Corpul uman[]
Numeroase ipoteze speculative au incercat sa creeze “portretul-robot” al omului viitorului. Adesea, iesea ceva de genul: cap mare plus un trunchi lung si subtiratic, cu membre de asemenea subtiri.
Inalt, subtiratic si cu capul mare? De ce? Pai, un cap mare… pentru a incapea in el creierul cu dimensiuni crescute fata de cele actuale. Membrele ar urma sa fie mai subtiri ca urmare a atrofierii partiale a muschilor, intrucat omul viitorului o sa fie mai sedentar, muncind mai mult cu capul. In ce masura confirma stiinta aceste supozitii?
Cresterea inaltimii este reala, dar daca va da nastere unor diferente spectaculoase, e greu de spus. Inaltimea depinde atat de caracteristicile genetice, cat si de alimentatie. In tarile dezvoltate ale lumii, a fost observata, in ultimii 200 ani, o tendinta de crestere a inaltimii medii a populatiei, dar ea se datoreaza, dupa cat se pare, unei alimentatii mai hranitoare. Unii cercetatori considera ca vom creste tot mai mari, altii sustin ca nu vom putea depasi un anumit prag, impus de predestinarea genetica.
Cat despre capul mare, iata ca imaginea caricaturala devine deja mai probabila odata cu descoperirile savantilor de la Universitatea din Chicago. Acestia au ajuns la concluzia (imbucuratoare, totusi!) ca organul nostru cel mai important, creierul, continua sa evolueze. Marimea si complexitatea creierului cresc incet, dar sigur, ca raspuns la presiunea crescanda a mediului. Lumea moderna are nevoie de oameni capabili sa se adapteze avalansei informationale. In aceste conditii, cu vremea vom asista si la o schimbare a canoanelor estetice. Oare cum vor arata Miss si Mister Univers 4215?
Oamenii trăiesc pe Pământ cam de şapte milioane de ani. Dar încotro se îndreaptă? În sus, spun biologii. Ei presupun că vom deveni tot mai înalţi în viitor. Doar în ultimii 100 de ani, în ţările occidentale, înălţimea medie a oamenilor a crescut cu aproape 15 cm, iar cercetătorii spun că, în următorii 60 de ani, se va înregistra o creştere similară. Motivul acestei creşteri e dieta modernă, bogată în proteine. Cercetătorii cred că ea este responsabilă pentru creşterea în înălţime a oamenilor. Oamenii sunt tot mai înalţi în Europa, în America, în Japonia şi în Australia. Se crede că, în aceste ţări, înălţimea medie a bărbaţilor va fi de 1,90m. Această teorie pare credibilă, fiindcă există deja uriaşi care au peste 2,25m. Dar creşterea în înălţime nu va fi singura schimbare a corpului uman în viitor. Oamenii din ţările industrializate stau tot mai mult jos, aşa că şezuturile noastre vor fi mai proeminente. În cele din urmă, unii cercetători cred că şi creierul nostru ar putea deveni mai mare în viitor. Motivul ar putea fi din nou dieta noastră. Cu cât îi punem la dispoziţie hrană de cea mai bună calitate, cu atât creierul se măreşte mai repede, iar, dacă creierul nostru se va mări, corpul nostru se va adapta automat. Poate că strănepoţii noştri vor avea toţi cranii uriaşe, lipsite de păr, cu mandibule regresive.
Rasele umane[]
Inca de la inceputul secolului XX, teorii despre o unica “rasa a viitorului” – creata prin amestecul tuturor celor existente azi - au inceput sa apara, ca o recunoastere a faptului ca barierele ce izolasera, timp de milenii, diferitele populatii umane de pe Terra incepeau sa dispara.
In decursul istoriei omenirii, migratiile unor grupuri de indivizi, desprinse din "stocul" ancestral, spre noi regiuni ale planetei, au facut necesara adaptarea lor la noi conditii de viata. Mutatiile genetice pe care natura "le-a considerat" utile au fost fixate prin selectie naturala si au dus, in timp de generatii, la aparitia raselor umane, asa cum le cunoastem azi.
Desi nu exista nici o indoiala ca toti oamenii din lume apartin uneia si aceleiasi specii - Homo sapiens - timp de mii de ani, au existat realmente - datorita izolarii - mari deosebiri in ceea ce priveste aspectul, intre diferitele populatii de pe continentele lumii.
Dar evolutia culturala si economica a societatii umane a modificat aceasta stare de lucruri, iar transformarile continua si in prezent, definind deja o tendinta care se va accentua in viitor.
Noile migratii, facilitate de dezvoltarea transporturilor; apoi, schimbarea treptata a conceptiilor in ceea ce priveste casatoriile interrasiale, sterg delimitarile stricte din trecut, topesc si amesteca toate tipurile umane intr-o unica rasa - un viitor pe care cativa oameni de stiinta il anticipau inca de acum un secol.
