Fandom

Coman Wiki

Eclipsa de Soare la 11 august 1999

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

In pragul mileniului trei, la 11 august 1999 am fost martorii unui eveniment astronomic de excepţie:eclipsa totala de soare.

Prin eclipsa se înţelege fenomenul prin care un astru fara lumina proprie,intrând in conul de umbra al unei planete,este lipsit de lumina soarelui. De exemplu,luna sau sateliţii unei planete pot fi eclipsaţi. Aici avem de-a face cu o lipsire reala de lumina,vizibila din orice punct al globului terestru unde aceste astre se afla deasupra orizontului.

Când un astru este ascuns vederii noastre de un alt astru,întâlnim fenomenul de ocultaţie .Astfel,soarele sau stelele pot dispărea in spatele discului lunar. Acest fenomen este vizibil numai din anumite puncte ale globului terestru. Impropriu,ocultaţia soarelui de către luna o numim eclipsa de soare,noţiunea de ocultaţie fiind folosita numai pentru stele. Eclipsa de la 11 august 1999 a fost considerata,din mai multe puncte de vedere Eclipsa secolului. Aceasta face parte din categoria eclipselor totale de soare. Teritoriul tarii noastre a fost cuprins de eclipsa totala,oraşul Bucureşti fiind singura capitala europeana situata exact pa linia centrala a benzii de totalitate. Ultima eclipsa totala de soare,vizibila de pe teritoriul tarii noastre avut loc la 15 februarie 1961.Ca o curiozitate,putem aminti faptul ca eclipsele de soare pot fi de trei feluri:

• Parţiale ,când discul lunii acoperă parţial discul soarelui.

• Totale ,când discul lunii acoperă in întregime discul soarelui.

• Inelare ,când discul lunii acoperă numai regiunea centrala a discului solar.

Eclipsele totale de soare sunt ocazii rare, deosebite pentru aprofundarea studiului atmosferei solare exterioare,cu prilejul lor organizându-se expediţii stintifice in zonele de vizibilitate,evoluţia fenomenelor fiind urmărita cu deosebit interes realizându-se numeroase filme,fotografii si măsurători astronomice. Eclipsa a străbătut Europa de la nord-vest pana la sud-est. Ea a traversat mai multe state europene si anume : Anglia, Franţa, Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia, România, Bulgaria si Turcia. Următoarea eclipsa totala de soare vizibila de pe teritoriul tarii noastre va avea loc in anul 2236.

Munţii Paring si Retezat au asigurat cele mai mari inaltimi de pe care s-a putut observa eclipsa;la Mangalia probabilitatea de cer senin a fost de 83%,la cote asemănătoare fiind si pentru Bucureşti,Arad si Timisoara.Pe teritoriul romanesc s-a produs si cea mai mare acoperire a soarelui,de 103%,adică umbra lunii a acoperit o zona puţin mai întinsa decât discul soarelui ;tot aici a fost si cea mai mare inaltime a soarelui-59 grade;ora optima a fost ora 14 si 4 minute;durata maxima a totalitatii –perioada de întuneric total-2 minute si 23 de secunde;tot la noi s-a manifestat si cea mai mare latine a benzii de totalitate,adică 112 kilometri.

Eclipsa totala de soare anterioara acesteia,a cârei banda de totalitate a străbătut teritoriul României pe direcţia Zimnicea,Constanta trecând si prin Bucureşti,nu a putut fi observata de populaţie si nici chiar de către astronomii profesionişti,datorita condiţiilor meteorologice nefavorabile. Vremea proasta nu a permis observarea coroanei solare. S-a întunecat si nu s-a putut realiza decât cronometrarea timpului de totalitate.

