Fandom

Coman Wiki

Budism

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Buddha.jpg

Buddhismul este religia bazata pe doctrina predicata intai de Gautama Buddha. Principala sa descoperire consta intr-o percepere a cauzelor suferintei si a cailor prin care se poate realiza mantuirea din suferinta.

Buddha

In anul 583 i.d.Hr., sufletul lui Buddha, numit Bodhisattva, si-a parasit caminul ceresc pentru a primi chip si fire de om. Buddha era fiul regelui Sudhodanna Gautama din tribul Sakya din valea Gangelui, in Himalaya. Traditia spune ca regele Sudhodanna a poruncit astfel oamenilor sai: “Sa nu ingaduiti niciodata ca ochii fiului meu sa vada tristetea sau moartea”. Si, in imprejurimile palatului, printul Gautama vazu doar parelnica fericire a curtii tatalui sau. In timpul calatoriilor sale spre alte cetati, il preiau curierii, astfel ca nici un chip de tristete sa nu-i tulbure calea. Timp de 30 de ani, se bucura de un asemenea fel de pace fabuloasa.

Dar la varsta de 30 de ani, printul Gautama a fost confundat deodata si cu toata forta de realitatile vietii. Cu toate ca drumul fusese pregatit de curieri cu toata grija, in calea printului a aparut un batran croindu-si, necajit, drum de-a lungul caii. Putin mai departe, metecaia un bolnav, garbovit de boala. si, in cele din urma, in mijlocul tipetelor jelitorilor, printul vazu un mort purtat spre rugul funerar. Aceste trei scene, se spune, ca au fost randuite de zei pentru a-l familiariza pe printul Gautama cu tragedia varstei, a suferintei si a jelirii mortii, de care nici un suflet viu nu este scutit. Drama divino-umana l-a coborat pe Siddharta Gautama in tristete adanca. El nu a mai putut uita niciodata ceea ce vazuse mai inainte, nici nu a mai putut sa-si scoata din minte contrastul pe care l-a observat intr-un calugar senin si pasnic ce parcurgea ganditor aceeasi cale a vietii. Desigur, omul pios isi gasise raspunsul la enigmele vietii. Adica, intr-adevar, omul care si-a lipit inima de Dumnezeu, ca sa gaseasca pacea.

Bantuit de astfel de ganduri, Siddharta a ales. Hotararea sa finala a fost de asa natura incat crestinii ar gasi-o greu de inteles sau de justificat, deoarece printul si-a abandonat copilul, pe Rhula, si pe sotia lui – pe care o iubea foarte mult – si a fugit din casa tatalui sau intr-o noapte, in cautarea lui Dumnezeu. Desi crestinii ar putea-o numi parasire, budistii se refera la ea reverentios, numind-o “noaptea marii renuntari”. Aveam o intrebare de pus: “Era Siddharta Gautama constient de divinitatea sa in decursul acestor ani?” la care raspunsul a fost: “Oare nu este fiecare om constient de ea din cand in cand?”

Acesta era miezul. Exista divinitate in fiecare om. Fiecare om este un Bodhisattva – unul ce poarta in sine esenta nemuritoare. De aici urmeaza o alta intrebare sau aflam o mare lectie – “Nu este viata lui Buddha legenda fiecarui om?” Si noi, de asemenea, ne-am nascut intr-un palat – palatul lui Dumnezeu, imparatul nostru. Si noi am venit pe lume purtand in inimile noastre asemanarea cu Dumnezeu. Ocrotiti pentru o vreme de jocul lumii, niciodata nu ne duce gandul la destinul si la sensul vietii pana ce nu vedem, cum a vazut Gautama, suferinta, batranetea si moartea. Apoi incepem sa ne intrebam despre viata. Ne uitam in jurul nostru si de asemenea vedem pe cel care si-a lipit inima de Dumnezeu si care s-a impacat cu o filozofie spirituala. Omul lui Dumnezeu este foarte senin, foarte asezat, e cel mai bine dotat pentru a stapani viata. Fericirea lui este fericire interioara; taria lui este tarie interioara.

Dupa ce a parasit casa tatalui sau, Buddha a fost ispitit grozav. Zeii, deghizati in demoni, ii ofereau imparatiile pamantului, doar sa li se plece si sa-i slujeasca. A postit si s-a rugat. A postit atat de sarguincios incat adeseori cadea in lesin de moarte. Cinci ucenici ai sai, care il cunosteau doar ca un cautator ca si ei, erau convinsi ca el este deosebit de sfant, deoarece isi mortificase trupul mai mult decat ei. Dar, intr-o zi, ratacitorul Siddharta le-a zis: “infometandu-ma si chinuindu-ma pe mine insumi nu m-am adus mai aproape de raspunsurile la intrebarile mele decat atunci cand traiam in belsug si placere in casa tatalui meu!”

