Coman Wiki
Register
Advertisement
Ceausescu si familia Stanciulescu

Ceauşescu felicitând românul cu numărul 20 de milioane

Decretul 770 din 1966 care a pus bazele Omului Nou al regimului Ceauşescu a fost una din primele trei legi comuniste abrogate la 25 decembrie 1989 de noua putere instalată la Bucureşti. În cei 23 de ani s-au născut peste două milioane de copii nedoriţi, doar conform statsticilor comuniste au murit în urma avorturilor ilegale cel puţin 10.000 de femei. Până în prezent povestea decreţeilor este considerată unul dintre cele mai mari experimente sociale din istoria omenirii.

Blestemul Evei - Născuţi la comandă. Decreţeii[]

Ce este omul nou? De mii de ani, omenirea se luptă să atingă acest ideal. În 1936, ieşea din închisoare un puşti pe jumătate analfabet. Fusese condamnat la trei ani pentru activităţi comuniste. Pentru el, oamenii erau nedrepţi, iar România, un loc al sărăciei. Voia să schimbe cursul istoriei ţării sale. După 24 de ani, acel puşti devenea Secretar General al Partidului Comunist din România. Se numea Nicolae Ceauşescu. Dornic să răzbune sutele de ani în care ţara fusese la cheremul marilor imperii, Ceauşescu punea bazele unei dictaturi naţional-comuniste al cărei scop era reinventarea ţării şi a locuitorilor săi. Un proiect gigantic care avea să dureze 24 de ani.

Experimentul începuse, de fapt, în anul 1966 când Ceauşescu a semnat decretul 770, prin care se interziceau avorturile. Maternitatea devenea o problemă de stat. Astfel, o femeie avea dreptul legal să facă un avort doar dacă avea peste 40 de ani sau patru copii în întreţinere. Decretul 770 a fost certificatul de naştere al Omului Nou.

Omul Nou a devenit subiectul favorit al maşinii de propagandă. Oamenii nu păreau să facă faţă aşteptărilor erei Ceauşescu. Doar copiii aveau şansa să devină Oameni Noi, care să ajute România să-şi ocupe locul meritat în lume. Doar aceşti copii aveau nevoie de nişte calităţi excepţionale. Peste noapte s-au construit mii de grădiniţe şi şcoli. Au fost create programe speciale pentru copiii supradotaţi. Învăţământul devenea unul dintre cele mai avansate din lume. Toţi copiii erau obligaţi să facă sport şi să participe la competiţii de masă. Modelul tinerei generaţii a fost o celebritate mondială: Nadia Comăneci, multipla campioană olimpică la gimnastică. Copiii trebuiau să crească în acelaşi ritm alert ca industria. Se dorea ca ei să-şi înlocuiască părinţii cât mai repede.

După ani de grea dictatură comunistă, România devenise cea mai liberală ţară din blocul comunist, dar, neoficial, odată cu interzicerea avorturilor, Ceauşescu a pus capăt şi tuturor mijloacelor de contracepţie. Femeile din România nu mai aveau nicio şansă de scăpare. Ele erau forţate să devină mame. Aşa a început războiul tăcut dintre ele şi Ceauşescu.

Bebe feikdcn

Ceauşescu dorea ca fiecare româncă să aibă cel puţin patru copii

„Neoficial, contracepţia era practic interzisă. Nu exista nicio lege împotriva contracepţiei, dar devenise un subiect tabu.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

În anii '70, Delia Budeanu, era prezentatoarea singurului post de televiziune din România. Popularitatea ei o depăşea cu mult pe cea a Elenei Ceauşescu. În lipsa prezervativelor şi a pilulelor contraceptive, chiar şi ea a fost nevoită să-şi provoace un avort, folosind metode care nu aveau nicio legătură cu medicina. Milioane de femei din România procedau la fel.

„Eu, ca să evit o sarcină care nu era programată, m-am aruncat într-un bazin cu apă rece. A avut efect şocul dar puteam să fac şi un infarct, nu conta, trebuia rezolvată "problema".” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

„Femeile îşi introduceau în uter tot felul de obiecte bizare, de la muştar la ceai, antibiotice, până şi bucăţi de plante despre care tradiţia populară spunea că provoacă avortul. Scopul era simplu: să o facă să sângereze, să poată merge la spital ca să i se facă un chiuretaj legal şi să se întoarcă acasă.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Mi-aduc aminte de o metodă: sucul de lămâie. Vă puteţi imagina ce ravagii făcea sucul de lămâie local şi era o metodă foarte răspândită. Tot felul de nebunii s-au petrecut şi foarte multe vieţi s-au pierdut aşa.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

Femeile care nu puteau să ajungă la un aşa-numit avort spontan erau nevoite să apeleze la întreruperile de sarcină ilegale, făcute, pe ascuns, pentru bani, de către doctori, dar mai ales de către amatori, fără nicio pregătire medicală.

La începutul anilor '70, Zina Dumitrescu era o foarte cunoscută prezentatoare de modă. Chiar şi ea, când a rămas însărcinată, a apelat la un medic, care i-a făcut un chiuretaj pe masa ei de bucătărie.

„Vă daţi seama că nu se puteau face anestezii. Medicul nu avea curajul să facă o anestezie totală şi atunci femeia respectivă, cum am suportat şi eu cu pauze, urlam în bucătărie, în curtea interioară (stăteam într-o vilă), atunci în curtea interioară a vilei puteam să ţip că nu aveam vecini. Ţipam: "Mai opreşte-te!", iar ţipam... Şi am avut noroc; nu mi s-a întâmplat absolut nimic, slavă Domnului!” (Zina Dumitrescu, prezentatoare de modă.)

„Totul a mers OK. Au mai trecut doi ani şi ceva, s-a întâmplat din nou şi am plecat să caut pe domnul doctor. Am ajuns la adresa respectivă. Domnul doctor era arestat, care de fapt nu era doctor, era un mecanic auto (!).” (Lizica Duşcă - Bucureşti)

„Noi, ginecologii, ştiam că a apărut un "ucigaş în serie", deoarece erau câte trei decese într-o săptămână sau 15 cazuri de infecţii foarte grave şi eram foarte fericiţi când acesta era arestat.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Din înalte raţiuni de stat, autorităţile au ascuns de opinia publică toate efectele negative cauzate de interzicerea avorturilor. Într-o societate considerată liberală după standardele comuniste, nimeni nu sulfla o vorbă despre zecile de femei care mureau zilnic din cauza avorturilor ilegale. În spatele uşilor închise, avea loc o adevărată dramă.

Maria Goran 1 Maria Goran 2 Maria Goran 3 Maria Goran 4
Maria Goran, victimă a politicii demografice aberante a lui Ceauşescu.

Dar a fost şi o excepţie, filmul artistic „Ilustrate cu flori de câmp”, inspirat de dispariţia unei fete de 20 de ani, Maria Goran. Rămăşiţele fetei au fost găsite după doi ani, îngropate în curtea casei lui Popescu Trandafira, care, pentru bani, se ocupa cu întreruperea ilegală de sarcină. În film nu se pomeneşte de faimosul decret, din cauza căruia fata nu a făcut un avort în spital.

În ciuda decretului 770, femeile din România nu doreau să devină maşinile de făcut copii ale regimului. Deşi pedepsele erau aspre, în câţiva ani s-a dezvoltat o adevărată industrie a avorturilor clandestine.

„A făcut filmul ca să nu mai facă avorturi tineretul. Să se ducă să nască 5-6 copii, să-i facă lui Ceauşescu copii mulţi. La cel pricopsiţi, preţul pentru un avort era 5.000, la cei săraci nu era nimic. Să vă intre bin în cap că nu a fost niciun fel de nuntă şi niciun fel de petecere, e totul fals în el. Atât arată: îngropatul, da. În tot filmul ăsta, îngropatul, altceva nimic.” (Trandafira Popescu referindu-se la film; făcea întreruperi ilegale de sarcină)

În film, ca şi în realitate, doar Popescu Trandafira a fost acuzată de moartea fetei. Deşi a fost condamnată la şapte ani de închisoare, pe ascuns, asistenta amatoare a continuat să provoace avorturi până în 1989. În total, ea avea să petreacă după gratii aproape 12 ani.

„Dacă ţi-am spus că nu am fire de păr în cap câte avorturi am făcut, ce vrei mai mult?” (Trandafira Popescu)

Maria Goran a fost una dintre miile de fete care au plătit cu viaţa pentru că au încercat să scape de o sarcină nedorită. În urma ei a rămas doar un film care spune adevărul pe jumătate şi 5 fotografii făcute cu câteva săptămâni înaintea tragediei.

În 1969, la doi ani după interzicerea avorturilor, Ceauşescu reuşise să dubleze natalitatea şi să ""producă" primul milion de copii peste sporul natural al populaţiei. În anii '60, avortul era unica metodă contraceptivă. Interzicerea lui a dus la apariţia multor copii nedoriţi. Mulţi dintre aceşti copii au fost înconjuraţi de dragoste de părinţii lor naturali, dar şi de către regim. La un an după impunerea restricţiilor, rata natalităţii se dublase. Propaganda s-a pus în mişcare în favoarea creşterii natalităţii.

