzeh) in timpul intregii luni a Ramadan-ului când musulmanii trebuie sa posteasca de la orice mâncare si bautura, incepând de la rasaritul pâna la apusul soarelui, ca ispasire pentru propriile lor pacate din anul precedent (cu toate acestea, dupa apusul soarelui multi musulmani tin petreceri, iar altii se trezesc inainte de rasarit pentru a mânca ceva mai mult inainte ca soarele sa rasara si postul sa inceapa din nou).
Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sfânta din Arabia Saudita, cel putin odata in viata pentru fiecare musulman.

Razboiul Sfânt (Jihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credintei iar musulmanii de la inceputul existentei Islamului au crezut ca era datoria lor sacra de a ucide pe cei ce nu adopta singura credinta "adevarata". Islamismul contemporan, al zilelor noastre, este mult mai moderat, desi multi shiiti doresc restaurarea Jihadului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credintei islamice.

Islamul, este numele dat religiei aparute in urma revelatiilor si invataturilor lui Mahomed si este considerata una din marile religii ale lumii, beneficiind de peste un miliard de adepti. Islamul, mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril, s-a nascut la Mecca in Arabia, la inceputul sec. 7 d.C, fiind ultima dintre religiile monoteiste. Islam este un cuv nt arab, care - printre altele - inseamna: pace, salut, ascultare, loialitate, credinta, supunere la voia Creatorului Universului. Istoria de inceput a Islamului a gravitat in jurul unui singur personaj central: Mohamed (Cel preaslavit, Cel laudat), care s-a nascut in jurul anului 570 d.C. in orasul Mecca din Arabia si murit in anul 632. Ramas orfan la o v rsta frageda, Mahomed a fost crescut de unchiul sau Abu Talib si de sotia acestuia Fatima, care s-au ocupat si de educatia lui. Datorita onestitatii si corectitudinii sale exemplare, locuitorii din Mecca l-au poreclit al-Amin (Cel onest, Cel integru). Calitatile sale morale erau at t de mult elogiate, inc t o negustoreasa vaduva, bogata din Meca, Khadija, i-a propus sa-l ia sub protectia sa. Dupa un timp, aceasta l-a cerut in casatorie pe acesta, care a acceptat. La 30 de ani, Mahomed a inceput sa mediteze, pun ndu-si diverse intrebari despre autenticitatea lui Dumnezeu, a cultului practicat de arabi, al carui centru era la Mecca. La v rsta de 40 de ani, Mohamed are o revelatie: ngerul Gavril (respectiv o entitate din lumea spirituala) i se arata, spun ndu-i ca el este Mesagerul Domnului. Dupa c tva timp, revelatiile in stare de transa se succed in mod regulat si profetul primeste comunicari din cealalta lume (in numele Creatorului Suprem Allah) de a anunta mesaje lumii. Koran (Quran) este termenul arab pentru recitare si se refera la revelatiile facute de Allah lui Mahomed, pastrate si considerate de musulmani ca fiind Scripturile Islamice. Koran-ul, cuv ntul lui Allah (Dumnezeu) este considerat cea mai valoroasa lucrare literara in arabica clasica, iar orice traducere a ei ar fi o blasfemie, o falsificare de neiertat a mesajelor Fiintei Supreme. Totusi, in acest secol, Koran-ul a fost tradus in limba turca si in limba vorbita de oamenii din Iran (farsi) si este recitat in timpul serviciilor religioase din Turcia si Iran, fapt greu de acceptat de catre comunitatea musulmana externa. Koran-ul este un singur text, intr-o singura limba. Este memorat de milioane de musulmani din diferite parti ale lumii (musulman este numele dat celui ce adereaza la religia islamica; este un cuv nt arab nrudit cu termenul de Islam si inseamna cel ce se supune vointei lui Allah). Koran-ul este compus din 114 sure (capitole), care trebuie citite si recitate conform unor reguli. Musulmanul care il atinge sau citeste din Koran trebuie sa fie intr-o stare de curatenie si puritate. Scopul vietii, asa cum apare in Koran, este sa traiesti pentru ce te-a creat Allah, sa te inchini lui si sa te supui poruncilor lui, care sunt date in interesul oamenilor. Conform invataturilor din Koran, cel mai mare c stig este sa ajungi in rai, iar cea mai grea pierdere este sa ajungi in iad. Cei care sunt atrasi numai de starea materiala, de bogatie si placeri, fara a-si cultiva calitati morale, sunt considerati de Allah, animale, sau mai rau ca ele. Cei care nu-l slujesc pe Allah si nu respecta poruncile lui sunt numiti morti, surzi, muti sau orbi. Nevoia de a invata, studia si urma Koran-ul trebuie sa fie mai importanta decat aceea de a respira, a m nca si a bea pentru a supravietui, deoarece viata traita fara indrumarea Koran-ului este o viata mizerabila, care atrage pedeapsa vesnica. In Islam, pacatul si m ntuirea sunt asociate cu doua conceptii: fapte si soarta (kismet). Fiecare musulman, care spera sa scape de judecata lui Allah, trebuie sa indeplineasca obligatiile celor Cinci St lpi ai Credintei:

1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah.")

2. Cinci rugaciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz). Acestea includ ingenunchieri si prosternare in directia orasului sf nt, Mecca.

3. Milostenia (Zakat), care este deosebita de zeciuiala, devreme ce musulmanilor le este cerut sa ofere numai o patrime din venitul lor ca si contributie caritabila.

4. Postirea (Saum sau Ruzeh) in timpul intregii luni a Ramadan-ului, cand musulmanii trebuie sa posteasca de la orice m ncare si bautura, incep nd de la rasaritul soarelui p na la apus, ca ispasire pentru propriile lor pacate din anul precedent (cu toate acestea, dupa apusul soarelui, multi musulmani tin petreceri, iar altii se trezesc inainte de rasarit pentru a m nca ceva mai mult, inainte ca soarele sa rasara si postul sa inceapa din nou!).

5. Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sf nta, cel putin odata in viata pentru fiecare musulman.

Razboiul sf nt (Djihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credintei iar musulmanii de la inceputul existentei Islamului au crezut ca era de datoria lor sacra de a ucide pe cei care nu adoptau singura credinta "adevarata". Islamismul contemporan este mult mai moderat, desi multi doresc restaurarea Djihad-ului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credintei islamice. Situatia politica a Orientului Indepartat, Apropiat si Mijlociu demonstreza ca Djihad-ul nu este, din pacate, doar fictiune religioasa. Intreaga lume resimte profund rabufnirile acestui fel de razboi "sf nt", care a socat atat de mult lumea noastra prin violenta si irationalul manifestarilor lui. Fondatorul sau, Mahomed, arab de origine, s-a nascut la Meca la anul 570 d.C. Se ocupa la nceput cu comertul, ajutat de bogata vaduva Khadija, cu care mai t rziu se si casatoreste. Prin natura comertului intra n contact cu crestini si iudei, fac nd cunostinta cu ambele religii, catre care se simte atras. Convorbirile avute cu un calugar crestin in pustiul Arabiei par sa fi avut o deosebita influenta asupra firii dispuse spre meditatii a lui Mahomed. De aceea, n religia fondata de el, influenta crestinismului este destul de mare.Ajung nd la ideea unei reforme religioase pentru conationalii sai, beduini migratori ai desertului arab, Mahomed se consacra meditatiilor si revelatiilor transcedentale religioase vreme ndelungata, dupa care si ncepe activitatea publica n Mecca, locul sau de origine, vestind pe Allah, singurul Dumnezeu, si pe el, Mahomed, profetul sau. n Mecca nu este luat initial n serios. Fuge la Medina, unde predica sa e ncoronata de succes. Aceasta fuga, intitulata hijira (begira), este socotita drept nceputul erei musulmane: anul 622. De aici profetul decreteaza razboiul sf nt pentru rasp ndirea credintei n Allah si n profetul sau. Arabii, entuziasmati de spiritul bnelicos al noii religii, o rasp ndesc cu sabia n Siria, Persia, Egipt, nordul Africii, Spania si chiar in sudul Frantei, de n-ar fi fost victoria lui Carol cel Mare, care sa nfr nga av ntul acestor navalitori. n rasarit, ajutat si de prielnice mprejurari politice, islamul se extinde n Asia (numai n India sunt peste 60.000.000 de mahomedani) si n Europa orientala, distrug nd imperiul bizantin. Doctrina ilsamului este cuprinsa n Koran, cartea sacra. Din mozaicism, a luat ideea monoteista a unui singur Dumnezeu, concretizat n Allah. Acestuia i adauga pe profetii Vechiului Testament: Avraam, Moise, Ioan Botezatorul si Isus, caruia i acord un loc de frunte. nsa cel mai mare dintre profeti este el nsusi, Mahomed, care este trimisul special si ultim al lui Allah: Paracletul (Cel prezis de Evanghelie). nvataturile morale, curate si frumoase, sunt nsotite de un ntreg ceremonial de rugaciuni, genoflexiuni, spalari rituale, posturi, care sunt zilnice, afara de postul cel mare al Ramadanului etc. Aceste prescriptii morale sunt nsa incompatibile cu latura senzuala, n care e conceputa n islamism at t viata de aici, c t si cea viitoare din preajma lui Allah in cer. De asemenea, ele sunt afectate ca valoare de principiul fatalismului, predicat de Mahomed. Acest fatalism a fost cel care a dat av ntul razboinic si puterea de expansiune pe care a avut-o mahomedanismul.