Oamenii, acum 100 000 de ani, nu au prea multe în comun cu strămoşii lor, antropoidele. Merg în două picioare şi părul de pe corp ce seamănă cu o blană a dispărut. Acest lucru s-a schimbat după ce omul a descoperit focul Datorită capacităţii sale de a da căldură, unii dintre primii africani au migrat în regiuni mai reci din nord, unde forma corpului şi culoarea pielii li s-au schimbat treptat din cauza noilor condiţii climatice.
În doar câteva mii de ani, din grupul oamenilor primitivi cu o înfăţişare unitară a apărut o varietate de grupuri etnice. După ce continentul asiatic a fost colonizat, oamenii au ajuns şi în Europa şi în Australia acum 50.000 de ani. Încă nu se ştie de ce forma corpului şi a feţei africanilor, asiaticilor şi europenilor a evoluat atât de diferit. Cercetătorii atribuie acest lucru schimbărilor evolutive în alcătuirea genetică care s-au dovedit avantajoase pentru viaţa în noile zone climatice. De exemplu, faptul că eschimoşii sunt scunzi şi îndesaţi poate fi explicat. Trupurile lor solide stochează foarte bine căldura datorită conţinutului mare de grăsime. Dar e exact pe dos în savana africană Aici corpurile înalte şi slabe sunt un avantaj Ele radiază căldura cu uşurinţă şi-i protejează pe oameni de supraîncălzire.
Omul învaţă să meargă[]
Cum, de ce si cand a aparut mersul biped la stramosii omului? Ipoteza privind aparitia la locomotiei respective la australopiteci e destul de larg acceptata; in schimb, controversele abunda cand e vorba despre cum si de ce a aparut, in evolutie, mersul in doua picioare.
Mai mult de 10 ipoteze incearca sa explice cauzele acestei schimbari majore in comportamentul hominidelor primitive, asociata si cu schimbari complexe si profunde in anatomia si fiziologia speciei. Una dintre ipoteze afirma ca mersul biped avut drept motiv eliberarea mainilor, astfel incat acestea sa devina disponibile pentru a cara provizii si/sau a folosi unelte.
O alta teorie leaga mersul biped de posturile de amenintare, in pozitie verticala, care ar fi putut duce, cu timpul - in conditii de competitie - , la adoptarea permanenta a pozitiei bipede. Alti oameni de stiinta sugereaza ca amenintarile din partea pradatorilor i-ar fi silit pe stramosii omului se ridice in doua picioare, pentru a observa mai bine imprejurimile.
Alternativ, asa-numita teorie a "maimutei acvatice" - luata prea putin in serios in ziua de azi, in randul comunitatii stiintifice, desi a fost promovata timp de peste 4 decenii de creatoarea sa, Elaine Morgan - leaga dezvoltarea bipedalismului (si a altor trasaturi proprii hominidelor) de adaptarea partiala, intr-o anumita perioada, la mediul acvatic: autoarea sustine ca stramosii omului ar fi petrecut un anume interval de timp evoluand intr-un mediu bogat in apa (de pilda, in preajma unor lacuri sau estuare), inotand, mergand prin apa, hranindu-se in apele putin adanci din apropierea tarmului.
Una dintre cele mai simple explicatii a fost data de Peter Wheeler, profesor de biologie evolutionista; el considera ca ridicarea in doua picioare ar fi sporit suprafata corporala expusa curentilor de aer si unor temperaturi mai scazute decat cele din imediata apropiere a solului; cu alte cuvinte, indepartarea de pamant a unei portiuni cat mai mari din corp ar fi ajutat la disiparea mai eficienta a caldurii (sa nu uitam ca actiunea se petrecea in savanele incinse ale Africii), fiind, astfel, un mecanism eficient de reglare a temperaturii organismului.
Oricum ar fi, trecerea de la mersul patruped la locomotia bipeda a avut un impact profund asupra evolutiei hominidelor, fiind unul dintre factorii carora le datoram caracteristicile noastre actuale - din perspectiva anatomica si fiziologica, dar si intelectuala si culturala.
În pădurile din Africa de Est, cam acum şapte milioane de ani, a început unul din cele mai uimitoare procese din istoria evoluţiei: transformarea antropoidelor în oameni.
Pentru a scăpa de duşmani, antropoidele trăiau aproape exclusiv în copaci.
Australopitecul a fost primul ce a îndrăznit să coboare din copaci penrtu periade mai lungi de timp.
La sol, avrea suficient loc pentru a sta drept şi a descoperit cum se poate deplasa în două picioare.
Noul mod de deplasare a adus după sine modificări ale anatomiei sale.