În 1969, un computer al Institutului Naţional de Statistică îl alegea, dintre alţi 1.000 de copii născuţi în aceeaşi zi, pe bebeluşul Marius Dan Stănciulescu ca fiind românul cu numărul douăzeci de milioane. Dar cine era el? Era el potrivit pentru scopurile propagandei? Ţinea cont computerul de sex, de apartenenţa la vreo minoritate sau de meseriile părinţilor?

„Programul de prelucrare a prevăzut ca din cei o mie de locuitori născuţi în ziua de 20 iunie 1969 să aleagă în mod aleator locuitorul cu numărul 20 de milioane.”

În realitate, această alegere nu a fost făcută de calculator. Românul cu numărul 20 de milioane nu trebuia să aparţină vreunei minorităţi naţionale, trebuia să fie băiat şi să provină dintr-o familie fără probleme din punctul de vedere al regimului comunist.

„La vreo săptămână după ce se născuse Daniel Marius, a venit de la comitetul judeţeam de partid la mine la fabrică, ca să mergem până la ţară să vadă locuinţa şi să vadă soţia şi copilul. Am rămas surprins prima dată pentru că venise cu nişte Dacii negre, de la consiliul judeţean şi mă gândeam că mă caută pentru un anumit motiv.” (Gheorghe Stănciulescu, tatăl românului cu numărul 20.000.000)


Jurnal de activităţi, 1969

„Joi, 31 iulie, la Palatul Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit familia celui de-al 20.000.000-lea cetăţean al patriei noastre, pe Daniel Marius Stănciulescu, născut pe meleagurile argeşene în ziua de 20 iunie 1969 şi pe părinţii săi. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu l-a felicitat şi i-a urat să trăiască fericit în comunism, oferind totodată daruri sărbătoritului, închinând pentru sănătatea şi fericirea sa şi a familei de 20 de milioane de oameni ai României socialiste.”

„La un moment dat, televiziunea a luat copilaşul, în spate acestui semicerc unde stăteam la discuţii şi s-a fotografiat. La un moment dat, fără să îmi dau seama, am zis: «Dar copilul meu unde e?» şi m-am uitat în stânga. M-a bătut pe umăr: «Lasă că eşti tânăr, faci altul.» Şi, fără să îmi dau seama, am făcut o gafă, adică am spus: «Păi până la patru mai am». Atunci am început să transpir şi mi-am dat seama de gafa pe care am făcut-o la acel nivel.” (Gheorghe Stănciulescu, tatăl românului cu numărul 20.000.000)

Tocmai Marius, un copil dorit şi iubit de părinţii săi, a devenit peste noapte cel mai mediatizat subiect din România. Pentru Ceauşescu, naşterea românului cu numărul 20.000.000 a reprezentat o victorie personală.

După 1973, reţinerea femeilor de a aduce pe lume copii nedoriţi ameninţa planul autorităţilor de la Bucureşti. Pentru prima dată de la interzicerea avorturilor, rata natalităţii începe să scadă. Natalitatea era în pericol, aşa că Ceauşescu a ordonat Miliţiei şi Procuraturii să ocupe poziţie în spitale.

„În tura de noapte când toate femeile dormeau şi era linişte, auzeam că vin maşinile, auzeam zgomot, ieşeam repede şi veneau echipe, poliţie, procuratură; veneau în civil uneori toţi, cereau foile de observaţie, noi le prezentam toate, bolnavele deja auzeau în saloane, se panicau, începeau să se sperie, disperare.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)


„Dacă femeia nega că ar fi făcut o manevră abortivă, aceştia ameninţau cu arestarea.” (Silviu Saler, doctor ginecolog, Bucureşti)

„Erau interogate, li se vorbea urât, tare; uneori le şi bătea.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Le bătea, le făcea p-alea care făceau avort ca să spună cine le-a făcut. Poate femeia spunea sau nu, dar era bătută.” (Trandafira Popescu)

„Le spuneam în şoaptă: «Să nu spuneţi că v-aţi făcut că nu scrie aici în frunte, să nu spuneţi sub nicio formă»” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Nu vorbeau între ele căci ştiau că Miliţia are urechi peste tot. Chiar dacă miliţianul nu era în salon, umbra lui era întotdeauna printre noi.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Dar foarte tare m-a impresionat o doamnă parcă din Ardeal care a murit şi care a refuzat categoric să spună ce şi-a făcut sau ce i-a făcut. Marea majoritate nu spuneau sau marea majoritate declarau că şi-a făcut ele. Prefera să moară decât să trădeze pe cel care a ajutat-o. Asta se numeşte eroism.” (Mihaela Ciucă, doctor ginecolog, Bucureşti)

„Dacă ţi-am spus că am făcut şi la neveste de miliţieni şi de securişti” (Trandafira Popescu)

„Din câte ştiu, de fiecare spital răspundea câte un ofiţer de miliţie. El făcea jocurile.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)


Chiar şi operaţiile de urgenţă se făceau doar cu aprobarea miliţianului sau a procurorului din spital. De multe ori, aceştia stăteau chiar în sala de operaţii ca să verifice dacă medicul poate interveni sau nu.

„Uneori, când făceam câte un chiuretaj, îi simţeam răsuflarea în ceafă, urmărindu-mă ce scot din uterul femeii şi ce pun în recipientul care era trimis la laborator. Asta era imposibil de suportat.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Nicolae Ceauşescu era înconjurat mereu de copiii cu analizele medicale la zi

Nicolae Ceauşescu era înconjurat mereu de copii cu analizele medicale la zi

Ceauşescu era un tată bun care îi iubea pe cei trei copii ai săi. Părerea sa legată de familie venea din experienţa sa personală, ca fiu al unor ţărani săraci care crescuseră zece copii. De aceea nu avea nicio înţelegere pentru femeile care refuzau să aibă patru sau cinci copii. Majoritatea avorturilor efectuate clandestin, fără instrumente şi cunoştinţe adecvate, duceau la infecţii. Chiar dacă femeile ajungeau la spital, nu mai aveau scăpare.


„În salonul septic din spitalul nostru vedeam săptămânal pe cineva murind. Sau se întâmpla ca o fată să plece din spital fără uter şi ovare la menopauză de la 18 ani! Fără şansa de a mai face copii vreodată! Îmi amintesc de câteva din femeile care au murit. Nu mureau uşor, se chinuiau zile întregi, dar erau conştiente până în ultima clipă. Ştiau că vor muri pentru că, de la un punct încolo, totul era peste puterile noastre. Îmi amintesc feţele lor. Nu regretau că mor deoarece erau complet epuizate.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)


O lege făcută de bărbaţi era impusă femeilor. Mii de bărbaţi, medici, procurori, miliţieni sau informatori erau plătiţi să supravegheze viaţa intimă a tuturor femeilor considerate fertile. România era deja considerată în lume un exemplu pentru felul în care a stopat căderea natalităţii. Drept urmare, a fost aleasă de ONU să fie gazda Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei din 1974. Ceauşescu era un personaj cheie pe scena internaţională. Restricţia impusă românilor de a pleca în Occident a fost un semn clar că lucrurile nu erau pe calea cea bună. Pentru tineri, „cei mai buni ani” au luat sfârşit brutal în 1975, când 4 din cei 5 membri ai trupei Phoenix, echivalentul românesc al faimosului grup britanic Jethro Tull au fugit din ţară.

Motivat de independenţa lui Ceauşescu faţă de Moscova, Occidentul a susţinut financiar România, în speranţa că blocul comunist se va dezintegra din interior. Deşi libertăţile românilor dispăreau una după alta, Ceauşescu era încă popular datorită imaginii sale de lider mondial care a scos România din anonimat. Imaginea lui de Copil Minune al blocului comunist avea să ţină încă 20 de ani, fără să se împlinească vreuna din aşteptările lumii civilizate. În schimb, în România se consolida unul dintre cele mai naţionaliste regimuri politice care a existat vreodată în Europa.

„Din toate ţările pe care le-am vizitat, nu a fost niciuna mai memorabilă ca România” (Richard Nixon, fost preşedinte SUA)


Angajaţilor care nu aveau copii li se lua automat din salariu aşa-numita „taxă de celibat”. Pe de altă parte, statul tolera cu bună ştiinţă obiceiul bărbaţilor de a avea ultimul cuvânt în familie. Dorinţa bărbatului de a face sex nu era subiect de negociere, dar sarcina nedorită nu mai era problema lui.

„Ce este îngrozitor este că viaţa de cuplu era terorizată de acest «amănunt», se putea naşte un copil de 12 ori pe an.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)


„Nu puteam numi, în vremurile acelea, viaţă sexuală. Era un eveniment care se întâmpla rar, programat.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Ei voiau să facă sex, voiau ca femeia să se ferească să facă prea mulţi copii, dar nu voiau să aibă treabă cu miliţia, cu procuratura. Adică era un fel de «Descurcă-te!».” (Mircea Onicescu, doctor ginecolog, Bucureşti)


„Iar bărbaţii care au dat decretul bineînţeles că nu a făcut niciunul chiuretaj pe o masă în bucătărie, ca să vadă ce înseamnă, cum este şi cât suferă” (Zina Dumitrescu, prezentatoare de modă.)

