Fandom

Coman Wiki

Ţigani

749pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Spiritul ţigănesc în cultura românească Edit

Ţiganii – între repulsie şi fascinaţie Edit

Fie că-i acceptam, fie că nu, ţiganii fac deja parte din poporul nostru, reprezentând cea de-a doua minoritate, ca importanţă numerică, din România. În pofida atitudinii, de cele mai multe ori ostile, pe care societatea românească o afişează vizavi de acest popor nomad, se întrevede un interes actual faţă de viaţa acestora, pe care mass-media încearcă să o ilustreze prin diverse metode.

Dacă, în trecut, literatura a fost cea care a oferit o imagine a stilului de viaţă ţigănesc, prin cărţi celebre ca „Ţiganiada” lui Ion Budai-Deleanu sau „Şatra” lui Zaharia Stancu, astăzi televiziunile pătrund în mijlocul ţiganilor, care încă îşi păstrează tradiţiile, încercând să prezinte şi o altă realitate. Astfel, luam contact cu nişte oameni muncitori, care trudesc din greu pentru a-şi câştiga existenţa, cu nişte familii numeroase, dar unite, care îşi împart cu seriozitate sarcinile, cu nişte oameni, care în ciuda greutăţilor, şi-au păstrat naivitatea şi zâmbetul pe buze.

Descendenţi ai unui popor străvechi, cunoscut pentru capacitatea de a se integra naturii şi de a comunica cu aceasta, respectiv, poporul indian, ţiganii au pătruns în mai multe valuri în Europa, între secolele al IX-lea şi al XIV-lea. La mijlocul secolului al XI-lea, odată cu pătrunderea în Imperiul Bizantin, acest neam migrator şi-a căpătat şi numele de ţigani, după denumirea unei secte religioase greceşti – Athinganis sau Atsinganos, care însemna “de neatins”. Prima atestare documentară asupra existenţei acestui popor pe teritoriul românesc datează din 1374 (sau 1385, conform altor surse), când Dan I Voievod daruieşte “40 de aţigani” mânăstirii Vodiţa. Vreme îndelungată, ţiganii s-au aflat sub robie românească, de care s-au eliberat definitiv abia la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu legile de abolire a robiei.

De-a lungul timpului, viaţa şi stilul ţiganilor au constituit o atracţie pentru numeroşi artişti, de la scriitori, cântăreţi, până la pictori, fiecare încercând, prin intermediul artei pe care o reprezenta, să surprindă cât mai viu şi colorat fiinţa, aparent simplistă, a ţiganilor. În spatele prejudecăţilor, potrivit cărora, ţiganii reprezintă un popor uşor de catalogat, se întrevăd nişte trăsături complexe, fascinante, pe alocuri. Sângele lor, mereu clocotind parcă, le-a conferit dintotdeauna o unicitate aparte, aducându-le, pe de o parte, necazuri din cauza impulsivităţii, dar şi puterea de a păşi în ritm de dans peste vicisitudinile vieţii.

Anii de robie, discriminările şi atitudinea ostilă a celor din jur i-au înrăit şi mai mult pe unii dintre ţigani, care se încăpăţânează să demonstreze că îşi merită sentimentele adverse pe care le stârnesc în rândul celor cu care convieţuiesc. Însă o altă parte dintre ei şi-au văzut în continuare de preocupările şi tradiţiile lor, ignorând realitatea care trece pe lângă ei. Deoarece atenţia este focalizată pe prima categorie, faţă de care cei mai mulţi dintre noi ne manifestăm cu înverşunare, ne propunem în continuare un răgaz de toleranţă şi de trecere în revistă a influenţei şi împrumuturilor pe care le-am făcut de la acest popor.

