Fandom

Coman Wiki

20 de ani de libertate

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

PUniv 04 06.jpg
Revolution timisoara day1.jpg
RL---135-de-ani---Mineriada-versus-Golaniada.jpg

(Această pagină se poate vedea mai bine în format Monobook )

Introducere Edit

După ce soţii Ceauşescu şi-au luat zborul, România se trezeşte pe seară cu noi conducători. În jurul lui Ion Iliescu se creează Frontul Salvării Naţionale, a cărui naştere rămâne la fel de controversată şi după 20 de ani. Mai ales că, la prima întâlnire a membrilor săi, generalul Nicolae Militaru aruncă o vorbă care n-a putut fi uitată: FSN, "emanaţie a Revoluţiei", exista de şase luni.

1990 Edit

1990 a început cu lacrimi. Revoluţia ne dăduse libertate, însă noi mai aveam de rezolvat lucrurile lăsate neterminate, să-i plângem pe cei care şi-au dat viaţa în evenimentele de la Bucureşti şi Timişoara; pe 12 ianuarie România era în doliu naţional. Apoi 23 de milioane de români au început să înveţe din mers democraţia cu un entuziasm nemaivăzut în ţară după decenii lungi de dictatură şi teroare.

Nu aveam încă repere clare despre democraţie, doar o imagine vagă despre cum ar trebui să fie. Pentru moment, primul cuvânt asociat cu libertatea a fost abundenţă. Un val imens de simpatie internaţională a lovit România. La începutul anului 1990, convoaie lungi de ajutoare umanitare, cu haine, pături, mâncare şi tot ce ne-a lipsit erau trimise de occidentali către ţară. Fenomenul a fost ştire principală la jurnalele de actualităţi şi a ţinut prima pagină a ziarelor libere. Era atâta foame de informaţie adevărată, necenzurată, în primele săptămâni din '90, încât numărul publicaţiilor a explodat peste noapte. Părea că întreaga Românie îşi luase o binemeritată vacanţă; toată lumea citea. Cozile lungi din faţa chioşcurilor de ziare deveniseră prilejuri de dezbateri, rememorare şi făurit planuri de viitor. Viitorul se decidea însă în birourile fostelor structuri comuniste, unde oameni mai noi sau mai vechi încercau să preia frâiele puterii.

Tot în ianuarie au început să apară intelectualii din exil şi odată cu ei partidele istorice scoase de comunişti în afara legii: ţărăniştii, conduşi acum de Corneliu Coposu şi Ioan Raţiu, liberalii lui Radu Câmpeanu. Pentru spiritele înfierbântate din acele zile, pluripartitismul şi divergenţele de opinii au fost însă greu de digerat.

Pe 23 ianuarie, când Frontul Salvării Naţionale îşi încălca promisiunea iniţială şi decidea să participe la primele alegeri libere, apar proteste ample. Patimile se aprind şi ţara se împarte în două tabere. Partidele politice cer FSN să se retragă acuzându-l pe Ion Iliescu şi pe apropiaţii lui că sunt prea legaţi de fostul regim, ca să conducă România liberă de comunism. Simpatizanţii frontului organizează o contra-manifestaţie la care se strigă pentru prima dată: Moarte intelectualilor!.

Uitându-se la atmosfera inflamată de atunci, Silviu Brucan avea să spună că mai avem nevoie de 20 de ani ca să înţelegem democraţia.

Pe 29 ianuarie minerii vin pentru prima oară la Bucureşti ca să apere ceea ce ei credeau că reprezintă democraţia, adică impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluţia: FSN. Masele de mineri s-au răsculat pe opoziţie, distrugând sediile partidelor politice. Liderii acestora au fost salvaţi cu TAB-ul de furia mulţimii. După aceste evenimente, se formează Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, condus de Ion Iliescu şi format din reprezentanţi ai partidelor politice plus FSN. Rolul CPUN este să conducă ţara până la alegerile din 20 mai. În pofida acestei tentative de reconciliere, tensiunea în ţară rămâne mare:

"În decembrie 1989, sentimentul general a fost că au dispărut ăia adică activiştii, aparatul, nomenclatura, comuniştii au dispărut şi rămânem noi, oamenii, care ne simţim foarte bine unii cu ceilalţi, într-o frăţietate, într-o societate luminoasă. Şi am constatat atunci că a rămâne noi cu noi putea să fie mai teribil decât cu nomenclatura."
(Cristian Tudor Popescu, jurnalist)

Liderilor partidelor istorice li se reproşează că au huzurit în Occident, că n-au mâncat salam cu soia, ca toţi românii, şi că vor să vândă ţara străinilor. De partea cealaltă, Ion Iliescu e acuzat că vrea să întoarcă ţara la comunism şi că a furat Revoluţia. Situaţia României e urmărită cu consternare de occidentali care, vădit dezamăgiţi, constată în buletinele de ştiri ale vremii că evoluţia României este mult diferită de cea din restul ţărilor foste comuniste.

Mulţi susţin că s-a furat Revoluţia şi pretind libertate completă, nu cu jumătăţi de măsură.

Iliescu respinge acuzaţiile ori de câte ori are ocazia:

Revoluţia făcut-o poporul, aparţine poporului. S-a creat un vid de putere. Cineva trebuia să-şi asume răspunderea. Ne-am asumat această răspundere în faţa poporului.

În primele luni ale anului 1990, românii aveau să descopere că, în pofida sângeroasei Revoluţii, fantoma comunismului era greu de alungat. Oamenii simţeau nevoia să distrugă tot ceea ce le amintea de fostul regim. Era parcă o condiţie necesară pentru a ne putea vedea de drum. Timişorenii merg chiar mai departe şi pe 11 martie adoptă Proclamaţia de la Timişoara, care propune la punctul 8 interzicerea, prin lege electorală, a candidaturii foştilor activişti şi ofiţeri de securitate la funcţii în Parlament şi mai ales preşedinţie. La o conferinţă de presă organizată în acea perioadă, Ion Iliescu e categoric:

"Pentru a doua lege electorală, asemenea discuţii nu mai au niciun fel de obiect. Sunt fără obiect şi nu mai pot forma obiectul unei negocieri sau dialog sau de intermedieri."

Pe măsură ce alegerile din 20 mai se apropie, fragmentarea societăţii e tot mai vizibilă, iar pe 15 martie apare o nouă ruptură. Maghiarii sărbătoresc la Târgu Mureş Revoluţia din 1848 din Ungaria, arborează drapelul unguresc pe instituţii publice şi dărâmă două statui: ale lui Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu. Românii răspund cu mitinguri şi manifestaţii de protest care au degenerat în confruntări violente. Pe 19-20 martie, setea de sânge şi răzbunare producea din nou morţi şi răniţi. Începeau să se contabilizeze victimele: Mihăilă Cofariu, bătut crunt şi lăsat fără cunoştinţă. De partea cealaltă, scritorul maghiar Sütő András mutilat de tabăra protestatarilor români.

În ciuda libertăţii dobândite, oamenii încep să plece masiv din ţară. Jurnalele de actualităţi din Occident abundă de reportaje despre zecile de mii de români care iau cu asalt Germania. Nemţii par să nu mai înţeleagă nimic. Potrivit statisticilor făcute în Germania, cel puţin 100.000 de români au ajuns atunci numai în fosta RFG. Cei rămaşi intră în campanie electorală pentru primele alegeri libere. Trei candidaţi, trei modele complet diferite, se luptă pentru moştenirea grea lăsată de Ceauşescu: Ion Iliescu, proletarul, Ioan Raţiu, burghezul, Radu Câmpeanu, gentilomul.

Pentru opozanţii lui Iliescu însă, liderul FSN înseamnă continuarea ororilor comuniste.

Pe 23 aprilie, nemulţumiţii încep să se adune în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde avea să se nască un fenoment nemaivăzut: Golaniada. Dialogul opoziţie - putere a fost simbolul dezbinării care ameninţa România.

Sunt unii care deplâng familiile câtorva golani care provoacă dezordine în centrul oraşului.

În tot mai multe manifestaţii de stradă se strigă: Jos comunismul!. Etichetaţi drept golani de către Iliescu, aceştia compun ostentativ Imnul golanilor:

"Mai bine haimana decât trădător/ Mai bine huligan decât dictator/ Mai bine golan decât activist/ Mai bine mort decât comunist!"

Ideea reinstaurării monarhiei prinde repede rădăcini şi opozanţii lui Iliescu văd în regele Mihai o soluţie pentru România. Fostul monarh încearcă să revină în ţară de Paşte, însă este întors din drum de pe aeroportul Otopeni, deşi avea viză. Noua putere consideră că regele Mihai ar putea destabiliza ţara. Refuzul de a-l primi pe fostul suveran radicalizează cele două tabere în care se împărţise România. În Piaţa Universităţii protestatarii se înmulţesc.

"Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă/ Până nu vom câştiga libertatea noastră!"

În ţară, simpatizanţii FSN imaginează o serie întreagă de sloganuri pentru a-şi striga simpatia şi încrederea. Iliescu este primit peste tot ca un salvator. Însă adevărata armă secretă a FSN-ului este Petre Roman, a cărui apariţie stârneşte reacţii aprinse.

Bucurându-se de un imens sprijin în ţară, FSN a fost acuzat de opoziţia de dreapta că manipulează întreaga maşinărie electorală şi că îşi foloseşte influenţa pentru a-i împiedica pe liderii celorlalte partide să-şi facă mesajul cunoscut. Acesta a şi fostul unul din motivele pentru care alegerile din 1990 au fost supravegheate de observatori străini.

