Aristotel si filozofia lui Aristotel
Aristotel S-a nascut in 384 in Grecia in Stagira. Tatal lui era medic la curtea lui Filip II al Macedoniei. Preocuparile familiei sale sunt realiste. La 17 ani revine la Atena ajungand la Akademia lui Platon. Va sta 20 de ani elev si profesor a tinut prelegeri din filosofie. Va pleca in anul mottii lui Platon in Asia Mica si in statele grecesti din jur.
Va face multe calatorii, lucreaza cu multi invatati in biologie.
In anul 342 IH, este chemat de Filip al Macedoniei pentru a se ocupa de educatia fiului sau Alexandru. Dupa ce ajunge Alexanrdu rege, Aristotel revine la atena si isi deschide preopria scoala filosofica langa fostul templu al lui Apollon Lykeios, scoala – liceu (Lykeion). Se va numi si scoala peripatetica – de la obiceiul din scoala de a se discuta filosofie plimbandu-se printre sirurile de coloane.
Spre sfarsitul vietii dupa moartea lui Alexandru, trebuie sa se refugieze deoarece partidul patriotic nu-i putea ierta legatura cu familia domnitoare. In Atena existau sentimente estide Macedoniei, se refugiaza in insula Eubeea in localitatea Calcis unde va muri in 322 la 62 de ani. Dupa propriile spuse i-a impiedicat pe atenieni sa pacatuiasca din nou impotriva filosofiei. 28458psy83ktt4x
S-au pastrat prelegerile de la liceu. Opera sa cuprinde peste 1000 de lucrari din care se cunosc doar 160.
Tratate de filosofie, poeme, scrisori, discursuri
Opere : Tratate de Fizica (filosofia naturii), Metafizica (tratate de filosofie prima), Organon (tratat de logica), despre suflet, despre nastere si distrugere, istoria animalelor, despre cer, Politica, Poetica, Retorica, lucrari de morala : “Etica nichomahica”, “Etica eudemica” (Eudem).
De la Aristotel inainte termenul de Metafizica va avea si sensul de Ontologie, dar va mai avea o acceptie de metoda filozofica opusa celei dialectice. Egal este cel care a numit. st458p8283kttt
Aristotel este intemeietor aproape universal a tuturor stiintelor, teoretizat logica, etica, retorica, economia politica, poetica, psiholog , al naturii.
Kant. “ De la Aristotel incoace logica nu a avut nevoie sa faca un pas inapoi, dar ca si pana astazi es n-a putut face un pas inainte “.
Opera aristotelica cuprinde toate domeniile, impresioneaza prin amploarea si adancimea, prin contributiile originale. In toate domeniile s-a comportat ca un adevarat om de stiinta, impresionand prin eruditia sa.
Aristotel
Primul care va face una din cele 3 sinteze realizate de gandirea filosofului in istoria gandirii sale
Th. d Aquino
Heghel
Este de mentionat pentru a vedea eruditia si profunzimea preocuparilor prin faptul ca a scris tratatul Constitutia Atenei, cuprinde 2 parti :
istoria transformarilor politice ale Atenei,
descrie institutiile politice contemporane.
Pentru aceasta lucrare a studiat 158 constitutii ale statelor grecesti si barbare.
Aristotel va dezvolta filozofia dar nu dinauntrul platonismului ci din alta perspectiva. El si-a dat seama ca nu poate merge pe urmele lui Platon, el se indoise, iar Aristotel nu putea merge, dar Aristotel se comporta respectuos, dar nu face compromisuri adevarului. Aceasta pozitie este exprimata in celebra exclamatie : “Amicus Plato sed magis amica veritas “ ( Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este adevarul ). Filozofia lui Aristotel deschide cai noi, meditatii filozofice. El arata erorile lui Platon : ca a separat generalul de particular, a considerat ca esentele generale ar exista independent de cele particulare, teza participarii ( lucrurile sensibile participa la ideea in sine de lucru ), teza reamintirii. Aristotel arata legatura dialectica dintre general si particular, generalitatea nu poate exista prin ea insati,ci se afla intr-un continuu proces de miscare si transformare. Filozofia aristotelica are ca obiect determinarea participarilor de baza ale existentei universale. El socoteste metafizica ( ontologia ) ca fiind stiinta principiilor si cauzelor prime. Prin cauza principala = cauza fundamentala.