Influenţa ţiganilor asupra societăţii româneşti Edit

Nu de puţine ori, am auzit în ultimii ani că se poarta stilul vestimentar gypsy, care consta în haine colorate, vesele, cu cămăşi lejere, băgate în fustele largi, lungi şi, eventual, înflorate. De asemenea, hair-stiliştii sunt specializaţi şi pe realizarea coafurilor ţigăneşti, care reprezintă un adevărat trend, elegantul coc gypsy fiind la mare căutare în rândul reprezentantelor sexului frumos. Nici domeniul accesoriilor nu a rămas mai prejos în privinţa împrumuturilor din acest stil, fiind cu prisosinţă să amintim brăţările, lanţurile şi cerceii cu bănuţi. Recunoscute ca fiind nişte femei frumoase, dar mai ales pline de pasiune, ţigăncile au stârnit multe fantezii în rândul bărbaţilor şi admiraţie în rândul femeilor; să ne amintim pentru o clipă de puterea fascinantă pe care a manifestat-o ţiganca, pe care nu a reuşit să o găseasca profesorul de pian Gavrilescu, din „La Ţigănci”, de Mircea Eliade.

Pătimaşe în tot ceea ce fac, tinerele ţigănci exercită o atracţie asupra celor din jur şi prin modul de a dansa. Mobilitatea, modul în care se unduiesc şi trăiesc muzica constituie alte elemente pe care poporul român a încercat să le împrumute. Adevăraţi maeştri în arta muzicală, ţiganii se nasc parcă cu această abilitate, de a crea, simţi şi trăi muzica la adevărata ei intensitate. Probabil, nu există o modalitate mai adecvată şi firească, prin care acest popor migrator să se prezinte şi să „vorbească” despre el decât prin muzică. Mai mult sau mai puţin talentat, orice ţigan îşi însuşeşte de mic această educaţie muzicală, această modalitate de a-şi colora viaţa.

Limba ţigănească a reprezentat, de asemenea, o sursă de influenţă asupra culturii româneşti. Astfel, cuvintele argotice româneşti provenite din limba romani au beneficiat de o atenţie sporită din partea lingviştilor, Al. Graur dedicând în întregime o carte acestei teme „Les mots tsiganes en roumain”. Datorită stilului de viaţă nomad, ţiganii au intrat în contact cu populaţia întregii ţării, astfel explicându-se numărul mare de cuvinte ţigăneşti intrate în vocabularul limbii române. Un studiu asupra argoului românesc în hip-hop arată că cea mai mare pondere a termenilor argotici utilizaţi de tinerii care reprezintă şi sunt reprezentaţi de acest gen muzical este deţinută de termenii de origine ţigănească. Astfel, întâlnim destul de frecvent cuvinte precum: băşcălie (din cuvântul ţigănesc „baštali”, este folosit în limba română cu sensul de „ironie”), bengos (din cuvântul ţigănesc „benga”- diavol, este folosit în limba română cu sensul de „grozav, formidabil”), gagică (derivat al cuvântului ţigănesc „gagiu”, este folosit în limba română cu sensurile de „femeie, iubită”), a gini (derivat al cuvântului ţigănesc „ğan”, este folosit în limba română cu sensul de „a pune ochii pe ceva”), lovele (din cuvântul ţigănesc „lovo”, este folosit în limba română cu sensul de „bani”), mangă (este folosit în limba română cu sensurile de „beat, mită”), matol (din cuvântul ţigănesc „matό”, este folosit în limba română cu sensul de „beat”), mişto (din cuvântul ţigănesc „mišto”, este folosit în limba română cu sensurile de „frumos, bun, ironie”), naşpa (având o etimologie disputată, este folosit în limba română cu sensul de „urât”). Prin urmare, termenii ţigăneşti se bucură de notorietate în rândul vorbitorilor de limba română.

Influenţa ţigănească se resimte şi în folclorul românesc. Invocând din nou stilul nomad al ţiganilor, putem înţelege interacţiunea permanentă a sătenilor români cu o parte a acestui popor nestatornic. În diverse ocazii şi situaţii, ţăranii români nu s-au ferit în a recurge la serviciile ţiganilor, de exemplu călcatul ursului pentru vindecarea durerilor de spate, cântecele împotriva deochiurilor şi farmecelor, etc.

Deloc neglijabile sunt şi variatele obiecte confecţionate de ţigani, amintind aici faimoasele ceaune de tuci, fără de care mămăliga nu ar mai ieşi la fel de bună, tăvile în care cresc aromaţii cozonaci, care se desprind cu uşurinţă după coacere, cazanele de ţuică pe care mulţi dintre săteni încă le mai folosesc.

