Fandom

Coman Wiki

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Decizia lansarii bombei atomice asupra Japoniei Japonia in 1945

Kantaro Suzuki.jpg

Amiralul Kantarō Suzuki, conducătorul Flotei Imperiale nipone

Pentru Japonia, infrangerea era iminenta. Inamicul, mult superior, obtinuse victorii pe toate fronturile si se apropia de patria mama. Flota sa incetase de mult sa mai conteze, in timp ce aviatia suferea acut din cauza lipsei combustibilului si a pilotilor experimentati. Dorinta de a continua razboiul pana la capat o mai aveau militarii din trupele de uscat, care nu fusesera infranti decisiv niciodata. A capitula era pentru ei echivalentul dezonoarei. Acesta pare sa fi fost unul din motivele importante pentru care a fost respinsa “Declaratia de la Potsdam”, emisa pe 26 iulie 1945. In plus, in eventualitatea unei debarcari americane fusesera antrenati 700 de piloti kamikaze cu misiunea de a se sacrifica. Ei urmau sa joace rolul miticului “vant divin” care zadarnicise marea invazie mongola a lui Kubilai din 1281.

Situatia dezastruoasa il adusese pe Suzuki, cunoscut pentru vederile sale antirazboinice, in fotoliul de premier. Cu toate acestea, nici el, nici ceilalti membri ai cabinetului sau nu puteau accepta o capitulare neconditionata. Cum era de asteptat cea mai inversunata opozitie o manifestau ministrul Trupelor de uscat si cei doi sefi de Stat Major ai trupelor de uscat si Marinei care sperau ca prin continuarea razboiului sa obtina conditii mai bune. De asemenea, se miza in continuare pe cartea Uniunii Sovietice, care desi aliata cu SUA si Marea Britanie impotriva Germaniei nu intreprinsese nici o actiune indreptata impotriva Japoniei. Inca din februarie 1945, la cererea lui Hirohito, incepusera negocierile cu Rusia pentru ca aceasta sa intermedieze tratativele pentru o pace onorabila.

Problema Japoniei in Conferinta de la PotsdamEdit

Caricatura-aparuta-dupa-Declaratia-de-la-Potsdam.jpg

Caricatură apărută după Declaraţia de la Potsdam

La runda de convorbiri sustinuta in orasul german Potsdam, ce a durat doua saptamani, au participat atat Truman, Churchill si Stalin, cat si Cian Kai-si, dar prin telefon. In declaratia emisa, i se cerea Japoniei sa capituleze neconditionat sau sa suporte “o distrugere imediata si totala”. Se cerea, de asemenea, epurarea liderilor militari, judecarea criminalilor de razboi, stabilirea unei noi ordini politice democratice, recunoasterea suveranitatii poporului japonez in cadrul granitelor existente la inceputul regimului Meiji, si nu in ultimul rand, acceptarea unui regim de ocupatie. Nu se pomeneste nimic de amenintarea atomica si nici de soarta imparatului.

Japonia nu a respins declaratia, dar nici nu a raspuns in vreun fel, a ignorat-o pur si simplu. La conferinta de presa ce urmeaza publicarii declaratiei Aliatilor, la intrebarea jurnalistilor privind pozitia guvernului sau fata de cererea de capitulare, premierul Suzuki raspunde printr-un singur cuvant: mokusatsu. Termenul folosit are un inteles destul de ambiguu. Poate insemna: a lua nota de ceva, a trece sub tacere, a ramane in expectativa, dar si a trata cu dispret.