El gasim prima data definitia principiului ….. in 5 acceptii :
principiul este punctul de pornire al miscarii lucrurilor este elementul prim al generarii a tot ce exista;
principiul constituie punctul de plecare datorita caruia lucrul este, ia nastere si poate fi cunoscut.
Pentru Aristotel principiile fundamentale ale existentei sunt materia si forma. Dupa el tot ce exista in mod efectiv reprezinta sinteza acestor 2 principii sinteza numita substanta.
Materia – principiul pasiv care da consistenta si care este modelat de forma. Forma – cea care da configuratie, este elementul activ datator de structura care face ca lucrurile sa fie ceea ce sunt, dar nici forma si nici materia nu pot exista ca principii independente. Forma devine realitate numai actionand asupra materiei, dupa cum materia devine realitate primind forma.
Ex. de Metafizica : statuia lui Hermes este facuta din piatra, piatra insasi este o materie dar si o forma, forma pentru ca se individualizeaza cu celelalte forme dar in raport cu statuia este materia iar statuia este forma pietrei.
Un loc important in filozofia sa o ocupa teoria asupra categoriilor. Trateaza categoriile din punct de vedere filozofic ca domenii si grade ale existentei, dar si ca forma a gandirii logice, structura realului. Prin categorii, notiuni de maxima generalitate, care exprima cele mai generale elemente, insusiri si relatii de ordinul esentei lucrurilor sau a cunoasterii lor.
Aristotel si-a propus sa puna in evidenta notiunile necesare cu ajutorul carora se poate examina conditiile oricaror lucruri. A elaborat 10 categorii : substanta, calitatea, cantitatea, spatiul, timpul, relatia, actiunea, pasiunea, posesia, pozitia.
Cifra 10 este o rezonanta a filosofiei pitagorice, I-au scapat o serie de categorii lui Aristotel : efect, cauza, miscare si cu tot schematismul acestei teorii, teoria categoriilor este foarte importanta atat pentru filosofie cat si pentru stiinta. Teoria acestei miscari considera ca natura este de neconceput fara miscare si ca nu exista miscare in afara lucrurilor. Este importanta incercarea lui de a clasifica forme de miscare; cresterea sau descresterea – miscare in raport cu cantitatea, schimbarea calitativa - miscare in raport cu calitatea, deplasarea – miscarea in raport cu locul. S-a ocupat si de cauzele miscarii. Stim ca Heraclit din Efess lega miscarea de dedublarea unitarului (contradictie) dar Heraclit nu a avut raportul stiintific si logic pentru a demonstra aceasta problema logica. Aristotel leaga miscarea de contradictie numai ca el intelege contradictia ca un fenomen de suprafata, liniar, ca un fenomen care explica aparitia unuia si disparitia altui fenomen.
Cum se ajunge la aflarea cauzei miscarii ? Aristotel da un exemplu : bila A care se misca intr-o directie constatam ca a fost pusa in miscare de mana noastra sau de bila A1 tot in miscare. Daca mergem in aceasta directie impingem cauza miscarii la infinit. De aceea Aristotel afirma ca exista un miscator initial nemiscat. Se intreaba : aceasta poate fi materie ?
Raspuns : nu, pentru ca a demonstrat ca materia este pasiva. Acest miscator initial nemiscat se afla in afara materiei,este imaterial.
Nu poate fi decat Dumnezeu, care aparwe in sistemul filozofiei a lui Aristotel ca fiind izvorul permanent al materiei – Primul motor spiritual, unic, absolut care se afla in nemiscare, dar care genereaza miscarea in lume.