Evoluând spre Homo sapiens, coloana sa vertebrală s-a îndreptat şi a căpătat două curburi datorate greutăţi corpului.
24 de vertebre îi asigurau corpului stabilitatea necesară
Între vertebre, fluidul vâscos din jurul discurilor îi permitea coloanei să se rotească în orice direcţie.
Mersul biped a fost momentul decisiv în evoluţia umanităţii. Noul mod de deplasare era ciudat, dar prezenta un avantaj important: fiinţele bipede puteau străbate distanţe mult mai mari decât rudele lor patrupede cu un consum relativ mic de energie.
Căutând noi surse de hrană au explorat zone noi. Aveau mâinile libere, aşa că puteau transporta hrana pentru prima dată. Acesta a fost un mare avantaj pentru femele care se puteau concentra asupra creşterii puilor. Faptul că aveau mâinile libere le oferea şi alte avantaje: fiinţele bipede puteau să-şi facă unelte şi, mai târziu arme. Mulţumită posturii verticale omul şi-a întrecut strămoşii, pe antropoide.
Pornind din pădurile Africii de Est, oamenii au cucerit noi teritorii şi s-au răspândit în toate colţurile lumii. A durat milioane de ani ca omul să se îndrepte din poziţia sa cocoşată şi să se poată deplasa în două picioare cu agilitatea de azi.
Omul şi aşezările umane[]
In urma cu 10 milenii, asa-numita Revolutie Neolitica a marcat trecerea de la “stilul de viata” nomad al vanatorilor-culegatori la viata sedentara, asociata dezvoltarii agriculturii si infiintarii asezarilor umane.
Odata cu crearea asezarilor, a terenurilor cultivate si a crescatoriilor de animale, omul a inceput sa modifice profund mediul inconjurator. Daca pana atunci se multumise sa adune ceea ce ii oferea natura, odata cu marea schimbare a modului de trai a inceput sa intervina in ecosistemele naturale, punandu-si amprenta asupra evolutiei lor.
Din aceasta perioada dateaza inceputul domesticirii animalelor, ce a pus bazele unei relatii speciale, noi, intre oameni si alte specii de vietuitoare. Impactul revolutiei agricole a fost imens, nu doar asupra naturii, ci si asupra culturii: pentru a lucra pamantul, pentru a pastra hrana obtinuta, s-au dezvoltat tehnologii noi, unelte noi, pentru care a fost nevoie de cuvinte noi.
Intelesul notiunii de proprietate s-a modificat, iar pentru a tine pasul cu aceasta evolutie, s-au dezvoltat, in mod necesar, numeroase elemente de baza ale cunoasterii si ale civilizatiei: legislatia, scrisul, comertul, diviziunea muncii… Pentru grupurile umane care au facut acest pas, nimic n-a mai fost la fel: relatia cu natura, dar si relatiile dintre oameni, s-au schimbat pentru totdeauna.
Timp de câteva milioane de ani, oamenii au dus o existenţă nomadă. Se deplasau în grupuri mici, vânând animale sălbatice şi adunând plante comestibile în călătoriile lor. Nivelul cunoştinţelor şi al abilităţilor tehnice al acestor vânători-culegători era cam acelaşi în toată lumea. Dar lucrurile s-au schimbat la sfârşitul ultimei ere glaciare cam cu 100.000 de ani în urmă.
Un grup de oameni din Orientul Mijlociu a descoperit cum să cultive plante şi cum să crească animale. Ei au înţeles repede că era mai bine să aibă surse de hrană unde locuiau decât să alerge după hrană. Nomazii s-au aşezat şi au început să construiască aşezări permanente. Acest mod de viaţă a avut urmări majore, cultivarea plantelor folositoare a sporit calitatea hranei. Comunităţile stabile puteau creşte maimulţi copii decât cele nomade. Tot mai mulţi oameni se adunau într-un loc, ceea ce a dus la formarea aşezărilor şi a micilor oraşe. În câteva mii de ani, aproape toţi oamenii au adoptat acest stil de viaţă. Prin urmare, păduri uriaşe au devenit terenuri agricole şi au apărut tot mai multe oraşe. În comunităţile sociale, în oraşe, a apărut diviziunea muncii ducând la dezvoltarea primelor profesiuni. Fermierii se ocupau cu producerea hranei, olarii şi fierarii făceau unelte, iar soldaţii erau responsabili cu apărarea. În timp ce grupurile care şi-au continuat modul nomad de viaţă au stagnat în dezvoltarea lor, grupurile de colonişti specializaţi au făcut progrese uimitoare. Au apărut noi profesiuni, populaţia a crescut şi aşezările au devenit tot mai mari ducând la dezvoltarea primelor profesiuni.
Legături externe[]
- ro
Descopera.ro