Coman Wiki
Register
Advertisement
Coat of arms of the Socialist Republic of Romania

Stema Republicii Socialiste România

Flag of PCR

Steagul PCR

Sistemul comunist s-a format si afirmat in procesul revolutie si constructiei socialiste. Devenind partid de guvernamant, partidele comuniste si-au ridicat pe trepte inalte rolul de forte politice ale clasei muncitoare si aliatilor acesteia. Ele au folosit puterea de stat impotriva fortelor politice si sociale contrarevolutionare, pentru faurirea societatii socialiste. Odata cu inlaturarea claselor exploatatoare si a fortelor lor politice – partidul marxist-leninist a devenit forta de conducere a intregului popor, a intregii natiuni.

In dezvoltarea lor istorica, partidele comuniste, devenite partied de guvernamant, au trecut in general prin trei etape mai importante, si anume :

  • partidele de reprezentare a clasei muncitoare (in perioada prerevolutionara).
  • partidele de reprezentare a fortelor sociale participante la revolutia socialista, la miscarea de reinoire “ din temelii a societatii “ .
  • partidele de reprezentare a unitatii de vointa si de actiune a intregului popor, a natiunii socialiste, dobandind rolul de centru vital al natiunii .

In acest fel a fost elaborata o doctrina a legitimitatii deciziilor de interes global : caracterul unitar, necontradictoriu al bazei economice (in sensul inexistentei contradictiilor antagoniste), al intregii vieti sociale, culturale, nationale vor determina in planul functionarii si dezvoltarii sistemului politic fenomenul unanimitatii in luarea principalelor deciziide interes national, in stabilirea liniei politice, a strategiei, a prioritatilor privind dezvoltarea globala. Diferitele documente, planuri de activitate, hotarari de partid sunt adoptate de catre congrese, conferintele nationale, plenarele comitetelor centrale ale partidelor comuniste de guvernamant, de regula in unanimitate. De asemenea, actele legislative adoptate de organelle supreme ale puterii de stat au la baza, in general, unanimitatea.


In Romania instaurarea comunismului a afectat foarte mult dezvoltarea statului. Acest regim totalitar si-a lasat amprenta chiar pana-n zilele noastre. Viata populatiei Romaniaei a fost afectata si ea de catre comunism. Conditiile grele de trai din acea perioada au ramas ca un cosmar in mintea celor care le-au intalnit. Nascut la Scornicesti, Nicolae Ceausescu (1918-1989), membru al Partidului Comunist Roman, in anul 1965 devine secretar general al acestui partid, urmand ca in 1967 sa devina presedintele Romaniei (1967-1989). In anii `80 impune un program de austeritate avand ca scop lichidarea datoriilor externe. Alimentele si curentul electric sunt rationalizate, programul TV redus (doar stiri si emisiuni despre “conducatorul iubit”), populatia de la tara adusa la oras pentru a lucra in fabrici – comasata in blocuri de locuinte, interdictia de a trece granitele tarii pentru a vedea modul de viata al “exploatatorilor” capitalisti precum si alte persecutii politice, toate acestea ducand la revolta poporului roman.

Inca de mici, copiii deveneau “soimii patriei”, apoi pionieri, “utecisti”, participand la diversele manifestari dedicate Partidului Comunist si conducatorului acestuia.

Dupa vizita presedintelui Statelor Unite Richard Nixon in 1969, Ceausescu i-a vizitat de mai multe ori, astfel incat in 1975 SUA a recunoscut Romania ca fiind cea mai favorizata natiune, iar in 1976 a fost semnat un pact economic de 10 ani intre cele doua state. In 1972 Romania s-a asociat cu FMI si Banca Internationala pentru Dezvoltare. In 1970 Romania a semnat un tratat de prietenie cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Incercarea dictatorului de a parasi tara pe 22 decembrie 1989, dupa ce armata romana s-a intors impotriva sa, a fost in zadar. Astfel, pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena au fost prinsi si executati.

Desi in aceasta perioada de comunism Romania a avut mult de suferit sunt unele personae care cred ca viata era mai buna atunci, ca aveau venituri mai mari, insa nu aveau libertatea de a cumpara de oriunde orice dorea.

In concluzie comunismul nu reprezinta altceva pentru Romania decat o pata neagra, o piedica in dezvoltare.

Iată cum a distrus comunismul economia României[]

Romania-grecia-pib-cap-1950

Comparație PIB/cap de locuitor între România și Grecia timp de 70 60 de ani.

La scurt timp după al doilea război mondial, România era cea mai săracă țară europeană iar Grecia – cea mai săracă țară europeană liberă. Diferența dintre ele, ceva mai mult de 25% în favoarea Greciei. Cifrele sunt ajustate cu puterea de cumpărare din 2009.

Apoi, s-a întâmplat același fenomen care poate fi văzut în cazul celor două Germanii sau al celor două Corei.

Până în 1990, PIB/cap de locuitor în Grecia a ajuns dublu față de cel din România (mulțumesc, Ionel!). Schilodită de comunism, economia românească a intrat într-un deceniu de recesiune, care a adus-o la realitate, pentru ca abia apoi să înceapă să recupereze rapid.

Iar dacă n-ar fi căzut comunismul, e ușor de anticipat ce se întâmpla cu economia românească. După modelul nord-coreean, se întorcea rapid la nivelul anilor ’50. Coreea-nord-sud-pib


“Comunism”, “democratie populara”, “epoca de aur” – exista in minteanoastra tot atatea denumiri pentru o perioada pe care noi, cei tineri, nu ocunoastem decat din povestirile parintilor, bunicilor, din carti ori vizionand diversedocumentare. Este o perioada istorica ce fascineaza pe multi dintre noi, cecontinua sa lase urme adanci in societate si-n mentalitati chiar si astazi, operioada de moarte a spiritului! Multe din aspectele vietii cotidiene suntcategorisite, chiar, dupa momentul ’89 sau inaintea lui! Acest referat ce amintocmit nu-si propune sa tina partea nimanui, nici neo-comunistilor, nici celornostalgici, nici denuntatorilor sai ci, sa prezinte obiectiv, distant, realitatiletrecute, atat cu partile sale luminoase cat si cu cele intunecate. 1.