Era un strigat uman, spun calugarii budisti. Este strigatul fiecarui om care cerceteaza cauza suferintei, care gaseste ca orice fericire suprema este insotita de suferinta si incearca sa impace suferinta cu un Dumnezeu milostiv. Omul este ispitit sa se intoarca la el acasa asa cum era ispitit si Siddharta. Omul este parasit de prieteni, asa cum era parasit si Gautama. Dar mai sunt si oameni care continua cautarea, asa cum a facut Bodhisattva; iar un astfel de om este in mod inevitabil condus la copacul iluminarii (bodhi). Aici, sub acest copac, a sezut Gautama si s-a hotarat sa nu se ridice pana ce nu va fi dezlegata enigma suferintei si a durerii. Ca Iacob, care luptandu-se cu ingerul nu i-a dat drumul lui Dumnezeu pana ce Dumnezeu nu l-a binecuvantat, si aici, la miezul noptii din saptamana a saptea, sub copacul sacru ale carui ramuri se afla in cer, iar radacinile cuprind inima pamantului, a primit el iluminarea.

Ce inseamna aceasta? Inseamna ca a descoperit o serie de adevaruri. El “a retrait infinitele cicluri de cauza si efect din univers”. si a ajuns la concluzia: “Din bine totdeauna vine bine, iar din rau – rau”. Iluminarea ii venise dintr-o refacere a treptelor inapoi spre cer, de unde venise si unde, de la inceputul timpului, fusese impreuna cu Dumnezeu. Acum Gautama a inteles din nou ce-l invatase totdeauna hinduismul: “Adevaratul sine (eu) este Dumnezeu” – raspunsul la problema suferintei, pe care ulterior avea sa o expuna aici, la Sarnath.

Adevarul problemei era acesta: “Un om ajunsese la pomul cunostintei ca pelerin; s-a ridicat insa ca Buddha-Iluminatul”. Timpul transfigurarii sale este numit de adeptii lui “Noaptea Sfanta”. Ucenicii lui Gautama s-au reintors la el. Ei au venit sa-l certe, deoarece nu erau in stare sa creada ca omul care renuntase la ascetism, tot asa cum anterior renuntase la fericirea suprema, putea sa mai gaseasca vreodata pacea nesfarsita.

Cele Patru Mari Adevaruri

Predica rostita de Buddha la Sarnath se numeste “Punerea in miscare a rotii Legii”, iar miezul ei este enigma si solutia suferintei, constand din patru adevaruri:

1. Adevarul despre suferinta; 2. Cauza suferintei; 3. incetarea suferintei; 4. Calea ce duce la incetarea suferintei.

Buddha zicea astfel: “Ascultati, o discipolilor! Acesta este adevarul nobil despre suferinta: nasterea este suferinta; batranetea este suferinta; intristarea, plangerea, alungarea si deznadejdea sunt suferinta. Contactul cu lucruri neplacute este suferinta… Iar cauza suferintei este aceasta: pofta nesatioasa ce tinde la renastere, imbinata cu placerea si desfraul, gasind placere ici si colo; anume, pofta de patima, pofta de existenta, pofta de desertaciune… Din contra, incetarea suferintei inseamna incetarea atasarii – de ceva (de viata) – incetarea poftei, incetarea de a pofti, incetarea ignorantei…Iar acum, ucenicii mei, adevarul nobil despre calea ce duce la incetarea suferintei este calea cea inoptita, anume: gandirea (cugetarea) dreapta, intentia dreapta, vorbirea dreapta, fapta dreapta, vietuirea dreapta, straduinta dreapta, grija dreapta, concentrarea (atentia) dreapta”.

Atat de mare era chemarea, nu numai a cuvintelor sale ci si a logicii si a vietii, incat multi tineri si tinere au inceput sa se adune la Sarnath, atrasi de stralucirea Iluminatului. Lumea din jurul orasului Benares se plangea ca Buddha jefuieste orasul de propriul tineret. El raspundea zicand ca venise sa intoarca inimile oamenilor de la speculatia arida spre cunostinta adevarului. Ca venise sa invete despre cauza si remediul suferintei, sa-i inalte pe oameni deasupra minciunii, sa faca deosebire intre realitate si iluzie. Calea sa era cu totul lipsita de vorbirea despre Dumnezeu sau despre zei. Nu zicea nimic despre profetie, cu atat mai putin despre adorare, si nici macar atat despre dumnezeirea sa.

Buddha nu a vrut sa creeze o religie!

Cu toate ca regi ca Asoka din Magadha, India, si fiul sau Mahinda din Ceylon au raspandit cu zel religia lui si i-au ridicat temple, manastiri de calugari si calugarite; si cu toate ca au venerat copacul iluminarii, nu aceasta a fost intentia lui Buddha. El a zis: “O singura fapta a dragostei adevarate care salveaza viata este mai mare decat osteneala cuiva in jertfe religioase aduse zeilor”.