„Bărbaţii, după ce făceau sex şi ieşeau din dormitor, dispăreau. Nu i-am simţit în apropierea femeilor în timpul avorturilor, al naşterilor sau când femeile aveau probleme ginecologice. Pe bărbaţi nu prea i-am văzut. Nu ştiu unde erau” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)


„Existau bărbaţii egoişti, existau bărbaţii fără suflet, pe care nu-i interesa nimic şi pentru care viaţa sexuală mergea în mod natural, înainte, iar ea, soţia nu avea decât să se descurce. Au fost deci două categorii: bărbaţii buni şi bărbaţii răi. Bărbaţii gri, la mijloc, nu cunosc.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)


„Îmi amintesc chipurile bărbaţilor care veneau la spital. Le spuneam că soţia lor a murit. Ei mă întrebau de ce. Pentru că a făcut un avort! Iar ei erau uimiţi ca şi cum nu ar fi avut nicio legătură. ” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)


„Ce-mi amintesc eu, o femeie pe care am însoţit-o şi m-a marcat foarte mult, privirea soţului care era atât de tristă, o femeie care avea acasă patru copii şi care a fost nevoită să îl facă pe al cincilea şi acea femeie a decedat, dar nu am să uit niciodată privirea acelui soţ care era disperat.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)


„Desigur, nu doresc să fiu nedrept nici cu bărbaţii, dar, deoarece acum nu se pune problema să promovăm mai mulţi bărbaţi pentru că acest lucru este asigurat, de aceea am subliniat necesitatea ca, alături de bărbaţi, femeile să ocupe un loc mai important în diferite munci de conducere, de jos până sus.” (Nicolae Ceauşescu, Conferinţa Femeilor din România, 1973)


Omul Nou trebuia să fie tare ca oţelul, armonios ca gimnaştii români, inteligent şi, dacă se poate, un Copil Minune ca Radu Postăvaru. El a devenit dirijor la 5 ani şi a fost promovat în toată lumea ca o dovadă de necontestat a superiorităţii noii generaţii. Se născuse o generaţie excepţională, cu un viitor fantastic. O generaţie fără trecut şi convinsă că era formată din cei mai buni şi promiţători tineri de pe glob.

„Copiii ăştia erau foarte energici, voiau să răzbată. Se zbăteau pentru viaţă, parcă se vedea că sunt aruncaţi în lume vrând-nevrând şi făceau tot ce e posibil şi de mici să învingă ei, să fie ca ei. Se luptau pentru ce voiau de mici.”

Adeseori atotputernicul stat considera că femeile necăsătorite nu sunt capabile să îşi educe proprii copii după standardele societăţii comuniste. Şi atunci copiii erau luaţi cu forţa în custodia statului. Pretextul putea să fie şi un interviu TV facilitat Televiziunii Române de către o patrulă de miliţie.


Femeia intervievată: „Copilul meu înseamnă pentru mine un cuvânt foarte mare adică, atunci când eşti mama unui copil şi ai o familie să ai grijă de acel copil să fie întreţinut, să fie îngrijit, să-i dai o educaţie corespunzătoare, să fii un om bun societăţii când va creşte mare.”

Reporter: „Astea sunt vorbe, nu fapte; ce fel de mamă sunteţi, după părerea dvs?”

Femeia intervievată: „După părerea mea, nu m-aş putea numi mamă datorită faptului că nu prea merit acest cuvânt pe care îl rosteşte fiul meu.” ... Deocamdată nu muncesc.

Reporter: „Aveţi 28 de ani, nu?”

Femeia intervievată: „Da.”

Reporter: „Câţi ani aţi muncit în 28 de ani?”

Femeia intervievată: „Şapte.”

Reporter: „În câte locuri?”

Femeia intervievată: „Trei locuri, doamnă.”

Reporter: „Aici ce ai păţit?”

Copilul: „M-am lovit cu leagănul în cap.”

Reporter: „Cu care leagăn?”



Înregistrare recentă: Marian Vintilă ("decreţel"): „Nu avea încotro; d-aia s-a şi făcut cu miliţienii la uşă. Altfel nu spunea vorbele pe care le-a spus deci numai aşa le putea spune”. Alt reporter: „Ai văzut că ea zice în film că «nu sunt o mamă...»” Marian Vintilă: „Normal, da; astea nu-s cuvintele ei; oricine ar spune, nu-s ale ei. Deci astea sunt impuse. ...Deci nu am perceput-o ca o joacă, nici nu am perceput-o pentru că eu ştiam care sunt urmările, deci ştiam dinainte... Dacă mi-aduc bine aminte, chiar reportera mi-a şi spus. Există varianta ca să piardă mama tutela şi că să fiu cuminte şi că să continuie să facă reportajul să iasă frumos. Te aducea pe făgaşul dorit de ei. Spunea de la început: «Stai aşa, spui aşa...»

Emisiunea «Reflector» de la TVR avea una dintre cele mai mari audienţe. Oamenii prezentaţi negativ aici erau stigmatizaţi pe viaţă.

Era datoria patriotică a fiecărei mame fertile să nască un copil. În plus, maternitatea trebuia să îndeplinească anumite standarde. După ce a fost obligată să aducă pe lume un copil nedorit rezultat în urma unei aventuri de o noapte, Ioanei Vintilă i s-a cerut să recunoască în faţa aparatului de filmat că nu este o mamă potrivită pentru a-şi creşte băiatul aşa încât să devină un membru util al societăţii.

Marian Vintilă: „Am fost dat la Casa de copii şi ea a pierdut tutela asupra mea. Pe mine şi pe ea sufleteşte nu ne-a afectat cu nimic. Am rămas tot apropiaţi şi tot ne-am iubit, deci nu a avut cum să ne afecteze sufleteşte, pentru că ăla era singurul lucru pe care nu puteau să îl ia: sufletul.”


Astfel, orfelinatele s-au umplut cu sute de mii de copii, toţi nedoriţi, pentru ca să fie educaţi corespunzător de regimul Ceauşescu.


Toţi copiii trebuia să facă parte din Organizaţia de Pionieri. Aici li se spălau creierele şi li se inocula dragoste şi recunoştinţă faţă de cuplul Ceauşescu.

Duban la raport

Copilul Andrei Duban, în faţa cuplului Ceauşescu:
„Pionieri, drepţi! Pentru raport fiţi gata! Pionierii şi şoimii patriei sunt gata pentru începerea ceremoniei inaugurării Palatului Pionierilor şi Şoimilor Patriei. Raportează pionierul comandant, Andrei Duban.”

Duban UTC-ist

Andrei Duban, pe vremea când era UTC-ist

Andrei Duban (în tinereţe, preşedinte al organizaţiei de pionieri): „Cred că am devenit un model pentru cei de atunci pentru că reprezentam tipul de copil dorit de oricare familie din România. Eram hrănit bine, sănătos, blond, ochi albaştri. Numai că la televizor trebuia să se vadă că numai noi trăim, că numai noi existăm, că numai noi avem ce căuta în sistemul lor. Ceilalţi, că erau handicapaţi, că erau ţigani, că erau altfel decât standardele lor trebuia să nu exista.”

Cei care controlau propaganda au stabilit ce trăsături fizice trebuie să aibă copiii care veneau în contact cu Ceauşescu. La fel se întâmpla şi cu tinerii aleşi pentru apariţiile TV şi spectacolele omagiale. În cele din urmă, de pe ecranele TV a dispărut o întreagă minoritate, rromii. În spitale, femeile rrome primeau aprobarea pentru avort. Majoritatea membrilor din comisiile pentru avorturi împărtăşeau tacit opinia generală că numărul prea mare de nou-născuţi rromi pune în pericol puritatea noii generaţii. Astfel, indirect, decretul 770 a devenit un instrument de purificare etnică.

„Vrea să vă spun că am fost şi preşedintele comisiei de întrerupere a sarcinii şi îmi amintesc că era o ţigancă, care avea o sarcină la limita permisiei de chiuretaj şi am zis: «E ţigancă, ce să mai avem încă unul în plus, hai să-i aprobăm.»” (Silviu Saler, doctor ginecolog, Bucureşti)

La începutul anilor '80, România visată de Ceauşescu a început să se clatine sub povara problemelor economice. Viaţa oamenilor obişnuiţi devenise un coşmar, dar foarte puţini aveau curajul să ridice glasul. Dorinţa românilor de a aduce pe lume alţi copii era mai scăzută ca niciodată. Ca să evite o nouă scădere a natalităţii, autorităţile au impus noi restricţii. Femeile aveau dreptul legal la avort doar dacă avea vârsta de peste 45 de ani sau dacă aveau cinci copii în întreţinere. Sfătuit de medici renumiţi, Ceauşescu a impus controalele ginecologice periodice. Rostul lor era să descopere sarcinile şi să supravegheze femeia până la naştere. Producţia de copii a devenit un criteriu de evaluare pentru medici, membri cu rang înalt în partid, miliţieni şi chiar pentru ingineri şi şefi de secţie din fabricile în care lucrau multe femei.