Instaurarea regimului comunist. Perioada1944–1948.[]

Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului nationalsi, apoi, de participarea la razboiul antihitlerist. Desi s-a voit un act ce va repuneprincipiile democratiei in drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii si StatelorUnite, Romania a evoluat intr-o directie contrara intereselor sale, instaurandu-se,treptat, un regim politic si economic aservit Uniunii Sovietice. Un asemenea regima fost instaurat in tara noastra in patru etape, cu alte doua repere ulterioareimportante in cadrul unui stat comunist:a)6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R. sisustinut de sovieticib)19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor in favoarea comunistilorc)iulie – octombrie 1947 – dizolvarea P.N.T. si procesul liderilor said)30 decembrie 1947 – abdicarea silita a regelui Mihaisie)30 august 1948 – infintarea D.S.S. (Securitatea)f)22 ianuarie 1949 – infintarea D.G.M. (Militia)Acapararea puterii de catre comunisti s-a realizat in mare parte datoritaprezenteiArmatei Rosii pe teritoriul Romaniei pe toata perioada acestui proces si inca timpde multi ani (pana in 1958) ca mijloc de prevenire a unor eventuale rebeliuniantisovietice. Cu prilejul conferintelor de la Teheran (inca din 1943, deci), Yalta,Potsdam sau in timpul unor intalniri neoficiale, Stalin a reusit sa-si impunapunctul de vedere in fata aliatilor occidentali, care au inteles sa salveze unele tariprin sacrificarea altora in favoarea sovieticilor. Acesta este sensul faimoaseitocmeli intre Churchill si Stalin, o bucata de hartie care a hotarat un destin tragicpentru milioane de oameni din intreaga Europa de Est. “Acordul de procentaj”, stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova, lasa, printre alte tari, Romania inproportie de 90% in sfera de influenta a U.R.S.S. In perioada razboiului, Moscovaa instruit si pregatit militanti comunisti care sa preia responsabilitatile unorguverne prosovietice. Echipa moscovita din Romania avea in frunte pe: AnaPauker, Vasile Luca, Emil Bodnaras (Bodnarenko), Gheorghe Pintilie (Pantiusa),etc.In perioada 1944-1945, Romania, la fel ca si celelalte tari ocupate, a fostsupusa unui proces de pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin patruobiective:


a)Sindicatele – s-a urmarit politizarea lor, atragerea liderilor in partidulcomunist sau promovarea comunistilor de incredere la conducerea acestororganizatii. Cu precadere doua au fost sindicatele vizate de catre comunisti:cel al lucratorilor din CFR (cu ajutorul lor putand fi paralizata, daca interesulPCR ar fi cerut-o, intreaga activitate din tara) si al tipografiilor (care aveau sablocheze tiparirea ziarelor “burgheze”, privandu-i astfel pe adversari deposibilitatea a-si expune punctele de vedere).

b)Partidele democratice – s-a cautat “spargerea” lor si crearea de disidente alecaror sefi sa fie castigati, defaimarea si compromiterea liderilor si a istorieiacestor partide (indeosebi PNT si PNL). In climatul de teroare creat, au fostoameni politici care s-au gandit ca o activitate normala nu se poate duce si caeste mai bine sa plece in Occident pentru a aduce la cunostinta opiniei publicegravele atentate ce savarsesc in Romania autoritatile comuniste. Numai cafruntsii PNT ce au voit sa paraseasca tara (1947) au fost arestati la Tamadau,fiind tradati de pilotul care urma sa-i transporte. Acesta a fost pretextul folositpentru a scapa de cei mai seriosi adversari ai politicii lor. Un rasunator procesa fost organizat, Iuliu Maniu si ceilalti lideri fiind acuzati de tradare si spionajin favoarea puterilor capitaliste, partidul desfintat si liderii sai condamnati ladiferite aspre pedepse (Maniu a fost condamnat la inchisoare pe viata; aveasa moara in 1953 in inchisoarea de la Sighet). Nici liberalii nu au mai rezistatmult timp, liderul lor, G. Bratianu, murind in inchisoare. Acestor fapte seadauga executarea maresalului Antonescu la 1 iunie 1946.

c)Armata – multe dintre unitati au fost trecute in mod abuziv sub comandasovietica, mii de ofiteri au fost dati afara sub pretextul colaborarilor trecute cunazistii si inlocuiti cu tineri fara experienta, usor de manipulat si indoctrinat.Regimentul 22 Garda si Protocol, garda personala a regelui, a fost dezarmat.Interventia regelui a facut sa intarzie deznodamantul.


d) Fasificarea alegerilor - o trasatura a perioadei 1945-1947 este amestecul demanipulare si actiuni legale. Se observa o grija deosebita pentru salvareaaparentelor, fie prin pastrarea secretului actiunilor ilegale, fie dand un aspectlegal presiunilor sau interventiilor in forta. Aceasta explica de ce comunistii s-au straduit sa castige alegerile, prin orice mijloace. Frauda electorala a jucatun rol deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedita formal. Era aplicat principiullui Stalin comform caruia “nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numaravoturile”. Alegerile de la 19 0ctombrie 1946 s-au desfasurat int-o atmosferade tensiune maxima. Rezultatele indicau o victorie a comunistilor si a acolitilorlor, “tovarasii de drum” ce au fost indepartati ulterior, cu aproximativ 70% dinvoturi. Dovezile descoperite dupa 1989 arata ca in realitate alegerile au fostcastigate de PNT.Pe masura ce comunistii se indreptau spre monopulul asupra puteriipolitice, monarhia devenise, in opinia lor, o anomalie. Partidul se temea caacest ultim vestigiu al vechii ordini sociale putea sa devina un centru deopozitie in noua societate (in 1947 Romania era singura tara din sfera deinfluenta sovietica ce mai pastra aceasta institutie, de remarcat, deci, opozitiaregelui). In acest context, comunistii au facut ultimul pas in asigurareadominatiei lor asupra tarii, fortandu-l pe regele Mihai sa abdice la 30decembrie 1947 si sa paraseasca tara.Proclamarea Republicii Populare Romane in aceeasi zi a reprezentatpunctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)

Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist inoctombrie 1945, ulterior conducator al partidului unic pana la moartea sa in 1965,a fost, dupa modelul politic reprezentat de Stalin, un conducator autoritar,intolerant cu orice forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei etape principaleale luptei in interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelulstalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea (epurarea)adversarilor reali sau potentiali.Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a inceput in 1945, prinlichidarea grabita a lui Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist intimpul razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de partidLucretiu Patrascanu, un comunist cu o buna pregatire intelecuala si foarteambitios, in care Dej vedea un adversar politic personal. Patrascanu a fost inchissi supus la diverse presiuni fizice si psihice, pentru a recunoaste colaborarea cuservicii secrete occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie 1953), noulconducator al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, a dat semnalul innoirii echipelorconducatoare din tarile-satelit. Temandu-se ca Hrusciov va dori inlocuirea sa cuLucretiu Patrascanu, Dej a decis in 1954 lichidarea adversarului sau in urma unuiproces regizat in culise.A doua etapa a epurarii intrepinse la varful propriului partid i-a avut dreptvictime principale pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca siTeohari Georgescu (gruparea moscovita, Dej si colaboratorii sai fiind “fractiuneainterna”). Cele doua fractiuni au colaborat atata vreme cat au avut de luptatimpotriva dusmanilor comuni. In 1952, avand consimtamantul lui Stalin, gruparealui Dej a pornit ofensiva deschisa impotriva gruparii Anei Pauker, acuzand-o de “politica de stanga”, “impaciuitorism”, etc. Unul dintre avantajele lui Dej proveneasi din faptul ca atacul sau la adresa Anei Pauker (care era evreica) coincidea cuinceputul unei camapni antisemite a lui Stalin la Moscova.Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in iunie 1957, an in care Dej aanihilat, din punct de vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili de a-ideveni adversari: Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu. Acum, ca si-nprecedentele etape, comform ritualului politic practicat de toate regimurilecomuniste, Dej a legat de numele adversarilor sai inlaturati toate abuzurile,esecurile si nerealizarile regimului; in locul celor epurati, si-a numit oameni fideli,din propria sa echipa. Dupa 1958, anul retragerii trupelor sovietice de pe teritoriulRomaniei, trece la o schimabare sensibila a liniilor directoare ale politicii sale:este vorba de o oarecare indepartare fata de modelul sovietic, mai ales in privintapoliticii externe.Pe planul politicii interne, aceasta schimbare s-a manifestat printr-orelativa liberalizare a vietii culturale, a invatamantului, etc. Legaturile culturale sistiintifice cu tarile din Occident, rupte dupa 1948, sunt reluate si ajung la un nivelmodest, dar promitator. Dej reia si legatura cu Iugoslavia, al carei lider comunist,Iosip Broz Tito, fusese un adversar redutabil al lui Stalin. Totusi, este de retinutfaptul ca, din punct de vedere politic, partidul unic si-a mentinut nestirbitcontrolul intern asupra societatii si nu a cedat nici unul din prerogativele sale.

Regimul Nicolae Ceausescu (1965-1989)[]