Teoria cauzelor prin care el vrea sa explice factorii diferiti care trebuie sa participe la aparatia unei entitati determinate. Exemplu : statuia care este facuta dintr-un bloc de marmura. Pentru ca statuia sa fie facuta trebuie sa existe blocul de marmura (cauza materiala), trebuie ca in mintea sculptorului sa existe imaginea a ceea ce el vrea sa faca (cauza formala). Sculptorul trebuie sa faca ca forma din capul lui sa se concretizeze in blocul de marmura (cauza eficienta), in toate acestea trebuie sa existe vointa sculptorului (cauza finala). Concluzia lui Aristotel pentru aparitia unei entitati determinate trebuie sa existe 4 cauze.
Idei social – politice. Le gasim in “Politica” – 8 carti
Aristotel şi Alexandru cel Mare
Studiul asupra constitutiilor pe care el le-a facut l-a dus la ideea ca statul este primordial fata de individual. Apare in aceeasi lucrare – ideea istoricitatii vietii sociale. El sustine ca statul este o institutie naturala, omul de la natura fiinta sociala. Omul se deosebeste insa de animalele ce traiesc izolat, cat si de cele ce traiesc in grup prin aceea ca omul face parte dintr-o comunitate de munca. Considera comunitatea de munca ca forma politica a activitatii naturale. Aristotel analizeaza formele diferite de stat, tipuri de stat, aratand avantajele si dezavantajele fiecaruia in parte. Idei actuale – ideea ca omul este un zoon politikon.(fiinta omeneasca este prin esenta sa membru unei societati organizate, a unui polis – oras, stat, cetatean). Aceasta celebra teza exprima ideea de sociabilitate a omului. Dupa cum Aristotel nu se limiteaza la constatarea faptului ca omul este fiinta sociabila ci implica si ideea ca omul este asa de la natura, este subordonat statului.
Daca Platon a admis o egalitate limitata in sfera conducatorilor statului, Aristotel dimpotriva, i-a apararea proprietatii private si a familiei, considera ca forma ideala de stat este aceea in care puterea politica apartine celor cu stare mijlocie. El admite ca pot fi alte forme de stat: monarhie, aristocratie si democratie. Aristotel face o pledorie remarcabila in favoarea democratiei. Arata ca multimea are capacitatea de a judeca mai bine in orice imprejurare decat un grup restrans de oameni. Vorbeste de faptul ca omul trebuie sa se supuna legii, ca legea are putere suprema in stat. Este intemeietorul eticii, esteticii, este acela care a stat la inceputul majoritatii stiintelor.
Aristotel – primul filozof la care gasim o constructie teoretica minutioasa, un adevarat sistem filozofic, este importanta analiza conceptelor pe care le face, a categoriilor, de asemenea cu Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor discipline stiintifice de filosofie constituindu-se in stiinte de sine statatoare care studiaza realitatea din diferite perspective. Analiza critica facuta , filosofia lui Platon.
Filosofia moderna si contemporana nu se poate lipsi de el fie pro sau contra se discuta cu respect de el si filosofia sa.
Aristotel (384-322 î.Hr.) a fost cel mai mare filozof şi om de ştiinţă al lumii antice. El a întemeiat studiul logicii formale, îmbogăţind aproape fiecare ramură a filozofiei, şi a adus numeroase contribuţii la dezvoltarea ştiinţei.
Multe dintre ideile lui Aristotel sunt perimate astăzi. Dar mult mai importantă decât oricare dintre teoriile lui este abordarea raţională care stă la baza întregii sale opere. Din scrierile lui Aristotel se desprinde ideea că fiecare aspect al vieţii şi societăţii umane poate constitui un obiect adecvat pentru gândire şi analiză; convingerea că universul nu este controlat de hazard, de magie sau de toanele unei zeităţi capricioase, comportamentul lui depinzând de nişte legi perfect raţionale; credinţa că este îndreptăţit ca fiinţele omeneşti să desfăşoare o investigare sistematică a fiecărui aspect al lumii naturale; şi certitudinea că, pentru a ne forma convingerile, ar trebui să folosim atât observaţiile empirice, cât şi raţionamentele logice. Acest sistem de atitudini - care se opune tradiţionalismului, superstiţiei şi misticismului - a influenţat profund civilizaţia occidentală.