Într-un prim exerciţiu electoral, românii au avut o misiune foarte grea: Buletinele de vot au avut 32 de pagini. Peste 80 de partide s-au înscris în cursa pentru cele 500 de locuri ale Parlamentului.

Ziua de 20 mai 1990, ziua primului scrutin liber, a coincis cu Duminica orbului, ironic remarcau atunci opozanţii lui Ion Iliescu, pentru care încăpăţânarea celorlalţi de a vota cu patimă foşti activişti comunişti rămânea de neînţeles.

Ziua alegerilor a fost pentru toţi un tur de forţă.

"... o participare uriaşă la vot, aproape de 80%, pe care n-a mai avut-o România niciodată cu oameni care credeau că votând introducând buletinul în urnă, în schimbul acelui gest de a introduce buletinul în urnă, vor ieşi salarii mari, lapte, pâine, locuri de muncă, nivel de viaţă, autostrăzi ş.a.m.d."
(Cristian Tudor Popescu, jurnalist)

Aproape 17 milioane de români erau înscrişi pe liste şi votul a fost prelungit chiar şi până la miezul nopţii. Rezultatul scrutinului nu a uimit pe nimeni.

Presa străină preciza:

În România se pare că foştii comunişti au câştigat o victorie uriaşă, astfel că preşedintele interimar Ion Iliescu, a cumulat 83 % din voturi, determinând furia candidaţilor din opoziţie.

În final, Ion Iliescu şi FSN câştigă alegerile cu un scor care aminteşte de vremurile apuse: aproape 86% pentru preşedinte, 66% pentru partidul său. Observatorii constată fraude, dar insuficiente ca număr pentru a influenţa rezultatul. Cei adunaţi în Piaţă consideră însă victoria FSN o trădare a Revoluţiei. În dezbinarea ţării s-a născut fratricidul.

La mijlocul lui iunie, minerii vin la Bucureşti să facă ordine şi să pună capăt Golaniadei.

O ţară întreagă suferă, noi, minerii din Valea Jiului şi din toată ţara, am venit astăzi la Bucureşti pentru libertate şi pentru afirmarea drepturilor omului şi pentru linişte ...


Am găsit la PNT: droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată, de tipărit bani la PNL...

Abuzurile şi violenţele din zilele 13 - 15 iunie s-au concretizat în scene de un primitivism şocant: de la bătăi aplicate oricui până la urinarea pe simpatizanţi ai opoziţiei, pe cărţi şi în sălile Universităţii, studentele au fost agresate, intelectualii batjocoriţi.

Evenimentele au fost cumplite. Neidentificaţi, morţii celei mai violente şi sălbatice minderiade din România au fost înhumaţi în Cimitirul Străuleşti. În seara zilei de 13 iunie, Ion Iliescu ţine un discurs considerat de mulţi o eroare majoră:

"Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu."

Mineriada din iunie '90 a fost finalul de poveste al Pieţei Universităţii, o poveste pe care prea puţini au ajuns să o cunoască în amănunt, dar care a avut urmări pe termen lung.

"Şi astăzi există oameni care votează, au votat în toamna aceasta, într-un fel sau altul, determinaţi de evenimentele din '90, oameni care fac mereu referire în opţiunea lor politică de astăzi la Piaţa Universităţii, la mineriadă, la tot ce s-a întâmplat atunci."
(Cristian Tudor Popescu, jurnalist)


Aşa cum arăta, primul guvern postdecembrist a fost rampa de lansare a multor oameni politici de astăzi.

Ca premier, Petre Roman a încercat să impună primele măsuri necesare economiei de piaţă. În ţară însă, marile întreprinderi duceau lipsă de comenzi şi directorii lor aveau puţine mijloace la îndemână pentru a găsi pieţe de desfacere.


"Avem nevoie din partea statului, a guvernului, de o protecţie, adică a nu se ajunge orice freză din Ungaria, ca să dau un exemplu, sau cu altă maşină simplă pe care ţara românească o face bine."


Multe dintre aceste întreprinderi aveau curând să dea faliment sau să fie vândute pe bucăţi de aşa-zişi investitori străini.

Singurul element de unitate în România în 1990 a fost fotbalul. După 20 de ani în care nu mai făcuserăm performanţă în marile competiţii mondiale, în vara primului an post-decembrist am intrat în campionatul mondial. Calificată în noiembrie 1989, naţionala tricoloră îi scotea pe români în stradă cu altfel de mitinguri, ale bucuriei. Aveam însă nevoie de un scor cel puţin egal şi cu urmaşii regimului comunist.

Pe 21 septembrie, Nicu Ceauşescu, fiul cel mic al dictatorului, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în final a executat doar 5 şi a murit bolnav de ficat în Austria. La un an de la eliminarea lui Ceauşescu, puterea de la Bucureşti îi dă dreptul regelui Mihai şi familiei lui să revină în ţară cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Scenariul primei vizite se repetă însă: Cortegiul regal tocmai se îndrepta spre Curtea de Argeş, când autorităţile române constată brusc absenţa de pe paşaport a vizei de intrare în România. Familia regală e din nou întoarsă din drum şi silită să se urce într-un avion românesc cu destinaţia Elveţia.

1991 Edit

Primul an post-revoluţionar se încheie deci în bâlbâieli şi gafe. În schimb 1991 începe cu un semn al viitoarei normalizări. Pe 1 februarie România devine invitat special în Consiliul Europei. Entuziasmul clasei politice însă nu are ecou peste tot. La ţară, oamenii cereau, flămânzi, pământ, o proprietate numai a lor. Apariţia legii fondului funciar în februarie 1991 îşi propunea retrocedări echitabile, însă a creat un şir interminabil de nedreptăţi şi procese care au continuat peste ani ajungând să sufoce justiţia românească. Pentru pămând şi pentru dreptul de proprietate s-a ajuns la crime chiar între părinţi, fraţi şi prieteni. Abuzurile factorilor locali şi intervenţiunile legislative şi-au adus şi ele aportul.

Fantomele trecutului continuă să ne bântuie. La începutul lui februarie, printr-un ordin de zi, se formează o comisie care să cerceteze un caz ajuns faimos: documentele de la Berevoieşti. O echipă de ziarişti descoperise cu un an în urmă 80 de saci cu dosare aparţinând fostei Securităţi. Arhiva fusese arsă şi aruncată la o groapă de gunoi din comuna argeşeană. Documentele relevau fapte cutremurătoare, cum că poliţia politică îşi continuase activitatea şi după Revoluţie.

Cei 100 de ziarişti români şi străini au reuşit să salveze o parte dintre dosarele care nu arseseră, însă cazul nu a fost elucidat niciodată. Ulterior, fostul şef al SRI avea să declare că scandalul Berevoieşti a discreditat pe termen lung Serviciul Român de Informaţii şi că tocmai din cauza lui au fost daţi afară în 1991 unii agenţi.

Nici puterea de la Bucureşti nu o ducea prea bine. Apar primele fisuri în tandemul Iliescu - Roman şi doi miniştri demisionează. În ţară, magazinele începuseră să se umple, însă românii erau mai săraci decât înainte şi nu îşi permiteau prea multe. În schimb, aveau în continuare dispoziţia şi timpul necesare protestelor. Memorabile au rămas manifestaţiile din timpul vizitei lui François Miterrand, primul preşedinte occidental care a vizitat România după Revoluţie. Opozanţii lui Iliescu la fel de numeroşi ca în 1990 nu ezită să-l introducă pe şeful statului francez în disputa lor cu puterea de la Bucureşti.[1]

Odată cu Miterrand, au venit în România şi investitori strategici din Franţa, într-o primă tentativă de a se relua schimburile comerciale întrerupte de comunism.

În timp ce la noi era aparent linişte şi pace, la Moscova păreau să se scrie noi pagini din Război şi pace. Uniunea Sovietică îşi trăia ultimele zile. Gorbaciov, artizanul revoluţiilor din Est, se pregătea de plecare, abia scăpat cu viaţă dintr-un puci al nostalgicilor comunişti. La orizont apărea un nou lider cu o mână forte: Boris Elţân.

Profitând de situaţie, Moldova îşi afirmă îndependenţa. România este printre primele ţări care o recunosc, ceea ce unii analişti au numit o mare eroare politică în detrimentul forţării unificării.

Liniştea nu avea însă să ţină prea mult. Minerii din Valea Jiului, care învăţaseră pe de rost drumul spre Bucureşti, vin din nou în Capitală cu un sac de revendicări, printre topoare şi un lider deja celebru: Miron Cosma. Bandele iau cu asalt sediul guvernului, pătrund în Parlament şi devastează tot ce le iese în cale.

Minerii sunt statul, minerii au puterea, se spunea şi, pentru câteva ore, democraţia din România a intrat în moarte clinică. Guvernul Roman este sacrificat, la conducere vin tehnocraţii lui Teodor Stolojan, care aveau ca priorităţi continuarea reformelor şi pregătirea alegerilor din 1992. Liniştea mult dorită şi consensul mult invocate începeau să prindă contur. În decembrie, România îşi alegea prin referendum noua Constituţie, prezenţa la vot peste 80%, aveam aşadar coordonatele principale pentru a ne construi o viaţă nouă, începeam să arătăm ca o ţară normală sau cel puţin aşa speram.