Venirea noului lider la conducerea partidului unic a fost bine primita de societatea romaneasca: Ceasusescu fiind recunoscut ca unul dintre cei mai fideli discipoli ai lui Dej si era de asteptat continuarea procesului de liberalizare a regimului; pe de alta parte, Ceausescu simboliza si o alta generatie ajunsa la putere (in varsta de 47 de ani, era cel mai tanar lider comunist). In iulie 1965, la Congresul al 9-lea al Partidul Comunist Roman (redenumit astfel, din PartidulMuncitoresc Roman), Ceausescu pune bazele propriului sau program de politic,foarte promitator in conditiile epocii: se distinge, mai ales, principiul conducerii colective, menit sa impiedice-potrivit versiunii oficiale-acumularea puterii inmainile unei singure persoane. Cel putin pe moment, acest principiu avea siacoperire practica: in acel moment, Romania avea, formal, o conducerecolectiva: Nicolae Ceausecu (secretar-general al PCR), Chivu Stoica (presedinteleConsiliului de Stat) si Ion Gheorghe Maurer (prim-ministru).Totusi regimul Ceausescu nu se poate sustrage traditiei fractioniste apartidului: in aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a partidului care va reabilitasimbolic victimile regimului precedent(Stefan Foris, Lucretiu Patrascanu, etc),noul lider aduce grave acuzatii atatpredecesorului sau, Gheorghiu-Dej, cat siunora dintre colegii de partid, precumministrului de Interne Alexandru Draghici, unposibil adversar politic, a carui epurare vaurma imediat.Nicolae Ceausescu a atins apogeulpopularitatii sale interne cat, mai ales, siexterne in 1968 cand, vorbind in numelepartidului si statului, dar si al natiuniiromane, condamnand in termeni duriinterventia trupelor Tratatului de la Varsovia imptriva reformelor politice in cursdin Cehoslovacia (interventie la care Romania nu participa). Aceasta opozitie(manevra abila ce-i asigura dominatia interna pentru 25 de ani), ca si alte deciziide politica externa opuse liniei comune a statelor comuniste l-au transformat peviitorul dictator , din perspectiva tarilor occdidentale, intr-un lider regionalimportant, o fisura in monolitul comunist est-eurpean. In urma unei viziteintrepinse in iunie 1971 in cateva tari asiatice comuniste (in special China siCorea de Nord), Ceausescu va pune capat relativei liberalizari incepute deGheorghiu-Dej. Asa numitele Teze din iulie 1971 lanseaza o revolutie culturala alcarei bilant, in deceniul urmator, va transforma Romania intr-o exceptie nefericitachiar si-n randurile tarilor socialiste. In martie 1974, Nicolae Ceausescu devineprimul presedinte din istoria republicii, cu un ceremonial ce aminteste mai multde incoronarea unui rege.In paralel, odata cu anul 1977 incep si manifestarile de opozitie propriu-zisa fata de politica regimului, atat in mediile muncitoresti (august 1977-grevaminerilor din Valea Jiului, 15 noiembrie 1987-manifestatia muncitorilor de laUzinele “Steagul Rosu” din Brasov) cat si-n mediile intelectuale (disidentaromaneasca, colaborarea unor intelectuali de marca cu postul de radio EuropaLibera, februarie 1987-miscarea de protest a studentilor din Iasi). Ca urmare aTezelor din iulie 1971 si a dezvoltarii in anii urmatori (Tezele din iunie 1982,Tezele din aprilie 1988), printre singurele coordonate admise ale politicii internes-au numarat: reinstaurarea treptatata a controlului total al partidului asuprasferelor culturale (cu precadere dupa 1980, odata cu moartea scriitorului MarinPreda), politice, stiintifice; promovarea protocronismului ca orientare cultural-ideologica agreata de regim; acceptarea neoficiala a unor mecanisme deconducere si decizie personala specifice dictaturilor; promovarea politica a rudelorfamiliei Ceausescu (ceea ce a facut sa se vorbeasca, in anii ’80, despre oeventuala dinastie comunista la Bucuresti); decaderera treptata a importanteidecizionale a partidului (in ciuda cresterii numerice a membrilor sai: noiembrie1989-3.824.000) si reducerea lui progresiva la conditia de instrument docil inmainile familiei conducatoare; promovarea unui cult al personalitatii cu precedentdoar in vremea lui Stalin, etc.Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai nepopular pe plan intern inanii ’80, pe masura deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si punerii inpractica a unor proiecte costisitoare, precum achitarea in termen scurt a datorieiexterne a tarii (realizata, cu mari sacrificii ale populatiei, in martie 1989),sistematizarea satelor, construirea noilor “centre civice” ale oraselor, etc. Inparalel, pe plan extern, prestigiul lui Ceasescu a intrat in declin, mai ales dupa1985, o data cu reformele incurajate in Europa de Est de noul lider sovietic MihailGorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politica a partidului, ca si hotarareasa de a izola din ce in ce mai mult Romania de restul lumii l-au transformat, inpreajma caderii regimului sau, in ultimul lider de tip stalinist al Europei.

Contradictiile industrializarii, realizari si esecuri (1948-1989)[]

Industrializarea a fost o problema esentiala pentru regimul comunist.Planul de stat lansat la 24 decembrie 1948 urmarea realizarea a cinci obiective:dezvoltarea extensiva, autarhia economica, planul central si planificarea, investitiimasive in industria grea in defavoarea celei de consum si sovietizarea industriei romanesti.Nationalizarea proprietatilor in iunie 1948 si inceputul procesului de colectivizare in martie 1949 au facut din stat singurul detinator de resurse, care puteau fi astfel directionate spre accelerarea dezvoltarii industriale. In primii ani de “democratie populara”, subordonarea economica fata de URSS a impiedicat statul sa dispuna eficient de resurse. Ocupatia economica sovietica consta in plata datoriilor de razboi si existenta Sovromurilor, companii mixte romano-sovietice care intre anii 1945 si 1956 functionau exclusiv in profitul URSS. Inconsecinta, programul de modernizare rapida, lansat dupa 1948, a fost un esec.Realitatea de la sfarsitul anilor ’50 indica persistenta acelorasi probleme:inapoierea, in principal, apoi o structura sociala predominent agrara, cu coeficienta scazuta.Declinul economic si teama de revolte sociale au impus schimbari manageriale semnificative. Una din solutiile propuse de URSS si de statele dezvoltate ale agarului socialist a fost integrarea economiilor comuniste europene prin reactivarea CAER. Integrarea presupunea departajarea si specializareaeconomiilor statelor membre pe diverse ramuri (Romania urma sa devina o taraeminamente agrara!)Acest fapt trezit suspiciunea regimului comunist de la Bucuresti, care dupa1958 nu mai voia permanentizarea dependentei economice de fata de Moscova.Industrializarea devenea astfel o necesitate pentru economia romaneasca.Constructia combinatului siderurgic de la Galati a devenit simbolul acestei politicide industrializare prin forte proprii.Dupa 1970, Ceasuescu a accentuat rata de dezvoltare a industriei fara atine cont de indicatorii economici reali. Acestia au fost supliniti de un dirijismeconomic absolut. Cresterea prevederilor planului cincinal 1976-1980 a fostprimul esec al acestei politici. Ca urmare, pentru prima data in istoriacomunismului romanesc, prevederile cincinalului urmator au fost reduse. Petermen scurt, acest permanent “salt inainte” in domeniul economic s-a resimtitpozitiv pe plan social: debusee pentru forta de munca, urbanizarea localitatior, obunastare relativa. Pe termen lung, s-a dovedit a fi o politica falimentara, care apromovat specializarea industriala a unor regiuni intregi, fara a oferi alternative sio depopulare a satelor.Autoritatile au investit in trei domenii: industrie grea, infrastructura siproiecte cu caracter mai mult propagandistic decat economic. Administrariidefectuoase si investitiilor industriale i s-au adaugat datorii externeimpovaratoare si o severa criza de energie. Dupa 1980, economia romaneascaproducea marfuri scumpe si de calitate slaba. In plus, efortul urias din ultimuldeceniu al regimului de a rambursa datoria externa a uzat tehnologic principaleleramuri economice si a acutizat lipsa de resurse. Calitatea slaba a produselorromanesti a reorientat in anii ’80 exporturile in tarile membre CAER, intr-unprocent de 57% in 1985. Legaturile economice cu Moscova, atat de blamate inanii ’60, au revenit in forta in anii ’80.In 1989, desi Romania anunta rambursarea datoriei externe, crizaeconomica devenise acuta in toate sectoarele economiei. Produsele aveau tot maiputin acces pe pietele occidentale, organismele financiare internationale evitauRomania, iar Ceausescu a renuntat la clauza natiunii celei mai favorizate inschimburile cu SUA. Cu toate acestea, in 1990, Romania trebuia sa devina inoptica partidului “o tara de dezvoltare medie”, cu perspective impresionante de atrece la stadiul de “tara socialista multilateral dezvoltata si indreptarea Romanieispre comunism”.