Sunah – completarea Koranului[]

Prin moartea lui Mohammed, musulmanii au pierdut sursa lor vie de calauzire. Marile cuceriri i-au adus în contact strâns cu culturi mai rafinate decât era a lor si i-a confruntat cu toate raspunderile încurcate ale cârmuirii unui vast teritoriu. Desi Koranul cuprinde o larga varietate de reguli pentru a rândui domenii specifice ale vietii, o carte atât de mica nu putea asigura o calauzire definitiva pentru toate situatiile noi cu care se confrunta comunitatea. Musulmanii au constatat repede ca era necesar sa se completeze Koranul cu alte surse de autoritate care sa raspunda noilor întrebari. Cea mai importanta dintre aceste surse de autoritate complementare a devenit Sunnah sau traditia. Întorcându-se la Sunnah sau practica instituita de profet, arabii musulmani timpurii s-au aratat credinciosi unui principiu cinstit de stramosii lor vreme de secole. Arabii au tinut întotdeauna în mare cinste obiceiurile trecutului iar în masura în care ei recunosteau criterii de comportare umana si moralitate, acestea erau extrase din exemplele înaintasilor si din obiceiul instituit (datina) grupului tribal. Aparitia islamului nu a necesitat respingerea principiului autoritatii traditionale ci numai redefinirea izvorului traditiei. Pentru musulmani, ca si pentru arabii dinainte de ei, faptele oamenilor mari ai trecutului si modelul de conduita consfintit de vreme au continuat sa fie normative. Totusi, în locul eroilor arabi si a datinilor tribale, musulmanii au început sa spuna prevestiri despre profet si tovarasii sai si sa-si ia ca model modul de viata al acestei comunitati musulmane foarte timpurii. La momentul potrivit, sprijinirea pe traditie a fost recunoscuta ca un principiu oficial. Recurgerea la autoritatea traditiei nu s-a facut fara probleme. Este evident ca daca musulmanii întotdeauna ar fi actionat sau ar fi crezut în mod strict precum înaintatii lor nu ar fi fost nici o transformare sau dezvoltare în viata comunitatii lor. În realitate dezvoltarea a fost rapida în primele doua secole islamice si a presupus adaptarea la conditiile de neconceput pentru arabii din timpul profetului. A trebuit sa existe, de aceea, o anumita cale de a largi perspectiva si semnificatia traditiei. Când musulmanii cautau precedente si nu reuseau a gasi ceea ce le trebuia, adesea fabricau traditii care sa le satisfaca nevoile. Nu exista nici un alt mod efectiv de a argumenta un punct de vedere legal sau religios decât citând traditia.