Desi s-au ivit secte inauntrul confesiunilor Buddhiste de la un capat al lamaismului din Tibet si pana la celalalt capat al buddhismului Hinayana (Theravada) din Asia si Ceylon, si al buddhismului Mahayana din China, nu aceasta a fost dorinta lui Buddha. Cu toate ca exista o scoala mistica a buddhismului, Tendai, o scoala mistica Singon, renumita scoala a tarii Pure (Pure Land), scoala Zen si multe altele, Buddha a spus simplu: “Asa sa lumineze lumina voastra inaintea lumii incat, dupa ce vor fi imbratisai viata religioasa potrivit doctrinei si disciplinei bine predate de voi, oamenii sa vada ca a veti ingaduinta si blandete”.

Deoarece a afirmat ca Dumnezeu nu poate fi marginit, deschis, definit sau explicat, multi au zis ca Buddha a fost ateu. El a zis doar ca Dumnezeu exista si ca divinul este suma si substanta Fiintei Sale. Buddha nu a negat existenta lui Dumnezeu; el sustinea ca existenta lui Dumnezeu este mai presus de intelegere, mai presus de orice definitie, si dincolo de orice intelegere a lui Dumnezeu insusi. Dumnezeu nu stie ce este El, deoarece El nu este un ce. El nu stie cine este el, deoarece el nu este un cine (in sens uman). El este mai presus de dorinta, de pofta, de vrere, de dorire si mai presus decat astfel de iluzii ca varsta, suferinta, moartea. Iar cand omul a dobandit o astfel de stare si cand este mai presus de existenta si inexistenta, se pierde in Dumnezeu. El este nirvana.

Pitaka

Adeptii lui Buddha au adunat afirmatiile sale, invataturile sale ca si filosofia lui, in carti sacre numite Pitaka. Vocabula sanscrita “pitaka” inseamna “cosuri”. Denumirea se da indeosebi recipientelor in care arheologii pastreaza reverentios descoperirile lor de-a lungul anilor de cercetare si de cernut dupa tainele vietii omului pe pamant. Canonul sacru al buddhismului contine trei “cosuri” numite Tipitaka sau Tripitaka. Acestea i-au indemnat pe adeptii lui Buddha sa faca binele si le-a oferit o regula de aur, care zice: “Nu rani pe altii cu ceea ce te doare pe tine”. De asemenea, ele vorbesc de zece porunci, in care se spune:

1. Sa nu ucizi ! 2. Sa nu furi ! 3. Sa nu comiti adulter ! 4. Sa nu inseli ! 5. Sa nu blestemi ! 6. Sa nu minti ! 7. Sa nu vorbesti vorbe desarte ! 8. Sa nu ravnesti ! 9. Sa nu insulti nici sa nu lingusesti ! 10. Sa fii liber de manie si razbunare !

Invatatura contine o provocare semanand strans cu marea porunca misionara de la Matei (28:19-20), in care spune: “Acum mergeti, o calugarilor, si cutreierati prin lume pentru binele celor multi, pentru bunastarea lumii, din milostivire pentru lume. Propovaduiti invatatura! Daca nu este propovaduita, oamenii nu pot obtine mantuirea. Vestiti-le o viata de sfintenie”.

“Iar cand Binecuvantatul punea in miscare Roata Legii – zic scripturile buddhiste – zeii ce locuiesc pamantul au strigat: “Cu adevarat Binecuvantatul a pus in miscare, in Parcul Cerbului, Isipatana, Roata Legii si nu poate fi oprita de nici o fiinta din lume”. Astfel, in acel moment, in acea clipita, in acea secunda, strigatul a ajuns in lumea lui Brahma; iar intregul sistem al celor zece mii de lumi s-a cutremurat, s-a clatinat si a tremurat; o lumina infinita, puternica, s-a vazut in toata lumea.

In acele zile de aur la Sarnath, cand conducea prin exemplu si rostea adevarul, ucenicii lui il intrebau: “Spune-ne Iluminatorule, din ce consta religia?” El le-a raspuns: “Religia consta din a face cat mai putin rau posibil, din a face binele din abundenta, din a practica dragostea, mila, adevarul si curatia pe toate drumurile vietii”. Iar ei i-au raspuns: “Tu ai gasit-o umbland pe calea innoptita: gandire corecta, vietuire corecta, efort corect, atentie corecta, concentrare corecta”.

Asa vorbeste buddhismul astazi. Ideile lui Buddha sunt corecte deoarece sunt rezonabile si sunt rezonabile fiindca sunt corecte.


Sursa: Almeea.com

Also on Fandom

Random Wiki