Colectivizarea si impactul asupra satului romanesc (1948-1962)[]

Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949 sa aduca sub controlul sau populatia urbana. Lumea rurala, reprezentand 76,5% din populatie, se afla insa relativ in afara limitelor acestui control. Metodele uzitate pentru infiintarea Gospodariilor Agricole Colective mergeau de la brutalitati, confiscari, arestari,deportari pana la corupere, campanii de presa si izolare. Primele GAC s-auinfiintat in iulie 1949. In 1953, totaulatingea abia 10% din suprafata arabilaa tarii iar productia agricola nu acrescut, dimpotriva. Dupa 1953,metodele au fost schimbate dar scoulnu. Locul arestarilor in masa, alconfiscarilor de inventar agricol sirecolta l-au luat mjloaceleadministrative, restrictiile comerciale siinterdictiile.Anul 1958 a marcat insa revenirea in forta la modelul economic stalinist inagricultura. In 1958, gospodariile agricole nu cultivau decat 17,5% din pamantularabil. In 1962, deci numai dupa patru ani, procentajul a urcat la 96%!Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe parcursul intregii perioade 1948-1962 si s-a concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate zonele tarii. “Victoria” totala a colectivizarii- desi a fost un real succes pe plan politic,administrativ si ideologic-nu a facut decat sa agraveze problema economica,Romania ramanand a doua tara producatoare agricola din lagarul socialist (dupaURSS), un real succes, dar cu mult sub posibilitatiele reale ale Romaniei. Spresfarsitul anilor ’70, acest esec avea sa umbreasca triumfurile industrialeulterioare, spectaculoase sau unilaterale.In primavara lui 1983, conducerea de partid a emis nu mai putin de cincidecrete privind agricultura, toate urmarind rezolvarea crizei (dar gasind “solutia” numai in intarirea controlului central si intr-un nou sistem de rechizitii!). Cu toateacestea, productia agricola nu a atins obiectivele stabilite, in ciuda faptului castatisticile oficiale vorbeau de rate inalte de crestere si recolte record (1982-22,3mil. tone, 1983-20 mil tone!)Lipsurile alimentare au devenit evidente in ultimul deceniu al regimuluiCeausescu, cand s-au reintrodus cartelele (desfintate in 1954) si s-au rationalizatpainea, laptele, uleiul, zaharul si carnea (pentru a se putea exporta cat mai mult).Programul “stiintific de alimentare rationala” (adoptat in 1984, si care mai multspunea populatiei sa nu consume hrana aproape deloc!) a fost considerat singurasolutie pentru depasirea crizei alimentare. Acest experiment stiintific din ultimiiani ai Romaniei socialiste demonstra din plin pauperizarea agriculturii romanesti.Putem spune ca acesta a fost cel mai mare esec al comunismului de stil sovietic sia dus la distrugerea structurii traditionale a satului romanesc.

Politica demografica (1957-1989)[]

Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, distrugerea individualitatii in vafoarea colectivitatii a insemnat confiscarea vietii private ingeneral si a celei de famiie in particular. Liberalizarea avorturilor s-a incadrat inaceasta dimensiune, ca o forma de laicizare a practicilor juridice si sociale. In anul1957, Romania s-a liniat si ea aceste practici, adoptand o legislatie libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intr-un anume fel familia, care trecea printr-o perioada in care situatia economica si indepsebi nivelul de trai erau deficitare. Pe de alta parte, avortul devenise singura metoda de planificare familiala, in lipsa altor metode de contraceptie. Situatia precara din punct de vedere socio-economic a favorizat insa scaderea natalitatii: daca in 1956 existau 24 nou-nascuti la mia de locuitori, in 1966 s-a ajunsla 14 la mie, situand Romania pe ultimul loc in Europa, alaturi de Ungaria. Drept urmare ,dintr-o societate unde avorturile erau libere si relativ ieftine, Romania ceausista sesingularizeaza in 1966, prin politica eidemografica, in intreg lagarul socialist. Intoamna lui 1966 se interzice prin legeintreruperea deliberata a sarcinii pentrufemeile avand mai putin de patru copii si 45de ani. Penalitatile prevazute comportauprivarea de libertate atat pentru femeile incauza si pentu persoanele implicate in operatie, cat si pentru tatal ce se faceavinovat de omisiune de denunt.. Concomitent, celibatarii, cuplurile fara copii suntobligate sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile sunt sistematic descurajate.Crestera brusca a numarului de nou-nascuti in anul 1967 – practic o dublare inraport cu anul precedent - a reprezentat o “performanta” unica in istoriademografica a populatiilor europene. Evolutia ulterioara a natalitatii (statulcomunist avea nevoie de cat mai multe persoane apte de munca pentrucontinuarea industrializarii si redresarii economiei) nu a urmat planificareaimaginata de regim. Avortul provocat, cel clandestin si practicile contraceptionaletraditionale au constituit mijloace eficiente de intrerupere a sarcinii. Natatlitatea aajuns astfel, in anul 1983, la 14 la mie, adica exact nivelul din 1966. Mai mult,Romania se afla pe locul intai in lume in privinta mortalitatii materne. La mijoculanilor ’80 autoritatile au decis ca actele de nastere ale copiilor sa nu fie eliberatemai devreme de o luna de la nastere pentru a diminua numarul statistic aldeceselor la nou-nascuti.Politica de stimulare a natalitatii, prin orice mijloace, a atins cote aberantein anii ’80, o data cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o crestereplanificata, riguroasa si rapida a populatiei tarii. Propaganda in spiritul cresteriinatalitatii a devenit unul dintre subiectele predilecte ale presei comuniste, iarmasurile incurajate de autoritati – precum controlul obligatoriu al femeilor invederea depistarii sarcinii, penalizarea financiara a persoanelor necasatorite, etc.– au reprezentat una dintre cele mai clare dovezi de incalcare a drepturilor omuluisi a demnitatii umane. Alte consecinte foarte grave ale acestor masuri abuzive –precum cresterea numarului de copii abandonati sau a numarului copiilor nascuticu handicap in urma unor incercari de intrerupere a sacrinii – au devenit vizibileabia la caderea regimului, constituind o reala problema sociala.