Aristotel s-a născut în anul 384 î.Hr. în oraşul Stagira din Macedonia. Tatăl lui a fost un renumit medic. La şaptesprezece ani, Aristotel a plecat la Atena pentru a studia la Academia lui Platon. A rămas acolo vreme de douăzeci de ani, până la moartea lui Platon. S-ar putea ca Aristotel să fi moştenit de la tatăl său interesul pentru biologie şi „ştiinţele practice"; sub influenţa lui Platon, el şi-a cultivat înclinaţia spre speculaţia filozofică.
În anul 342 î.Hr., Aristotel a revenit în Macedonia pentru a deveni tutorele particular al fiului regelui, un adolescent de treisprezece ani care avea să fie cunoscut în istorie sub numele de Alexandru cel Mare. Aristotel i-a fost dascăl lui Alexandru timp de şapte ani. În anul 335 î.Hr., după urcarea lui Alexandru pe tron, Aristotel s-a întors la Atena, unde şi-a deschis propria şcoală, Lyceum.
A petrecut în Atena următorii doisprezece ani, interval care coincide în linii mari cu perioada cuceririlor militare ale lui Alexandru. Acesta nu i-a cerut sfatul fostului său dascăl, dar i-a asigurat fonduri generoase pentru cercetări. Aristotel a reprezentat probabil primul exemplu din istorie al unui om de ştiinţă care primea o finanţare guvernamentală de amploare pentru cercetările sale, şi avea să rămână singular vreme de multe secole.
Cu toate acestea, asocierea cu Alexandru prezenta anumite pericole. Aristotel se opunea din principiu stilului dictatorial al lui Alexandru, iar când cuceritorul l-a executat pe nepotul lui Aristotel sub acuzaţia de trădare, se pare că a avut de gând să-i rezerve şi lui Aristotel aceeaşi soartă.
Dar dacă Aristotel se dovedea prea democratic pentru gusturile lui Alexandru, în acelaşi timp era prea îndeaproape asociat cu suveranul macedonean pentru ca atenienii să aibă încredere deplină în el. La moartea lui Alexandru, în anul 323 î.Hr., facţiunea antimacedoneană a câştigat controlul asupra Atenei, şi lui Aristotel i s-a adus acuzaţia de „impietate". Amintindu-şi de soarta pe care o avusese Socrate cu şaptezeci şi şase de ani în urmă, Aristotel a fugit din oraş, spunând că nu le va da atenienilor o a doua şansă de a păcătui împotriva filozofiei. A murit în exil câteva luni mai târziu, în anul 322 î.Hr., la vârsta de şaizeci şi doi de ani.
Latura cantitativă a contribuţiei lui Aristotel este impresionantă. Patruzeci şi şapte din operele lui au supravieţuit, iar izvoarele antice îi atribuie nu mai puţin de o sută şaptezeci de cărţi. Uluitor este însă nu atât numărul cărţilor, cât paleta extrem de largă a erudiţiei sale. Lucrările lui ştiinţifice constituie practic o enciclopedie a cunoştinţelor ştiinţifice din vremea sa.
Aristotel a scris despre astronomie, zoologie, embriologie, geografie, geologie, fizică, anatomie, fiziologie şi despre aproape orice alt domeniu al cunoaşterii accesibil grecilor antici. Lucrările lui ştiinţifice reprezintă, în parte, o compilaţie a cunoştinţelor deja dobândite de alţii; o altă parte o constituie rezultatele obţinute de asistenţii pe care i-a angajat ca să adune date pentru el; în fine, la acestea se adaugă rezultatele propriilor sale observaţii, deloc puţine la număr.