1992 Edit

În 1992, România era o ţară în criză, în campanie electorală, cu politicieni preocupaţi de binele poporului, oameni săraci. După o Revoluţie, trei mineriade şi o brumă de democraţie, anul 1992 debutează cu o numărătoare. Toată lumea a vrut să ştie câţi am rămas, la ce ne închinăm şi drept ce ne dăm atunci când suntem întrebaţi de naţionalitate. La recensământ, aici trăiau 22.810.000 de români. Eram mulţi, aşa că străinii au venit să înfieze. La începutul lui '92, Aeroportul Otopeni arăta ca o grădiniţă: oameni cu copii în braţe, părinţi adoptivi fericiţi, intermediari cu paporniţe care verificau greutatea mărfii: copii adoptaţi părăseau România. În ţară, minorii semnau procese verbale pentru adopţia fraţilor.

Pe acelaşi aeroport Otopeni, în Săptămâna mare aterizează regele Mihai. Doi ani la rând, guvernanţii s-au temut să-l primească în ţară şi l-au întors din drum. Acum primeşte undă verde. Urcaţi prin pomi sau pe schele, sperând într-o schimbare, aproape un milion de români, după cum spuneau ziarele vremii, au ieşit în stradă să-şi întâmpine regele. Spiritul Revoluţiei încă mai pâlpâia, iar oamenilor nu le trebuia mult să umple străzile.

În tot acest timp, în ciuda măsurilor luate de guvernul Stolojan, criza economică se agravează, dolarul creşte. Se deschide piaţa valutară, iar pe lângă casele de schimb apar valutiştii. În oraşele mari apar tot felul de indivizi care escrochează pe cei dornici de tranzacţii favorabile. Asistăm apoi la o adevărată degringoladă financiară. Clujul devine o adevărată Mecca a României. Atraşi de mirajul îmbogăţirii, sute de mii de români s-au aşezat la cozi de kilometri, depun pungi de bani, iar după o perioadă iau de opt ori mai mult. Toată această schemă financiară serveşte Caritas, un joc de întrajutorare. Ioan Stoica, părintele sistemului pozează în salvatorul naţiunii şi mesager divin iar omul îi cade la picioare, cu bani cu tot.

Sediul Caritas funcţionează pentru început chiar în clădirea prefecturii. Totul se întâmplă cu acordul statului. Garnituri de tren sunt suplimentate către Cluj.

Şi în faţa magazinelor din Cluj se formează cozi imense, cu banii de la Caritas românii cumpără tot. Caritasul se extinde şi în alte oraşe, apar noi reţele de întrajutorare.

La Bucureşti, Petre Roman rupe prietenia cu Ion Iliescu şi formează Partidul Democrat, iar guvernul ia decizia ca românii să devină în masă acţionari. Se împart certificatele de proprietate. Românii sunt însă tot mai săraci. În acest context, la Bucureşti, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu sunt declaraţi sfinţi.

În Iugoslavia începe războiul.

Toamna lui '92 găseşte pe români la mitinguri electorale. Se organizează alegeri şi opt partide politice intră în Parlament în timp ce pentru preşedinţie se organizează al doilea tur. În competiţie: Emil Constantinescu şi Ion Iliescu. Câştigător: Iliescu. Între cele două tururi, români au parte de un adevărat moment istoric: Michael Jackson vine în România. 70.000 de români iau cu asalt Stadionul Naţional. Un vis devenea realitate: primul concert de proporţii la noi în ţară.

Aflat la final de mandat, Teodor Stolojan demisionează, iar Ion Iliescu numeşte un independent la şefia guvernului: Nicolae Văcăroiu.

1993 Edit

1993 este anul dozatorului; românii beau apă cu bule amestecată cu esenţă de suc. La orice colţ de stradă găseşti un dozator.

Criza economică atinge proporţii nebănuite. Inflaţia ajunge la 300%, preţurile explodează. Într-o imagine din acea perioadă se vede cum preţul unei chiftele de exemplu creşte de la 500 la 2.000 de lei într-un singur an.

Sărăcia pune stăpânire pe ţară, se introduce taxa pe valoarea adăugată, iar guvernanţii încep să negocieze cu oficialii FMI. Oamenii ies în stradă. Partidele caută soluţii. Într-un limbaj de lemn fără să spună nimic, politicienii vor să lase impresia că au rezolvarea.

Nimic nu pare să funcţioneze. Un om moare în centrul Bucureştiului, este dus la morgă cu autobuzul. În apartamente frigul face ravagii, românii nu au bani pentru căldură şi în multe case caloriferele sunt mai reci decât afară.

Alba-neagra devine jocul oficial al străzii în timp ce furturile scapă de sub control.

Acest anunţ este afişat în Gara de Nord:

 ATENŢIE LA PORTOFELE! SE FURĂ PE RUPTE!

Oamenii încep să fie atenţi la cum îşi poartă valorile. Promptă ca întotdeauna, poliţia este la datorie.

Neavând ce mânca, oamenii îşi vând lucrurile din casă.

1993 este anul cu cea mai mare devalorizare a leului. Preţul dolarului creşte de trei ori faţă de 1992. Pentru unii însă, această perioadă este mană cerească. Impresionat de filmul Dallas, afaceristul Ilie Alexandru, arestat mai târziu pentru evaziune fiscală, aruncă sume uriaşe pentru a ridica în Slobozia o copie a ranch-ului familiei Ewing.

Un loc aparte în istoria anului 1993 îl ocupă revoltele din mai multe zone din ţară, unde comunitatea majoritară s-a ridicat împotriva ţiganilor. La Hădăreni, judeţul Mureş, patru ţigani au fost ucişi, iar casele a zeci de familii au fost făcute una cu pământul. Oamenii au fost mutaţi într-un grajd, iar jurnaliştii străini găsesc aici imagini asemănătoare cu cele din Somalia.

La Bucureşti, artistul Ioan Luchian-Mihalea este ucis în apartamentul său de doi tineri.

La Tiraspol, Ilie Ilaşcu este condamnat la moarte prin împuşcare pentru instigare la acte de terorism. Bucureştenii ies din nou în stradă pentru susţinerea acestuia.

Finalul de an ne găseşte în Consiliul Europei, unde România este admisă ca membră cu drepturi depline. FMI ne împrumută 70 de milioane de dolari, motiv numai bun de serbare.

1994 Edit

În 1994 Bucureştiul intră în istoria diplomaţiei mondiale. La Forumul Crans-Montana, în Casa Poporului se întâlnesc prima dată în public Shimon Perez, pe atunci ministru de externe al Israelului, şi Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei. Întâlnirea a fost urmată de procesul care a condus la constituirea autorităţii palestiniene. Este anul în care România aderă la diverse organisme internaţionale. Suntem vizitaţi de şefi de stat, iar mai-marii de la Bucureşti sunt primiţi peste tot în lume. Cu toate acestea, un uriaş scandal politico-mediatic izbucneşte. Un raport al Consiliului Europei este dat publicităţii: sistemul democratic şi instituţional din România este aspru criticat: poliţie, SRI, administraţie, presă, biserică, sindicate, nimic nu scapă. Atingem un număr record de şomeri. Oamenii ies în stradă nemulţumiţi de mărirea preţurilor şi incompetenţa clasei politice. Demonstranţii sunt însă potoliţi cu bastoane şi scuturi. Pentru şeful statului sunt doar mişcări anarhice:

"Este la fel de important acum să determinăm un comportament responsabil în toate sectoarele vieţii noastre sociale, să nu compromitem stabilitatea socială prin mişcări anarhice, cum sunt aşa-numitele greve spontane."
(Ion Iliescu, preşedintele )

Când credeam că nu mai avem scăpare, vin şi veştile bune. Roberta Anastase (care ulterior avea să devină şef al Camerei Deputaţilor) iese Miss România şi pleacă la mondiale.

Şi veştile bune nu se opresc aici. La recomandarea preşedintelui american, Bill Clinton, România beneficiază încă un an de reînnoirea clauzei naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu Statele Unite. România participă la primul exerciţiu NATO în Polonia.

În Iugoslavia războiul continuă. Embargoul impus de comunitatea internaţională Serbiei este mană cerească pentru românii aventurieri care trec Dunărea în fiecare noapte cu bărcile încărcate cu benzină. Ca să nu fie împuşcaţi de grăniceri, traficanţii încarcă bărcile cu minori. În fiecare noapte, poliţia arestează cel puţin 30 de persoane. Mulţi s-au îmbogăţit şi au existat voci care susţin că traficul peste Dunăre se desfăşoară cu îngăduinţa unor înalţi demnitari de la Bucureşti.

1994 este şi anul în care România a urcat cel mai sus în ierarhia fotbalului. La mondialele din Statele Unite am ajuns în sferturile de finală. La întoarcerea în ţară, mulţimea cerea ca Gheorghe Hagi să fie ales preşedinte. Hagi alege să se însoare.

1995 Edit

1995 începe cu o majorare uriaşă a datoriilor către stat. La 1 ianuarie taxele au crescut de 20 de ori. Majorarea face victime. În prima zi a anului, Ana Moraru moare în circa financiară când vede cât are de plătit la stat.

În primăvara lui 1995 se întâmplă cel mai grav accident din istoria aviaţiei române. Airbus-ul A310, care zbura de la Bucureşti la Bruxelles, se prăbuşeşte la doar trei minute de la decolare în apropierea localităţii Baloteşti. Nu există supravieţuitori, 61 de oameni au murit. Cauzele accidentului nu sunt clare nici astăzi.