Distrugerea satelor si urbanizarea fortata(1948-1989).[]

7.1. Industrializarea si urbanizarea[]

Dezvoltand proiecte industriale de dimensiuni gigantice, regimul avea in mod fiesc nevoie de o mana de lucru care sa sustina acest efort al industrializarii intensive. In acest scop, autoritatile au incurajat incepand cu anii ’50, dislocarea treptata a unei mari parti a fortei de munca – in special generatiile tinere - sprecentrele industriale nou aparute. Consecinta directa a acestei politici a fost modificarea, intr-un interval relativ scurt, a balantei socio-demografice a tarii.Intre mediul rural si urban, migratia populatiei a avut o singura directie, dinspre sate catre orase.La inceputul anilor ’50 si in anii ’60, PCR si conducerea de stat au lansatun program extins de constructii de locuinte, pentru a indeplini cerintele urgenteale noilor oraseni. Vreme de 15 ani, intre anii 1955 si 1970, apartamentele au fost construite la periferie, pe trenuri virane, de-a lungul unor bulevarde de centura si al soselelor de acces in orase. In aceasta prima faza, pana la inceputul anilor ’70, este corect sa afirmam ca in general centrele istorice nu au fost afectate. Primele demolari majore in zonele arhitecturale traditionale au avut loc la Suceava, Pitesti, Vaslui, Giurgiu si Targoviste.Dupa 20 de ani de la inceputul acestui proces, structura si aria cladirilor acel putin 29 de orase din Romania erau distruse in proportie de 85-90%, fiind inlocuite cu blocuri de apartamente de un caracter total diferit.

Sistematizarea satelor[]

Pincipiul sistematizarii s-a numarat printre intentiile de politica sociala apartidului inca din ultimii ani ai regimului Dej, dar el a capatat consistenta siamploare in anii regimului lui Ceausescu. In noiembrie 1965, la initiativa acestuiaeste infiintata Comisia Centrala pentru Sistematizarea Satelor, comisie care urmasa intocmeasca planuri de perspectiva pentru o folosire cat mai eficienta apamantului agricol si a retelei hidrogrfice existente. In conferinta nationala apartidului din decembrie 1967, Nicolae Ceausescu a prezentat prototipul viitoareiasezari rurale romanesti: fiecare comuna urma sa aiba una sau mai multe scoli, obiblioteca publica si o casa de cultura, cinematograf, dispensar medical simaternitate, o baie publica si o retea de magazine care sa asigure aprovizionarealocuitorilor cu bunuri de consum. In paralel, in aceste comune urmau sa fie adusiun numar din ce in ce mai mare de intelectuali, pentru a determina, pe termenmediu, transformarea acestor comune inasezari semiurbane. In 1973, acestprogram a fost initiat in judetele dinaproprierea Capitalei (Ilfov, Calarasi) siextins apoi la nivelul intregii tari.Sistematizarea rurala prevedeareamplasarea gospodariilor din satele micisi risipite, considerate ca fiind lipsite deperspective de dezvoltare, urmand sa fieconcentrate in comune cat mai compacte.Un numar de cateva sute de comune,selectate pe tot cuprinsul tarii, urmau safie transformate in centre agroindustriale cu statut de oras; locuitorii acestora, innumar de cel putin 5000 in fiecare localitate, urmau sa fie mutati din locuintelelor individuale in locuinte colective (blocuri) de cateva etaje, astfel incatdensitatea demografica sa fie cat mai mare. In interiorul acestor localitati,birourile autoritatilor administrative si politice urmau sa fie grupate in centrul civical asezarii. Tot aici urmau sa fie construite perimetrele industriale, magazinele,scolile, spitalele si alte facilitati care sa deserveasca toate comunele din jur, pe oraza de pana la 20 km. Aceste centre urmau sa fie dotate cu retele de canalizare,apa si gaze si cu retele telefonice.De la inceputul anilor ’80 sistematizarea a devenit parte integranta aplanurilor anuale si cincinale. Cifrele publicate in martie si iunie 1988 vizaudisparitia a 900 de comune, din totalul de 2705, si o reducere a numaruluisatelor, de la 13123 la maximum 5000-6000. In acest fel, 7000-8000 de asezarirurale dispareau de pe harta Romaniei, iar cele care ramaneau trebuiau demolatesi reconstruite in proportie de 50-55%.Un asemenea plan este foarte util datorita anularii discrepantelor dintresat si oras, dar aplicarea lui intr-un ritm atat de rapid, la o scara atat de mare, outopie, presupunea investii pe care Romania nu si le putea permite si care vorsecatui economia nationala. Iar acele stergeri de pe suprafata pamantului alecomunelor nu s-au facut fara abuzuri, fara arestari si stramutari fortate; nu s-auoferit decat despagubiri simbolice si acelea dupa indelungi tergiversari!