„Într-o fabrică, femeile erau ca într-o cuşcă, fără scăpare. Ele nu s-ar fi dus de bunăvoie la ginecolog, de teamă să nu se descopere că sunt însărcinate. Dar, în fabrică, ele erau forţate să o facă.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Venea maistrul între războaiele de ţesut şi spunea: «Astăzi trebuie să mergi la cabinet şi mai mergea şi la colega de lângă mine sau la colega din faţa mea pentru că era un număr de fete care trebuia consultate, 10, 20, 30 de fete.»” (Nina Dedu, muncitoare la fabrică de textile)

„În doar două ore, şi nu sunt deloc mândru de performanţa mea, controlam între 40 şi 60 de femei. Totul era bine organizat. Ele intrau în cameră gata dezbrăcate. Consultam pe două mese deodată. Era ca un balet grotesc. Foarte important pentru autorităţi era ultima menstruaţie. Şi, dacă găseam că una era însărcinată, trebuia să raportez acest fapt.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Dacă nu mergeam, cred că ajungeam sus la partid şi acolo nu ştiu ce sancţiuni puteam să avem. Pentru că aveam o mare frică de partid că...” (Nina Dedu, muncitoare la fabrică de textile)

„Era incredibil! Să vezi femeile acelea cum îşi încurcau chiloţii între ele. Îşi luau halatele şi fugeau direct în fabrică. Dar simţeam că mă urăsc şi pe mine.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„E foarte uşor atunci când eşti fericit să spui simplu: «Sunt un om fericit, toate merg aşa cum trebuie, aşa cum mi-am visat viaţa. Ştim asta şi ne îndreptăm gândul de dragoste şi de mulţumire către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, către tovarăşa Elena Ceauşescu. Le mulţumim pentru această tinereţe frumoasă»” (Discursul omagial, televizat, al unei muncitoare)

În 1985, a mamă a trei copii, muncitoare la Textila APACA, moare în urma unui avort clandestin. Atunci s-a întâmplat ceva ce nu va fi uitat niciodată.

„Acum partidul, forţaţi de ai noştri sau de cine o fi fost, s-a dus la familia moartei acasă şi le-a impus să treacă cu ea pe la fabrică ca să de exemplu, ca să nu mai facă şi alte fete ce a făcut ea.” (Floarea Ghinea, muncitoare fabrică de textile)

Familia femeii moarte a fost forţată de conducerea fabricii să treacă cu sicriul şi cortegiul funerar prin faţa muncitoarelor ca exemplu pentru cele care ar fi încercat să îşi provoace un avort. Femeile erau utile propagandei şi vii şi moarte.


„Era îmbrăcată foarte frumos, era moartă, frumoasă, ziceai că vorbeşte. Şi au oprit-o popii acolo, i-au făcut slujbă, toate fetele plângeau, familia, copiii plângeau: «Mămica noastră, mămica noastră!»” (Floarea Ghinea, muncitoare fabrică de textile)


La începutul anilor '80, Ceauşescu a hotărât ca România să-şi plătească toate datoriile externe. Astfel, importul de medicamente şi reactivi pentru spitale a fost oprit. Testele de sarcină au ajuns să se facă cu ajutorul unui mascul de broască, un procedeu descoperit şi folosit în medicina secolului al XIX-lea, care se baza pe reacţia specifică a animalului când venea în contact cu urina unei femei gravide.

„Era un test foarte bun. Dar cere timp şi, de la un punct, broaştele erau complet epuizate. Era cinic şi ridicol că ne bazam pe o broască ca să aflăm dacă o femeie este gravidă sau nu.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Rezultatele testului cu broasca erau folosite şi de procurori împotriva femeilor suspectate că şi-au provocat un avort. Dar o nouă lege a interzis spitalelor să cumpere servicii de la furnizori externi, aşa că nu s-au mai folosit nici broaşte pentru teste de sarcină. Sute de femei suspectate de avort au scăpat de un proces penal căci procurorii nu mai puteau demonstra că au fost însărcinate.

„Totul a dispărut din România la acea vreme, inclusiv broaştele. Ştiam că existau, dar nu avea cine să le livreze pentru că sistemul era total blocat.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Datorită noilor legi, natalitatea începea să crească iar într-o ţară în care nu se mai găseau nici alimentele de bază, unde oamenii stăteau la coadă şi zece ore ca să cumpere lapte.

„Practic, în anii '80, Ceauşescu îi obliga pe români să se reproducă precum iepurii, fără să le ofere ceva în schimb. Nici o metodă de contracepţie. Sexul devenise un mare risc.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)


Mii de cupluri au decis că este mai bine să renunţe la sex. Televiziunea şi-a redus programul la două ore pe zi. Se părea că va dura etern comunismul. Cei mai mulţi dintre aceşti copii nedoriţi nu erau iubiţi, ei erau încă o gură de hrănit.

„Şi când primeau un copil, scoteau ochii mari şi îl luau în braţe. Mamei îi venea să blesteme. Acea reacţii de respingere care mă îndurera.” (Mircea Onicescu, doctor ginecolog, Bucureşti)


La sfârşitul anilor '80, copiii decretului erau deja adulţi. Şi ei s-au luptat cu decretul 770 care interzicea avorturile, aceeaşi lege care îi adusese pe lume cu 20 de ani în urmă.

„Mi-am început viaţa sexuală negândindu-mă că eu pot să rămân gravidă, altcineva putea, dar eu nu. Sigur că auzisem de prezervativ şi fel de fel de pilule pe care nu am apucat să le văd vreodată. Şi am întrebat pe prietenul de atunci «Ce fac dacă rămân gravidă», adică mi-am pus odată întrebarea asta şi el a fost aşa foarte...: «Lasă că o rezolvăm noi.»” (Andra Ionescu, Bucureşti)

Andra Ionescu a rămas însărcinată în clasa a XI-a. Prima reacţie a familei a fost să găsească pe cineva de încredere care să-i provoace un avort.

„Iar tata a spus că se gândeşte la viitorul meu şi că mi-aş închide viaţa şi aşa mai departe... şi că ar fi mai bine să îl dau afară şi, spre ruşinea mea, îmi pare foarte rău de ceea ce spun acum, eu eram de partea tatălui. Deci reuşise atât de bine să-mi zugrăvească viitorul meu, încât am zis că e mai bine ca acest copil să nu se nască. Îmi pare groaznic de rău de ceea ce spun acum, dar asta e realitatea, asta s-a întâmplat atunci.” (Andra Ionescu, Bucureşti)

Până la urmă, de teama riscurilor asociate unui avort clandestin, Andra a născut un băiat în ultimul ei an de liceu. Desconsiderată la şcoală pentru faptul că era mamă, Andra Ionescu era de fapt victima aceleiaşi politici demografice care a adus-o şi pe ea pe lume cu 17 ani mai devreme.

„Acum, aceşti copii au 34-35 de ani. Am aşa... o pudoare faţă de acest subiect. Mă gândesc că îi supărăm dacă noi, părinţii, sau cei care avem vârsta părinţilor vorbim despre asta, pentru că, în mod obligatoriu fiecare din ei acum se va gândi: «Eu am fost programat sau am venit aşa, fără să mă dorească nici mama, nici tata.»” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

„M-am gândit că şi Vicenţiu s-a născut aşa, şi eu la rândul meu m-am născut... Aşa a fost să fie atunci.” (Andra Ionescu, Bucureşti)

Dar zilele lui Ceauşescu erau numărate. Atât Vestul cât şi Estul doreau să-şi încheie socotelile cu el. Copilul teribil al anilor '60 devenise un comunist dogmatic care nu mai interesa pe nimeni.

„În momentul în care această generaţie şi-a dat seama că ar vrea să dea mai mult, dar nu poate să facă decât ce li se spune şi că erau încorsetaţi, atunci Revoluţia izbucneşte.” (Iosip Pop, tată de decreţei)


Peste o mie de oameni au fost ucişi de trupele lui Ceauşescu, mai mult de jumătate din ei fiind născuţi între 1967 şi 1972, perioada de glorie a decretului 770. Printre ei, Radu, fratele lui Andrei Ionescu, împuşcat la câţiva zeci de metri de sora sa, în 21 Decembrie 1989.

Ce este Omul Nou? De mii de ani, omenirea se luptă să atingă acest ideal. Este el un om cu calităţi excepţionale sau doar un om obişnuit, care are curajul să plătească cu viaţa pentru libertate.

Cu mult timp înainte de Revoluţia din 1989, un regizor trebuia să facă un film despre o fermă de curcani, avut curajul să sugereze ce se ascunde în spatele procesului de selecţie a Omului Nou: exterminarea celor care se năşteau cu deficienţe. Adevărul s-a aflat abia la 3 luni după căderea regimului comunist, în martie 1990, când o echipă germană de filmare a descoperit în pădurea de la Cighid unul dintre cele mai tulburătoare locuri din Europa.