Operatiunea Olympic vs Proiectul ManhattanEdit

Einstein-si-Szilard-doi-artizani-ai-Proiectului-Manhattan-300x234.jpg

Einstein şi Szilard, doi artizani ai Proiectului Manhattan

America avea nevoie de o victorie rapida si facila. Luptele din Pacific o costasera deja vietile a zeci de mii dintre cetatenii sai. Un asalt asupra arhipelagului, cunoscut in plan drept Operatiunea Olympic, ar fi insemnat cu siguranta pierderi si mai mari. Facind un bilant al pierderilor inregistrate numai pentru cucerirea insulei Okinawa, americanii estimau ca pana la infrangerea totala a Japoniei ar fi suferit pierderi situate intre 500.000 si 1.000.000 de oameni, lucru pe care nu puteau sa-l accepte. Continuarea razboiului in Extremul Orient ar fi antrenat nu numai moartea a sute de mii de soldati aliati dar si aceea a mult mai multor japonezi, civili si militari, decat cei ce au pierit la Hiroshima. Pe de alta parte exista riscul ca sovieticii sa preia controlul situatiei in Extremul Orient. La Ialta, Stalin le facuse cunoscut liderilor aliati ca intentioneaza sa declare razboi Japoniei si sa inceapa invadarea teritoriilor stapanite de acestia ce apartinusera anterior Chinei. Pentru a-si asigura un control unilateral al acestei zone, Statele Unite trebuia sa forteze Japonia sa incheie pace cat mai repede. Pentru asta insa era nevoie de un argument forte.

Argumentul este Proiectul Manhattan, numele sub care se ascunde cea mai inspaimantatoare arma fabricata vreodata: bomba atomica. Proiectate si produse de o echipa ce cuprindea savanti din numeroase tari aflate de o parte si de alta a baricadei, aveau la baza o idee aparuta la sfarsitul anilor 30. Energia degajata de fiziunea nucleara dupa dezagregarea atomului ar putea fi convertita pentru a crea un exploziv de mare putere. Prima bomba experimentala cu plutoniu, testata la 16 iulie 1945, in desertul ce inconjoara Los Alamos, in fata a 250 de savanti isi demonstrase puterea; aproximativ echivalentul a 500 de tone de TNT. Presedintele Truman aflat la intrunirea de la Potsdam este informat de indata. O a doua bomba fusese imbarcata in aceeasi zi la bordul crucisatorului “Indianapolis” cu destinatia Tinian, China. Ca o stranie coincidenta vasul ce transportase bomba ce va distruge Hiroshima, a fost scufundat de un submarin nipon la putin timp dupa efectuarea operatiunii de descarcare.

Truman, devenit presedinte dupa moartea lui Roosvelt ezita inca sa treaca la actiune, constient de consecintele acesteia. La Potsdam, acesta ameninta voalat, dar noul prim-ministru de la Tokio, amiralul Suzuki inca mai credea ca americanii nu vor fi capabili sa lanseze decat peste multi ani un atac militar direct asupra marii insule. La 28 iulie, amiralul Suzuki lasa sa-i scape in fata ziaristilor cateva marturisiri in legatura cu acest soi de ultimatum al americanilor, eternul refren care trebuie tratat cu un oarecare dispret. Cel putin asa au crezut agentiile de presa ca este mai bine sa traduca vorbele acestuia. Adevarul este putin diferit.

Din acel moment a devenit operationala o directiva americana datata 25 iulie. Prin aceasta era autorizata folosirea “bombei speciale” asupra unei tinte selectate, indata ce conditiile atmosferice vor face posibil acest lucru. Responsabilitatea revine in cea mai mare masura lui Suzuki personal, care a recurs la un termen cu multiple intelesuri, fara sa fi facut nici cel mai mic comentar ce ar fi putut elimina echivocul si care ar fi oferit elemente privind sensul pe care l-a avut in vedere. La Washington, apare asadar destul de clar faptul ca militarii de la Tokio nu aveau nici un fel de intentie de a depune armele, chiar daca perspectivele erau sumbre.

Inca inainte ca cele doua bombe atomice sa-si fi dus la indeplinire misiunea, razboiul atinsese niveluri fara precedent ale distrugerii in masa. In ziua de 9 martie 1945, de exemplu, 334 bombardiere americane B-29 au lovit capitala arhipelagului nipon provocind pagube apocaliptice. Stiut fiind ca marea majoritate a cladirilor erau construite din materiale usor flamabile, 267.171 dintre acestea au fost distruse, orasul fiind ras complet pe o suprafata de 41 de km patrati. Au murit 84.000 de civili, iar 40.000 au fost raniti. Americanii sperasera ca vor putea sili Japonia sa capituleze fara a mai fi nevoiti sa-i invadeze teritoriul.

Decizia lansarii atacului atomic in conditiile enumerate mai sus apare ca o consecinta fireasca. Einstein, plin de sarcasm la adresa autoritatilor de la Washington, afirma ca “s-a cheltuit atata banet pentru a fabrica bomba atomica incat s-a dorit sa se demonstreze ca cele doua miliarde de dolari nu s-au dus pe apa sambetei.”


Sursa: Hetel.ro

Also on Fandom

Random Wiki