Cu prilejul eclipsei totale din 1999 umbra lunii a străbătut suprafaţa Terrei pe o lungime de 14000 de kilometri,in 3 ore si 7 minute. Fenomenul a început in nordul Oceanului Atlantic, la 700 KM est de New York si 300 KM sud de Noua Scoţie, la răsăritul soarelui. După ce a traversat Atlanticul a ajuns in sud-vestul Angliei. Peste canalul Mânecii, eclipsa a intrat pe continentul european, evitând Parisul, ce ramine la 30 kilometri in sudul fisei. După sudul Luxemburgului si al Germaniei a traversat zona centrala a Austrie si Ungariei ocolind capitalele acestor state si ajungând,prin nordul Serbiei,pe teritoriul romanesc. După traversarea României,fisa de umbra a lunii a maturat nord-estul Bulgariei si Marea Neagra,tăind ulterior,pe diagonala Turcia,trecând cam la 150 de KM nord de Ankara. După trecerea Marii Negre,banda de totalitate s-a îngustat, strabatand nord-vestul Siriei,Irakul,Iranul,sudul Pakistanului si India centrala. Traiectoria umbrei lunii a parasit Terra undeva in golful Bengal,la apusul soarelui.

Pe teritoriul României, eclipsa a străbătut zone de interes turistic naţional excepţional, precum Banatul, Carpatii Meridionali,Subcarpatii,manastirile Olteniei si cele din împrejurimile Bucurestiului, capitala si litoralul romanesc al Marii Negre. Studiul conditilor de producere a eclipselor arata ca intr-un an se pot produce 7 eclipse,dintre care 2 eclipse de luna si 5 de soare sau 3 de luna si 4 de soare. Eclipsele de soare si de luna se repeta in aceeaşi ordine,după o perioada de 18 ani ,11zile si 7 ore,numita SAROS,in care au loc 70 de eclipse dintre care 41 de soare si 29 de luna.Tot in categoria eclipselor pot fi incadrate urmatoarele fenomene:trecerea planetelor inferioare pe discul solar,ocultatia stelelor si planetelor de catre luna,eclipsarea satelitilor planetelor si eclipsarea reciproca a componentelor unui sistem stelar binar strans.

Eclipsa totala de soare de la 11 august 1999 a putut fi observata prin telescopul solar de la Bucuresti,singurul instrument stabil din Europa ce poate fi folosit in timpul eclipsei pentru observatii.Tara noastra poseda si un al doilea observator profesionist in banda de totalitate la Timisoara. In timpul perioadei de întuneric total s-ar fi putut observa pe bolta cereasca in conditii de cer senin numeroase planete precum: Venus, Mercur. Saturn sau astrii ca Sirius,Vega, Arcturus, Capella, Aldebaran, Deneb etc. In mai toate civilizaţiile din vechime,oamenii au închinat astrului datator de caldura si lumina,de viata in general,un adevărat cult. Miturile lumii,regăsite in mai toate mitologiile la un moment dat,au ajuns sa fie considerate de către unii cercetători si istorici ai religiilor,drept primordiale. Mitologia solara,la rândul ei,reprezintă un ansamblu de credinţe si rituri esenţiale pentru înţelegerea si explicarea tuturor celorlalte concepţii miticoreligioase ale omenirii.

Desigur existenta unei religii solare nu poate fi contestata,dar pretenţia de a explica prin ea toate celelalte credinţe ni se pare exagerata. Ceea ce ne interesează pe noi,aici,este doar modul in care oamenii de altădată reacţionau in prezenta unor fenomene atât de spectaculoase cum sunt eclipsele de soare si de luna. In”Creanga de aur”,James George Frasier trece in revista si interpretează mai multe asemenea ceremonii,de natura magicoreligioasa, ce se desfăşurau cu ocazia producerii eclipselor. Astfel,membrii tribului ojebway credeau ca in timpul unei eclipse,soarele se stinge,motiv pentru care trageau in aer sageti aprinse. La fel procedau si senii din Peru,dar nu atât pentru ai reda lumina,ci pentru a ucide fiara cu care se lupta astrul. Unele triburi din Orinoco îngropau in pamat tăciuni aprinşi cu ocazia eclipselor de luna,căci in credinţa lor,daca luna se stingea,toate focurile din lume,cu excepţia celor îngropate,s-ar fi stins la rândul lor. In Egiptul antic,unde faraonul era considerat o întruchipare a soarelui ,monarhul avea datoria sa dea un ocol solemn in jurul templului,pentru ai asigura ,astfel, soarelui,drumul sau obişnuit. Iar după echinoxul de toamna,egiptenii celebrau o sărbătoare numita”Naşterea toiagului soarelui”.Pentru vechii mexicani,soarele era izvorul tuturor forţelor vitale,de aceea,îl numea <<IPALNEMOHUANI>> adică “cel ce face ca oamenii sa trăiască”.Numai ca si soarele avea nevoie de viata pentru a da lumina si căldura. Pentru ca inima era socotita drept simbolul si sediul vieţii,aceştia ii ofereau astrului, pe altare, inimi însângerate de oameni si animale.