Natura traditiei[]

Alta problema care s-a ivit din apelul la traditie a fost aceea de a determina exact ce era traditia. Toti erau de acord ca Sunnah era norma de urmat dar care era Sunnah si cum putea fi determinata? Aceasta chestiune era de importanta extrema pentru juristi, care aveau nevoie sa dispuna de formulari precise si demne de încredere ale obligatiilor si interdictiilor vietii religioase islamice. Doua veacuri întregi de existenta a comunitatii au trecut ca întrebarea sa-si gaseasca un raspuns definitiv. Chestiunea naturii traditiei a fost rezolvata în al III-lea secol islamic (sec. IX d.Hr.) de vestitul jurist al- Shafii. Într-o serie de scrieri polemice care atacau sarcastic pe cei cu alte puncte de vedere, al-Shafii a argumentat primatul traditiei lui Mohammed. El a sustinut ca traditia (Sunnah) spuselor profetului, actiunilor si aprobarilor sale si numai aceasta Sunnah – era normativa pentru musulmani. Precedentele tuturor celorlalte traditii trebuiau respinse ca inferioare. În cursul timpului, punctul de vedere strict al lui al-Shafii a fost acceptat de marea masa a comunitatii. Astazi, când se spune ca, dupa Koran, musulmanii urmeaza Sunnah se subîntelege ca este vorba de traditia profetului. Al-Shafii a instituit si un al doilea principiu important, sustinând ca Sunnah era cunoscuta pe baza relatarilor orale sau Hadith asupra cuvintelor, actiunilor si aprobarilor tacite ale profetului. Din timpul lui al-Shafii, cautarea musulmana de traditii profetice a luat forma culegerii si autentificarii de Hadith. Cartile Hadith

În sec. III islamic (sec. IX d.Hr.), carturarii au alcatuit câteva culegeri sistematice mari de hadithe, recunoscute azi pe locul al doilea în autoritate dupa Koran. Ele sunt cunoscute sub numele de Cele sase carti Sahih (judicioase). Între ele, cele mai respectate si mai des citate sunt cele doua culegeri ale lui al-Bukhari (decedat 870 d.Hr.) si Moslem (decedat 875 d.Hr.). fiecare din aceste carti a fost alcatuita dupa examinarea în detaliu a unui numar mare de hadithe raspândite îndeobste, din care majoritatea au fost respinse ca false sau slabe. Cartile sunt organizate în capitole dupa subiecte, cu toate hadithele care se refera la o anumita tema, strânse împreuna, sub titlul potrivit. Aceasta metoda de organizare demonstreaza relatia strânsa dintre colectiile de hadithe si nevoile legiuitorilor islamici, deoarece categoriile organizarii sunt extrase din lege. În adaos fata de aceste sase carti se folosesc si alte culegeri mai putin cunoscute.

Însemnatatea istorica a culegerilor de hadithe este controversata. Musulmanii conservatori accepta cartile hadith ca relatari exacte si demne de încredere ale spuselor, actiunilor si aprobarilor profetului, întocmite printr-o discernere stiintifica atenta a binelui de rau. În afara de aceasta, exista un element de credinta în atitudinea lor fata de hadithe care face ca orice îndoiala asupra autenticitatii lor sa para un atac contra islamului. Totusi, învatatii moderni releva contradictiile, anacronismele si elementele tendentioase cuprinse chiar în Cele sase carti însesi, contestând existenta unor informatii vrednice de încredere despre profet în culegerile de hadithe. Dupa parerea lor, culegerile de hadithe reprezinta consensul comunitatii musulmane asupra marilor probleme juridice si teologice ale istoriei ei, probleme care se pusesera în vremea când au fost alcatuite Cele sase carti judicioase. De aceea, însemnatatea culegerilor de hadithe consta în ce ne spun ele despre mentalitatea musulmana mai ales în mediul carturarilor din sec. III de la Hegira (sec. IX d.Hr.) iar nu în ceea ce relateaza ele despre Mohammed. Foarte recent, ca un aspect al modernismului islamic, unii musulmani au atacat rolul normativ al traditiei din trecutul comunitatii. Ca sa se elibereze de atitudinile medievale, despre care ei cred ca au împiedicat progresul societatilor islamice, ei resping hadithele si apeleaza în schimb la autoritatea exclusiva a Koranului. Astfel de oameni reprezinta însa doar tendintele liberale extreme printre musulmanii actuali.

Legături externe[]

ro

Ducu.de

ro

e-Scoala.ro

ro

Descopera.ro