„Regimul i-a privit pe copiii handicapaţi ca pe nişte rebuturi, ca pe o povară, ca pe ceva consumator de resurse şi atunci a făcut în aşa fel încât să scape de ei, să-i extermine” (Pavel Oarcea, doctor pediatru, Oradea)

Majoritatea românilor nu ştia de existenţa unor astfel centre de exterminare, cum era cel din Cighid. În aceste lagăr pentru copii, mortalitatea infantilă era cea mai mare din Europa, 50%. Numai în 1988, aici au murit 62 de copii, majoritatea decreţei. Mulţi dintre ei au fost născuţi de Mame Eroine, femei de la ţară care aveau până la 10 copii. Au ajuns aici selecţionaţi de diferite comisii medicale care i-a catalogat drept irecuperabili. Pentru toţi, Cighidul a fost destinaţia finală. Oricât de gravă era starea lor de sănătate, ei nu au fost trimişi vreodată în vreun spital. Aceşti copii mureau lent, unul câte unul, singuri, fără căldură, mâncare, medicamente şi acţiune.

Ce s-a întâmplat la Cighid este consecinţa directă a celor 24 de ani de forţare a natalităţii. Este preţul plătit de România ca să realizeze Omul Nou. Singurii declaraţi vinovaţi pentru dezastrul din România au fost Nicolae şi Elena Ceauşescu. După un proces care a durat doar două ore, soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte. Un grup de patru paraşutişti a primit ordinul să-i execute.

Instituţionalizarea copiiilor cu probleme[]

În România, politica pronatalistă practicată de regimul comunist care încuraja natalitatea fără un suport adecvat economic sau a politicilor sociale, al�turi de absen�a mijloacelor contraceptive a dus la cre�terea num�rului de copii într-un timp scurt. Interven�ia statului a constat în promisiunea de suport a familiilor cu mul�i copii care nu puteau s�-�i asume descenden�ii, plasând copiii în institu�ii numite generic „orfelinate”. Astfel s-a creat un sistem de institu�ii cu un personal angajat care era deficitar atât din punct de vedere numeric, cât �i ca preg�tire de specialitate. C�ile tradi�ionale de protec�ie a copilului, ca de exemplu plasarea în familia extins� au fost de regul� omise, ca �i men�inerea fra�ilor în aceea�i institu�ie. În „leag�nele de copii” erau plasa�i copii de pân� împlineau 3 ani, iar dup� aceast� vârsta ajungeau în alte institu�ii doar pe criteriul vârstei, f�r� a �ine cont de individualitatea lor, pân� împlineau 18 ani.

Plasarea dintr-o institu�ie în alta, pierderea identit��ii �i a sentimentului de apartenen�� la o familie, al�turi de abuzurile frecvente care aveau loc frecvent în aceste institutii au dus la traumatizarea pe via�� a multor copii.


Legea nr.3/1970 introducea cel mai aberant sistem de protec�ie a copilului – aproape exclusiv institu�ionalizat – care avea s� lase urme asupra dezvolt�rii copilului, dimension�rii sistemului, efortului financiar, care nici dup� aproape 20 ani de la schimbarea regimului care l-a introdus nu s-au �ters. În urma acestui sistem au r�mas: copii care la împlinirea vârstei de 18 ani erau l�sa�i în strad� f�r� a avea o preg�tire suficient� pentru via�a independent� �i nici resursele materiale sau financiare pentru a se descurca reflect� de fapt o socializare deficitar� a acestora prin lipsa unei perspective asupra vie�ii adulte (Zamfir, C., 1997, pp.96-97), persoane care datorit� institu�ionaliz�rii prelungite nu au mai p�r�sit niciodat� sistemul, devenind asista�i „pe via��” ai institu�iilor pentru persoane cu handicap; întârzieri mentale, fizice �i emo�ionale, traumatisme psiho-emo�ionale grave, distorsiuni în personalitatea copiilor. Sistemul supradimensionat de institu�ii, cu sute de locuri, prost între�inute �i dotate, cu condi�ii de via�� precare, de multe ori construite în zone greu accesibile, departe de ochii popula�iei, a fost deservit de un personal neinteresat în cea mai mare parte de situa�ia copiilor pe care trebuiau s�-i protejeze �i care a între�inut sistemul �i o dat� cu el „privilegiile lui” mai mult de 30 de ani. Casele de copii nu se str�duiau s� p�streze contactul cu p�rin�ii copiilor interna�i, care veneau foarte rar s�-i viziteze. Atmosfera interioar� era adesea caracterizat� prin primitivism, lips� de participare a copiilor, disciplin� bazat� pe subordonare �i pedepse fizice, program strict, abuzuri fizice asupra copiilor, tratamente degradante, situa�ii umilitoare, mergându-se pân� la abuz sexual din partea copiilor mai mari, dar uneori �i a adul�ilor, a personalului. Toate acestea în situa�ia în care institu�iile pentru copii trebuie s� reprezinte, mai înainte de toate, un substitut al familiei, un mediu socio-emo�ional vital pentru dezvoltarea copiilor.

Declinul economic din România, al�turi de deficitul de personal specializat în îngrijirea copiilor institu�ionaliza�i, a dus la deteriorarea dramatic� a condi�iilor în institu�ii. Nu exist� statistici exacte, îns� se estimeaz� c� la începutul anului 1990 existau circa 100.000 copii în institu�ii (dup� Autoritatea Na�ional� pentru Protec�ia Drepturilor Copilului, www.copii.ro). Dup� 1989 au avut loc o serie de schimb�ri în sensul îmbun�t��irii situa�iei sociale în România. Politicile “reparatorii” din primii ani dup� 1990 au vizat protec�ia copilului institu�ionalizat. La descre�terea num�rului copiilor institu�ionaliza�i contribuie �i programele de prevenire a abandonului prin planificare familial� �i de educa�ie sexual�, (descre�te îns� �i natalitatea). Urmarea acestor m�suri a fost reducerea num�rului de copii din institu�ii, paralel cu un mare val de adop�ii interna�ionale legale �i mai ales ilegale, de interes pentru copii p�r�si�i �i orfani, victime ale legii de interzicere a avorturilor din perioada comunist�.

În timp are loc modificarea cadrului legislativ �i administrativ. Abordarea descentralizat� are ca obiectiv prevenirea institu�ionaliz�rii prin sprijinirea familiilor, închiderea institu�iilor de tip vechi, al�turi de g�sirea de solu�ii alternative pentru protec�ia copilului care s� r�spund� nevoilor lor individuale, ca reintegrarea în familia de origine, alternative de tip familial (asistentul maternal profesionist, rude, alte familii/persoane), protec�ia copilului în c�su�e de tip familial sau apartamente, servicii de suport (consiliere, îngrijire de zi, servicii de recuperare pentru copilul cu handicap etc.). Alte m�suri vizeaz� organizarea asisten�ei profesionale de protec�ie a copilului �i din 1990, reînfiin�are înv���mântului de asisten�� social�ă.

Începând din 1995 România adopt� un sistem care vizeaz� promovarea �i respectarea drepturilor tuturor copiilor. În vederea preg�tirii pentru via�� a tinerilor care p�r�sesc sistemul de protec�ie a copilului s-a urm�rit integrarea lor socio-profesional� prin crearea unui cadru legislativ �i institu�ional care s� asigure suportul necesar pentru g�sirea unui loc de munc� �i a unei locuin�e, cu instituirea unor servicii specifice din cadrul Direc�iilor pentru Protec�ia Copilului.


În perioada regimului comunist care a urmat,datorita masurilor pronataliste

luate în anii 1967-1968 a fost nevoie de noi reglementari si noi masuri de ocrotire.

Legea nr 3 din 26 martie 1970 a functionat pana în anul 1998,cand s-a promulgat

legea nr.108 din 1998.Legea prevedea ocrotirea urmatoarelor categori de minori: a

caror parinti sunt decedati ;necunoscuti sau în orice alta situatie care duce la instituirea

tutelei; daca nu au bunuri sau alte mijloace materiale proprii si nu exista persoane care

au fost obligate si pot fi obligate sa-i întretina; care fiind deficienti, au nevoie de

ingrijire speciala ce nu le poate fi asigurata în familie; a caror dezvoltare, morala sau

intelectuala ori a caror sanatate este primejduita în familie; care au savârsit fapte

prevazute de legea penala dar nu raspund penal sau sunt expusi sa savâreasca

asemenea fapte ori a caror purtari contribuie la raspândirea de vicii sau deprinderi

imorale in rândul altor minori.

Conform art.5,acesti minori erau încredintati uneia dintre urmatoarele institutii

de ocrotire: leagane pentru copii în vârsta de pâna la 3 ani; case de copii pentru

prescolari si scolari,gradinite,precum si scoli generale si licee de cultura generala

pentru deficientii recuperabili; scoli profesionale si licee de specialitate pentru deficienti

recuperabili; camine-scoala si camine-atelier pentru deficientii partial recuperbili; camine pentru

deficienti nerecuperabili.Merita sa fie consemnat în legatura cu Legea 3/1970 ca avea prevederi cu

privire la plasamentul minorilor sau încredintarea în familie largita, dar nu se facea apel la aceste

masuri.