Centrul civic” si alte proiecte urbane[]

Pana in 1989, cel putin 29 de orase au fost distruse si reconstruite inproportie de 85-90%. Din necesitati ce decurgeau din venirea fluxurilor de noilocuitori, dupa 1955 regimul a inceput un vast program de constructii de locuinte.Au luat astfel nastere cartierele de blocuri din marile orase, construite la periferie,pe terenuri virane sau pe soselele de centura (de exemplu, cartierul DrumulTaberei din Bucuresti, a carui constructie a inceput in anul 1959), ulterior ainceput agresiunea pe timp de pace asupra oraselor, a centrelor istorice (dupa1970). Arhitectura traditionala si structura urbana au fost rase si inlocuite decladiri colective cu un numar mare de apartamente (populatia fiind un grupcompact era mai usor de supravegheat de catre Securitate) si o retea de strazidiferita. A aparut o alta lume urbana, opusa celei anterioare, aproape faralegatura cu trecutul, dar cu monumente istorice izolate si alte cateva cladiripastrate si uneori ascunse printre noile constructii. Demolarea rapida era in cursin alte 37 de orase...Nu a existat nici o optiune pentru cetatenii ce locuiau in case particulare, odata ce demolarea era hotarata. Fostul proprietar trebuia sa se mute intr-unapartament de stat, devenind chirias. Noul spatiu se inchiriaza conformprevederilor legale: o garsoniera pentru o persoana sau cuplu fara copii,indiferent de dimensiunile casei sau apartamentului expropriat si distrus.Compensatia pentru proprietatea pierduta, platita dupa indelungi tergiversari,reprezenta, de obicei, sub 30% din valoarea reala.Conform datelor oficiale de la mijlocul anilor ’80, planurile prevedeauschimbari grandioase: in septembrie 1985 se anunta ca in anul 1990 intre 90 si95% din populatia Bucurestiului va locui in blocuri noi. In paralel cu aceastaoperatie faraonica de modificare rapida a geografiei habitatului rural si urban,autoritatile comuniste au inceput dupa anul 1980 un vast proces de constructie anoului centru civic al Bucurestiului, un perimetru arhitectonic ce urma sa fie unviu exemplu pentru intreaga tara. In scopul reconstruirii acestei zone, in 1984 ainceput demolarea unor intregi cartiere de locuinte, monumente de artaarhitectonica, biserici, etc, din aria istorica a Dealului Uranus. Nicolae si ElenaCeausescu au supervizat personal lucrarile centrului civic, vizitand in repetateranduri santierul. Rezultatul, impresionant prin dimensiuni, prin lipsa masurii siprin sfidarea oricaror proportii ale zonei ambientale, este ilustrativ pentrumegalomania regimului Ceausescu: Casa Republicii – un amestec de stiluriarhitectonice intins pe o suprafata de 6,3 hectare, constructie ce urma sa fieviitoarea cladire-simbol a regimului si centru al utoritatilor politice siadministrative ale statului – este pe locul secund in randul celor mai mari cladiridin lume (dupa cladirea Pentagonului american), iar bulevardul care pleaca dinfata ei (bulevard ce deturneaza, practic, axa traditionala a orasului, botezat initialVictoria Socialismului) este mai larg decat bulevardul Champs-Elysees din Paris.Anuntarea acestui ambitios program de sistematizare a oraselor si satelora alarmat, in mod legitim, o mare parte dintre cetateni tarii. Protestele unormembrii ai Comisiei Patrimoniului Cultural National (istorici, arhitecti, istorici dearta) nu au fost luate in seama de autoritati. Presa internationala s-a facut indese randuri ecoul acestor proteste, contribuind la cresterea izolarii tot maievidente in care a sfarsit regimul comunist de la Bucuresti.

Represiunea si Securitatea (1949-1989).[]