1995 este anul accidentelor aviatice. Încep să cadă celebrele MIG-uri. Piloţii mor pe capete. Principalul motiv pentru care pică MIG-urile este lipsa de antrenament a piloţilor. În general, un pilot pe MIG, mai ales în condiţiile de azi, zboară foarte puţin într-un an de instrucţie şi asta se rezumă la puţin peste 30 de ore, ceea ce, după unii specialişti, este sub limita morţii, limita morţii este la 40 de ore.

În ţară, criza economică se agravează. Un dolar ajunge la 2.500 de lei, o creştere de aproape de şapte ori faţă de 1992. Guvernanţii caută soluţii şi se laudă cu surle şi trâmbiţe că au găsit salvarea. Începe marea cuponiadă, un program de privatizare în masă. Cine a împlinit 18 ani primeşte un cupon cu acţiuni la întreprinderile statului.

Emblema programului de privatizare este Gânditorul de la Hamangia. Hotărârea aparţine guvernului. Un program demarat cu intenţii bune, dar care sfârşeşte prost. Apar bişniţarii de cupoane. Multe fabrici şi uzine, care de bine, de rău mai funcţionau, ajung ruine şi sunt vândute la fier vechi.

La Cluj, epopeea Caritas ia sfârşit. Ioan Stoica, fondatorul sistemului financiar, este arestat pentru înşelăciune, fals în acte şi uz de fals. Sute de mii de oameni rămân cu buza umflată. În momentul arestării, Stoica mai avea în cont 3 lei. Cu doi ani înainte, Ana Potcoavă compunea poezii de preamărire închinate patronului Stoica, care acum a rămas lefter. Ioan Stoica este condamnat la şase ani, dar stă doar un an după gratii. Nu este clar cum autorităţile statului au permis să se întâmple escrocheria de la Cluj. Multe voci susţin că banii au ajuns în buzunarele unor politicieni, poliţişti şi membri ai serviciilor secrete. Nimic nu s-a dovedit, iar acum totul este istorie.

Pe 11 noiembrie, scena politică şi toată ţara este zguduită de vestea că ţărănistul Corneliu Coposu a murit. Oamenii ies în stradă. Sediul PNT este luat cu asalt de oameni din toată ţara. Mulţi reprezentanţi ai puterii, foşti adversari ai lui Coposu sunt scoşi prin spatele clădirii pentru a nu fi linşaţi de mulţime. Maşina în care se afla preşedintele Senatului, Oliviu Gherman este atacată. La ieşirea din sediul PNŢCD, Oliviu Gherman a fost huiduit de cei care se aflau în faţa sediului, iar farurile maşinii sale au fost sparte. Ei au considerat că reprezentanţii partidului de guvernământ, care l-au contestat pe Corneliu Coposu vor acum doar să câştige capital electoral. Peste 100 de mii de oameni din Bucureşti şi din toată ţara au participat la funeralii.

Dar viaţa merge mai departe. La finalul anului este prezentată cu mare tamtam Dacia Nova, concepţie şi realizare integral românească.

Cade un alt avion românesc, de data aceasta la Verona, Italia, 47 de oameni au murit.

La Bucureşti are loc şi prima schimbare de sex: chirurgul Ioan Lascăr este obligat printr-un ordin judecătoresc să efectueze complicata procedură. Sorin Raţiu devine Sorina Raţiu. Povestea ţine capul de afiş mai multe săptămâni.

Este promulgată legea caselor naţionalizate, se înfiinţează Compania Naţională de Autostrăzi, iar guvernul decide că nu se mai admite acordarea unor prenume indecente sau ridicole nou-născuţilor.

Cea mai mare investiţie de capital străin într-o companie privată din România: la 1 decembrie 1995 se lansează ProTV.

1996 Edit

Alt an electoral, alte promisiuni. Anul începe tragic: inundaţiile grave cu care se confruntă ţara Se descoperă că România are probleme grave în legătură cu planul de apărare în faţa dezastrelor.

În acel an, românii descoperă îngroziţi că în ţară au început să apară asasinatele la comandă: cazul Bassan (?) este o premieră în România postdecembristă. Libanezul Belhem Bassam, patron al discotecii "Why Not" din Bucuresti, ucis cu 30 de lovituri de cuţit în mai 1996.[2] Stupefacţia provocată de cazul Bassam avea în scurt timp să fie depăşită de o grozăvie şi mai mare.

Un soldat tânăr dezertează din unitate cu un automat Kalaşnikov. Poliţiştii îl găsesc, dar cad de seceraţi rafalele trase de Cotea. Se întâmpla în Bucureşti. Tot aici, un soldat nevinovat aflat în permisie murea în acele zile de căutare furibundă, împuşcat de un poliţist care îl confundase cu dezertorul Cotea. Laurenţiu Cotea avea să fie prins în cele din urmă la periferia Bucureştiului.

După ani de oprimare, românii visau la o viaţă în străinătate mai bună. Cum vizele pentru Occident erau încă un vis frumos, calea era una singură spre tărâmul făgăduinţei: emigrarea ilegală şi odată cu aceasta dramele românilor care piereau înainte să îşi vadă visul cu ochii. Trei români, care călătoreau clandestin la bordul unui vapor, au fost aruncaţi la mijlocul mării de căpitanul vasului. Al patrulea a fost salvat şi ascuns de marinarii filipinezi, care l-au denunţat pe şeful navei odată ajunşi în Halifax, Canada. Cazul a stârnit în ţară o mare emoţie la vremea respectivă.

Ţara se pregăteşte de alegerile prezidenţiale care aveau să aducă pentru prima dată în România ultimilor 50 de ani un preşedinte şi o guvernare de dreapta.

De asemenea, ne pregăteam şi de alegerile locale. În iunie, Ilie Năstase şi sindicalistul Victor Ciorbea se băteau pentru Bucureşti. În ţară, miza politică era la fel de mare.

În '96 vocabularul se îmbogăţeşte cu o nouă sintagmă: beizadeaua capitalistă. La aproape 7 ani de la Revoluţie, România descoperă, că deşi vremurile se schimbaseră, vechile năravuri deprinse în vremuri comuniste rămâneau bine înfipte în mentalitatea mai-marilor zilei. Cei doi copii ai prefectului de Dolj, Alina şi Costi Răducănoiu erau arestaţi pentru un scandal într-un club din Craiova. Într-o altă instanţă, asasinii lui Ioan Luchian-Mihalea erau condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Luna august 1996 avea să le aducă românilor o veste bună: De mult pierduta clauză a naţiunii celei mai favorizate ne era acordată din nou de americani: Bill Clinton era preşedintele Statelor Unite.

O lună mai târziu, Nicu Ceauşescu moare la Viena în urma unei hemoragii esofagiene; avea ciroză şi hepatită C. Cinci mii de persoane l-au condus pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea.

În noiembrie 1996, un adevărat cutremur schimbă faţa politicii româneşti: pe 3 noiembrie, Convenţia Democrată învingea atotputernicul PDSR, iar două săptămâni mai târziu, Emil Constantinescu punea punct primei perioade în care Ion Iliescu condusese ţara.


1997 Edit

1997 nu a venit cu prea multe motive de bucurie. 1996 se terminase cu alegerile, cu o altă garnitură politică la putere şi cu multe speranţe.

Însă economia gâfâia. Leul s-a devalorizat într-o lună cât în şase ale anului precedent. Guvernul se zbătea să semneze un acord salvator cu FMI şi să se împrumute.

Criza era adâncă iar noi, românii, aveam să o aflăm mult mai târziu, când Emil Constantinescu îşi încheia mandatul de preşedinte şi recunoştea în sfârşit că România fusese cât pe ce să intre în incapacitate de plată adică să dea faliment.

Temutul Miron Cosma, liderul minerilor din Valea Jiului era arestat la începutul lui '97 pentru mineriada din septembrie '91. Se lasă cu proteste în Valea Jiului dar nimic nu anunţa amploarea mineriadelor din '99. Tot în '97, 3000 de deţinuţi de la Jilava intră în greva foamei. Vor graţieri şi nu sunt mulţumiţi că închisorile sunt ticsite până la a deveni irespirabile. Trupele speciale intră în forţă şi pun capăt revoltei.

Cazul bolnavului uitat devine, în '97, emblema sistemului medical românesc, aflat în aceeaşi agonie ca şi economia: un bolnav cronic este purtat cu ambulanţa o noapte întreagă între spitale şi lăsat în cele din urmă să moară afară, sprijinit de un gard, cu o perfuzie în venă.

Iunie 1997 este la un pas să le aducă românilor o nouă mineriadă cu liderul Cosma, în puşcărie, nemulţumiţi de traiul în Valea Jiului şi de salarii, minerii se revoltă şi ameninţă că vin în Capitală. Aceştia nu au mai ajuns la Bucureşti, însă în vară urmează disponibilizările şi salariile compensatorii. Valea Jiului devine singurul loc de pe pământ unde un apartament la bloc se dă contra unei lăzi de bere, în euforia generală a milioanelor, cu care minerii se trezesc în buzunare.

Cu buzunarele goale, dar plini de speranţe, românii se uită la jumătatea anului '97 către Madrid. Aşteptau cu sufletul la gură summit-ul NATO. Intrăm sau nu? În definitiv îi aşteaptau pe americani de 50 de ani. Nu intrăm în NATO, dar preşedintele SUA, Bill Clinton efectuează o vizită la Bucureşti. Era primul preşedinte american în funcţie, după Nixon, care calcă pământul României. Nu ne-a promis nimic atunci, dar, după cinci ani, România avea să intre în NATO.