Politici de protecţie a copilului abandonat în regimul comunist în România[]

Regimul comunist a l�sat în privin�a statutului copilului �i a mamei o situa�ie extrem de contradictorie. Cu obsesia de a crea „o nou� societate” �i „un om nou”, regimul comunist a acordat de la început o aten�ie special� copilului �i tinerei genera�ii. Inten�ia de a modela copilul social-politic �i moral, în spiritul ideologiei proprii, a fost dublat� de o investi�ie masiv� de resurse în condi�iile de via�� ale acestuia. Într-o perioad� istoric� relativ scurt� s-a cristalizat un sistem generos de protec�ie social� a copilului �i familiei cu copii, subven�ionarea masiv� a bunurilor pentru copii, distribuirea cu prioritate a locuin�elor familiilor cu copii, dezvoltarea unui sistem de servicii necesare copiilor: cre�e �i c�mine, gr�dini�e, �coala obligatorie �i gratuit�, tabere de vacan��, activit��i culturale �i sportive, sistem de îngrijire medical� corespunz�tor; reducerea de impozite, aloca�ii pentru copil care cre�teau progresiv cu num�rul copiilor. Mai mult, în primii ani ai regimului comunist s-au atribuit copilului �i familiei cu mul�i copii resurse substan�iale, fapt ce avea s� aib� ca rezultat pozitiv îmbun�t��irea rapid� a condi�iilor de via�� ale copilului, mult mai mult decât pentru celelalte segmente ale popula�iei. Ea a creat o destul de ridicat� egalitate a �anselor �i în unele situa�ii (de exemplu în cazul admiterii în înv���mântul superior), chiar o discriminare împotriva copiilor proveni�i din alte medii decât cele muncitore�ti �i ��r�ne�ti. România a adoptat de fapt, înc� din 1953, Codul familiei, act normativ în vigoare �i în prezent, cu modific�rile ce i-au fost aduse; pentru anii 1953 actul normativ de reglementare a situa�iei familiei �i, implicit a statutului copilului în familie, drepturilor �i obliga�iilor p�rinte�ti, drepturilor de care se bucur� copilul în familie venea s� ofere speran�e în leg�tur� cu locul important pe care statul îl acord� familiei �i copilului. De altfel, existen�a în cadrul aceluia�i act normativ a reglement�rilor legate de familie, stare civil�, c�s�torie, desfacerea c�s�toriei, copil, ocrotirea copilului, adop�ie, rudenie, filia�ie, situa�ia legal� a copilului, tutela, curatela, autoritatea tutelar�, demonstreaz� abordarea unitar� a familiei �i copilului, orientarea progresist� pentru aceea perioad� �i preluarea cu responsabilitate a reglement�rilor unor documente interna�ionale referitoare la aceast� problematic� �i existente în momentul respectiv.

Modernizarea societ��ii române�ti, rapida ei urbanizare, combinat� cu standardul de via�� sc�zut, au produs un declin continuu al natalit��ii, care a ajuns în 1966 la un nivel foarte sc�zut. Regimul a suprareac�ionat la aceast� tendin�� apelând la un mijloc brutal �i anume interzicerea avorturilor prin Decretul 770/1966 �i descurajarea utiliz�rii oric�ror procedee moderne de control al na�terilor. Cre�terea numeric� a popula�iei nu s-a realizat îns�. Femeile au recurs la metode empirice de întrerupere a sarcinilor, ceea ce a dus la cre�terea ratei deceselor materne �i a mortalit��ii infantile. Valul cre�terii na�terilor atinge nivelul maxim în 1967 �i prima parte a anului 1968, când indicele conjunctural al fertilit��ii cre�te la 3,6 fa�� de 1,9 în 1966, dup� care se înregistreaz� o continu� sc�dere pân� în 1985, când prin Decretul 410/1985 s-a încercat reafirmarea politicii pronataliste for�ate, dar care nu a dat rezultate. Rata mortalit��ii materne a ajuns în 1990 la 263 decese înregistrate la 100.000 na�teri vii, ceea ce a plasat România, pân� în 1991, pe primul loc în privin�a deceselor materne în Europa. Aceea�i situa�ie s-a înregistrat în privin�a mortalit��ii infantile, care de�i în sc�dere fa�� de 1970, înregistra în 1990, 26,9‰.

Situa�ia economic� a României s-a deteriorat progresiv �i a devenit vizibil� �i sim�it� tot mai violent prin sc�derea nivelului de trai al popula�iei care s-a înr�ut��it din ce în ce mai mult dup� 1980. Sc�derea dramatic� a performan�elor economice s-a reflectat în deteriorarea condi�iilor de via�� �i a calit��ii serviciilor pentru copil �i familie. Suportul statului pentru familie �i copil s-a diminuat treptat dup� 1970 dar a cunoscut o sc�dere mai accentuat� dup� 1980. În anul 1985, statul a încercat o reînnoire a politicii pro-nataliste �i a emis un Decret Lege care acorda o serie de drepturi financiare de suport pentru familie �i copil. Aloca�ia de stat pentru copil era acordat� unei categorii mai mari de beneficiari dar era în continuare inaccesibil� copiilor ai c�ror p�rin�i nu erau angaja�i în întreprinderile de stat (nu primeau aloca�ii de stat pentru copii p�rin�ii care erau angaja�i ai întreprinderilor me�te�ug�re�ti sau ai cooperativelor agricole de produc�ie). Au fost acordate aloca�ii financiare pentru so�iile militarilor în termen, gravide dup� luna a V-a de sarcin� �i erau atribuite aloca�ii pentru mamele cu mul�i copii (aloca�ii viagere pentru mamele care au avut în între�inere de la un num�r de 3 copii în sus).

Situa�ia copilului aflat în dificultate a cunoscut îns�, în perioada 1970-1990, cea mai drastic� depreciere. Ca urmare a cre�terii num�rului de familii care nu mai puteau sau nu mai doreau s�-�i îndeplineasc� func�iile de cre�tere �i educare, Guvernul a adoptat în 1970 principalul act normativ privind protec�ia copilului aflat în dificultate �i anume Legea nr.3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori. Analizat� în contextul anilor 70, apari�ia acestei legi a coincis cu perioada „baby boom” care a urmat Decretului 770 din octombrie 1966 ce interzicea întreruperile voluntare ale sarcinii. Se impunea atunci o solu�ie pentru contracararea num�rului mare de copii nedori�i. Justificat� prin nevoi reale �i pertinente, Legea nr.3/1970 introducea cel mai aberant sistem de protec�ie a copilului – aproape exclusiv institu�ionalizat – care avea s� lase urme asupra dezvolt�rii copilului, dimension�rii sistemului, efortului financiar, care nici dup� 10 ani de la schimbarea regimului care l-a introdus nu s-au �ters: copii care la împlinirea vârstei de 18 ani erau l�sa�i în strad� f�r� a avea o preg�tire suficient� pentru via�a independent� �i nici resursele materiale sau financiare pentru a se descurca. S-a realizat de fapt o socializare deficitar� a acestora prin lipsa unei perspective asupra vie�ii adulte (Zamfir, C., 1997, pp. 96-97); persoane care datorit� institu�ionaliz�rii prelungite nu au mai p�r�sit niciodat� sistemul, devenind asista�i „pe via��” ai institu�iilor pentru persoane cu handicap; un sistem supradimensionat de institu�ii, cu sute de locuri, prost între�inute �i dotate, cu condi�ii de via�� precare, de multe ori construite în zone greu accesibile, departe de ochii popula�iei; un personal neinteresat în cea mai mare parte de situa�ia copiilor pe care trebuiau s�-i protejeze �i care a între�inut sistemul �i o dat� cu el „privilegiile lui” mai mult de 30 de ani; întârzieri mentale, fizice �i emo�ionale, traumatisme psihologice-emo�ionale grave, distorsiuni în personalitatea copiilor.

Mai mult, pornind de la estimarea c� în cazul copiilor mici este nevoie în principal de îngrijire medical�, leag�nele (copii 0-3 ani) erau organizate dup� principii medicale. Subordonarea lor Ministerului S�n�t��ii nu era întâmpl�toare. Ele sem�nau mai mult cu spitalele, copiii fiind uneori sili�i s�-�i petreac� cea mai mare parte a timpului în pat, în camere uria�e cu 10-50 copii, primind hran� �i medicamente, dar fiind aproape ignora�i din punct de vedere social �i psihoafectiv. Medicalizarea nu era atât efectul unei concep�ii gre�ite, ci mai degrab� efectul unui proces real de degradare a condi�iilor de via��: sc�derea resurselor alocate �i a num�rului de angaja�i.

Copiii de peste 3 ani, pe lâng� hran� �i îmbr�c�minte, se presupunea c� trebuie s� primeasc�, în primul rând, educa�ie în �coal�/gr�dini�� care erau încorporate în casele de copii. Casele de copii erau subordonate Ministerului Înv���mântului. Ambian�a uman� atât de vital� pentru dezvoltarea normal� a copilului lipsea, cele mai multe forme de organizare social�, înt�rite de condi�iile obiective (cl�diri improprii, personal pu�in �i f�r� calificare de tip social) erau forme primitive, quasi-militare, adesea de tipul închisorii. Institu�iile erau închise publicului, accesul era permis doar unui num�r restrâns de vizitatori, care venea din partea unor organisme locale, medicale, politice, etc. care de fapt sprijineau puterea central�. Rareori veneau p�rin�ii copiilor interna�i s�-�i viziteze copiii, atmosfera din institu�ii era adesea caracterizat� prin lips� de participare a copiilor, subordonare �i pedepse chiar abuzuri psihice �i fizice asupra copiilor. Toate acestea în situa�ia în care institu�iile pentru copii trebuie s� reprezinte, mai înainte de toate, un substitut al familiei, un mediu socio-emo�ional vital pentru dezvoltarea copiilor. De asemenea scopurile declarate ale re�elei de ocrotire a copiilor de c�tre stat distonau puternic cu cele realizate în concret .