Poate una dintre cele mai apreciate calităţi, pe care mulţi dintre noi o invidiază uneori, este libertatea şi spiritul aventurier al acelor ţigani care duc şi în zilele noastre o viaţă nomadă sau semi-nomadă. Oare nu în căutarea trăirii acestui simţământ pornim şi noi atunci când ne decidem să ne petrecem o parte a concediilor în mijlocul naturii, la cort?!

Aşadar, să nu uităm că, pe lângă profilul ţiganului scandalagiu, cu dexteritate maximă atunci când este vorba să-şi însuşească bunurile altuia, există şi cel al ţiganului cu înclinaţii spre artă, spre frumos, a cărui simplitate, spirit liber şi sânge fierbinte au inspirat şi captat atenţia multor artişti de-a lungul secolelor.


Sursa: FortunaLabilis.weblog.ro


Sclavia Romilor in Tarile Romane Edit

Estimez ca intre 50 si 75% din populatia romaniei nu stie nimic despre sclavie**. Manualele scolare de istoria romanilor abia mentioneaza "dezrobirea", fara insa a da vreo explicatie. Pe de alta parte, toti romanii stiu ca negrii au fost sclavi in America.

Consider ca aceasta situatie este inacceptabila. Intr-un fel, este de inteles ca istoricii romanii au motive sa nu mentioneze acest capitol rusinos din istoria tarii prea des. Tin minte ca toata istoria pe care am facut-o la scoala avea ca moto "romanii au dus numai razboaie de aparare" si "romanii nu au facut rau la nimeni". Chiar termenii folositi cauzeaza uneori confuzie, de natura sa diminueze gravitatea situatiei. Se vorbeste despre "rob" in loc de "sclav" si de "dezrobirea tiganilor" in loc de "abolirea sclaviei in Moldova si Tara Romaneasca". Desi corect din punct de vedere istoric, termenul robie este mai cosmetic si amestecat de unii oamenii cu termeni ca iobag, serb etc. care nu prea stie lumea exact ce inseamna. Desi situatia taranilor iobagi se inrautateste din secolul al XIV-lea pana in secolul al XVIII-lea si ajunge foarte aproape de sclavie, ei nu au fost niciodata sclavi ca romii, adica fara personalitate juridica, facand parte din bunurile stapanului. In limbajul modern, termenul "sclav" este mai potrivit decat sinonimul sau "rob".

Jumatate de Mileniu de SclavieEdit

Primele atestari ale prezentei romilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. Cu alte cuvinte, sclavi. La venirea romilor, sclavia era deja practicata in principatele romane. In timpul razboaielor cu tatarii, prizonierii tatari au fost transformati in sclavi; romii au fost vazuti ca straini si tratati exact ca inamicii tatari. Interesant este ca romii au fost facuti sclavi in mare parte din cauza ca erau mestesugari priceputi si aveau o mare valoare economica. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Documentele oficiale folosesc termenul "rob" dupa anul 1600, dar in general cuvantul "tigan" insemna automat sclav (un bun motiv pentru a folosi "rom" si nu "tigan" in ziua de astazi). Sclavii se puteau casatori doar cu consimtamantul stapanului. Daca cei doi soti aveau stapani diferiti, consimtamantul ambilor stapani era necesar. Daca robii se casatoreau fara consimtamantul stapanilor, ei erau despartiti si copii lor impartiti intre stapani. Abia in secolul al XVIII-lea (dupa 400 de ani de la inceputul sclaviei), casatoria este declarata indisolubila, iar stapanii nu au dreptul sa desparta familiile, parintii si copii - teoretic vorbind. Un roman care se casatorea cu un tigan devenea si el sclav. Un rob "iertat", in unele cazuri exceptionale, de stapanul sau, devenea "roman" sau om liber. Odata eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Stefan Razvan, la origine sclav tigan, ajunge boier si apoi domn al Moldovei. Singurul drept al uni sclav era cel la viata. Cu alte cuvinte, stapanul era obligat sa ii dea de mancare si sa-l tina in viata. Totusi, Felix Colson, ziarist francez care a calatorit in Balcani in 1839, mentioneaza in jurnalele sale ca "desi se intampla frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorarea unui tigan aflat in posesia sa."

