Fandom

Coman Wiki

Amintiri din copilărie

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Ion Creanga Amintiri din copilarie


“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana. Cartea este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii umane. Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele varstei, ci si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din copilarie” este si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara. Principala grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul universal” (G. Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii de cand lumea asta si pamantul”. Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit: nostalgia. Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie puncte de referinta in formarea eroului. Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga. Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita. Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti. Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de Anul Nou, pupaza din tei, la scaldat, etc. Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii. Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii. In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului, apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala. In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii si a timpului ireversibil. Numarul personajelor ce apar in “Amintiri din copilarie” este relativ mare, fara ca portretul care l-i se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga reuseste sa le schiteze o individualitate prin tehnica detaliului, care ii permite sa nuanteze caracterele. Multe personaje se retin prin lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul: Smarandita e o “zgatie de fata”, badita Vasile - “harnic si rusinos ca o fata mare” etc. Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a lui Chirica din povestea “Stan Patitul”. Mai bine conturate sunt portretele parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar Creanga il lauda pentru placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca depusa pentru a-si intretine familia. Smaranda este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic, ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa. Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri fantastice: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii” etc. Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un devotament nemarginit. Insa, dincolo de toate celelalte portrete, Nica este personajul constitutiv al textului, si in jurul sau sunt reunite toate semnificatiile. Ca structura a unei existente, Nica se contureaza de la indeterminare la autodeterminare. Urmarind evolutia scolara a lui Nica, scriitorul surprinde cu luciditate procesul anevoios al devenirii sale intelectuale. Eroul este: “slavit de lenes”, “un pierde vara” impins spre invatatura de mama si bunicul sau. Ipostazele devenirii releva fatetele personalitatii sale, nu lipsita de contradictii. “Om din doi oameni”, framantat din “huma din Humulesti”, si inzestrat cu har, apartine si spiritului inalt si lutului din care se trage. Nica se defineste si in relatia cu celelalte personaje ale operei menite sa infatiseze varietatea firii umane. Din punct de vedere al artei narative, Creanga este un povestitor desavarsit, impresionand prin modul in care “spune”. In aceasta privinta, el se afla intre Ion Neculce si Mihail Sadoveanu, toti trei alcatuind in literatura romana o serie usor de recunoscut prin elementele comune ale artei lor narative. Principala trasatura a operei lui Creanga este tendinta scenica, tehnica orala a spunerii. El scrie ca si cum ar trebui sa-si interpreteze textul, placandu-i sa imite, sa parodieze, sa exagereze, sa gesticuleze, sa treaca de la monolog la dialog, sa intre in pielea fiecarui personaj. In nici o imprejurare nu-si uita insa interlocutorii imaginari, carora li se adreseaza direct: “Si dupa cum am cinstea sa va spun” sau “va puteti imagina (…)”, “Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre”. O alta trasatura a operei “Amintiri din copilarie” este dinamismul anecdotic, uluitoarea navala a intamplarilor, rapiditatea cu care se deruleaza ispravile. Nu intotdeauna intre ele exista legaturi de fond, drept pentru care naratorul gaseste formula de trecere, de marcare a schimbarii, cum ar fi: “D-apoi cu smantanitul oalelor, ce calamandros a fost”, pastrand astfel coerenta si unitatea episoadelor. Adevarata forta a lui Creanga se manifesta cand incepe sa nareze. Atunci, exprimarea este vie, autentica, fraza, bogata in verbe, devine puternic evocatoare, iar intamplarile si oamenii prind viata. Creanga isi pastreaza in “Amintiri din copilarie”, ca si in povesti, placerea de a glumi. Scriitorul provoaca rasul permanent (cu rare momente de seriozitate nostalgica), privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerand, zeflemizand, autoironizandu‑se. Umorul lui Creanga se vadeste mai ales in exprimarea poznasa, mucalita, intr‑o siretenie a frazei, in care cazi ca intr‑o capcana. Alteori cuvintele capata forme neasteptate sau sunt asezate in combinatii surprinzatoare. Astfel, mos Chiospec ciubotarul il intampina pe Nica strigand: “He, he! bine ai venit, nepurcele!”, boala de care sufera eroul este o “cinstita de holera”, iar in postura de elev acelasi erou este “slavit de lenes”. Rasul este starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire este sa ingroase, sa exagereze, sa caricaturizeze: fetele sunt “dracoase”, iar baietii “mangositi”, “prostalai”, “ghiavoli”, “hojmalai” etc. Voia buna este intretinuta si de placerea autorului de a presara naratiunea cu zicale, cu expresii populare si vorbe de duh, prin care se caracterizeaza o situatie, se ingroasa o trasatura, se face o aluzie ironica sau, pur si simplu, se provoaca rasul (“Tot patitu‑i priceput”, “Ursul nu joaca de buna voie” etc). Acelasi umor este starnit si prin caracterizare ironica (fata Irinucai era “balcaza si lalaie de‑ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa”), prin nume sau porecle amuzante (Traznea, Gatlan, Chiorpec), prin autopersiflare (Nica era “slavit de lenes”) sau prin prezentarea unor oameni si scene care starnesc hazul. Arta lui Cranga nu se opreste insa aici. Limbajul sau il face inconfundabil, prin termenii specifici folositi, prin modul exprimarii si prin oralitatea stilului. Cuvintele cele mai numeroase din “Amintiri din copilarie” sunt de origine populara, unele au aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme; lipsesc aproape complet neologismele. Creanga nu povesteste rece, indiferent; el se implica, participa sufleteste, apreciaza, solicita interlocutorii, si prin aceasta atitudine limbajul primeste accente afective. Autorul isi marcheaza participarea sufleteasca prin interjectii, exclamatii, dativ etic, etc. Scrisul lui Creanga este lipsit de metafore, expresivitatea limbii sale provine din comparatii si din prezenta altor tropi: “plangea ca o mireasa”, “mi‑i era a invata cum nu ii e cainelui a linge sare”. Desi scrise, frazele humulesteanului urmaresc sa creeze impresia de spunere. Semnul distinct al oralitatii este, mai intai, abundenta expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si verbelor imitative (“troscpleosc”, “a bancani”, “a bazai”, “huta” etc.) dar si multimea zicerilor tipice, a expresiilor specifice limbii vorbite sau a intrebarilor si exclamarilor. Alteori in text apar versuri populare sau forme ritmate. Orala e si sinteze frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o ordine a vorbirii, si nu a scrisului, unde topica este mai controlata. Dar, in ciuda aparentelor, ne aflam in prezenta unui limbaj artistic, a unui stil foarte original. Creanga nu copiaza limba taraneasca, ci o recreaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea.