Noua lege de protec�ie a copilului (3/1970) oferea protec�ie urm�toarelor categorii de minori (Com�nescu, I., Mihu��, I., Petrescu, R., 1989, pp.234-235):

a) copii cu p�rin�i deceda�i, necunoscu�i, sau în orice alt� situa�ie care duce la instituirea tutelei, dac� ace�tia nu dispun de bunuri sau alte mijloace materiale proprii �i nu exist� persoane care s� aib�, potrivit legii, obliga�ii de între�inere pentru copil;

b) copii care fiind deficien�i, au nevoie de îngrijire special� ce nu le poate fi asigurat� în familie;

c) copii a c�ror dezvoltare fizic�, moral�, intelectual� sau stare de s�n�tate este primejduit� în familie;

d) copii care au s�vâr�it fapte prev�zute de legea penal�, dar nu r�spund penal sau sunt expu�i s� s�vâr�easc� asemenea fapte, ori ale c�ror purt�ri sunt în pericol s� contribuie la r�spândirea de vicii sau deprinderi imorale în rândul altor minori.

Legea instituit� în 1970 prevedea, a�a cum am men�ionat anterior, �i separarea competen�elor privind hot�rârea m�surilor de protec�ie a copilului în dificultate. Competen�a atribuirii m�surii plasamentului familial era dat� organului de asisten�� social�, Oficiul de asisten�� social� din cadrul Direc�iei Muncii �i Ocrotirii sociale al consiliului jude�ean sau al Municipiului Bucure�ti. Luat� cu acordul p�rin�ilor sau tutorelui pentru copilului ai c�rui p�rin�i erau deceda�i, necunoscu�i sau a c�ror s�n�tate era primejduit� în familie, aceast� m�sur� temporar� poate fi considerat�, ca o ac�iune de prevenire, care evita încredin�area copilului unei institu�ii de ocrotire. Practic, înainte de 1990, m�sura plasamentului era singura m�sur� alternativ� pentru protec�ia copilului în dificultate �i se realiza de regul� în cadrul familiei extinse. Din p�cate, servicii de specialitate care s� urm�reasc� evolu�ia copilului în familia de plasament nu existau, Oficiul de asisten�� din cadrul Direc�iei de Munc� �i Ocrotiri Sociale Jude�ene sau a Municipiului Bucure�ti se limita, dup� acordarea hot�rârii de plasament, numai la plata aloca�iei de între�inere care era prev�zut� de lege în cazul în care persoana sau familia la care minorul era plasat, nu avea obliga�ia de între�inere conform Codului familiei.

La aceast� situa�ie se ad�ugau dou� alte elemente deosebit de importante. Primul �i cel mai important se refer� la preg�tirea profesional� a personalului acestor „organe teritoriale de asisten�� social�”. În 1969, deci cu un an înaintea intr�rii în vigoare a acestei legi, care prevedea atribu�ii de asisten�� social�, Ceau�escu decidea închiderea �colii române�ti de asisten�� social�, care de�i insuficient dimensionat�, avea deja o reputa�ie în privin�a calit��ii preg�tirii, sub motiv c�, în România, nu ar mai exista probleme sociale sau dac� acestea exist� pot fi rezolvate numai la nivelul „Comitetelor” ob�te�ti teritoriale. De astfel, „îndrum�rile” elaborate pentru aplicarea acestei legi, prevedeau sprijinul autorit��ii tutelare, a colectivelor de sprijin pentru asisten�� social�, a comisiilor de femei, precum �i a altor organiza�ii ob�te�ti pentru urm�rirea dezvolt�rii din punct de vedere fizic, moral �i intelectual a minorilor fa�� de care s-au luat o m�sur� de protec�ie. Aceast� situa�ie a dus la deprofesionalizarea serviciilor �i transformarea lor în simple prestatoare de aloca�ii financiare. Un recens�mântul realizat în anul 1990 privind num�rul absolven�ilor de �coli de asisten�� social� activi, a consemnat existen�a numai a unui num�r de 200 de persoane calificate, multe dintre ele refugiate în sistemul de s�n�tate ca asistente de ocrotire.

O alt� problem� care îngreuna urm�rirea unei m�suri de protec�ie într-un cadru institu�ional era num�rul limitat de posturi aferent unui oficiu jude�ean de asisten�� social�. Astfel, num�rul de posturi, care era corelat cu num�rul locuitorilor unui jude� era între dou� �i cinci posturi/jude�. Teoretic, Comisiile pentru Ocrotirea Minorilor puteau hot�rî m�sura încredin��rii în familie pentru minorii care nu au putut fi plasa�i în familii, fie din cauza neidentific�rii unei familii care s� 24 prezinte garan�ii materiale, morale, de s�n�tate �i s� accepte luarea unui copil în plasament, fie din cauza neîndeplinirii altor condi�ii, cum ar fi acceptul p�rin�ilor copilului prin deciziile serviciilor de asisten�� social�. Practic, m�sura era cvasi ignorat� din lipsa serviciilor sociale de specialitate �i a speciali�tilor, ca �i în cazul plasamentului familial.

Pentru minorii care nu puteau fi plasa�i sau încredin�a�i în familii �i minorii cu deficien�e, Comisiile pentru Ocrotirea Minorului puteau decide încredin�area lor pentru cre�terea, educarea, preg�tirea �colar� �i profesional� în institu�ii de ocrotire, organizate în subordinea diferitelor ministere tehnice (Ministerul Muncii �i Ocrotirii Sociale, Ministerul Înv���mântului, Ministerul S�n�t��ii), în func�ie de vârst�, deficien��, grad de handicap, astfel:

• Leag�ne pentru copii în vârst� de pân� la 3 ani care necesit� protec�ie în afara familiei naturale sau pentru minorii cu deficien�e în sec�ii organizate diferen�iat;

• Case de copii pentru pre�colari �i �colari care necesit� protec�ie în afara familiei biologice;

• Gr�dini�e pentru copii deficien�i recuperabili în vârst� de peste trei ani pân� la încadrarea în �coala general�;

• �coli generale pentru deficien�i recuperabili în vârst� �colar� (cu excep�ia celor cu deficien�e locomotorii accentuate);

• Licee de cultur� general� pentru deficien�ii recuperabili, absolven�i ai �colii generale;

• �coli profesionale pentru deficien�i recuperabili, absolven�i ai �colii generale sau care au întrerupt înv���mântul obligatoriu sau nu l-au frecventat �i au dep��it vârsta de 14 ani;

• Licee de specialitate pentru deficien�i recuperabili absolven�i ai �colii generale;

• C�mine �coal� pentru deficien�i oligofreni, par�ial recuperabili care primesc instruire în limita posibilit��ilor intelectuale, precum �i pentru deficien�i motori cu infirmit��i grave care urmeaz� cursurile de cultur� general� dup� regimul �colilor din înv���mântului de mas�;

• C�mine atelier pentru deficien�i par�ial recuperabili în vârst� de peste 16 ani;

• C�mine pentru deficien�i nerecuperabili care nu pot presta nici un fel de activitate.

Cheltuielile necesare pentru protec�ia copiilor în institu�ii au fost în toat� aceast� perioad� suportate de la bugetul de stat iar persoanele care aveau obliga�ii de între�inere pentru copiii încredin�a�i institu�iilor de protec�ie erau obligate pân� în 1990, de c�tre Comisia pentru Ocrotirea Minorului, s� contribuie lunar, în func�ie de venitul lor mediu, la între�inerea copilului pe toat� durata m�surii de protec�ie, conform Decretului 253/1971 privind contribu�ia de între�inere în unele institu�ii �colare.

Sistemul de protec�ie a copilului, în special cel referitor la protec�ia copilului în dificultate, a constituit sistemul cel mai criticat dup� 1990 �i care �i-a dovedit ineficien�a atât din punct de vedere al respect�rii drepturilor copilului cât �i din punct de vedere al costurilor b�ne�ti sau 25 sociale. Perioada 1970-1990 a reprezentat, în special în anii 80, perioada „neagr�” din istoria României, care a acumulat indicatori demografici �i ai st�rii de s�n�tate pentru copil �i femeie care au plasat-o pe primul loc în Europa din punct de vedere al neglij�rii acestor categorii sociale.