Prin modul lor de desfăşurare ,eclipsele,totale sau parţiale,de soare sau de luna,au solicitat dintotdeauna atenţia oamenilor. Fenomenul ca atare,aşa cum am văzut in funcţie de credinţe si nivelul de cunoştinţe al oamenilor,a fost resimţit multa vreme ca o teribila ameninţare a vieţii,ca un semn rău prevestitor,aducător de dezastre,molime sau războaie. Sa încercam pe scurt,sa mergem,înapoi pe firul istoriei eclipselor si sa vedem cum su fost ele consemnate in anale si cronici,iar mai apoi in carti. Cea mai veche mărturisire scrisa despre o eclipsa totala de soare ne întâmpina intr-o cronica chineza care se refera la eclipsa ce a avut loc in China,la 22 octombrie,anul 2137 i.h ,eveniment care i-a surprins pana si pe observatorii imperiali,nepregătiţi. Căci misiunea lor era sa o prevadă,pentru a se putea lua in timp masurile necesare : batai din tobe,aruncare de săgeţi,in scopul eliberării soarelui din ghearele dragonului creol “mânca”.Daca eclipsele se produceau înainte sau după data prezisa,astronomii din China erau ucişi.

Din inscripţiile babiloniene descifrate pana acum ,cea mai veche eclipsa de soare consemnata pe aceste meleaguri s-a produs la 31 iulie,anul 1063 i.h. Totuşi,cea mai sigur identificata eclipsa din vechime este cea produsa la 15 iunie ,anul 763 i.h. La acea data,chaldenii ştiau deja sa prezică eclipsele de luna aşa cum rezulta din inscripţiile cuneiforme,dar nu aveau aceeaşi precizie in privinţa eclipselor de soare. Se ştie ca aceste eclipse nu se repeta la fel pentru un anumit loc,decât după un ciclu de 350 de ani. In antichitate,unul dintre primii invatati care a încercat sa explice mecanismul de producere a eclipselor,prevăzând chiar anul eclipsei din 585 .i.h,a fost Thales din Milet. De altfel,eclipsa prezisa de el,a devenit celebra,căci ea a avut loc in timpul unei lupte dintre mezi si lidieni,eveniment in urma căruia,cele doua armate inspaimantate,au parasit câmpul de lupta, putând capata dispute .Contribuţiile lui Pitagora si Aristarh din Samos (care a explicat mişcarea aparenta a astrelor pe bolta cereasca )au condus,mai apoi la o înţelegere din ce in ce mai nuanţata a producerii acestor fenomene,a legilor care stau la baza lor,si chiar la schiţarea unor reguli empirice pentru prevederea lor. După o vreme pe baza observaţiilor făcute in timpul eclipselor,au început sa fie organizate,la diverse curţi imperiale,anumite servicii astronomice care aveau obligaţia sa prevadă in timp,iminenta desfăşurare a unor asemenea fenomene,pentru a putea fi organizate la momentul oportun,ceremoniile menite sa înduplece divinităţile,sa cruţe viata celor doi astri,a căror existenta reprezenta condiţia esenţiala a perpetuării vieţii pe pământ,sursa si garantul ei. Si in epocile mai apropiate de noi,când eclipsele erau curent prevăzute,spaimele legate de acest eveniment vor continua sa se manifeste. Eclipsa de soare prezisa pentru 21 august 1560 (care s-a văzut la Paris),a prilejuit o groaza teribila. Inspaimantati de consecinţele prorocite(un potop universal,o incendiere a globului si o otrăvire a atmosferei),la sfaturile medicilor,mii de oameni s-au ascuns in pivniţele caselor,ermetic închise Acest comportament anxios,corelat si cu modul in care reacţionează si animalele in timpul eclipselor,s-a perpetuat multa vreme,in ciuda eforturilor oamenilor de ştiinţa care încercau sa explice ca acest fenomen este absolut natural si fara consecinţe nefaste.