La sfârşitul lui august '97, lumea întreagă este în stare de şoc: prinţesa Diana de Wales, prinţesa inimilor, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie la Paris. Conspiraţie, crimă, accident banal? Nu s-a găsit nici până astăzi un răspuns care să fie acceptat de toată lumea.

1998 Edit

Românii au dreptul să cumpere câtă valută poftesc şi nu o sumă fixă doar cu paşaportul. Dar leul se prăbuşeşte, iar alianţa aflată la putere începe să se sfărâme. Încep scandalurile PD îşi face deja bagajele, iar premierul Victor Ciorbea se îndreaptă către ieşirea de la guvern.

La opt ani de la Revoluţie, România se zbate în sărăcie şi ţara intră într-o spirală a scumpirilor.

În Kosovo era zvon de război, un fel de preambul la ceea ce avea să fie sângerosul conflict din 1999; sârbii şi albanezii stau pe un butoi cu pulbere.

În ţară, criza politică se adânceşte. În urma scandalurilor nesfârşite, Emil Constantinescu ne aduce un nou premier, Radu Vasile.

În plină luptă pentru aderarea la NATO, aflăm în '98 că pe Aeroportul Internaţional Otopeni se mai întâmplă şi altele, cum ar fi contrabanda cu ţigări aduse cu avionul şi mai aflăm că, odată cu izbucnirea scandalului Ţigareta II, apar numele unor importanţi oameni ai sistemului şi o nouă vedetă, colonelul SPP Gheorghe Truţulescu.

1999 Edit

Minerii din Valea Jiului intră în grevă generală la patru zile după revelion. În două săptămâni, atmosfera se încinge atât de tare în Vale, încât vulcanul este pe cale să erupă. Situaţia devine tot mai violentă. În două zile, minerii conduşi de Cosma ies din defileu şi nu se mai opresc până la Târgu Jiu.

Degeaba fuseseră duse negocieri, degeaba Parlamentul fierbea la Bucureşti. Dintr-o dată, Valea Jiului nu mai părea aşa de departe. Tăvălugul minerilor înaintează spre Râmnicu-Vâlcea, iar la Costeşti, 1500 de poliţişti şi jandarmi sunt luaţi ostatici. Cel puţin un ofiţer de rang înalt al Ministerului de Interne fuge din dispozitiv. Se vorbeşte deja de trădare şi circulă zvonul despre o lovitură de stat. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte şi preşedintele instituie starea de urgenţă condiţionată pe întreg teritoriul României. În timp ce armata masează tancuri pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi la Râmnicu-Vâlcea se aprinde butoiul cu pulbere, primul ministru vine la negocieri cu Cosma la mănăstirea Cozia. Un acord, prin care minerii primesc promisiuni pentru o viaţă mai bună, pune capăt mineriadei care a înspăimântat toată Europa. Cine spera că apele s-au liniştit în Vale după pacea de la Cozia, se înşela. În februarie Cosma este condamnat la 18 de închisoare pentru mineriada din septembrie '91 şi poliţiştii se pregătesc să îi pună cătuşele. Cosma nu se lasă; alături de alţi lideri de sindicat, se aşază în fruntea câtorva grupuri de mineri şi porneşte a doua mineriadă a anului. Minerii nu o mai iau spre Vâlcea, ci spre Caracal. La Stoeneşti, Olt, i-aşteaptă mascaţii, jandarmii, tancurile, dar şi trupele speciale ale SRI. Cosma e arestat împreună cu locotenenţii săi. Un miner moare în timpul confruntărilor şi zeci de persoane sunt rănite. Se fac sute de arestări, dar minerii sunt eliberaţi în scurt timp.

Abia se terminau tulburările interne care miroseau a război civil, că aproape de noi începea un alt conflict: Sârbii sunt acuzaţi de purificare etnică şi de crime de război împotriva albanezilor din Kosovo, iar NATO atacă Iugoslavia în luma martie.

Kosovo e bombardat, iar coloane nesfârşite de albanezi se îndreaptă spre Macedonia şi Albania.

În aprilie, România decide că locul său este lângă NATO şi, deşi respectă suveranitatea vecinei sale, Iugoslavia, deschide spaţiul aerian pentru avioanele alianţei. Belgradul este bombardat. Ambasada României la Belgrad este distrusă de bombe şi un şir lung de suferinţe În România apar primele tabere cu refugiaţi de război. Pacea avea să vină abia în vară, dar cu costuri imense.

În luna mai, în Balcani, când lumea ţărilor ortodoxe se frământa cu pulbere, o rază de speranţă şi linişte vine din partea unui om sfânt. Pentru prima dată capul Bisericii Catolice vine în România. Papa Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Teoctist, braţ la braţ la Bucureşti, după o mie de ani de separare, un papă vizitează o ţară ortodoxă.

În luna iunie, natura dezlănţuită face prăpăd. O colonie de muncitori de la Râul Mare, Retezat este spulberată de viitură. Supravieţuitorii îşi plâng morţii şi încearcă să înţeleagă de ce D-zeu i-a pedepsit tocmai pe ei.

Vara lui '99 devine pentru români vara mileniului, se numără printre puţinele popoare provilegiate să asiste la spectacolul eclipsei totale de Soare. Superstiţioşii spun că eclipsele aduc nenorociri. Aşa a fost în '99 pentru turci, un cutremur devastator face prăpăd.

Sfârşitul de an vine în România cu proteste sindicale, de data aceasta la Braşov. Salariaţii de la Roman devastează sediul prefecturii după care blochează drumul naţional 1.

2000 Edit

2000 a fost anul în care românii au ieşit din nou în stradă, anul în care a avut loc o mişcare de protest aproape în fiecare zi, anul în care românii, nemulţumiţi de guvernarea CDR, i-au adus din nou la putere pe Ion Iliescu şi PDSR.

Este promulgată Legea Lupu prin care se retrocedau terenurile şi pădurile, iar TVA era redus de la 22% la 19%. Ca să adune bani la buget, Ministerul Finanţelor le vindea oamenilor titluri de stat cu dobândă de 65%, iar FPS vindea una câte una fabricile de stat. Acest peisaj încurajator avea să fie lovit de furia naturii. În luna aprilie, România s-a confruntat cu cele mai mari inundaţii înregistrate vreodată de ţara noastră. Zece oameni au murit atunci, 465 de gospodării au fost inundate şi 10 km de drumuri au fost rupţi de şuvoaie. Case puse la pământ şi oameni disperaţi, rămaşi pe drumuri şi pe care autorităţil refuzau să îi ajute. Acela a fost momentul în care românii şi-au întors faţa către români. Cei săraci dădeau din sărăcia lor, cei bogaţi dădeau sume impresionante, fără să ceară nimic în schimb. Zeci de autotrenuri cu ajutoare au plecat spre toate satele afectate, într-un spectacol al umanităţii fără precedent.

Luna mai aducea cel mai mare scandal financiar pe care România l-a înregistrat vreodată: prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), o societate care le oferea oamenilor dobânzi mai mare la depozite decât băncile. CEC era prezent pe contractele românilor, ca fiind garant al fondului. Primul semn de faliment a apărut însă în momentul în care preşedintele fondului, Ioana Maria Vlas, şi-a anunţat demisia. La scurt timp a fost dată în urmărire generală.

Odată cu prăbuşirea FNI, s-au prăbuşit şi speranţele celor 318.000 de români care investiseră în acea societate tot ce aveau. La scurt timp de la declanşarea acestui scandal, oficialii au declarat că statul nu a avut nicio implicare şi că oamenii trebuie să se adreseze instanţelor pentru a-şi recupera banii. Miile de păgubiţi FNI se amestecau cu sutele de mii de angajaţi ai statului ieşiţi în 2.000 în stradă. Guvernul CDR încheiase în urmă cu un an un acord cu Banca Mondială, prin care se angaja să închidă fabricile nerentabile şi să facă disponibilizări. Însă nu aveau o strategie clară pentru sutele de mii de români trimişi acasă. Pe fondul acestor nemulţumiri, dar şi a acuzaţiilor de corupţie, românii decid în 2000 să readucă la putere PDSR.

La alegerile locale, social-democraţii aveau să câştige cele mai multe mandate în ţară şi poate s-ar fi întâmplat şi în Bucureşti dacă în ultimul moment nu s-ar fi înscris în cursă un candidat surpriză: Traian Băsescu.

Sorin Oprescu, primul clasat în tur cu 40%, avea să îl înfrunte în cel de-al doilea tur de scrutin pe Traian Băsescu, care obţinuse doar 17 procente.

Băsescu se instalează la primărie după ce îl învinge pe Sorin Oprescu cu o diferenţă de 1,38%.

La scurt timp, Băsescu declanşează primul său război: cel cu proprietarii de tarabe din Capitală.

Şi în vreme ce în Bucureşti patronii de tarabe se băteau cu forţele de ordine, Traian Băsescu se bucura alături de toţi românii de ultima participare a României la un campionat european de fotbal.

În plan politic, liderii CDR, învinşi în alegerile locale, îşi stabilesc strategia pentru prezidenţiale. Emil Constantinescu, preşedintele ţării la acea vreme, decide să se retragă din cursa pentru Palatul Cotroceni, iar Alianţa să îl susţină pe independentul Mugur Isărescu.

Toamna avea să aducă în atenţia românilor primul asasinat la comandă din ţara noastră. Victima, liderul sindical de la TEPRO Iaşi, Virgil Săhleanu.