Sursa: Referate.k5.ro



Scriitorul nareaza cateva din intamplarile foarte cunoscute ale copilariei sale: “La cirese “, “Pupaza din tei” si “La scaldat” 616d37g



La cirese


Nica se hotaraste sa se duca la varul sau Ion pentru a manca cirese. Pretextand ca vrea sa –l ia pe Ion la scaldat afla de la matusa Marioara ca acesta nu este acasa. Isi ia ramas bun de la matusa dupa care se strecoara in gradina si se urca in cires. Matusa Marioara il zareste, incepe sa -l ameninte, iar drept urmare Nica sare din cires si, pentru a scapa, incepe sa alerge printr- o plantatie de canepa. Urmarit de matusa, cei doi reusesc sa culce la pamant toata canepa cultivata. Nica a reusit sa scape sarind gardul,dar seara mos Vasile impreuna cu primarul au venit la parinti pentru a cere daune pentru canepa si cirese. Nica primeste “o chelfaneala “ zdravana de la tatal sau pentru stricaciunile produse de el.


Pupaza din tei



Intr-o dimineata mama lui,Smaranda, il trezeste pe Nica inainte de rasaritul soarelui,cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce “ cucul armenesc”. Smaranda il trimite pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prãsit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in care isi avea pupaza cuibul cu gandul s-o prinda. Cand o vede, se sperie de creasta ei si ii da drumul in scorbura.Pune in gura scorburii o lespede si pleaca sa duca mancare lingurarilor. La intoarcere prinde pupaza si o ascunde acasa in pod.Dupa doua zile, de frica sa nu fie prins ,Nica se duce cu pupaza la iarmaroc sa o vanda. Un mosneag, sub pretext ca vrea sa cumpere pupaza,o dezleaga si ii da drumul. Nica ii cere mosneagului sa ii plateasca pasarea. Mosneagul incearca sa-l potoleasca si-l ameninta in final ca-l va duce la taica-sau. Speriat,Nica fuge acasa. Ajuns acasa,fratii ii spun ca parintii sunt plecati la targ,iar matusa Mariuca ridicase tot satul din pricina pupezei.Dar tocmai atunci, se aude pupaza, care canta.



La scaldat

Intr-o zi,Smaranda il roaga pe Nica sa o ajute.El promite sa stea acasa,dar in gandul lui planuieste sa plece la scaldat.Smaranda vazand ca baiatul nu mai este acasa, se duce la balta si-l vede tolanit in pielea goala pe nisip. Ea asteapta sa intre in apa, apoi ii ia toate hainele. Nica se gandeste cum sa ajunga acasa fara haine. O ia prin papusoi, prin gradinile oamenilor, il latra cainii, apoi ajunge, cu chiu cu vai, in ograda casei sale.Dupa aceasta intamplare, Nica devine ascultator si harnic,pana cand, impresionata, Smaranda il iarta.

Scritube.com

Also on Fandom

Random Wiki