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul romilor era prin comparatie deosebit de bun. Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Practic, ce insemna iobagi ai coroanei? Dreptul de a umbla prin tara si a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de romi, toleranta coroanei fata de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare. Romii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In sec al XVI-lea s-a creat in Transilvania un voievodat al romilor, o dregatorie in frunte cu un nobil voievod. Cu timpul, romii care au renuntat la stilul nomad de viata si-au pierdut aceste drepturi. In Transilvania Imperiului Habsburgic se duce o politica de sedentarizare si asimilare a romilor, care are un succes partial.

Revenind la Moldova si Muntenia, tiganii ocupau treapta cea mai de jos a societatii, dar aveau un rol foarte important in economie. Un calator englez scria la inceputul sec al XIX-lea: "cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte atat de insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de ceilalti locuitori, care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine decat cu animalele; si epitetul insultator de 'hot' ar putea fi tolerat mai usor decat acela de 'tigan'." Multi romi erau fierari. Obiectele de fier folosite in evul mediu in cele doua principate erau in cea mai mare parte facute de romi. Preturile relativ mari la care se vindeau sclavii demonstreaza valoarea lor economica. Ei erau cea mai ieftina si sigura sursa de munca, oricand la dispozitia stapanului si au fost o importanta sursa de imbogatire pentru boieri si tara. Importanta unui boier crestea cu numarul de sclavi pe care il detinea. Robii domnesti erau in evul mediul lasati sa isi pastreze stilul de viata nomad si sa practice meseria pe care o cunosteau, atata timp cat plateau statului o taxa. Totusi, rutele pe care sclavii aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de romi erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el rom.

Nu de putine ori, romii fugeau si se ascundeau in munti pentru a trai liber. Acestia au fost descrisi de un observator european in secolul al XIX-lea ca "jumatate salbatici, jumatate dezbracati, mancand carne de caini in lipsa de altceva" si de altcineva ca "un neam de tigani care au reusit sa-si pastreze libertatea fugind in salbaticie si traind ca primitivii, din vanat si jefuind ocazional cate un trecator". Acesti oameni sunt insa adevaratii eroi ai unui popor inrobit, infruntand conditii extraordinar de grele pentru a-si pastra libertatea si avem toate motivele sa ne mandrim cu ei.

Odata introdusa economia de piata in anii 1800, sclavii sunt exploatati si mai mult ca inainte; ei sunt vanduti si cumparati in numar mare ca orice marfa si folositi in agricultura si fabrici. Felul cum sunt tratati variaza mult si in general ei sunt cu desavarsire la voia celui care ii detine. Codul penal din Muntenia din 1818 contine articolul "Toti tiganii sunt nascuti robi" si "tiganii fara stapan sunt proprietatea statului". Cele mai tulburatoare descrieri dateaza din aceasta perioada:

"Pe strazile din Iasi din tineretea mea am vazut fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, altii cu zgarzi de fier la gat. Batai crunte, alte pedepse ca infometarea si legarea deasupra focului [...] femei despartite de soti si fiice de parinti oameni [...] vanduti ca vitele" (Mihail Kogalniceanu)

Colson descrie, dupa o vizita la casa unui boier, cum seara la masa "suferinta este atat de aparenta pe fata tiganilor incat iti pierzi tot apetitul"; apoi dimineata este trezit de tipetele sclavilor, pedepsiti cu "100 de lovituri de bici pentru o farfurie sparta."

Desigur, exista si exemple de sclavi tratati omeneste de stapanii lor, desi acestea sunt mult mai rare. Un numar mic de boieri, simtind ca vremurile sunt in schimbare, chiar isi elibereaza sclavii.