Criminalii au declarat în arestul poliţiei că asasinatul a fost comandat de patronii cehi pentru că Săhleanu s-ar fi împotrivit semnării unui acord între TEPRO şi o firmă de pază. Unul dintre patroni, Frantisek Priplata, fugit din România, avea să dea câţiva ani mai târziu un interviu prin care îşi susţinea nevinovăţia.

TEPRO aducea din nou în atenţie modul în care s-au făcut privatizările în România.

Rata şomajului creştea de la o lună la alta, iar românii îşi pierduseră încrederea în clasa politică de atunci care, după patru ani de guvernare, nu reuşise să le arate alegătorilor unde sunt cei 15.000 de specialişti cu care se lăudaseră că vor scoate ţara din sărăcie.

În noiembrie, românii erau chemaţi să îşi aleagă un nou preşedinte. 11 candidaţi s-au înscris în cursă. Românii dădeau atunci un semnal clar că sunt nemulţumiţi de politicienii de dreapta, aducându-i în faţă, în turul doi de scrutin, pe liderul PDSR, Ion Iliescu şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim-Tudor.

Victoria este a liderului PDSR, care câştigă alegerile cu 66,83%, Iliescu este din nou preşedintele României. Cu PDSR, instalat confortabil la guvernare, românii se pregăteau să intre în noul mileniu.

2001 Edit

Din nou oamenii ies în stradă chiar la începutul anului, ca să protesteze pentru că nu îşi primeau salariile la timp.

În acel an, minerii s-au blocat în subteran, protestând faţă de decizia statului de a închide minele, iar păgubiţii de la FNI continuau protestele cerându-şi banii înapoi.

Anul 2001 debutează cu show-ul Ogică. Poliţiştii se confruntă cu ceea ce ar putea fi jaful anului în România. Românul care avea să ţină o ţară întreagă cu sufletul la gură, aşteptând deznodământul piesei, s-a furat biletul, biletul de un milion de euro de la Loto.

Ogică afirma că a fost bătut în scara blocului şi că i s-a furat biletul câştigător de un milion de euro. După câteva săptămâni de telenovelă, care a trecut şi de detectorul de minciuni, poliţiştii l-au reţinut pentru fals în declaraţii, anunţând că a apărut adevăratul câştigător al biletului de un milion de euro.

Între timp, românii se mulţumeau cu milionul şi jumătate de lei, salariul minim impus de stat. În acea perioadă a fost introdusă şi moneda euro, care va fi lansată însă pe piaţă doi ani mai târziu.

Tot începutul de an avea să-l facă pe primarul Capitalei la acea vreme, Traian Băsescu, să ia măsuri radicale în privinţa câinilor vagabonzi, anunţând că îi va eutanasia dacă nu găseşte o soluţie, măsuri care au adus la Bucureşti pe cea mai mare iubitoare de câini, actriţa Brigitte Bardot.

În aceeaşi perioadă are loc şi prima întâlnire a preşedintelui Ion Iliescu cu regele Mihai. Momentul avea să arate că regele a trecut peste umilinţa de a nu fi lăsat să intre în ţară la începutul anilor '90. La scurt timp de la această întâlnire, fostul făcea prima revendicare: castelul Peleş.

În luna aprilie, la Belgrad, este arestat Slobodan Milošević, fostul preşedinte sârb, vinovat de moartea a mii de albanezi, dar şi pentru declanşarea războiului cu SUA.

În luna iunie, România ajungea din nou în atenţia întregii lumi, datorită curajului unei tinere care a salvat de la moarte o fetiţă de doi ani care căzuse într-un puţ adânc de 11 metri. Fetiţa a fost adusă la suprafaţă după şapte ore, timp în care a fost blocată sub pământ.

Şi tot pământul înghiţea, două luni mai târziu, 14 oameni, în urma unei explozii la mina Vulcan. România înregistra atunci cel mai grav accident de mină produs vreodată la noi în ţară. 21 de copii au rămas fără tată.

Însă de departe cel mai tragic moment pentru întreaga lume a fost cel din 11 septembrie 2001. Acea zi avea să rămână în istorie pentru totdeauna. Pe 11 dimineaţă, un avion deturnat de terorişti intra în plin într-unul din cele două turnuri gemene de la World Trade Center din New York. Câteva minute mai târziu, şi celălalt turn era victima unui atac terorist. Patru avioane s-au prăbuşit în acea zi în Statele Unite, o tragedie care a dus la moartea a trei mii de oameni, dintre care patru români.

Atentatele au fost revendicate de gruparea teroristă Al Qaeda, condusă de Osama bin Laden. La scurt timp de la această tragedie, George Bush declara război terorismului.

Americanii le cereau talibanilor să predea pe Osama bin Laden, considerat vinovat de masacrul din 11 septembrie.

2002 Edit

După 11 ani de la Revoluţie, românii se simţeau în sfârşit liberi într-o Europă care nu-i mai ţinea la graniţă: Uniunea Europeană hotărâse atunci să elimine vizele pentru români.

Liberi în Europa şi totuşi prizonieri într-o ţară în care salariul minim era de 43 de Euro, angajaţii statului nu îşi primeau banii la timp, iar copiii mureau pe capete în spitale din cauza mizeriei. La Oradea, în două luni, au murit atunci 20 de nou-născuţi.

În Aprilie, România aspirantă la titlul de membră NATO se alătura Americii în lupta împotriva talibanilor şi trimitea în Afganistan 500 de militari.

Tot în teren minat, dominat de ura şi dispreţul sutelor de mii de deponenţi care îşi voiau banii înapoi, apărea din nou în prim-plan Ioana Maria Vlas, fugită în Israel după declanşarea scandalului în 2000. Voia să se predea, dar nu în orice condiţii: aflarea adevărului legat de SOVInvest şi FNI. Şi în vreme ce autorităţile încercau să negocieze cu avocaţii ei condiţiile de extrădare, la mina Vulcan avea loc o nouă tragedie: la numai un an de la explozia în care zece oameni şi-au pierdut viaţa, mina îşi lua un nou tribut, alte zece vieţi.

În aceeaşi perioadă, România avea să fie lovită de o puternică tornadă.

În aceeaşi vară, România amintea din nou lumii întregi că este raiul pedofililor, deghizaţi în oameni buni, veniţi să ajute copiii sărmani. La Iaşi, istoricul Kurt Treptow era acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minori. Şi tot la Iaşi fusese reţinută atunci un francez, care aducea de ani de zile ajutoare copiilor dintr-un centru de plasament, fiind acuzat de pedofilie.

Noiembrie aducea şi primele tensiuni dintre preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, care îşi dorea alegeri anticipate. PSD stătea bine în sondaje, iar Adrian Năstase îşi dorea încă un mandat 2003 - 2007, în care să înscrie şi integrarea României în Uniunea Europeană, după eliminarea vizelor şi câştigarea statutului de membru NATO.

În aceeaşi lună îşi face apariţia pe scena publică un personaj controversat, Gigi Becali, care hotărâse să clubul Steaua.

Anul 2002 se încheie cu o victorie pentru România: după Uniunea Europeană care ne dăduse un vot de încredere eliminând vizele, şi NATO ne invita să devenim membri, alături de alte ţări.

2003 Edit

Anul debuta cu anunţul a două partide care hotărâseră să se alieze împotriva puternicului PSD. La 8 ianuarie se pun bazele alianţei Dreptate şi Adevăr PNL - PD, alternativa la cei patru ani de guvernare PSD-istă, cu Theodor Stolojan propus la preşedinţie şi Traian Băsescu premier, declarând toleranţă zero corupţiei, DA îşi propunea să câştige alegerile în 2004.

În martie, americanii declanşau un război împotriva Irakului, acuzând regimul lui Saddam Hussein că deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă şi că are legături cu Al Qaeda, gruparea teroristă care se face vinovată de atentatele din 11 septembrie 2001.

Tot în luna martie, războiul purtat cu autorităţile de păgubiţii FNI aducea în arest primul vinovat: Ioana Maria Vlas era extrădată şi dusă la audieri. La scurt timp de la reţinerea ei, s-a început şi cercetarea penală împotriva lui Sorin Ovidiu Vântu.

În tot acest timp, oamenii de rând se bucurau de primele semne de creştere economică, băncile începuseră să acorde credite fără să mai ceară giranţi şi anunţau scăderi de dobânzi. Acela a fost momentul în care, timid, îşi făcea apariţia clasa de mijloc şi momentul care anunţa boom-ul imobiliar.

În tot acest timp, politicienii anunţau noi investiţii în ţara noastră. Se deschideau mall-uri, iar marile lanţuri de hypermarket-uri îşi anunţau prezenţa în ţara noastră. România înregistra atunci o creştere economică de 4,4%.

În luna martie, un elicopter SMURD se prăbuşea, după ce echipajul, un medic, doi asistenţi şi doi piloţi reuşiseră să salveze viaţa unui copil de numai o lună. Toţi cei de la bord au pierit în accident.

În luna octombrie, românii erau chemaţi să voteze noua constituţie, care modifica mai mult de jumătate dintre articolele care, printre altele, aduceau preşedintelui ţării un mandat de cinci ani.

În luna noiembrie murea primul român trimis în misiune în Afganistan. De atunci şi până azi, numărul eroilor noştri a ajuns la 11, iar astăzi ţara noastră numără aproape o mie de militari în Afganistan.