In spaţiul romanesc cea mai veche eclipsa de soare menţionata in “Cronica lui Azarie” ,este cea produsa in 1386 :”S-au întunecat soarele si in acel an au mers împăratul Murat împotriva Plocnicului”.In aceeaşi cronica,mai este menţionata si eclipsa din 1433.Iar in “Letopiseţul” lui Miron Costin sunt pomenite eclipsele din 1648 si 1656:”S-au întunecat soarele in acel an in luna iunie,cu mare groaza,cat pierise soarele,nu puţin,cu toata lumina,tocmai amiaza si mulţi oameni, neştiind a se ferire de întunecate ca acia si privind la soare mult, au pierdut vederea in toata viata lor”.Ultimul cronicar, Ioan Neculce, vorbeşte si el despre eclipsa din anul 1700.Pe o carte bisericeasca este consemnata eclipsa totala de soare care a avut loc la 8 noiembrie 1816 (pe stil vechi).

Explicaţia eclipselor este foarte simpla,daca ne reamintim ca Pământul si Luna sunt nişte corpuri opace, fara lumina proprie si care iluminate de soare,proiectează fiecare dintre ele o umbra si un anumit con de penumbra,in care lumina soarelui nu va pătrunde decât foarte puţin. Datorita miscarii ei in jurul pamatului,luna poate sa intre in conul de umbra al acestuia si astfel se va produce o eclipsa de luna. Daca ,insa,luna se afla intre soare si pamant ,proiectând asupra acestuia conul ei de umbra,atunci exista posibilitatea producerii unei eclipse totale de soare,astrul solar fiind,in întregime,ascuns de discul lunii. Când luna este prea departe de pamant si suprafaţa terestra se găseşte dincolo de conul de umbra al lunii,discul Selenei nu va acoperi in intregime soarele,ceea ce va da naştere unei eclipse inelare,deci soarele va fi văzut ca un inel luminos.

Din cele spuse,rezulta ca eclipsele de soare au loc la luna noua ,iar cele de luna la faza de luna plina,când satelitul terestru este opus soarelui ,pe bolta,luna fiind văzuta din plin. Totuşi întrebarea care se pune este:de ce nu se produce câte o eclipsa de soare la fiecare luna noua si câte o eclipsa de luna la fiecare luna plina?Explicaţia este ca planul orbitei lunii in jurul pamantului nu coincide cu planul orbitei pământului in jurul soarelui,înclinarea dintre ei fiind de 5 grade si 8 minute. Intersecţia planurilor se face după o linie numita linia nodurilor,orbitele lor aparente tăindu-se in 2 puncte,diametral opuse,numite noduri. Numai când soarele si luna se afla in acelaşi timp la unul dintre nodurile orbitei lunii ,ele sunt plasate in linie dreapta cu pamantul si e,astfel,posibila eclipsa de soare. Deşi relativ numeroase,eclipsele nu pot fi văzute foarte des dintr-un anumit loc de pe pamant. Faptul se explica prin aceea ca,umbra lăsata de luna pe suprafaţa pamantului are un diametru de numai 270 KM ,iar vitezei medie este de 42 KM pe minut. Numai locurile peste care trece umbra lunii in mişcare;care poate dura38 de ore pe întregul pamant vor putea vedea o eclipsa totala de soare. In schimb eclipsele de luna pot fi văzute deodată, din toate localităţile de pe Terra,care au in acel timp luna deasupra liniei orizontului. Aşa se face ca acestea din urma,deşi mai puţine la număr,pot fi văzute,mai des, din acelaşi loc.