Lagărul de exterminare de la Cighid[]

Fișier:Cighid autopunct cardina01.jpg

Imagine de la orfelinatul de la Cighd

Aduşi din leagăne cu diagnostice grave, copiii ajungeau aici la moarte. Au filmaţi de o echipă de Germania (Spiegel TV). Imaginile au fost terifiante: copiii erau în propriile fecale, se auzeau urlete şi scârţâitul obsesiv al paturilor ruginite. Lagărul de la Cighid a adus România în faţa întregii lumi, ca un mare handicap al sistemului comunist, pe care, mai mulţi ani după Revoluţie, România încă se mai străduia să îl repare. Iernile, micuţii se înghesuiau unii în alţii ca să nu moară de frig, iar dimineaţa îngrijitorii îi găseau acoperiţi de promoroacă.


Sute de copii cu handicap au murit uciși de foame, de frig, de boală și de indiferență. Regimul comunist n-a avut nici remușcări, nici indoieli că îi va elimina pe toți. Și totuși, unii dintre ei au fost salvați de Revoluție și de oameni cu suflet. Supraviețuitorii iadului de la Chighid depun mărturie. Aduși din leagane, cu diagnostice grave, copiii cu handicap sever ajungeau aici pe moarte. În 1990, reporterii de la Spiegel TV surprindeau într-un film documentar imagini șocante: copii lăsați să zacă în propriile fecale, urlete și sunetul obsesiv al paturilor ruginite ce se loveau de zidurile reci.

Acest lagăr a adus România în fața întregii lumi cu un mare handicap, de care se chinuie și acum să scape. Iernile, micuții se înghesuiau unii în alții ca să nu moară de frig, iar dimineața asistentele îi găseau acoperiți de promoroacă. Cighid este numele unui Centru de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Ghiorac, Judeţul Bihor.

În perioada comunistă, a devenit notoriu pentru condiţiile inumane de cazare a bolnavilor, find asemănat cu un lagăr de exterminare (detalii despre manipularea opiniei publice prin imagini trucate). Între 1987 și 1989, aici au murit 137 de copii. Ororile de la Cighid s-au făcut cunoscute opiniei publice, printr-un reportaj al televiziunii germane, Spiegel TV. Centrul este situat într-un fost castel, revendicat cu succes de familia contelui maghiar Tisza.

Copiii lui Ceauşescu[]

Eiwjdbs

Imagine din orfelinatele groazei

Femeile sunt forţate să aibă copiii pe care nu îi vor. Aceşti copii sunt abandonaţi în orfelinate.

Este capodopera unui om nebun: Nicolae Ceauşescu. În 22 decembrie, el şi soţia lui, Elena, au fost executaţi. Toată lumea crezut că problema a fost rezolvată. Dar pentru "copiii lui Ceauşescu", oroarea de-abia începe.

O ţară balcanică cu suflare latină, o ţară în care rănile se schimbă mereu.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, România se găseşte de partea greşită. Europa este divizată, iar România este vândută blocului comunist.

1965: Nicolae Ceauşescu este numit liderul PCR. Este loial partidului şi este omul care dă putere. A făcut uz de toate instrumentele pe care le-a avut. Lumea crede că atunci când a venit la putere, a ucis o grămadă de oameni, dar nu este adevărat. Mulţi au fost ucişi în timpul perioadei staliniste care a fost până la venirea lui la putere. Ceauşescu de fapt a pus în mişcare reforme populare care au mers.

După război, rata natalităţii a scăzut. Ceauşescu şi-a dat repede seama că are nevoie de oamenii pentru a reclădi naţiunea română şi pentru a face industria să meargă. Planul său: să se dubleze populaţia!

În octombrie 1966, Decretul 770 intră în vigoare. Sub această lege, avortul este interzis, o sarcină nu va fi întreruptă pentru nici un motiv. Orice femeie trebuia să aibă minim patru copii pentru a putea avorta. Decretul este aplicat cu stricteţe. În fabrici, doctorii unităţilor ţin evidenţa cine este şi cine nu însărcinată. Numele de cod este "Poliţia Menstruală". Chiar şi colegii sunt obligaţi să raporteze cea mai mică bănuială.

„Aveam fete care erau (să nu le zic) spioane, dar nu erau colege curate. Se mai pârau între ele, care e gravidă... Sigur că era o frică de controlul de partid şi ele erau membre de partid multe,că atunci era obligatoriu să fii membru de partid.” (Floarea Ganea, fostă lucrătoare în fabrică)

"Nu vreau să pledez pentru avort, dar este un drept uman care trebuie respectat, în special în România. Tânăra generaţie nu ştie cum a fost să-ţi fie frică de fiecare dată când faci dragoste."

Industrializarea impusă de Ceauşescu schimbă faţa ţării. Sate întregi sunt dărâmate pentru a se putea construi blocuri de beton.

Cinci minute de istorie[]

Unul dintre cele mai controversate acte ale lui Ceauşecu a afectat viaţa multor mame şi a creat o categorie de copii care erau numiţi „decreţei”: Decretul privind interzicerea întreruperilor de sarcină din toamna anului 1966.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, România era una dintre ţările cu cea mai înaltă natalitate din Europa: peste 30 de copii la mia de locuitori. Este adevărat că şi mortalitatea infantilă era mare, dar creşterea populaţiei era constantă. Mai ales în lumea patriarhală a satului românesc, familiile aveau mulţi copii, iar practica avortului era rar întâlnită pentru că era condamnată de Biserică.

După al Doilea Război Mondial, după ce sute de mii de bărbaţi au murit pe front, regimul comunist a devenit direct interesat în creşterea demografică a ţării. Aventura pro-natalistă a ţării a început cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Astfel în anul 1948, regimul lui Dej a introdus un articol în Codul Penal care stabilea pedepse de până la cinci ani închisoare pentru femeile care făceau avort sau pentru cei care efectuau întreruperea de sarcină. Dar, nouă ani mai târziu, în 1957, acelaşi Gheorghiu-Dej a acordat permisivitate avortului la cerere. Liberalizarea întreruperilor de sarcină era mai ales o încurajare a femeilor să iasă din mediul casnic şi să intre în industria ţării.

Totuşi, peste alţi nouă ani, proaspătul lider Nicolae Ceauşescu a venit cu o altă viziune asupra politicii de familie. La recensământul din martie 1966, populaţia ţării era de puţin peste 19 milioane de locuitori. Mai alarmant era faptul că apăreau deja semnele unei îmbătrâniri a populaţiei. Indicele de creştere demografică scăzuse foarte mult. În aceste condiţii, pe 1 octombrie 1966 a fost publicat celebrul Decret 770 care interzicea întreruperile de sarcină şi încuraja femeile să aibă cât mai mulţi copii.

Practic, în urma acelui decret, în România anilor 1967 şi 1968 a apărut un fel de „generaţie spontană”, foarte numeroasă. În glumele lor, românii îi numeau pe acei copii „decreţei”. Visul lui Nicolae Ceauşescu era ca România anului 2000 să aibă o populaţie de 25 de milioane. În momentul în care Ceauşescu a murit, în decembrie 1989, planul său era aproape de îndeplinire, România avea 22,5 milioane de locuitori. Decretul pro-natalist din octombrie 1966 al lui Ceauşescu a plecat de la o problemă reală, dar efectele sale au fost deseori dramatice pentru viaţa familiilor. Atât femeile, cât şi medicii care recurgeau la întreruperile ilegale ale sarcinii erau pedepsiţi cu ani de închisoare. Datorită mijloacelor improvizate la care apelau uneori pentru a întrerupe sarcina, se estimează că circa 11.000 au murit.

Pe termen scurt, populaţia ţării a crescut exploziv. La mijlocul anilor '70, în şcoli erau atât de mulţi copii, încât programul se derula în trei schimburi. Propaganda încuraja din plin această politică natalistă şi a transformat-o într-o datorie de onoare pentru fiecare femeie. La mijlocul anilor '80 s-a ajuns la un tratament umilitor: Adolescentele, cărora li se depista o sarcină erau obligate să nască, iar femeile tinere aveau de trecut controale ginecologice periodice.

Comunismul şi Ceauşescu au dispărut, dar le fel de adevărat este că, în România de azi, problema natalităţii este mai gravă ca niciodată. Potrivit recensămintelor, populaţia ţării noastre de azi coboară spre nivelul celei din anul 1966, adică în jur de 19 milioane. Aproape peste tot în Europa, întreruperile de sarcină sunt liberalizate, iar familiile au puţini copii. Acestea sunt explicaţiile pentru care Europa este un continent care îmbătrâneşte.

Astăzi, deşi România îmbătrâneşte, este de neimaginat un alt decret precum cel al lui Ceauşescu. Spre deosebire de acum un secol, Biserica nu mai are aceeaşi influenţă asupra vieţii de familie.

Ironia destinului face ca exact acea generaţie masivă, născută spre sfârşitul anilor '60 să fi fost cea care a ieşit din plin în stradă în decembrie 1989, marcând prăbuşirea regimului comunist. Ceauşescu a fost victima propriilor săi „decreţei”.

Vezi şi[]

Resurse[]

 	Blestemul_Evei_-_Nascuti_la_comanda 	 			  
 	Romania_Comunista_-_Cighid_--_Lagarul_de_exterminare_a_copiilor_cu_handicap_part_1 	 			  

Bibliografie[]

  • Lavinia Onica-Chipea, Simona Stanciu, Floare Chipea, Universitatea din Oradea, România - Efectele instituţionalizării asupra copiilor din România
Advertisement