În numai patru ani, ţara noastră a trecut de la mişcări de stradă la mişcări de trupe, alături de aliaţii americani. Aceştia au fost anii în care românii au redus la putere PDSR, anii în care Traian Băsescu s-a făcut popular luând măsuri radicale. Acestea sunt vremurile în care, timid, îşi face apariţia clasa de mijloc şi, odată cu ea, primele semne că România îşi depăşeşte condiţia de ţară defavorizată.

2004 Edit

2004 a fost probabil unul dintre anii post-decembrişti cei mai bogaţi în evenimente. Este anul care dă startul marelui exod al românilor către Vest: constructori, căpşunari, bone, ospătari şi femei de serviciu muncesc pe brânci la străini ca să poată trimite acasă un ban şi un pachet de Crăciun. Într-o ţară bogată cu oameni săraci, miza electorală e uriaşă. După patru ani în care PSD era la putere, începe să se contureze o coaliţie care promite românilor dreptate şi adevăr. Încă din ianuarie apar primele mişcări pe frontul politic: Gigi Becali simte că are inspiraţie divină şi bani suficienţi să readucă la viaţă un partid mic şi fără şanse de viitor.

În paralel, nou creata alianţă Dreptate şi Adevăr PNL-PD e înscrisă oficial şi se pregăteşte de luptă electorală. Din vârful ierarhiei PD, Traian Băsescu dă semne că vrea să scrie el regulile jocului şi renunţă fără remuşcări la Petre Roman.

În ţară, euforia noi opoziţii nu are ecou. Sărăciţi de capitalism, românii se înghesuie să prindă un loc de muncă în străinătate. Se conturează un segment social nou: căpşunarii. Românii sunt mai disperaţi ca oricând să obţină un loc de muncă în străinătate.

Imaginea noastră în lume continuă să se deterioreze. Vestul, îngrozit deja de cruzimea cu care România îşi trata copii le orfelinate, cu uşurinţa cu care pedofilii străini făceau la noi turism sexual, se sperie acum de romii scăpaţi peste graniţe la cerşit şi furat.

În februarie, Amnesty International atrage atenţia asupra unei alte mizerii pe care noi nu o conştientizăm: exterminarea la care sunt supuşi în sanatorii româneşti bolnavii psihic, iar baroana Emma Nicholson identifică principalul fenomen care împiedică ţara să avanseze: corupţia şi trage de urechi guvernul PSD.

Guvernul PSD face valuri acordând companiei americane Bechtel contractul pentru construcţia autostrăzii Braşov-Borş fără licitaţie, doar ne pregăteam de intrarea în NATO.

În martie 2004, România descoperă cu groază că terorismul s-a apropiat de ea periculos de mult. La Madrid, reţeaua feroviară este ţinta unui atac cu bombe în care au pierit 200 de oameni şi alţi o mie au fost răniţi, printre ei mulţi români care se aflau în tren spre locul lor de muncă. România a plătit scump: 96 de victime, dintre care 16 morţi.

Terorismul devine deci o realitate pentru români, aşa că momentul 2 aprilie vine cu un oftat de uşurare, am intrat cu arme şi bagaje în NATO, fericiţi că de acum americanii ne vor proteja şi că toate problemele noastre vor dispărea.

România a devenit membră NATO, la Bucureşti românii sărbătoresc.

Euforia va ţine însă puţin, tragedia de la Mihăileşti pune pe gânduri o ţară întreagă. NATO nu ne poate apăra de propriile noastre bombe cu ceas care ne ameninţă pe şoselele ţării. În urma catastrofei, au ieşit la iveală grave disfuncţionalităţi instituţionale. Lumea politică îşi are însă propria viaţă şi cercul puterii se rostogoleşte mai departe parcă neafectat de neregulile pe care le generează şi le întreţine.

Pe 6 iunie românii şi-au ales primarii. PSD a obţinut cel mai mare număr de mandate, urmat de PNL-PD. La Bucureşti se dă lupta cu cea mai mare miză. PSD îl împinge în faţă pe Mircea Geoană, care pierde în faţa lui Traian Băsescu din opoziţie.

Între timp, bancherii îşi pregătesc şi ei atacul asupra populaţiei. Băncile încep să vină în România, iar cele care până acum aveau doar sedii centrale, încep şi ele să coboare în cartiere şi printre alimentările şi chioşcurile de la parterul de bloc se deschid una după alta sucursale bancare. Încet încet, românii descoperă creditele pentru case şi maşini care devin mai accesibile. Acum se pun bazele investiţiilor imobiliare care vor exploda în următorii trei ani. Septembrie 2004 merită însă sărbătorit, se relansează Dacia.

Şi tot în toamnă pe scena României începe o nouă telenovelă, cea electorală. Theodor Stolojan renunţă la cursa pentru preşedinţia României şi se face rocada. Printre lacrimi şi sughiţuri, Traian Băsescu preia rolul de candidat al opoziţiei în cursa pentru preşedinţia ţării. Nici până astăzi, românii, care au privit această scenă cu sufletul la gură, nu au înţeles dacă lacrimile au fost sincere sau doar o stratagemă politică. Cert este că sociologii au căzut de acord: Băsescu avea mai multe şanse decât Stolojan să devină iubit şi să fie ales. Şi tot în toamnă apare prima arestare a unui jurnalist român aflat în misiune sub acoperire. Pe 16 noiembrie, George Buhnici e arestat în vama Ruse, unde îi filma, cu o cameră ascunsă, pe corupţii din magazinele duty free româneşti. Abia după trei nopţi în arest la bulgari, reporterul e din nou liber.

Finalul lui 2004 găseşte ţara în fierbere electorală. PSD conştientizează că românii s-au săturat de Iliescu şi intră în luptă cu Adrian Năstase. Vechile promisiuni PSD-iste de protecţie socială concurează cu promisiunea unei relansări economice cu măsuri liberale, miza fiind răsturnarea puterii. Dar Exit-poll-urile din turul doi arată o Românie împărţită în două tabere. Ambii candidaţi par să câştige câte 50% din voturile noastre şi ambii sărbătoresc victoria. După o noapte şi o zi de aşteptare, candidatul PSD îşi recunoaşte sportiv înfrângerea.

Opoziţia se trezeşte la putere şi reuşeşte să formeze o majoritate în Parlament şi un guvern cu ministru liberal, spre dezolarea PSD-iştilor care cad în opoziţie. La final de mandat, Iliescu face un gest controversat: îl eliberează pe Miron Cosma, condamnat pentru mineriadă, dar, la presiunea opiniei publice, revocă decretul de graţiere, iar Cosma e din nou închis.

Anul se încheie tragic: mai întâi Teo Peter, basist celebru şi iubit moare într-un accident de maşină. Vinovat: un puşcaş de la ambasada americană. Americanul sfidează legile româneşti şi românii fierb de furie în faţa unui scandal diplomatic în care autorităţile române îşi dovedesc umilite neputinţa.

Vin sărbătorile iar românii uită de necazuri. 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, se produce devastatorul tsunami. Sute de mii de oameni au pierit sub valurile tsunami din Oceanul Indian. Întreaga planetă şi-a concentrat toate puterile pentru a-i salva de la foamete şi boală pe supravieţuitori. Şi, consolaţi că se poate şi mai rău, românii încheie 2004 cu privatizarea anului: Statul român vinde ieftin austriecilor de la OMV cea mai mare companie românească Petrom, cu tot cu rezervele sale estimate la un miliard de barili. E o vânzare controversată, dar şi un semnal că România a deschis poarta multinaţionalelor.

2005 Edit

2005 a fost anul care ne-a pus greu la încercare. Nici nu intrăm bine în ianuarie, că România e din nou cap de afiş cu un record Guinness Book. Se naşte fetiţa cu cea mai bătrână mamă din lume, Adriana Iliescu, 67 de ani.

Oamenii de afaceri, întreprinzătorii îşi iau avânt, încurajaţi de proaspăta cotă unică de impozitare de 16%, dar liniştea românilor e spulberată cu o veste-bombă: trei jurnalişti români dispăruţi la Bagdad, de 24 de ore nu mai ştie nimeni nimic despre ei. Criza a durat 55 de zile. Preşedintele Băsescu şi-a pus uniformă militară şi s-a transformat în salvator. O răpire ciudată, rămasă cu multe semne de întrebare. Ţap ispăşitor, Omar Hayssam, om de afaceri sirian, cu puternice legături în lumea politică românească, arestat pentru terorism şi scăpat apoi în 2006 printre degetele autorităţilor în străinătate, condamnat în lipsă.

Însă primăvara lui 2005 avea să tulbure şi mai adânc sufletele românilor. Întreaga omenire pierde un lider spiritual. Lumea întreagă este în doliu, a murit cel mai bun om de pe pământ: papa Ioan Paul al II-lea.

Între timp, în politică au loc schimbări de imagine. PSD se leapădă de Ion Iliescu, Mircea Geoană devine preşedintele acestui partid, cu o majoritate însemnată.

Un magnat acuzat de infracţiune economice plânge umilit în faţa naţiunii, după o noapte petrecută în arest cu un hoţ şi un tâlhar.

Luna mai aduce recunoaştere cinematografiei româneşti. La Cannes, regizorul Cristi Puiu face valuri cu Moartea domnului Lăzărescu şi câştigă Un certain regard.

Şi apoi vine potopul. Inundaţiile cumplite au transformat România într-o ţară de sinistraţi, iar cine a vrut, a sărit în ajutor.