Să fii expert de frunte în toate domeniile ştiinţifice este o performanţă incredibilă, care cu greu va putea fi egalată de cineva în viitor. Dar Aristotel a realizat chiar mai mult decât atât. El a fost în acelaşi timp un filozof original cu contribuţii notabile în toate domeniile filozofiei speculative.
A scris despre etică şi metafizică, despre psihologie şi economie, despre teologie şi politică, despre retorică şi estetică, despre educaţie, poezie, tradiţii barbare şi constituţia atenienilor. Unul din proiectele sale de cercetare l-a constituit studiul comparativ al constituţiilor unui mare număr de state.
Probabil cea mai importantă dintre toate a fost lucrarea lui despre teoria logicii, în general Aristotel fiind considerat întemeietorul acestei ramuri a psihologiei. Şi într-adevăr tocmai logica sa în gândire i-a permis lui Aristotel să aprofundeze un număr atât de mare de domenii ale cunoaşterii.
Niciodată mistic şi nicicând extremist, Aristotel s-a ghidat după normele bunului-simţ practic. A făcut greşeli, desigur, dar este surprinzător de mic numărul erorilor stupide pe care Aristotel le-a comis în această vastă enciclopedie a cunoaşterii.
Influenţa lui Aristotel asupra întregii gândiri occidentale ulterioare a fost imensă. În antichitate şi în perioada medievală, i s-au tradus lucrările în latină, siriană, arabă, italiană, franceză, ebraică, germană şi engleză. Scriitorii greci de mai târziu, ca şi filozofii bizantini i-au studiat şi admirat opera.
Aceasta a exercitat o influenţă considerabilă asupra filozofiei islamice, şi vreme de secole scrierile sale au dominat gândirea europeană. Averroes, probabil cel mai important dintre toţi filozofii arabi, a încercat să creeze o sinteză între teologia islamică şi raţionalismul aristotelian.
Maimonide, cel mai influent dintre gânditorii evrei din Evul Mediu, a realizat o sinteză similară pentru iudaism. Dar cea mai celebră lucrare de acest gen a fost marea Summa Theologica a eruditului creştin Toma d'Aquino. Lista învăţaţilor medievali influenţaţi de Aristotel este atât de lungă, încît face imposibilă înşiruirea tuturor numelor.
Spre sfârşitul vremurilor medievale, admiraţia pentru Aristotel a atins limitele idolatriei, iar scrierile sale au devenit un soi de cămaşă de forţă intelectuală care împiedica extinderea investigaţiilor, în loc să constituie o lumină călăuzitoare. Aristotel, căruia îi plăcea să observe şi să treacă totul prin filtrul raţiunii, ar fi dezaprobat fără îndoială adulaţia oarbă manifestată de generaţiile ulterioare faţă de opera sa.
Unele dintre ideile lui Aristotel par extrem de reacţionare potrivit standardelor actuale. De exemplu, el a afirmat că sclavia era în concordanţă cu legea naturală şi a susţinut inferioritatea firească a femeilor. (Desigur, ambele idei reflectau opiniile dominante ale epocii în care a trăit.)
Totuşi, multe dintre părerile lui Aristotel sunt surprinzător de moderne, ca de exemplu: „Sărăcia generează crimele şi revoluţia", şi „Toţi cei care au meditat asupra artei guvernării omenirii sunt convinşi că soarta imperiilor depinde de educaţia tinerilor." (Bineînţeles, în epoca în care a trăit Aristotel nu exista educaţie publică.)
În ultimele secole, influenţa şi reputaţia lui Aristotel au scăzut considerabil. Cu toate acestea, el a exercitat o înrâurire puternică, de foarte lungă durată care îl îndrituieşte să fie considerat una dintre cele mai importante personalităţi care au influenţat evoluţia omenirii.
Legături externe[]
- ro
Aristotel şi filozofia lui Aristotel
- ro
Sanatatea.com