Coman Wiki
Register
Advertisement

Multă lume se gândeşte, în momentul în care aude cuvântul „nazism”, la Adolf Hitler şi Germania anilor 1933-1945. Însă, puţini sunt cei care ştiu că au existat, în istoria nazismului, şi femei care au comis sau au comandat crime oribile. Nu toate aceste femei au îmbrăţişat ideologiile naziste încă de la început. Unele dintre ele au fost, încă din tinereţe, predispuse la violenţă, iar altele au trecut de partea naziştilor pentru a scăpa de sărăcie. Indiferent de motivele pentru care aceste femei i s-au alăturat lui Hitler, din cauza lor s-au pierdut, fără sens, multe vieţi. În continuare sunt prezentaţi cinci dintre cei mai notorii criminali nazişti de sex feminin.

5. Juana Bormann[]

Juana bormann

Având doar 1,52 metri înălţime, Juana Bormann a fost gardian în mai multe lagăre de concentrare naziste. În luna martie a anului 1942, Bormann a fost una dintre femeile selectate să se ocupe cu paza la Auschwitz în Polonia. Supranumită „Femeia cu câini”, Juana Bormann avea o plăcere macabră de a întărâta câinii să-i atace pe prizonieri, până sfâşiau carnea de pe ei. Ea a fost condamnată la moarte prin spânzurare şi executată la 13 decembrie 1945. Ultimele ei cuvinte au fost „Şi eu am sentimente”.


4. Maria Mandel[]

Maria mandel

Această „Aufseherin”, denumirea pentru însoţitoarele din lagărele naziste, era ageră la minte şi foarte ticăloasă. Îi plăcea foarte mult muzica clasică, pe care o asculta atunci când selecta femeile şi copiii pe care îi ducea la camera de gazare. Poreclită „Bestia”, avea o plăcere de a omorî oameni prin gazare, fiind direct responsabilă de moartea a peste 500.000 de femei. Mandel a fost arestată la 10 august 1945, iar în urma interogării s-a constatat că era foarte dedicată muncii pe care o presta în lagăre. Maria Mandel a fost condamnată la moarte prin spânzurare şi executată la 24 ianuarie 1948.

3. Herta Bothe[]

Herta bothe

Cunoscută ca şi „Femeia sadică din Stutthof”, Herta a pretins că a fost forţată să lucreze într-un lagăr, altfel ar fi ajuns prizonieră. Herta Bothe a rămas în istorie deoarece a comis multe crime şi a bătut prizonieri bolnavi şi fără apărare. Bothe a fost arestată de către trupele britanice, dar a petrecut în închisoare aproximativ 10 ani, fiind eliberată la 22 decembrie 1951. După Război, ea s-a măritat şi şi-a schimbat numele în Herta Lange. „Femeia sadică” a acordat, în anul 2004, un interviu presei internaţionale, spunând următoarele: „Am făcut vreo greşeală? Nu cred. Probabil greşeala mea a fost că am muncit într-un lagăr de concentrare. Dar nu am avut de ales, dacă nu mă duceam să lucrez acolo, deveneam prizonieră într-un lagăr”.

2. Ilse Koch[]

Ilse koch

Ilse Koch nu lucra, ca şi celelalte femei, într-un lagăr, ci era soţia lui Karl Koch, comandantul lagărului Buchenwald. Supranumită „Vrăjitoarea de la Buchenwald”, soţia comandantului Koch se îmrăca sumar când îşi vizita soţul, pentru a-i face pe prizonieri să se uite după ea. Cei care întorceau capul după Ilse erau împuşcaţi pe loc. Ea a fost acuzată şi pentru faptul că îi obliga pe prizonieri să se violeze între ei, în văzul tuturor. În plus, ea făcuse o obsesie din a păstra bucăţi din pielea prizonierilor morţi, din care creea abajururi pentru lămpile naziştilor. Ilse Koch a fost judecată, în anul 1947, de către un tribunal american şi condamnată la închisoare pe viaţă. La 1 septembrie 1967, „Vrăjitoarea de la Buchenwald” s-a sinucis în închisoare.

1. Irma Grese[]

Irma grese

Supranumită „Frumoasa bestie”, Irma Grese este, probabil, cea mai periculoasă nazistă din istorie. Ea şi-a „cîştigat” acest renume deoarece era considerată a fi foarte frumoasă, dar şi foarte sălbatică. Ea a fost una dintre puţinele femei care au obţinut o funcţie de conducere într-un lagăr de concentrare, folosindu-şi puterea în cele mai rele scopuri posibile. Ea era cunoscută ca fiind foarte dură cu prizonierii şi apelând la mai multe tipuri de tortură: îi biciuia până se stingeau din viaţă sau asmuţea câinii pe ei până când prizonierii rămâneau fără piele. În plus, ea gaza prizonierii sau îi împuşca, neavând remuşcări. Irma Grese a fost executată în aceeaşi zi cu Juana Bormann.

Sursa: 2012en.ro

Vezi şi[]

Advertisement