Organigrama Securitatii

Intre 1949 si 1953, un numar imposibil de stabilit de detinuti politici,multe zeci de mii in orice caz, dupa unele surse peste 100.000 de persoane inperioada 1950-1954, au trudit pana la exterminare pe santierul Dunare-MareaNeagra sau in “celebrele” inchisori Sighet, Ghierla, Ramnicu-Sarat sau Malmaison.Dupa 1950, partidul a incurajat, vreme de cativa ani, in unele inchisori, metodareeducarii prin violenta fizica si psihica, devenita celebra mai ales datoritaexperimentului de la Pitesti. Represiunea, care in aceasta perioada a imbracatpoate formele cele mai violente din intreaga Europa de Est, s-a indulcit intrucatva dupa moartea lui Stalin. Intre 1956-1959 insa, de frica exemplului unguresc sipolonez, ea a lovit din nou, mai ales intelectualitatea si studentimea.Nu se poate stabili desigur nici macar cu aproximatie numarul persoanelorarestate intre 1949 si 1964, cand s-a renuntat la inchisorile politice. Potrivitistoricilor, trebuia sa fi fost cel putin jumatate de milion. Daca adaugam laaceasta cifra si pe asa-zisii chiaburi (peste 80.000 arestati), svabi, deportatii inBaragan, si existenta detasamentelor militarizate de munca in care erau trimisitinerii cu “origine nesanatoasa”, cifra victimilor represiunii trebuie sa fi fost multmai mare. Aceasta eficienta teroare explica in buna parte neputinta organizariiunei rezistente active, desi grupuri izolate de partizani au continuat sa actionezein munti pana in anul 1956.Inchisorile politice au inceput sa se deschida in 1962, o data cu noul curspolitic al regimului de la Bucuresti, cand au fost eliberati, dupa cifreleoficiale, 1304 detinuti, urmati in 1963 de alti 2892 si, in primele luni ale lui 1964,de ultimii 464. Aceste eliberari simbolice arata clar ca in anii ’60 regimul nu maiavea dusmani interni, ca detinea controlul absolut asupra tuturor aspectelorsocio-economice din Romania.Dupa 1964, regimul inchisorilor si extenuarea fizica au fost inlocuite demetode mai subtile de supraveghere a societatii in ansamblu: o puternica reteade informatori si incurajarea delatiunii, ascultarea convorbirilor telefonice,violarea mesajelor postale, domiciliul obligatoriu sau dosarul personal. Fricaparaliza acum toate segmentele sociale si , in lipsa unei opozitii puternice lapolitica regimului, Securitatea putea preveni eficient orice incercare de a contestapolitica partidului.Dintre cei care au murit in inchisorile in inchisorile comuniste sau care autrecut si cunoscut regimul detentiei regimului politiei politice trebuiesc amintiti:Gheorghe Bratianu, Ioan Lupas, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, ConstantinGiurescu, Nichifor Crainic, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Constantin Bratianu, TitelPetrescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu.Teroarea rosie a afectat insa si cadrele partidului comunist. Cazul LucretiuPatrascanu este edificator pentru exemplul romanesc. Securitatea apare ca politie politica la 30 august 1948 sub denumireade Directia Generala a Securitatii Poporului (avea sa fie redenumita ulterior inDirectia Securitatii Statului –DSS, denumire sub care avea sa se consacre), avandca prim director pe Gheorghe Pintilie, cu rang de ministru (ultimul director,generalul Iulian Vlad, avea sa fie destituit printr-un decret al FSN in ianuarie1990, iar Securitatea desfiintata formal caci majoritatea cadrelor au trecut incomponenta noului SRI).Rolul sau era “de a apara cuceririle democratice si de a asigura securitateRPR impotriva uneltirilor dusmanilor interni si externi”. Dupa 1964 chiar daca nus-au mai inregistrat perioade de teroare comparabile cu cele din timpul lui Dej,treptat Securitatea a devenit si ea o institutie depinzand de capriciile dictatorului.Pentru a putea sustine, pe plan extern, ca Romania comunista nu mai are detinutipolitici, regimul Ceausescu a gasit forme mai subtile de terorizare a populatiei: unloc aparte, printre acestea, l-au ocupat internarile opozantilor in azile si spitalepsihiatrice sau amestecarea lor cu detinuti de drept comun, sub acuzatii false. Inanii ’80, in mentalitatea colectiva a romanilor se instalase o adevarata psihoza aSecuritatii: ochii si urechile dictaturii pareau a patrunde in cele mai intime detaliiale vietii de zi cu zi.In timpul regimului Ceausescu, cifrele disponibile referitoare la numarulangajatilor Securitatii sunt contradictorii: generalul Victor Stanculescu, ministru alApararii in 1990, declara ca toate cele 6 directii ale Securitatii cuprindeau in anul1989, 15 000 de angajati. Ion Iliescu avansa cifra de 38 000 (si, se pare, ca estecea mai apropiata de adevar), iar alte surse vorbesc de 70 000 de angajati.

Viata cotidiana in Romania comunista[]

In Romania comunista a existat o adevarata revolutie a moravurilor,societatea modernizandu-se intr-un ritm alert, a schimbat complet viatacotidiana. Populatia consuma acum mai multe produse, au aparut obiecteleelectrocasnice, cum ar fi: radioul, frigiderul si aragazul - in anii ’50, de carepropanganda regimului Dej facea mare caz; automobilul proprietatepersonala( Aro in ani ’50, Dacia in anii ’70 si, mai tarziu, Oltcitul si Lastunul plusmarci provenite, in special, din lagarul comunist cum ar fi Trabant, Skoda, Volga,Lada si altele), aparatele TV , concediile la mare si la munte, servicii telefonicepentru marea majoritate a populatiei, electrificarea satelor si constructia denumeroase sosele, revistele mondene, filmele autohtone si inflorireacinematografelor, accesul la scolarizare mai liber ca oricand, Transfagarasanul,metroul bucurestean si, inspe sfarsitul regimului, primele computere personaleromanesti replici ale celor occidentale (in afara celor de proiectie proprie, Coral,inca din anul 1972 dar destinate doar institutelor), compatibile Spectrum (HC-85,in anul 1985 si CIP-03, in anul 1987) si compatibile IBM-PC (Felix PC, in anul1988) si destinate publicului larg. Totusi societatea comunista nu afost niciodatauna de consum asemeni celor occidentale, nivelul celor enumerate mai sussituandu-se la cote modeste in comparatie cu tarile capitaliste. Ca o comaparatieedifcatoare, statisticile RAR arata ca in noiembrie 1989, in Bucuresti si Ilfov,existau 150.000 de automobile la o populatie de 2,5 milioane de locuitori, iar inluna august 2003 numai numarul automobilelor din Bucuresti situandu-se la cifrade 978.000 de unitati la o populatie (numai!) a Bucurestiului, ce a scazut cu300.000 de persoane.Revolutia romana din decembrie 1989 (sau lovitura de stat caci nu vomafla prea curand) a redat libertatea romanilor creindu-le premise promitatoareintr-un viitor mai bun. Intr-un timp relativ scurt, Romania va adera la majoritateastructurilor militare si economice democratice occidentale si, cu toata impotrivireafostilor securisti si membrii ai nomenclaturii comuniste infiltrati in toate structurilestatului, deveniti “baroni locali’ si miliardari de carton”, tara noastra isi va regasilocul pierdut in 1938, va deveni o tara prospera, unde drepturile si demnitateaumana vor fi respectate. Acesta este crezul meu, caci in noi cei tineri sta putereade a-l implini; sa fim increzatori, deci, deoarece dupa o noapte de aproape 50 deani soarele a rasarit iarasi pe strada noastra!

Toata Romania este fericita acum!

Legături externe[]

Referate.ITBox.ro
  • ro
Riscograma.ro
Advertisement