Abolirea Sclaviei Edit

O noua generatie de intelectuali educati in vest incepe sa considere sclavia ca un vestigiu al trecutului si o practica barbara. In a patra decada a secolului al XIX-lea, miscarea abolitionista incepe sa atraga din ce in ce mai multi simpatizanti. Romania, o tara in rapida modernizare, care are ca model Franta, asculta din ce in ce mai mult vocile occidentalilor. Elvetianul Emile Kohly adreseaza urmatoarea intrebare intr-un memoriu tiparit la Iasi in 1841: "Veti indrazni vreodata sa va numarati printre neamurile civilizate, atat timp cat se va putea citi intr-unul din jurnalele voastre: de vandut o tiganca tanara?". Memoriul a facut atunci o puternica impresie. De la cateva voci izolate in deceniul patru, opiniile abolitioniste ajung sa fie imbratisate de o intreaga generatie de romani scoliti in deceniul cinci. Intre anii 1843-1855, sclavia a fost abolita; intai sclavii domnesti, apoi cei manastiresti si in cele din urma cei boieresti.

S-a estimat ca peste un sfert de milion de sclavi au fost eliberati. Dupa eliberare, un numar mare de romi au parasit tara, plecand inspre tarile vecine, iar de acolo in vestul europei si in cele din urma in America. De fapt, aceasta miscare a populatiei a fost numita a treia mare migratie a romilor. Aceasta a avut loc in decursul a catorva generatii si a antrenat si romii din Transilvania, Ungaria, Balcani si Polonia (totusi romii din Romania au constituit marea majoritate a migrantilor). Prima mare migratie a fost plecarea din India in urma cu peste un mileniu iar a doua, migratia din Asia in Europa in secolul al XIV-lea.

TOP

Concluzie

Poate unii romi in ziua de astazi se simt rusinati sa afle ca stramosii lor au fost sclavi. Din contra, daca cineva trebuie sa se simta rusinati atunci acestia sunt cei care i-au adus in aceasta stare. Romii au dovedit o enorma putere prin faptul ca au supravietuit acestor 500 de ani, si mai mult, ca au reusit sa-si pastreze limba, traditiile si identitatea ca popor. Nu de putine ori, romii au riscat pedepse cumplite fugind de la stapani pentru a trai o viata libera si trebuie sa fim mandri de rezistenta care a avut loc.

Ian Hancock a scris in 1999: "Impreuna cu Porrajmos (Holocaustul), perioada sclaviei este un foarte tragic eveniment din istoria europeana a poporului meu [romii]. Impreuna, acestea trebuie sa formeze parte integrala a textelor scolare, pentru ca nu numai ca nu trebuie sa uitam noi istoria noastra, dar nici cei responsabili pentru aceste crime impotriva umanitatii nu trebuie sa uite; pentru ca daca astfel de lucruri sunt uitate, ele se pot intampla din nou."


  • Jumatate de mileniu de sclavie si abolirea sclaviei dupa lucrarea "Tiganii in istoria Romaniei", de Viorel Achim (intr-un cuvant inainte, domnul Serban Papacostea spune "este o carte de care istoriografia noastra avea de mult timp nevoie" si "este prima tratare cuprinzatoare, dedicata trecutului acestei populatii". Deci, cata atentie se acorda istoriei romilor in Romania daca "prima tratare cuprinzatoare" a fost publicata abia in 1998?), si dupa lucrarea domnului Ian F. Hancock, The Pariah Syndrome: An account of Gypsy slavery and persecution". Domnul Hancock este rom de origine maghiara, profesor de studii romani la Universitatea din Texas, SUA. El a primit premiul Rafto pentru drepturile omului in Norvegia in 1997.
    • Cifra de 75% este bazata pe un sondaj nestiintific, prin randurile prietenilor, dar incluzand si 20 de oameni alesi la nimereala, pe strada. Am publicat acelasi sondaj pe o pagina web timp de 6 luni. Rezultatele, desi la fel de nestiintifice, confirma ignoranta majoritatii romanilor: 45% din cei care au ales sa raspunda au spus ca romii NU au fost sclavi in Tarile Romane.

Sursa: Romanes.ro

Vezi şi Edit

Also on Fandom

Random Wiki