La sfârşitul secolului al-XIX-lea,un astronom german a calculat datele unui număr de 13200 de eclipse dintre care 8000 eclipse de soare si 5200 eclipse de luna,care s-au produs începând cu anul 1208 i.h,sau care vor mai avea loc pana in anul 2162 stabilind totodată si drumul umbrei pe suprafaţa pamantului,pentru fiecare eclipsa de soare.

Dincolo de spectacolul cu adevărat grandios si unic pentru mulţi dintre noi(următoarea eclipsa va avea loc la 7 octombrie 2135),pentru oamenii de ştiinţa(astronomi,astrofizicieni,medici sau biologi),urmărirea adecvata a unui astfel de fenomen este deosebit de importanta. Ei vor putea constata,cu acest prilej,in ce măsura,compararea orei precise,când trebuie sa se producă eclipsa, cu aceea calculata,poate folosi la punerea la punct a timpului nostru terestru,la corecţia ce s-ar putea impune orei date de rotaţia pamantului.

Cu ocazia unei eclipse totale de soare aşa cum se ştie (in urma unor observaţii efectuate in timpul eclipse totale de soare din 1919,care a confirmat justeţea teoriei relativitatii a lui Albert Einstein),se poate pune in evidenta,prin fotografierea stelelor din apropierea discului solar,aşa-numitul efect Einstein, adică devierea razelor luminoase,venind de la stelele aflate in vecinătatea discului solar. Cele mai importante cercetări efectuate cu ocazia eclipselor totale de soare,au insa ca obiectiv constituţia fizica a soarelui. Aflata deasupra fotosferei,atmosfera soarelui nu poate fi observata nemijlocit, decât, daca discul luminos al fotosferei este acoperit de luna. Cromosfera, părea cea mai joasa a atmosferei soarelui,sau sfera colorata in roz,se vede ca un inel luminos de culoare roşiatica,înconjurând soarele doar in timpul eclipselor totale,prilej cu care a si fost descoperita. Inaltimea cromosferei este de circa 15000 KM,iar din ea se prelungesc pana la mari inaltimi(câteodată cit raza soarelui,care e mai mare decât cea a pamantului de 109 ori) mase de gaze ce alcătuiesc protuberante vizibile,ca nişte limbi roşiatice de foc sau ca nişte nori plutitori. De altfel,aceste protuberante au fost descoperite abia cu ocazia eclipsei totale de soare din 8 iulie 1842,dar la acea data au fost considerate nişte iluzii optice. Fotografiate in 1860 cu ocazia acestei eclipse,din doua locuri diferite,s-a putut dovedi ca atât protuberantele cat si coroana solara sunt fenomene reale. Studierea spectrului protuberantelor,in timpul eclipsei de soare din 1868 ,a pus in evidenta existenta unui element chimic necunoscut atunci pe pamant –helium(de la numele grecesc al soarelui),care avea sa fie descoperit ulterior, după 27 de ani,in minereurile radioactive.

Chiar si după realizarea unor aparate cum este coronograful ,inventat de astronomul francez B.Lyot in 1937,pentru studierea coroanei solare si in special al celei exterioare,cele mai bune condiţii le oferă tot cele existente in timpul producerii unei eclipse totale de soare. Spaţiul nu ne mai îngăduie sa insistam asupra multiplelor informaţii pe care oamenii de ştiinţa le pot culege cu ocazia acestui atât de grandios fenomen,dar sper ca v-am convins ca pentru cunoaşterea fizicii stelare si o mai buna înţelegere a legilor care guvernează Universul,observarea unor eclipse are o importanta covârşitoare,atât teoretica cat si practica. In fond ,viata noastră depinde de aceasta imensa sursa de energie,de lumina si căldur , care este soarele.

Also on Fandom

Random Wiki