Românii încep să îşi pună serios problema schimbării climatice când constată că 2005 este anul recordurilor absolute la tornade şi tot vara lui 2005 scoate la iveală adevăruri cutremurătoare: o tânără care a căutat alinare la mănăstire, a murit în chinuri, victima unor practici de Ev Mediu. Şi de parcă nu păream destul de înapoiaţi, Europa ne mai dă o palmă, Gregorian Bivolaru, guru al adepţilor yoghini, ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, hăituit de autorităţile române pentru că a corupt minore, a obţinut în Suedia azil.

Iulie aduce românilor o schimbare majoră: denominarea.

Şi în timp ce românii se încurcă în calcule cu tăierea celor patru zerouri din coada leului puternic, Europa e zguduită de o nouă tragedie. 55 de ore agonizante pentru mii de oameni care încă îşi mai caută rudele şi cunoscuţii. Printre victimele atentatului o româncă, iar veştile rele se ţin lanţ.

Românii descoperă plăcerea de a cheltui banii împrumutaţi. În 2005, peste 60% dintre români au credite de consum. Tot mai mulţi dintre noi îşi fac credite pentru maşini, concedii şi case, iar privatizarea anului aduce noi speranţe: Erste Bank Austria cumpără cu 3,75 de miliarde de euro majoritatea acţiunilor BCR.

Consumul, construcţiile şi marii investitori străini relansează practic economia ţării, însă furia progresului se întoarce împotriva noastră, vânzările uriaşe de maşini duc la ambuteiaje interminabile, piaţa imobiliară explodează, locuinţele se scumpesc de pe o zi pe alta. Se construieşte peste tot, haotic, fără infrastructură, iar efectele sunt, pe termen lung, ireparabile.

Canalizarea Capitalei era subdimensionată şi nu făcea faţă ploilor abundente, tot mai multe case şi străzi fiind inundate.

Toamna lui 2005 aducea o molimă, virusul H5N1 a declanşat isterie. Românii s-au vaccinat, cu furie au omorât păsări şi au falimentat producătorii de carne şi ouă. Şi că viaţa bate filmul a dovedit-o Adrian Iovan care şi-a apărat cu arma proprietatea.

Toamna târzie avea să aducă o tragedie care a ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă, Larisa, fetiţa de opt ani ucisă de un vecin, un dosar care dovedeşte că România nu ştie să îşi caute copiii pierduţi. Tatăl acesteia, răpus de dor şi tristeţe, îşi va pune capăt zilelor. Românii îşi strâng copiii la piept, îngroziţi de ce s-ar putea întâmpla, dar se bucură de bani, nu fiindcă economia ţării merge bine, ci cu ajutorul celor care pleacă în valuri la muncă în străinătate. În 2005 emigranţii au trimis acasă 4,3 miliarde de euro, cu aproape 1,5 miliarde mai mult decât în 2004. Aproape jumătate din aceste miliarde au fost trimise cu sacoşa, bani cash, prin intermediul rudelor şi ai şoferilor de autocare. Peste două milioane de români muncesc în străinătate, majoritatea la negru. Mulţi nu au curajul să vină acasă, fiindcă viza de muncă devine o problemă, graniţele sunt deschise mai degrabă pentru turişti, însă 65% din banii care vin acasă sunt folosiţi pentru cumpărături, iar restul de 35% devin investiţii. Unii, plecaţi săraci în Spania, Italia la munci grele, devin celebri când se apucă să construiască vile mari şi frumoase.

2006 Edit

Anul începe cu geruri cumplite. Puţin mai târziu, şapte oameni mor în mina de la Anina. În timp ce industria cărbunelui muribundă trage după ea vieţi în mormânt, la Bucureşti se tratează chestiuni vitale. Domnul şi doamna Năstase sunt cercetaţi pentru corupţie şi plimbaţi la DNA într-o afacere încurcată cu terenuri şi termopane.

27 aprilie 2006 - primul soldat român cade în Irak, familia lui Bogdan Uncu plăteşte scump războiul altora. Anul e plin de pierderi grele: românem mai săraci fără Gică Petrescu.

Laura Stoica abia aflase că va deveni mamă când avea să-şi piardă viaţa într-un accident, împreună cu cu logodnicul ei.

Regizorul Cristian Nemescu îşi pierde şi el viaţa, tot într-un accident, fără să îşi mai poată termina filmul "California dreamin'", premiat la Cannes în 2007.

În septembrie, moare pe patul de spital Silviu Brucan.

Zoia, fiica lui Ceauşescu se stinge şi ea răpusă de cancer.

Primăvara aduce şi evenimentul anului: o hernie de disc prezidenţială care se rezolvă la Viena. Preşedintele se recuprează cu gimnastică medicală, iar românii descoperă un nou sport naţional: goana după reduceri. Super-marketurile sunt asaltate de oameni atraşi de tot felul de oferte. Mall-urile, super-marketurile se deschid unul după altul şi iau minţile românilor. Nivelul de cumpărare creşte şi odată cu acesta şi nivelul de trai. Concurenţa dintre bănci le face pe acestea să gonească după clienţi, ceea ce face creditele ipotecare tot mai accesibile, iar perspectiva intrării în UE transformă România în atracţia imobiliară numărul unu pentru investitorii străini.

Septembrie 2006: Într-o expediţie din Himalaya, cameramanul Segiu Matei face istorie, filmând în premieră mondială grăniceri chinezi care împuşcă pelerini tibetani aflaţi în drum spre Dalai-Lama.

23 octombrie 2006 rămâne în istorie: De azi încolo niciun român nu va mai fi luat cu arcanul la oaste. Aşadar România se pregăteşte de intrarea în Uniunea Europeană. Exodul românilor pare de neoprit. Oficial, peste 3 milioane de români muncesc deja în pribegie şi trimit bani acasă. Peste 5,4 miliarde de euro, cu un miliard mai mult decât în 2005, bani investiţi în case şi cheltuiţi în supermarketuri. În ţară însă apar un fenomen nou: zeci de mii de copii, părăsiţi de părinţi plecaţi la muncă în străinătate, suferă în tăcere. Anul se încheie cu speranţa că aceşti copii îşi vor revedea părinţii, care nu se vor mai teme să treacă graniţa înapoi în România.

2007 Edit

1 ianuarie 2007 schimbă istoria României. De astăzi suntem cetăţeni europeni. Graniţele României s-au deschis şi românii pot călători în UE doar cu actul de identitate.

Deschiderea graniţelor coincide şi cu întoarcerea în ţară a unor vestigii dacice. Şi tot intrarea în Europa marchează sfârşitul miliardarilor de carton. Primul român apare pe site-ul Top Forbes: Ion Ţiriac.

Şi filmul românesc este primit cu onoruri în Vest datorită lui Cristian Mungiu, primul român care ia Palmes d'Or la Cannes.

În primăvară, Parlamentul îl suspendă pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte şi îl acuză că a încălcat Constituţia. Românii sunt chemaţi la referendum. Glorios sau, Băsescu se reinstalează la Cotroceni. Dezamăgirea românilor faţă de politicieni se reflectă şi în europarlamentarele din toamnă, cu cea mai scăzută prezenţă din istoria postdecembristă. Absenteism şi mai mare la referendumul pentru votul uninominal care nu poate fi validat. Vara lui 2007 îngenunchează toată suflarea creştină: patriarhul Teoctist se stinge. Apoi românii mai pierd un om valoros: Florian Pittiş.

Însă pe plan economic românilor le merge mult mai bine. Miliarde de euro intră în ţară prin investitori de calibru şi prin românii care muncesc în străinătate, iar pentru mulţi români visul de trăi ca în Vest se împlineşte: Euro scade la 3,1 lei, iar salariile par chiar mulţumitoare. Iulie mai aduce un record: 2007 a fost cel mai canicular an din ultimii 107, dar evenimentul anului este de departe dispariţia Elodiei. Povestea despre o avocată de negăsit, cu un soţ poliţist reţinut şi anchetat rămâne peste ani un mister sau crimă perfectă, inspirată dintr-un film american cu Anthony Hopkins. Numele Elodia a devenit în aceşti ani hit, prăjitură, subiect de scenarii de film şi în sfârşit marcă înregistrată şi rămâne o pată neagră pe CV-ul poliţiei şi procuraturii, care nu reuşesc să dezlege misterul.

Cutremur şi în fotbal: în toamna lui 2007 celebrul Hagi pleacă de la Steaua dezamăgit. Moartea lui Nicolae Dobrin întristează şi ea lumea sportului, dar în box România se mândreşte în 2007 cu un campion mondial. În faţa televiziunilor din toată lumea, Lucian Bute îşi strigă bucuria pe româneşte.

În decembrie România se aşteaptă la declaraţii fabuloase de la Luceafărul Huilei, eliberat după 10 ani de puşcărie. Dar Miron Cosma are interdicţie de a intra în Bucureşti şi locuieşte acum în Pipera ca să îi sfideze pe politicieni, spune el. Se încheie astfel patru ani tumutuoşi din viaţa românilor, cu pierderi dar şi cu câştiguri, cel mai important câştig fiind drumul spre Occident.

2008 Edit

Anul 2008 începe sub auspicii bune pentru România care găzduieşte cel mai mare summit NATO din istorie şi primea, pentru a doua oară, vizita celui mai puternic om al planetei, preşedintele SUA.


Note Edit

  1. Momente tensionate, după 1989, în relaţiile la vârf România-Franţa
  2. Ultimul raket la Iaşi

Resurse Edit

Vezi şi Edit

Also on Fandom

Random Wiki